« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

PATRIARHI SI PROFETI

ELLEN G. WHITE

Capitolul 66

Moartea lui Saul 

        S-a declarat din nou rãzboi între israeliti si filisteni. "Filistenii s-au strâns si au venit de au tãbãrât la Sunem", în partea de miazãnoapte a câmpiei Izreel, în timp ce Saul si ostile lui erau tãbãrâti numai la câtiva kilometri depãrtare, la poalele muntelui Ghilboa, la marginea de miazãzi a câmpiei. Pe câmpia aceasta, Ghedeon, însotit de trei sute de oameni, pusese pe fugã ostile madianitilor. Dar duhul care-l inspirase pe salvatorul lui Israel fusese cu totul diferit de acela care frãmânta acum inima împãratului. Ghedeon pornise puternic în credinta în Dumnezeul cel tare al lui Iacov; dar Saul se simtea singur si lipsit de apãrare, deoarece Dumnezeu îl pãrãsise. Privind la oastea filistenilor, "a fost cuprins de fricã si un tremur puternic i-a apucat inima".

Saul aflase cã David si oastea lui erau cu filistenii si se astepta ca fiul lui Isai sã foloseascã ocazia pentru a se rãzbuna pentru cele suferite. Împãratul era cuprins de o mare îngrijorare. Ceea ce fãcuse ca natiunea sã fie într-o primejdie atât de mare era propria lui pasiune nestãpânitã, care-l mâna sã-l ucidã pe alesul lui Dumnezeu. În timp ce se lãsase stãpânit cu totul de gândul urmãririi lui David, neglijase sã-si apere împãrãtia. Folosindu-se de aceastã situatie de neatentie, filistenii au pãtruns pânã în inima tãrii. În felul acesta, în timp ce Satana îl îndemna pe Saul sã-si punã toate puterile în urmãrirea lui David, ca sã-l poatã ucide, acelasi duh rãu îi inspira si pe filisteni sã foloseascã ocazia pentru a-l nimici pe Saul si a subjuga poporul lui Dumnezeu. De câte ori nu foloseste arhivrãjmasul aceleasi metode viclene! El îndeamnã o oarecare inimã neconsacratã sã aprindã invidia si cearta în bisericã si, folosindu-se apoi de starea aceasta de dezbinare din poporul lui Dumnezeu, îi inspirã si pe agentii sãi sã lucreze la ruinarea acestuia.  A doua zi, Saul trebuia sã dea piept cu filistenii în luptã. Umbrele soartei care-l astepta se întindeau cu negurile lor de jur împrejur; Saul dorea ajutor si îndrumare. Dar în zadar cãuta sfat de la Dumnezeu. "Domnul nu i-a rãspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin prooroci." Domnul nu alungã niciodatã un suflet care vine la el în sinceritate si umilintã. Pentru ce s-a depãrtat Domnul de Saul fãrã sã-i rãspundã? Împãratul, prin propriile sale actiuni, pierduse binefacerile tuturor cãilor de a-L întreba pe Dumnezeu. Lepãdase sfatul profetului Samuel; îl exilase pe David, alesul lui Dumnezeu; îi ucisese pe preotii Domnului. Putea el sã astepte rãspuns de la Dumnezeu când întrerupsese cãile de legãturã rânduite de Cer? Pãcãtuise împotriva Duhului harului pe care-L izgonise si nu i se mai putea oare rãspunde prin visuri si descoperiri de la Domnul? Saul nu s-a întors la Dumnezeu cu umilintã si pocãintã. El nu cãuta acum iertare de pãcat si împãcare cu Dumnezeu, ci scãpare de vrãjmas. Se despãrtise de Dumnezeu prin propria lui încãpãtânare si rãscoalã. Nu putea avea loc o întoarcere decât pe calea pocãintei si a sfâsierii de inimã; dar monarhul îngâmfat, în chinul sãu sufletesc si în disperarea sa, s-a hotãrât sã caute ajutor la un alt izvor.

"Atunci Saul a zis slujitorilor lui: 'Cãutati-mi o femeie care sã cheme mortii; ca sã mã duc s-o întreb'." Saul cunostea foarte bine caracterul necromantiei. Ea fusese interzisã în mod categoric de Domnul si împotriva acelora care practicau aceastã îndeletnicire nesfântã fusese rostitã sentinta pedepsirii cu moartea. În timpul vietii lui Samuel, Saul ordonase sã fie omorâti toti vrãjitorii si toti cei care aveau duhul ghicitului; dar acum, în culmea disperãrii, s-a hotãrât sã alerge chiar la oracolul pe care-l condamnase ca pe o urâciune.

I s-a spus împãratului cã o femeie care avea duhul ghicitului trãia ascunsã la En-Dor. Femeia aceasta fãcuse lãgãmânt cu Satana, sã se predea stãpânirii lui, pentru ca el sã-si îndeplineascã planurile; iar în schimb, domnul întunericului sãvârsea minuni pentru ea si-i dezvãluia lucruri tainice.

Schimbându-si hainele, Saul a plecat noaptea numai cu douã ajutoare, pentru a afla ascunzãtoarea vrãjitoarei. Vai, ce priveliste tristã! Împãratul lui Israel, dus de Satana ca rob acolo unde îi plãcea lui! Ce potecã întunecoasã pentru picioarele unui om este cea aleasã de cel care a stãruit în a-si alege singur calea, împotrivindu-se influentelor sfinte ale Spiritului lui Dumnezeu! Ce sclavie este mai îngrozitoare ca aceea a omului care s-a predat stãpânirii celui mai rãu dintre tirani - eul! Încrederea în Dumnezeu si ascultarea de voia Lui erau singurele conditii pe baza cãrora Saul putea sã fie împãrat al lui Israel. Dacã ar fi împlinit conditiile acestea în decursul domniei, împãrãtia lui n-ar fi avut de ce sã se teamã. Dumnezeu a fost Cãlãuzitorul lui, Cel Atotputernic ar fi fost scutul lui. Dumnezeu îl suportase multã vreme pe Saul si, cu toate cã rãzvrãtirea si încãpãtânarea lui aproape cã aduseserã la tãcere glasul divin din sufletul lui, tot mai era prilej de pocãintã. Dar când în mijlocul primejdiei s-a îndepãrtat de Dumnezeu pentru a cãuta lumina la un aliat al lui Satana, a rupt si ultima legãturã care-l mai tinea unit cu Creatorul sãu; el se asezase pe deplin sub controlul acelei puteri demonice care de ani de zile lucrase asupra lui, aducându-l la marginea prãpastiei pieirii.

La adãpostul întunericului, Saul si slujitorii sãi au strãbãtut câmpia si, trecând cu bine printre rândurile ostirii filistenilor, au traversat sirul de munti pânã la locuinta izolatã a vrãjitoarei din En-Dor. Aici se ascunsese femeia care avea duhul ghicitului, pentru ca în tainã sã poatã continua vrãjitoriile ei idolatre. Chiar si asa deghizat cum era Saul, statura lui înaltã si manierele lui alese arãtau cã nu este un ostean de rând. Femeia bãnuia cã vizitatorul ei este Saul, iar darurile lui bogate i-au întãrit bãnuielile. La cererea lui: "Spune-mi viitorul chemând un mort si scoalã-mi pe cine-ti voi spune", femeia a rãspuns: "Stii ce a fãcut Saul, cum a nimicit din tarã pe cei ce cheamã mortii si pe cei ce ghicesc viitorul; pentru ce dar întinzi o cursã vietii mele, ca sã mã omori?" Atunci "Saul i-a jurat pe Domnul si a zis: 'Viu este Domnul cã nu ti se va întâmpla nici un rãu pentru aceasta'". Iar când ea l-a întrebat: "Pe cine vrei sã-ti scol?", el a rãspuns: "Scoalã-mi pe Samuel".

Dupã ce a rostit formulele ei magice, a spus: "'Vãd o fiintã dumnezeiascã sculându-se din pãmânt" un bãtrân care se scoalã si este învelit cu o mantie'. Saul a înteles cã era Samuel si s-a plecat cu fata la pãmânt si s-a închinat".

Cel ce s-a arãtat ca urmare a farmecelor magice ale vrãjitoarei nu era profetul sfânt al lui Dumnezeu. Samuel nu era de fatã la aceastã vizitã a duhurilor rele. Arãtarea aceea supranaturalã era produsã numai de puterea lui Satana. Lui îi era tot atât de usor sã ia înfãtisarea lui Samuel, cum i-a fost sã ia chip de înger al luminii, când L-a ispitit pe Domnul Hristos în pustie.

Cele dintâi cuvinte pe care femeia i le-a spus împãratului sub vraja farmecelor ei au fost: "Pentru ce m-ai înselat? Tu esti Saul!" Iatã dar cã primul lucru pe care l-a fãcut duhul cel rãu care luase chipul profetului a fost acela de a o înstiinta în tainã pe femeia aceasta nelegiuitã de înselãciunea a cãrei victimã fusese. Solia adresatã lui Saul din partea asa-zisului profet a fost: "Pentru ce m-ai tulburat chemându-mã?" Saul a rãspuns: "Sunt într-o mare strâmtorare: filistenii îmi fac rãzboi, si Dumnezeu S-a depãrtat de mine; nu mi-a rãspuns nici prin prooroci, nici prin vise. Si te-am chemat sã-mi arãti ce sã fac".

În timpul vietii lui Samuel, Saul îi dispretuise sfatul si fugise de mustrãrile lui. Dar acum, în clipa deznãdejdii si nenorocirii, socotea cã unica lui sperantã era în sfatul profetului, iar pentru a sta de vorbã cu ambasadorul Cerului recurgea zadarnic la trimisul iadului. Saul se asezase cu totul sub puterea lui Satana; si acum, acela a cãrui unicã plãcere este de a aduce mizerie si ruinã a folosit cât a putut mai mult aceastã ocazie prielnicã pentru a aduce pieirea asupra nefericitului împãrat. Ca rãspuns la întrebarea pusã cu chin de moarte de Saul, a venit solia îngrozitoare, ca fiind de pe buzele lui Samuel:

"Pentru ce mã întrebi pe mine când Domnul S-a depãrtat de tine si S-a fãcut vrãjmasul tãu? Domnul îti face asa cum îti vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împãrãtia din mâinile tale si a dat-o altuia, lui David. N-ai ascultat de glasul Domnului si n-ai fãcut pe Amalec sã simtã aprinderea mâniei Lui; de aceea îti face Domnul asa astãzi. Si chiar Domnul va da pe Israel împreunã cu tine în mâinile filistenilor".

În tot cursul purtãrii sale rãzvrãtite, Saul a fost lingusit si înselat de Satana. Lucrarea ispititorului este de a da impresia cã pãcatul e ceva foarte neînsemnat, de a face cãrarea cãlcãrii Legii cât mai comodã si mai atrãgãtoare, de a face mintea sã fie oarbã fatã de avertismentele si amenintãrile Domnului. Satana, prin puterea lui amãgitoare, l-a fãcut pe Saul sã se îndreptãteascã atunci când a dispretuit mustrãrile si avertismentele lui Samuel. Dar acum, când se afla la mare strâmtorare, Satana s-a întors împotriva lui, înfãtisându-i grozãvia pãcatului si lipsa oricãrei nãdejdi de a mai fi iertat, pentru a-l duce la disperare. Nimic altceva n-ar fi putut sã fie mai bine ales pentru a-i nimici curajul sau a-i tulbura mintea, a-l împinge la disperare si sinucidere.

Saul era istovit de obosealã si foame; era îngrozit si convins de vinovãtie. Când prezicerea îngrozitoare a ajuns la cunostinta lui, trupul lui s-a cutremurat ca un stejar scuturat de furtunã si s-a prãbusit la pãmânt.

Vrãjitoarea s-a înspãimântat. Împãratul lui Israel zãcea ca mort înaintea ei. Dacã va muri în casa ei, care aveau sã fie urmãrile pentru ea? Îl rugã stãruitor sã se ridice si sã mãnânce, spunând cã, întrucât ea îsi pusese viata în primejdie pentru a-i împlini cererea, si el ar trebui sã asculte de îndemnul ei si sã-si salveze viata. Slujitorii lui s-au unit în aceastã cerere si, în cele din urmã, Saul s-a învoit, iar femeia i-a pus înainte vitelul îngrãsat si azime pregãtite în grabã. Ce scenã! În pestera sãlbaticã a unei vrãjitoare, care cu numai câteva clipe în urmã rãsunase de cuvintele judecãtii în prezenta împuternicitului lui Satana, acela care fusese uns din partea lui Dumnezeu ca împãrat peste Israel lua masa, pregãtindu-se pentru lupta de moarte a zilei ce se apropia.

Înainte de zorii zilei s-a întors cu slujitorii lui în tabãra lui Israel pentru a se pregãti în vederea luptei. Prin consultarea duhului întunericului, Saul s-a autodistrus. Apãsat de groaza disperãrii, era cu neputintã pentru el sã mai inspire curaj ostirii. Despãrtit de Izvorul puterii, el nu era în stare sã îndrume gândurile israelitilor la Dumnezeu ca ajutor al lor. În felul acesta, prezicerea nefastã urma sã fie adusã la îndeplinire.

Pe câmpia Sunem si pe coasta muntelui Ghilboa, ostile israelitilor si armatele filistenilor s-au ciocnit în luptã de moarte. Cu toate cã scena din pestera de la En-Dor alungase orice sperantã din inima lui, Saul lupta cu furia deznãdejdii pentru tron si împãrãtie. Dar zadarnic! "Bãrbatii lui Israel au luat-o la fugã dinaintea filistenilor si au cãzut ucisi pe muntele Ghilboa". Trei fii viteji ai împãratului au cãzut alãturi de el. Arcasii s-au nãpustit asupra lui Saul. El i-a vãzut pe ostasii lui cum cad rãpusi în jurul sãu si pe fiii sãi tãiati cu sabia. El însusi rãnit, nu mai putea nici sã lupte, nici sã fugã. Scãparea nu mai era cu putintã si, hotãrât fiind sã nu cadã prins în mâinile filistenilor, i-a cerut celui ce îi purta armele: "Scoate-ti sabia si strãpunge-mã". Întrucât omul s-a temut sã ridice mâna împotriva unsului Domnului, Saul s-a sinucis, aruncându-se în propria sa sabie.

În felul acesta a pierit primul împãrat al lui Israel, purtând asupra sa vinovãtia sinuciderii. Viata lui fusese o înfrângere si el s-a coborât în mormânt acoperit de rusine si disperare, deoarece, împotriva vointei lui Dumnezeu, el pusese mai presus propria sa vointã pervertitã.

Vestea înfrângerii s-a rãspândit în lung si în lat, aducând groazã în tot Israelul. Oamenii au fugit de prin cetãti si filistenii au pus stãpânire pe ele netulburati. Domnia lui Saul, în independentã fatã de Dumnezeu, s-a dovedit a fi aproape o ruinã pentru poporul sãu.

În ziua urmãtoare luptei, filistenii, umblând pe câmpul de bãtaie pentru a-i jefui pe morti, au descoperit trupurile lui Saul si ale celor trei fii ai lui. Pentru a-si desãvârsi triumful, au tãiat capul lui Saul si i-au luat armura; apoi atât capul, cât si armura, scãldate în sânge, au fost trimise în tara filistenilor ca trofeu al biruintei ca "sã dea de veste prin toatã tara filistenilor, în casele idolilor si în popor". Armura a fost pusã în cele din urmã "în casa Astarteelor", iar capul a fost spânzurat în templul lui Dragon. În felul acesta, slava victoriei era pusã în seama zeilor falsi, iar numele Domnului era fãcut de ocarã.

Trupurile moarte ale lui Saul si ale fiilor sãi au fost târâte la Bet-San, o cetate nu departe de Ghilboa si aproape de râul Iordan. Aici au fost spânzurate ca sã fie mâncate de pãsãrile de pradã. Dar oamenii viteji din Iabes-Galaad, amintindu-si de eliberarea cetãtii lor de cãtre Saul în anii lui cei mai fericiti de la început, si-au dovedit acum recunostinta, salvând trupurile împãratului si ale printilor, si fãcându-le o înmormântare onorabilã. Trecând Iordanul noaptea, "au luat de pe zidurile Bet-Sanului trupul lui Saul si trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars; le-au luat oasele si le-au îngropat sub stejarul lui Iabes. Si au postit sapte zile". În felul acesta, fapta nobilã sãvârsitã cu patruzeci de ani înainte a asigurat înmormântarea lui Saul si a fiilor lui de mâini duioase si miloase, în ceasul acela întunecat al înfrângerii si al ocãrii. 

« Back =  Inapoi

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA