DUMNEZEUL NOSTRU UIMITOR

luni

TATĂL NOSTRU UIMITOR

Text biblic: Romani 8:15, 16

Arida preerie australiană se întindea până la orizont, în orice parte te-ai fi uitat. Când şi când, se simţea o adiere slabă care stârnea nori de praf, însă fără să aline câtuşi de puţin arşiţa sufocantă. Un mic grup de bărbaţi înăspriţi şi un băieţel stăteau în cerc în jurul fântânii de la fermă. Sute de oi se înghesuiau de jur împrejur, behăiturile jalnice arătând cât le era de sete.

Fântâna avea apă suficientă, dar nu puteau ajunge la ea. Frânghia se rupsese, iar găleata căzuse în fundul fântânii. Angajaţii de la fermă discutau ce era de făcut. Erau nişte bărbaţi care nu se îngrijorau prea uşor. Luptaseră cu incendii teribile, supravieţuiseră furtunilor de nisip, se războiseră şi alungaseră nenumăraţi câini dingo care le atacaseră oile. Dar de data aceasta situaţia era diferită. Aici, în mijlocul preeriei, apa însemna viaţă, şi pentru oameni, şi pentru animale, iar, dacă rămâneau prea multă vreme fără ea, şi unii, şi alţii ar fi murit.

– Va trebui să coborâm pe cineva să ia găleata, mormăi în cele din urmă unul dintre bărbaţi.

– Da' va trebui să fie cineva tare mititel. Fântâna asta nu-i prea largă! făcu un altul.

Toate privirile se întoarseră către băieţelul care stătea liniştit lângă tatăl său. Văzându-i că se uitau cu toţii la el, încercă să se ascundă în spatele tatălui.

– Hai, fiule. Tu eşti singurul care ar încăpea. Fii curajos. Fă-o pentru mine! îi spuse tatăl.

Fără prea mult chef, băieţelul dădu din cap şi îi lăsă pe ceilalţi să-i lege o frânghie groasă în jurul mijlocului, pe sub braţe. Chiar înainte să-l coboare în fântână, rosti:

– Staţi! Cine va ţine frânghia?

– O s-o ţin eu, îi răspunse cel mai solid din grup.

Făcu apoi un pas spre băieţel, apucând frânghia – şi pe sub cămaşă i se văzură muşchii încordându-se.

– Nu! strigă băieţelul. Vreau s-o ţină tati!

– Ei, fiule, încercă să-l liniştească tatăl său, a cărui consituţie firavă nu se potrivea deloc în mijlocul celorlalţi tovarăşi de muncă, toţi bine clădiţi. Băieţii sunt mult mai puternici ca mine! Vei fi mai în siguranţă dacă va ţine frânghia unul dintre ei.

– Nu, nu vreau să mă duc decât dacă ţii tu de frânghie, făcu băieţelul, cu o privire hotărâtă.

– Dar de ce eu? îl întrebă tatăl.

– Pentru că ştiu că tu n-o să-i dai drumul, se smiorcăi băieţelul, cu o lacrimă alunecându-i pe obrazul prăfuit. Tu n-o să mă laşi să cad!

Tatăl făcu un pas înainte şi apucă frânghia cu toată puterea lui, începând apoi să-l coboare cu grijă în fântână pe fiul său. După numai câteva minute, găleata fu recuperată, iar apa umplu din nou jgheaburile, potolind setea oilor.

Uitându-se la oi cum beau apă, băieţelul îl privi pe tatăl său şi şopti:

– Ştiam eu că n-o să mă laşi să cad…

Relaţia dintre tată şi fiu sau tată şi fiică este foarte specială. Este felul de relaţie pe care doreşte Dumnezeu s-o aibă cu tine şi cu mine. În Romani 8:15, 16, Dumnezeu spune: „Voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm «Ava!», adică «Tată!». Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.“

„Copii ai lui Dumnezeu“! Ce măreţ! Să te gândeşti că puternicul Dumnezeu care a creat întregul univers vrea să-I spunem „Tată“! De fapt, „Abba“ s-ar traduce mai bine prin „Tati“. Iată ce relaţie apropiată doreşte El să aibă cu noi. Suntem atât de speciali pentru El, încât vrea să-i spunem „Tati“.

Dar de ce anume este nevoie pentru a fi un tată bun? Îndeplineşte Dumnezeu criteriile? Putem să ne încredem cu adevărat în El, aşa cum băieţelul din povestire s-a încrezut în tatăl său? Ne putem încrede în Dumnezeu că n-o să ne lase niciodată să cădem?

În Căminul advent, pag. 211 în original, Ellen White dă următoarea descriere a unui tată bun: „Soţul este păzitorul comorilor din cămin, legându-i prin afecţiunea sa puternică, sinceră şi devotată pe ceilalţi membri ai familiei, pe mamă şi copii, în cea mai strânsă legătură de unire.“

Aşadar, în primul rând, un tată bun îşi uneşte strâns familia cu funii de dragoste. La fel cum o bandă de cauciuc ţine adunate laolaltă un pachet de plicuri, să zicem, şi tatăl îşi ţine familia strâns unită.

Dumnezeu este Tatăl care Îşi ţine Biserica strâns unită. Biserica este o familie, familia lui Dumnezeu. Din nefericire, câteodată unii dintre copiii familiei (inclusiv adulţi!) se poartă destul de infantil. Ne luptăm şi ne certăm între noi pentru cele mai prosteşti lucruri. Şi, la fel ca pe orice tată, şi pe Dumnezeu Îl doare când copiii Săi se iau la harţă. Însă El nu încetează să ne iubească şi doreşte fierbinte să învăţăm să ne iubim unul pe altul.

„Biserica lui Hristos, aşa slăbită şi plină de defecte cum poate să pară, este acel ceva de pe pământ asupra căruia El Îşi revarsă, într-un mod deosebit, dragostea şi grija. Biserica este scena harului Său, unde El se bucură să arate îndurare inimilor omeneşti. Duhul Sfânt este reprezentantul Său şi lucrează pentru a produce în oameni schimbări atât de minunate încât îngerii privesc la ei cu uimire şi încântare. Cerul e plin de bucurie când membrii familiei omeneşti sunt plini de compasiune unul pentru altul, iubindu-se unii pe alţii aşa cum i-a iubit Hristos. Biserica este fortăreaţa lui Dumnezeu, cetatea Sa de scăpare, pe care o are într-o lume răzvrătită.“ (Special Testimony to the Battle Creek Church, pag. 18 şi 19)

A doua trăsătură a unui Tată bun este că el dă un bun exemplu familiei sale.

„Soţul şi tatăl este capul familiei… Copiii privesc la el pentru susţinere şi călăuzire; el trebuie să aibă o concepţie corectă despre viaţă şi despre influenţele şi asocierile care îi înconjoară familia; mai presus de toate, trebuie să fie condus de dragostea şi frica de Dumnezeu şi de învăţăturile Cuvântului Său, pentru a putea călăuzi pe calea cea dreaptă paşii copiilor săi.“ (Căminul advent, pag. 211)

Tatăl nostru ceresc este un minunat îndrumător pentru copiii Săi. El spune în Psalm 32:8: „Eu – zice Domnul – te voi învăţa  şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.“ Prin Isus, El ne conduce prin propriul Său exemplu. Filipeni 2:5-8: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.“ Dumnezeu nu ne-a lăsat să rătăcim fără o călăuză, ci L-a trimis pe Isus pentru a ne conduce înapoi la El.

Unui tată bun îi face de asemenea plăcere să le facă daruri copiilor lui. Nimic nu-l bucură mai mult decât să vadă încântarea din ochii lor când desfac cadourile primite. Atunci simte că a meritat să facă toate eforturile şi să muncească din greu.

Şi Dumnezeu doreşte foarte mult să ne dea ceea ce cerem. Matei 7:9-11: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!“

Însă cel mai mare dar pe care doreşte Dumnezeu să ni-l dea este viaţa veşnică. „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.“ (Romani 6:23)

O altă trăsătură a unui tată bun este că îi place să stea cu copiii lui.

„La întoarcerea de la muncă, tatăl trebuie să se bucure de schimbare şi să petreacă un timp cu copiii lui… Taţilor, petreceţi cât mai mult timp posibil cu copiii voştri… Daţi-le din ceasurile voastre libere; învăţaţi să-i cunoaşteţi; staţi cu ei şi când lucrează, şi când se joacă, şi câştigaţi-le încrederea. Cultivaţi prietenia cu ei… Astfel veţi exercita o puternică influenţă spre bine.“ (Căminul Advent, pag. 220, 222, în original)

Chiar mai mult decât un tată pământesc,Tatălui nostru ceresc Îi place să petreacă timp cu copiii Săi. El vrea să meargă alături de noi, să stăm de vorbă, să ne simtă durerile şi să ne împărtăşească bucuriile. Aşa a fost de la început. Geneza 3:8: „Atunci au auzit glasul Domnului, Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei.“ Dumnezeu nu făcea pur şi simplu o plimbare, ca să se relaxeze după o zi de muncă grea. Nu, ci venise să petreacă un timp cu copiii Săi. Din nefericire, se întâmplase ceva îngrozitor. În lume intrase păcatul, ridicând o barieră între Dumnezeu şi copiii Săi. De-acum, nu se mai puteau plimba împreună prin grădină, împărtăşindu-şi gândurile şi bucurându-se de frumuseţea din jur. Păcatul omului îl condamnase la moarte şi la despărţire eternă de Tatăl său ceresc. Însă Dumnezeu Îşi iubea prea mult copiii pentru a îngădui aşa ceva.

Ultima şi cea mai importantă trăsătură a unui tată bun este că îşi iubeşte copiii atât de mult, încât va face orice, va merge oriunde şi va renunţa la orice pentru a-i scăpa din primejdie. La fel este şi uimitorul nostru Tată ceresc. El nu Şi-a putut lăsa copiii să piară, fără să facă nimic pentru a-i salva. Însă exista un singur lucru de făcut. Dumnezeu trebuia să moară. Tatăl nostru ceresc, în persoana Fiului Său Isus, trebuia să moară pentru păcatele noastre. Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.“ Aceasta este cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Dăruindu-ni-L pe Fiul Său, Dumnezeu a golit pentru noi tot cerul. Într-atât ne iubeşte de mult. Într-atât de mult vrea să fie Tatăl nostru.

Era o zi fierbinte de vară. Naomi, o fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate, se juca în curte, în faţa casei. Deodată, izbucni un strigăt: „Foc!“. Micuţa se uita nedumerită, în vreme ce mama şi fratele ei trecură în goană pe lângă ea, îndreptându-se spre casa în flăcări. Tremurând de teamă, a început să plângă. Dar atunci, nişte mâini puternice pe care le ştia bine o prinseră de mijloc şi o duseră la adăpost, în maşina lor aflată la o distanţă. Naomi auzi vocea tatălui ei şoptindu-i liniştitor că totul va fi bine. Îndată se opri din plâns. Dacă tăticul zicea că o să fie bine, atunci era sigură că aşa avea să fie.

După mai multe ceasuri, mirosul de fum încă se mai simţea în aer. Naomi îl văzu venind pe tatăl ei. O scoase din maşină, o aruncă în sus şi o prinse din nou în braţe, râzând când râse şi ea.

Cineva îl întrebă atunci, surprins, pe tatăl ei:

– Cum poţi să râzi?! Tocmai ai pierdut totul!

Tatăl lui Naomi zâmbi şi rosti cu convingere:

– N-am pierdut nimic care să nu poată fi înlocuit. Familia mea e în siguranţă.

În zilele noastre, mulţi nu-şi pot imagina un tată iubitor pentru că tatăl lor i-a abandonat sau i-a abuzat. Dar, dacă ar privi la Isus, ar vedea o imagine mai clară a Tatălui ceresc. Isus a spus: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.“ (Ioan 14:9) Prin Isus, ei vor afla despre Tatăl ceresc care uneşte familia lui Dumnezeu cu funii de dragoste, care Îşi călăuzeşte copiii prin propriul Său exemplu, care se bucură să stea cu ei, precum şi să le facă daruri bune. Însă, mai presus de orice, vor găsi un Tată care îi iubeşte mai mult decât ţine la viaţa Sa. Şi tot ce cere în schimb este să-i întoarcă şi ei dragostea.

Tatăl nostru uimitor Se va întoarce curând să-Şi ia acasă copiii. El vrea ca şi voi să faceţi parte din familia Sa. Vrea să fiţi şi voi împreună cu El. Iar când vă va vedea în ceruri, când Îşi va vedea toţi copiii stând la marea de cristal, va spune: „A meritat. Familia mea este în sfârşit în siguranţă.“

CITIŢI

            Romani 8:15, 16

STUDIAŢI

Ce alte trăsături mai are un tată bun?

GÂNDIŢI-VĂ

            Cum aţi putea ajuta pe cineva cu un tată abuziv să-L înţeleagă pe Dumnezeu ca Tată iubitor?

DISCUTAŢI

            Descrieţi o experienţă pe care aţi avut-o cu tatăl vostru (sau cu un alt adult), din care aţi învăţat ceva despre dragostea lui Dumnezeu pentru voi.

ACŢIONAŢI

            Câte texte biblice despre taţi puteţi găsi?

Ploiesti     Intercer  Toronto  AZS-Romania  UNIUNEA ROMANA

« Back =  Inapoi