| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Capitolul 63
David si Goliat
Când si-a dat seama că fusese lepădat de Dumnezeu si a simtit puterea cuvintelor condamnatoare pe care i le adresase profetul, împăratul Saul s-a umplut de o furioasă revoltă si de deznădejde. Capul mândru al împăratului nu s-a plecat ca urmare a unei adevărate pocăinte. El nu-si dădea bine seama de adevăratul caracter al păcatului si nu si-a venit în fire pentru a începe o viată mai bună, ci a continuat să cugete la ceea ce el numea o nedreptate a lui Dumnezeu care-i răpea tronul si-i jefuia pe urmasii săi de mostenire. Mintea lui nu mai vedea altceva decât nenorocirea care se abătuse asupra casei lui. El se gândea că vitejia pe care o dovedise în înfrângerea dusmanilor putea să acopere păcatul neascultării. N-a primit cu blândete mustrarea lui Dumnezeu, ci duhul lui trufas l-a împins la deznădejde până acolo, încât a ajuns pe pragul nebuniei. Sfetnicii l-au îndemnat să-si ia în slujbă un cântăret iscusit, nădăjduind că sunetele alinătoare ale unui instrument plăcut îi vor linisti duhul chinuit. Providenta divină a condus lucrurile, asa ca David să fie adus la împărat ca un cântăret iscusit la harpă. Acordurile sale alese, inspirate de Cer, au avut influenta dorită. Melancolia care-l urmărea pe Saul si care se lăsase ca un nor întunecos asupra sufletului lui a fost îndepărtată.
Când serviciile lui la curtea lui Saul nu mai erau dorite, David se înapoia la turmele lui, printre coline, si îsi păstra mai departe simplitatea inimii si a purtării. De câte ori era nevoie, era chemat pentru a sluji înaintea împăratului si pentru a linisti duhul tulburat al monarhului, până ce duhul cel rău se îndepărta. Dar, cu toate că Saul arăta mare plăcere pentru David si cântecele lui, tânărul păstor se înapoia cu un simtământ de usurare si de bucurie de la casa împăratului, pentru a se duce pe câmpiile si colinele vietii lui de păstor.
David crestea în bunăvointă înaintea Domnului si a oamenilor. I se dăduseră învătături cu privire la căile lui Dumnezeu si acum îsi pusese pe inimă să împlinească voia lui Dumnezeu pe deplin. Avea noi subiecte la care să mediteze. Fusese la curtea împăratului si văzuse răspunderile demnitătii imperiale, descoperise câteva dintre ispitele care cuprinseseră inima lui Saul si pătrunsese în câteva dintre tainele caracterului si purtării primului împărat al lui Israel. El a văzut că mărirea demnitătii imperiale era întunecată de un nor de griji si a recunoscut că familia lui Saul, în viata sa particulară, era departe de a fi fericită. Toate acestea făceau ca, în mintea celui care fusese uns ca viitor împărat peste Israel, să se ridice gânduri tulburi. Dar, când se pierdea în meditatie adâncă si era chinuit de închipuiri tulburătoare, punea mâna pe harpă si făcea ca melodiile ei plăcute să-i înalte gândurile la Autorul a tot ce este bun, iar norii întunecosi care păreau să acopere viitorul se împrăstiau.
Dumnezeu îl învătase pe David lectii de credintă. După cum fusese educat Moise pentru lucrarea sa, tot astfel l-a pregătit Domnul si pe fiul lui Isai pentru a deveni conducătorul poporului Său ales. Prin lucrarea de priveghere asupra turmei, el a ajuns să înteleagă grija pe care Marele Păstor o are pentru oile păsunii Sale. Colinele singuratice si prăpăstiile sălbatice pe unde pribegea David cu oile sale erau ascunzători ale animalelor de pradă. Nu rareori, din desisurile Iordanului venea leul sau ursul din ascunzătorile lui de pe dealuri, furios de foame, gata ca să atace turmele. După obiceiurile de atunci, David nu era înarmat decât cu prastia si cu toiagul de păstor; cu toate acestea, de timpuriu a dat dovadă de putere si curaj în apărarea bunurilor încredintate lui. În descrierea de mai târziu a acestor întâmplări, el zicea: "Când un leu sau un urs venea să ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam si-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam si-l omoram" (1 Sam.17,34.35). Experienta în lucrurile acestea a pus la încercare inima lui David si a dezvoltat în el curaj, putere si credintă.
Chiar înainte de a fi chemat la curtea lui Saul, David se distinsese prin fapte de bravură. Slujbasul care îi atrăsese atentia împăratului asupra lui a spus despre el că este "un om tare si voinic, vorbeste bine, este frumos la chip", apoi a adăugat: "Domnul este cu el" (1 Sam.16,18).
Când israelitii au declarat război filistenilor, trei dintre fiii lui Isai s-au alăturat ostirii lui Saul; dar David rămăsese acasă. Totusi, după un timp, el s-a dus să viziteze tabăra lui Saul. Trimis de tatăl său, el trebuia să le ducă fratilor săi mai mari o solie si un dar si să afle dacă sunt încă sănătosi si în sigurantă. Dar, fără ca Isai să stie lucrul acesta, tânărul păstor avea o însărcinare mai mare. Ostile lui Israel erau în primejdie si David fusese condus de un înger pentru a-si salva poporul.
Apropiindu-se de ostire, David auzi zgomotul unei mari miscări, ca la începutul unei încăierări. "Ostirea pornise să se aseze în rânduri de bătaie si scotea strigăte de război". Israel si filistenii se însiraseră ostire către ostire. David fugi spre locul unde era oastea si îi salută pe fratii săi. În timp ce vorbea cu ei, apăru Goliat, apărătorul filistenilor, îi batjocori pe israeliti si-i provocă să scoată din rândurile lor un om care să se lupte cu el. Îsi repetă provocarea si, când văzu că întregul Israel e cuprins de teamă si întelese că provocarea filisteanului le fusese aruncată zi după zi, fără să se ridice vreun luptător pentru a-l aduce la tăcere pe lăudăros, David se aprinse de mânie. Ardea de zel să apere onoarea viului Dumnezeu si a poporului Său.
Ostirea lui Dumnezeu era descurajată. Tot avântul îi pierise. Fiecare zicea: "Ati văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocară asupra lui Israel." Plin de rusine si supărare, David strigă: "Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască ostirea Dumnezeului celui viu?"
Eliab, fratele cel mare al lui David, cunostea bine sentimentele care-l însufleteau pe tânărul bărbat când a auzit aceste vorbe. Desi păstor, David dovedise o dârzenie, un curaj si o putere cum rar se vedeau; iar vizita tainică a lui Samuel în casa tatălui lor si tăcuta sa disparitie trezise în inima fratilor lui bănuieli cu privire la adevăratul scop al vizitei. Gelozia lor a fost stârnită când au văzut că David este onorat mai mult decât ei si nu l-au mai privit cu respectul si iubirea pe care le merita datorită integritătii si iubirii sale frătesti. Nu vedeau în el decât un mic păstor, iar Eliab vedea în întrebarea pusă de el numai o mustrare pentru propria lui lasitate, pentru că el nu făcea nici o încercare pentru a-l aduce la tăcere pe uriasul filistenilor. Mânios, fratele mai vârstnic zise: "Pentru ce te-ai pogorât tu, si cui ai lăsat acele putine oi în pustie? Îti cunosc eu mândria si răutatea inimii. Te-ai pogorât să vezi lupta". Plin de respect, dar hotărât, David răspunse: "Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?"
Cuvintele lui David au fost raportate împăratului care a cerut ca tânărul să fie adus înaintea lui. Saul ascultă uimit cuvintele păstorului care spuse: "Nimeni să nu-si piardă nădejdea din cauza filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el". Saul se străduia să-l oprească pe David de la hotărârea lui, dar tânărul nu s-a lăsat clintit. El răspunse în cuvinte nepretentioase, simple, povestind ce i se întâmplase în timp ce păzea oile tatălui său. El zise: "Domnul care m-a izbăvit din gheara leului, si din laba ursului, mă va izbăvi si din mâna acestui filistean". Si Saul i-a zis lui David: "Du-te si Domnul să fie cu tine!"
Timp de patruzeci de zile, oastea lui Israel tremurase în fata provocărilor îngâmfate ale acestui filistean urias. Inima li se înmuia când vedeau fiinta aceea uriasă care avea o înăltime de sase coti si o palmă. Pe cap avea un coif de aramă si purta niste zale de solzi care cântăreau cinci mii de sicli si avea niste turetci de aramă peste fluierele picioarelor si o pavăză de aramă între umeri. Îmbrăcămintea lui era din plăci de aramă care cădeau unele peste altele ca solzii de peste si se îmbinau asa de strâns, încât nu era cu putintă să pătrundă prin platosă vreo săgeată sau vreun vârf de lance. "Coada sulitei lui era ca un sul de tesut si fierul sulitei cântărea sase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui".
Dimineata si seara, Goliat se apropia de tabăra israelitilor strigând: "Pentru ce iesiti si vă asezati în siruri de bătaie? Nu sunt eu filistean si nu sunteti voi slujitorii lui Saul? Alegeti un om care să se pogoare împotriva mea! Dacă va putea să se bată cu mine si să mă omoare, noi vom fi robii vostri; dar dacă-l voi birui, si-l voi omorî eu, voi ne veti fi robi nouă si ne veti sluji." Filisteanul a mai zis: "Arunc astăzi o ocară asupra ostirii lui Israel! Dati-mi un om, ca să mă lupt cu el".
Cu toate că îi dăduse lui David aprobarea să primească provocarea lui Goliat, împăratul avea totusi putină sperantă că David va izbuti în initiativa aceasta plină de îndrăzneală. S-a dat ordin ca tânărul să fie îmbrăcat cu armura personală a împăratului. Coiful greu de aramă a fost pus pe capul lui, iar corpul i-a fost îmbrăcat cu platosa de metal; la mijloc i-a fost legată sabia împăratului. Echipat astfel, porni la drum, dar curând veni înapoi. Primul gând în inima privitorilor îngrijorati a fost că David se hotărâse să nu-si pună viata în primejdie, înfruntând un adversar atât de inegal. Dar lucrul acesta era departe de mintea viteazului tânăr. După ce se înapoie la Saul, ceru învoirea să scoată armura cea grea, zicând: "Nu pot să merg cu armătura aceasta căci nu sunt obisnuit cu ea". Scoase armura împărătească si, în schimb, luă în mână numai toiagul lui de păstor, traista si prastia lui simplă. După ce alese cinci pietre netede din pârâu, le aseză în traistă si, cu prastia în mână, se apropie de filistean. Uriasul se înfătisă plin de dârzenie, asteptându-se să-l întâmpine pe cel mai tare dintre luptătorii lui Israel. Purtătorul de arme mergea înaintea sa si înfătisarea lui era astfel, încât părea că nimic nu-i va putea sta împotrivă. Apropiindu-se de David, văzu doar un tinerel care mai curând putea fi numit un copil. Fata lui David era rumenă de sănătate, iar trupul lui bine legat, neapărat de platosă, se prezenta bine; dar între silueta lui tinerească si trupul voluminos al uriasului era un contrast izbitor.
Goliat s-a umplut de uimire si s-a mâniat. "Ce!" a strigat el, "sunt câine, de vii la mine cu toiege?" Apoi l-a împroscat pe David cu cele mai grozave înjurături de toti dumnezeii pe care-i cunostea. Batjocoritor, strigă apoi: "Vino la mine, si-ti voi da carnea ta la păsările cerului si fiarele câmpului".
David nu se înspăimântă de uriasul apărător al filistenilor. Trecând înainte, i-a spus adversarului său: "Tu vii împotriva mea cu sabie, cu sulită si cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului ostirilor, în Numele Dumnezeului ostirii lui Israel pe care ai ocărât-o. Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî, si-ti voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului si fiarelor pământului. Si tot pământul va sti că Israel are un Dumnezeu. Si toată multimea aceasta va sti că Domnul nu mântuieste nici prin sabie si nici prin sulită. Căci biruinta este a Domnului. Si el vă dă în mâinile noastre".
Glasul său era lipsit de teamă, iar pe fata lui bălaie strălucea biruinta si bucuria. Cuvântarea aceasta rostită cu glas limpede, melodios, străbătu lămurit prin aer până la miile de oameni care ascultau gata să pornească la luptă. Mânia lui Goliat ajunsese la culme.
În furia lui, trânti pe spate viziera coifului care-i apăra fruntea si se năpusti asupra potrivnicului său pentru a se răzbuna pe el. Fiul lui Isai se pregăti să-si întâmpine vrăjmasul. "Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului. Si-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră si a aruncat-o cu prastia; a lovit pe filistean în frunte si piatra a intrat în fruntea filisteanului care a căzut cu fata la pământ."
Mare uimire s-a produs în rândurile ambelor ostiri. Toti crezuseră că David va fi omorât; dar când piatra, suierând prin aer, ajunse la tintă, l-au văzut pe uriasul luptător cum tremură si îsi întinde bratele ca si cum ar fi fost lovit deodată de orbire. Uriasul se cutremură, se clătină si apoi căzu la pământ ca un stejar tăiat. David nu mai asteptă nici o clipă. Alergă spre trupul căzut al filisteanului si apucă cu mâinile sabia grea a lui Goliat. Cu o clipă mai înainte, uriasul se lăudase că, folosind sabia aceea, va despărti capul acestui tânăr de trup si că va da carnea sa păsărilor cerului. Iat-o acum cum se înaltă prin aer si apoi capul tăiat al lăudărosului se rostogoli în nisip. Un strigăt de biruintă se înăltă din tabăra lui Israel.
Filistenii au fost apucati de groază, iar dezordinea care a urmat a dus la retragerea lor grăbită. Ecoul strigătului de biruintă al evreilor răsună pe dealuri ca si cum s-ar fi prăbusit asupra vrăjmasilor pusi pe fugă. "Si au pornit în urmărirea filistenilor până în vale si până la portile Ecronului. Filistenii, răniti de moarte, au căzut pe drumul care ducea la Saaraim până la Gat si până la Ecron. Si copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor, si le-au jefuit tabăra. David a luat capul filisteanului si l-a dus la Ierusalim si a pus armele filisteanului în cortul său".
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA