- Decembrie 2003 -

HARUL IMBELSUGAT A LUI DUMNEZEU

Sabat dimineata 13/12/03

Harul Si credinta

Ellen White

Harul Domnului Hristos si neprihãnirea Sa le sunt oferite oamenilor în dar. Fiind inspirat de Duhul Sfânt, apostolul Pavel spunea: „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, mãcar cã eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viatã împreunã cu Hristos (prin har sunteti mântuiti). El ne-a înviat împreunã, si ne-a pus sã sedem împreunã în locurile ceresti, în Hristos Isus, ca sã arate în veacurile viitoare nemãrginita bogãtie a harului Sãu, în bunãtatea Lui fatã de noi în Hristos Isus. Cãci prin har ati fost mântuiti, prin credintã. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2,4-8).

Gândul cã neprihãnirea Domnului Hristos ne este atribuitã, nu datoritã vreunui merit al nostru, ci ca un dar de la Dumnezeu, este deosebit de pretios. Vrãjmasul lui Dumnezeu si al omului nu vrea ca acest adevãr sã fie prezentat cu claritate, deoarece stie cã dacã oamenii l-ar accepta pe deplin, puterea lui ar fi nimicitã. Dacã Satana poate controla mintea, în asa fel încât experienta acelora care se declarã a fi copiii lui Dumnezeu sã fie alcãtuitã din îndoialã, necredintã si întuneric, el îi poate birui prin ispite. Încrederea simplã, prin care cineva Îl crede pe Dumnezeu pe cuvânt, ar trebui sã fie încurajatã. Poporul lui Dumnezeu trebuie sã aibã acea cre-dintã care se va baza pe puterea divinã, „cãci prin har ati fost mân-tuiti, prin credintã. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu”. Când sunt ispititi, cei care cred cã Dumnezeu le-a iertat pãcatele, datoritã Domnului Hristos, nu ar trebui sã dea gres în a continua cu insistentã lupta cea bunã a credintei. Încrederea lor trebuie sã devinã tot mai puternicã, pânã când vor declara, prin viata lor crestinã si prin cuvintele lor: „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curãteste de orice pãcat” (1 Ioan 1,7).

A crede înseamnã a te baza pe Dumnezeu – a crede cã El ne iubeste si stie cel mai bine ce este spre binele nostru. Prin urmare, în loc de a ne lãsa sã mergem pe propria cale, credinta ne conduce sã alegem calea Sa. În locul ignorantei noastre, ea acceptã înte-lepciunea Sa, în locul slãbiciunii noastre, puterea Sa, în locul pã-cãtoseniei noastre, neprihãnirea Sa. Viata noastrã este deja a Sa. Credinta recunoaste dreptul de proprietate al lui Dumnezeu si acceptã binecuvântãrile care vin ca rezultat al acestui fapt. Adevãrul, integritatea, curãtia moralã au fost evidentiate ca fiind secretele succesului în viatã. Credinta este cea care ne pune în posesia acestor principii. Fiecare impuls pozitiv si fiecare aspiratie spre bine sunt darul lui Dumnezeu. Credinta pri-meste de la Dumnezeu acea unicã viatã care poate produce ade-vãrata crestere si eficientã.

Ar trebui sã explicãm foarte clar cum se exercitã credinta. Pentru fiecare fãgãduintã a lui Dumnezeu existã anumite conditii. Dacã suntem dispusi sã facem voia Lui, toatã puterea Sa ne este datã. În orice fãgãduintã rostitã de Dumnezeu este inclus însusi darul promis. „Sãmânta este Cuvântul lui Dumnezeu.” Dupã cum stejarul se aflã în interiorul ghindei, tot asa de sigur, darul lui Dumnezeu se aflã în fãgãduinta Sa. Dacã primim fãgãduinta, avem darul.

Credinta care ne face în stare sã primim darul lui Dumnezeu este ea însãsi un dar cu care este înzestratã, într-o oarecare mãsurã, fiecare fiintã omeneascã. Acest dar se dezvoltã când este exercitat prin însusirea Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru a ne întãri credinta trebuie sã o aducem adesea în contact cu Cuvântul.

Aceia care s-au încrezut în Cuvântul lui Dumnezeu

Cât de adesea aceia care s-au încrezut în Cuvântul lui Dumnezeu, desi ei însisi au fost complet lipsiti de putere, au înfruntat puterea întregii lumi – Enoh, care a avut o inimã curatã si a trãit o viatã sfântã, si-a pãstrat cu statornicie credinta în triumful neprihãnirii împotriva unei generatii imorale si batjocoritoare. Noe si familia lui au rezistat influentei oamenilor din timpul lor, care aveau cea mai mare putere fizicã si intelectualã, dar erau cei mai degradati din punct de vedere moral. Copiii lui Israel, aflati la Marea Rosie, un popor de sclavi îngroziti, au stat în fata celei mai puternice armate a celei mai puternice natiuni de pe pãmânt. David, un tânãr pãstor, cãruia Dumnezeu îi fãgãduise tronul, a rezistat în fata lui Saul, regele, care era hotãrât sã-si mentinã puterea. Sadrac si tovarãsii lui au înfruntat cuptorul aprins, împotrivinde-se lui Nebucadnetar, care se afla pe tron. Daniel a stat în mijlocul leilor, împotriva vrãjmasilor lui din pozitiile înalte ale imperiului. Domnul Isus, pe cruce, a rezistat în fata preotilor si conducãtorilor iudei, care l-au fortat chiar si pe guvernatorul roman sã aducã la îndeplinire voia lor. Pavel, în lanturi, condamnat la moarte asemenea rãufãcãtorilor, a stat în fata lui Nero, despotul unui imperiu mondial.

Asemenea exemple nu se aflã doar în Biblie. Ele abundã în fiecare raport al istoriei omenirii. Valdenzii si hughenotii, Wycliffe si Huss, Ieronim si Luther, Tyndale si Knox, Zinzendorf si Wesley si nenumãrati altii au fost martorii puterii Cuvântului lui Dumnezeu împotriva puterii si a strategiilor omenesti angajate în sustinerea rãului. Acestia sunt adevãratii nobili ai lumii. Ei alcãtuiesc o genealogie împãrãteascã.

Pentru cã Planul de Mântuire începe si se încheie cu un dar, în acelasi fel trebuie sã fie adus la îndeplinire. Acelasi spirit de sacrificiu care a dobândit mântuirea pentru noi se va afla în inima tuturor celor ce devin pãrtasi ai darului ceresc. Apostolul Petru spune: „Ca niste buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi sã slujeascã altora dupã darul, pe care l-a primit”
(1 Petru 4,10). Când i-a trimis în lucrare, Domnul Isus le-a spus ucenicilor Sãi: „Fãrã platã ati primit, fãrã platã sã dati” (Matei 10,8). În inima celui care este în armonie deplinã cu Domnul Hristos nu poate exista nici o urmã de egoism sau de mândrie. Cel care bea din apa vietii va descoperi cã aceasta „se va preface în el într-un izvor de viatã care va tâsni în viata vesnicã” (Ioan 4,14). Duhul lui Hristos în el este asemenea unui izvor în desert, care curge pentru a-i înviora pe toti si îi face dornici sã bea din apa vietii pe toti cei care sunt pe punctul de a muri. Acelasi spirit al iubirii si al sacrificiului de sine, care se afla în Domnul Hristos, l-a impulsionat pe apostolul Pavel în diferitele lui activitãti. „Eu sunt dator”, spunea el, „si grecilor, si barbarilor, si celor învãtati, si celor neînvãtati” (Romani 1,16). „Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sã vestesc Neamurilor bogãtiile nepãtrunse ale lui Hristos” (Efeseni 3,8).

Domnul nostru a prevãzut ca biserica Sa sã reflecte în lume plinãtatea si bogãtia pe care le descoperim în El. Noi primim fãrã încetare din harul lui Dumnezeu si, împãrtindu-le altora acelasi har, trebuie sã reprezentãm pentru lume iubirea si binefacerea lui Hristos. În timp ce întregul cer este în miscare, trimitând soli în toate pãrtile lumii, ca sã ducã mai departe lucrarea de rãscumpãrare, cei care fac parte din biserica Dumnezeului cel viu trebuie, de asemenea, sã fie colaboratori cu Domnul Isus Hristos. Noi suntem membre ale trupului Sãu spiritual. El este capul, cel care conduce toate membrele trupului. În mila Sa infinitã, Domnul Isus Însusi lucreazã în inima oamenilor, aducând la îndeplinire o transformare atât de impresionantã, încât îngerii o privesc cu uimire si bucurie. Aceeasi iubire neegoistã, care Îl caracterizeazã pe Domnul nostru se vede în caracterul si în viata adevãratilor Sãi urmasi. Hristos asteaptã ca oamenii sã devinã pãrtasi ai naturii Sale divine, în lumea aceasta, pentru ca în acest fel, nu numai sã reflecte slava Sa, spre lauda lui Dumnezeu, ci si sã lumineze întunericul pãmântului cu strãlucirea cerului. Astfel, vor fi împlinite cuvintele Domnului Hristos: „Voi sunteti lumina lumii…” (Matei 5,14)

Dumnezeu nu recunoaste nici o deosebire bazatã pe nationa-litate, rasã ori clasã socialã. El este Creatorul tuturor oamenilor. În virtutea creatiunii, toti alcãtuiesc o singurã familie si toti sunt una prin rãscumpãrare. Domnul Hristos a venit sã dãrâme orice zid de despãrtire, pentru ca fiecare suflet sã poatã avea acces liber înaintea lui Dumnezeu. Iubirea Sa este atât de vastã, de adâncã si de cuprinzãtoare, încât pãtrunde pretutindeni. Ea îndepãrteazã influenta lui Satana asupra sãrmanilor oameni care au fost înselati prin amãgirile lui si îi aduce lângã tronul lui Dumnezeu, care este înconjurat de curcubeul fãgãduintei. În Domnul Hristos nu este „nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod” (Galateni 3,28). Toti sunt apropiati prin sângele Sãu pretios.*

Subiectul fundamental la Evangheliei

Harul lui Dumnezeu este subiectul principal la Evangheliei. Harul lui Dumnezeu este manifestarea iubirii Sale – o iubire care face posibil, prin Domnul Hristos, ca omul cãzut sã fie mântuit, face posibilã unirea si cooperarea între omenire si Divinitate.

Domnul Hristos nu ne iubeste pentru cã noi L-am iubit mai întâi, ci El a murit pentru noi „pe când eram încã pãcãtosi” (Romani 5,8). El nu ne trateazã potrivit cu nevrednicia noastrã. Desi pãcatele noastre meritã condamnarea, El nu ne condamnã. An dupã an, El a avut rãbdare cu slãbiciunea si ignoranta noastrã, cu împietrirea inimii noastre, cu neglijenta noastrã fatã de Cuvântul Sãu sfânt, mâna Sa este în continuare întinsã spre noi.

Cu ce pret infinit pentru Tatãl si Fiul a fost pregãtit planul minunat si plin de milã pentru mântuirea noastrã! Domnul Hristos a coborât din pozitia Sa înaltã, de Conducãtor al curtilor ceresti si, lãsând deoparte vesmântul regal si coroana împãrãteascã, a venit pe acest pãmânt, ca sã poatã locui cu noi si sã le poatã da oamenilor harul de care aveau nevoie ca sã biruie, asa cum a biruit El. Nesu-punerea lui Adam, prin faptul cã a dat crezare minciunii lui Satana, a costat viata Fiului lui Dumnezeu, dar fãrã a tine cont de pretul inestimabil, iubirea si bunãtatea lui Dumnezeu strãlucesc chiar mai puternic decât la creatiune. „Dar unde s-a înmultit pãcatul, harul s-a înmultit si mai mult” (Romani 5,20).

Prin Isus Hristos, Domnul Dumnezeu Îsi tine mâna întinsã fãrã încetare, ca semn al chemãrii pe care o adreseazã tuturor celor cãzuti si pãcãtosi. El îi va primi pe toti. El le spune bun-venit tuturor. Slava Sa se exprimã tocmai prin faptul cã îl iartã pe cel mai mare dintre pãcãtosi. El va lua prada de la cel puternic. El îl va elibera pe cel înrobit. El va smulge tãciunele din foc. El va coborî lantul de aur al milei Sale pânã la cele mai mari adâncimi ale ticãlosiei si nenorocirii omenesti si va ridica sufletul degradat si întinat de pãcat.

Fiecare fiintã omeneascã este obiectul grijii iubitoare a Aceluia care Si-a dat viata, ca sã-i poatã aduce pe oameni înapoi la Dumnezeu. Fiintele omenesti vinovate si neajutorate, predispuse distrugerii, prin capcanele iscusite ale lui Satana, sunt îngrijite asa cum îngrijeste un pãstor de oile turmei sale.

Exemplul Mântuitorului trebuie sã fie standardul slujirii noastre pentru cei ispititi si gresiti. Noi trebuie sã manifestãm fatã de altii acelasi interes si aceeasi duiosie si îndelungã rãbdare pe care le-a manifestat El fatã de noi. „Cum v-am iubit Eu”, a spus Domnul, „asa sã vã iubiti si voi unii pe altii.” Dacã Domnul Hristos locuieste în noi, trebuie sã demonstrãm iubirea Sa neegoistã fatã de toti cei cu care suntem în legãturã. Când vedem oameni care au nevoie de simpatie si ajutor, sã nu întrebãm: „Sunt ei vrednici?”, ci „Cum as putea sã le fac un bine?”

Exemplul minunat al vietii Domnului Hristos, duiosia inegalabilã cu care a tratat El simtãmintele celor oprimati, fericirea pe care o simtea pentru aceia care se bucurau de iubirea Sa nu pot da gres în ce priveste influenta profundã asupra caracterului celor care Îl urmeazã cu sinceritate. Dacã învatã de la El, ei îsi vor exprima simpatia, nu cu retinere, ci plini de generozitate. Prin cuvintele si faptele lor amabile, vor încerca sã usureze calea pentru picioarele obosite. Multe lucruri care par teribile vor fi biruite prin harul lui Dumnezeu, dezvãluit în bunãtatea si iubirea omeneascã. Renuntarea la sine va fi un principiu de viatã. (…)

Caracterul si experienta noastrã sunt cele care determinã influenta pe care o exercitãm asupra altora. Pentru a-i convinge pe altii de puterea harului lui Hristos, trebuie sã cunoastem aceastã putere în propria inimã si în propria viatã. Evanghelia pe care o prezentãm pentru mântuirea oamenilor trebuie sã fie Evanghelia prin care noi însine suntem mântuiti. Numai printr-o credintã vie în Domnul Hristos, ca Mântuitor personal, este posibil sã facem ca influenta noastrã sã fie simtitã într-o lume necredincioasã. Dacã vrem sã-i atragem pe cei pãcãtosi afarã din curentul puternic al valurilor, picioarele noastre trebuie sã fie ferm asezate pe Stâncã, pe Isus Hristos.

Emblema crestinismului nu este un semn exterior, nu este purtarea unei cruci sau a unei coroane, ci este manifestarea vizibilã a unirii omului cu Dumnezeu. Lumea trebuie convinsã cã Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sãu sã rãscumpere lumea prin puterea harului Sãu, iar aceasta se manifestã prin transformarea caracterului. Nici o altã influentã care poate înconjura sufletul omenesc nu are o asemenea putere ca influenta unei vieti lipsite de egoism. Cel mai puternic argument în favoarea Evangheliei este un crestin iubitor si vrednic de iubit.

Fiecãrei persoane care devine pãrtasã a harului Sãu, Domnul îi încredinteazã o lucrare pentru altii, iar acelora care se angajeazã în slujba Sa le este fãgãduit, în toatã plinãtatea si eficienta lui, harul lui Dumnezeu. Ei trebuie sã manifeste fatã de altii aceeasi iubire cu care sunt binecuvântati de Cel Sfânt. Când studiem viata Domnului Hristos si vorbim despre El, noi devenim tot mai capabili sã-L admirãm. Când ne însusim harul Sãu si primim binecuvântãrile pe care ni le oferã El, vom avea cu ce sã-i ajutãm pe altii. Tot ce e bun în lume va fi o sursã de putere pentru cuvintele si prezenta noastrã, iar rãul va fi demascat si vãzut asa cum este el.

Întrebãri pentru dezbatere:

1. Ellen White  spune cã Satana nu vrea ca adevãrul cu privire la darul neprihãnirii Domnului Hristos sã fie prezentat cu claritate. De ce se teme diavolul?

2. Cum descrie autoarea spiritul în care trebuie sã lucrãm pentru altii? Si ce prezintã ea ca fiind factorul sau factorii motivatori principali?

     3. Ce putem spune despre crestinul care va inspira cea mai profundã convingere pentru lume? Unde te vezi în aceastã ecuatie?

Ellen G. White a fãcut parte dintre pionierii Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea. Lucrarea ei continuã sã fie o voce profeticã în mijlocul adventistilor.

Ploiesti     Intercer  Toronto  AZS-Romania  UNIUNEA ROMANA

« Back =  Inapoi