DUMNEZEUL NOSTRU UIMITOR

joi

UIMITORUL NUME

Text biblic: Proverbe 18:10

V-aţi simţit vreodată înspăimântaţi, singuri sau pierduţi, fără să aveţi la cine să vă duceţi? Dacă nu vi s-a întâmplat niciodată, vă rog să vă ridicaţi în picioare. Aş vrea să facem schimb – să vă dau viaţa mea, în schimbul vieţii voastre. Orice om, la un moment sau altul, a fost copleşit de probleme – sau, mai bine zis, de atacurile lui Satana. Ceea ce nu înţelegem prea bine este că avem la dispoziţie arme puternice împotriva oricărei tactici a lui Satana de a ne face să disperăm, să ne descurajăm, să ne simţim zdrobiţi şi înfrânţi. Nu v-ar plăcea să aflaţi câteva dintre ele?

Una din cele mai importante se găseşte în Proverbe. Proverbe 18:10: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.“ Numele lui Dumnezeu Îl descrie pe El, dar – poate şi mai important – ne spune cine este Dumnezeu şi care sunt principiile Lui. Când i-a spus lui Moise Numele Său, Dumnezeu Şi-a exprimat caracterul, faptul că El este loial şi te poţi încredere în El. „Moise a zis lui Dumnezeu: «Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: 'Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi' şi mă vor întreba: 'Care este Numele Lui?', ce le voi răspunde?» Dumnezeu a zis lui Moise: «EU SUNT CEL CE SUNT.» Şi a adăugat: «Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: 'Cel ce se numeşte „EU SUNT“ m-a trimis la voi.'»“ (Exod 3:13, 14)

Mai devreme, Dumnezeu îi spusese lui Moise: „Eu voi fi negreşit cu tine“. (Exod 3:12) Cuvântul ebraic tradus aici prin „voi fi“ este acelaşi cu cel tradus prin „EU SUNT“, dovedind că împlinirea promisiunii lui Dumnezeu era sigură. El făgăduieşte să fie întotdeauna cu noi. Unul din numele Sale, Emmanuel, înseamnă „Dumnezeu cu noi“. În toate detaliile vieţii, la bine şi la greu, Dumnezeu e prezent. El ne este alături când suntem obosiţi, precum şi când suntem bucuroşi. Tot ce trebuie să facem este să-L căutăm şi să chemăm Numele Lui uimitor. El ne va apăra şi ne va călăuzi dacă Îl chemăm.

V-aţi întrebat vreodată ce-ar fi dacă am da la o parte cortina care ne desparte de lumea spirituală? Am putea vedea câteva din luptele ce se desfăşoară şi i-am vedea pe demoni cum se cutremură la auzul Numelui lui Dumnezeu – când noi ne amintim să-L rostim. Multe lucruri pot fi descoperite dacă ne uităm în spatele acestei cortine. Unele din ele sunt neplăcute. Am prefera să nu recunoaştem că pot trece zile întregi fără să pomenim Numele lui Isus, nici în rugăciuni – pe care nu le facem, nici în mulţumiri – pe care nu le aducem –  pentru binecuvântările primite.

Să ne imaginăm cum ar putea fi.

Un demon urât, să-i zicem Meroz, îşi încleştează mânios pumnii, după care îşi astupă urechile. „Nu!“, urlă el. „Nu rosti Numele ăla în prezenţa mea! Nici nu vreau să-l aud!“ Apoi se întoarce să plece, plănuind deja o nouă crimă împotriva unui copil al lui Dumnezeu.

Iată un om în apropiere. Pare derutat. Meroz îl atacă, lovindu-l în abdomen. „Nu faci doi bani, Carl“, îi şuieră la ureche, chinuindu-l pentru că n-a dus la îndeplinire planul împotriva fetei lipsite de apărare, care tocmai dispare acum în licăririle slabe ale apusului de iarnă.

Carl se lasă în jos, pe aleea murdară. Nu pricepe deloc de ce i-a pierit curajul. Fata era o pradă uşoară. Ştia că închidea în fiecare seară pe la ora asta micul magazin de pe strada Vine şi că ducea cu ea banii din încasări, pentru a-i depune la bancă.

Oare ce se întâmplase cu el? N-ar fi trebuit decât să se apropie de ea şi să-i ceară banii. Dar ori de câte ori făcea un pas în direcţia fetei, părea că i se scurg puterile, ca apa printr-o sită. Era prea obosit ca să mai facă vreun efort. Trebuia să găsească o altă cale ca să facă rost de bani pentru droguri. Porni la acţiune, părăsind aleea, cu Meroz cocoţat în cârcă şi lovindu-l cu călcâiele în coaste.

Între timp, Becca, victima urmărită de Carl, se roagă în tăcere. Simte în duhul ei o anume nelinişte şi, ca întotdeauna când se întâmplă aşa, socoteşte că e un semn că trebuie să se roage. Murmură un refren, cu bărbia tremurând de gerul aspru. „Dulce e, mângâios Numele Isus Hristos…“. Încântaţi de cântecul ei de laudă, îngerii o înconjoară pe Becca şi i se alătură şi ei în cântare, fără ca urechile omeneşti să audă glasurile lor din altă lume.

S-o lăsăm puţin pe Becca. E în mâini bune. A ajuns aşa pentru că a umblat cu Isus. Când s-a simţit înfricoşată şi singură, a lăudat Numele Lui, care a fost un turn tare pentru ea, ocrotind-o de distrugerea plănuită de Satana. Dumnezeu făgăduieşte: „Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea.“ (Psalm 91:15, 16)

Să ne imaginăm din nou scena, numai că de data asta atitudinea Beccăi să fie complet diferită.

La magazin a fost o zi oribilă. Afară viscoleşte, iar vântul şuieră prin crăpăturile vechii clădiri. Becca e îngheţată. Bătrânul Klein e prea zgârcit să încălzească ruina asta ca lumea, se plânge singură.

Slujba asta e aşa o pierdere de vreme. Iar Margaret e aşa o nesuferită! se gândeşte Becca. Ce dacă are probleme acasă, doar nu trebuie să le aducă şi la serviciu! Toată lumea are probleme.

Ceasurile se scurg, iar vântul îngheţat îi ţine pe cumpărători în casele lor, cuibăriţi în faţa focului. În cele din urmă, ceasul arată sfârşitul programului, iar Becca se grăbeşte să iasă, încuind în urma ei micul magazin jalnic.

Margaret şi bătrânul Klein plecaseră cu un sfert de oră înainte, iar Becca trebuie să rămână să închidă. E într-o dispoziţie foarte proastă şi se simte oarecum vinovată pentru comentariile tăioase pe care i le-a făcut lui Margaret pentru că a uitat să facă curăţenie în depozit. Ei, se gândeşte Becca, dar e treaba ei şi ar trebui să şi-o facă, indiferent cât de obosită o fi!

Becca s-a schimbat mult în ultimii ani. Dacă ar întreba-o cineva, ar răspunde că a „crescut mare“. Adevărul este, totuşi, că aceasta nu e deloc o descriere adecvată a lipsei de maturitate pe care parcă şi-a perfecţionat-o. Ar fi fost mai nimerit să spună că a crescut „pe-alături“. Departe de Domnul, departe de biserica ei, departe de prietenii ei creştini. Acum a ajuns să creadă despre creştinism că nu este altceva decât o cârjă pentru oameni care ar avea mai degrabă nevoie să-şi dea seama de realitate. Nu mai trebuie să menţionăm că îngerii nu i se mai alăturau de mult în cântare…

Cândva, cu multă vreme în urmă, inima ei fusese plină de dragoste pentru Domnul şi pentru oamenii pe care El îi crease după chipul Său. Apoi, în timpul unei excursii cu grupa de tineri, a rănit-o o prietenă din biserică. În loc s-o ierte pe Christy pentru cuvintele ei răutăcioase, Becca s-a complăcut să se tot gândească defensiv, că nu merita aşa ceva şi că era mai bine să nu mai vorbească niciodată cu Christy. Becca a deschis larg uşa, lăsându-l pe Satana să i se strecoare în suflet şi s-o influenţeze. Ea a schimbat regimul de hrană nutritivă al Cuvântului curat al lui Dumnezeu cu o dietă alcătuită din gunoiul rânced al păcatului.

Cu chipul deja amorţit de rafalele îngheţate, se întoarce şi începe să meargă spre casă. Serviciu, casă şi iar serviciu. Nimic în afară de asta. Ce plictiseală. S-a săturat de responsabilităţi, s-a săturat să tot aibă grijă de bătrânul Klein la serviciu şi apoi acasă de bunica ei cicălitoare. Îngerul ei păzitor o părăsi, nemaiputând s-o însoţească pe Becca pe drumul ei tot mai îndepărtat de adevăr şi ascultare.

Aceasta va fi o seară pe care Becca n-o va uita, oricât va încerca. Îndată ce dă colţul la capătul străzii Vine, îi iese în cale un drogat disperat, care de fapt nu voia să-i facă nici un rău – şi totuşi îi face. Mai târziu, el avea să declare la poliţie că nici nu ştia ce-i venise. A fost găsit holbându-se la zăpada înroşită, neînţelegând ce izbucnire ciudată de energie îl făcuse s-o atace deodată pe Becca.

Ellen White scria: „Cel care a răscumpărat familia omenească cu propriul Său sânge socoteşte orice rău făcut vreunuia dintre copiii Săi ca fiindu-I făcut Lui Însuşi. Legea Lui întinde scutul ocrotirii divine peste fiecare suflet care-şi pune încrederea în El.“ (Astăzi cu Dumnezeu, pag. 109 în original)

Avem de făcut o alegere: fie să ne punem încrederea în El, fie să-l urmăm pe vrăjmaş. Să alegem viaţa sau moartea. Să rămânem în turnul Său sigur sau să rătăcim singuri şi lipsiţi de apărare. Efeseni 6:11, 12: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.“

Demonii nu pot rămâne înaintea lui Dumnezeu. Ei fug chiar numai la auzul Numelui Său. După ce Isus i-a trimis pe cei 72, ei s-au întors cu bucurie, zicând: „Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău.“ (Luca 10:17) Printre semnele pe care le-a spus Isus celor unsprezece apostoli că le vor face aceia care cred se numără şi scoaterea demonilor, în Numele Său. (Vezi Marcu 16:17.)

Numele lui Isus este o armă foarte puternică în războiul spiritual. Ucenicii Lui au aflat aceasta direct de la sursă şi au folosit Numele Lui împotriva demonilor, alungându-i. Şi noi îl putem folosi astăzi, pentru a-L chema în vremurile de necaz, a-L lăuda la vremea de închinare sau a-I cânta în vremurile de bucurie. Numele lui Isus este plin de putere.

Biblia spune că Numele lui Dumnezeu deţine toată autoritate, puterea şi slava şi că fiecare limbă va mărturisi într-o zi că Isus Hristos este Domnul. (Filipeni 2:10, 11) Noi, creştinii, suntem binecuvântaţi să putem chema Numele Domnului nostru oricând avem nevoie de ajutor. Ne putem adresa familiar lui Dumnezeu, chemându-L „Abba“, „Tăticule“. Dar acesta este numai unul din Numele Sale. El este şi Alfa şi Omega, Luceafărul Strălucitor al dimineţii, Mesia, Răscumpărătorul, Emmanuel, Mântuitorul şi Domnul nostru, Apărătorul, Tatăl şi Prietenul nostru. Ne putem simţi întăriţi când lăudăm Numele Lui.

Ellen White ne spune că atunci când Isus S-a înălţat la cer „întreg cerul aştepta să-L întâmpine pe Mântuitorul la intrarea în curţile cereşti. El Se afla în frunte şi era urmat de mulţimea de captivi eliberaţi la învierea Sa. Oştirea cerească însoţea alaiul triumfător, cu aclamaţii de laudă şi cântări celeste.

La apropierea de cetatea lui Dumnezeu, îngerii însoţitori vestesc: «Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei.» Santinelele răspund cu bucurie: «Cine este acest Împărat al slavei?»

Ei spun aceasta nu pentru că n-ar şti cine este El, ci pentru că doresc să audă răspunsul de laudă: «Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte! Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei.»

Şi din nou se aude întrebarea: «Cine este acest Împărat al slavei?», căci îngerii nu obosesc niciodată să asculte laudele înălţate Numelui Său.“ (Hristos, Lumina lumii, pag. 833 în original)

Dar ce înseamnă un nume, la urma urmelor? De fapt, înseamnă totul.

Când suntem mici, părinţii ne spun să nu le facem numele de râs. Copiii mai mari trebuie să dobândească o reputaţie bună, iar cei mai mici profită sau suferă de pe urma numelui pe care şi-l fac fraţii lor mai mari. Dacă cel mare învaţă bine, profesorii se vor aştepta ca şi cei mai mici s-o facă. Dacă cel mare e un neastâmpărat, copiii mai mici sunt condamnaţi la o proastă reputaţie, înainte chiar de a scoate vreo vorbă sau a face vreun gest obraznic.

Şi afacerile se dezvoltă sau dau faliment în funcţie de renumele lor. Fie îşi respectă promisiunile, construindu-şi un bun renume, fie se dovedesc necinstite şi nu pot face faţă prostului renume pe care-l dobândesc. Numele evocă în mintea oamenilor imagini pline de forţă. Când se hotărăsc ce nume să-i dea unui nou născut, părinţii taie multe nume de pe listă, nu pentru că n-ar fi agreabile în sine, ci pentru că le reamintesc de persoane antipatice. Pentru ei, „Lisa“, „Bill“ sau „Doug“ le vor reaminti întotdeauna de cineva anume cu care nu s-au prea înţeles.

În ebraică, limba pe care o vorbeau Maria (Miriam) şi Iosif (Yoseph), îngerul le-a spus celor doi să-şi numească fiul Yahshua. Înseamnă Yah (tradus prin „EU SUNT“, Exod 3:14) Shua („tare şi puternic să mântuiască“). Maria şi Iosif s-au mirat. Până şi numele copilului lor, Mesia, era o proclamaţie a lui Dumnezeu pentru omenire, vestind că Răscumpărătorul şi Mântuitorul lor Se afla în mijlocul lor. „Şi-I vei pune numele Isus (Yahshua), pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.“ (Matei 1:21)

Bineînţeles, ştim că numele „Iesous“ sau „Isus“ se referă la Fiul lui Dumnezeu, Mesia al nostru. Însă, totuşi, e plăcut să ştim Numele ieşit de la tronul lui Dumnezeu şi rostit de buzele lui Gabriel. Pentru că „în nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.“ (Fapte 4:12)

Ni se spune să-I adresăm lui Dumnezeu cererile noastre, în numele lui Isus. „Adevărat, adevărat vă spun“, a spus Isus, „că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.“ (Ioan 16:23, 24) Desigur, aceasta nu înseamnă că putem face nişte cereri stupide sau egoiste. La fel cum ni se porunceşte să nu luăm în deşert Numele Domnului, adică să nu-l tratăm uşuratic, nu trebuie să cerem în Numele lui Isus lucruri care nu sunt după voia Sa. Mai degrabă, dacă suntem una cu El, nu vom dori nimic ce El n-ar vrea să ne dea, iar lucrurile pe care vrea să ni le dea I le putem cere şi El ni le va dărui, dându-ne şi bucuria deplină.

Chiar şi termenul ce ne desemnează identitatea – „creştini“ – provine de la unul din Numele lui Isus şi ne leagă astfel de El, plasându-ne sub stindardul Său. Numele Său vindecă, leagă, încurajează, apără şi mântuieşte. Apucaţi-l strâns, cu îndrăzneală, şi trăiţi pe deplin la nivelul lui; lăudaţi-l continuu şi onoraţi-l cu credincioşie. Să nu obosiţi niciodată să ascultaţi laudele înălţate Numelui Său.

CITIŢI

            Proverbe 18:10

STUDIAŢI

În cel de-al doilea scenariu, de ce a părăsit-o îngerul păzitor pe Becca?

GÂNDIŢI-VĂ

            Sub ce nume sunteţi cunoscuţi? Ce spun acestea despre voi?

DISCUTAŢI

            Modul de a gândi al Beccăi ar fi putut fi pozitiv sau negativ. Credeţi că gândurile nu înseamnă păcat, câtă vreme nu le şi transformăm în acţiune?

            Care ar trebui să fie prima noastră reacţie atunci când avem vreo nevoie sau ne găsim în pericol? (Psalm 55:15, 16)

ACŢIONAŢI

            Domnul e prezent când poporul Său Îi aduce slavă. Discutaţi căile prin care aţi putea include mai multă laudă în stilul vostru de viaţă, folosind diferitele nume ale lui Dumnezeu.

            Cum veţi beneficia în umblarea voastră spirituală dacă-I veţi aduce cinste, laudă şi slavă lui Dumnezeu?

Ploiesti     Intercer  Toronto  AZS-Romania  UNIUNEA ROMANA

« Back =  Inapoi