« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

PATRIARHI SI PROFETI

ELLEN G. WHITE

Capitolul 62

Ungerea lui David

        La câtiva kilometri spre miazãzi de Ierusalim, "cetatea marelui Împãrat", se aflã Betleemul unde, cu peste o mie de ani înainte de a fi asezat în iesle pruncul Isus si a fi adorat de magii din rãsãrit, s-a nãscut David, fiul lui Isai. Cu secole înainte de arãtarea Mântuitorului, David, copil fiind, îsi pãzea turmele, în timp ce ele pãsteau pe colinele care înconjurau Betleemul. Umilul pãstoras cânta cântece fãcute de el, iar strunele harpei dãdeau un acompaniament duios pentru melodia glasului lui proaspãt, tineresc. Domnul îl alesese pe David si-l pregãtea, în timpul vietii sale singuratice cu turmele, pentru lucrarea pe care El a rânduit-o sã-i fie încredintatã în anii de mai târziu.

În timp ce David trãia retras viata umilã de pãstor, Domnul Dumnezeu a vorbit despre el profetului Samuel: "Domnul a zis lui Samuel: 'Când vei înceta sã plângi pe Saul, pentru cã l-am lepãdat, ca sã nu mai domneascã peste Israel? Umple-ti cornul cu untdelemn si du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, cãci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împãrat... Sã iei cu tine un vitel, si sã zici: Vin sã aduc o jertfã Domnului. Sã poftesti pe Isai la jertfã; Eu îti voi arãta ce trebuie sã faci si Îmi vei unge pe acela care-ti voi spune sã-l ungi'. Samuel a fãcut ce zisese Domnul, si s-a dus la Betleem. Bãtrânii cetãtii au alergat înspãimântati înaintea lui si au zis: 'Ce vesteste venirea ta: ceva bun?' El a rãspuns: 'Da! Vin sã aduc o jertfã Domnului'". Bãtrânii au fost invitati la jertfã, iar Samuel i-a chemat si pe Isai si pe fiii sãi. Altarul a fost zidit, iar jertfa era gata. Întreaga familie a lui Isai era de fatã, afarã de David, fiul cel mai tânãr, care fusese lãsat sã pascã oile; cãci nu era lucru sigur sã lasi turma nepãzitã.

La sfârsitul jertfei si înainte de a începe masa, Samuel a început cercetarea profeticã a fiilor cu nobilã înfãtisare ai lui Isai. Eliab era cel mai în vârstã si semãna cu Saul în ce priveste înãltimea si frumusetea, mai mult decât ceilalti. Plãcutele trãsãturi ale fetei lui si fãptura lui frumoasã, bine dezvoltatã, au atras asupra sa privirile profetului. În timp ce îi admira tinuta princiarã, Samuel gândea în sine: "Negresit, unsul Domnului este aici, înaintea Lui", asteptând confirmarea divinã ca sã-l ungã. Dar Domnul nu Se uita la cele exterioare. Eliab nu se temea de Domnul. Dacã ar fi fost chemat la tron, ar fi fost un domnitor mândru si pretentios. Cuvântul Domnului cãtre Samuel a fost: "Nu te uita la înfãtisarea si înãltimea staturii lui, cãci l-am lepãdat. Domnul nu Se uitã la ceea ce se uitã omul; omul se uitã la ce izbeste ochii, dar Domnul Se uitã la inimã". Frumusetea exterioarã nu poate face o inimã sã fie plãcutã înaintea Domnului. Întelepciunea si superioritatea care se manifestã în caracter si în purtare aratã adevãrata frumusete a omului; valoarea lãuntricã si superioritatea inimii fac sã fim acceptati înaintea Domnului ostirilor. Cât de profund ar trebui sã simtim noi acest adevãr atunci când ne judecãm pe noi însine sau chiar pe altii! Sã învãtãm din greseala lui Samuel cât de zadarnicã este aprecierea care se bazeazã pe frumusetea fizionomiei sau a nobilei tinute a corpului. Sã învãtãm cât de incapabilã este întelepciunea omeneascã, fãrã o specialã iluminare cereascã, de a pricepe tainele inimii sau a cuprinde sfaturile lui Dumnezeu. Gândurile si cãile lui Dumnezeu cu privire la fãpturile Sale sunt mai înalte decât mintea noastrã mãrginitã, dar sã fim siguri cã toti copiii Sãi vor fi condusi exact în locul pentru care sunt calificati si vor fi fãcuti în stare sã aducã la îndeplinire chiar lucrarea încredintatã mâinilor lor, dacã îsi supun vointa lor vointei lui Dumnezeu, pentru ca planurile Sale binevoitoare sã nu fie nimicite prin stricãciunea omeneascã.

Samuel nu l-a mai examinat pe Eliab si toti cei sase fii care erau prezenti la serviciul divin au fost observati pe rând de profet; dar fatã de nici unul dintre ei Domnul nu Si-a fãcut cunoscutã alegerea. Cu dureroasã nesigurantã, Samuel privise la cel din urmã tânãr; profetul era pus într-o grea situatie si încurcãturã. El îl întrebã pe Isai: "Acestia sunt toti fiii tãi?" Tatãl rãspunse: "A mai rãmas cel mai tânãr, dar paste oile". Samuel porunci sã fie adus, spunând: "Nu vom sedea la masã pânã nu va veni aici".

Pãstorul singuratic a fost surprins de neasteptata chemare a solului care îi spusese cã profetul venise la Betleem si cã trimisese dupã el. Cu uimire, el întrebã de ce dorea profetul si judecãtorul lui Israel sã-l vadã; dar, fãrã întârziere, ascultã chemarea. "Si el era cu pãr bãlai, cu ochi frumosi si fata frumoasã." Când Samuel, plin de satisfactie, l-a vãzut pe pãstorasul modest, cu trãsãturi bãrbãtesti, cu staturã frumoasã, glasul Domnului i-a spus profetului: "Scoalã-te si unge-l, cãci el este!" David se dovedise viteaz si credincios în umila slujbã de pãstor si iatã cã Dumnezeu îl alesese drept conducãtor al poporului Sãu. "Samuel a luat cornul cu untdelemn, si l-a uns în mijlocul fratilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea si în cele urmãtoare". Profetul îsi îndeplinise lucrarea ce-i fusese încredintatã si se întoarse cu inima usoarã la Rama.

Samuel nu-i descoperise nici mãcar familiei lui Isai însãrcinarea sa, iar ceremonia ungerii lui David se sãvârsise în tainã. Ea era pentru tânãr un semn al înaltei chemãri care-l astepta, pentru ca, în mijlocul întâmplãrilor si primejdiilor anilor viitori, aceastã cunoastere sã-l inspire sã rãmânã credincios planului lui Dumnezeu ce urma sã fie adus la îndeplinire prin viata sa.

Marea onoare acordatã nu l-a fãcut pe David sã fie mândru. În pofida înaltei situatii la care era chemat, îsi continuã linistit ocupatia si asteptã în pace pânã când planurile lui Dumnezeu urmau sã se realizeze la timpul lor si în felul rânduit de El. La fel de umil si modest ca înainte de ungere, pãstorasul se întoarse la colinele lui, pãscând si pãzind turmele la fel de blând ca si mai înainte. Dar, îsi compunea melodiile si cânta din harpã cu o nouã însufletire. În fata ochilor sãi se întindea o priveliste bogatã în diverse frumuseti. Viile cu ciorchinii lor de aur strãluceau în bãtaia soarelui. Copacii pãdurii, cu frunzele lor verzi, se unduiau în bãtaia vântului. El privea soarele, care inunda cerul cu luminã, cum se ridica asemeni unui mire din odaia sa, bucurându-se ca un viteaz, care porneste la drum. În fata lui se ridicau mândrele vârfuri ale dealurilor, înãltându-se spre cer; departe, se zãreau stâncile golase ale lantului muntos al Moabului, iar deasupra tuturor se întindea bolta cerului, albastrã si plãcutã. Dincolo de toate acestea era Dumnezeu. Nu-L putea vedea, dar lucrãrile Lui erau pline de lauda Lui. Lumina zilei care îmbrãca în aur pãdurea si muntele, livezile si apele, îi conducea gândurile la Pãrintele luminii de la care se coboarã orice dar bun si desãvârsit. Descoperirile zilnice ale caracterului si maiestãtii Creatorului umpleau inima tânãrului poet de ardoare si bucurie. Admirându-L pe Dumnezeu si lucrãrile Lui, însusirile mintii si inimii lui David sporeau si se întãreau pentru lucrarea lui de mai târziu. Zilnic, el ajungea într-o comuniune tot mai intimã cu Dumnezeu. Sufletul sãu pãtrundea adâncimi tot mai mari, pentru a afla noi subiecte care sã-i inspire cântecul si sã-i trezeascã harpa. Melodia bogatã a glasului sãu se revãrsa în aer si rãsuna pe dealuri, ca un rãspuns la imnurile îngerilor din cer.

Cine ar putea sã cântãreascã roadele anilor acelora de muncã si pribegie printre colinele singuratice? Legãtura cu natura si cu Dumnezeu si grija pentru turmele sale umile trebuia nu numai sã formeze caracterul lui David si sã influenteze viata lui de mai târziu, ci, prin psalmii dulcelui cântãret al lui Israel, trebuia sã aprindã în toate veacurile viitoare iubirea si credinta în inima poporului lui Dumnezeu si sã-l apropie de inima vesnic iubitoare a Aceluia în care trãiesc toate fãpturile Sale.

David a continuat sã se pregãteascã în frumusetea si puterea anilor tineretii sale, pentru a ocupa o pozitie înaltã între cei mai alesi oameni de pe pãmânt. Talentele sale - daruri pretioase de la Dumnezeu - erau folosite pentru a preamãri slava Dãtãtorului. Ocaziile de meditatie si de cercetare de sine au folosit pentru a-l îmbogãti cu acea întelepciune si evlavie care-l fãceau plãcut înaintea lui Dumnezeu si a îngerilor. În timp ce admira desãvârsirea Creatorului sãu, o conceptie mai clarã despre Dumnezeu se deschidea înaintea sufletului sãu. Subiectele neclare se luminau, greutãtile se lãmureau, contrazicerile aparente se rezolvau si fiecare razã de luminã atrãgea noi expresii de admiratie si tot mai dulci cântece de laudã, spre slava lui Dumnezeu si a Rãscumpãrãtorului. Iubirea care-l anima, grijile care-l chinuiau, biruintele care-l însoteau, toate erau subiecte ale cugetãrii sale active; si, privind la iubirea lui Dumnezeu în toate înlãntuirile vietii sale, inima lui izbucnea într-o si mai vie adorare si recunostintã, glasul lui izbucnea într-o melodie tot mai vie, harpa sa rãsuna în imnuri tot mai voioase, iar pãstorasul crestea din putere la putere, din cunostintã la cunostintã, deoarece Duhul Domnului era asupra lui.

« Back =  Inapoi

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA