| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Capitolul 69
David chemat la tron
Moartea lui Saul a înlăturat toate primejdiile care făcuseră din David un exilat. Calea pentru a se întoarce în tara sa era acum deschisă. După trecerea zilelor de doliu după Saul si Ionatan, "David a întrebat pe Domnul: 'Să mă sui în vreuna din cetătile lui Iuda?' Domnul i-a răspuns: 'Suie-te'. David a întrebat: 'Unde să mă sui?' Si Domnul i-a răspuns: 'La Hebron'". Hebronul era situat la aproximativ treizeci de kilometri nord de Beer-Seba si cam la mijlocul distantei dintre cetatea aceasta si viitoarea asezare a Ierusalimului. Înainte se numise Chiriat-Arba, cetatea lui Arba, tatăl lui Anac. Mai târziu, s-a numit Mamre, aici aflându-se locul de înmormântare a patriarhilor, "pestera de la Macpela". Hebronul fusese partea de mostenire a lui Caleb, iar acum era cetatea cea mai de frunte din Iuda. Era situat într-o vale înconjurată de un tinut deluros fertil si de câmpii roditoare. Cele mai frumoase vii ale Palestinei se aflau în împrejurimile lui, precum si numeroase livezi de măslini si pomi fructiferi.
David si tovarăsii lui s-au pregătit îndată să asculte de îndrumările primite de la Dumnezeu. Cei sase sute de oameni înarmati, împreună cu sotiile si copiii lor, turmele si cirezile lor, au pornit curând către Hebron. Când caravana a intrat în cetate, bărbatii lui Iuda se pregăteau să-l salute pe David ca viitor împărat al lui Israel. Îndată s-au luat măsuri pentru încoronarea lui. "Au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda". Dar nu s-a făcut nici un efort pentru a impune cu forta autoritatea lui asupra celorlalte semintii.
Unul din cele dintâi acte ale monarhului proaspăt încoronat a fost acela de a-si exprima sentimentele de duioasă atentie fată de memoria lui Saul si a lui Ionatan. La auzirea vestii despre fapta de vitejie a bărbatilor din Iabes-Galaad, care salvaseră trupurile conducătorilor căzuti în luptă si care le făcuseră o înmormântare onorabilă, David a trimis o delegatie la Iabes cu solia: "Binecuvântati să fiti de Domnul, fiindcă ati arătat astfel bunăvointă fată de Saul, stăpânul vostru, si l-ati îngropat! Si acum, Domnul să vă arate bunătate si credinciosie! Vă voi face si eu bine, pentru că v-ati purtat astfel". Totodată, a anuntat urcarea lui pe tronul lui Iuda si i-a îndemnat la credinciosie pe aceia care se dovediseră atât de devotati.
Filistenii nu s-au opus actiunii întreprinse de Iuda de a-l unge împărat pe David. Se împrieteniseră cu el în timpul exilului pentru a aduce prejudicii si slăbiciune împărătiei lui Saul, iar acum nădăjduiau că datorită prieteniei arătate lui David cresterea puterii lui va fi în cele din urmă în folosul lor. Dar domnia lui David nu urma să fie lipsită de necazuri. O dată cu încoronarea a început tristul raport al conspiratiei si revoltei. David nu stătea pe un tron de uzurpator; Dumnezeu îl alesese să fie împărat al lui Israel si nu se manifestase nici neîncredere, nici opunere. Dar de-abia fusese recunoscută autoritatea lui de oamenii lui Iuda, când, prin influenta lui Abner, Is-Boset, fiul lui Saul, a fost proclamat împărat si asezat pe un tron rival în Israel.
Is-Boset era doar un slab si incapabil reprezentant al casei lui Saul, în timp ce David era în mod exceptional calificat să poarte răspunderile împărătiei. Abner, agentul principal în ridicarea lui Is-Boset la puterea împărătească, fusese comandantul principal al ostirii lui Saul si era cel mai distins bărbat din Israel. Abner stia că David fusese rânduit de Domnul pentru tronul lui Israel, dar, pentru că îl urmărise si-l persecutase atâta vreme, nu era dispus ca fiul lui Isai să-i urmeze la tron lui Saul.
Împrejurările în care Abner fusese asezat au servit dezvoltării adevăratului său caracter si pentru a-l arăta ca fiind un om ambitios si lipsit de principii. El fusese intim legat cu Saul si influentat de spiritul împăratului să-l dispretuiască pe omul pe care Dumnezeu îl alesese să domnească peste Israel. Ura lui sporise de când David îi adresase o aspră dojană cu prilejul luării ulciorului cu apă si sulitei de lângă Saul, în timp ce acesta dormea în tabără. El îsi amintea cum strigase David în auzul împăratului si al poporului lui Israel: "Oare nu esti tu bărbat? Si cine este ca tine în Israel? Pentru ce n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? " Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul, că sunteti vrednici de moarte, că n-ati vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului" (1 Sam.26,15.16). Mustrarea aceasta mocnise în pieptul lui si s-a hotărât să-si realizeze planul de răzbunare si să dea nastere la dezbinare în Israel, actiune prin care căuta să se înalte pe sine însusi. S-a folosit de reprezentantul fostei împărătii pentru a-si realiza propriile sale ambitii si scopuri egoiste. El stia că poporul îl iubea pe Ionatan. Amintirea lui era scumpă pentru toti, iar campaniile de la început, pline de succes, ale lui Saul nu fuseseră uitate de ostire. Cu o stăruintă vrednică de o cauză mai bună, acest conducător răzvrătit a mers mai departe pentru a-si realiza planurile.
Mahanaim, de cealaltă parte a Iordanului, a fost ales ca resedintă împărătească, întrucât oferea cea mai mare sigurantă în ceea ce priveste atacul fie din partea lui David, fie din partea filistenilor. Aici a avut loc încoronarea lui Is-Boset. Domnia lui a fost primită mai întâi de semintiile de la răsărit de Iordan si în cele din urmă a fost extinsă asupra întregului Israel, în afară de Iuda. Timp de doi ani, fiul lui Saul s-a bucurat de onoruri în capitala izolată. Dar Abner, dorind să-si întindă puterea peste tot Israelul, s-a pregătit de un război agresiv. "Războiul a tinut mult între casa lui Saul si casa lui David. David era tot mai tare, si casa lui Saul mergea slăbind".
În cele din urmă, trădarea a răsturnat tronul pe care îl înăltaseră răutatea si ambitia. Abner, mâniat pe slabul si incapabilul Is- Boset, a dezertat si si-a oferit serviciile lui David pentru a aduce de partea sa toate semintiile lui Israel. Propunerile lui au fost primite de împărat si - în cinste - i s-a dat drumul să plece pentru a-si aduce planul la îndeplinire. Dar primirea frumoasă ce i s-a făcut unui războinic atât de viteaz si vestit a trezit invidia lui Ioab, căpetenia ostirii lui David. Exista între Abner si Ioab o dusmănie veche, întrucât cel dintâi îl omorâse pe Asael, fratele lui Ioab, în timpul războiului dintre Israel si Iuda. Acum Ioab, văzând un prilej de a răzbuna moartea fratelui său si de a se dispensa de un viitor rival, a folosit ocazia de a-l pândi si ucide pe Abner.
Auzind de atacul miselesc, David a exclamat: "Nevinovat sunt eu si împărătia mea pe vecie, înaintea Domnului, de sângele lui Abner, fiul lui Ner. Sângele acesta să cadă asupra lui Ioab si asupra întregii case a tatălui său". Având în vedere starea tulbure a împărătiei, cum si puterea si pozitia ucigasului - fratele lui Ioab, Abisai, fiind strâns unit cu el - David nu a putut să pedepsească crima, asa cum ar fi trebuit, dar si-a manifestat în public dezaprobarea fată de fapta sângeroasă. Înmormântarea lui Abner a fost însotită de onoruri publice. Oastea, cu Ioab în frunte, a fost chemată să ia parte la serviciile funebre cu hainele sfâsiate si îmbrăcati în sac. Împăratul si-a manifestat durerea, postind în ziua înmormântării. El mergea imediat după carul mortuar, ca si cum ar fi fost cel dintâi dintre cei ce poartă doliul; iar la mormânt a rostit o cuvântare de jale care era o mustrare aspră adusă ucigasilor. Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner: "Să moară Abner cum moare un misel?
N-aveai nici mâinile legate,
Nici picioarele puse în lanturi
Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!" Mărinimoasa recunoastere din partea lui David a aceluia care îi fusese vrăjmasul cel mai aprig a câstigat încrederea si admiratia întregului Israel. "Lucrul acesta a fost cunoscut si plăcut la tot poporul; toti au găsit că era bine ce făcuse împăratul. Tot poporul si tot Israelul au înteles în ziua aceea că Abner, fiul lui Ner, nu fusese ucis din porunca împăratului." În cercul particular al sfetnicilor si slujitorilor săi de încredere, împăratul a vorbit despre crimă si, recunoscând faptul că-i este cu neputintă să-l pedepsească pe criminal asa cum ar fi dorit, a mărturisit că îl lasă în seama dreptătii lui Dumnezeu: "Nu stiti că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi în Israel? Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească; si oamenii acestia, fiii Teruiei, sunt prea puternici pentru mine. Domnul să răsplătească după răutatea lui celui ce a făcut răul!"
Abner fusese sincer în ofertele si expunerile lui fată de David, cu toate că motivele lui erau josnice si egoiste. El se împotrivise cu insistentă împăratului rânduit de Dumnezeu, nădăjduind să-si asigure pentru sine onoarea. Ceea ce îl făcuse să lepede cauza pe care o servise un timp atât de îndelungat era supărarea, mândria lezată si pasiunea; iar prin dezertarea sa în favoarea lui David, nădăjduia să i se dea locul cel mai important în slujba acestuia. Dacă ar fi izbutit în planurile lui, marea lui influentă si lipsa de evlavie ar fi primejduit tronul lui David, cum si pacea si bunăstarea natiunii.
"Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără putere, si tot Israelul s-a înspăimântat." Era lucru usor de înteles că împărătia nu putea fi păstrată mai departe. În curând, un alt act de trădare a desăvârsit căderea puterii care pierea. Is-Boset a fost omorât în chip miselesc de doi dintre căpitanii săi de ostire. Acestia i-au tăiat capul si au alergat cu el la împăratul lui Iuda, nădăjduind că vor primi răsplată.
Ei s-au înfătisat înaintea lui David, mărturisind înspăimântătoarea lor crimă: "Iată capul lui Is-Boset, fiul lui Saul, vrăjmasul tău care voia să-ti ia viata; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul si împotriva neamului lui". Dar David, al cărui tron fusese statornicit de Dumnezeu si pe care Dumnezeu îl scăpase de vrăjmasii lui, nu dorea sprijinul trădării pentru a-si consolida puterea. El le-a povestit acestor ucigasi ce soartă îl lovise pe acela care se lăudase că l-a ucis pe Saul. "Si când", a adăugat el, "niste răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui si în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre si vă voi nimici de pe pământ. Si David a poruncit oamenilor lui să-i omoare" Au luat apoi capul lui Is-Boset si l-au îngropat în mormântul lui Abner, la Hebron".
După moartea lui Is-Boset, dorinta unanimă a conducătorilor lui Israel a fost ca David să fie împărat peste toate semintiile. "Toate semintiile au venit la David, în Hebron, si au zis: 'Iată că noi suntem os din oasele tale si carne din carnea ta'". Ei au declarat: "Tu povătuiai si strângeai pe Israel. Domnul ti-a zis: 'Tu vei paste pe poporul Meu Israel, si vei fi căpetenia lui Israel'. Astfel toti bătrânii lui Israel au venit la împărat în Hebron, si împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului". În felul acesta, prin providenta divină, s-a deschis calea ca el să vină la tron. El nu avea de multumit ambitii personale, deoarece nu căutase onoarea la care ajunsese.
Peste opt mii de urmasi ai lui Aaron si leviti îl asteptau pe David. Schimbarea produsă în sentimentele poporului era temeinică si hotărâtă. Revolutia era linistită si demnă, corespunzătoare cu lucrarea cea mare pe care o săvârseau. Aproape de jumătate de milion de oameni, fosti supusi ai lui Saul, s-au strâns la Hebron si în împrejurimi. Dealurile si văile erau un furnicar de lume. Se stabilise timpul încoronării. Omul care fusese alungat de la curtea lui Saul, care fugise prin munti, dealuri si pesteri pentru a-si scăpa viata, stătea în fata clipei când urma să primească cea mai mare onoare pe care o poate primi omul de la semenii săi. Preotii si conducătorii, îmbrăcati în hainele sfintei lor slujbe, ofiterii si ostasii cu sulitele si coifurile scânteind, cum si străini de la mari depărtări asteptau să fie martori la încoronarea împăratului ales. David era îmbrăcat cu haina împărătească. Uleiul sfânt a fost turnat pe fruntea lui de către marele preot, deoarece ungerea din partea lui Samuel fusese profetică, arătând spre aceea care urma să aibă loc la consacrarea împăratului. Timpul venise si, printr-un ritual solemn, David a fost consacrat în slujba de loctiitor al lui Dumnezeu. Sceptrul i-a fost pus în mână. Legământul dreptei lui domnii a fost scris, iar poporul a depus jurământul de credintă. Coroana a fost asezată pe fruntea lui, act cu care ceremonia solemnă se termina. Israel avea un împărat rânduit de Dumnezeu. Acela care asteptase cu răbdare ca Domnul să lucreze vedea acum împlinită făgăduinta lui Dumnezeu. "David ajungea tot mai mare, si Domnul, Dumnezeul ostirilor, era cu el" (2 Sam.5,10).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA