« Back =  Inapoi Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA

 

PATRIARHI SI PROFETI

ELLEN G. WHITE

Capitolul 59

Primul împărat al lui Israel

 

        Conducerea lui Israel se făcea în numele si prin autoritatea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Moise, a celor saptezeci de bătrâni, a mai marilor si a judecătorilor era doar de a aplica legile date de Dumnezeu; ei nu aveau puterea de a da legi natiunii. Aceasta a fost si a rămas conditia existentei lui Israel, ca natiune. Veacuri de-a rândul, au fost trimisi de Dumnezeu oameni inspirati, pentru a da învătătură poporului si a-i arăta cum să păzească legile.  Domnul a prevăzut că Israel va cere un împărat, dar n-a consimtit să se schimbe principiile pe care era întemeiat statul. Împăratul trebuia să fie loctiitorul Celui Prea Înalt. Dumnezeu trebuia să fie recunoscut ca fiind Conducătorul natiunii, iar Legea Lui să fie aplicată ca fiind suprema lege a tării (vezi Anexa, nota nr.8).

La început, când s-au asezat în Canaan, israelitii au recunoscut principiile teocratiei, iar poporul a prosperat sub conducerea lui Iosua. Dar înmultirea populatiei si legătura cu alte natiuni au adus o schimbare. Poporul si-a însusit multe din obiceiurile vecinilor săi păgâni si a sacrificat astfel în mare parte caracterul său specific, sfânt. Treptat, si-a pierdut respectul fată de Dumnezeu si a încetat să mai pretuiască onoarea de a fi poporul Său ales. Ademeniti de luxul si fastul domnitorilor păgâni, israelitii s-au săturat de simplitatea lor. Invidia si gelozia s-au ivit între semintii. Dezbinarea lăuntrică i-a făcut slabi; au fost expusi fără încetare atacurilor vrăjmasilor lor păgâni, iar poporul a ajuns la părerea că semintiile trebuie să se unească sub o conducere puternică, centrală, pentru a-si mentine pozitia între păgâni. Cu cât se îndepărtau mai mult de Legea lui Dumnezeu, cu atât mai mult doreau să scape de stăpânirea Domnului lor divin, si asa s-a răspândit pretutindeni în Israel dorinta după monarhie.

Din timpul lui Iosua nu mai fusese condus Israel cu asa mare întelepciune si atâta succes, ca sub administratia lui Samuel. Învestit de Dumnezeu cu slujba întreită de judecător, profet si preot, el lucrase cu râvnă neobosită si zel dezinteresat pentru binele poporului si natiunea a prosperat sub înteleapta lui guvernare. Ordinea fusese restabilită si temerea de Dumnezeu sporită, iar duhul nemultumirii tinut în frâu pentru un timp. Dar, pe măsură ce vârsta lui înainta, a fost nevoit să împartă cu altii grijile guvernării si i-a rânduit pe cei doi fii ai săi să stea alături de el, ca ajutoare. În timp ce Samuel îsi îndeplinea mai departe slujba la Rama, tinerii au fost mutati la Beer-Seba, pentru a exercita dreptatea aproape de granita de sud a tării.

 

Samuel îi alesese pe cei doi fii ai săi în slujba aceasta cu deplina aprobare a poporului; dar ei s-au dovedit nevrednici de alegerea tatălui lor. Prin Moise, Domnul îi dăduse poporului Său îndrumări speciale, ca mai marii lui Israel să judece drept, să se poarte după dreptate cu văduvele si orfanii si să nu primească mită. Dar fiii lui Samuel "se dădeau la lăcomie, luau mită si călcau dreptatea". Fiii profetului nu luaseră seama la prescriptiile pe care el căutase să le imprime în inimile lor. Ei nu imitaseră viata plină de lepădare de sine a tatălui lor. Avertizarea dată lui Eli nu făcuse asupra lui Samuel impresia pe care ar fi trebuit să o facă. Într-o anumită măsură, si el era prea îngăduitor fată de fiii săi, iar urmarea acestui fapt s-a arătat în caracterul si în viata lor.

 

Incorectitudinea acestor judecători a pricinuit multă nemultumire si a constituit o scuză pentru a cere o schimbare pe care poporul o dorea de multă vreme în ascuns. "Toti bătrânii lui Israel s-au strâns si au venit la Samuel, la Rama. Ei au zis: 'Iată că tu esti bătrân si copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile'". Cazurile de abuz din mijlocul poporului nu fuseseră făcute cunoscute lui Samuel. Dacă i s-ar fi spus ce purtări rele au fiii săi, el i-ar fi demis imediat; dar nu lucrul acesta îl doreau petitionarii. Samuel a văzut că adevăratul lor motiv era mândria si nemultumirea, iar cererea lor era urmarea unei intentii bine cumpănite si hotărâte. Împotriva lui Samuel nu se ridica nici o plângere. Toti recunosteau cinstea si întelepciunea conducerii sale, dar bătrânul profet a văzut în cererea lor o acuzatie împotriva lui si o încercare directă de a-l da la o parte. Totusi, el nu si-a trădat adevăratele sentimente; n-a rostit nici un repros, ci a adus problema aceasta înaintea Domnului, în rugăciune, si a căutat sfat numai la El.

 

Iar Domnul i-a spus lui Samuel: "Ascultă glasul poporului în tot ce-ti va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna de când i-am scos din Egipt până în ziua de azi; M-au părăsit si au slujit altor dumnezei". Profetului i s-a arătat greseala pe care o făcea când lăsa să se simtă jignit de purtarea poporului. Nu fată de el dovediseră ei lipsă de bunăcuviintă, ci fată de autoritatea lui Dumnezeu, care îi rânduise pe conducătorii poporului Său. Aceia care îl dispretuiesc si îl leapădă pe servul credincios al lui Dumnezeu arată dispret nu numai fată de om, ci si fată de Domnul care l-a trimis. Sunt lepădate cuvintele lui Dumnezeu, îndemnurile Lui, sfaturile Lui. Autoritatea Lui era acum cea respinsă.

 

Timpul celei mai mari prosperităti a lui Israel fusese acela în care Domnul fusese recunoscut ca Împărat - când legile si guvernarea instituite de El fuseseră privite ca întrecându-le pe ale celorlalte natiuni. Moise îi declarase lui Israel următoarele, cu privire la poruncile Domnului: "Aceasta va fi întelepciunea si priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi si vor zice: 'Acest neam mare este un popor cu totul întelept si priceput!'" (Deut. 4,6). Prin îndepărtarea de Legea lui Dumnezeu, evreii nu au devenit poporul dorit de Dumnezeu si apoi au pus toate relele - rezultatul propriilor lor păcate si nebunii - în sarcina guvernării lui Dumnezeu. Atât de deplin fuseseră ei orbiti de păcat!

 

Domnul prezisese mai de mult prin profetii Săi că Israel avea să fie stăpânit de un împărat; dar din aceasta nu reiese că forma aceasta de guvernământ ar fi fost cea mai bună pentru ei sau ar fi fost după voia Lui. El i-a îngăduit poporului să urmeze propria lui alegere, deoarece a refuzat să se conducă după sfatul Său. Osea spune că Domnul, în mânia Lui (Osea 13,11), le-a dat un împărat. Când oamenii aleg să meargă pe căile lor fără să ceară sfat de la Dumnezeu sau dacă actionează împotriva vointei Lui clar descoperite, El le satisface dorintele pentru ca, prin experienta amară care urmează, să-i facă să-si dea seama de nebunia lor si să se căiască de păcatele lor. Tot ce doreste inima omului împotriva voii lui Dumnezeu se va dovedi în final că e mai mult un necaz decât o bucurie.  Dumnezeu dorea ca poporul Său să privească la El ca fiind unicul Legiuitor si unicul Izvor de putere. Simtind dependenta lor de Dumnezeu, ei aveau să fie continuu atrasi tot mai aproape de El. Aveau să fie înăltati, înnobilati si făcuti corespunzători pentru înaltul destin la care El îi chemase ca popor ales al Său. Dar prin asezarea unui om pe tron, gândurile lor erau îndepărtate de Dumnezeu. În cazul acesta îsi puneau nădejdea mai mult în om si mai putin în puterea dumnezeiască, iar greselile împăratului aveau să-i ducă la păcat si să îndepărteze natiunea de Dumnezeu.

 

Samuel a primit porunca să satisfacă cererea, dar să-i avertizeze cu privire la dezaprobarea lui Dumnezeu si să le facă cunoscute urmările umblării lor. "Samuel a spus toate cuvintele Domnului, poporului care-i cerea un împărat". În chip credincios, el le-a descris poverile ce vor fi asezate asupra lor si le-a arătat deosebirea dintre o astfel de stare de apăsare si starea lor actuală de relativă libertate si prosperitate. Împăratul lor urma să imite stălucirea si fastul altor monarhi si, pentru întretinerea acestora, în mod necesar trebuia să vină la ei cu cereri grele atât în ce priveste persoana, cât si averea lor. Tinerii lor cei mai destoinici aveau să fie luati în slujba sa. Pe fiii lor urma să-i ia la carele sale si între călăretii lui, ca să alerge înaintea carului lui. Ei trebuia să umple rândurile ostirii lui si să-i facă armele de război. Fiicele lui Israel aveau să fie luate să pregătească bucatele si pâinea casei împărătesti. Pentru a-si întretine curtea, împăratul urma să ia cea mai bună parte din câmpiile lor, pe care Domnul li le dăduse. Chiar si robii si vitele lor cele mai bune urma să le ia pentru lucrările lui. În afară de aceasta, împăratul urma să ia o zeciuială din toate veniturile lor, din produsele muncii sau din recolta pământului "Si voi însivă veti fi slugile lui", a încheiat profetul. "Si atunci veti striga împotriva împăratului vostru pe care-l veti alege, dar Domnul nu vă va asculta". Oricât de împovărătoare ar fi văzut că sunt cererile monarhiei, de îndată ce monarhia a fost stabilită, ei nu mai puteau s-o desfiinteze după buna lor plăcere.

 

Dar poporul a răspuns: "Nu, ci să fie un împărat peste noi, ca să fim si noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge înaintea noastră, si ne va cârmui în toate războaiele noastre".

 

"Ca toate neamurile". Israelitii nu-si dădeau seama că era un privilegiu deosebit si o binecuvântare să se deosebească în privinta aceasta de toate neamurile. Dumnezeu îi separase pe israeliti de toate neamurile, pentru a face din ei propria Sa comoară. Dar ei, dispretuind această înaltă onoare, doreau cu nerăbdare să imite felul de a fi al păgânilor. Si totusi, dorinta puternică de a se conforma practicilor si obiceiurilor lumesti există si în mijlocul pretinsului popor al lui Dumnezeu. Pe măsură ce se depărtează de Dumnezeu, oamenii urmăresc onorurile si câstigurile lumii. Crestinii caută continuu să imite deprinderile celor care se închină dumnezeului lumii acesteia. Multi sustin că vor avea o influentă mai mare asupra celor nelegiuiti dacă se unesc cu oamenii din lume si imită felul lor de vietuire. Dar toti cei care fac astfel se despart de Izvorul puterii lor. Devenind prieteni ai lumii, ei ajung vrăjmasi ai lui Dumnezeu. De dragul onorurilor lumesti, ei sacrifică demnitatea nespusă la care i-a chemat Dumnezeu, si anume de a vesti virtutile "Aceluia care ne-a chemat de la întuneric la lumina Sa minunată" (1 Petru 2,9).

 

Cu adâncă durere ascultă Samuel cuvintele poporului; dar Domnul zise: "Ascultă-le glasul si pune un împărat peste ei". Profetul îsi făcuse datoria. El le înfătisase cu credinciosie avertizarea, si ea a fost respinsă. Cu inima împovărată, Samuel i-a dat drumul poporului si a plecat si el pentru a pregăti marea schimbare de guvernământ.

 

Viata curată a lui Samuel si consacrarea lui lipsită de egoism erau o continuă mustrare atât pentru preotii si bătrânii care urmăreau numai propriul lor câstig, cât si pentru mândrul si firescul popor al lui Israel. Cu toate că nu se înfătisa cu fast si lux, totusi lucrarea lui purta sigiliul Cerului. El era onorat de Mântuitorul lumii, sub a cărui conducere cârmuise poporul evreu. Dar poporul se săturase de evlavia si consacrarea lui; îi dispretuia autoritatea plină de modestie si-l lepăda de dragul unui om care să domnească peste el ca împărat.

 

În caracterul lui Samuel vedem oglindirea chipului Domnului Hristos. Viata curată a Mântuitorului nostru a trezit mânia lui Satana. Viata Lui era lumina lumii si descoperea stricăciunea ascunsă din inima oamenilor. Sfintenia Domnului Hristos instiga împotriva Lui cele mai sălbatice pasiuni ale celor fătarnici care doreau să treacă drept evlaviosi. Domnul Hristos n-a venit împodobit cu bogătiile si onoarea lumii acesteia, si, cu toate acestea, faptele pe care le săvârsea arătau că avea o putere mai mare decât a oricărui domn de pe pământ. Iudeii asteptau ca Mesia să sfărâme jugul apăsătorului; cu toate acestea, ei cultivau păcatele care puseseră jugul acesta pe gâtul lor. Dacă Domnul le-ar fi acoperit păcatele si le-ar fi lăudat evlavia, L-ar fi ales ca împărat; dar ei nu doreau să sufere neînfricata mustrare a viciilor lor. Ei dispretuiau acea frumusete a caracterului în care domneste bunătatea, curătia si sfintenia, care nu cunoaste altă ură decât aceea împotriva păcatului. Asa a fost totdeauna. Lumina cerului îi condamnă pe toti aceia care refuză să umble în ea. Când sunt mustrati prin exemplul acelora care urăsc păcatul, cei fătarnici devin unelte ale lui Satana pentru a-i chinui si persecuta pe cei credinciosi. "Toti cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniti" (1 Tim. 3,12).

 

Cu toate că fusese prezisă mai de mult în profetie aparitia unei forme monarhice de conducere a poporului Israel, Dumnezeu Îsi rezervase pentru Sine dreptul de a-l alege pe împăratul lor. Evreii au respectat până acum autoritatea lui Dumnezeu, asa încât si acum au lăsat alegerea în totul în seama Sa. Alegerea a căzut asupra lui Saul, un fiu al lui Chis, din semintia lui Beniamin.

 

Însusirile personale ale viitorului împărat erau de asa natură, încât linguseau mândria inimii care dusese la dorinta de a avea un împărat. "Era mai frumos decât oricare dintre copiii lui Israel" (1Sam. 9,2). De o înfătisare nobilă si demnă, în floarea vietii, cu făptura frumoasă si înaltă, făcea impresia că e născut să comande. Dar farmecului acesta exterior al lui Saul îi lipseau însusirile cele mai importante care formează adevărata întelepciune. El nu se obisnuise în tinerete să-si înfrâneze pasiunile sale violente si furi-oase si nu simtise până atunci puterea înviorătoare a harului lui Dumnezeu.

 

Saul era fiul unui conducător puternic si bogat, dar, cu toate acestea, potrivit cu viata simplă de pe atunci, se ocupa împreună cu tatăl său de lucrările modeste ale agriculturii. Când câteva din animalele tatălui său s-au pierdut prin munti, Saul a plecat împreună cu una dintre slugi în căutarea lor. Timp de trei zile au căutat zadarnic si, cum ajunseseră în apropiere de Rama (vezi Anexa, nota nr. 9), resedinta lui Samuel, sluga i-a propus să-l întrebe pe profet cu privire la bunurile pierdute. "Uite, eu am la mine un sfert de siclu de argint", zise el, "îl voi da omului lui Dumnezeu, si ne va arăta drumul". Lucrul acesta era după obiceiul timpului. Când cineva se apropia de o persoană care era mai presus de el în rang sau slujbă, îi prezenta un mic dar, ca semn de respect.

 

La apropierea lor de oras, au întâlnit niste fete ce ieseau să scoată apă si le-au întrebat despre văzător. Ca răspuns, li s-a spus că nu după mult timp trebuia să aibă loc un serviciu divin si că profetul sosise chiar atunci; trebuia să se aducă o jertfă "pe înăltime", iar după aceea trebuia să aibă loc o masă de jertfă. Sub administratia lui Samuel se făcuse o schimbare. La data când fusese el chemat de Dumnezeu, serviciile divine de la templu erau privite cu dispret. Oamenii "nesocoteau darurile Domnului" (1 Sam. 2,17). Acum, serviciul divin fusese repus în cinste în toată tara si poporul dovedea înclinatia inimii spre cele religioase. Întrucât la cortul întâlnirii nu avea loc nici un serviciu divin, jertfele se aduceau deocamdată altundeva, iar cetătile preotilor si levitilor, unde poporul se ducea pentru a primi învătătură, erau folosite în acest scop. De obicei, pentru aducerea jertfelor se foloseau locurile cele mai înalte din localitătile acestea, motiv pentru care se si numeau înăltimi.

 

La poarta cetătii, Saul s-a întâlnit cu profetul. Dumnezeu îi descoperise lui Samuel că la data aceea îi va fi prezentat cel care fusese ales să fie împărat al lui Israel. Pe când stăteau fată în fată, Domnul i-a spus lui Samuel: "Iată omul, despre care ti-am vorbit; el va domni peste poporul Meu".

 

La rugămintea lui Saul: "Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului", Samuel a răspuns: "Eu sunt văzătorul". Asigurându-l că animalele fuseseră găsite, profetul a stăruit de el să rămână pentru a lua parte la festivitate, dându-i a întelege unele lucruri care aveau mare importantă. "Si pentru cine este păstrat tot ce este mai de pret în Israel? Oare nu pentru tine si pentru toată casa tatălui tău?" Inima ascultătorului s-a cutremurat la cuvintele profetului. Fără îndoială, întelesese ceva din ele, căci căutarea unui împărat devenise pentru toată natiunea o problemă de cel mai mare interes. Dar considerând cu modestie persoana sa ca fiind de prea putină însemnătate, Saul răspunse: "Oare nu sunt eu... din una din cele mai mici semintii ale lui Israel? Si familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din semintia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbesti astfel?"

Samuel l-a condus pe străin la locul de întâlnire, unde se adunaseră fruntasii cetătii. După dispozitiile date de profet, locul de cinste i-a fost dat lui Saul si i s-a asezat în fată portia cea mai bună. După încheierea serviciului divin, Samuel l-a dus pe oaspetele său la el acasă si acolo a stat de vorbă cu el pe terasă, prezentându-i marile principii pe care fusese întemeiată conducerea lui Israel, căutând în felul acesta să-l pregătească, în oarecare măsură, pentru înalta lui pozitie.

 

A doua zi dimineata, când Saul a pornit la drum, profetul a mers cu el. La iesirea din cetate, a poruncit ca sluga să meargă înainte. Apoi i-a poruncit lui Saul să se oprească pentru a primi o solie pe care i-o încredinta Dumnezeu. "Samuel a luat sticluta cu untdelemn si a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat si a zis: 'Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia mostenirii Lui?'" Ca dovadă că făcuse lucrul acesta pe temeiul autoritătii divine, Samuel i-a spus toate întâmplările ce trebuia să aibă loc la întoarcerea spre casă si l-a asigurat pe Saul că va fi împuternicit de Duhul lui Dumnezeu pentru slujba ce-l astepta. "Duhul Domnului va veni peste tine", spuse profetul, "si vei fi prefăcut într-un alt om. Când ti se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine".

 

Saul si-a continuat drumul mai departe si totul s-a petrecut asa cum spusese profetul. Aproape de granita lui Beniamin, i s-a spus că animalele pierdute fuseseră găsite. Pe podisul Tabor, a întâlnit trei oameni care se urcau la Betel pentru a se închina lui Dumnezeu. Unul ducea trei iezi, pentru jertfă, altul trei pâini, iar al treilea un burduf cu vin pentru masa de jertfă. L-au salutat pe Saul conform obiceiului si i-au dat două dintre cele trei pâini. La Ghibea, cetatea de unde era el, o ceată de profeti care se întorceau de pe "înăltime" cântau laudă lui Dumnezeu cu muzică din flaut, harpă, timpane si cobze. Când s-a apropiat Saul de ei, Duhul Domnului a venit peste el, a început să cânte cu ei si să proorocească. El vorbea atât de curgător si cu atâta întelepciune si participa cu atâta zel la cele spre onoarea lui Dumnezeu, încât aceia care-l cunoscuseră mai înainte exclamau uimiti: "Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare si Saul este între prooroci?"

Când Saul s-a unit cu profetii serviciului de adorare a lui Dumnezeu, s-a produs în el o mare schimbare prin Duhul lui Dumnezeu. Lumina curătiei si sfinteniei lui Dumnezeu a strălucit în întunericul inimii firesti. El s-a văzut asa cum era, cum îl vedea Dumnezeu. A văzut frumusetea sfinteniei. De acum era chemat să ducă lupta împotriva păcatului si a lui Satana si i s-a arătat că numai de la Dumnezeu trebuie să primească puterea necesară pentru această luptă. Planul de Mântuire, care mai înainte îi păruse întunecos si nelămurit, i-a fost descoperit puterii sale de pricepere. Domnul i-a acordat curaj si întelepciune pentru înalta chemare. El i-a descoperit Izvorul puterii si al harului si i-a luminat mintea cu privire la cererile lui Dumnezeu si la propria sa datorie.

 

Ungerea lui Saul ca împărat nu fusese făcută cunoscută poporului. Alegerea lui Dumnezeu trebuia să aibă loc public, prin tragere la sorti. În scopul acesta, Samuel a chemat poporul la Mitpa. Mai întâi s-au făcut rugăciuni ca Dumnezeu să-i călăuzească; apoi a urmat ceremonia solemnă a tragerii la sorti. În tăcere, poporul astepta rezultatul. S-a tras la sorti mai întâi semintia, apoi neamul si în sfârsit familia, pentru ca în cele din urmă să fie tras sortul pentru Saul, fiul lui Chis, omul ales. Dar Saul nu era în adunare. Împovărat de simtământul marii răspunderi care trebuia să-i revină, se retrăsese pe ascuns. A fost adus înapoi la adunare, care a văzut cu mândrie si satisfactie că el avea o înfătisare nobilă si împărătească, întrecându-i pe toti "de la umăr în sus". Însusi Samuel a exclamat, când l-a înfătisat poporului: "Vedeti pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el". Iar ca răspuns, din piepturile acelei mari multimi s-a înăltat un prelung si puternic strigăt de bucurie: "Trăiască împăratul!"

Apoi Samuel a expus înaintea poporului "dreptul împărătiei", explicând lămurit principiile pe care se întemeia conducerea monarhică si după care trebuia să se conducă. Împăratul nu trebuia să fie un monarh absolut, ci puterea lui trebuia să rămână subordonată vointei Celui Prea Înalt. Cuvântarea aceasta a fost scrisă într-o carte în care s-au notat prerogativele împăratului, precum si drepturile si privilegiile poporului. Cu toate că natiunea lepădase avertizarea dată de Samuel, profetul, chiar fiind constrâns să se plece în fata dorintelor lor, cu sinceritate căuta să le apere libertătile cât mai mult posibil.

 

În timp ce, în general, poporul era gata să-l recunoască pe Saul ca împărat, s-a format totusi un puternic partid advers. Căci alegerea unui împărat din semintia lui Beniamin, cea mai mică dintre semintii - trecând cu vederea atât semintia lui Iuda, cât si pe cea a lui Efraim, cele mai mari si mai puternice semintii - era o desconsiderare pe care n-o puteau admite. Ei nu au vrut să-i jure credintă lui Saul si nici să-i aducă darurile obisnuite. Aceia care au fost cei mai aprigi în a cere un împărat erau acum cei care nu doreau să-l admită cu recunostintă pe acela pe care-l rânduise Dumnezeu. Aderentii fiecărui partid aveau favoritii lor pe care ar fi dorit să-i vadă asezati pe tron si mai multi conducători ar fi dorit să primească ei onoarea aceasta. Invidia si gelozia mocneau în inima multora. Străduintele depuse din mândrie sau înăltare de sine au condus la dezamăgire si nemultumire.

 

Saul considera că nu e lucru întelept să primească demnitatea împărătească într-o astfel de stare de lucruri. Lăsându-l în continuare pe Samuel la conducere, el s-a înapoiat la Ghibea. El a fost condus cu toată cinstea de o grupă de oameni care, văzând în alegerea lui o hotărâre dumnezeiască, erau hotărâti să-l sustină. Dar el n-a făcut nici un efort ca să-si impună dreptul la tron cu forta. Acasă, în tinutul muntos al lui Beniamin, s-a ocupat în liniste de lucrările agriculturii si a lăsat pe deplin în mâna lui Dumnezeu apărarea autoritătii sale.

 

Curând după alegerea lui Saul au năvălit amonitii, sub conducerea regelui lor Nahas, în tinutul semintiilor de la răsărit de Iordan, amenintând cetatea Iabes din Galaad. Locuitorii au încercat să obtină un legământ de pace, obligându-se să le plătească bir amonitilor. Însă regele lor, plin de sălbăticie, era dispus să încheie acest legământ numai cu conditia de a-i scoate fiecăruia dintre ei ochiul drept, ca să facă din ei dovada vesnică a puterii lui.

 

Oamenii din cetatea asediată au cerut un răgaz de sapte zile. Până atunci amonitii s-au retras, zicând că prin aceasta vor face si mai strălucitoare biruinta lor. Îndată au fost trimisi soli din Iabes pentru a cere ajutor de la semintiile ce se aflau la apus de Iordan. Vestea a fost adusă la Ghibea, provocând o mare spaimă. Saul, care se întorcea seara de la câmp, unde arase toată ziua, a auzit jelirile zgomotoase ale poporului care-i spuneau că trebuie să se fi întâmplat o mare nenorocire. El zise: "Ce are poporul de plânge?" Când i s-a povestit dezonoranta întâmplare, s-au trezit toate puterile care dormitau în el. "Duhul lui Dumnezeu a venit peste el... A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăti si le-a trimis prin soli în tot tinutul lui Israel, zicând: 'Oricine nu va merge după Saul si Samuel, îsi va vedea boii tăiati la fel'".

 

Trei sute treizeci de mii de bărbati s-au adunat pe platoul Bezec sub comanda lui Saul. Îndată au fost trimisi soli la cetatea asediată, cu asigurarea că a doua zi dimineata, chiar în ziua când trebuia să se supună amonitilor, puteau să astepte ajutor. Printr-un mars fortat în timpul noptii, Saul si ostirea lui au trecut Iordanul, ajungând la Iabes în "straja diminetii". Ca si Ghedeon, el îsi împărti ostirea în trei grupe si se aruncă de îndată asupra amonitilor care, fără să viseze măcar primejdia, erau mai putin ca oricând de strajă. În panica ce a urmat, au fost bătuti deplin. "Cei ce au scăpat, au fost risipiti si n-au rămas doi laolaltă" dintre ei.

 

Rapida hotărâre si vitejia lui Saul, ca si talentul strategic de care a dat dovadă, conducând cu succes o ostire atât de mare, erau însusiri pe care le ceruse poporul pentru a putea să se compare cu alte natiuni. Poporul îl salută acum ca împărat, atribuind succesul puterii omenesti si uitând în felul acesta că, fără binecuvântarea deosebită a lui Dumnezeu, toate străduintele ar fi fost zadarnice. În entuziasmul lor, unii au făcut propunerea ca să fie omorâti toti aceia care la început au refuzat să recunoască autoritatea lui Saul. Dar împăratul a intervenit zicând: "Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel". Aici Saul a dovedit schimbarea ce avusese loc în caracterul lui. În loc de a-si atribui siesi onoarea, toată onoarea I-a dat-o lui Dumnezeu. În loc de a dovedi o dorintă de răzbunare, el a manifestat un duh de îndurare si de iertare. Aceasta este o dovadă de netăgăduit că harul lui Dumnezeu locuieste în inimă.

 

Acum, Samuel a propus să aibă loc o adunare natională la Ghilgal, pentru ca acolo să întărească oficial împărătia lui Saul. Asa s-a făcut si "au adus jertfe de multumire înaintea lui Dumnezeu si Saul si toti oamenii lui s-au veselit foarte mult acolo".

 

Ghilgal fusese locul unde Israel si-a ridicat prima tabără în tara făgăduită. Aici a ridicat Iosua, prin poruncă dumnezeiască, monumentul de douăsprezece pietre pentru a imortaliza trecerea prin Iordan. Aici fusese reînnoită circumciziunea. Aici au sărbătorit primul Paste după păcătuirea de la Cades si călătoria prin pustie. Aici încetase mana. Aici Se descoperise Conducătorul ostirii Domnului ca supremul Comandant al ostirii lui Israel. De aici se urcaseră pentru a cuceri Ierihonul si cetatea Ai. Aici îsi primise Acan pedeapsa pentru păcatul său si aici se încheiase legământul acela cu gabaonitii, când israelitii au fost pedepsiti pentru neglijenta lor de a cere sfat de la Dumnezeu. Pe acest podis, legat de atâtea amintiri emotionante, au stat Samuel si Saul si, când s-au potolit strigătele care îl salutau pe împărat, bătrânul profet a rostit cuvântarea sa de rămas bun, ca fost conducător al natiunii.

 

"Iată", a zis el, "v-am ascultat în tot ce mi-ati zis, si am pus un împărat peste voi. De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit... ; am umblat înaintea voastră din tinerete până în ziua de azi. Iată-mă! Mărturisiti împotriva mea, în fata Domnului si în fata unsului Lui: cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, si pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiti, si vă voi da înapoi".

 

Într-un glas, poporul a răspuns: "Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit si nici n-ai primit nimic din mâna nimănui".

 

Samuel nu căuta numai să-si îndreptătească propriile sale fapte. El făcuse chiar mai înainte cunoscute principiile de care trebuia să fie condus atât poporul, cât si împăratul si dorea să adauge la acestea greutatea propriului său exemplu. Din copilărie fusese legat de lucrarea lui Dumnezeu si, în decursul îndelungatei sale vieti, avusese înaintea sa o singură tintă, si anume onoarea lui Dumnezeu si prosperitatea deplină a lui Israel.

 

Înaintea oricărei sperante de bine pentru popor, israelitii trebuia să fie adusi la pocăintă înaintea lui Dumnezeu. Din cauza păcatului, ei îsi pierduseră credinta în Dumnezeu si în capacitatea Lui de a-Si apăra lucrarea. Înainte ca ei să poată avea adevărata pace, trebuia să fie făcuti să vadă si să recunoască exact păcatele de care erau vinovati. Ei spuseseră că scopul pentru care doreau un împărat era acesta: "împăratul nostru ne va judeca, va merge înaintea noastră si ne va cârmui în războaiele noastre". Samuel a povestit istoria lui Israel din ziua de când Dumnezeu îi scosese din Egipt. Domnul, Împăratul împăratilor, fusese în fruntea lor si condusese războaiele lor. Adesea, păcatele lor îi vânduseră în mâna inamicilor, dar ei încă nu se întorseseră de pe căile lor rele, când mila lui Dumnezeu le ridicase un eliberator. "Domnul a trimis pe Ierubaal si pe Barac, pe Iefta si pe Samuel si v-a izbăvit din mâna vrăjmasilor vostri care vă înconjurau si ati locuit în liniste". Si, cu toate acestea, când s-a apropiat primejdia, au strigat: "Un împărat să domnească peste noi", după cum spunea profetul, "totusi Domnul, Dumnezeul vostru era împăratul vostru".

 

Apoi Samuel a continuat: "Acum, mai asteptati aici, ca să vedeti minunea pe care o va face Domnul sub ochii vostri. Nu suntem la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul, si va trimite tunete si ploaie. Să stiti atunci si să vedeti cât de rău ati făcut înaintea Domnului, când ati cerut un împărat pentru voi". "Samuel a strigat către Domnul si Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete si ploaie". În timpul seceratului grânelor, în mai si iunie, în Orient nu ploua. Cerul era fără nori, iar atmosfera era limpede si linistită. O vijelie atât de puternică în această perioadă din an a umplut inima tuturor de spaimă. În umilintă, poporul îsi recunoscu de data aceasta păcatul - exact acel păcat de care se făcuse vinovat. "Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat si pe acela de a cere un împărat pentru noi".

 

Samuel nu a lăsat poporul într-o stare de deznădejde, căci aceasta ar fi zădărnicit orice încercare pentru o vietuire mai bună. Satana i-ar fi făcut să-L privească pe Dumnezeu ca fiind aspru si neiertător si ar fi fost expusi astfel la numeroase ispite. Dumnezeu este milos si iertător, totdeauna gata să dovedească milă fată de poporul Său, dacă el ascultă de glasul Lui. "Nu vă temeti!" a răsunat solia lui Dumnezeu prin servul Său: "Ati făcut tot răul acesta, dar nu vă abateti de la Domnul si slujiti Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateti de la El; altfel ati merge după lucruri de nimic, care nu aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui".

 

Samuel n-a spus nimic despre desconsiderarea la care fusese supus; n-a rostit nici un cuvânt de mustrare pentru nerecunostinta cu care Israel răsplătise lunga lui viată de lepădare de sine, ci el i-a asigurat că inima lui simte si mai departe pentru ei: "Departe iarăsi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăta calea cea bună si cea dreaptă. Temeti-vă numai de Domnul si slujiti-I cu credinciosie din toată inima voastră; căci vedeti ce putere desfăsoară El printre voi. Dar, dacă veti face răul, veti pieri, voi si împăratul vostru".

 

Librarie On Line

 

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA