« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

PATRIARHI SI PROFETI

ELLEN G. WHITE

Capitolul 42

Repetarea Legii 

        Domnul i-a dat de stire lui Moise cã sosise timpul hotãrât pentru luarea în stãpânire a Canaanului. Si, când stãtea pe înãltimea muntilor si privea la Iordan si la pãmântul fãgãduit, profetul împovãrat de ani se uita cu multã plãcere la mostenirea poporului sãu. Oare nu s-ar fi putut ca osânda rostitã la Cades, din pricina pãcatelor sale, sã fie retrasã? Stãruitor, el se rugã: „Stãpâne, Doamne! Tu ai început sã arãti robului Tãu mãrirea Ta si mâna Ta cea puternicã; cãci care este dumnezeul acela, în cer si pe pãmânt, care sã poatã face lucrãri ca ale Tale si sã aibã o putere ca a Ta? Lasã-mã, Te rog, sã trec si sã vãd tara aceea bunã de dincolo de Iordan, muntii aceia frumosi si Libanul!" (Deut.3,24-27).

Rãspunsul dat a fost: „Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta. Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uitã-te spre apus, spre miazãnoapte, spre miazãzi si spre rãsãrit, si priveste-o doar cu ochii; cãci nu vei trece Iordanul acesta."  Fãrã sã murmure, Moise se supuse hotãrârii lui Dumnezeu. Dar se îngrijora de Israel. Cine sã poarte povara pentru binele lor, asa cum o purta el? Din inima lui se revãrsã rugãciunea: „Domnul, Dumnezeul duhurilor oricãrui trup, sã rânduiascã peste adunare un om, care sã iasã înaintea lor si sã intre înaintea lor, care sã-i scoatã afarã si sã-i vâre înãuntru, pentru ca adunarea Domnului sã nu fie ca niste oi care n-au pãstor." (Num.27,16-23).  Domnul a ascultat rugãciunea servului Sãu si a rãspuns: „Ia-ti pe Iosua, fiul lui Nun, bãrbat în care este Duhul Meu, si sã-ti pui mâna peste el. Sã-l asezi înaintea preotului Eleazar si înaintea întregii adunãri, si sã-i dai porunci sub ochii lor. Sã-l faci pãrtas la dregãtoria ta, pentru ca toatã adunarea copiilor lui Israel sã-l asculte." Iosua îi slujise multã vreme lui Moise si, ca un bãrbat credincios, priceput si întelept, a fost ales ca urmas al lui.  Prin punerea mâinilor lui Moise, însotitã de o cuvântare de însãrcinare foarte miscãtoare, Iosua a fost numit în chip solemn, conducãtor al lui Israel. Cuvintele Domnului cu privire la Iosua au fost adresate adunãrii prin gura lui Moise: „Sã se înfãtiseze înaintea preotului Eleazar, care sã întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului, si Iosua, toti copiii lui Israel, împreunã cu el, si toatã adunarea sã iasã dupã porunca lui Eleazar si sã intre dupã porunca lui."  Înainte de a lãsa cu totul locul sãu de conducãtor vãzut al lui Israel, lui Moise i s-a dat sfatul sã repete înaintea lor toate întâmplãrile cu eliberarea lor din Egipt si rãtãcirea prin pustie si sã reaminteascã Legea rostitã la Sinai. Când se dãduse Legea, numai putini dintre cei de fatã erau destul de mari pentru a pricepe grozava solemnitate a decretãrii Legii. Întrucât urma ca peste scurt timp ei sã treacã Iordanul si sã ia în stãpânire pãmântul fãgãduit, Dumnezeu le înfãtisã cerintele Legii Sale si le ceru ascultare, ca o conditie a prosperitãtii.  Moise a stat în picioare înaintea poporului, ca sã repete cele din urmã avertizãri si îndemnuri pentru poporul sãu. Fata lui strãlucea de o luminã sfântã. Pãrul îi era alb de bãtrânete; dar fãptura lui nu se gârbovise sub povara anilor, trãsãturile fetei sale dovedeau puterea neslãbitã a sãnãtãtii, iar ochii îi erau limpezi si luminosi. Prilejul era însemnat si, cu simtãminte adânci, el le vorbi despre iubirea si îndurarea preamilostivului lor Mântuitor.  „Întreabã vremurile strãvechi, care au fost înaintea ta, din ziua când a fãcut Dumnezeu pe om pe pãmânt, si cerceteazã de la o margine a cerului la cealaltã: a fost vreodatã vreo întâmplare asa de mare si s-a auzit vreodatã asa ceva? A fost vreodatã vreun popor care sã fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, si sã fi rãmas viu? A fost vreodatã vreun dumnezeu care sã fi cãutat sã ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercãri, semne, minuni si lupte, cu mânã tare si brat întins, si cu minuni înfricosate, cum a fãcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt si sub ochii vostri? Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca sã cunosti cã numai Domnul este Dumnezeu si cã nu este alt Dumnezeu afarã de El" (Deut.4,32-35).  „Nu doar pentru cã întreci la numãr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi si v-a ales, cãci voi sunteti cel mai mic dintre toate popoarele. Ci pentru cã Domnul vã iubeste, pentru cã a vrut sã tinã jurãmântul pe care l-a fãcut pãrintilor vostri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternicã si v-a izbãvit din casa robiei, din mâna lui Faraon, împãratul Egiptului. Sã stii dar cã Domnul, Dumnezeul tãu, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios si Îsi tine legãmântul si îndurarea pânã la al miilea neam de oameni fatã de cei ce-L iubesc si pãzesc poruncile Lui" (Deut.7,7-9).  Poporul Israel era înclinat sã punã si pe seama lui Moise purtarea lor rea; dar de aceastã datã toate bãnuielile lor, cã Moise ar fi plin de îngâmfare, de înãltare de sine sau de iubire de sine, au fost înlãturate si ei ascultau cu încredere cuvintele lui. Cu sinceritate le înfãtisã Moise greselile si abaterile pãrintilor lor. Din cauza îndelungatei lor rãtãciri prin pustie, ei adesea au ajuns sã fie lipsiti de rãbdare si gata de rãscoalã; dar Domnul nu avea nici o vinã pentru aceastã întârziere de a lua în stãpânire Canaanul; El era mai trist decât ei cã nu putea sã-i ducã mai curând în stãpânirea pãmântului fãgãduit si astfel sã dovedeascã tuturor popoarelor puterea Sa cea mare, arãtatã în eliberarea poporului Sãu. Din cauza neîncrederii lor în Dumnezeu, din cauza îngâmfãrii si necredintei, ei nu au fost pregãtiti sã intre în Canaan. Ei nu ar fi fost o dovadã cã sunt un popor al cãrui Dumnezeu este Domnul, deoarece din caracterul lor lipseau curãtia, bunãtatea si bunãvointa. Dacã pãrintii lor s-ar fi lãsat sã fie cãlãuziti de Dumnezeu, fiind cârmuiti de Legea Lui si umblând pe cãile rânduielilor Lui, ar fi ajuns de multã vreme sã locuiascã în Canaan, ca popor fericit, prosper si sfânt. Prin faptul cã s-a întârziat atât de mult intrarea lor în pãmântul cel bun, Dumnezeu a fost dezonorat si slava Lui micsoratã înaintea popoarelor.  Moise, care întelegea caracterul si valoarea legilor lui Dumnezeu, i-a asigurat pe oameni cã nici o altã natiune nu avea rânduieli atât de bune, drepte si întelepte ca acelea pe care li le dãduse evreilor. „Iatã", zicea el, „v-am învãtat legi si porunci cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca sã le împliniti în tara pe care o veti lua în stãpânire! Sã le pãziti si sã le împliniti, cãci acestea vor fi întelepciunea si priceperea voastrã înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi si vor zice: ‘Acest neam mare este un popor cu totul întelept si priceput!’" (Deut.4,5.6).  Moise le-a mai adus aminte de ziua când s-au înfãtisat înaintea Domnului Dumnezeului lor la Horeb. Si i-a îndemnat pe evrei zicând: „Care este în adevãr, neamul acela asa de mare încât sã fi avut pe dumnezeii lui atât de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemãm? Si care este neamul acela asa de mare, încât sã aibã legi si porunci asa de drepte, cum este toatã legea aceasta pe care v-o pun astãzi înainte?" (Deut. 4,10.7.8.20). Astãzi se poate spune din nou ce i s-a spus lui Israel. Legile pe care le-a dat Dumnezeu poporului Sãu pe vremuri erau mai umane, mai bune si mai întelepte decât ale celor mai civilizate natiuni de pe pãmânt. Legile neamurilor poartã urmele slãbiciunilor si patimilor inimilor nerenãscute; dar Legea lui Dumnezeu poartã în sine pecetea Divinitãtii.  „Dar pe voi, Domnul v-a luat, si v-a scos din cuptorul de fier al Egiptului, ca sã-I fiti un popor pus deoparte, cum sunteti azi" (Deut.4,10.7.8.20), a lãmurit Moise. Tara, în care ei aveau sã intre peste un scurt timp si care urma sã fie a lor dacã ascultau de poruncile lui Dumnezeu, le-a fost descrisã dupã cum se va vedea mai departe. Si cât de miscatã trebuie sã fi fost inima israelitilor auzind aceste cuvinte, când se gândeau cã acela care le descria binecuvântãrile pãmântului fãgãduit în culori atât de strãlucitoare era îndepãrtat de la mostenirea poporului sãu din pricina pãcatelor lor: „Cãci Domnul, Dumnezeul tãu are sã te ducã într-o tarã bunã, nu ca tara Egiptului, din care ati iesit, unde aruncai sãmânta în ogoare si le udai cu piciorul ca pe o grãdinã de zarzavaturi. Tara pe care o veti stãpâni este o tarã cu munti si vãi care se adapã din ploaia cerului; tarã cu pâraie de apã, cu izvoare si cu lacuri care tâsnesc din vãi si din munti; tarã unde vei mânca pâine din belsug, unde nu vei duce lipsã de nimic; tarã ale cãrei pietre sunt de fier si din ai cãrei munti vei scoate arama; este o tarã de care îngrijeste Domnul, Dumnezeul tãu si asupra cãreia Domnul, Dumnezeul tãu are neîncetat ochii de la începutul pânã la sfârsitul anului" (Deut.8,7-9; 11,10-12).  „Domnul Dumnezeul tãu te va face sã intri în tara pe care a jurat pãrintilor tãi, lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov, cã ti-o va da. Vei stãpâni cetãti mari si bune pe care nu tu le-ai zidit, case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puturi de apã sãpate, pe care nu tu le-ai sãpat, vii si mãslini pe care nu tu i-ai sãdit. Când vei mânca si te vei sãtura, vezi, sã nu uiti pe Domnul, Dumnezeul tãu." „Vegheati asupra voastrã ca sã nu dati uitãrii legãmântul pe care l-a încheiat cu voi Domnul Dumnezeul vostru, cãci Domnul Dumnezeul tãu este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos." Iar dacã aveau sã facã fapte rele înaintea Domnului, atunci, zicea Moise, „veti pieri de o moarte repede din tara pe care o luati în stãpânire dincolo de Iordan." (Deut.6,10-12; 4,23-26).  Dupã ce Moise a repetat Legea înaintea tuturor, a încheiat si lucrarea de a scrie toate legile, rânduielile si ordinele date de Dumnezeu, precum si rânduielile privitoare la jertfe. Cartea care cuprindea toate acestea a fost încredintatã câtorva slujbasi, iar pentru a fi pãstratã cu si mai multã grijã, a fost asezatã lângã chivotul mãrturiei. Marele conducãtor încã se mai temea cã poporul se va depãrta de Dumnezeu. Într-o cuvântare deosebit de solemnã si impresionantã, el le-a înfãtisat binecuvântãrile care le vor reveni dacã ascultã de Dumnezeu, cum si blestemele ce vor veni dacã se abat de la El:  „Dacã vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tãu, pãzind si îndeplinind toate poruncile Lui, pe care ti le dau astãzi", „vei fi binecuvântat în cetate si vei fi binecuvântat la câmp. Rodul pântecelui tãu, rodul pãmântului tãu, rodul turmelor tale, fãtul vacilor tale si oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. Cosnita si postava ta vor fi binecuvântate. Vei fi binecuvântat la venirea ta, si vei fi binecuvântat la plecarea ta. Domnul îti va da biruintã asupra vrãjmasilor tãi care se vor ridica împotriva ta. Domnul va face ca binecuvântarea sã fie cu tine în grânarele tale si în toate lucrurile pe care vei pune mâna" (Vezi Deut.28).

„Dar dacã nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tãu, dacã nu vei pãzi si nu vei împlini toate poruncile Lui si toate legile Lui, pe care ti le dau astãzi, iatã toate blestemele care vor veni peste tine si de care vei avea parte". „Vei fi de pominã, de batjocurã si de râs printre toate popoarele la care te va duce Domnul". „Domnul te va împrãstia printre toate neamurile, de la o margine a pãmântului pânã la cealaltã: si acolo vei sluji altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici pãrintii tãi, dumnezei de lemn si de piatrã. Între aceste neamuri nu vei fi linistit si nu vei avea un loc de odihnã pentru talpa picioarelor tale. Domnul îti va face inima fricoasã, ochii lâncezi si sufletul îndurerat. Viata îti va sta nehotãrâtã înainte… Dimineata vei zice: ‘O, de ar veni seara!’ si seara vei zice: ‘O, de ar veni dimineata!’ în groaza care-ti va umple inima si în fata lucrurilor pe care ti le vor vedea ochii."  Privind peste veacuri prin Duhul profetiei, Moise a descris scenele îngrozitoare ale prãbusirii finale a lui Israel si nimicirea Ierusalimului de cãtre ostile romane: „Domnul va aduce de departe, de la marginile pãmântului un neam care va cãdea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cãrui limbã n-o vei întelege, un neam cu înfãtisare sãlbaticã si care nu se va sfii de cel bãtrân, nici nu va avea milã de copii."  Pustiirea deplinã a tãrii si suferintele îngrozitoare ale poporului cu ocazia asedierii Ierusalimului de cãtre Tit, în veacurile de mai târziu, sunt viu descrise: „El va mânca rodul turmelor tale si rodul pãmântului tãu, pânã vei fi nimicit… Te va împresura în toate cetãtile tale, pânã îti vor cãdea zidurile, aceste ziduri înalte si tari în care îti puneai încrederea pe toatã întinderea tãrii tale… În strâmtorarea si necazul în care te va aduce vrãjmasul tãu, vei mânca rodul trupului tãu, carnea fiilor si fiicelor tale, pe care ti-i va da Domnul Dumnezeul tãu." „Femeia cea mai gingasã si cea mai miloasã dintre voi, care de gingasã si miloasã ce era, nu stia cum sã calce mai usor cu piciorul pe pãmânt, va privi fãrã milã pe bãrbatul care se odihneste la sânul ei, pe fiul si pe fiica ei… cãci, ducând lipsã de toate, va mânca în ascuns pe copiii pe care îi va naste, din pricina strâmtorãrii si necazului în care te va aduce vrãjmasul tãu în cetãtile tale."  Moise a încheiat cu aceste cuvinte: „Iau azi cerul si pãmântul martori împotriva voastrã cã ti-am pus înainte viata si moartea, binecuvântarea si blestemul. Alege viata ca sã trãiesti tu si sãmânta ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tãu, ascultând glasul Lui si lipindu-te de El; cãci de aceasta atârnã viata ta si lungimea zilelor tale, si numai asa vei putea locui în tara pe care a jurat Domnul cã o va da pãrintilor tãi, lui Avraam, Isaac si Iacov" (Deut.30,19.20).  Pentru ca adevãrurile acestea sã se imprime si mai bine în toti cei de fatã, marele conducãtor le-a îmbrãcat în versuri sfinte - cântecul acesta nu era numai istoric, ci si profetic. În timp ce povestea purtarea minunatã a lui Dumnezeu fatã de poporul Sãu în veacurile trecute, le arãta în umbrã marile întâmplãri ale viitorului, biruinta finalã a celor credinciosi când Domnul Hristos Se va arãta din nou în putere si mãrire. I s-a poruncit apoi poporului sã învete aceastã istorie profeticã si sã o scrie în mintea copiilor si nepotilor. Trebuia sã fie cântatã de adunare, când se participa la serviciul divin, si sã fie repetatã când era la lucrul de peste zi. Era datoria pãrintilor sã imprime atât de bine cuvintele acestea în mintea primitoare a copiilor lor, încât sã nu le uite niciodatã.  Întrucât, într-un sens deosebit, israelitii trebuia sã fie pãzitorii Legii lui Dumnezeu, trebuia sã li se imprime lor si, prin ei copiilor si nepotilor lor, într-un chip deosebit, însemnãtatea celor cuprinse în lege si importanta ascultãrii. De aceea Domnul a poruncit cu privire la rânduielile Sale: „Sã le întipãresti în mintea copiilor tãi, si sã vorbesti de ele când vei fi acasã, când vei pleca în cãlãtorie, când te vei culca si când te vei scula… Sã le scrii pe usiorii casei tale si pe portile tale".  Dacã în timpurile de mai târziu copiii aveau sã întrebe: „Ce înseamnã învãtãturile acestea, legile acestea si poruncile acestea, pe care vi le-a dat Domnul Dumnezeul nostru?" atunci pãrintii trebuia sã le povesteascã felul plin de milã în care bunul Dumnezeu Se purtase fatã de ei, ce fãcuse Domnul ca sã-i scape pentru a putea tine poruncile Lui si sã spunã lãmurit: „Domnul ne-a poruncit atunci sã împlinim toate aceste legi si sã ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru, ca sã fim totdeauna fericiti si sã ne tinã în viatã, cum face astãzi. Vom avea parte de îndurarea Lui, dacã vom împlini cu scumpãtate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El" (Deut.6,7-9.20-25).

« Back =  Inapoi

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA