Sfaturi pentru biserica - Cap.08 Iata-ma, Doamne, trimite-ma !

Sfârşitul este aproape, furişându-se pe neaşteptate, ca un hoţ noaptea. Facă Domnul ca noi să nu dormim precum alţii, ci să veghem şi să fim treji. Adevărul va triumfa în curând în mod glorios, iar toţi cei care acum aleg să fie împreună lucrători cu Dumnezeu vor triumfa împreună cu el. Timpul este scurt; noaptea vine în curând, când nici un om nu mai poate lucra. Fie ca cei care se bucură în lumina adevărului prezent să se grăbească acum să împărtăşească adevărul altora. Domnul întreabă: „Pe cine să trimit?” Cei care sunt gata să se sacrifice de dragul adevărului, să răspundă acum: „Iată-mă, Doamne, trimite-mă!”

Noi am făcut doar o mică parte din lucrarea de evanghelizare, pe care Dumnezeu doreşte ca să o facem cu vecinii şi prietenii noştri. În fiecare oraş din ţara noastră, există oameni care nu cunosc adevărul. Iar în afară, în lumea cea vastă de dincolo de mări, sunt multe câmpuri noi, în care trebuie să arăm pământul şi să semănăm sămânţa.1

Suntem chiar în pragul timpului de probă, şi în faţa noastră sunt necazuri pe care nici măcar nu le putem visa. O putere de jos îi conduce pe oameni să se războiască împotriva cerului. Fiinţe omeneşti s-au înfrăţit cu agenţi satanici pentru a anula Legea lui Dumnezeu. Locuitorii lumii ajung cu mare repeziciune la fel ca locuitorii lumii din zilele lui Noe, care au fost înghiţiţi de potop, şi ca locuitorii Sodomei, care au fost mistuiţi de foc din cer. Puterile lui Satana sunt la lucru pentru a distrage mintea oamenilor de la realităţile veşnice. Vrăjmaşul aranjează astfel lucrurile, încât să corespundă planurilor lui. Ocupaţiile lumeşti, sporturile, modelele zilei - aceste lucruri ocupă astăzi mintea bărbaţilor şi femeilor. Distracţiile şi lecturile nefolositoare strică judecata. Pe calea cea largă, ce duce la ruină veşnică, merg foarte mulţi. Lumea, plină de violenţă, chefuri şi beţii, converteşte biserica. Legea lui Dumnezeu, standardul divin al neprihănirii, este declarată a fi fără nici un efect.2

Oare trebuie să aşteptăm până la împlinirea profeţiilor cu privire la sfârşit şi apoi să spunem ceva despre ele? Ce valoare vor mai avea cuvintele noastre atunci? Să aşteptăm noi oare până când judecăţile lui Dumnezeu vor cădea asupra păcătosului, fără ca să-i spunem cum să le evite? Unde este credinţa noastră în Cuvântul lui Dumnezeu? Trebuie să vedem împlinindu-se lucruri prezise înainte să credem că El le-a rostit? Lumina a venit la noi în raze clare, distincte, arătându-ne că ziua Domnului este aproape, „chiar la uşi”. Să citim şi să le înţelegem înainte de a fi prea târziu.3

Dumnezeu are un loc pentru fiecare în marele Său plan. El nu dă talanţi de care nu avem nevoie. Să presupunem că talantul este mic. Dumnezeu are un plan pentru acesta, iar acel unic talant, dacă este folosit cu credincioşie, va face chiar acea lucrare pe care Dumnezeu doreşte să o facă. Talanţii unui om umil sunt necesari pentru lucrarea din casă în casă şi aceştia pot îndeplini mai mult în această lucrare decât multe daruri strălucitoare. 4

Când oamenii îşi folosesc puterile aşa cum îi călăuzeşte Dumnezeu, talanţii lor vor spori, capacităţile lor vor creşte şi ei vor avea înţelepciunea cerească în a căuta să-i salveze pe cei pierduţi. Însă, dacă membrii bisericii sunt nepăsători şi neglijenţi faţă de răspunderea pe care o au faţă de semenii lor, cum se aşteaptă ei să primească comoara cerului? Dacă cei ce pretind că sunt creştini nu simt nici o povară de a-i lumina pe cei care se află în întuneric, dacă ei nu împart har şi cunoştinţă, discernământul lor va scădea şi nu vor mai preţui bogăţiile cereşti; şi nepreţuindu-le, ei nu vor simţi nevoia de a le prezenta şi altora.

Vedem comunităţi mari adunându-se în diferite localităţi. Membrii lor au ajuns la cunoştinţa adevărului şi mulţi dintre ei sunt mulţumiţi să asculte doar ei cuvântul vieţii, fără să caute să împărtăşească şi altora lumina. Ei simt puţină responsabilitate pentru progresul lucrării şi puţin interes pentru mântuirea sufletelor. Sunt plini de zel în lucrurile lumeşti, însă nu implică religia în treburile lor. Ei spun: „Religia este religie, treburile sunt treburi.” Consideră că fiecare are propria sferă, şi spun: „Să fie separate.”

Datorită neglijării ocaziilor lor şi abuzului faţă de privilegiile pe care le au, membrii acestor comunităţi nu cresc în „harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 3,18). De aceea, ei sunt slabi în credinţă, deficitari în ce priveşte cunoştinţa şi copii în ce priveşte experienţa. Ei nu sunt înrădăcinaţi şi întemeiaţi în adevăr. Dacă rămân astfel, numeroasele amăgiri ale timpului din urmă îi vor înşela cu siguranţă, căci ei nu vor avea discernământul spiritual pentru a deosebi adevărul de minciună.5

Când se depune un efort special de către lucrătorii cu experienţă din comunităţile în care se află membrii noştri, credincioşii din acel câmp au cea mai solemnă obligaţie de a face tot ce le stă în putere pentru a deschide calea pentru ca Domnul să lucreze. Ei trebuie să-şi cerceteze inimile cu rugăciune, să curăţească drumul pentru Împărat, dând la o parte orice păcat care i-ar împiedica să conlucreze cu Dumnezeu şi cu fraţii lor.

În viziuni de noapte, mi-au fost arătate reprezentări ale unei mari mişcări de reformă în poporul lui Dumnezeu. Mulţi Îl lăudau pe Dumnezeu. Bolnavii erau vindecaţi şi multe alte minuni se făceau. Era vădit un spirit de mijlocire, exact aşa cum s-a manifestat înainte de marea zi a Cincizecimii. Sute şi mii erau văzuţi vizitând familii şi deschizând înaintea lor Cuvântul lui Dumnezeu. Inimile erau convinse prin puterea Duhului Sfânt şi se putea vedea spiritul unei convertiri autentice. Pretutindeni, se deschideau uşi pentru proclamarea adevărului. Lumea părea că este luminată de influenţa cerească. Umilul şi adevăratul popor al lui Dumnezeu primea mari binecuvântări. Am auzit voci de mulţumire şi laudă şi se părea că are loc o mişcare de reformă ca cea la care am fost martori în 1844.6

Dumnezeu doreşte să-Şi învioreze poporul prin darul Duhului Sfânt, botezându-i din nou în dragostea Sa. Duhul Sfânt nu trebuie să lipsească din biserică. După înălţarea Domnului Hristos, Duhul Sfânt a venit asupra ucenicilor credincioşi, care aşteptau şi se rugau cu aşa tărie şi putere, încât a atins fiecare inimă. În viitor, pământul trebuie să fie luminat cu slava lui Dumnezeu. O influenţă sfântă trebuie să pornească către lume de la cei care sunt sfinţiţi prin adevăr. Pământul trebuie împrejmuit cu o atmosferă de har. Duhul Sfânt trebuie să lucreze asupra inimilor oamenilor, luând lucrurile lui Dumnezeu şi arătându-le oamenilor.7

Domnul doreşte să facă o mare lucrare pentru toţi cei care cred cu adevărat în El. Dacă membrii laici ai bisericii s-ar trezi pentru a face lucrarea pe care ei o pot face, pornind la luptă din proprie iniţiativă, fiecare văzând cât de mult poate face pentru a câştiga suflete la Isus, noi am vedea pe mulţi părăsind rândurile lui Satana pentru a sta sub stindardul lui Hristos. Dacă poporul nostru ar acţiona potrivit cu lumina care este dată în aceste câteva cuvinte (Ioan 15,8), cu siguranţă că am vedea mântuirea lui Dumnezeu. Ar urma redeşteptări minunate. Păcătoşii vor fi convertiţi şi multe suflete se vor adăuga la biserică. Când inimile noastre vor fi unite cu Hristos, iar vieţile noastre în armonie cu lucrarea Sa, Spiritul care a căzut asupra ucenicilor în ziua Cincizecimii va cădea şi asupra noastră.8

În viziunea de noapte, prin faţa mea a trecut o scenă foarte impresionantă. Am văzut o uriaşă minge de foc căzând peste nişte locuinţe frumoase, provocând distrugerea lor pe moment. Am auzit pe cineva spunând: „Noi ştiam că judecăţile lui Dumnezeu vor veni pe pământ, dar nu ştiam că vor veni atât de curând”. Alţii, cu glasuri în agonie, spuneau: „Voi aţi ştiut! De ce nu ne-aţi spus? Noi nu am ştiut”. Pretutindeni auzeam rostindu-se astfel de cuvinte de reproş.

M-am trezit foarte întristată. Am adormit din nou şi se părea că mă aflam într-o adunare mare. Cineva cu autoritate se adresa mulţimii adunate, în faţa căreia fusese desfăşurată o hartă a lumii. Acesta spunea că harta reprezintă via lui Dumnezeu, care trebuie să fie îngrijită. Deoarece lumina din ceruri strălucea asupra tuturor, fiecare trebuie să reflecte lumina în multe locuri şi de la aceste lumini trebuia aprinse şi alte lumini.

Au fost repetate cuvintele: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună de nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. (Mat. 5,13-16).

Fiecare zi ce trece ne aduce tot mai aproape de sfârşit. Ne aduce însă şi mai aproape de Dumnezeu? Veghem noi în vederea rugăciunii? Cei cu care ne asociem zi de zi au nevoie de ajutorul nostru, de călăuzirea noastră. Ei se pot afla într-o astfel de stare a minţii, încât un cuvânt rostit la timpul potrivit va fi fixat de Duhul Sfânt tot aşa cum un cui este fixat într-un loc sigur. Mâine aceste suflete poate că se vor afla acolo unde nu vom mai putea ajunge la ele. Care este influenţa noastră asupra acestor semeni ai noştri, care acum sunt lângă noi, dar apoi nu mai sunt? Ce eforturi facem noi pentru a-i câştiga pentru Hristos”? 9

Cât timp îngerii ţin încă cele patru vânturi, noi trebuie să lucrăm din toate puterile. Trebuie să ducem solia fără întârziere. Trebuie să dovedim Universului ceresc şi oamenilor din acest veac stricat că religia noastră este o credinţă şi o putere al cărei autor este Domnul Hristos, iar Cuvântul Său preceptul divin. Sufletele omeneşti atârnă în balanţă. Ele ori vor fi supuse Împărăţiei lui Dumnezeu, ori sclave despotismului lui Satana. Toţi trebuie să aibă privilegiul de a apuca nădejdea prezentată pentru ei în Evanghelie, însă cum pot să audă despre ea, dacă nu are cine să le-o predice? Familia omenească are nevoie de refacere morală, de pregătirea caracterului, pentru a putea sta în prezenţa lui Dumnezeu. Sunt suflete gata să piară datorită erorilor doctrinare, care predomină în acest timp, care au ca scop să contracareze lucrarea Evangheliei. Cine se consacră acum, spre a deveni împreună lucrători cu Dumnezeu? 10

Astăzi o mare parte dintre cei ce compun adunările noastre sunt morţi în greşeli şi păcate. Ei vin şi pleacă precum se mişcă uşa în balamale. Mulţumiţi de sine, timp de ani de zile au ascultat cele mai solemne şi emoţionante adevăruri pentru suflet, însă nu le-au pus în practică. De aceea ei sunt din ce în ce mai puţin sensibili faţă de valoarea adevărului. Mărturiile emoţionante de mustrare şi avertizare nu îi trezesc la pocăinţă. Cele mai dulci melodii care vin de la Dumnezeu prin buze omeneşti – îndreptăţirea prin credinţă, neprihănirea lui Hristos - nu au ca efect asupra lor un răspuns de iubire şi recunoştinţă. Deşi Negustorul ceresc le prezintă cele mai bogate nestemate – credinţa şi dragostea – deşi îi invită să cumpere de la El „aur curăţit prin foc” şi „haine albe”, cu care să se îmbrace, şi „alifie pentru ochi”, ca să poată vedea, ei îşi împietresc inimile faţă de El şi nu îşi transformă starea de căldicel în dragoste şi zel. În timp ce mărturisesc credinţa, ei tăgăduiesc puterea evlaviei. Dacă vor continua în această stare, Dumnezeu îi va respinge. Ei nu corespund pentru a fi membri ai familiei Sale.11

Membrii bisericii trebuie să fie conştienţi că doar faptul că numele lor sunt înscrise în registrele bisericii nu îi va mântui. Ei trebuie să aibă parte de aprobarea lui Dumnezeu, să fie lucrători care nu au de ce să se teamă. Zi de zi, trebuie să-şi formeze caracterele potrivit cu îndrumările Domnului Hristos. Trebuie să-L aibă pe Isus în inima lor şi să exercite continuu credinţă în El. Astfel, vor creşte până la statura deplină de oameni mari în Hristos – creştini sănătoşi, optimişti, mulţumitori, conduşi de Dumnezeu în lumină tot mai clară. Dacă aceasta nu este experienţa lor, ei se vor număra printre cei ale căror glasuri se vor auzi într-o zi plângând cu amărăciune: „Secerişul a trecut, vara s-a sfârşit şi sufletul meu nu este mântuit!” De ce nu au căutat scăpare în Cetate? „De ce m-am jucat cu mântuirea sufletului meu şi am lucrat împotriva spiritului harului?”12

Fraţi şi surori, care susţineţi de mult timp a crede adevărul, vă întreb pe fiecare în parte dacă au fost practicile voastre în armonie cu lumina, privilegiile şi ocaziile oferite de cer? Aceasta este o întrebare serioasă. Soarele neprihănirii a răsărit asupra bisericii şi este datoria bisericii să lumineze. Este privilegiul fiecărui suflet să înainteze. Cei care sunt legaţi de Hristos vor creşte în harul şi cunoştinţa Fiului lui Dumnezeu, până la statura de om mare. Dacă toţi cei care pretind a crede adevărul şi-ar fi folosit toate capacităţile pentru a învăţa şi a face, ei ar fi devenit tari în Hristos. Oricare ar fi ocupaţia lor – fie că sunt fermieri, mecanici, profesori sau pastori – dacă s-ar fi consacrat pe deplin lui Dumnezeu, ei ar fi devenit lucrători eficienţi pentru Tatăl ceresc.13

Este evident că toate predicile care au fost rostite nu au putut produce un număr mare de lucrători gata să se lepede de sine. Acest subiect trebuie considerat ca implicând cele mai serioase rezultate. Este în joc viitorul nostru pentru veşnicie. Bisericile se ofilesc, deoarece nu-şi folosesc talanţii pentru răspândirea luminii. Trebuie date instrucţiuni atente, care să fie ca nişte lecţii din partea Domnului, astfel ca toţi să pună în practică lumina pe care o au. Cei care sunt conducători ai bisericilor trebuie să selecteze membri pricepuţi, cărora să le încredinţeze răspunderi, şi în acelaşi timp să-i înveţe cum pot sluji cel mai bine semenilor lor şi cum pot fi o binecuvântare pentru ei.14

Mecanicii, avocaţii, negustorii, meseriaşii să se instruiască în aşa fel, încât să devină oameni iscusiţi în lucrul lor. Oare urmaşii lui Hristos trebuie să fie oameni neinteligenţi şi, în timp ce susţin că Îl slujesc pe Dumnezeu, să fie necunoscători în privinţa căilor şi mijloacelor care trebuie folosite? Această implicare în câştigarea vieţii veşnice este mai presus de orice apreciere omenească. Pentru a conduce sufletele la Hristos trebuie să se cunoască corpul omenesc şi să se studieze mintea omenească. Trebuie acordată multă atenţie şi se cere rugăciune fierbinte pentru a se şti cum să fie abordaţi bărbaţi şi femei cu privire la marele subiect al adevărului.15

De îndată ce s-a format o comunitate, pastorul trebuie să-i pună pe membri la lucru. Ei trebuie să fie învăţaţi cum să lucreze cu succes. Fie ca pastorul să-şi dedice mai mult timp instruirii decât predicării. Să-i înveţe pe oameni cum să împărtăşească şi altora cunoştinţa pe care au primit-o. Noii convertiţi trebuie învăţaţi să ceară sfat de la cei cu mai multă experienţă în lucrare, să nu-l pună pe pastor în locul lui Dumnezeu.

Cel mai mare ajutor care poate fi dat poporului nostru este acela de a-l învăţa să lucreze pentru Dumnezeu şi să depindă de El, nu de pastori. Să înveţe să lucreze aşa cum a lucrat Hristos. Să se ataşeze armatei Lui de lucrători şi să-i slujească cu credincioşie.16

Profesorii să fie cei care deschid calea în lucrarea cu oamenii, iar ceilalţi, unindu-se cu ei, să le urmeze exemplul. Un singur exemplu este de mai mare valoare decât multe învăţături.17

Cei care au supravegherea spirituală a bisericii ar trebui să inventeze căi şi mijloace prin care să se dea ocazia fiecărui membru al bisericii de a-şi face partea în lucrarea lui Dumnezeu. Acest lucru nu s-a făcut totdeauna în trecut. N-au fost făcute planuri prin care toţi să fie folosiţi în slujirea activă. Sunt doar puţini cei care îşi dau seama cât de mult au pierdut prin aceasta.

În fiecare comunitate există talanţi care, dacă ar fi folosiţi, ar spori şi ar fi de mare folos în această lucrare. Trebuie să se facă un plan bine organizat pentru folosirea lucrătorilor, ca să meargă în toate comunităţile mari sau mici, pentru a-i instrui pe membri cum să lucreze pentru creşterea bisericii şi, de asemenea, pentru necredincioşi. Lucrul de care avem nevoie este instruirea, educaţia. Fie ca toţi să facă tot ce pot cu inima şi cu mintea pentru a şti ce să facă pentru lucrare în acest timp, calificându-se pentru ceea ce li se potriveşte cel mai bine să facă.

Ceea ce este necesar acum pentru dezvoltarea bisericilor noastre este lucrarea lucrătorilor înţelepţi de a descoperi şi dezvolta talanţii care există în biserică – talanţi care pot fi puşi la lucru pentru Domnul. Cei care vor lucra prin vizite în biserică trebuie să dea fraţilor şi surorilor instrucţiuni cu privire la metode practice de a face lucrare misionară. Să existe o clasă specială, care să se ocupe de instruirea tinerilor. Tinerii şi tinerele trebuie educaţi spre a deveni lucrători în cămin, între vecinii lor şi în biserică.18

Îngerii din ceruri aşteaptă de mult ca agenţii omeneşti – membrii bisericii – să coopereze cu ei în marea lucrare care trebuie făcută. Ei vă aşteaptă. Câmpul este atât de mare, planul atât de vast, încât fiecare inimă sfinţită trebuie să se grăbească a-şi face serviciul ca un instrument al puterii divine.19

Dacă creştinii ar acţiona în armonie, ca unul singur, sub îndrumarea unei singure Puteri, pentru îndeplinirea unui singur scop, ei ar pune lumea în mişcare.20

Chemarea care trebuie făcută la „drumuri” trebuie adresată tuturor celor ce au o parte activă în lucrarea pentru lume, profesorilor şi conducătorilor poporului. Celor care au răspunderi grele în viaţa publică – medici şi profesori, avocaţi şi judecători, funcţionari publici şi oameni de afaceri – trebuie să li se rostească o solie clară, distinctă. „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8,36.37).

Noi vorbim şi scriem mult despre săracii care sunt neglijaţi; dar oare nu trebuie să se acorde ceva atenţie şi bogaţilor neglijaţi? Mulţi socotesc această clasă de oameni ca fiind fără nădejde şi ei fac puţin spre a deschide ochii celor care, orbiţi şi năuciţi de puterea lui Satana, nu au inclus veşnicia în socotelile lor. Mii de oameni bogaţi au coborât în mormânt neavertizaţi, deoarece au fost judecaţi după aparenţe şi au fost ocoliţi, fiind socotiţi ca fără nădejde. Însă, indiferent cum par aceştia, mi-a fost arătat că majoritatea dintre ei îşi simt povara pentru suflete. Sunt mii de oameni bogaţi, care flămânzesc după hrana spirituală. Mulţi simt în viaţa lor nevoia după ceva ce nu au. Puţini dintre ei se duc la biserică, socotind că nu e de nici un folos. Învăţăturile pe care le aud nu le ating sufletul. Să nu facem nici un efort personal pentru aceştia?

Unii vor întreba: Nu putem să ajungem la ei prin publicaţii? Sunt mulţi la care nu se poate ajunge pe această cale. Ei au nevoie de efort personal, depus în favoarea lor. Trebuie să piară fără să fie avertizaţi? Nu au stat astfel lucrurile în vechime. Slujitorii lui Dumnezeu erau trimişi să spună celor din poziţii înalte că pot găsi pace şi odihnă doar în Domnul Isus Hristos.

Maiestatea Cerului a coborât în lumea noastră pentru a-i salva pe cei pierduţi, omenirea decăzută. Lucrarea Sa avea în vedere nu doar pe cei de jos, pe proscrişi, ci şi pe cei din locurile de onoare. El a lucrat cu iscusinţă spre a ajunge la inimile celor din clasele de sus, care nu Îl cunoşteau pe Dumnezeu şi nu păzeau poruncile Lui.

Aceeaşi lucrare a fost continuată şi după înălţarea lui Hristos. Inima mea este foarte sensibilizată atunci când citesc interesul pe care l-a arătat Domnul faţă de Corneliu. Corneliu era un om cu funcţie înaltă, un ofiţer în armata romană, însă el trăia în strictă armonie cu lumina pe care o primise. Domnul a trimis o solie specială din cer la el, iar printr-o altă solie l-a îndrumat pe Pavel să-l viziteze şi să-i dea lumină. Aceasta trebuie să fie o mare încurajare pentru noi în lucrarea noastră, să ne gândim la mila şi iubirea lui Dumnezeu pentru cei care caută şi se roagă pentru lumină.

Sunt mulţi care îmi sunt prezentaţi ca fiind precum Corneliu, oameni pe care Dumnezeu doreşte să-i pună în legătură cu biserica Sa. Aceştia simpatizează cu poporul Domnului, care păzeşte poruncile. Însă funiile care îi leagă de lume îi ţin strâns. Ei nu au tăria morală de a lua poziţie alături de cei de jos. Noi trebuie să facem eforturi speciale pentru aceste suflete, care necesită eforturi speciale datorită responsabilităţilor lor şi ispitelor cu care sunt confruntaţi.

Potrivit cu lumina care mi-a fost dată, eu ştiu că acum trebuie rostit un clar: „Aşa zice Domnul” către oamenii care au influenţă şi autoritate în lume. Ei sunt ispravnici cărora Dumnezeu le-a încredinţat mult. Dacă acceptă chemarea Lui, Dumnezeu îi va folosi pentru cauza Sa…

Sunt persoane care sunt în mod special potrivite să lucreze pentru cei din clasele de sus. Aceştia trebuie să-L caute pe Domnul zilnic, să înveţe cum pot aborda aceste persoane, nu doar să facă cunoştinţă cu ele, ci să ajungă la ele prin efort personal şi credinţă vie, dovedind o dragoste profundă pentru sufletele lor, o preocupare reală, pentru ca să ajungă la cunoştinţa adevărului, aşa cum este acesta în Cuvântul lui Dumnezeu.21

(1) An Appeal to Ministers and Church Officcers; (2) 9T 42,43; (3) 9T 20; (4) 9T 37, 38; (5) 6T 424,425; (6) 9T 125,126; (7) 9T 40; (8) 8T 246; (9) 9T 27,28; (10) 6T 21; (11) 6T 426,427; (12) )t 48; (13) 6T 423; (14) 6T 431; (15) 4T 67; (16) 7T 19,20; (17) MH 149; (18) An Appeal to Ministers and Church Officers; (19) 9T 46,47; (20) 9T 221; (21) 6T 78-81.