« Back =  Inapoi Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA

 

PATRIARHI SI PROFETI

ELLEN G. WHITE

Capitolul 53

Cei dintâi judecători

 

        După ce s-au asezat în Canaan, semintiile n-au mai făcut nici un efort stăruitor pentru a desăvârsi cucerirea tării. Multumite cu tinuturile cucerite până atunci, zelul lor a scăzut în scurtă vreme, iar războiul a încetat. „Când Israel a fost destul de tare, a supus pe canaaniti la un bir, dar nu i-au izgonit" (Jud. 1,28).

Din partea Sa, Domnul împlinise cu credinciosie făgăduintele date lui Israel; Iosua sfărâmase puterea canaanitilor si împărtise semintiilor tara. Mai departe, n-aveau altceva de făcut decât să ducă până la sfârsit lucrarea si să-i alunge cu desăvârsire pe locuitorii tării, punându-si încrederea în sprijinul lui Dumnezeu. Dar, fiindcă au făcut legământ cu canaanitii, au călcat direct porunca lui Dumnezeu si, în felul acesta, nu au mai îndeplinit conditia pe temeiul căreia El le făgăduise să le dea în stăpânire Canaanul.

 

Avertizarea de a se feri de idolatrie a fost chiar între cele dintâi îndrumări date de Dumnezeu la Sinai. Îndată după proclamarea Legii, li s-au trimis prin Moise următoarele solii cu privire la natiunile Canaanului: „Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor si să nu le slujesti; să nu te iei după popoarele acestea în purtarea lor, ci să le nimicesti cu desăvârsire si să le dărâmi capistele. Voi să slujiti Domnului, Dumnezeului vostru, si El vă va binecuvânta pâinea si apele si va depărta boala din mijlocul tău" (Ex. 23, 24.25). S-a dat si asigurarea că, atâta vreme cât ei vor rămâne credinciosi, Dumnezeu îi va supune pe vrăjmasii lor: „Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge si voi face ca toti vrăjmasii tăi să dea dosul înaintea ta. Voi trimite viespile bondăresti înaintea ta si voi izgoni dinaintea ta pe heviti, canaaniti si hetiti. Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca tara să n-ajungă o pustie si să nu se înmultească împotriva ta fiarele de pe câmp. Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creste la număr si vei putea să intri în stăpânirea tării dinaintea ta. Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. Ei să nu locuiască în tara ta, ca să nu te facă să păcătuiesti împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor si aceasta ar fi o cursă pentru tine" (Ex. 23, 27-33). Îndrumările acestea au fost repetate în modul cel mai solemn de Moise, înainte de moartea lui, si la fel au fost repetate de Iosua.

 

Dumnezeu îl asezase pe poporul Său în Canaan, ca un scut puternic, pentru a opri fluxul stricăciunii morale să inunde lumea. Dacă Israel I-ar fi rămas credincios, Dumnezeu intentiona ca acest popor să continue să meargă din biruintă în biruintă. El voia să dea în mâna lor neamuri mai mari si mai puternice decât canaanitii. Făgăduinta suna astfel: „Căci, dacă veti păzi toate aceste porunci pe care vi le dau si dacă le veti împlini, dacă veti iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veti umbla în toate căile Lui si vă veti alipi de El, Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri si vă veti face stăpâni peste toate aceste neamuri care sunt mai mari si mai puternice decât voi. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru; hotarul vostru se va întinde din pustie până la Liban si de la râul Eufrat până la marea de apus. Nimeni nu va putea să stea împotriva voastră. Domnul, Dumnezeul vostru va răspândi, cum v-am spus, frica si groaza de tine peste toată tara în care veti merge" (Deut. 11,22-25).

 

Dar, fără să tină seama de înalta lor însărcinare, au ales calea comoditătii si a satisfacerii de sine si au lăsat să le scape prilejul de a cuceri tara în totalitate; iar în decursul multor generatii au fost chinuiti de rămăsitele acestor neamuri păgâne care, asa cum profetizase slujitorul lui Dumnezeu, le-au fost „spini în ochi si ghimpi în coaste" (Num. 33,55).

 

Israelitii „s-au amestecat cu neamurile si au învătat faptele lor". S-au încuscrit cu canaanitii, iar idolatria s-a întins în tară ca o molimă. „Au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei. Si-au jertfit fiii si fiicele la idoli ... si tara a fost spurcată astfel prin omoruri ... Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului Său si a urât mostenirea Lui" (Ps.106, 35-40).

