DUMNEZEUL NOSTRU UIMITOR

miercuri

UIMITOARELE CĂI ALE DOMNULUI PRIN MIJLOCUL FURTUNILOR

Text biblic: Naum 1:3

Era o splendidă dimineaţă de duminică în Hawaii. O briză uşoară adia prin palmieri şi valuri blânde mângâiau ţărmul lagunelor albastre. Oamenii tocmai se trezeau, doar pentru a se bucura de o nouă zi perfectă în paradis. La baza navală din Honolulu, activităţile zilei erau deja în plină desfăşurare. Pretutindeni se auzea zgomotul motoarelor şi glasuri strigând ordine, care nu par să înceteze niciodată într-o bază militară modernă, indiferent ce oră sau ce zi ar fi.

La staţia radar, un tânăr înrolat de curând exersa să folosească echipamentul radar, sperând să înveţe îndeajuns de bine ca să se califice pentru a fi selecţionat ca operator. Pe când urmărea ecranul monitorului, detectă o serie neobişnuită de semnale luminoase undeva departe, spre apus. Observă un număr mare de avioane care se îndreptau spre ei, aflate la vreo două sute şi ceva de kilometri la vest de insule. Emoţionat, le raportă superiorilor observaţiile sale. Ofiţerii râseră de imaginaţia hiperactivă a tânărului şi-i spuseră să se întoarcă la exerciţiile lui. În partea aceea de lume nu exista nici o ameninţare. Războiul se desfăşura la mii de kilometri depărtare, în Europa, iar, în ceea ce-i privea pe japonezi, chiar în clipa aceea se afla la preşedintele Statelor Unite, la Washington, D.C, o delegaţie japoneză – pentru negocieri de pace.

Recrutul mai verifică odată ecranul radarului, după care, dând din umeri, se întoarse la exerciţiile lui, ignorând semnalele misterioase care se apropiau din ce în ce. Îşi făcuse datoria, iar ofiţerii trebuie că ştiau ce fac.

La ora 8 dimineaţa, liniştea şi pacea dimineţii hawaiene de duminică fu spulberată de zgomotul asurzitor al bombardierelor în picaj, de exploziile bombelor ce cădeau şi de ţăcănitul mitralierelor. Întregul port părea să fi luat foc, căci marile nave de război erau aruncate în aer, una după alta, şi mii de oameni ţipau în chinuri, luaţi prin surprindere, apoi mureau în apele golfului, acoperite de un strat de petrol în flăcări. În numai câteva minute, s-au scufundat 15 nave de război, au fost distruse mai mult de 150 de avioane şi au fost ucişi sau răniţi mii de oameni. Astfel, poporul Statelor Unite a fost aruncat într-unul din conflictele cele mai sângeroase pe care l-a văzut vreodată lumea noastră. Însă, într-o staţie radar din Hawaii, un tânăr recrut, deşi zdrobit de durere din pricina tragediei ce se desfăşura în jurul lui, ştia că el unul, cel puţin, îşi făcuse datoria de om de veghe. Dăduse semnalul de avertizare. Doar că pur şi simplu nimeni nu vrusese să-l asculte.

* * *

Cu mii de ani înainte de Pearl Harbor, o altă cetate a primit repetate avertismente despre dezastrul iminent, dar şi ea a ales să-i ignore pe soli. Ninive era mândria imperiului asirian. Frumuseţea şi bogăţia ei stârneau invidia naţiunilor din jur. Ţefania 2:15 descrie Ninive drept „cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere şi zicea în inima ei: «Eu şi nici una afară de mine!»“. În Profeţi şi regi, la pag. 265 în original, scrie: „Printre cetăţile lumii antice, pe vremea Israelului divizat, una din cele mai mari era Ninive, capitala împărăţiei asiriene. Clădită pe malurile fertile ale Tigrului, curând după împrăştierea oamenilor de la turnul Babel, Ninive înflorise de-a lungul veacurilor, până ajunsese «o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile». (Iona 3:3)“

Din nefericire, Ninive nu era numai un centru cultural şi comercial. Cetatea era plină de orice fel de răutate şi depravare. Naum 3:1 o numeşte „cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună şi de silnicie, şi care nu încetează să se dedea la răpire!“. Străzile ei erau ultimul loc unde ţi-ai fi dorit să fii după lăsarea întunericului!

Însă, chiar şi în această cetate rea, Dumnezeu încă mai vedea motive de speranţă. În Profeţi şi regi, la pag. 265, 266 în original, citim: „Acela care-i vede pe toţi fiii oamenilor (Psalm 33:13) şi priveşte tot ce este de preţ (Iov 28:10) a găsit în cetatea aceea mulţi oameni care erau în căutarea a ceva mai bun şi mai înalt şi care, dacă li s-ar fi dat ocazia de a-L cunoaşte pe Dumnezeul cel viu, şi-ar fi părăsit faptele rele şi I s-ar fi închinat. Aşadar, în înţelepciunea Sa, Dumnezeu li S-a revelat într-un mod de neconfundat, pentru a-i conduce la pocăinţă, dacă era posibil.“

Iona, un profet al lui Dumnezeu, a fost chemat să prevină Ninive că va fi nimicită dacă nu avea să-şi schimbe căile. Cu toate că a fost nevoie de un peşte mare ca să-l „convingă“ pe Iona, până la urmă el L-a ascultat totuşi pe Dumnezeu şi s-a dus la Ninive. Cu toate că solul însuşi se cam împotrivea, solia lui a atins inima oamenilor, iar cetatea s-a pocăit şi s-a întors la Dumnezeu, pentru un timp.

Din nefericire, Ninive s-a întors curând la căile ei cele vechi. În cele din urmă, Dumnezeu nu a mai putut suporta starea de lucruri. Vorbindu-le prin profetul Său, Naum, El a declarat: „Vai de cetatea vărsătoare de sânge… Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oştirilor.“ (Naum 3:1, 5) „Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vârtej, şi norii sunt praful picioarelor Lui. … Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El. Dar cu nişte valuri ce se varsă peste mal va nimici cetatea Ninive şi va urmări pe vrăjmaşii Lui până în întuneric.“ (Naum 1:3, 7, 8)

La vreo treizeci de ani după ce a rostit Naum aceste cuvinte, profeţia s-a împlinit. În anul 612 î.Hr., mezii şi babilonienii au asediat cetatea şi au nimicit-o. Distrugerea a fost atât de mare încât s-a uitat unde se aflase cetatea, ruinele ei nefiind descoperite până la mijlocul secolului al nouăsprezecelea.

Această imagine a lui Dumnezeu ca judecător ce pedepseşte îi face pe mulţi creştini să se simtă foarte neconfortabil. Ne place mult să vorbim despre uimitoarea dragoste a lui Dumnezeu, despre bunătatea şi îndurarea Sa, despre iertarea Sa. Ne place să cântăm „Tată bun, Îţi mulţumim“ şi să ne gândim la Isus ca la un Păstor blând. Dar, când Dumnezeu spune lucruri ca „Iată, am necaz pe tine… Voi azvârli cu murdării peste tine, te voi înjosi şi te voi face de ocară“ (Naum 3:5, 6), dăm repede pagina şi căutăm un psalm ca să ne liniştească gândurile tulburate. Însă, fie că ne place sau nu, acesta este acelaşi Dumnezeu care spune poporului Său: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea mea!“ (Ieremia 31:3). Lucrul de care prea adesea nu ne dăm seama este că dragostea fără dreptate înseamnă de fapt cruzime.

Câteodată, pentru a-şi proteja copilul de un rău viitor, un tată care îl iubeşte pe acesta trebuie să se poarte într-un fel care pe moment îi pare crud copilului. Dacă un copil ar fi pe punctul de a înfige o furculiţă în priză, ar spune oare un tată iubitor: „Pentru că-l iubesc, o sa-l las să facă orice vrea“? Bineînţeles că nu! Tatăl ar striga la el şi i-ar smulge furculiţa din mână. S-ar putea chiar să-i aplice puţină „terapie fizică“, astfel încât copilul să nu uite că furculiţele şi prizele nu alcătuiesc o combinaţie reuşită. Pentru că îşi iubeşte copilul, tatăl trebuie să-l pedepsească.

Tatăl nostru ceresc ne iubeşte chiar şi mai mult şi, cu toate că nu-I place deloc, uneori trebuie să ne pedepsească pentru binele nostru. Ellen White spune în Patriarhi şi profeţi, pag. 628 în original: „Pentru Dumnezeul nostru îndurător, pedeapsa este o lucrare ciudată. «Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască.» (Ezechiel 33:11) Domnul este «plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care … iartă fărăledegea, răzvrătirea şi păcatul». Cu toate acestea, cu nici un chip El «nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat» (Exod 34:6, 7) Deşi nu se bucură de răzbunare, El Îşi va exercita judecata asupra celor ce au încălcat Legea Sa. Este obligat să facă acest lucru, pentru a-i apăra pe locuitorii pământului de o totală depravare şi distrugere. Pentru a-i salva măcar pe unii, El trebuie să-i înlăture pe aceia care au ajuns înrăiţi în păcat.“

Însă Dumnezeu nu apelează la judecată până mai există vreo speranţă, până cei răi nu primesc toate avertismentele posibile – şi le resping. Prin manifestări în natură, extraordinar de impresionante, prin solii de avertizare date de profeţii Săi şi prin îndemnuri adresate conştiinţei de Duhul Său cel Sfânt, Dumnezeu încearcă să ne aducă într-o relaţie mântuitoare cu Sine. Numai după ce toate acestea au dat greş ne lasă El în voia noastră, împotriva voinţei şi dorinţei Sale. Când Ierusalimul a ales să-i respingă lucrarea, pecetluindu-şi astfel soarta, Isus a strigat cu durere: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!“ (Luca 13:34) El a făcut tot ce a putut, iar acum trebuia să lase să li se împlinească destinul ales de ei.

Astăzi, în lumea întreagă se vesteşte o solie, cum s-a întâmplat şi în vechiul Ninive. Este o solie de speranţă, de îndurare şi dragoste. Dar este şi o solie de avertizare. I se spune „întreita solie îngerească“, iar lumea o ignoră, spre propriul risc. Este solia finală a lui Dumnezeu pentru o lume excesiv de plină de răutate. Prin calamităţi naturale tot mai numeroase, prin probleme economice şi prin viaţa plină de iubire a copiilor Săi credincioşi, Dumnezeu caută să trezească lumea şi biserica din somnul lor. El nu va lăsa nici o piatră neîntoarsă pentru a avertiza lumea de ceea ce urmează. Numai după ce toţi vor fi avut ocazia de a lua o decizie pentru sau împotriva Lui, numai atunci se va închide uşa harului. Numai atunci îş va începe Dumnezeu „lucrarea sa ciudată“ de pedepsire, care va eradica pentru totdeauna din Univers plaga păcatului.

Totuşi, noi nu trebuie să ne temem de ziua aceea. Ştim ce se va întâmpla. Am fost preveniţi, dar este la alegerea noastră să dăm ascultare avertismentului. Dacă ofiţerii de la Pearl Harbor ar fi ascultat avertismentul tânărului recrut, multe vieţi ar fi putut fi salvate. Şi astăzi atârnă în balanţă multe vieţi. Trebuie să ne pregătim pentru furtuna viitoare. Avem nevoie de atitudinea tânărului marinar din povestire următoare.

Un căpitan de marină comercială citea nedumerit lista de calificări de pe formularul de cerere de angajare.

– Ce vrei să spui cu asta: „Pot să dorm când suflă vijelia“? întrebă.

Tânărul marinar nu făcu decât să zâmbească şi să dea din cap. Căpitanul considera destul de ciudată descrierea aceea, dar totuşi îl angajă.

Câteva zile după aceea, în toiul nopţii veni o furtună, iar valurile începură să arunce micul lor vas dintr-o parte într-alta. Căpitanul se grăbi se verifice dacă totul era în siguranţă. Găsi sabordurile şi tambuchiurile închise cu grijă. Bărcile de salvare erau gata de lansare, având la bord provizii de hrană şi rachete de semnalizare în saci impermeabili.

Între timp, tânărul marinar dormea liniştit în cabină.

Căpitanul continuă să-şi verifice vasul. Văzu că motoarele fuseseră reglate şi mergeau foarte bine. Încărcătura fusese bine asigurată, legată cu frânghii suplimentare. Totul era pus la punct.

Abia atunci înţelese în sfârşit căpitanul ce vrusese să spună tânărul marinar când scrisese „Pot să dorm când suflă vijelia“. Întrucât lucrase cu credincioşie şi pregătise totul cu grijă când marea era calmă, atunci când a venit furtuna el era pregătit. Şi, pentru că era pregătit, putea să doarmă liniştit.

Foarte curând, „cele patru vânturi ale pământului“ vor fi eliberate şi în lume va izbucni o furtună cum nu s-a mai văzut niciodată până acum. Curând, „va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta.“ (Daniel 12:1) Însă poporul lui Dumnezeu, care s-a pregătit în vreme de pace, nu trebuie să se teamă de furtună. Căci acelaşi Dumnezeu care „umblă în furtună şi în vârtej“, şi de care se tem cei răi, va fi un „loc de adăpost în ziua necazului“ pentru cei care se încred în El.

„Iată că acum este vremea potrivită, iată că acum este ziua mântuirii.“ (2 Corinteni 6:2) Voi alegeţi ce faceţi cu această zi.

CITIŢI

            Naum 1:3

STUDIAŢI

Găsiţi două referinţe biblice despre judecata lui Dumnezeu. Găsiţi două referinţe despre îndurarea Sa. Cum poate El să fie şi îndurător, şi drept?

GÂNDIŢI-VĂ

            Ce putem face acum ca să ne pregătim pentru „ziua necazului“?

            Când auziţi pe cineva vorbind despre judecata lui Dumnezeu, vă sperie? De ce sau de ce nu?

DISCUTAŢI

            Discutaţi cum le putem spune prietenilor şi celor din familia noastră despre judecata ce stă să vină, fără a-i înfricoşa.

ACŢIONAŢI

            Faceţi o listă cu activităţi pe care le-aţi putea desfăşura pentru a vă pregăti pentru „timpul de strâmtorare“ care se apropie.

Ploiesti     Intercer  Toronto  AZS-Romania  UNIUNEA ROMANA

« Back =  Inapoi