| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Capitolul 49
Cele din urmă cuvinte ale lui Iosua
Războaiele si cuceririle se sfârsiseră, iar Iosua se retrăsese la casa lui din Timnat-Serah. „De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toti vrăjmasii care-l înconjurau. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Atunci Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui si pe căpeteniile oastei. Si le-a zis: ‘Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă‘" (Iosua 23, 12).
Trecuseră câtiva ani de când poporul se asezase în teritoriile lui si se putea vedea cum încep să rodească aceleasi rele care pe vremuri atrăseseră pedepse asupra lui Israel. Când Iosua a simtit că vârsta îsi spune cuvântul si si-a dat seama că lucrarea sa trebuia să se încheie curând, a fost cuprins de îngrijorare în ce priveste viitorul poporului său. Cu o inimă mai mult decât părintească, le-a vorbit iarăsi, atunci când s-au adunat încă o dată în jurul bătrânului lor conducător. „Ati văzut", le-a spus el, „tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru a luptat pentru voi". Cu toate că au fost înfrânti, canaanitii tot mai stăpâneau o bună parte din tinutul făgăduit lui Israel si Iosua îndemnă poporul să nu stea linistit si să nu uite porunca Domnului de a izgoni cu desăvârsire aceste popoare idolatre.
În general, poporul întârzia în încheierea lucrării de alungare a păgânilor. Semintiile s-au asezat fiecare în tinutul său, oastea se împrăstiase si se considera ca fiind greu si nesigur să înceapă iar războiul. Dar Iosua le-a spus: „Domnul, Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră si le va alunga dinaintea voastră; si le veti stăpâni tara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru. Puneti-vă toată puterea ca să păziti si să împliniti tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateti nici la dreapta, nici la stânga".
Iosua a chemat poporul ca martor că, atâta timp cât au împlinit conditiile, Dumnezeu a îndeplinit cu credinciosie făgăduintele date. El spune: „Recunoasteti dar din toată inima voastră si din tot sufletul vostru că nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit". Le spuse însă că Domnul, asa după cum a împlinit făgăduintele, la fel Îsi va împlini si amenintările. „Si după cum toate cuvintele bune, pe care vi le spusese Domnul, Dumnezeul vostru, s-au împlinit pentru voi, tot asa Domnul va împlini fată de voi toate cuvintele rele ... dacă veti călca legământul Domnului ... Domnul Se va aprinde de mânie împotriva voastră si veti pieri de grab din tara cea bună pe care v-a dat-o El".
Satana îi amăgeste pe multi cu teoria ce pare că ar fi adevărată, că iubirea lui Dumnezeu fată de poporul Său este atât de mare, încât îi va scuza păcatele; el sustine că, desi îndeplinesc un anumit rol în cârmuirea Sa morală, totusi amenintările din Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt îndeplinite în litera lor. Dar, în toată purtarea Sa fată de creaturile Sale, Dumnezeu sustine principiile dreptătii prin aceea că descoperă păcatul în adevăratul lui caracter, demonstrând că roada lui sigură este suferinta si moartea. Iertare neconditionată a păcatului n-a fost si nu va fi niciodată. O astfel de iertare ar arăta abandonarea principiilor dreptătii, principii care sunt însăsi temelia guvernării lui Dumnezeu. Aceasta ar face ca universul necăzut să fie plin de consternare. Dumnezeu arată cu credinciosie urmările păcatului, iar dacă aceste avertismente nu ar fi adevărate, cum am putea fi siguri că făgăduintele Sale se vor împlini? Acea asa-numită bunăvointă, care ar da la o parte dreptatea, nu este bunăvointă, ci slăbiciune.
Dumnezeu este dătătorul vietii. De la început, toate legile Lui aveau ca scop să dea viată. Dar păcatul a stricat ordinea stabilită de Dumnezeu si rezultatul a fost vrajba. Atâta timp cât există păcatul, suferinta si moartea sunt inevitabile. Numai datorită faptului că Răscumpărătorul nostru a purtat si poartă în locul nostru blestemul păcatului putem spera să scăpăm, în propria Lui persoană, de urmările nenorocite ale păcatului.
Ascultând de invitatie, conducătorii si reprezentantii semintiilor s-au adunat din nou la Sihem, înainte de moartea lui Iosua. Nici un alt loc din tot cuprinsul tării nu era atât de bogat în amintiri sfinte care să conducă gândurile în trecut, la legământul lui Dumnezeu cu Avraam si Iacov si să le amintească de propriile făgăduinte solemne făcute cu prilejul intrării în Canaan. Aici erau muntii Ebal si Garizim, martorii muti ai legământului, pentru reînnoirea căruia erau acum adunati în fata conducătorului lor, care avea să moară. Pretutindeni erau dovezi despre ce făcuse Dumnezeu pentru ei, cum le dăduse un pământ pe care nu-l lucraseră si cetăti pe care nu ei le zidiseră, livezi de pomi pe care nu ei le sădiseră. Din nou, Iosua le-a repetat istoria lui Israel si le-a povestit faptele minunate ale lui Dumnezeu, pentru ca toti să recunoască iubirea si îndurarea Lui si să fie bucurosi, servindu-L cu credinciosie si din toată inima.
La porunca lui Iosua a fost adus chivotul legământului de la Silo. Prilejul era deosebit de solemn si acest simbol al prezentei lui Dumnezeu avea să sporească impresia pe care el dorise s-o facă asupra poporului. După ce a arătat bunătatea lui Dumnezeu fată de israeliti, el i-a îndemnat în Numele Domnului să aleagă cui doresc să slujească. În taină, unii încă se mai închinau la idoli si Iosua se străduia acum să-i determine să-I slujească lui Dumnezeu nu din constrângere, ci de bunăvoie. Iubirea fată de Dumnezeu este adevărata temelie a religiei. A te angaja în slujba Sa numai în nădejdea răsplătirii sau de teama pedepsei ar fi un lucru zadarnic. Apostazia fătisă nu este mai ofensatoare la adresa lui Dumnezeu decât fătărnicia si închinarea formală.
Bătrânul conducător a rugat poporul să cugete adânc la cele prezentate de el si să hotărască dacă într-adevăr vor să trăiască la fel ca neamurile corupte si idolatre din jurul lor. Dacă nu le plăcea să-I slujească lui Iehova, izvorul puterii si binecuvântării, trebuia să aleagă cui vor să slujească: „dumnezeilor cărora le slujeau părintii vostri", de la slujirea cărora a fost chemat Avraam, „sau dumnezeilor amoritilor, în a căror tară locuiti". Aceste ultime cuvinte au fost o aspră mustrare pentru Israel. Dumnezeii amoritilor nu fuseseră capabili să-si ocrotească închinătorii. Din cauza păcatelor lor dezgustătoare si degradante, natiunile acestea nelegiuite au fost nimicite, iar tara cea bună pe care o stăpâniseră mai înainte i-a fost dată poporului lui Dumnezeu. Ce nebunie pentru Israel să aleagă zeitătile pentru a căror adorare amoritii au fost nimiciti. „Cât despre mine" - spuse Iosua - „Eu si casa mea vom sluji Domnului". Acelasi zel sfânt care însufletea inima conducătorului l-a cuprins si pe popor. Apelurile sale au provocat un răspuns prompt: „Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul si să slujim altor dumnezei".
„Voi nu puteti să slujiti Domnului", a zis Iosua, „căci este un Dumnezeu sfânt ... El nu vă va ierta fărădelegile si păcatele". Înainte de a putea fi vorba de o continuă reformă, poporul trebuia să ajungă constient de propria sa neputintă de a asculta de Dumnezeu. Ei au călcat Legea Sa, care-i condamna ca vinovati si care nu prevedea nici o cale de scăpare. Atâta timp cât se încredeau în propria lor putere si dreptate, le era cu neputintă să câstige iertarea păcatelor; ei nu erau în stare să satisfacă cerintele Legii desăvârsite a lui Dumnezeu si zadarnic era legământul lor de a-I servi lui Dumnezeu. Numai prin credinta lui Hristos puteau să capete iertarea păcatelor si să primească puterea de a asculta de Legea lui Dumnezeu. Era necesar ca ei să înceteze a se mai încrede în propriile lor străduinte de a fi mântuiti, încrezându-se cu totul în meritele Mântuitorului făgăduit, dacă doreau să fie primiti înaintea lui Dumnezeu.
Iosua s-a străduit să-i determine pe ascultătorii săi să-si cântărească bine cuvintele si să nu se angajeze în juruinte pe care nu erau pregătiti să le îndeplinească. Cu adâncă seriozitate, ei au repetat cuvintele lor lămuritoare: „Nu! căci vom sluji Domnului". Mărturisind solemn fată de ei însisi că L-au ales pe Iehova, ei au repetat încă o dată făgăduinta lor de credintă: „Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, si vom asculta de glasul Lui".
„Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul si i-a dat legi si porunci la Sihem". După ce a scris un raport al acestor întâmplări solemne, l-a asezat împreună cu cartea legii alături de chivot. Si a ridicat o piatră mare ca monument, zicând: „’Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva voastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiti necredinciosi Domnului Dumnezeului vostru’. Apoi Iosua a dat drumul poporului si s-a dus fiecare în mostenirea lui".
Lucrarea lui Iosua pentru Israel se încheiase. El I-a urmat Domnului cu credinciosie, iar în cartea lui Dumnezeu este numit „robul Domnului". Cea mai nobilă mărturie a caracterului lui de conducător public este istoria generatiei care a avut parte de roadele ostenelilor sale: „Israel a slujit Domnului în tot timpul vietii lui Iosua si în timpul vietii bătrânilor care au trăit după Iosua".
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA