PATRIARHI SI PROFETI - Introducere

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

Introducere

        Acest volum se ocupã de subiectele istoriei biblice, subiecte ce nu sunt în ele însele noi, dar care sunt astfel prezentate în aceste pagini, încât li se dã o semnificatie nouã, revelând izvoare ale actiunilor, înfãtisând semnificatia importantã a unor miscãri si aducând într-o luminã mai puternicã unele laturi, care sunt numai pe scurt mentionate în Biblie. În acest fel, scenele capãtã o vioiciune si o importantã care fac ca ele sã lase noi si dãinuitoare impresii. O astfel de luminã este în acest fel revãrsatã asupra raportului Sfintelor Scripturi, pentru ca acestea sã descopere pe deplin caracterul si planurile lui Dumnezeu; de asemenea, sã prezinte viclesugurile lui Satana si mijloacele prin care, în cele din urmã, puterea sa va fi nimicitã; sã aducã în atentie slãbiciunea inimii omenesti si sã arate cum harul lui Dumnezeu îi face pe oameni în stare sã biruiascã în lupta cu cel rãu.
        Toate acestea sunt în armonie cu ceea ce Dumnezeu prezintã a fi scopul Sãu în desfãsurarea, înaintea oamenilor, a adevãrurilor Cuvântului Sãu. Instrumentul prin care ne sunt date aceste descoperiri este vãzut a fi - atunci când este testat cu Sfintele Scripturi - una dintre metodele pe care Dumnezeu încã le foloseste pentru a da sfaturi, instructiuni, fiilor oamenilor. Desi astãzi nu este asa cum era la început, când omul, în sfintenia si nevinovãtia sa, primea sfaturi direct, personal, din partea Fãcãtorului sãu, totusi el nu este lãsat fãrã un Învãtãtor divin, Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L-a dat ca reprezentant al Sãu. Astfel se face cã îl auzim pe apostolul Pavel declarând cã o anumitã "iluminare" divinã este privilegiul urmasilor lui Hristos si cã ei sunt "luminati" prin faptul cã "s-au fãcut pãrtasi Duhului Sfânt" (Evr.10,32; 6,4). Apostolul Ioan spune, de asemenea: "Dar voi ati primit ungerea din partea Celui sfânt" (1 Ioan 2,20). Iar Hristos a fãgãduit ucenicilor, când era gata sã-i pãrãseascã, cã El avea sã le trimitã Duhul Sfânt ca Mângâietor si Cãlãuzitor, ca sã-i conducã în tot adevãrul (Ioan 14,16,26).
        Pentru a arãta cum avea sã se împlineascã aceastã fãgãduintã în bisericã, apostolul Pavel, în douã dintre epistolele sale, declarã cã unele daruri ale Duhului Sfânt au fost date bisericii, pentru edificarea si instruirea ei pânã la sfârsitul veacurilor (1 Cor.12; Ef.4,8-13; Mat.28,20). Dar aceasta nu este totul; un numãr de profetii clare si explicite declarã cã în zilele din urmã va fi o deosebitã revãrsare a Duhului Sfânt si cã, la data revenirii lui Hristos, biserica va avea - în timpul experientelor ei de la sfârsit - "mãrturia lui Isus Hristos", care este Spiritul Profetic (Fapte 2,17-20.39; 1 Cor.1,7; Apoc.12,17; 19,10).
        În aceste fapte vedem o dovadã a grijii si iubirii lui Dumnezeu pentru poporul Sãu; pentru cã prezenta Duhului Sfânt, ca Mângâietor, Învãtãtor si Cãlãuzitor, este necesarã bisericii nu numai în metode de actiune obisnuite, ci si în cele extraordinare, când aceasta intrã în pericolele din zilele din urmã, mai mult decât în orice altã parte a experientei ei. Scripturile scot în evidentã diferite canale prin care Duhul Sfânt va opera în inimile si mintea oamenilor, spre a ilumina întelegerea lor si a le cãlãuzi pasii. Printre acestea notãm viziunile si visurile. În acest fel, Dumnezeu va continua sã comunice încã cu fiii oamenilor. Iatã fãgãduinta Lui cu privire la acest lucru: "Ascultati bine ce vã spun: Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mã voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis" (Num.12,6). Prin aceste mijloace i-au fost comunicate lui Balaam cunostinte supranaturale. Astfel, el spune: "Asa zice Balaam, fiul lui Beor, asa zice omul care are ochii deschisi, asa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce cunoaste planurile Celui Prea Înalt, cel ce vede vedenia celui Atotputernic, cel ce cade cu fata la pãmânt si cãruia îi sunt ochii deschisi" (Num.24,15.16). În acest fel, cercetarea mãrturiilor Sfintelor Scripturi devine o problemã de un foarte mare interes cu privire la aria întinderii la care Dumnezeu a plãnuit ca Duhul Sfânt sã Se manifeste în bisericã, în timpul perioadei de punere la probã a neamului omenesc.
        Dupã ce Planul de Mântuire a fost întocmit, Dumnezeu, asa cum am vãzut, a putut încã sã comunice cu oamenii, prin lucrarea Fiului Sãu si a sfintilor îngeri, peste abisul pe care pãcatul îl produsese. Uneori, El a vorbit cu oamenii fatã cãtre fatã, ca în cazul lui Moise, dar mai frecvent prin visuri si viziuni.
        Exemple de astfel de comunicãri gãsim pretutindeni în raportul sfânt, în decursul ambelor dispensatiuni. Enoh, al saptelea patriarh de la Adam, privind - prin Spiritul Profetiei - înainte, la a doua venire a lui Hristos în putere si slavã, exclamã: "Iatã cã a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sãi" (Iuda 14). "Cãci nici o prorocie n-a fost adusã prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfânt" (2 Petru 1,21).
        Dacã lucrarea Spiritului Profetic pãrea uneori cã aproape a dispãrut, în mãsura în care spiritualitatea poporului slãbea, cu toate acestea ea a marcat toate marile crize din experienta bisericii, cum si epocile ce au fost martore trecerii de la o dispensatiune la alta. Când a sosit timpul marcat prin întruparea lui Hristos, tatãl lui Ioan Botezãtorul a fost umplut de Duhul Sfânt si a profetizat (Luca 1,67). Lui Simeon i s-a descoperit cã nu va vedea moartea pânã ce nu va vedea pe Domnul; si când pãrintii L-au dus pe Isus la Templu, L-a luat în brate si L-a binecuvântat, în timp ce rostea profetii cu privire la El. Iar Ana, o profetesã, venind în acelasi moment, vorbea despre El tuturor acelora care priveau la Ierusalim pentru mântuire (Luca 2,26.36). Revãrsarea Duhului Sfânt, care trebuia sã însoteascã vestirea Evangheliei de cãtre urmasii lui Hristos, a fost anuntatã în urmãtoarele cuvinte de cãtre profet: "Dupã aceea, voi turna Duhul Meu peste orice fãpturã; fiii si fiicele voastre vor avea vedenii. Chiar si peste robi si peste roabe voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. Voi face sã se vadã semne în ceruri si pe pãmânt: sânge, foc si stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric, si luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare si înfricosatã" (Ioel 2,28-31). Petru, în Ziua Cincizecimii, a citat aceastã profetie în legãturã cu evenimentul minunat ce avusese loc atunci. Niste limbi ca de foc s-au asezat câte una pe fiecare ucenic si ei au fost umpluti cu Duh Sfânt si au început sã vorbeascã în alte limbi. Iar atunci când cei batjocoritori i-au acuzat cã sunt beti, Petru a rãspuns: "Oamenii acestia nu sunt beti, cum vã închipuiti voi, cãci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel". Apoi el citeazã în mod substantial din aceastã profetie, asa cum se gãseste în Ioel, ca în cele de mai sus, adãugând însã cuvintele: "în zilele de pe urmã", în loc de "dupã aceea", fãcând ca profetia sã sune astfel: "În zilele de pe urmã, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste orice fãpturã" (Fapte 2,17).
        Este evident faptul cã numai acea parte a profetiei care se referã la revãrsarea Duhului Sfânt, numai aceea s-a împlinit în acea zi; cãci nu erau atunci, în ziua aceea, bãtrâni care sã viseze visuri, nici tineri si tinere care sã aibã vedenii si sã profetizeze; si nici arãtãri extraordinare de sânge, foc si stâlpi de fum; soarele nu s-a întunecat atunci, iar luna nu s-a prefãcut atunci în sânge; si, cu toate acestea, cele la care cei de atunci erau martori erau o împlinire a profetiei din Ioel. De asemenea, este evident cã aceastã parte a profetiei, cu referire la revãrsarea Duhului Sfânt, n-a fost epuizatã în acea singurã manifestare; cãci profetia acoperã toate zilele, tot timpul pânã la marea zi a revenirii Domnului.
        Dar Ziua Cincizecimii a fost o împlinire si a altor profetii, în afarã de aceea a lui Ioel. Ea a fost o împlinire chiar a cuvintelor lui Isus Hristos. În ultimul cuvânt adresat de El ucenicilor înaintea crucificãrii Sale, El le-a spus: "Si Eu voi ruga pe Tatãl, si El vã va da un alt Mângâietor" si anume Duhul adevãrului" (Ioan 14,16-17). "Dar Mângâietorul, Duhul adevãrului, are sã vã cãlãuzeascã în tot adevãrul" (Ioan 16,13). Si dupã ce Hristos a înviat din morti, El a spus ucenicilor: "Si iatã cã voi trimite peste voi fãgãduinta Tatãlui Meu; dar rãmâneti în cetate pânã veti fi îmbrãcati cu putere de sus" (Luca 24,49).
        În Ziua Cincizecimii, ucenicii au fost îmbrãcati cu putere de sus. Dar aceastã fãgãduintã a lui Hristos n-a fost datã, ca de altfel si profetia lui Ioel, numai pentru ocazia respectivã. Cãci El le-a dat aceeasi fãgãduintã, dar într-o altã formã, asigurându-i cã El va fi cu ei totdeauna, pânã la sfârsitul lumii (Matei 28,20). Marcu ne spune în ce sens si în ce mod avea sã fie Domnul cu ei. El spune: "Iar ei au plecat si au propovãduit pretutindeni. Domnul lucra împreunã cu ei si întãrea Cuvântul prin semnele care-l însoteau" (Marcu 16,20). Iar Petru, în Ziua Cincizecimii, mãrturisea în legãturã cu continuitatea lucrãrii Duhului Sfânt, experientã pe care ei o trãiserã. Când iudeii, strãpunsi în inimile lor, i-au întrebat pe apostoli: "Ce trebuie sã facem?", Petru a rãspuns: "Pocãiti-vã si fiecare dintre voi sã fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pãcatelor voastre; apoi veti primi darul Sfântului Duh. Cãci fãgãduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri si pentru toti cei ce sunt departe acum, în oricât de mare numãr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru" (Fapte 2,37-39).
        Aceasta are în vedere prezenta si activitatea Duhului Sfânt în bisericã, chiar în manifestarea Lui deosebitã, si aceasta întotdeauna, atâta timp cât harul lui Dumnezeu îi cheamã pe oameni sã primeascã iubirea iertãtoare a lui Hristos. Douãzeci si opt de ani mai târziu, în Epistola sa cãtre Corinteni, Pavel aseazã înaintea acestei comunitãti un argument formal în legãturã cu aceastã problemã. El spune: "În ce priveste darurile duhovnicesti, fratilor, nu voiesc sã fiti în necunostintã" (1Cor.12,1) - atât de important considera el aceasta, încât trebuia ca acest subiect sã fie înteles de Biserica Crestinã. Dupã ce aratã cã desi Duhul este unul singur, dar sunt diferite daruri, diferite lucrãri ale Duhului, si dupã ce le explicã, el foloseste figura de stil a corpului omenesc cu diferitele componente, spre a arãta cum este constituitã biserica, diferitele ei slujbe si daruri. Si dupã cum corpul omenesc are diferite membre, fiecare dintre ele având lucrarea sa specialã de dus la îndeplinire, dar toate lucrând pentru acelasi scop, constituind un tot armonios, tot astfel Duhul avea sã lucreze prin diferite canale în bisericã, pentru a constitui un desãvârsit corp religios. Apoi apostolul Pavel continuã: "Si Dumnezeu a rânduit în bisericã, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învãtãtori; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tãmãduirilor, ajutorãrilor, cârmuirilor, vorbirii în felurite limbi" (1 Cor.12,28).
Declaratia cã Dumnezeu a rânduit în bisericã pe unii" etc. implicã ceva mai mult decât faptul cã a fost lãsat liber, pentru ca darurile spirituale sã fie prezentate în bisericã, dacã conditiile le favorizeazã. Ea înseamnã mai degrabã cã ele aveau sã fie în mod permanent pãrti componente ale fiintei bisericii si cã, dacã aceste daruri nu sunt active, nu opereazã în bisericã, aceasta se datoreazã - ca si în conditiile corpului omenesc - situatiei în care unele membre, datoritã unui accident sau unei boli, devin de nefolosit, în stare de infirmitate. Fiind asezate în bisericã, aceste daruri trebuie sã rãmânã acolo, pânã când ele urmeazã sã fie îndepãrtate. Dar nu avem nici un raport cã ele ar fi fost cândva retrase.
        Cinci ani mai târziu, acelasi apostol le scria efesenilor cu referire la aceleasi daruri, declarând în mod deschis scopul lor, înfãtisând astfel în mod indirect faptul cã ele trebuia sã continue sã fie prezente si active, pânã va fi atins obiectivul propus. El spunea: "De aceea este zis: 'S-a suit sus, a luat robia roabã si a dat daruri oamenilor'" Si El a dat pe unii apostoli, pe altii prooroci; pe altii evanghelisti; pe altii pãstori si învãtãtori, pentru desãvârsirea sfintilor, în vederea lucrãrii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, pânã vom ajunge toti la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înãltimea staturii plinãtãtii lui Hristos" (Ef. 4,8.11-13). Biserica n-a atins unitatea despre care se vorbeste aici, în timpul perioadei apostolice; cãci, foarte curând dupã aceastã perioadã, umbra unui mare întuneric spiritual a început sã întunece biserica; si cu sigurantã cã, în timpul acestei stãri de declin, aceastã plinãtate a lui Hristos si unitatea credintei n-au fost realizate. Si nici nu vor fi atinse pânã când ultima solie de har nu va strânge din fiecare neam si popor, din toate clasele sociale si din fiecare grupare religioasã neconformã adevãrului, un popor în care sã se realizeze toate reformele Evangheliei, asteptând revenirea Fiului omului. Si într-adevãr, dacã vreodatã în experienta ei biserica va avea nevoie de aportul fiecãrui dar ce i-a fost atribuit pentru mângâierea si cãlãuzirea ei, pentru încurajarea si ocrotirea ei, atunci aceasta va fi în timpul si-n mijlocul primejdiilor din zilele din urmã, când puterile rãului, desãvârsite prin experientã si educare pentru îndeplinirea lucrãrii lor nefaste, vor însela, dacã va fi cu putintã, chiar si pe cei alesi, prin mãiestritele lor actiuni amãgitoare. Deci, foarte potrivite si necesare sunt profetiile cu privire la revãrsarea Duhului Sfânt, spre folosul bisericii din zilele din urmã. Cu toate acestea, în literatura curentã a lumii crestine se învatã cã darurile Duhului au fost numai pentru perioada apostolicã; cã ele au fost date numai pentru înrãdãcinarea Evangheliei; si cã, o datã ce Evanghelia a fost rãspânditã si fixatã, darurile spirituale nu mai erau necesare si, în consecintã, au dispãrut - nu dupã mult timp - din bisericã. Dar apostolul Pavel îi avertizeazã pe crestinii vremii sale de faptul cã "taina fãrãdelegii" era deja la lucru si cã, dupã plecarea lui, lupi rãpitori aveau sã intre între ei, necrutând turma, si cã din mijlocul lor se vor scula oameni care vor învãta lucruri stricãcioase, ca sã-i atragã pe ucenici de partea lor (Fapte 20,29-30). Deci nu poate fi adevãrat faptul cã darurile spirituale, asezate în bisericã s-o pãzeascã chiar împotriva acestor rele, erau de acum gata sã disparã când acest timp a venit, ca si cum si-ar fi împlinit lucrarea pe care o aveau de fãcut; cãci prezenta si ajutorul lor vor fi necesare în aceste conditii mai mult decât atunci când apostolii erau ei însisi prezenti si activi. Gãsim o altã declaratie a apostolului Pavel în epistola sa cãtre comunitatea din Corint, care aratã cã populara conceptie a activitãtii temporare a darurilor spirituale nu poate fi corectã. Existã contrastul acesta între starea prezentã, imperfectã, si cea glorioasã si nemuritoare, la care - în final - vor ajunge cei mântuiti. El spune: "Cãci cunoastem în parte si proorocim în parte; dar când va veni ce este desãvârsit, acest 'în parte' se va sfârsi" (1 Cor.13,9.10). Mai departe, el ilustreazã aceastã stare, comparând-o cu perioada copilãriei, cu fragilitatea si imaturitatea ei în gândire si actiune; iar starea de desãvârsire o comparã cu starea de om mare, cu viziunea ei tot mai clarã, cu maturitatea si puterea ei. El claseazã darurile spirituale printre acele lucruri care sunt necesare în aceastã stare prezentã de imperfectiune, dar de care nu vom mai avea nevoie atunci când vom ajunge în acea desãvârsitã stare.

"Acum", spune el, "vedem ca într-o oglindã, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea fatã cãtre fatã. Acum cunosc în parte; dar atunci voi cunoaste pe deplin asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin" (1Cor.13,12). Apoi, el aratã ce daruri sunt adaptate pentru starea de nemurire si care vor exista, si anume credinta, nãdejdea si dragostea, "aceste trei" dar cea mai mare dintre ele este dragostea" (v.13). Aceasta explicã limbajul din versetul 8: "Dragostea nu va pieri niciodatã", harul iubirii divine va rãmâne pururi; el este slava care va încorona viitorul omului, în starea sa de nemurire; dar "proorociile se vor sfârsi", adicã va veni un timp când profetiile nu vor mai fi nicidecum de trebuintã, si darul profetic, ca unul dintre instrumentele ce au ajutat biserica, nu va mai fi nevoie sã fie exercitat; "limbile vor înceta", aceasta înseamnã cã darul limbilor nu va mai fi niciodatã de trebuintã; "cunostinta va avea sfârsit", deci cunostinta, nu înteleasã în mod abstract, ci cunostinta care este un dar al Duhului Sfânt, se va dovedi inutilã, datoritã desãvârsitei cunoasteri cu care vom fi înzestrati în Împãrãtia cea vesnicã a lui Dumnezeu. Acum, deci, dacã ne situãm pe pozitia cã darurile spirituale au încetat sã se mai manifeste o datã cu încheierea perioadei bisericii apostolice, nemaifiind necesare, atunci acceptãm conceptia cã perioada bisericii apostolice a fost perioada slabã, copilãreascã a bisericii, când totul era vãzut ca într-o oglindã, în chip întunecos; iar perioada care a urmat, când lupii rãpitori aveau sã intre în bisericã si sã nu crute turma, când aveau sã se ridice oameni, chiar în bisericã, ce vor învãta lucruri stricãcioase ca sã-i atragã pe ucenici de partea lor, ar fi fost perioada unei desãvârsite lumini si cunoasteri, când ceea ce fusese nedesãvârsit si copilãresc, care întunecase cunostinta perioadei apostolice, trecuse. Cãci, sã nu uitãm, darurile spirituale înceteazã numai atunci când se atinge o stare spiritualã desãvârsitã si, deoarece se realizeazã o asemenea stare spiritualã, face ca ele sã nu mai fie necesare. Dar nimeni, nici o gândire maturã, sobrã, nu va cãuta nici pentru o clipã sã sustinã faptul cã perioada apostolicã a fost inferioarã, din punct de vedere al nivelului ei spiritual, oricãrei perioade care i-a urmat. Si, dacã darurile spirituale au fost necesare atunci, cu sigurantã cã ele sunt necesare si acum. Printre instrumentele folosite si pe care apostolul le enumerã în capitolele sale, atât în Epistola cãtre Corinteni, cât si în cea cãtre Efeseni, ca "daruri" în bisericã, gãsim "pastori", "învãtãtori", "pe cei care au darul ajutorãrilor, cârmuirilor", si toate acestea sunt recunoscute de toti, ca existând în bisericã. Atunci de ce oare si celelalte daruri, inclusiv credinta, vindecarea si profetia, sã nu fie prezente? Cine este competent sã tragã linie si sã spunã cã darurile au fost "scoase" din bisericã, atâta timp cât - la început - toate acestea au fost în mod egal asezate în bisericã? Apocalips 12,17 este prezentat ca fiind o profetie a faptului cã darurile spirituale vor fi - în zilele din urmã - restabilite în bisericã. O examinare a mãrturiei lui va confirma acest punct de vedere. Textul vorbeste despre "rãmãsita semintei ei". Femeia fiind un simbol al bisericii, sãmânta ei vor fi membrii ei, care compun biserica în oricare timp; iar "rãmãsita" semintei ei va fi ultima generatie de crestini, sau aceia care trãiesc pe pãmânt la a doua venire a lui Hristos. Mai departe, textul declarã cã acestia "pãzesc poruncile lui Dumnezeu si au mãrturia lui Isus", iar "mãrturia lui Isus" este înfãtisatã în capitolul 19,10 ca fiind "Spiritul Profetiei", care trebuie sã fie înteles ca acela care, între celelalte daruri, este numit "darul prorociei" (1 Cor.12,9-10). Asezarea darurilor spirituale în bisericã implicã faptul cã orice persoanã va trebui sã le exercite. În privinta aceasta, apostolul Pavel spunea: "Oare toti sunt apostoli? Toti sunt prooroci? Toti sunt învãtãtori?" (1 Cor.12,29). Rãspunsul este categoric: Nu, nu sunt toti. Darurile spirituale însã sunt împãrtite între membri, dupã cum voieste Dumnezeu. Si totusi, aceste daruri sunt date în bisericã, iar dacã un dar este dat chiar si numai unui membru al bisericii, se poate spune cã acel dar este "în bisericã" sau cã biserica "îl are". Astfel, ultima generatie trebuie sã-l aibã si cu certitudine are mãrturia lui Isus Hristos sau darul profetiei. O altã parte a Sfintelor Scripturi, scrisã în mod evident cu referire la zilele din urmã, aduce în atentie acelasi fapt (1 Tes.5). Apostolul deschide capitolul cu aceste cuvinte: "Cât despre vremi si soroace, n-aveti trebuintã sã vi se scrie, fratilor. Pentru cã voi însivã stiti foarte bine cã ziua Domnului va veni ca un hot noaptea" (vers.1-2). În versetul 4 adaugã: "Dar voi, fratilor, nu sunteti în întuneric, pentru ca ziua aceea sã vã prindã ca un hot". Apoi le adreseazã avertizãri în legãturã cu acest eveniment, printre care amintim: "Nu stingeti Duhul. Nu dispretuiti proorociile. Ci cercetati toate lucrurile si pãstrati ce este bun" (vers.19-21). În versetul 23, el se roagã ca aceia care au legãturã cu profetizarea sã fie pãstrati fãrã prihanã pânã la venirea Domnului. În virtutea acestor consideratii, nu suntem noi oare îndreptãtiti sã credem cã darul profetiei se va manifesta în bisericã în zilele din urmã si cã prin el multã luminã va fi transmisã si vor fi date instructiuni la timp? Toate lucrurile trebuie tratate în conformitate cu regula apostolului: "Cercetati toate lucrurile si pãstrati ce este bun" si probate, de asemenea, dupã standardul Mântuitorului: "Dupã roadele lor îi veti cunoaste". Apelând la acest etalon, în legãturã cu ceea ce pretinde a fi o manifestare a darului profetic, recomandãm acest volum spre studiere acelora care cred cã Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu si cã biserica este trupul al cãrui cap este Hristos.
U. Smith

« Back = Inapoi

Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA