« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

PATRIARHI SI PROFETI

ELLEN G. WHITE

Capitolul 67

Vrãjitoria în vechime si în timpurile moderne

     Raportul biblic despre vizita lui Saul la femeia din En-Dor a fost un izvor de frãmântãri pentru multi cercetãtori ai Bibliei. Unii sustin cã, de fapt, Samuel era prezent la întrevederea cu Saul, dar Biblia prezintã suficiente dovezi pentru o concluzie contrarã. Dacã, asa cum s-a pretins de cãtre unii, Samuel se afla în cer, trebuia sã fie chemat oficial de acolo fie de puterea lui Dumnezeu, fie de puterea lui Satana. Nimeni nu poate crede nici mãcar pentru o clipã cã Satana ar fi avut puterea sã-l cheme pe profetul cel sfânt al lui Dumnezeu din cer pentru a onora vrãjitoriile unei femei lepãdate. Iarãsi nu putem trage concluzia cã Dumnezeu l-ar fi înviat pentru a se duce în pestera vrãjitoarei, deoarece Domnul chiar si pânã atunci refuzase sã comunice cu Saul, prin vis, prin Urim, prin profeti (vezi 1 Sam.28,6). Acestea erau cãile proprii de comunicare rânduite de Dumnezeu si El nu le-a trecut cu vederea pe acestea pentru a-Si transmite solia prin agentul lui Satana.

Solia în sine este o dovadã îndestulãtoare în ceea ce priveste originea ei. Scopul ei nu era de a-l conduce pe Saul la pocãintã, ci mai degrabã de a-l împinge la ruinã; iar aceasta nu este lucrarea lui Dumnezeu, ci a lui Satana. Mai mult, faptul cã Saul a întrebat-o pe o vrãjitoare este dat în Scripturã ca un motiv pentru care el a fost lepãdat de Dumnezeu si dat nimicirii: "Saul a murit, pentru cã s-a fãcut vinovat de fãrãdelege fatã de Domnul, al cãrui cuvânt nu l-a pãzit, si pentru cã a întrebat si cerut sfatul celor ce cheamã mortii. N-a întrebat pe Domnul; de aceea Domnul l-a omorât si împãrãtia a dat-o lui David, fiul lui Isai" (1 Cron.10,13.14). Aici se spune lãmurit cã Saul a întrebat spiritul de ghicire, si nu pe Domnul. El nu a stat de vorbã cu Samuel, profetul lui Dumnezeu, ci, prin mijlocirea vrãjitoarei, a avut o convorbire cu Satana. Satana nu putea sã îl înfãtiseze pe adevãratul Samuel, ci a întruchipat o imitatie, care a slujit scopurilor lui de înselãciune.

Aproape toate formele antice de magie si vrãjitorie se întemeiau pe credinta comunicãrii cu cei morti. Aceia care practicau necromantia pretindeau cã au legãturi cu duhurile celor plecati din lumea aceasta si cã obtin prin ei cunoasterea evenimentelor viitoare. Obiceiul acesta de a-i întreba pe morti este amintit în profetia lui Isaia: "Dacã vi se zice însã: 'Întrebati pe cei ce cheamã mortii si pe cei ce spun viitorul, care soptesc si bolborosesc', rãspundeti: 'Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul sãu? Va întreba el pe cei morti pentru cei vii?'" (Is.8,19).

Aceeasi credintã în comunicarea cu cei morti forma cheia de boltã a idolatriei pãgânesti. Zeii pãgânilor erau socotiti ca fiind duhurile zeificate ale eroilor dusi din lume. În consecintã, religia pãgânilor era un cult al mortilor. Lucrul acesta se vede lãmurit din Scripturi. În raportul dat cu privire la pãcatul lui Israel la Bet-Peor se spune: "Israel locuia la Sitim, si poporul a început sã se dedea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; poporul a mâncat si s-a închinat pânã la pãmânt înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor, si Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel" (Num.25,1-3). Psalmistul ne spune cãror zeitãti li se aduceau jertfe. Vorbind despre aceeasi apostazie a israelitilor, el zicea: "Ei s-au alipit de Baal-Peor si au mâncat vite jertfite mortilor" (Ps.106,28). Prin urmare, se vede clar cã erau jertfe aduse mortilor.

Zeificarea mortilor a detinut un loc de seamã în aproape fiecare sistem al pãgânismului, ca si asa-zisa comunicare cu cei decedati. Se presupunea cã zeii le comunicau oamenilor vointa lor si, de asemenea, când li se cerea sfatul, erau gata sã rãspundã. Un astfel de caracter aveau faimoasele oracole din Grecia si de la Roma.

Credinta în comunicarea cu cei morti mai existã încã, chiar si în pretinsele tãri crestine. Sub numele de spiritism, practica de a vorbi cu fiinte care se pretind a fi duhuri ale celor decedati s-a rãspândit foarte mult. Acesta este în asa fel calculat, încât sã capteze simpatia celor care i-au pus în mormânt pe cei dragi ai lor. Uneori, duhurile se aratã unor persoane sub înfãtisarea prietenilor lor decedati si le povestesc întâmplãri din viata lor, sãvârsesc fapte pe care le sãvârseau în timpul vietii lor. În felul acesta, ei îi fac pe oameni sã creadã cã cei dragi sunt îngeri care zboarã în jurul lor si care pot sã comunice cu ei. Aceia care sustin astfel cã sunt duhuri ale celor decedati sunt priviti cu oarecare idolatrie si, pentru multi, cuvântul lor are mai multã greutate decât Cuvântul lui Dumnezeu.

Dimpotrivã, multi privesc spiritismul ca o curatã înselãtorie. Manifestãrile prin care acesta îsi sustine pretentiile de a avea un caracter supranatural sunt puse pe seama înselãciunii din partea mediumului. Chiar dacã este adevãrat cã rezultatele prestidigitatiei sunt adesea cotate ca manifestatii adevãrate, au existat, de asemenea, dovezi incontestabile de manifestãri ale unei puteri supranaturale. Iar multi dintre aceia care dispretuiesc spiritismul ca fiind rezultatul iscusintei sau siretlicurilor, atunci când sunt pusi fatã în fatã cu manifestãri pe care nu le pot explica în felul amintit, ajung sã-i recunoascã pretentiile.

Spiritismul modern si formele vechi de vrãjitorie si de închinare la idoli - toate aceste forme având ca principiu vital comunicarea cu cei morti - sunt întemeiate pe acea primã minciunã prin care Satana a înselat-o pe Eva, în Eden: "Hotãrât cã nu veti muri; dar Dumnezeu stie cã în ziua în care veti mânca din el" veti fi ca Dumnezeu" (Gen.3,4.5). Fiind de asemenea bazate pe minciunã si perpetuând-o, si ele sunt de la tatãl minciunilor.

Evreilor li se interzisese în mod hotãrât sã se îndeletniceascã în vreun fel oarecare cu pretinsa comunicare cu mortii. Dumnezeu a închis cu succes aceastã poartã când a zis: "Cei morti nu stiu nimic" si niciodatã nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare". "Suflarea lor trece, se întorc în pãmânt, si în aceeasi zi le pier si planurile." Iar Domnul i-a spus lui Israel: "Dacã cineva se duce la cei ce cheamã mortii si la ghicitori, ca sã curveascã dupã ei, Îmi voi întoarce fata împotriva omului aceluia si-l voi nimici din mijlocul poporului lui" (Ecl.9,5.6; Ps.146,4; Lev.20,6).

"Duhurile de ghicit" nu erau duhuri ale mortilor, ci îngeri rãi, soli ai lui Satana. Vechea idolatrie, care dupã cum am vãzut cuprinde în sine atât cultul mortilor, cât si pretinsa comunicare cu ei, e declaratã de Biblie ca fiind cultul demonilor. Apostolul Pavel, avertizându-i pe fratii sãi sã nu ia parte în nici un fel la idolatria vecinilor lor pãgâni, spunea: "Ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, si nu lui Dumnezeu. Si eu nu vreau ca voi sã fiti în împãrtãsire cu dracii" (1 Cor.10,20). Psalmistul, vorbind despre Israel, spunea cã "si-au jertfit fiii si fiicele la idoli" (draci, trad. engl.), iar în versetul urmãtor aratã lãmurit cã i-au jertfit "idolilor Canaanului" (Ps.106,37.38). În asa numitul cult al mortilor, de fapt, ei se închinau demonilor.

Spiritismul modern, care se sprijinã pe aceeasi temelie, nu e decât o redesteptare, sub o formã nouã, a vrãjitoriei si a închinãrii la demoni, pe care Dumnezeu le condamnase si le interzisese pe vremuri. El este prezis în Scripturi, care declarã cã "în vremurile din urmã, unii se vor lepãda de la credintã, ca sã se alipeascã de duhuri înselãtoare si de învãtãturile dracilor" (1 Tim.4,1). Pavel, în a doua lui epistolã cãtre Tesaloniceni, aratã lucrarea specialã a lui Satana în spiritism, ca un eveniment care urmeazã sã aibã loc foarte aproape de a doua venire a Domnului Hristos. Vorbind despre a doua venire a Domnului Hristos, el spune cã va avea loc dupã lucrarea "Satanei cu tot felul de minciuni, semne si puteri mincinoase" (2 Tes.2,9). Iar Petru, descriind primejdiile la care urma sã fie expusã biserica în zilele sfârsitului, spune cã, dupã cum au fost profeti mincinosi care l-au dus pe Israel la pãcat, tot astfel vor fi si "învãtãtori mincinosi care vor strecura pe furis erezii nimicitoare, se vor lepãda de Stãpânul care i-a rãscumpãrat" Multi îi vor urma în destrãbãlãrile lor" (2 Petru 2,1.2). Aici, apostolul a scos în evidentã una dintre caracteristicile de seamã ale învãtãtorilor spiritisti. Ei refuzã sã Îl recunoascã pe Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Cu privire la astfel de învãtãtori, prea iubitul Ioan spune: "Cine este mincinosul, dacã nu cel care tãgãduieste cã Isus este Hristosul? Acela este Antihristul care tãgãduieste pe Tatãl si pe Fiul. Oricine tãgãduieste pe Fiul n-are pe Tatãl" (1 Ioan 2,22.23). Spiritismul, prin tãgãduirea lui Hristos, tãgãduieste atât pe Tatãl, cât si pe Fiul, iar Biblia îl declarã ca fiind o manifestare a lui Antihrist.

Prin prezicerea soartei nenorocite a lui Saul, datã prin femeia din En-Dor, Satana urmãrea sã prindã în cursã întregul popor Israel. Nãdãjduia cã ei vor ajunge sã aibã încredere în vrãjitori si cã se vor duce sã le cearã sfatul. În felul acesta, israelitii aveau sã se îndepãrteze de Dumnezeu ca sfãtuitor al lor si sã se aseze sub cãlãuzirea lui Satana. Ademenirea prin care spiritismul atrage multimile este pretinsa lui putere de a trage la o parte vãlul care acoperã viitorul si de a le descoperi oamenilor tainele pe care Dumnezeu le tine pecetluite. Dumnezeu ne-a descoperit în Cuvântul Sãu marile evenimente viitoare - tot ce este necesar sã stim - si ne-a dat o cãlãuzire sigurã în mijlocul primejdiilor; dar scopul lui Satana este sã nimiceascã încrederea oamenilor în Dumnezeu, sã-i determine sã fie nemultumiti cu starea lor în viatã, sã-i facã sã caute sã cunoascã ceea ce, în întelepciunea Sa, Dumnezeu a ascuns de ochii lor si sã dispretuiascã ceea ce El le-a descoperit prin Cuvântul Sãu cel sfânt.

Multi ajung sã fie nelinistiti atunci când nu pot sti exact cum vor decurge lucrurile. Nu pot sã sufere nesiguranta si, în nerãbdarea lor, refuzã sã astepte pentru a vedea mântuirea lui Dumnezeu. Relele pe care si le închipuie venind îi fac sã-si piardã firea. Ei dau frâu liber sentimentelor de rãzvrãtire si se zbat în chinuri pãtimase, cãutând sã priceapã ce n-a fost descoperit. Dacã s-ar încrede numai în Dumnezeu si ar priveghea în vederea rugãciunii, ar gãsi mângâiere divinã. Duhul lor ar fi linistit prin comunicarea cu Dumnezeu. Cei obositi si împovãrati ar afla odihnã pentru sufletele lor dacã ar merge numai la Isus; dar atunci când trec cu vederea mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru mângâierea lor si se îndreaptã spre alte izvoare, nãdãjduind sã afle ceea ce Dumnezeu tine ascuns ochilor lor, sãvârsesc pãcatul lui Saul si, prin aceasta, nu ajung sã cunoascã decât rãul.

Lui Dumnezeu nu-I place calea aceasta si a spus-o în cuvintele cele mai clare. Graba plinã de nerãbdare de a sfâsia vãlul care acoperã viitorul dovedeste lipsa de credintã în Dumnezeu si lasã sufletul descoperit în fata soptirilor arhiamãgitorului. Satana îi împinge pe oameni sã-i consulte pe ghicitori; si, descoperindu-le lucruri ascunse din trecut, le insuflã încrederea în puterea lui de a prezice viitorul. Prin experienta câstigatã în decursul veacurilor, el poate sã judece de la cauzã la efect si adesea sã prezicã cu oarecare exactitate, unele dintre evenimentele viitoare ale vietii omului. În felul acesta, izbuteste sã amãgeascã sãrmanele suflete înselate si sã le atragã sub puterea stãpânirii lui, ducându-le într-o robie dupã voia lui.

Dumnezeu ne dã prin profetul Sãu avertizarea aceasta: "Dacã vi se zice însã: 'Întrebati pe cei ce cheamã mortii si pe cei ce spun viitorul, care soptesc si bolborosesc', rãspundeti: 'Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul sãu? Va întreba el pe cei morti pentru cei vii? La lege si la mãrturie!' Cãci dacã nu vor vorbi asa, nu vor mai rãsãri zorile pentru poporul acesta" (Is.8,19.20).

Se cuvine oare ca aceia care au un Dumnezeu sfânt, nemãrginit în întelepciune si putere, sã meargã la ghicitori, a cãror stiintã vine din trãirea în intimitate cu vrãjmasul Domnului nostru? Dumnezeu Însusi este lumina poporului Sãu; El îi îndeamnã sã-si atinteascã privirile prin credintã spre mãrirea care este ascunsã de privirile omului. Soarele Neprihãnirii trimite raze de luminã în inimile lor; ei au lumina de la tronul Cerului si n-au nici o dorintã de a se îndepãrta de Izvorul luminii pentru a se duce la solii lui Satana.

Solia demonului cãtre Saul, cu toate cã era o osândire a pãcatului si o profetie de pedeapsã, nu avea ca scop sã producã o schimbare în bine în viata lui, ci sã-l ducã la disperare si ruinã. Cu toate acestea, adesea ispititorului îi convine, în vederea atingerii scopului sãu, sã-i ademeneascã pe oameni prin lingusire la distrugere. Învãtãturile zeilor-demoni din vechime cultivau cea mai josnicã depravare. Învãtãturile divine care condamnau pãcatul si impuneau dreptatea erau înlãturate; adevãrul era privit în chip usuratic, iar depravarea era nu numai prezisã, ci chiar impusã. Spiritismul sustine cã nu existã moarte, nu existã pãcat, nu existã judecatã si nici pedeapsã; cã oamenii sunt semizei ce n-au cãzut; cã pofta este legea supremã si cã omul are sã dea socotealã numai fatã de sine însusi. Barierele asezate de Dumnezeu pentru a apãra adevãrul, curãtia si respectul sunt înlãturate si multi sunt încurajati la pãcat. Oare o astfel de învãtãturã nu sugereazã o origine asemãnãtoare cu a cultului demonilor?

Domnul i-a arãtat lui Israel urmãrile cultivãrii legãturilor cu duhurile rele, în urâciunile cananitilor; ei erau fãrã iubire fireascã, închinãtori la idoli, desfrânati, ucigasi, având gânduri murdare si purtãri revoltãtoare. Oamenii nu-si cunosc propria lor inimã, deoarece "inima este nespus de înselãtoare si de deznãdãjduit de rea" (Ier.17,9). Dar Dumnezeu întelege tendintele naturii stricate a omului. Pe timpuri, ca si acum, Satana urmãrea sã aducã stãri de lucruri favorabile rãzvrãtirii, pentru ca poporul lui Dumnezeu sã se facã tot atât de nesuferit înaintea lui Dumnezeu ca si canaanitii. Vrãjmasul sufletelor stã fãrã încetare la pândã pentru a trimite spre sufletul nostru torente nestãvilite de rãutãti, pentru cã doreste ca noi sã fim distrusi si osânditi înaintea lui Dumnezeu.

Satana voia cu tot dinadinsul sã rãmânã stãpân peste Canaan; când acesta a fost fãcut locuintã pentru copiii lui Israel, iar Legea lui Dumnezeu a fost fãcutã legea tãrii, el l-a urât pe Israel cu o urã plinã de cruzime si rãutate si a uneltit nimicirea lui. Prin mijlocirea duhurilor rele, au fost introdusi zei strãini; iar din cauza abaterii, poporul ales a fost în cele din urmã alungat si împrãstiat din tara fãgãduintei. Satana se strãduieste sã repete în zilele noastre istoria aceasta. Dumnezeu îi separã pe cei ai Sãi de urâciunile lumii pentru ca ei sã poatã tine Legea Sa. Din cauza aceasta, turbarea "pârâsului fratilor nostri" nu mai cunoaste margini. "Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcã stie cã are putinã vreme" (Apoc.12,10.12). Adevãratul pãmânt al fãgãduintei ne stã chiar în fatã si Satana e hotãrât cu tot dinadinsul sã-l nimiceascã pe poporul lui Dumnezeu si sã-l despartã cu totul de mostenirea sa. Îndemnul: "Vegheati si rugati-vã, ca sã nu cãdeti în ispitã" n-a fost niciodatã mai necesar ca acum (Marcu 14,38).

Cuvântul lui Dumnezeu cãtre vechiul Israel este spus si poporului Sãu din zilele noastre: "Sã nu vã duceti la cei ce cheamã duhurile mortilor, nici la vrãjitori; sã nu-i întrebati ca sã nu vã spurcati cu ei"; "cãci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului" (Lev.19,31; Deut.18,21).

« Back =  Inapoi

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA