| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Capitolul 54
Samson
În mijlocul apostaziei care se întindea tot mai mult, închinătorii credinciosi ai lui Dumnezeu au continuat să se roage stăruitor pentru eliberarea lui Israel. Chiar dacă părea că nu sunt ascultati, chiar dacă an după an puterea apăsătorilor devenea tot mai chinuitoare, providenta divină le pregătea totusi un ajutor. Chiar în primii ani ai apăsării din partea filistenilor, s-a născut un copil prin care Dumnezeu a rânduit să umilească puterea acestor vrăjmasi puternici.
La hotarele tinutului deluros care domina podisul filistean se afla orăselul Torea. Aici locuia familia lui Manoah, din semintia lui Dan, una dintre putinele familii care rămăseseră credincioase Domnului în mijlocul apostaziei generale. „Îngerul Domnului" i S-a arătat sotiei sterpe a lui Manoah, cu vestea că ea va naste un fiu prin care Domnul dorea să înceapă să-l izbăvească pe Israel. În vederea acestui lucru, Îngerul i-a dat îndrumări atât cu privire la propria ei viată cât, si cu privire la educatia copilului. „Acum ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare, si să nu mănânci nimic necurat". Si aceeasi opreliste trebuia să fie respectă de la început si pentru copil, cu adăugarea faptului că părul său nu trebuia să fie tăiat; copilul trebuia să fie închinat Domnului, ca nazireu, de la nastere.
Femeia l-a căutat pe sotul ei si, după ce i L-a descris pe Înger, a repetat solia Sa. Temându-se ca nu cumva să se facă vreo greseală în lucrarea însemnată încredintată ei, bărbatul s-a rugat după aceea: „Doamne, Te rog, să mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis, si să ne învete ce să facem pentru copilul care se va naste".
Când, mai târziu, Îngerul S-a arătat din nou, întrebarea îngrijorată a lui Manoah a fost: „Acum, dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil, si ce va fi de făcut?" Îndrumările anterioare au fost repetate: „Femeia să se ferească de tot ce i-am spus. Să nu guste nici un rod din vită, să nu bea nici vin, nici băutură tare si să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit".
Copilul făgăduit lui Manoah era rânduit de Dumnezeu să facă o lucrare însemnată, iar pentru a câstiga însusirile necesare acestei însărcinări era nevoie să fie bine îndrumate atât deprinderile mamei, cât si ale copilului. După porunca Îngerului, Manoah nu trebuia să-i îngăduie sotiei sale să bea vin sau băutură îmbătătoare si nici să mănânce ceva necurat. „Tot ce i-am poruncit" asa trebuia să facă. Copilul va fi influentat spre bine sau spre rău prin deprinderile mamei. Ea însăsi trebuie să fie stăpânită de principii si să practice cumpătarea si stăpânirea de sine, dacă vrea într-adevăr binele copilului ei. Sfătuitori neîntelepti vor căuta să o convingă pe mamă că e nevoie să-si îndeplinească orice dorintă si orice poftă; dar învătătura aceasta este gresită si nesănătoasă. Prin porunca expresă a lui Dumnezeu, mama este asezată sub cea mai solemnă obligatie de a exercita stăpânire de sine.
Si atât tatii, cât si mamele sunt părtasi ai acestei răspunderi. Ambii părinti le transmit copiilor lor particularitătile lor corporale si spirituale, înclinatiile si poftele lor. Din cauza necumpătării părintilor, adesea, copiii sunt lipsiti de putere morală si corporală. Cei ce folosesc băuturile alcoolice si tutunul le transmit copiilor poftele lor nesătioase, sângele lor aprins si nervii lor excitati. Oamenii desfrânati le lasă adesea ca mostenire urmasilor poftele lor nesfinte si chiar boli dezgustătoare. Si, întrucât copiii au si mai putină putere să se împotrivească ispitei decât părintii lor, fiecare generatie are tendinta să decadă tot mai mult. Părintii sunt răspunzători în cea mai mare parte nu numai pentru patimile aprinse si poftele sucite ale copiilor lor, dar si pentru defectele multora care se nasc surzi, orbi, bolnăviciosi.
Fiecare tată si fiecare mamă ar trebui să se întrebe: „Ce să facem pentru copilul care se va naste?" Lucrarea influentelor dinainte de nastere este prea putin apreciată de cei mai multi; dar învătătura pe care Cerul le-a trimis-o acestor părinti evrei, si care a fost repetată de două ori în chipul cel mai solemn, arată cum priveste Creatorul nostru această problemă.
Si nu era suficient ca făgăduitul copil să primească de la părinti o bună mostenire. Aceasta trebuia să fie urmată de o educatie îngrijită si de formarea deprinderilor bune. Dumnezeu a poruncit ca viitorul judecător si salvator al lui Israel să fie îndrumat din copilărie către înfrânarea strictă a poftelor. Chiar de la nastere trebuia să fie nazireu, fapt prin care avea să-i fie totdeauna oprită folosirea vinului si a băuturilor îmbătătoare. Lectiile de cumpătare, lepădare si stăpânire de sine trebuie date copilului chiar din fragedă pruncie.
Interdictia îngerului cuprindea în sine tot ce este „necurat". Deosebirea dintre alimentele curate si necurate nu era doar o rânduială ceremonială si arbitrară, ci se sprijinea pe principii de sănătate. Prin observarea acestei deosebiri poate fi explicată, în mare măsură, vitalitatea deosebită care a caracterizat poporul iudeu mii de ani. Principiile cumpătării trebuie duse mai departe, trecând de simpla abtinere de la folosirea băuturilor alcoolice. Folosirea alimentelor excitante sau indigeste este adesea tot atât de dăunătoare sănătătii si, în multe cazuri, seamănă sământa betiei. Adevărata cumpătare ne învată să ne retinem de la tot ce este dăunător si să folosim cu pricepere pe cele sănătoase. Putini sunt aceia care pricep asa cum ar trebui legătura strânsă ce există între deprinderile lor de vietuire si destoinicia lor în această viată si soarta lor vesnică. Apetitul trebuie să fie supus continuu puterilor morale si intelectuale. Trupul să slujească duhului, iar nu duhul trupului.
Făgăduinta dată de Dumnezeu lui Manoah a fost împlinită la vremea ei prin nasterea unui fiu, căruia i s-a dat numele Samson. Pe măsură ce crestea, băiatul dovedea că era înzestrat cu o putere corporală nemaipomenită. Totusi, aceasta depindea nu atât de mult - cum de altfel stiau prea bine si Samson, si părintii lui - de muschii lui cei puternici, cât de starea lui de nazireu, al cărei semn era părul lui lung. Dacă ar fi îndeplinit poruncile dumnezeiesti tot atât de credincios ca si părintii lui, Samson ar fi avut parte de o viată nobilă si fericită. Dar relatiile cu cei idolatri l-au stricat. Întrucât orăselul Torea se afla aproape de hotarul filistenilor, Samson s-a împrietenit cu ei. În felul acesta, din tinerete a avut relatii strânse care i-au întunecat toată viata. Lui Samson i-a plăcut o tânără care locuia în orăselul filistean Timna si s-a hotărât să o ia de sotie. Singurul răspuns dat părintilor săi temători de Dumnezeu, care s-au străduit să-l convingă să renunte la planul său, a fost: „Îmi place". În cele din urmă, părintii au cedat dorintelor lui si nunta a avut loc.
Chiar atunci când a ajuns la vârsta de bărbat, când trebuia să îndeplinească chemarea dumnezeiască - mai presus de toate, timpul când trebuia să-I rămână credincios lui Dumnezeu - Samson a intrat în legături cu vrăjmasii lui Israel. El n-a întrebat dacă Îl poate proslăvi mai bine pe Dumnezeu dacă se uneste cu persoana pe care si-a ales-o singur sau dacă nu cumva se situează într-o pozitie din care nu poate îndeplini scopul ce trebuia să fie realizat prin viata lui. Dumnezeu le-a făgăduit întelepciune tuturor celor care caută să-L proslăvească, dar aceia care sunt nesătiosi în a-si împlini poftele nu au nici o făgăduintă.
Cât de multi se poartă ca Samson! De câte ori se încheie căsătorii între credinciosi si necredinciosi, pentru că la alegere domneste înclinatia sotului sau sotiei! Părtile nu cer sfat de la Dumnezeu si nici nu au în vedere onoarea Lui. Crestinismul trebuie să aibă o putere stăpânitoare asupra legăturilor de căsătorie; dar prea adesea se întâmplă ca principiile care duc la această unire să nu fie în concordantă cu principiile crestine. Satana caută fără încetare să-si sporească puterea asupra poporului lui Dumnezeu, îndemnându-l să încheie legământ cu supusii lui, iar pentru a ajunge la aceasta, el caută să trezească în inimi pasiuni nesfinte. Dar în Cuvântul Său, Domnul l-a învătat lămurit pe poporul Său să nu se unească cu aceia în care nu locuieste iubirea Lui. „Ce întelegere poate fi între Hristos si Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?" (2 Cor. 6, 15.16).
La sărbătoarea nuntii lui, Samson a fost adus în legături de familie cu aceia care Îl urau pe Dumnezeul lui Israel. Acela care de bunăvoie intră în legături de felul acesta se va vedea constrâns să se conformeze, într-o măsură oarecare, obiceiurilor si datinilor tovarăsilor săi. Timpul folosit în felul acesta este mai rău decât irosit. Se cultivă gânduri si se rostesc cuvinte care tind să dărâme cetătuia principiilor si să slăbească citadela sufletului.
Femeia, de dragul căreia Samson călcase porunca lui Dumnezeu, pentru ca să o aibă, s-a dovedit necredincioasă fată de sotul ei chiar înainte de a se fi sfârsit sărbătoarea nuntii. Indignat de această lipsă de credinciosie, Samson a părăsit-o si s-a întors singur, deocamdată, la casa părintească din Torea. Mai târziu, după ce i s-a mai potolit mânia, când s-a întors să-si ia mireasa, a găsit-o căsătorită cu un altul. Apoi, când în răzbunarea lui a devastat semănăturile si viile filistenilor, i-a provocat prin aceasta s-o ucidă, cu toate că amenintările lor o duseseră la înselăciunea aceea cu care a început necazul. Samson îsi dovedise puterea lui minunată când, cu mâna goală, a ucis un leu tânăr, iar la Ascalon a omorât treizeci de bărbati. De această dată, stăpânit de mânie din cauza uciderii barbare a sotiei sale, a pus mâna pe filisteni si „i-a bătut aspru". Dorind apoi un adăpost mai sigur în fata vrăjmasilor săi, s-a retras la „stânca Etam" din Iuda.
În locul acesta a fost urmărit de o oaste puternică, iar locuitorii din Iuda, în spaima lor, s-au învoit să-l predea vrăjmasilor. Ca urmare a acestei hotărâri, trei mii de bărbati din Iuda s-au dus la el. Dar, chiar în asa de mare număr fiind, nu ar fi îndrăznit să se apropie de el dacă nu s-ar fi simtit siguri că el nu le va face nici un rău concetătenilor lui. Samson s-a învoit să fie legat si predat filistenilor, dar le-a cerut mai întâi bărbatilor lui Iuda făgăduinta că nu-l vor ataca, constrângându-l în felul acesta să-i omoare. S-a lăsat deci legat cu două funii noi si a fost dus în tabăra vrăjmasilor, însotit de strigăte de bucurie. Dar, în timp ce strigătele lor trezeau ecouri printre stânci, „Duhul Domnului a venit peste el". El a rupt frânghiile cele noi si tari ca si cum ar fi fost niste fire arse de foc. Apoi, luând în mână prima armă ce i-a stat la îndemână si care, desi nu era decât o falcă de măgar, a ajuns mai aprigă decât o sabie sau o sulită, i-a lovit pe filisteni până când au fugit îngroziti, lăsând si o mie de morti pe câmpul de bătaie.
Dacă ar fi fost gata să se unească cu Samson si să exploateze biruinta, israelitii ar fi scăpat de puterea apăsătorului. Dar ajunseseră lasi si lipsiti de curaj. Ei au neglijat să împlinească însărcinarea pe care le-o dăduse Dumnezeu, si anume să-i alunge pe păgâni; se făcuseră părtasi la datinile lor degradante, suferiseră ororile lor si le scuzaseră chiar si nedreptătile, atâta timp cât nu erau îndreptate împotriva lor. Când au fost adusi sub puterea apăsătorului, s-au plecat ca niste sclavi la această umilire de care ar fi putut să scape dacă ar fi ascultat de Dumnezeu. Chiar si atunci când Domnul a ridicat un salvator între ei, nu rareori l-au părăsit si s-au unit cu vrăjmasii.
După această biruintă israelitii l-au făcut pe Samson judecător si el a domnit douăzeci de ani peste Israel. Dar un pas gresit pregăteste drumul pentru un altul. Samson călcase porunca lui Dumnezeu, luându-si o sotie dintre filisteni, si din nou îndrăzni să meargă între ei - vrăjmasii lui de moarte acum - pentru a-si satisface o poftă nepermisă. Încrezându-se în marea lui putere care produsese atâta groază printre filisteni, se duse fără sfială la Gaza, intrând la o femeie desfrânată din locul acela. Locuitorii cetătii au aflat de prezenta sa si erau nerăbdători să se răzbune. Vrăjmasul era prins sigur înăuntrul zidurilor cetătii celei mai întărite dintre toate cetătile; erau siguri de prada lor si asteptau dimineata pentru ca să-si definitiveze biruinta. La miezul noptii Samson s-a trezit. Glasul acuzator al constiintei îl umplea de neliniste la gândul că a călcat legământul de nazireu. Dar, în ciuda păcatului său, îndurarea lui Dumnezeu nu-l părăsise. Din nou l-a ajutat puterea Lui minunată pentru a-l scăpa. Mergând la portile cetătii, le-a smuls din locul lor si le-a dus împreună cu stâlpii si zăvoarele lor pe vârful unui deal, pe drumul către Ierihon.
Dar cu toate că abia scăpase, nu s-a lăsat de faptele lui rele. Nu a mai îndrăznit să se ducă între filisteni, dar a continuat să caute acele plăceri senzuale care l-au dus la pieire. „După aceea a iubit o femeie în valea Sorec", nu departe de locul său de nastere. Numele ei era Dalila, „mistuitoarea". Valea Sorec era vestită pentru viile ei; si acestea erau o ispită pentru nazireul călător, care începuse să consume vin, si în felul acesta rupsese încă una dintre legăturile care îl uneau cu Dumnezeu si sfintenia Sa. Filistenii urmăreau de aproape tot ce făcea vrăjmasul lor, iar când el s-a înjosit prin această nouă legătură de iubire, s-au hotărât să-l nimicească prin Dalila.
O delegatie formată din bărbatii cel mai bine văzuti din fiecare provincie a filistenilor a fost trimisă în valea Sorec. Ei nu îndrăzneau să încerce să-l prindă cât timp era stăpânit de puterea lui cea mare, dar planul era să afle, dacă era posibil, secretul puterii lui. De aceea au mituit-o pe Dalila cu bani, ca să afle lucrul acesta si să li-l dezvăluie.
De câte ori trădătoarea îl urmărea cu întrebările ei, el o însela, spunând că si peste el ar veni slăbiciunea celorlalti oameni dacă s-ar purta cu el într-un anumit mod. Când ea punea la încercare afirmatia lui, se dovedea că este o înselăciune. Atunci, învinovătindu-l că o înseală, i-a spus: „Cum poti spune: ‘Te iubesc!’ când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ti-ai bătut joc de mine si nu mi-ai spus de unde-ti vine puterea ta cea mare". De trei ori avusese Samson dovada palpabilă că filistenii erau învoiti cu amanta lui să-l distrugă; dar de câte ori uneltirea ei esua, ea spunea că a fost o glumă, iar el alunga orbeste teama.
În fiecare zi Dalila insista cu cererea ei, până când „sufletul său s-a umplut de o neliniste de moarte"; dar, cu toate acestea, o putere ciudată îl tinea legat de ea. Biruit în cele din urmă, Samson i-a destăinuit taina: „Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă as fi ras, puterea m-ar părăsi, as slăbi, si as fi ca oricare alt om". Imediat a fost trimis un sol la domnitorii filistenilor, stăruind pe lângă ei să vină fără întârziere. În timp ce luptătorul dormea, pletele grele ale părului de pe capul lui au fost îndepărtate. Apoi ea strigă asa cum făcuse si de trei ori mai înainte: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!" Trezindu-se brusc, el a crezut că va putea să-si folosească puterea nimicindu-i, asa cum făcuse si altădată; dar bratele lipsite de putere nu l-au mai ascultat si si-a dat seama că „Domnul Se lepădase de el". După ce i-a fost tăiat părul, Dalila a început să-l necăjească, să-l facă să sufere, punând astfel la încercare puterea lui, deoarece filistenii nu îndrăzneau să se apropie de el până ce nu erau pe deplin convinsi că-l părăsise puterea. Atunci au pus mâna pe el si l-au dus la Gaza, după ce mai întâi i-au scos ambii ochi. Aici a fost legat cu lanturi în închisoarea lor si pus la munci grele.
Ce schimbare se petrecuse cu cel care fusese judecătorul si viteazul lui Israel! Acum era slab, orb, rob si constrâns să facă cele mai înjositoare lucrări. Pas cu pas, călcase conditiile sfintei sale chemări. Dumnezeu avusese fată de el îndelungă răbdare; dar pentru că se dăduse atât de mult în voia păcatului, încât si-a trădat taina puterii, Domnul S-a îndepărtat de el. Nu era nici o putere în părul său lung, dar era un semn al credinciosiei lui fată de Dumnezeu; si când simbolul a fost sacrificat prin lăsarea în voia împlinirii patimilor, binecuvântările - al căror semn era - au fost si ele pierdute.
În suferintele si înjosirea sa de a fi batjocura filistenilor, Samson a învătat mai mult cu privire la slăbiciunea sa decât oricând mai înainte, iar necazurile l-au adus la pocăintă. Pe măsură ce părul îi crestea, îi revenea treptat, treptat si puterea; dar vrăjmasii lui, care-l considerau un prizonier închis si fără nici un sprijin, nu-si făceau nici o grijă.
Filistenii le atribuiau zeilor lor biruinta si, plini de bucurie, aduceau ocări Dumnezeului lui Israel. S-a hotărât o sărbătoare în cinstea lui Dagon, zeul peste, „apărătorul mării". Din orase si din sate, s-au adunat poporul si toti domnitorii din podisul filistean. Multime de închinători umpleau templul cel mare si se îngrămădeau în galeriile aflate de-a lungul acoperisului. Era o scenă de sărbătoare si bucurie. Au fost aduse jertfe si apoi a urmat muzica si praznicul. Apoi, ca cel mai însemnat trofeu al puterii lui Dagon, a fost adus Samson. Aparitia lui Samson i-a făcut pe toti să izbucnească în strigăte de bucurie. Poporul si domnitorii l-au slăvit pe zeul lor, care îl biruise pe acela care „pustia tara si ne înmultea mortii". După un timp, ca si când era obosit, Samson a cerut voie să se rezeme de cei doi stâlpi centrali pe care se sprijinea acoperisul templului. Atunci s-a rugat în inima lui: „Doamne, Dumnezeule, adu-Ti aminte de mine, Te rog, Dumnezeule, dă-mi putere numai de data acesta, si cu o singură lovitură să-mi răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!" Zicând aceste cuvinte, a cuprins cei doi stâlpi cu bratele sale puternice si, strigând: „Să mor împreună cu filistenii", „s-a plecat cu toată puterea", iar acoperisul s-a prăbusit, nimicind dintr-o singură lovitură toată multimea cea mare. Asa încât „cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai multi decât cei pe care îi omorâse în timpul vietii".
Zeul si adoratorii lui, preotii si tăranii, nobilii si ostasii au fost îngropati laolaltă sub ruinele templului lui Dagon. Între ei se afla trupul urias al aceluia care fusese ales de Dumnezeu ca eliberator al poporului Său. Vestea acestei morti fulgerătoare a fost dusă în tara lui Israel si rudele au venit de pe dealurile lor si au luat trupul neînsufletit al viteazului mort. Apoi „s-au suit înapoi si l-au îngropat între Torea si Estaol, în mormântul tatălui său Manoah".
Făgăduinta lui Dumnezeu, că prin Samson „va începe să izbăvească pe Israel de mâna filistenilor", se împlinise; dar cât de întunecoasă si teribilă fusese istoria acestei vieti, care ar fi putut să fie o laudă pentru Dumnezeu si o cinste pentru popor! Dacă Samson ar fi rămas credincios chemării sale ceresti, planul lui Dumnezeu s-ar fi putut realiza pentru onoarea si slava Sa. Dar el s-a lăsat în voia ispitelor, iar misiunea lui s-a împlinit în înfrângere, robie si moarte.
Fizic, Samson era cel mai puternic om de pe pământ, dar în ce priveste stăpânirea de sine, cinstea si tăria sufletească se găsea printre cei mai slabi. Multi privesc în chip gresit patimile tari ca fiind tărie de caracter, când de fapt omul care se lasă stăpânit de patimile sale este un om slab. Adevărata mărime a unui om se măsoară după tăria sentimentelor pe care si le stăpâneste, si nu după a acelora care-l stăpânesc.
Grija providentială a lui Dumnezeu fusese asupra lui Samson, ca să poată fi pregătit să îndeplinească lucrarea pe care fusese chemat s-o facă. Chiar de la începutul vietii sale fusese înconjurat de situatii favorabile dezvoltării tăriei fizice, vigorii intelectuale si curătiei morale. Dar, sub influenta prietenilor lui răi, el s-a desprins din legătura lui cu Dumnezeu, singura capabilă să-l păstreze pe om în sigurantă, si a fost smuls de curentul răului. Aceia care sunt ispititi pe calea datoriei trebuie să fie siguri că Dumnezeu îi sprijineste; dar dacă oamenii se asează de bună voie sub puterea ispitei, vor cădea mai curând sau mai târziu.
Satana se străduieste cu toată puterea lui să-i rătăcească tocmai pe aceia pe care are de gând să-i folosească Dumnezeu ca unelte ale Sale în vederea ajungerii unui anumit scop. El ne atacă în părtile noastre slabe si caută ca, prin slăbiciunile caracterului nostru, să stăpânească asupra întregii fiinte; si el stie că va avea succes dacă omului îi plac aceste slăbiciuni. Dar nu e nevoie ca cineva să fie înfrânt. Omul nu este lăsat să biruie puterea răului numai prin propriile sale puteri, prin eforturile sale slabe. Ajutorul este la îndemână si îi va fi oferit oricărui suflet care-l cere din toată inima. Îngerii lui Dumnezeu, care urcă si coboară pe scara pe care a văzut-o Iacov în viziune, îi vor ajuta pe toti cei care vor să urce până la cele mai înalte culmi ale cerului.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA