Sfaturi pentru biserica - Cap.07 Dumnezeu are o lucrare pentru tine

Lucrarea lui Dumnezeu de pe acest pământ nu poate fi încheiată până când bărbaţii şi femeile care compun biserica noastră nu se adună şi nu îşi unesc eforturile cu cele ale pastorilor şi slujitorilor bisericii.1

Cuvintele „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16,15) sunt adresate fiecărui urmaş al lui Hristos. Toţi cei care au menirea de a trăi viaţa lui Hristos au menirea şi de a face lucrarea pentru mântuirea semenilor lor. Aceeaşi dorinţă a sufletului pe care El a avut-o pentru mântuirea celor pierduţi trebuie să se manifeste şi în ei. Nu toţi pot ocupa acelaşi loc, însă pentru toţi există un loc şi o lucrare. Toţi cei care beneficiază de binecuvântările lui Dumnezeu trebuie să răspundă prin slujire efectivă; fiecare dar trebuie să fie folosit pentru înaintarea Împărăţiei Sale.2

Predicarea constituie doar o mică parte din lucrarea care trebuie făcută pentru mântuirea sufletelor. Spiritul lui Dumnezeu îi convinge pe păcătoşi de adevăr şi îi aşază în braţele bisericii. Pastorii îşi pot face partea lor, însă ei nu pot face niciodată lucrarea pe care trebuie să o îndeplinească biserica. Dumnezeu cere bisericii Sale să se îngrijească de cei care sunt fără experienţă şi tineri în credinţă, să se ducă la ei, nu pentru a bârfi împreună, ci pentru a se ruga cu ei şi a le adresa cuvinte care să fie ca „nişte mere de aur în coşuleţe de argint”.3

Dumnezeu a chemat biserica Sa de azi, aşa cum a chemat Israelul din vechime, pentru a fi ca o lumină pe pământ. Prin securea cea puternică a adevărului – prima, a doua şi a treia solie îngerească – El i-a despărţit de biserici şi de lume pentru a-i aduce în sfinţenie aproape de El. El i-a făcut depozitarii Legii Sale şi le-a încredinţat marile adevăruri ale profeţiei pentru acest timp. Ca şi sfintele cuvinte care i-au fost încredinţate lui Israel, acestea reprezintă o comoară sacră, ce trebuie comunicată lumii.

Cei trei îngeri din Apocalipsa 14 reprezintă poporul care acceptă lumina soliilor lui Dumnezeu şi porneşte ca instrument al Său pentru a face să răsune avertizarea de-a lungul şi de-a latul pământului. Domnul Hristos spune urmaşilor Săi: „Voi sunteţi lumina lumii”. (Mat. 5,14). Fiecărui suflet care Îl acceptă pe Isus, crucea de pe Calvar îi spune: „Iată cât valorează un suflet”. „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16,15). Nu trebuie îngăduit nimic care să împiedice această lucrare. Este cea mai importantă lucrare; trebuie să fie la fel de cuprinzătoare ca şi veşnicia. Dragostea pe care Domnul Isus a manifesta-t-o pentru sufletele oamenilor, în sacrificiul pe care El l-a făcut pentru mântuirea lor, îi va însufleţi pe toţi urmaşii Săi.4

Domnul Hristos primeşte – o, şi cu câtă bucurie – pe fiecare unealtă omenească ce I se consacră Lui. El aduce omenescul în armonie cu divinul, pentru ca să poată transmite lumii tainele iubirii Sale întrupate. Vorbiţi despre aceasta, rugaţi-vă pentru aceasta, cântaţi despre aceasta, umpleţi lumea cu solia adevărului Său şi înaintaţi cât mai mult în regiuni nepătrunse până acum.5

Dacă fiecare dintre voi aţi fi un misionar viu, solia pentru acest timp ar fi proclamată cu repeziciune în toate ţările, la fiecare popor, limbă şi neam.6

Toţi cei care doresc să intre în cetatea lui Dumnezeu trebuie să aibă pe Domnul Hristos în viaţa acesta pământească în toate preocupările lor. Prin aceasta vor fi ei solii Lui, martorii Lui. Ei trebuie să aducă o mărturie clară, decisivă împotriva tuturor practicilor rele, îndreptându-i pe păcătoşi către Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. El dă tuturor celor care Îl primesc puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu. Naşterea din nou este singura cale prin care noi putem ajunge în cetatea lui Dumnezeu. Este îngustă, iar poarta prin care se ajunge în ea este strâmtă, însă de-a lungul ei, noi trebuie să-i conducem pe bărbaţi, femei şi copii şi să-i învăţăm că, pentru a fi mântuiţi, ei trebuie să aibă o inimă nouă şi un duh nou. Trăsăturile de caracter vechi, moştenite, trebuie biruite. Dorinţele fireşti ale sufletului trebuie schimbate. Orice înşelăciune, orice minciună, orice vorbire de rău trebuie date la o parte. Trebuie trăită viaţa cea nouă, care îi face pe oameni asemenea Domnului Hristos.7

Fraţii mei şi surorile mele, doriţi să rupeţi vraja care vă ţine? Vreţi să vă treziţi din această apatie care seamănă a toropeală de moarte? Mergeţi şi lucraţi, fie că vă trage inima, fie că nu. Angajaţi-vă prin efort personal în a aduce suflete la Isus şi la cunoştinţa adevărului. În această lucrare, veţi găsi un stimul şi o întărire; ea vă va trezi şi vă va întări. Prin exerciţiu, puterile voastre spirituale vor deveni mai viguroase, astfel ca să puteţi avea mai mult succes în vederea mântuirii voastre. Toropeala morţii i-a cuprins pe mulţi dintre cei ce mărturisesc că sunt ai lui Hristos. Faceţi orice efort cu putinţă pentru a-i trezi. Avertizaţi, imploraţi, mustraţi. Rugaţi-vă ca iubirea lui Dumnezeu să poată topi, încălzi şi înmuia firile lor de gheaţă. Deşi s-ar putea ca ei să refuze să vă asculte, truda voastră nu va fi în zadar. În stăruinţa voastră de a fi o binecuvântare pentru alţii, propriile voastre suflete vor fi binecuvântate.8

Nimeni să nu aibă simţământul că, dacă nu are educaţie şcolară, nu poate lua parte la lucrarea Domnului. Dumnezeu are o lucrare de făcut pentru tine. El are o lucrare pentru fiecare om. Puteţi cerceta Scripturile pentru voi înşivă. „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.” (Ps. 119,130). Vă puteţi ruga pentru lucrare. Rugăciunea inimii sincere, înălţată cu credinţă, va fi ascultată în ceruri. Iar voi trebuie să lucraţi potrivit cu priceperea pe care o aveţi.9

Fiinţele cereşti aşteaptă să conlucreze cu instrumentele omeneşti, pentru ca ele să poată descoperi lumii ce pot deveni fiinţele omeneşti şi ce pot face acestea, prin influenţa lor, pentru salvarea sufletelor care sunt gata să piară.

Domnul ne cheamă să lucrăm cu răbdare şi stăruinţă pentru miile de suflete care pier în păcat, răspândite în toate ţările, ca nişte epave pe un ţărm pustiu. Cei care sunt părtaşi ai slavei lui Hristos sunt părtaşi cu El şi în slujire, ajutându-i pe cei slabi, pe cei săraci, pe cei nenorociţi şi pe cei deznădăjduiţi.10

Fiecare credincios trebuie să fie ataşat cu toată inima de biserică. Prosperitatea acesteia trebuie să fie cea dintâi preocupare a lui, iar, dacă pentru el legătura cu biserica nu constituie o prioritate şi nu simte o obligaţie sacră faţă de aceasta, atunci va fi mult mai bine fără el. Stă în puterea tuturor a face ceva pentru cauza lui Dumnezeu. Sunt unii care cheltuiesc mult pentru obiecte de lux inutile; ei îşi satisfac poftele, însă li se pare că li se cere prea mult pentru susţinerea bisericii. Ei vor să aibă parte de toate beneficiile şi privilegiile acesteia, însă preferă să-i lase pe alţii să plătească ceea ce este de plătit.11

Biserica lui Hristos poate fi comparată foarte bine cu o armată. Viaţa fiecărui soldat este o viaţă de trudă, greutăţi şi pericole. În toate părţile, există duşmani care veghează, călăuziţi de prinţul puterilor întunericului, care niciodată nu dormitează şi nici nu îşi părăseşte postul. Ori de câte ori un creştin nu veghează, acest adversar puternic îl atacă pe neaşteptate şi în mod violent. Dacă membrii bisericii nu sunt activi şi nu veghează, ei vor fi biruiţi de înşelăciunile lui. Ce ar fi dacă jumătate din soldaţii dintr-o armată ar lenevi sau ar adormi când au ordinul de a-şi executa datoria? Urmarea ar fi înfrângere, captivitate sau moarte. Dacă ar scăpa vreunul din mâinile duşmanului, ar fi el vrednic de o răsplată? Nu; ei ar primi degrabă sentinţa morţii. Iar dacă biserica lui Hristos este nepăsătoare şi necredincioasă, consecinţele sunt mult mai mari. O armată de soldaţi creştini, care dorm – ce ar putea fi mai teribil? Cum s-ar putea înainta în lume, care este sub stăpânirea prinţului întunericului? Cei care se dau înapoi cu indiferenţă în ziua luptei, ca şi când n-ar avea nici un interes sau nici o răspundere în privinţa aceasta, ar fi bine să-şi schimbe degrabă modul de viaţă, iar dacă nu, să părăsească rândurile de îndată.12

Femeile, ca şi bărbaţii, se pot angaja în lucrarea de sădire a adevărului acolo unde acesta poate lucra şi se poate manifesta. Ei îşi pot ocupa locul în lucrare, în această criză, iar Domnul va lucra prin ei. Dacă sunt pătrunşi de simţământul datoriei şi lucrează sub influenţele Duhului lui Dumnezeu, vor avea tocmai acea stăpânire de sine de care este nevoie în aceste vremuri. Mântuitorul va reflecta asupra acestor femei, care sunt gata de sacrificiu, lumina feţei Sale şi aceasta le va da o putere care o va întrece pe cea a bărbaţilor. Ele pot face în familii o lucrare pe care bărbaţii nu o pot face, o lucrare care atinge viaţa lor lăuntrică. Ele se pot apropia de inimile acelora la care bărbaţii nu pot ajunge. Este nevoie de lucrarea lor. Femeile umile şi modeste pot face o mare lucrare din casa lor. Cuvântul lui Dumnezeu astfel explicat îşi va face lucrarea lui de influenţare şi, prin influenţa acestuia, familii întregi vor fi convertite.13

Toate pot face ceva. În efortul de a se scuza, unele spun: „Treburile gospodăreşti, copiii mei îmi absorb timpul şi mijloacele”. Părinţilor, copiii voştri trebuie să fie mâna voastră de ajutor, sporindu-vă puterea şi capacitatea de a lucra pentru Domnul. Copiii sunt membri mai tineri ai familiei omeneşti. Ei trebuie îndrumaţi să se consacre lui Dumnezeu, căruia îi aparţin prin creaţiune şi răscumpărare. Ei trebuie învăţaţi că toate puterile lor, ale trupului, minţii şi sufletului sunt ale Lui. Trebuie instruiţi pentru diverse domenii ale slujirii neegoiste. Nu îngăduiţi copiilor voştri să vă fie nişte obstacole. Copiii trebuie să ducă împreună cu voi atât poverile fizice, cât şi pe cele spirituale. Ajutându-i pe alţii, ei îşi sporesc propria lor fericire şi utilitate.14

Lucrarea noastră pentru Hristos trebuie să înceapă cu familia, în cămin. Educaţia copiilor trebuie să fie diferită de cea din trecut. Bunăstarea lor necesită mult mai mult efort decât s-a făcut pentru ei. Nu există un câmp misionar mai important decât acesta. Părinţii trebuie să-şi înveţe copiii, prin cuvânt şi exemplu personal, să lucreze pentru cei neconvertiţi. Copiii trebuie astfel educaţi, încât să simtă cu cei în vârstă şi cu cei în necazuri şi să caute să aline suferinţele celor săraci şi necăjiţi. Ei trebuie învăţaţi să fie harnici în lucrarea misionară; şi de la cea mai fragedă vârstă, trebuie să li se insufle dorinţa de lepădare de sine şi sacrificiu în favoarea altora, pentru a putea fi împreună lucrători cu Dumnezeu.15

Planul lui Dumnezeu nu este ca poporul Său să se grupeze sau să se aşeze laolaltă în comunităţi mari. Ucenicii lui Hristos sunt reprezentanţii Săi pe pământ, iar Dumnezeu doreşte ca ei să fie răspândiţi în toată ţara, în oraşe, metropole şi sate, ca nişte lumini în întunericul lumii. Ei trebuie să fie misionari pentru Dumnezeu, dând mărturie, prin credinţa şi faptele lor, despre apropiata revenire a Mântuitorului.

Membrii laici ai bisericii noastre pot îndeplini o lucrare care, până acum, de-abia a fost începută. Nimeni nu trebuie să se mute în locuri noi doar de dragul câştigului lumesc; însă colo unde există o portiţă pentru câştigarea existenţei, familiile care sunt bine întemeiate în adevăr să se ducă, una sau două familii într-un loc, şi să lucreze ca misionari. Acestea trebuie să aibă dragoste pentru suflete, să simtă povara de a lucra pentru ele şi să se preocupe cum le pot aduce la adevăr. Ele pot distribui publicaţiile noastre, pot ţine adunări în casele lor, pot face cunoştinţă cu vecinii lor, invitându-i să participe la aceste adunări. Astfel, pot face ca lumina lor să strălucească prin fapte bune.

Fie ca lucrătorii să stea singuri cu Dumnezeu, să plângă, să se roage şi să lucreze pentru mântuirea semenilor lor. Nu uitaţi că alergaţi într-o cursă, luptându-vă pentru coroana veşniciei. În timp ce sunt atât de mulţi care doresc mai mult lauda oamenilor decât favoarea din partea lui Dumnezeu, voi să lucraţi în umilinţă. Învăţaţi să dovediţi credinţă atunci când vă prezentaţi semenii înaintea tronului harului şi Îl imploraţi pe Dumnezeu să le atingă inimile. În acest fel, se poate face lucrarea misionară eficientă. Se poate ajunge astfel la unele persoane care nu pot fi abordate de un pastor sau de un colportor. Iar cei care lucrează în acest mod, în locuri noi, vor învăţa cele mai bune căi de a se apropia de oameni şi pot pregăti calea şi pentru alţi lucrători.16

Vizitaţi-i pe semenii voştri şi arătaţi-le interes pentru mântuirea sufletelor lor. Treziţi la acţiune toată energia spirituală. Spuneţi acelora pe care îi vizitaţi că sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Domnul Isus Hristos va deschide uşa inimilor lor şi va face asupra minţii lor impresii de durată.

Chiar şi atunci când sunt angajaţi în ocupaţiile lor zilnice, copiii lui Dumnezeu îi pot conduce pe oameni la Hristos. Şi în timp ce fac acest lucru, ei au asigurarea cea preţioasă, că Mântuitorul este aproape de ei. Ei nu trebuie să creadă că sunt lăsaţi să depindă doar de puterea lor slabă. Domnul Hristos le va da cuvintele pe care trebuie să le rostească, care vor revigora, încuraja şi întări bietele suflete care se zbat în întuneric. Propria lor credinţă va fi întărită pe măsură ce îşi dau seama că făgăduinţa Mântuitorului se împlineşte. Nu doar că sunt o binecuvântare pentru alţii, dar lucrarea pe care o fac pentru Hristos le va aduce binecuvântări.17

Se poate face o mare lucrare, prezentând oamenilor Biblia aşa cum este ea. Duceţi Cuvântul lui Dumnezeu la fiecare casă, sădiţi cuvintele clare ale acestuia în conştiinţa fiecărui om, repetaţi tuturor porunca Mântuitorului: „Cercetaţi Scripturile”. (Ioan 5,39). Îndemnaţi-i să ia Biblia aşa cum este, să implore iluminarea divină şi apoi, când străluceşte lumina, să accepte cu bucurie fiecare rază preţioasă şi să-şi asume fără teamă urmările.18

Membrii bisericii noastre ar trebui să desfăşoare mai multă activitate din casă în casă, predând studii biblice şi distribuind literatură. Caracterul creştin poate fi format în mod simetric şi pe deplin numai atunci când agentul omenesc socoteşte că este un privilegiu să lucreze dezinteresat pentru proclamarea adevărului şi susţinerea cauzei lui Dumnezeu prin mijloacele pe care le are. Noi trebuie să semănăm de-a lungul tuturor apelor, rămânând în dragostea lui Dumnezeu, lucrând cât este zi şi folosind mijloacele pe care ni le-a dat Dumnezeu pentru a ne face datoria pe care o avem. Tot ce găseşte mâna noastră să facă trebuie să facă cu credincioşie şi orice sacrificiu suntem chemaţi să facem trebuie să-l facem cu voioşie. Pe măsură ce semănăm de-a lungul tuturor apelor, noi ne vom da seama că „cine seamănă mult, mult va secera”. (2 Cor. 9,6).19

În mărturisirea credinţei noastre, orice altceva decât slujirea activă, serioasă, pentru Domnul nu este decât minciună. Asupra celor care sunt morţi în greşeli şi păcate va face numai creştinismul, care se manifestă prin lucrare practică, serioasă. Creştinii umili, care se roagă şi au credinţă, cei care arată prin acţiunile lor că cea mai mare dorinţă a lor este de a face cunoscut adevărul mântuitor, care îi pune la probă pe toţi oamenii, vor strânge un seceriş bogat de suflete pentru Domnul.

Nu există scuză pentru credinţa atât de slabă a bisericilor noastre. „Întoarceţi-vă la cetăţuie, prizonieri plini de nădejde.” (Zaharia 9,12).

Noi putem avea tărie în Hristos. El este Avocatul nostru înaintea Tatălui. El Îşi trimite solii pretutindeni în Împărăţia Sa pentru a comunica poporului Său voia Sa. El doreşte să sfinţească, să înalţe şi să-i înnobileze pe urmaşii Săi. Influenţa acelora care cred cu adevărat în El va fi o mireasmă de viaţă spre viaţă în lume. El ţine stelele în mâna Sa dreaptă, iar planul Lui este ca lumina de la El să strălucească prin acestea în lume. În acest fel, doreşte să-Şi pregătească poporul pentru o slujire mai înaltă, pentru biserica de sus. El ne-a încredinţat o mare lucrare. Să o facem cu conştiinciozitate şi hotărâre. Să arătăm în vieţile noastre ce a făcut adevărul pentru noi.

A fost nevoie de lepădare de sine, sacrificiu de sine, energie neobosită şi multă rugăciune pentru realizarea variatelor activităţi misionare, care funcţionează astăzi. Există pericolul ca unii dintre cei care intră acum în acţiune să se mulţumească cu ceea ce fac, simţind că acum nu este nevoie de atât de multă tăgăduire de sine şi stăruinţă, de atât de multă muncă grea şi neplăcută, de care au avut parte conducătorii acestei solii, că vremurile s-au schimbat şi că, din moment ce acum există mai multe mijloace pentru cauza lui Dumnezeu, nu este necesar ca ei să se expună în situaţii atât de grele, ca cele cu care s-au confruntat cei de la începutul soliei.

Însă, dacă s-ar dovedi aceeaşi stăruinţă şi sacrificiu de sine în etapa actuală a lucrării, aşa cum a fost la începutul ei, am vedea realizându-se de o sută de ori mai mult decât ceea ce vedem acum.20

Noi avem o credinţă nobilă. Ca adventiştii păzitori ai Sabatului, susţinem că ascultăm de toate poruncile lui Dumnezeu şi că aşteptăm venirea Mântuitorului nostru. Credincioşilor lui Dumnezeu, puţini la număr, li s-a încredinţat cea mai solemnă solie de avertizare. Noi trebuie să arătăm, prin cuvintele şi faptele noastre, faptul că recunoaştem că asupra noastră zace o mare responsabilitate. Lumina noastră trebuie să strălucească atât de clar, încât oamenii să poată vedea că noi Îl slăvim pe Tatăl prin viaţa noastră de zi cu zi; că noi suntem conectaţi cu cerul şi suntem împreună moştenitori cu Isus Hristos, iar atunci când va veni cu putere şi slavă mare, vom fi ca El.21

(1) 9T 117; (2) 8T 16; (3) 4T 69; (4) 5T 455,456; (5) 9T 30; (6) 6T 438; (7) 9T 23; (8)5T 387; (9) 6T 433; (10) 9T 30,31; (11) 4T 18; (12) 5T 394; (13) 9T 128,129; (14) 7T 63; (15) 6T 429; (16) 8T 244,245; (17) 9T 38,39; (18) 5T 388; (19) 9T 127; (20) 6T 417-419; (21) 4T 16.