HARUL IMBELSUGAT A LUI DUMNEZEU

Sabat dimineata 06/12/03

Un har plin de semnificatii

De ce avem nevoie de el cu atâta disperare?

 Jan Paulsen

Când Vechiul Testament vorbeste despre har, sunt implicate anumite concepte, cum ar fi: favoare nemeritatã, act de bunãvointã fatã de o altã persoanã, bunãtate si iubire statornicã. În Noul Testament, harul înseamnã bunãtate si milã, o manifestare specialã a prezentei lui Dumnezeu, putere, slavã, un dar sau o favoare, o atitudine de recunostintã, o binecuvântare, ceva plãcut. Ce concept minunat este harul! Sfânta Scripturã este plinã de referiri la favoarea nemeritatã si la iubirea lui Dumnezeu, care ne sunt oferite în dar.

Totusi, sã explorãm putin mai mult acest concept crucial, cerce-tând în Epistola lui Pavel cãtre Efeseni.

Un atribut al lui Dumnezeu

„Har si pace de la Dumnezeu, Tatãl nostru, si de la Domnul Isus Hristos” (Efeseni 1,2). Apostolul Pavel începe si încheie (Efeseni 6,24) epistola cu dorinta ca ascultãtorii lui sã trãiascã experienta harului. Aceasta este o binecuvântare si „o rugãciune ca aceia care o citesc sã cunoascã pe deplin favoarea nemeritatã a lui Dumnezeu, împãcându-i cu Sine si oferindu-le tot ce le este necesar”.1 

Harul este de la Dumnezeu, iar apostolul Pavel continuã sã vorbeascã despre „slava harului Sãu” (Efeseni 1,6), adãugând apoi expresia „bogãtiile harului Sãu” (versetul 7). Dar, ca si când excelenta lui Dumnezeu încã nu ar fi suficient descrisã, Pavel îsi intensificã declaratia anterioarã, vorbind despre „nemãrginita bogãtie a harului Sãu, în bunãtatea Lui fatã de noi” (Efeseni 2,7). În felul acesta, apostolul Pavel laudã harul lui Dumnezeu în termeni din ce în ce mai înalti.

În Vechiul Testament, Dumnezeu i Se prezintã lui Moise prin cuvintele urmãtoare: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunãtate si credinciosie” (Exod 34,6). Scriitorii Vechiul Testament se referã de repetate ori la aceastã descoperire de Sine a lui Dumnezeu si laudã harul Sãu. David declarã: „Dar Tu, Doamne, Tu esti un Dumnezeu îndurãtor si milostiv, îndelung rãbdãtor si bogat în bunãtate si în credinciosie” (Psalmi 86,15). Ioel cheamã pe poporul sãu la pocãintã si declarã: „Întoarceti-vã la Domnul, Dumnezeul vostru. Cãci El este milostiv si plin de îndurare, îndelung rãbdãtor si bogat în bunãtate, si-I pare rãu de relele pe care le trimite” (Ioel 2,13). Iona, supãrat din cauza bunãtãtii lui Dumnezeu, se roagã: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încã în tara mea? Tocmai lucrul acesta voiam sã-l înlãtur, fugind la Tars. Cãci stiam cã esti un Dumnezeu milos si plin de îndurare, îndelung rãbdãtor si bogat în bunãtate, si cã Te cãiesti de rãu!” (Iona 4,2)

Probabil cã atunci când s-a referit la harul lui Dumnezeu, apostolul Pavel s-a gândit tocmai la mãrturia cu privire la Sine a lui Dumnezeu. În Efeseni 1,6, el mentioneazã conceptul harului de douã ori: „Spre lauda slavei harului Sãu, pe care ni l-a dat (prin harul Sãu) în Preaiubitul Lui” (traducere din versiunea englezã ASV). Este important sã întelegem cine este Dumnezeu si cum este El, deoarece întelegerea pe care o avem cu privire la Dumnezeu determinã într-o mare mãsurã calitatea relatiei noastre cu El si, prin urmare, calitatea propriei vieti.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al harului. Harul este o parte a caracterului Sãu divin. Harul înseamnã cã Dumnezeu Îsi întoarce spre noi „fata luminoasã si fericitã”2 si ne binecuvânteazã cu daruri si favoruri nemeritate. Noi ne putem ruga pentru inter-ventia Sa, dar harul nu poate fi obtinut prin constrângere.  El este un act de binefacere oferit în dar, acordat de cineva superior, cuiva inferior, de cel puternic, celui slab, si este generat de iubire si milã. Prin urmare, harul nu este doar o atitudine favorabilã fatã de o persoanã sau fatã de un grup, ci se concretizeazã în fapte. Dumnezeu îi ajutã pe cei sãraci, pe cei oprimati, pe bolnavii incurabili, pe cei care suferã. El îsi îndreaptã atentia spre cei nevoiasi si împlineste acele nevoi pe care nimeni altcineva nu le poate împlini. Actiunile Sale implicã eliberare si protectie, ajutor si întãrire. Dumnezeu este foarte preocupat de stabilirea unor relatii bune. Harul Sãu este decizia Sa neasteptatã si iubitoare de a ierta deficientele noastre si de a reface relatiile rupte.

Cineva spunea: „Când o persoanã lucreazã opt ore pe zi si primeste o platã corespunzãtoare pentru timpul lucrat, acesta este un salariu. Când o persoanã concureazã cu un adversar si este apreciatã pentru performanta ei, acesta este un trofeu. Când unei persoane i se acordã o recunoastere pentru o perioadã de slujire îndelungatã sau pentru mari realizãri, acesta este un premiu. Dar când o persoanã nu este capabilã sã obtinã un salariu, nu poate câstiga nici un trofeu si nu meritã nici un premiu, si  totusi primeste un asemenea dar – aceasta este o bunã descriere pentru favoarea nemeritatã a lui Dumnezeu. Acesta este întelesul la care dorim sã ne referim noi, atunci când vorbim despre harul lui Dumnezeu.

Avem nevoie de har

În Epistola cãtre Efeseni, apostolul Pavel nu numai cã se minuneazã de „nemãrginita bogãtie a harului”, dar, de asemenea, ne aduce la cunostintã faptul cã avem cu adevãrat nevoie de el. Dupã ce descrie succint noul statut al crestinilor, adicã rãscumpã-rarea lor, acceptarea lor ca mostenitori si copii ai lui Dumnezeu si pecetluirea lor cu Duhul Sfânt, datoritã harului lui Dumnezeu (vezi Efeseni 1,3-14), în capitolul 2, descrie într-o manierã detaliatã starea lor anterioarã si mântuirea care a urmat. Trebuie sã stim de unde venim. Trebuie sã stim cine suntem – niste pãcãtosi, niste oameni care îsi asteaptã moartea. Nu ar trebui sã uitãm niciodatã acest fapt, pentru cã, dacã îl vom pierde vreodatã din vedere, vom înceta sã apreciem valoarea mântuirii noastre si sã pretuim bunãtatea si harul lui Dumnezeu.

În acest moment, vã rog sã cititi frumosul pasaj din Efeseni 2,4-10.

Cuvântul „har” nu numai cã apare de mai multe ori în acest pasaj, dar apostolul Pavel ne spune cã, în conditia noastrã umanã, harul constituie una dintre nevoile noastre disperate. Fãrã harul lui Dumnezeu suntem morti spiritual. Suntem înrobiti si prinsi fãrã scãpare în lanturile pãcatului. Avem nevoie de eliberare. Avem nevoie sã fim readusi la statutul de proprietate exclusivã a adevãratului nostru Stãpân, Creatorul si Domnul nostru. Avem nevoie de o viatã nouã, si nimic mai putin3. Dar fãrã harul lui Dumnezeu nu existã nici o cale de a ajunge la ea.

În acest pasaj, apostolul Pavel ne aduce la cunostintã trei lucruri. În primul rând, cã mântuirea este primitã întru totul prin har. Acelasi gând este accentuat de trei ori: „Prin har sunteti mântuiti” (Efeseni 2,5.8). Pavel confirmã pentru a doua oarã aceastã realitate, adãugând: „... aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu”. Si continuã sã ne asigure pe deplin cã noi primim mântuirea: „... nu prin fapte, ca sã nu se laude nimeni” (versetul 9). Mântuirea este întotdeauna un dar al lui Dumnezeu. Dacã mântuirea ar putea fi câstigatã sau dacã am putea contribui la propria mântuire, harul ar înceta sã fie har.

Într-o descriere a copilãriei sale, Paul Francisco scrie cã în biserica pe care o frecventa familia lui cu ocazia serviciilor divine ale Sfintei Cine, cosul pentru daruri era trecut printre rânduri de douã ori. A doua colectã avea loc chiar înainte de împãrtirea simbolurilor sfinte si era destinatã binefacerii. Când a împlinit nouã ani, mama lui i-a dat o monedã pentru cea de a doua colectã. Dupã ce a primit moneda, el a dorit sã participe si la Cina Domnului, dar mama i-a spus: „Încã nu poti lua Sfânta Cinã”.

„De ce nu?” a rãspuns el. „Am plãtit pentru ea.”

Ideea cã putem plãti pentru mântuire sau cã putem cel putin sã contribuim la propria mântuire, pare a fi imprimatã în natura noastrã. Deseori, oamenii par sã fie prea mândri pentru a recunoaste cã sunt pierduti, neajutorati si disperati si cã nu pot contribui la mântuirea lor. Deseori, sunt prea mândri pentru a accepta prin credintã darul fãrã platã al lui Dumnezeu. Faptul cã admirãm harul lui Dumnezeu presupune în aceeasi mãsurã cã trebuie sã coborâm de pe piedestalele noastre si sã ne recunoastem cu umilintã starea de neajutorare si dependentã totalã de Domnul. Apostolul Pavel ne spune: Mântuirea nu poate fi plãtitã. Ea este nemeritatã. Faptele bune sunt o consecintã a mântuirii, nu temeiul pentru aceasta (Efeseni 2,10).

În al doilea rând, apostolul Pavel prezintã mântuirea ca fiind un fapt împlinit. Prin harul lui Dumnezeu, noi suntem deja mântuiti (versetele 5 si 8). Avem rãscumpãrarea, iertarea de pãcate (Efeseni 1,7). Am fost înviati si asezati în locurile ceresti (Efeseni 2,6).

În al treilea rând, existã de asemenea o dimensiune viitoare. Este o lucrare pe care Dumnezeu a îndeplinit-o deja pentru credinciosi si o realitate prezentã, care va fi cunoscutã pe deplin doar în veacurile viitoare. Desi noi suntem deja mântuiti, mântuirea finalã încã ne asteaptã, când vom fi eliberati nu numai de puterea pãcatului, ci si de prezenta lui. Aceasta este împlinirea finalã pe care o asteptãm.

Continuând studiul Epistolei cãtre Efeseni, sesizãm cã harul lui Dumnezeu nu este limitat la mântuirea noastrã. În capitolul 3, apostolul Pavel vorbeste despre harul lui Dumnezeu, care i-a încredintat o misiune si o lucrare specialã (versetele 2 si 7). El adaugã: „Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sã vestesc Neamurilor bogãtiile nepãtrunse ale lui Hristos” (versetul 8). Harul lui Dumnezeu îl fãcuse sã fie tot ce era el, un om nou în Hristos (1 Corinteni 15,10).

Dar sã nu întelegem gresit! Harul lui Dumnezeu nu l-a chemat numai pe Pavel la o lucrare specialã, ci ne-a chemat pe toti: „Dar fiecãruia din noi harul i-a fost dat dupã mãsura darului lui Hristos”, spune apostolul Pavel în Efeseni 4,7, enumerând o serie de daruri spirituale. Prin harul lui Dumnezeu, fiecare credincios a primit cel putin un dar spiritual, nemeritat, pentru  care nu are nici un motiv sã se laude. Aceste daruri au fost date pentru zidirea trupului lui Hristos, biserica, pentru a o ajuta sã creascã spiritual si numeric si pentru a  promova unitatea ei (versetele 12-16).

Avem nevoie de har? Cu sigurantã cã avem nevoie. Avem nevoie de har pentru mântuirea noastrã. Avem nevoie de har pentru viata noastrã de zi cu zi. Avem nevoie de har pentru activitatea noastrã de slujire. Harul este favoarea nemeritatã a lui Dumnezeu, care ne asigurã tot ce ne este necesar pentru a trãi viata crestinã si pentru a le sluji celorlalti.4 Noi îl transmitem mai departe.

Ellen G. White rezumã conceptul harului într-o manierã minunatã: „Dumnezeu îi iubeste pe îngerii fãrã pãcat, care îndeplinesc lucrarea Sa si sunt ascultãtori de poruncile Sale, dar nu le acordã har. Ei nu au avut niciodatã nevoie de el, deoarece nu au pãcãtuit niciodatã. Harul este un atribut manifestat fatã de fiintele omenesti lipsite de merite. Nu noi cãutãm harul, ci el a fost trimis sã ne caute pe noi. Dumnezeu Se bucurã sã reverse harul asupra tuturor celor ce flãmânzesc si înseteazã dupã el, nu pentru cã sunt vrednici, ci tocmai pentru cã sunt nevrednici. Calificarea care ne dã asigurarea cã vom primi darul este tocmai nevoia noastrã.”5

Harul ne este dezvãluit în Domnul Hristos

Pânã acum am studiat harul lui Dumnezeu si nevoia noastrã. Totusi, partea cea mai importantã lipseste. Harul lui Dumnezeu ne este dezvãluit în Isus Hristos. Fãrã Domnul Isus, mântuirea nu ar exista si nu ne-ar putea fi oferitã ca un dar nemeritat. Prin urmare, încã de la început, când li se adreseazã crestinilor din Efes si le ureazã har si pace, apostolul Pavel Îl prezintã imediat, nu numai pe Dumnezeu Tatãl, ci si pe Domnul Isus Hristos. În Efeseni 1,6, când laudã slava harului lui Dumnezeu, Pavel se grãbeste sã adauge: „... pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui”. Cel Preaiubit nu este nimeni altcineva decât Isus, Domnul nostru. Harul lui Dumnezeu este revãrsat asupra noastrã în Isus si numai în El. În versetul urmãtor suntem asigurati cã „avem rãscumpãrarea…, iertarea pãcatelor, dupã bogãtiile harului Sãu” (Efeseni 1,7). Cum avem toate acestea? În El, Isus Hristos Domnul nostru si prin sângele Lui. Mântuirea prin har depinde de Domnul Isus. El Si-a vãrsat sângele, de bunãvoie, pentru ca noi sã putem fi eliberati, primind un dar nemeritat. Noi eram morti în pãcate. Dar El ne-a salvat. Acesta este harul.

Domnul Isus a plãtit pretul pãcatelor noastre, comise prin încãlcarea Legii lui Dumnezeu. El a luat asupra Sa nelegiuirea noastrã, pentru ca noi sã ne putem bucura de neprihãnirea Lui. Prin urmare, Dumnezeu „ne-a adus la viatã împreunã cu Hristos… ne-a înviat împreunã, si ne-a pus sã sedem împreunã în locurile ceresti, în Hristos Isus” (Efeseni 2,5.6). Pavel merge pânã acolo încât aratã cã scopul lui Dumnezeu pentru bisericã trece dincolo de mântuire si recreare, dincolo de unitatea ei si de proclamarea Evangheliei în lume. Biserica trebuie sã fie o demonstrare a iubirii lui Dumnezeu si a harului lui Hristos pentru întreaga creatiune (Efeseni 2,7). Observati din nou expresia „în Hristos”.

Biserica Adventistã a ales sã accentueze anumite valori funda-mentale, si anume calitatea vietii, dezvoltarea, unitatea. Toate acestea se aflã în Epistola lui Pavel cãtre Efeseni. Toate sunt legate de harul lui Dumnezeu. Toate depind de Domnul nostru Isus Hristos. Prin El suntem mântuiti, prin har, si ne bucurãm de o nouã calitate a vietii. Prin El primim darurile spirituale în vederea slujirii si tot ce avem nevoie pentru a creste atât ca indivizi, cât si ca bisericã, pentru a proclama Evanghelia vesnicã a iubirii lui Dumnezeu fatã de omenire si pentru a pãstra si promova unitatea bisericii rãmãsitei Sale.

Harul este un atribut minunat al lui Dumnezeu. Avem nevoie de el cu disperare. El ne este oferit în Isus Hristos, Domnul nostru. Sã acceptãm acest dar si sã venim cu îndrãznealã la tronul harului, prin Isus, Mântuitorul si Marele nostru Preot. „Harul sã fie cu toti cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curãtie” (Efeseni 6,24).

Întrebãri pentru dezbatere:

1. Multi crestini considerã cã Vechiul Testament este un document legalist, o carte a legii. Cum desfiinteazã autorul  aceastã conceptie?

2. De ce insistã apostolul Pavel atât de mult asupra harului? Observi vreo legãturã cu experienta lui spiritualã?

3. S-ar pãrea cã fiecare om ar trebui sã primeascã harul cu bucurie. Prin urmare, de ce este adesea un concept atât de dificil de acceptat de oameni? Cum a fost pentru tine personal?

Jan Paulsen este presedintele Conferintei Generale
a Adventistilor de Ziua a Saptea.

2 J. S. Kselman, „Grace (OT)”, în The Anchor Bible Dictionary (Doubleday), vol. 2, p. 1085.

3 Vezi Foulkes, p. 80, 81.

4 Vezi Foulkes, p. 98.

5 Ellen G. White, Testimonies to Ministres, p. 519.