 

Înainte ca generatia care fusese îndrumată de Iosua să fi murit, idolatria a făcut progrese prea slabe; dar părintii pregătiseră calea pentru cădere. Nesocotirea, de către aceia care intraseră în stăpânirea Canaanului, a restrictiilor puse de Dumnezeu a răspândit o sământă rea, care a continuat să aducă roade amare în decursul multor generatii. Obiceiurile simple le-au adus evreilor sănătate corporală; dar contactul cu păgânii a dus la satisfacerea poftelor si patimilor, a scăzut treptat puterea corporală si a slăbit puterea spirituală si morală. Prin păcatele lor, israelitii s-au despărtit de Dumnezeu; puterea Lui s-a retras de la ei si nu s-au mai putut împotrivi vrăjmasilor lor. În felul acesta, au ajuns supusi chiar popoarelor pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să le supună.

 

„Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părintilor lor, care-i scosese din tara Egiptului", „si i-a povătuit ca pe o turmă în pustie". „L-au supărat prin înăltimile lor si I-au stârnit gelozia cu idolii lor". „A părăsit locuinta Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni. Si-a dat slava pradă robiei si măretia Lui în mâinile vrăjmasului" (Jud. 2,12; Ps. 78, 52.58.60.61). Cu toate acestea, El nu Si-a părăsit poporul cu desăvârsire. Totdeauna au mai fost câtiva care I-au rămas credinciosi lui Dumnezeu si, din timp în timp, Domnul a ridicat bărbati viteji si constiinciosi care au desfiintat idolatria si au scăpat poporul de vrăjmasi. Dar, după moar-tea eliberatorului, imediat după ce nu se mai aflau sub autoritatea lui, ei se întorceau din nou la idolii lor. Si astfel, istoria căderii si pedepsirii, a mărturisirii si eliberării s-a repetat fără încetare.

 

Împăratul Mesopotamiei, împăratul Moabului, iar după ei filistenii si canaanitii din Hator, sub conducerea lui Sisera, au devenit rând pe rând asupritori ai lui Israel. Otniel, Samgar si Ehud, Debora si Barac au fost chemati pentru a-si elibera poporul. Dar din nou „copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, si Domnul i-a dat în mâinile lui Madian". Până atunci, mâna asupritorilor apăsase mai usor asupra semintiilor care locuiau la răsărit de Iordan, dar în necazul de fată ele au avut cel dintâi de suferit.

 

Amalecitii din partea de miazăzi a Canaanului, si madianitii pe hotarul de răsărit si în pustie, dincolo de el, erau încă vrăjmasi neîmpăcati ai lui Israel. Pe timpul lui Moise, madianitii fuseseră nimiciti aproape cu totul de către israeliti; dar de atunci se înmultiseră foarte mult si ajunseseră numerosi si puternici. Ei erau setosi de răzbunare; iar acum, când mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu se retrăsese de la Israel, acel prilej s-a ivit. Nu numai semintiile de la răsărit de Iordan, ci toată tara suferea din pricina lor. Locuitorii sălbatici si brutali ai pustiului veneau cu vitele si oile lor în tară „ca o multime de lăcuste" (Jud. 6,5). Ca o plagă ce distruge totul, ei se întindeau prin toată tara, de la Iordan până la podisul filistenilor. Ei veneau de îndată ce se coceau cerealele si rămâneau până se culegeau si cele din urmă roade ale pământului. Jefuiau holdele de pe câmp, îi despuiau si îi chinuiau pe locuitori, după care se retrăgeau din nou în pustie. De aceea, israelitii care locuiau în câmp deschis erau nevoiti să-si părăsească locurile si să fugă în orase întărite cu ziduri, să caute adăpost în cetăti fortificate sau să se adăpostească chiar si în pesterile si crăpăturile din munti. Oprimarea aceasta a durat sapte ani, dar, când au luat în seamă îndemnurile Domnului si si-au recunoscut păcatele, Domnul a trimis încă un ajutor pentru ei.

 

Ghedeon era fiul lui Ioas, din semintia lui Manase. Familia din care făcea parte nu avea un loc de frunte în cadrul semintiei, dar se deosebea prin curaj si cinste. Despre curajosii lui fii se spunea: „Fiecare avea înfătisarea unui fiu de împărat" (Jud. 8,18). Toti, cu exceptia unuia singur, căzuseră în lupta cu madianitii, iar numele acestuia ajunsese un prilej de groază pentru năvălitori. Lui Ghedeon i s-a adresat chemarea divină de a-si salva poporul. În clipa aceea era ocupat cu treieratul grâului. O cantitate mică de cereale fusese ascunsă si, întrucât Ghedeon nu îndrăznea să o treiere în aria liberă, se ascunsese într-un loc lângă teasc; deoarece timpul culesului viilor era departe, nimeni nu avea mare grijă de vie. În timp ce lucra în taină si liniste, Ghedeon se gândea cu tristete la starea lui Israel si plănuia în mintea lui cum s-ar putea frânge jugul asupritorului.

 

Deodată i Se arătă „Îngerul Domnului" si i Se adresă cu aceste cuvinte: „Domnul este cu tine, viteazule!"

„Rogu-Te, Domnul meu", răspunse el, „dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Si unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părintii nostri când spun: ‘Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?’ Acum, Domnul ne părăseste, si ne dă în mâinile lui Madian".

 

Solul ceresc spune: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai si izbăveste pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?"

Ghedeon dorea un semn, ca să fie sigur că Acela care vorbea cu el este Îngerul legământului, care lucrase pe timpuri pentru Israel. Pe vremuri, îngeri ai lui Dumnezeu au venit la Avraam si au rămas la el, să se bucure de ospitalitatea lui. De aceea, Ghedeon l-a rugat si el acum pe Solul ceresc să rămână ca oaspete al său. Dând fuga la cort, a pregătit, din putinul pe care-l avea, un ied si azimi, pe care le aduse si I le înfătisă. Dar Îngerul îi porunci: „Ia carnea si azimile, pune-le pe stânca aceasta si varsă zeama". Ghedeon a făcut asa si apoi i s-a dat semnul cerut: cu toiagul pe care-l avea în mână, Îngerul a atins carnea si azimile si un foc care a iesit din stâncă a mistuit jertfa. Apoi, Îngerul a pierit din fata lui.

 

Tatăl lui Ghedeon, Ioas, care se făcuse părtas al apostaziei concetătenilor lui, ridicase un mare altar pentru Baal la Ofra, unde locuia, altar la care poporul de acolo venea si se închina. Ghedeon a primit porunca să dărâme altarul acesta, iar pe stânca pe care fusese mistuită jertfa, să-I ridice un altar lui Iehova si să jertfească acolo Domnului. Aducerea de jertfe lui Dumnezeu fusese încredintată preotilor si nu putea fi îndeplinită decât pe altarul de la Silo; dar Acela care rânduise serviciul ceremonial si Căruia Îi apartineau toate jertfele ce se aduceau avea putere să schimbe prescriptiile cu privire la ele. Eliberarea lui Israel trebuia să fie precedată de un solemn protest fată de închinarea la Baal. Ghedeon trebuia să declare mai întâi război idolatriei si numai după aceea putea să călăuzească poporul în lupta împotriva vrăjmasilor.

 

Însărcinarea dumnezeiască a fost împlinită cu credinciosie. Întrucât stia că i se vor împotrivi, dacă va încerca să facă lucrul acesta în văzul tuturor, Ghedeon a înfăptuit lucrarea în taină; cu ajutorul slugilor, el a îndeplinit lucrul acesta într-o noapte. Mare a fost furia oamenilor din Ofra când au venit a doua zi dimineata să se închine la Baal. L-ar fi omorât pe Ghedeon, dacă Ioas - căruia i se povestise despre vizita îngerului - nu l-ar fi apărat pe fiul său. „Oare datoria voastră este să apărati pe Baal?" a întrebat Ioas. „Voi trebuie să-i veniti în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineată. Dacă Baal este un dumnezeu, să-si apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul". Dacă Baal nu era în stare să-si apere propriul său altar, cum i se putea încredinta apărarea celor care i se închinau?

 

Gândurile de a-l ucide pe Ghedeon au fost lăsate la o parte, iar când el a dat semnalul de război, bărbatii din Ofra au fost printre cei dintâi care s-au adunat sub steagul lui. Au fost trimisi soli pretutindeni în semintia lui Manase, a lui Aser, a lui Zabulon si a lui Neftali si toti au răspuns la chemarea lui.

 

Ghedeon n-a îndrăznit să se aseze în fruntea ostirii sale fără noi dovezi că Dumnezeu l-a chemat la această însărcinare si că va fi cu el. El s-a rugat: „Dacă vrei să izbăvesti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, si tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaste că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus". Dimineata valul de lână era ud, în timp ce pământul era uscat. Dar acum s-a iscat o îndoială, întrucât lâna de la sine trage umezeala care există în aer; proba deci nu putea fi concludentă. De aceea, s-a rugat ca semnul să fie contrariu si a cerut ca prevederea lui neobisnuită să nu fie neplăcută înaintea Domnului. Cererea lui a fost împlinită.

 

Încurajat în felul acesta, Ghedeon si-a scos ostirile ca să le dea prilej de luptă năvălitorilor. „Tot Madianul, Amalec si fiii Răsăritului s-au strâns împreună si au tăbărât în valea Izreel". Toată ostirea de sub comanda lui Ghedeon nu număra decât treizeci si două de mii de bărbati; dar când ostirea numeroasă a inamicului era desfăsurată înaintea lui, au venit la el cuvintele Domnului: „Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult pentru ca să dau pe Madian în mâinile lui; el ar putea să se laude împotriva Mea si să zică: ‘Mâna mea m-a izbăvit’. Vesteste dar lucrul acesta în auzul poporului: ‘Cine este fricos si se teme, să se întoarcă si să se depărteze de muntele Galaadului". Aceia care nu erau dispusi să înfrunte primejdia si greutătile, sau ale căror interese lumesti le tineau inima departe de lucrarea lui Dumnezeu, nu erau în stare să sporească puterea ostirii lui Israel. Prezenta lor nu putea să aducă decât slăbiciune.

 

Se instituise o lege în Israel ca, înainte de a intra în luptă, să se dea în toată ostirea următoare înstiintare: „Cine a zidit o casă nouă si nu s-a asezat în ea, să plece si să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă si să se aseze altul în ea. Cine a sădit o vie si n-a mâncat încă din ea, să plece si să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă si să mănânce altul din ea. Cine s-a logodit cu o femeie, si n-a luat-o încă, să plece si să se întoarcă acasă, ca să nu moară si s-o ia altul". Iar mai marii ostirii să vorbească mai departe poporului si să spună: „Cine este fricos si slab la inimă, să plece si să se întoarcă acasă, ca să nu moaie inima fratilor lui" (Deut. 20, 5-8).

 

Deoarece mărimea ostirii sale, în comparatie cu a vrăjmasilor, era asa de mică, Ghedeon se retinuse să vestească anuntul obisnuit. Când i s-a spus că oastea lui este prea mare, a fost umplut de uimire. Dar Domnul a văzut mândria si necredinta din inima poporului. Înflăcărati de chemările străruitoare ale lui Ghedeon, ei au venit hotărâti la arme, dar multi s-au umplut de teamă la vede rea carelor madianitilor. Si, cu toate acestea, dacă Israel ar fi biruit, tocmai unii ca acestia si-ar fi însusit slava în loc de a recunoaste că biruinta era a lui Dumnezeu.

 

Ghedeon a ascultat de porunca Domnului si, cu strângere de inimă, a văzut cum douăzeci si două de mii, sau mai mult de două treimi din toată oastea, au plecat la casele lor. Din nou a ajuns la el cuvântul Domnului: „Poporul este încă prea mult. Pogoară-i la apă, si acolo ti-i voi alege; acela despre care-ti voi spune: ‘Acesta să meargă cu tine’, va merge cu tine". Asteptând un atac asupra vrăjmasului fără întârziere, poporul a fost condus la apă. Câtiva au luat repede putină apă în căusul palmei, sorbind-o, în timp ce-si continuau drumul; dar aproape toti au îngenuncheat si au băut pe săturate din apa râului. Cei care luaseră din apa râului în căusul palmei au fost numai trei sute din cei zece mii; cu toate acestea, ei au fost alesi; tuturor celorlalti li s-a poruncit să se întoarcă la casele lor.

 

Caracterul este adesea pus la încercare prin mijloacele cele mai simple. Aceia care în timp de primejdie au fost lacomi să-si satisfacă nevoile nu sunt oamenii pe care te poti sprijini la vreme de nevoie. Domnul nu are loc în lucrarea Lui pentru cei delăsători sau doritori de a-si satisface propriile plăceri. Bărbatii alesi de El au fost acei câtiva care n-au îngăduit ca nevoile proprii să-i împiedice de la împlinirea datoriei. Cei trei sute de bărbati alesi nu numai că aveau curaj si stăpânire de sine, dar erau si bărbati ai credintei. Ei nu se mânjiseră cu închinarea la idoli. Dumnezeu putea să-i călăuzească si prin ei să-l salveze pe Israel. Succesul nu depinde de număr. Dumnezeu poate să salveze atât printr-un număr mic, cât si printr-un număr mare. El este proslăvit nu atât de mult prin numărul, cât prin caracterul acelora care-I servesc.

 

Israelitii se aflau pe vârful unui deal, de unde se vedea valea unde tăbărâseră cetele năvălitorilor. „Madian, Amalec si toti fiii Răsăritului erau răspânditi în vale, ca o multime de lăcuste, si cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării" (Jud. 7,12). Ghedeon tremura la gândul bătăliei de a doua zi. Dar Domnul i-a vorbit în timpul noptii si i-a poruncit să se coboare cu servul său, Pura, în tabăra madianitilor, spunându-i-se că va auzi acolo ceva care-i va fi spre îmbărbătare. S-a dus si, stând acolo în întuneric si liniste, a auzit cum un ostean îi povestea tovarăsului său un vis: „Am visat un vis; se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s-a lovit până la cort, si cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos, si cortul a fost dărâmat". Celălalt a răspuns în cuvinte care au făcut ca inima ascultătorului nevăzut să bată mai tare: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel; Dumnezeu a dat în mâinile lui pe Madian si toată tabăra". Ghedeon a recunoscut glasul lui Dumnezeu ce-i vorbea prin acesti madianiti străini. Înapoindu-se la mica ceată de bărbati care era sub comanda lui, le-a zis: „Sculati-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian".

 

Prin sfat dumnezeiesc, i s-a dat un plan de atac pe care a pornit imediat să-l execute. Cei trei sute de bărbati trebuia să fie împărtiti în trei cete. Fiecărui bărbat i s-a dat câte o trâmbită si câte un ulcior cu o făclie în el. Bărbatii au fost dispusi în asa fel, încât se apropiau de madianiti din trei părti deosebite. La miezul noptii, când trâmbita lui Ghedeon a dat semnalul, cele trei cete au sunat si ele din trâmbitele lor si, spărgându-si ulcioarele si înăltând făcliile aprinse, s-au aruncat asupra inamicului cu înspăimântătorul strigăt de război: „Sabia Domnului si a lui Ghedeon!"

Oastea somnoroasă a fost trezită deodată de groază. Din toate părtile se vedeau luminile făcliilor care ardeau. Din toate părtile se auzeau sunetul trâmbitelor si strigătele de război ale atacatorilor. Crezând că sunt în voia unei puteri coplesitoare, madianitii au fost loviti de panică. Cu strigăte sălbatice de groază fugeau ca să-si scape viata si, luându-i pe propriii tovarăsi de arme drept vrăjmasi, s-au omorât unii pe altii. Când s-a răspândit vestea biruintei, mii de bărbati ai lui Israel, care fuseseră lăsati să meargă la vatră, s-au înapoiat si au luat parte la urmărirea vrăjmasului pus pe fugă. Madianitii s-au îndreptat către Iordan, nădăjduind să ajungă în tara lor, dincolo de râu. Ghedeon a trimis soli la semintia lui Efraim, cu îndemnul de a-i ataca pe fugari la vadurile de miazăzi. Între timp, Ghedeon si cei trei sute de bărbati care erau cu el - obositi, dar urmărindu-l mereu pe vrăjmas - au trecut apa, tinându-se îndeaproape pe urmele acelora care ajunseseră pe malul celălalt. Cele două căpetenii, Zebah si Talmuna, care conduseseră toată ostirea si care scăpaseră cu o ostire de cincisprezece mii de oameni, au fost atacate de Ghedeon pe neasteptate, oastea lor a fost cu desăvârsire risipită, iar conducătorii prinsi si ucisi.

 

În această deplină înfrângere au căzut nu mai putin de o sută douăzeci de mii de năvălitori. Puterea madianitilor fusese înfrântă, asa că n-au mai fost în stare să se ridice împotriva lui Israel. Repede s-a răspândit în tot tinutul vestea că Dumnezeul lui Israel a luptat din nou pentru poporul Său. Nici un cuvânt nu poate descrie spaima popoarelor înconjurătoare, când au aflat cu ce mijloace simple câstigaseră biruinta asupra puterii unui popor războinic si viteaz.

 

Conducătorul pe care-l alesese Dumnezeu pentru a-i zdrobi pe madianiti nu era un fruntas de seamă în Israel. El nu era nici cârmuitor, nici preot, nici levit. El însusi se socotea ca fiind cel mai mic în casa tatălui său. Dar Dumnezeu a văzut în el un bărbat plin de curaj si cinste. El nu se încredea în sine însusi, ci era bucuros să fie călăuzit de Dumnezeu.

 

Dumnezeu nu alege totdeauna pentru lucrarea Sa oameni cu talente prea deosebite, ci îi alege pe aceia de care Se poate servi mai bine. „Smerenia merge înaintea slavei" (Prov. 15, 33). Domnul poate să lucreze cel mai bine prin aceia care sunt cei mai constienti de lipsa lor de putere si care se încred în El, în calitatea Sa de Conducător si Izvor al puterii lor. El vrea să-i facă puternici, prin aceea că uneste slăbiciunea lor cu puterea Sa, si întelepti, prin aceea că uneste nestiinta lor cu întelepciunea Sa.

 

Domnul ar putea să facă mult mai mult pentru poporul Său, dacă ar cultiva adevărata umilintă; dar putini sunt aceia cărora El le poate acorda o mare măsură de răspunderi si succes, fără să ajungă plini de încredere în ei însisi si să uite cât sunt de dependenti fată de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care, la alegerea uneltelor Sale, Dumnezeu trebuie să-i treacă cu vederea pe aceia pe care lumea îi socoteste mari, plini de talente si strălucitori. Prea adesea ei sunt plini de îngâmfare si încredere în sine. Ei se consideră destul de competenti ca să actioneze fără să ceară sfat de la Dumnezeu.

 

Simpla sunare din trâmbită - partea ostirii lui Israel la Ierihon si partea micii cete a lui Ghedeon în jurul gloatelor madianitilor - a ajuns să fie, prin puterea lui Dumnezeu, mijlocul prin care a fost înfrântă puterea vrăjmasilor Lui. Planul cel mai bine pus la punct pe care l-au inventat vreodată oamenii fără a cere sfat de la puterea si întelepciunea lui Dumnezeu se va dovedi aducător de înfrângere, în timp ce metodele cele mai putin promitătoare vor aduce succes, dacă sunt rânduite de Dumnezeu si sunt executate cu umilintă si credintă. Credinta în Dumnezeu si ascultarea de vointa Sa sunt pentru crestin tot atât de însemnate în luptele spirituale cum erau pentru Iosua si Ghedeon în bătăliile lor cu canaanitii. Prin manifestările repetate ale puterii Sale pentru binele lui, Dumnezeu dorea să-l facă pe Israel să aibă credintă în El si să caute cu încredere ajutorul Lui în orice necaz. El este tot atât de binevoitor de a lucra împreună cu eforturile poporului Său si de a face lucruri mari prin unelte slabe. Întregul cer asteaptă ca noi să cerem puterea si întelepciunea cerului. Dumnezeu este Cel ce „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi" (Efes. 3,20).

 

Ghedeon s-a înapoiat de la urmărirea vrăjmasului natiunii, pentru ca să fie acuzat si mustrat de propriii săi concetăteni. Când bărbatii lui Israel s-au ridicat la chemarea lui împotriva madianitilor, cei din semintia lui Efraim au dat înapoi. Ei socoteau efortul acesta ca o întreprindere primejdioasă si, întrucât Ghedeon nu le-a mai trimis o invitatie specială, s-au folosit de scuza aceasta pentru a nu-i urma pe fratii lor. Dar, când a venit vestea biruintei lui Israel, efraimitii au fost gelosi că nu avuseseră si ei parte la ea. După înfrângerea madianitilor, bărbatii lui Efraim, la porunca lui Ghedeon, au luat în stăpânire vadurile Iordanului si au împiedicat fuga celor urmăriti. În felul acesta au fost ucisi multi vrăjmasi, între acestia chiar si cele două căpetenii, Oreb si Zeeb. Astfel, bărbatii lui Efraim au smuls biruinta si au ajutat să fie dusă la desăvârsire. Cu toate acestea ei erau gelosi si mâniosi, ca si cum Ghedeon s-ar fi lăsat condus de propria sa vointă si judecată. Ei nu recunosteau mâna lui Dumnezeu în biruinta lui Israel si nici nu onorau puterea si îndurarea Lui, manifestate în eliberarea lor. Tocmai faptul acesta dovedea că nu erau vrednici să fie alesi ca uneltele Lui deosebite.

 

Când poporul se întorcea cu trofeele de biruintă, ei i-au reprosat mâniosi lui Ghedeon: „Ce înseamnă felul acesta de purtare fată de noi? Pentru ce nu ne-ai chemat, când ai plecat să te lupti împotriva lui Madian?"

„Ce-am făcut eu pe lângă voi?" le-a răspuns Ghedeon. „Oare nu face mai mult culesul ciorchinelor rămase în via lui Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer?" „În mâinile voastre a dat Domnul Dumnezeu pe căpeteniile lui Madian, Oreb si Zeeb. Ce-am putut face eu deci pe lângă voi?"

Duhul geloziei ar fi dus lesne la o ceartă care ar fi adus după sine acte de violentă si vărsări de sânge, dar răspunsul modest al lui Ghedeon a potolit mânia bărbatilor lui Efraim, care s-au întors în pace la casele lor. Puternic si neclintit când era vorba de principii, iar în război viteaz, Ghedeon a dat pe fată o purtare aleasă, cum rareori s-a văzut.

 

În recunostinta lui pentru eliberarea de madianiti, poporul i-a propus lui Ghedeon să-l facă împărat si tronul să le rămână urmasilor lui. Propunerea aceasta era o directă nesocotire a principiului teocratiei. Dumnezeu era Împăratul lui Israel, iar asezarea pe tron a unui om însemna lepădarea Cârmuitorului divin. Ghedeon a recunoscut aceasta; răspunsul lui a arătat cât de adevărate si nobile erau principiile lui. El a declarat: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi".

 

Dar Ghedeon s-a lăsat atras în altă rătăcire, care a adus nenorocire asupra propriei sale familii si asupra întregului Israel. Timpul de inactivitate care urmează unei mari bătălii este adesea împovărat de primejdii mai mari chiar decât timpul luptei. La această primejdie era expus acum Ghedeon. În el se afla acum un duh nelinistit. Până acum se multumise să execute poruncile date de Dumnezeu; dar, în loc să astepte călăuzirea divină, el a început să facă planuri pentru sine. Când ostile Domnului câstigă o mare biruintă, Satana îsi dublează eforturile pentru a nimici lucrarea lui Dumnezeu. În felul acesta i s-au dat lui Ghedeon gânduri si planuri prin care poporul Israel urma să fie dus în rătăcire.

 

Pentru că i se ordonase să jertfească pe stânca unde i Se arătase Îngerul, Ghedeon a tras concluzia că ar fi chemat să activeze ca preot. Fără să astepte aprobarea divină, s-a hotărât să caute un loc potrivit si să prezinte un sistem de închinare asemănător cu acela care se tinea la cortul întâlnirii. Întrucât poporul era de partea sa, nu i-a fost greu să realizeze planul acesta. La cererea lui, i s-au dat ca parte de pradă toti cerceii luati de la madianiti. Poporul a mai adunat si mult alt material scump, pe lângă hainele scumpe ale căpeteniilor madianitilor. Din ce i s-a dat, Ghedeon a făcut un efod si un pieptar, ce le imitau pe cele purtate de marele preot. Purtarea lui s-a dovedit o cursă pentru sine si familia sa, ca si pentru Israel. Serviciul divin neautorizat a făcut ca o mare parte din popor să-L părăsească în cele din urmă cu totul pe Domnul si să se închine la idoli. După moartea lui Ghedeon, o mare parte din popor a aderat la această apostazie, printre care si propria lui familie. Poporul lui Dumnezeu a fost acum abătut chiar prin omul prin care pe vremuri a fost nimicită idolatria.

 

Sunt putini aceia care recunosc cât de departe merge influenta cuvintelor si purtării lor. De câte ori greselile părintilor au cea mai dăunătoare influentă asupra copiilor si copiilor copiilor lor, chiar si după ce acestia au fost asezati de mult în mormânt! Fiecare exercită o influentă asupra altora si va fi făcut răspunzător pentru urmările acestei influente. Cuvintele si faptele au o putere constrângătoare si viitorul îndepărtat va arăta influenta vietii noastre. Impresia pe care o fac cuvintele si faptele noastre se va întoarce cu sigurantă la noi, ca binecuvântare sau blestem. Gândul acesta face ca viata să aibă o teribilă solemnitate si ne aduce la Dumnezeu în rugăciune umilă, ca El să ne conducă prin întelepciunea Sa.

 

Aceia care ocupă locurile cele mai de frunte pot duce în rătăcire. Si cei mai întelepti gresesc; si cei mai puternici pot să se clatine si să se poticnească. Este nevoie ca lumina cerească să ne lumineze fără încetare cărarea. Unica noastră sigurantă stă în a ne încredinta fără conditii calea în mâna Aceluia care a zis: „Urmează-Mă".

 

După moartea lui Ghedeon, „copiii lui Israel nu si-au adus aminte de Domnul, Dumnezeul lor, care-i izbăvise din mâna tuturor vrăjmasilor care-i înconjurau. Si n-au tinut la casa lui Ierubaal, a lui Ghedeon, după tot binele pe care-l făcuse el lui Israel". Uitând ce îi datora lui Ghedeon, judecătorul si salvatorul său, poporul l-a luat pe fiul nelegitim al lui Ghedeon, pe Abimelec, si l-a făcut împărat; pentru a-si mentine puterea, el i-a ucis pe toti copiii legitimi ai lui Ghedeon, în afară de unul. Atunci când părăsesc temerea de Dumnezeu, oamenii renuntă curând si la onoare si cinste. Cinstirea îndurărilor lui Dumnezeu va duce si la cinstirea acelora care, ca si Ghedeon, au fost folositi ca unelte pentru binecuvântarea poporului Său. Purtarea sălbatică a lui Israel fată de casa lui Ghedeon era tot ce se putea astepta de la un popor care dovedise atâta nerecunostintă fată de Dumnezeu.

 

După moartea lui Abimelec, domnia judecătorilor care se temeau de Dumnezeu a slujit câtva timp pentru a tine în frâu idolatria. Dar nu după multă vreme, poporul s-a întors la practicile neamurilor păgâne din mijlocul lui. În semintiile din nord, zeii sirienilor si sidonienilor aveau multi închinători. În sud-vest zeii filistenilor, iar în est aceia ai lui Moab si Amon au câstigat inima israelitilor, îndepărtând-o de la Dumnezeul părintilor lor. Dar apostazia a adus curând pedeapsa. Amonitii au supus semintiile din răsărit si au pătruns, trecând Iordanul, în tinutul lui Iuda si al lui Efraim. În apus, filistenii au urcat de pe plaiurile lor de-a lungul mării, arzând si jefuind în lung si-n lat. Se părea că Israel fusese din nou dat pradă puterii neîndurătoare a vrăjmasului.

 

Din nou, poporul a căutat ajutor la Acela pe care-L părăsise si-L făcuse de ocară: „Copiii lui Israel au strigat către Domnul si au zis: ‘Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru si am slujit Baalilor" (vezi Jud. 10, 10-16). Dar suferinta nu adusese adevărata pocăintă. Poporul se întrista pentru că păcatele îi aduceau necazuri, nu pentru că Îl dezonorase pe Dumnezeu prin nesocotirea sfintei Sale Legi. Adevărata pocăintă este ceva mai mult decât durerea pentru păcate. Ea este o abatere hotărâtă de la rău.

 

Domnul le-a răspuns printr-unul din profetii Săi: „Nu v-am izbăvit Eu de egipteni, de amoriti, de fiii lui Amon si de filisteni? Si când v-au apăsat sidonitii, Amalec si moabitii, si ati strigat către Mine, nu v-am izbăvit Eu din mâinile lor? Dar voi M-ati părăsit si ati slujit altor dumnezei. De aceea nu vă voi mai izbăvi. Duceti-vă si chemati pe dumnezeii pe care i-ati ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!"

Cuvintele acestea solemne si înspăimântătoare îndreaptă gândurile spre o altă scenă, viitoare - marea zi a judecătii de pe urmă - când cei care au lepădat bunătatea lui Dumnezeu si au luat în râs harul Său vor privi dreptatea Lui drept în fată. La judecata aceea, cei care au folosit talantii dati lor de Dumnezeu, si anume timpul, mijloacele sau intelectul lor, spre a sluji idolilor, va trebui să dea socoteală. Ei L-au părăsit pe Prietenul lor sincer si iubitor pentru a merge pe cărarea vietii comode si a păcatelor. Din când în când, le-a venit gândul să se întoarcă la Dumnezeu; dar lumea, cu nebunia si înselăciunile ei, le prindea atentia. Plăcerile frivole, mândria în îmbrăcăminte si satisfacerea apetitului le-au împietrit inima si le-au amortit constiinta, asa încât glasul adevărului nu mai era auzit. Datoria era dispretuită. Lucruri de o valoare vesnică au fost dispretuite, până când inima a pierdut orice plăcere de a aduce vreo jertfă pentru Acela care a dat atât de mult pentru om. Dar, la ziua secerisului, ei vor secera ce au semănat.

 

Domnul a spus: „Fiindcă Eu chem si voi vă împotriviti, fiindcă Îmi întind mâna si nimeni nu ia seama, fiindcă lepădati toate sfaturile Mele si nu vă plac mustrările Mele, de aceea si Eu voi râde când veti fi în vreo nenorocire. Îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza, ca o furtună, si când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul si strâmtorarea. Atunci Mă vor chema, si nu voi răspunde; Mă vor căuta si nu Mă vor găsi. Pentru că au urât stiinta, si n-au ales frica Domnului, pentru că n-au iubit sfaturile Mele si au nesocotit toate mustrările Mele. De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor si se vor sătura cu sfaturile lor ... Dar cel ce M-ascultă va locui fără grijă, va trăi linistit si fără să se teamă de vreun rău" (Prov. 1,24-31.33).

 

De astă dată israelitii s-au umilit înaintea Domnului. Au scos dumnezeii străini din mijlocul lor si au slujit Domnului. Iar inima cea iubitoare a Domnului s-a îndurat, „s-a îndurat de suferintele lui Israel". Da, îndelunga îndurare a Dumnezeului nostru! Îndată ce poporul a îndepărtat păcatele care îl tineau departe de El, Domnul le-a ascultat rugăciunile si a început să lucreze pentru ei.

 

Le-a fost ridicat un eliberator în persoana lui Iefta, un galaadit, care s-a luptat cu amonitii si a înfrânt puterea lor. De data aceasta, israelitii suferiseră optsprezece ani sub apăsarea vrăjmasilor lor si, cu toate acestea, au uitat din nou învătătura pe care le-o adusese suferinta.

 

Când poporul Său s-a întors din nou la căile lui rele, Domnul a îngăduit ca ei să fie din nou apăsati de vrăjmasii lor cei puternici, filistenii. Multi ani la rând au fost împovărati, iar uneori subjugati cu totul de natiunea aceasta războinică si fără milă. Ei se amestecaseră cu acesti idolatri, luând parte la petrecerile si slujbele lor idolatre, până când au ajuns să fie la fel ca ei în interese si spirit. Atunci, acesti prefăcuti prieteni ai lui Israel s-au schimbat în cei mai înversunati vrăjmasi si au căutat să-i nimicească pe toate căile.  Ca si Israel, prea adesea si crestinii se lasă sub influenta lumii si se obisnuiesc cu principiile si moravurile ei, pentru a-si câstiga prietenia nelegiuitilor; dar în cele din urmă se va dovedi că acesti amici aparenti sunt cei mai primejdiosi inamici. Satana lucrează prin mijlocirea nelegiuitilor să-l atragă pe poporul lui Dumnezeu la păcat, sub aparenta prieteniei, si să-l despartă de El, iar atunci când pavăza si scutul copiilor lui Dumnezeu sunt date la o parte, el îi îndeamnă pe ai lui să se ridice împotriva lor si caută să-i nimicească.

 

Librarie On Line

 

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA