« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

PATRIARHI SI PROFETI

ELLEN G. WHITE

Capitolul 58

Scolile profetilor

        Domnul Însusi conducea educatia lui Israel. Grija Lui nu se mãrginea numai la nevoile lor religioase; tot ce interesa buna lor stare corporalã si intelectualã era cuprins în prevederile Sale divine si intra în sfera Legii divine.

Dumnezeu le poruncise evreilor sã-i învete pe copiii lor toate cerintele Sale si sã le facã cunoscut modul în care S-a purtat cu pãrintii lor. Aceasta era una dintre datoriile deosebite ale tuturor pãrintilor - o datorie pe care nimeni altul nu putea s-o poarte. În loc de a fi îndeplinitã de buze strãine, lucrarea aceasta de învãtare a copiilor trebuia sã fie îndeplinitã de inima plinã de iubire a mamei si a tatãlui. Gândurile cu privire la Dumnezeu trebuia sã fie legate de întâmplãrile vietii de toate zilele. Marile fapte ale lui Dumnezeu cu prilejul eliberãrii poporului Sãu si fãgãduintele despre un Mântuitor ce urma sã vinã trebuia sã fie deseori repetate în cercul familiei, iar folosirea de ilustratii si simboluri ajuta ca învãtãturile date sã se fixeze si mai puternic în minte. Marile adevãruri ale providentei lui Dumnezeu si ale vietii viitoare erau întipãrite în inima celor tineri. Ei erau deprinsi sã-L vadã pe Dumnezeu atât în lucrãrile naturii, cât si în cuvintele revelatiei. Stelele cerului, copacii si florile câmpului, muntii cei înalti, murmurul pâraielor - totul vorbea despre Creator. Slujba solemnã a jertfei si închinãrii la templu, cum si rostirile profetilor erau revelatii ale lui Dumnezeu.

Asa a fost educat Moise în coliba umilã a pãrintilor sãi din Gosen; asa l-a educat credincioasa Ana pe Samuel; asa a fost educat David în casa pãrintilor sãi, din tinutul deluros al Betleemului, si Daniel, înainte de a fi despãrtit prin robie de tara pãrintilor sãi. La fel a fost tineretea Domnului Hristos în Nazaret, aceeasi a fost si educatia primitã de Timotei de la bunica sa Lois si mama sa Eunice (2 Tim. 1,5; 3,15), prin care bãiatul a aflat adevãrurile Sfintelor Scripturi.

O nouã mãsurã pentru educatia tineretului s-a luat prin înfiintarea scolilor profetilor. Când un tânãr dorea sã cerceteze mai adânc adevãrurile Cuvântului lui Dumnezeu si sã caute întelepciunea ce vine de sus, pentru ca sã devinã învãtãtor în Israel, îi stãteau la dispozitie aceste scoli. Scolile profetilor au fost înfiintate de Samuel pentru a se pune stavilã decãderii larg rãspândite si pentru a se îngriji de binele moral si intelectual al tineretului, pentru a promova prosperitatea viitoare a natiunii, dând poporului oameni capabili sã lucreze în temere de Dumnezeu ca sfetnici si conducãtori. Pentru îndeplinirea acestui plan, Samuel a adunat grupe de tineri evlaviosi, priceputi si doritori de învãtãturã. Acestia au fost numiti fiii profetilor. Venind în legãturã cu Dumnezeu si studiind Cuvântul si operele Lui, la darurile lor naturale se adãuga întelepciunea ce li se oferea de sus. Profesorii erau bãrbati care, nu numai cã erau buni cunoscãtori ai adevãrului divin, dar aveau si bucuria unei comuniuni personale cu Dumnezeu si primiserã înzestrarea specialã a Duhului Sãu cel Sfânt. Datoritã cunostintelor si evlaviei lor, ei se bucurau de o deosebitã stimã si încredere din partea poporului.

În zilele lui Samuel, erau douã scoli de felul acesta, una la Rama, unde locuia profetul, si cealaltã la Chiriat-Iearim, unde se afla pe atunci chivotul legãmântului. Mai târziu, s-au înfiintat si alte scoli.

Elevii acestor scoli se întretineau singuri, prin munca lor, lucrând pãmântul sau practicând o meserie oarecare. În Israel, lucrul acesta nu era considerat ca ceva ciudat sau dezonorant, dimpotrivã, se considera o crimã sã-i lasi pe copii sã creascã fãrã sã învete o îndeletnicire folositoare. Din poruncã divinã, fiecare copil trebuia sã învete o meserie, chiar dacã ar fi fost crescut pentru serviciul divin. Multi dintre profesorii de religie se întretineau prin munca mâinilor lor. Chiar si în zilele apostolilor, Pavel si Acuila nu au fost mai putin onorati pentru cã îsi câstigau cele necesare vietii prin meseria lor - fãceau corturi.

Principalele obiecte de studiu în aceste scoli erau: Legea lui Dumnezeu cu instructiunile date prin Moise, istoria sacrã, muzica si poezia sacrã. Modul de predare a învãtãturii era cu totul deosebit de acela din scolile teologice contemporane, pe care multi studenti le absolvã cu mult mai putine cunostinte despre Dumnezeu si adevãrurile Lui decât au avut când au intrat în scoalã. În acele scoli de pe vremuri, tinta cea mare a tuturor studiilor era de a cunoaste vointa lui Dumnezeu si datoria omului fatã de Dumnezeu. În rapoartele istoriei se vedeau urmele pasilor lui Iehova. Se explicau marile adevãruri care erau înfãtisate prin simboluri, iar credinta îsi însusea subiectul central al întregului sistem - Mielul lui Dumnezeu care trebuia sã ridice pãcatele lumii.

Se cultiva spiritul meditatiei religioase. Elevii nu numai cã erau învãtati despre necesitatea rugãciunii, dar erau învãtati si cum sã se roage, cum sã se apropie de Creatorul lor, cum sã-si exercite credinta în El si cum sã înteleagã si sã asculte de învãtãturile Spiritului Sãu. Mintea sfintitã scotea din comoara lui Dumnezeu lucruri vechi si noi, iar Duhul lui Dumnezeu Se manifesta în profetii si cântãri sfinte.

Muzica a fost datã pentru a îndeplini un scop sfânt, acela de a înãlta gândurile cãtre cele curate, sfinte si înãltãtoare si pentru a trezi în suflet adorarea si recunostinta fatã de Dumnezeu. Ce deosebire între deprinderile vechi si felul în care este prea adesea folositã muzica în zilele noastre! Cât de multi sunt aceia care folosesc acest dar pentru a se înãlta pe ei însisi, în loc sã-l foloseascã pentru a-L proslãvi pe Dumnezeu! Iubirea pentru muzicã îi determinã pe cei nechibzuiti sã se uneascã cu cei lumesti, participând la întâlnirile de petreceri, unde Dumnezeu le interzice copiilor Sãi sã meargã. Asa se face cã ceea ce este o mare binecuvântare când e bine folosit devine unul dintre mijloacele cu cel mai mare succes prin care Satana abate gândurile de la datorie si de la cercetarea celor vesnice.

Muzica formeazã o parte din serviciul de proslãvire a lui Dumnezeu în curtile ceresti si noi ar trebui sã ne strãduim sã ne apropiem cât mai mult cu putintã, în inimile noastre, de armonia corurilor ceresti. O bunã formare a vocii este o parte însemnatã a educatiei si nu trebuie neglijatã. Cântarea, ca parte a serviciului divin, este în aceeasi mãsurã un act de închinare, ca si rugãciunea. Inima trebuie sã simtã spiritul cântãrii pentru a-i da intonatia cuvenitã.

Cât de mare este deosebirea dintre scolile în care au predat profetii lui Dumnezeu si institutiile scolare din zilele noastre! Cât de putine scoli se gãsesc azi care sã nu fie cãlãuzite de principiile si obiceiurile lumii! Domneste o lipsã de îngrãdiri corespunzãtoare si disciplinare rationalã demnã de plâns. Necunoasterea Cuvântului lui Dumnezeu existentã în lumea zisã crestinã este alarmantã. Flecãria usuraticã si sentimentalismul sunt considerate moralã si religie. Dreptatea si îndurarea lui Dumnezeu, frumusetea sfinteniei si rãsplãtirea sigurã a onestitãtii, caracterul dizgratios al pãcatului si urmãrile lui sigure si înspãimântãtoare nu sunt întipãrite în cei tineri. Prieteniile rele îi deprind pe tineri la fapte rele, risipã si desfrâu.

Nu sunt oare unele lectii pe care educatorii din zilele noastre le-ar putea lua cu folos din scolile din vechime ale evreilor? Acela care l-a creat pe om poartã de grijã pentru cresterea lui la corp, suflet si spirit. De aceea, adevãratul succes în ce priveste educatia depinde de credinciosia cu care oamenii aduc la îndeplinire planul Creatorului.

Adevãratul scop al educatiei este acela de a reface în om chipul lui Dumnezeu. La început, Dumnezeu l-a creat pe om dupã chipul Sãu. L-a înzestrat cu însusiri nobile. Inteligenta lui era echilibratã si toate puterile fiintei lui erau armonioase. Dar cãderea în pãcat si influenta lui au pervertit toate aceste daruri. Pãcatul a pãtat chipul lui Dumnezeu din om si aproape l-a sters. Pentru a reface chipul acesta s-a alcãtuit planul mântuirii, iar omului i s-a dat un timp de har. A-l readuce la desãvârsirea initialã în care fusese creat - acesta este scopul cel mare al vietii, scop care stã la temelia oricãrui alt scop. Datoria pãrintilor si învãtãtorilor este sã conlucreze cu planul divin la educarea copiilor lor; fãcând aceasta, ei devin "împreunã lucrãtori cu Dumnezeu" (1 Cor. 3,9).

Toate însusirile trupului, sufletului si spiritului i-au fost date omului pentru a se folosi de ele în asa fel, încât sã ajungã la cea mai înaltã treaptã posibilã a desãvârsirii. Dar educatia aceasta nu poate fi nici egoistã, nici unilateralã, deoarece caracterul lui Dumnezeu - al Cãrui chip trebuie sã ni-l însusim - este bunãtate si iubire. Orice dar si orice însusire cu care ne-a dãruit Creatorul trebuie sã fie folosite pentru slava Lui si pentru înnobilarea semenilor nostri. În aceasta vom gãsi ocupatia cea mai curatã, cea mai nobilã si cea mai fericitã.

Dacã s-ar acorda acestui principiu atentia pe care o cere, s-ar produce o schimbare temeinicã în unele din metodele obisnuite ale educatiei. În loc sã se apeleze la mândrie si ambitie si sã se trezeascã un spirit de rivalitate, profesorii ar trebui sã se osteneascã sã trezeascã iubirea pentru bine, adevãr si frumos - sã trezeascã dorul dupã desãvârsire. Elevul s-ar strãdui atunci sã dezvolte în sine darurile lui Dumnezeu, nu pentru a-i întrece pe altii, ci pentru a realiza planurile Creatorului si a ajunge asemenea Lui; în loc de a fi cãlãuzit cãtre modele pãmântesti sau de a fi îndemnat la lucru din dorinta de înãltare, care în sine nu aduce decât pipernicire si înjosire, gândurile i-ar fi îndreptate cãtre Creator, pentru a-L cunoaste si a deveni asemenea Lui.

"Începutul întelepciunii este temerea de Dumnezeu si stiinta sfintilor este priceperea" (Prov. 9,10). Marea lucrare a vietii este formarea caracterului si cunoasterea de Dumnezeu este temelia oricãrei educatii adevãrate. Tinta lucrãrii profesorului sã fie de a transmite aceastã cunostintã si de a aduce caracterul în armonie cu ea. Legea lui Dumnezeu este o oglindire a caracterului Sãu. De aceea psalmistul zice: "Toate poruncile Tale sunt drepte; si poruncile Tale mã fac priceput" (Ps. 119, 172.104). Dumnezeu ni S-a descoperit si ni Se descoperã în Cuvântul Sãu si în lucrãrile creatiunii Sale. Prin Cartea inspiratã de Duhul Sfânt si prin cartea naturii trebuie sã ajungem sã-L cunoastem pe Domnul.

Este o lege a spiritului nostru ca treptat sã se adapteze la subiectele cu care este format sã se ocupe. Dacã se ocupã numai cu lucruri obisnuite, atunci se va pipernici si va slãbi. Dacã nu e deprins sã se ocupe cu probleme mai grele, cu timpul, va pierde puterea de a creste. Biblia nu are egal ca putere educatoare. În Cuvântul lui Dumnezeu, spiritul gãseste material pentru cea mai adâncã cugetare si pentru cele mai nobile nãzuinte. Biblia este istoria cea mai bogatã în învãtãturi pe care o au oamenii. Ea a venit direct din Izvorul adevãrurilor vesnice si o mânã dumnezeiascã a pãstrat curãtia ei în decursul tuturor veacurilor. Ea proiecteazã luminã asupra trecutului îndepãrtat, unde în zadar cautã cercetãrile omenesti sã pãtrundã. În Cuvântul lui Dumnezeu, zãrim puterea care a pus temeliile pãmântului si a întins cerurile. Numai aici putem gãsi o istorie a neamului nostru, nepãtatã de prejudecãti omenesti sau de mândria omeneascã. Aici ni se raporteazã luptele, înfrângerile si biruintele celor mai mari bãrbati pe care i-a cunoscut vreodatã lumea. Aici ni se desfãsoarã înainte marile probleme ale datoriei si ale destinului nostru. Cortina care desparte lumea vizibilã de cea invizibilã este ridicatã si privim lupta puterilor ce se confruntã, puterile binelui si rãului. De la cea dintâi pãtrundere a pãcatului pânã la biruinta finalã a dreptãtii si adevãrului, totul nu este altceva decât o dezvãluire a caracterului lui Dumnezeu. Cu prilejul cercetãrii evlavioase a adevãrurilor expuse în Cuvântul Sãu, spiritul cercetãtorului vine în contact cu Spiritul nemãrginit. Un studiu de felul acesta nu numai cã va înnobila si va curãti caracterul, dar nu va întârzia sã creascã si sã sporeascã puterile mintii.

Învãtãturile Bibliei au o influentã vitalã asupra prosperitãtii omului în toate împrejurãrile vietii. Ea aratã principiile care sunt piatra unghiularã a binelui natiunii - principii de care depinde existenta societãtii si care asigurã apãrarea familiei - principii fãrã de care nici un om nu poate obtine nici onoarea, fericirea sau puterea de a fi folositor si nici nu poate spera sã obtinã viata vesnicã. Nu existã pozitie în viata aceasta, si nici etapã a vietii omului, pentru care învãtãturile Bibliei sã nu constituie cea mai de seamã pregãtire. Cercetat si ascultat, Cuvântul lui Dumnezeu va da lumii bãrbati cu o inteligentã mai puternicã si mai activã decât ar produce adunarea tuturor cunostintelor pe care le cuprinde filozofia omeneascã. S-ar forma bãrbati puternici si cu caracter bine închegat, bãrbati cu putere de pricepere si cu judecatã sãnãtoasã, bãrbati care ar fi spre onoarea lui Dumnezeu si spre binecuvântarea omenirii.

Toatã stiinta adevãratã nu este altceva decât o tãlmãcire a celor scrise de Dumnezeu în lumea materialã. Amândouã, atât cartea naturii, cât si Cuvântul scris, când sunt bine întelese, ni-L fac cunoscut pe Dumnezeu prin faptul cã ne învatã ceva din legile întelepte si binefãcãtoare prin mijlocirea cãrora lucreazã El.

Elevul trebuie sã fie cãlãuzit sã-L vadã pe Dumnezeu în toate operele creatiunii. Profesorii sã imite pilda Marelui Învãtãtor care împrumuta învãtãturi din scenele naturii, cunoscute de toti, care Îsi simplifica învãtãturile si le imprima mai adânc în inima ascultãtorilor Sãi. Pãsãrelele ciripind în tufisurile înverzite, florile din câmpie, copacii falnici, pãmântul roditor, grânele ce rãsãreau, pãmântul neroditor, soarele în apus luminând bolta cerului cu razele sale aurii - totul servea ca mijloc de învãtãturã. El fãcea legãtura între operele vãzute ale Creatorului si cuvintele vietii pe care El le rostea, în asa fel, încât ori de câte ori acestea se înfãtisau ochilor ascultãtorilor Sãi, gândurile lor erau îndrumate la învãtãturile adevãrului cu care El le legase.

Sigiliul Dumnezeirii descoperit pe paginile revelatiei se vede si pe muntii ce se înaltã spre cer, pe câmpiile roditoare, pe întinsul si adâncul ocean. Lucrurile din naturã îi vorbesc omului despre iubirea lui Dumnezeu, Creatorul sãu. El ne-a legat de Sine prin nenumãrate semne în cer si pe pãmânt. Lumea aceasta nu este alcãtuitã doar din dureri si suferintã. "Dumnezeu este iubire" - stã scris pe fiecare boboc ce se deschide, pe fiecare potiras de floare, pe fiecare fir de iarbã. Cu toate cã blestemul pãcatului a fãcut ca pãmântul sã dea spini si mãrãcini, mãrãcinii poartã flori, iar spinii sunt ascunsi de trandafiri. Toate lucrurile din naturã mãrturisesc despre grija duioasã, pãrinteascã, a Dumnezeului nostru si despre dorinta Lui de a-i face fericiti pe copiii Sãi. Când porunceste sau opreste ceva, El nu face aceasta numai pentru a-Si dovedi autoritatea, ci în tot ce face are în vedere numai binele copiilor Sãi. El nu le cere sã renunte la nimic ce le-ar fi spre binele lor dacã l-ar pãstra.

Pãrerea care predominã în unele cercuri ale societãtii, cã religia nu ar duce la sãnãtate si fericire în viata aceasta, nu este justificatã. Sfânta Scripturã spune: "Frica de Domnul duce la viatã si cel ce o are petrece noaptea sãtul, fãrã sã fie cercetat de nenorocire" (Prov. 19,23). "Cine este omul care doreste viata si vrea sã aibã parte de zile fericite? Fereste-ti limba de rãu si buzele de cuvinte înselãtoare. Depãrteazã-te de rãu si fã binele; cautã pacea si aleargã dupã ea!" (Ps. 34, 12-14). Cuvintele întelepciunii "sunt viatã pentru cei ce le gãsesc si sãnãtate pentru tot trupul lor" (Prov. 4,22).

Adevãrata religie îl aduce pe om în armonie cu legile fizice, spirituale si morale ale lui Dumnezeu. Ea deprinde la stãpânire de sine, pace sufleteascã si cumpãtare. Religia înnobileazã sufletul, curãtã gustul si sfinteste judecata. Ea face sufletul pãrtas de curãtia cereascã. Credinta în iubirea lui Dumnezeu si providenta atotstãpânitoare usureazã povara grijii si ostenelii. Ea umple inima de bucurie si multumire în împrejurãrile cele mai însemnate, ca si în cele umile. Religia ajutã direct la întãrirea sãnãtãtii, la prelungirea vietii si la sporirea capacitãtii de a ne bucura de toate binecuvântãrile ei. Ea deschide pentru suflet un izvor nesecat de fericire. Fie ca toti aceia care nu L-au ales pe Hristos sã-si dea seama cã El le oferã ceva mai bun decât cautã ei. Omul aduce propriului sãu suflet cel mai mare rãu si cea mai mare lipsã atunci când gândeste sau lucreazã împotriva vointei lui Dumnezeu. Nu se poate gãsi bucurie adevãratã pe cãrarea pe care a interzis-o Acela care stie ce este mai bine si care Se îngrijeste de fericirea creaturilor Sale. Calea neascultãrii duce la mizerie si ruinã. Dar cãile întelepciunii "sunt niste cãi plãcute si toate cãrãrile ei sunt niste cãrãri pasnice" (Prov. 3,17).

Educatia obisnuitã în scolile evreilor, atât în cele materiale, cât si în cele religioase, ar trebui sã fie studiatã cu folos. Valoarea unei asemenea educatii nu este apreciatã. Între corp si suflet existã o strânsã legãturã si, pentru a ajunge la o înaltã desãvârsire moralã si spiritualã, trebuie sã respectãm legile care cârmuiesc corpul nostru. Pentru a obtine un caracter puternic si armonios, trebuie sã fie exercitate si dezvoltate atât puterile corporale, cât si cele spirituale. Ce studiu poate fi mai însemnat pentru tineret decât acela care se ocupã de minunatul organism pe care ni l-a încredintat Dumnezeu si de legile prin care este pãstrat în deplinã sãnãtate?

Ca si în zilele vechiului Israel, fiecare tânãr sã fie învãtat sã facã fatã datoriilor practice ale vietii. Fiecare sã cunoascã o meserie oarecare, pentru ca în caz de nevoie sã-si poatã întretine viata. Lucrul acesta este important nu numai ca un scut împotriva vicisitudinilor vietii, ci si pentru cã are influentã asupra dezvoltãrii morale, spirituale si corporale. Chiar dacã ar fi sigur cã cineva nu va fi niciodatã chemat sã-si câstige cele necesare pentru întretinerea vietii prin truda mâinilor sale, tot ar trebui sã fie învãtat sã lucreze. Fãrã muncã fizicã, nimeni nu poate avea un corp sãnãtos; sãnãtatea puternicã si deprinderile pe care le oferã o muncã bine îndrumatã nu sunt de mai micã însemnãtate decât obtinerea unui intelect puternic si activ si a unui caracter nobil.

Fiecare elev sã foloseascã o parte din zi pentru muncã fizicã. În felul acesta, s-ar forma deprinderea de a munci, s-ar stimula spiritul de încredere în propriile puteri si, în acelasi timp, cei tineri ar fi pãziti de multe obiceiuri rele si înjositoare, care sunt de cele mai multe ori rezultatul trândãviei. Toate acestea sunt în acord cu primul scop al educatiei deoarece, încurajând activitatea, hãrnicia si curãtia, ajungem sã fim în armonie cu Creatorul.

Tinerii sã fie îndrumati sã înteleagã scopul pentru care au fost creati - sã-L onoreze pe Dumnezeu si sã devinã o binecuvântare pentru semenii lor; dacã ei ar vedea iubirea duioasã pe care a dovedit-o Tatãl ceresc fatã de ei si înalta chemare pe care educatia din viata aceasta o are ca scop, demnitatea si onoarea la care sunt chemati, si anume de a fi copii ai lui Dumnezeu, mii s-ar îndepãrta cu dispret si dezgust de tintele josnice si egoiste si de petrecerile usuratice de care erau stãpâniti mai înainte. Ei ar învãta sã urascã rãul si sã fugã de el, nu numai pentru cã înteleg josnicia lui lãuntricã, ci pentru cã le înjoseste puterile date de Dumnezeu si pãteazã chipul lor, fãcut dupã chipul lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu le cere tinerilor sã aibã nãzuinte mai mici. Elementele caracterului care îl fac pe om sã aibã succes si sã fie onorat de semenii sãi, dorul nestins dupã un bine mai mare, vointa neînfrântã, strãduinta plinã de râvnã, perseverenta neclintitã nu trebuie sã fie distruse. Prin harul lui Dumnezeu, ele ar trebui sã fie îndreptate cãtre tinte care sunt cu atât mai presus de simplele interese vremelnice si egoiste, cu cât cerul este mai presus de pãmânt. Iar educatia începutã în viata aceasta va fi continuatã în viata viitoare. Zi dupã zi se vor descoperi sufletului, cu o nouã frumusete, operele minunate ale lui Dumnezeu, dovezile întelepciunii si puterii Sale în crearea si mentinerea universului, taina nesfârsitã a iubirii si întelepciunii Planului de Mântuire. "Lucruri pe care ochiul nu le-a vãzut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregãtit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (1 Cor. 2,9). Chiar si în viata aceasta putem avea privelisti ale prezentei Sale si putem gusta din bucuriile legãturilor cu cerul; dar nu putem ajunge plinãtatea fericirii si binecuvântãrilor Sale decât în Împãrãtia lui Dumnezeu. Numai vesnicia poate descoperi destinul mãret pe care îl poate atinge omul refãcut dupã chipul lui Dumnezeu.

« Back =  Inapoi

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA