- Decembrie 2003 -

HARUL IMBELSUGAT A LUI DUMNEZEU

Joi 11/12/03

Nimicit de har

Rãsturnarea pârâsului fratilor este doar la un pas

Bonita Joyner Shields

Întâmplarea despre care vom vorbi are loc în templu, în cea de-a opta zi a Sãrbãtorii Corturilor – o zi în care trebuia sã aibã loc o „adunare sfântã”. Dumnezeu a poruncit ca în aceastã zi sã nu se îndeplineascã nici o lucrare obisnuitã.

Conducãtorii religiosi sustineau aceastã poruncã cu convingere – cel putin formal. A încerca sã-L prindã în capcanã pe Domnul Isus si a se folosi de o victimã neajutoratã în acest scop nu era o lucrare obisnuitã. Ei credeau cã îsi protejeazã natiunea si legea de amãgirea unui om care în nici un caz nu putea fi Mesia, pentru cã nu avea acreditãrile corespunzãtoare. Indiferent de mijloacele pe care le foloseau pentru a-si aduce la îndeplinire sarcina, tot ce conta era rezultatul – prinderea lui Isus în capcanã. Asa cã, desi condu-cãtorii religiosi nu se angajau într-o lucrare obisnuitã în ziua aceea, de lucrat tot lucrau. Dar a cui era lucrarea pe care o fãceau?

O femeie prinsã în adulter

„Dar dis-de-dimineatã, a venit din nou în Templu, si tot norodul a venit la El. El a sezut jos, si-i învãta. Atunci cãrturarii si Fariseii I-au adus o femeie prinsã în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului, si au zis lui Isus: ’Învãtãtorule, femeia aceasta a fost prinsã chiar când sãvârsea preacurvia’” (Ioan 8,2-4).

Când acesti conducãtori religiosi au adus-o pe femeia desfrânatã, Domnul Isus era în templu si îi învãta pe oameni. De fapt, ei au târât-o pânã acolo din patul ei pentru a o expune pe strãzi, ca un exemplu care trebuia sã arate ce li se întâmplã acelora care încalcã poruncile lui Dumnezeu. Credeau cã este de datoria lor sã o umi-leascã, sã o scuipe, pentru ca, în timp ce trecea pe stradã, mamele sã le explice fiicelor lor tinere sã aibã grijã sã nu ajungã ca ea. 

Cu toate acestea, femeia merita sã fie tratatã astfel, nu-i asa? Era o femeie imoralã.

În timp ce stãtea în fata multimii de oameni din templu, acuza-torii ei s-au apropiat de Domnul Isus si L-au întrebat: ,,’Învãtãtorule, femeia aceasta a fost prinsã chiar când sãvârsea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit sã ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici’?” (Versetele 4 si 5.)

Ei erau corecti – aproape corecti.

Legea declara cã dacã un bãrbat era gãsit cu sotia altuia sau dacã femeia era o fecioarã logoditã, trebuia ucisã cu pietre (Deuteronom 22,22-24; Levitic 20,10). Dar iatã ce nu reusiserã acuzatorii sã observe sau sã recunoascã: 1. Aceastã femeie era necãsãtoritã. 2. Legea declara cã atât femeia, cât si bãrbatul care au comis adulter trebuiau ucisi cu pietre. Unde era bãrbatul? 3. Le-gea cerea sã existe martori care au vãzut fapta. Cât timp au stat acuzatorii în preajmã pentru a confirma ce se întâmplase cu adevãrat?

Acuzatorii au stat, asteptând, încrezãtori cã L-au dus pe Domnul Isus exact acolo unde voiau. Dacã spunea: „Lãsati-o sã plece”, ar fi putut fi acuzat cã nu sustine legea. Dacã spunea: „Ucideti-o cu pietre”, ar fi putut fi acuzat cã asazã propria autoritate mai presus de aceea a romanilor, care nu le permiteau iudeilor sã-si punã în aplicare sentintele de condamnare la moarte.

Domnul Isus nu a spus nimic. El a început sã scrie cu degetul în praful de pe jos. Acuzatorii, devenind tot mai nerãbdãtori, s-au apropiat de Domnul Isus. Totusi, când au ajuns lângã El, s-au îngrozit. Acolo, în praf, erau scrise pãcatele tainice din viata lor. De unde stia acest învãtãtor adâncurile întunecate ale sufletului lor? Ei le ascunseserã asa de bine sub mantiile lor strãlucitoare si sub reputatia lor confectionatã cu mãiestrie.

Domnul Isus le-a zis: „Cine dintre voi este fãrã pãcat, sã arunce cel dintâi cu piatra în ea” (Ioan 8,7).

Acuzatorii au rãmas fãrã cuvinte. Nu acesta era rãspunsul pe care îl asteptau. Acum, ei ajunseserã sã fie cei judecati. Dacã ar fi aruncat o piatrã, ar fi declarat prin aceasta cã sunt fãrã pãcat. Umiliti, rusinati, demascati în fata multimii, acuzatorii au plecat în grabã, nemaifiind în stare sã suporte prezenta Unuia care cunostea fiecare gând al lor.

Pârâsul fratilor

În limba ebraicã numele Satana înseamnã „pârâs”. Sfânta Scripturã se referã la Satana ca fiind pârâsul fratilor. În grãdina Eden, Satana L-a acuzat pe Dumnezeu de minciunã. El a stat înaintea consiliului lui Dumnezeu si l-a acuzat pe Iov cã Îi slujeste lui Dumnezeu doar pentru lucrurile pe care le poate obtine prin aceasta. Satana este cel care ne acuzã, pe tine si pe mine, declarând cã suntem fãrã valoare si cã Lui Dumnezeu I-ar fi imposibil sã ne accepte.

Prin faptul cã erau acuzatorii femeii, acesti oameni actionau ca agenti ai lui Satana. Ori de câte ori suntem acuzatorii altora, îngãduim ca spiritul lui Satana sã lucreze prin noi si facem lucrarea lui Satana.

Dar, stati putin! Acea femeie îsi merita acuzatia. Ea era o femeie imoralã! Desigur, eu nu as expune-o pe strãzi. Dar, cu sigurantã cã i-as spune cât de cumplitã este activitatea ei. Poate cã as invita-o la bisericã, dar în mod categoric m-as asigura cã stie exact cum sã se îmbrace si sã se comporte.

Poate cã persoana despre care vorbim nici mãcar nu este o femeie de pe stradã. „Ai auzit despre Johnny? Nu pot sã cred cã se numeste adventist si…” „Nu vreau sã vorbesc despre Dona, dar cineva trebuie sã sustinã standardele.”

Din nefericire, la un moment dat, toti am jucat rolul de acuzatori. Acesta este un rol pe care noi, oamenii, ni-l asumãm cu destulã usurintã. Totusi, Dumnezeu îl trateazã cu seriozitate.

Ellen White declarã: „Lucrarea lui Satana este aceea de a cãuta pete în caracterul urmasilor Domnului Hristos, de a vorbi despre defectele lor si de a exagera greselile lor. Satana este pârâsul fratilor si toti cei care se angajeazã în aceastã lucrare dovedesc faptul cã sunt condusi de acelasi spirit.”1

Stimati frati si stimate surori, noi suntem implicati într-un rãzboi. Pârâsul fratilor luptã cu ultima lui suflare. El este pregãtit sã ia cu sine cât mai multi oameni cu putintã. Dacã vrem sã biruim în acest rãzboi, trebuie sã încetãm a întoarce armele unul împotriva altuia, rãnindu-ne reciproc. Trebuie sã fim atenti la modul în care ne tratãm unii pe altii si sã ne cerem iertare unii altora, cu umilintã, atunci când gresim. Pasajul din Apocalipsa 12,11.12, considerat de unii teologi ca fiind punctul culminant al descoperirii lui Ioan, ne spune cã noi îl vom învinge pe Satana, pârâsul, prin puterea Domnului Isus si prin împãrtãsirea experientei noastre, nu prin acuzarea fratilor si surorilor noastre.

Cunosc multi oameni care au plecat din Biserica Adventistã. Pentru majoritatea, motivul nu a avut nici o legãturã cu doctrina.  Ei au plecat pentru cã au fost rãniti de criticile si de condamnarea altora. Desi nu putem fi rãspunzãtori pentru alegerea oamenilor de a pãrãsi biserica noastrã, totusi putem sã ne strãduim sã fim asemenea Domnului Hristos, asa încât nici sã nu condamnãm, nici sã nu scuzãm greselile altora.

Rãspunsul Domnului Isus

Când acuzatorii au pãrãsit templul, femeia stãtea ghemuitã, coplesitã de teamã. Ea asteptase ca loviturile pietrelor sã punã capãt vietii ei, în orice moment. Totusi, în timp ce ultimul dintre acuzatori pleca, Domnul Isus S-a ridicat si cu o voce plinã de milã i-a spus: „Femeie, unde sunt pârâsii tãi? Nimeni nu te-a osândit?” (Ioan 8,10)

Femeia s-a ridicat încet, a vãzut cã acuzatorii ei plecaserã si, neîncrezãtoare, a rãspuns: „Nimeni, Doamne” (versetul 11).

Pentru cã era Fiul fãrã pãcat al lui Dumnezeu, Domnul Isus ar fi putut arunca prima piatrã. El avea toate drepturile sã-i enumere Mariei toate pãcatele pe care le-a comis. De ce nu a fãcut-o? Aceasta era ocazia Lui de a o convinge de seriozitatea fãrãdelegilor ei. În schimb, El a ales harul.

„Nici eu nu te osândesc. Du-te si sã nu mai pãcãtuiesti” (versetul 11).

A nu condamna, totusi a nu scuza pãcatul

De ce a lãsat Domnul Isus sã treacã o asemenea ocazie de aur pentru a trezi constiinta acestei femei? Oare nu a scuzat El pãcatele ei prin faptul cã nu a pronuntat nici o judecatã cu privire la ele?

Dupã ce au pãcãtuit, Adam si Eva s-au ascuns. O datã cu pãcatul apare teama si rusinea. Iar noi ne ascundem. Nu este nevoie sã ne atragã cineva atentia asupra pãcatelor noastre. Noi ne dãm seama de ele foarte repede. Satana ne-a prins în capcanã. Acuzatorul ne condamnã. Cine are nevoie de mai mult?

Aceastã femeie îsi cunostea pãcatele. Teama, rusinea si însingurarea o tineau cu putere în strânsoarea lor. Ea stia ce înseamnã sã te ascunzi – sã te ascunzi de Dumnezeu, de familie, de tine însuti. Cuvintele de iertare ale Domnului Isus au eliberat-o din sclavia fricii si a rusinii. În acea zi, Isus i-a oferit harul, libertatea. Iar acea libertate a venit prin puterea iubirii neconditionate.

Dacã Fiul fãrã pãcat al lui Dumnezeu a putut acorda iertarea, în locul pedepsei, harul, în locul dizgratiei, cine suntem noi, ca sã facem altfel?

Prin puterea harului, Domnul Isus a cãutat sã o aducã într-o relatie cu El. Ea nu mai trebuia sã se ascundã. Dupã aceea, El a chemat-o sã respecte cuvântul Sãu pentru toatã viata. El S-a oferit sã fie nu numai Mântuitorul ei, ci si Domnul ei. Da, suntem chemati sã trãim în ascultare de cuvântul Sãu, dar noi trãim în ascultare pentru cã am primit si continuãm sã primim  aceastã iubire care nu condamnã. Noi nu ascultãm cu scopul de a primi aceastã iubire.

Stimati frati si stimate surori în Hristos, ceea ce ne dã puterea de a asculta este harul Domnului Hristos si iubirea noastrã, nu condamnarea.

Adevãrata lucrare

    Sunteti gata sã îndepliniti aceastã sarcinã? Vreti sã vã alãturati lui Dumnezeu în lucrarea harului Sãu – încetând sã fiti pârâsii fratilor si încurajându-vã unii pe altii? Cu sigurantã, nu este o lucrare obisnuitã. Dar mijloacele pentru îndeplinirea ei ne-au fost puse la îndemânã. Ele ne-au fost puse la dispozitie chiar atunci când cuvintele scrise de Isus în praf au fost spulberate pentru noi de Acela care stie fiecare gând al nostru si totusi  ne iubeste.

Întrebãri pentru dezbatere:

1. Care a fost atitudinea Domnului Isus fatã de femeia prinsã în adulter?

2. Cum putem noi sã nu condamnãm, dar nici sã nu scuzãm pãcatul?

3. Care sunt câteva cãi prin care putem sã-i întãrim pe fratii si surorile noastre care luptã cu pãcatul?

Bonita Joyner Shields este editor-asistent la revista „Adventist Review”.

1 În Review and Herald, 6 nov. 1883.

Ploiesti     Intercer  Toronto  AZS-Romania  UNIUNEA ROMANA

« Back =  Inapoi