| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Capitolul 41
Apostazia de la Iordan
Cu inima veselă si cu credinta în Dumnezeu reînnoită, ostile lui Israel s-au întors biruitoare de la Basan. Deja puseseră stăpânire pe un tinut bogat si aveau o puternică încredere în imediata cucerire a Canaanului. Numai Iordanul se afla între ei si pământul făgăduit. Chiar dincolo de Iordan, în fata lor, se afla o câmpie roditoare, plină de verdeată, udată de lacuri si izvoare de apă si umbrită de palmieri maiestuosi. În părtile apusene ale câmpiei se înăltau turnurile si palatele Ierihonului, care era asa de bine asezat în livezile lui de palmieri, încât i se dăduse numele de „cetatea palmierilor". Pe partea răsăriteană a Iordanului, între râu si podisul înalt pe care-l străbătuseră, mai era o câmpie lată de câtiva kilometri ce se întindea pe o oarecare distantă de-a lungul apei. Valea aceasta adăpostită avea climat tropical; aici înflorea salcâmul, de unde si numele „valea salcâmilor". Aici si-au asezat tabăra israelitii, aflând un adăpost plăcut în dumbrăvile de salcâmi, de-a lungul apei. Dar, în mijlocul acestor locuri atrăgătoare, ei aveau să dea de un rău mai ucigător decât cele mai tari ostiri de bărbati înarmati sau decât fiarele sălbatice ale pustietătii. Tinutul acesta atât de bogat în bunătăti naturale fusese întinat de locuitorii lui. Cu prilejul slujirii obstesti a lui Baal, zeitatea lor cea mai mare, aveau loc petrecerile cele mai josnice si mai păgânesti. Pretutindeni erau locuri cunoscute pentru idolatrie si desfrâu, ale căror nume chiar aminteau stricăciunea si coruptia poporului. Stările acestea din jurul lor au avut o înrâurire întinătoare asupra israelitilor. Inima lor s-a deprins cu gânduri murdare, care s-au întins curând prin toată tabăra; viata de huzur si lenevie a avut asupra lor o înrâurire stricăcioasă. Aproape fără să-si dea seama, s-au îndepărtat de Dumnezeu si au ajuns într-o stare în care au devenit o pradă usoară pentru ispită. În timp ce se aflau în tabără la Iordan, Moise a luat măsuri pentru cucerirea Canaanului. Marele conducător era prins cu totul de lucrarea aceasta; dar pentru popor, timpul acesta lipsit de griji, în asteptare, a ajuns să fie peste măsură de ispititor si, nu peste multe săptămâni, viata lor ajunse să fie mânjită de grozave rătăciri de la calea virtutii si credinciosiei. La început, au fost numai putine legături între israeliti si vecinii lor păgâni; după un timp însă, au început să se strecoare în tabără femei madianite. Înfătisarea lor nu era bătătoare la ochi, iar planurile lor au fost săvârsite atât de pe ascuns, încât atentia lui Moise nu a fost atrasă de lucrul acesta. Femeile acestea aveau de gând ca, prin legătura lor cu israelitii, să-i ducă la călcarea Legii lui Dumnezeu, să le îndrepte mintea la obiceiurile si apucăturile păgânesti si să-i momească la idolatrie. Gândurile acestea au fost tinute ascunse cu grijă sub haina prieteniei, asa încât n-au fost privite cu bănuială nici de supraveghetorii poporului. La îndemnurile lui Balaam, împăratul Moabului a pus la cale o mare petrecere în cinstea zeilor lor si i-a dat în grijă lui Balaam să-i determine pe israeliti să ia si ei parte. Întrucât era privit de ei ca profet al lui Dumnezeu, nu i-a fost greu să-si aducă la îndeplinire planul. O mare parte din popor s-a dus cu el să vadă sărbătorile. S-au încumetat să umble pe calea oprită si s-au prins în latul lui Satana. Ademeniti de muzică si de jocuri, atâtati de frumusetea vestalelor păgâne, s-au lepădat de credinciosia lor fată de Dumnezeu. Îndată ce au luat parte la ospăt si veselie, mintea li s-a întunecat când au băut vin si lanturile stăpânirii de sine au fost rupte. Pornirile firesti au ajuns să-i stăpânească si, o dată ce constiinta li s-a mânjit prin aceste fapte de destrăbălare, s-au lăsat înduplecati si să se închine înaintea idolilor. Au adus jertfe pe altarele păgânesti si au luat parte la cele mai înjositoare ceremonii. N-a trebuit mult timp ca otrava să se întindă ca o molimă ucigătoare prin toată tabăra lui Israel. Aceia care ar fi trebuit să-i înfrângă în luptă pe vrăjmasii lor au fost înfrânti prin siretenia femeilor păgâne. Poporul părea că este vrăjit. Mai marii si fruntasii poporului au fost printre cei dintâi care s-au abătut, apoi multi altii din popor, încât apostazia a ajuns generală. „Israel s-a alipit de Baal-Peor" (Numeri 25,3). Când, în cele din urmă, a văzut si Moise ce se petrece si ce prăpăd a venit peste ei, atacurile vrăjmasilor lor ajunseseră să izbutească atât de mult, încât nu numai că israelitii luau parte la serviciile destrăbălate ale închinării idolatre de la muntele Por, ci se ajunsese ca obiceiurile păgânesti să fie tinute chiar si în tabără. Bătrânul conducător s-a umplut de indignare si mânia lui Dumnezeu s-a aprins. Practicile idolatre ale israelitilor au realizat tot ce nu au putut să facă formulele magice ale lui Balaam - i-au despărtit de Dumnezeu. Datorită judecătilor ce s-au abătut de îndată asupra sa, poporul a început să-si dea seama de grozăvia păcatelor lui. O molimă înspăimântătoare s-a abătut asupra taberei si zece mii dintre ei au murit. Dumnezeu a dat porunca să fie omorâti de judecători toti cei care conduseseră la apostazia aceasta. Porunca s-a împlinit fără întârziere. Cei vinovati au fost ucisi, iar trupurile lor moarte au fost spânzurate în văzul întregului Israel, pentru ca cei din tabără, văzând cât de aspră era purtarea cu căpeteniile lor, să-si dea seama de adânca neplăcere a lui Dumnezeu fată de păcatul lor, iar pe ei să-i apuce groaza de mânia Lui. Toti si-au dat seama că pedeapsa era îndreptătită si au dat fuga la cortul înâlnirii; plângând si cu adâncă umilintă si-au recunoscut păcatul. În timp ce plângeau înaintea lui Dumnezeu la intrarea cortului mărturiei, în timp ce molima bântuia încă, omorându-i pe oameni, iar judecătorii îsi săvârseau lucrarea înspăimântătoare, Zimri, una dintre căpeteniile lui Israel, a venit în tovărăsia unei desfrânate madianite, „fata lui Tur, căpetenia semintiilor iesite dintr-o casă părintească din Madian", pe care o ducea la cortul său, trecând semet prin tabără. Niciodată nu se arătase desfrâul mai obraznic sau mai respingător. Atâtat de vin, Zimri se fălea cu păcatul lui, „ca locuitorii Sodomei", si se purta batjocoritor în ticălosia lui. Preotii si conducătorii, plini de durere si umilintă, se aruncaseră cu fata la pământ si plângeau, „între tindă si altar", rugându-L stăruitor pe Dumnezeu să-Si ierte poporul si să nu facă de rusine mostenirea, când acest conducător al poporului se arătă îngâmfat cu păcatul lui în mijlocul adunării, ca si cum ar fi vrut să sfideze mânia lui Dumnezeu si să-si bată joc de judecătorii poporului. Fineas, fiul lui Eleazar, marele preot, se ridică din mijlocul adunării si, luând o sulită, „s-a luat după omul acela din Israel până la cortul lui" si i-a omorât pe amândoi. Astfel, plaga s-a oprit în timp ce preotul care a împlinit judecata divină a fost onorat în fata întregului Israel, iar lui si casei lui le-a fost dată preotia pentru vesnicie. „Fineas… a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel", spunea solia divină; „de aceea să spui că închei cu el un legământ de pace. Acesta va fi, pentru el si pentru sământa lui după el, legământul unei preotii vesnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui si a făcut ispăsire pentru copiii lui Israel." Judecătile cu care a fost lovit Israel la Sitim din pricina păcatelor lui au adus moartea celor ce mai rămăseseră în viată din ceata cea mare a celor care, cu aproape patruzeci de ani mai înainte, îsi atrăseseră osânda de a muri în pustie. Numărătoarea poporului făcută în timpul rămânerii lor pe câmpiile Iordanului, potrivit cu porunca lui Dumnezeu, arată că „între ei nu era nici unul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise si preotul Aaron în pustia Sinai… afară de Caleb, fiul lui Iefune, si Iosua, fiul lui Nun" (Num.26,64.65). Dumnezeu trimisese pedepse asupra israelitilor pentru că se lăsară prinsi de ispitele madianitilor; dar ispititorii nu puteau să scape de mânia judecătii divine. Amalecitii, care îl atacaseră pe Israel la Refidim, când s-au aruncat asupra celor obositi, rămasi pe urmă din ostire, n-au fost pedepsiti decât mult mai târziu; dar madianitii, prin care fuseseră dusi în păcat, trebuia să simtă îndată pedepsele lui Dumnezeu, ca niste vrăjmasi mai primejdiosi. „Răzbună pe copiii lui Israel împotriva madianitilor", spunea porunca dată de Dumnezeu lui Moise, „apoi vei fi adăugat la poporul tău." (Num.31,2). Însărcinarea aceasta a fost îndeplinită fără întârziere. Din fiecare semintie au fost alesi câte o mie de bărbati si trimisi sub conducerea lui Fineas. „Au înaintat împotriva Madianului după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul; si au omorât pe toti bărbatii. Împreună cu toti ceilalti, au omorât si pe… cei cinci împărati ai Madianului; au ucis cu sabia si pe Balaam, fiul lui Beor." Chiar si femeile care fuseseră luate ca prizoniere de oastea biruitoare au fost ucise la porunca lui Moise, ca unele care erau vrăjmasii cei mai primejdiosi si mai vinovati ai lui Israel. Asa a fost sfârsitul acelora care au pus la cale nenorocirea poporului lui Dumnezeu. Psalmistul zice: „Neamurile cad în groapa pe care au făcut-o si li se prinde piciorul în latul pe care l-au pus." (Ps.9,15). „Căci Domnul nu lasă pe poporul Său si nu-Si părăseste mostenirea. Ci se va face odată judecată după dreptate si toti cei cu inima curată o vor găsi bună". Când „se strâng împotriva vietii celui neprihănit, si osândesc sângele nevinovat", Domnul „va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor" (Ps.94,14.15.21.23).
Când a fost chemat să-i blesteme pe evrei, Balaam nu le-a putut face nici un rău, cu toate cuvintele lui vrăjitoresti; căci Domnul „nu vede nici o fărădelege în Iacov", „nici o răutate în Israel" (Num.23,21.23). Dar când au călcat Legea lui Dumnezeu, lăsându-se pradă ispitei, Păzitorul lor S-a depărtat de la ei. Câtă vreme poporul lui Dumnezeu rămâne credincios poruncilor Sale, nici un blestem si nici o vrăjitorie nu-l pot lovi pe Israel. Întreaga putere a lui Satana si toate loviturile date de el cu siretenie nu urmăresc altceva decât să împingă la păcat. Când cei care spun că sunt păstrătorii Legii lui Dumnezeu calcă în picioare prescriptiile ei, se despart în felul acesta de Dumnezeu si nu mai sunt în stare să stea în picioare înaintea vrăjmasilor lor. Israelitii care nu au putut să fie biruiti de armele sau vrăjitoriile madianitilor au căzut pradă femeilor lor desfrânate. Iată cum femeile care sunt în slujba lui Satana îsi folosesc puterea pentru a prinde sufletele în cursă si a le nimici. „Ea a făcut să cadă multe jertfe si multi sunt cei pe care i-a ucis ea" (Prov.7,26). Astfel s-a întâmplat că fiii lui Set au fost sedusi, părăsind cinstea, integritatea lor, si în felul acesta poporul cel sfânt a ajuns corupt. În acelasi fel a fost ispitit Iosif. La fel si-a trădat Samson puterea, apărarea lui Israel, în mâinile filistenilor. Tot în lucruri de felul acesta a căzut si David. Iar Solomon, cel mai întelept dintre împărati, care de trei ori fusese numit fiu gingas al Dumnezeului său, a ajuns un rob al patimilor si si-a lăsat credinciosia pradă puterii lor ademenitoare. „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde si au fost scrise pentru învătătura noastră, peste care au venit sfârsiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă." (1 Cor.10,11.12). Satana cunoaste bine materialul cu care are de-a face în inima omului. El cunoaste acele trăsături din fiecare caracter care pot fi mai usor atacate, deoarece le-a studiat mii de ani cu o râvnă demonică si, în generatiile care au urmat una după alta, s-a străduit să-i răstoarne pe cei mai tari bărbati, printi din Israel, prin aceleasi ispite care au izbutit atât de teribil la Baal- Por. În toate veacurile se găsesc epave de caracter, care s-au ciocnit de stâncile poftelor firii pământesti. Astăzi, când ne apropiem de sfârsitul timpului, iar poporul lui Dumnezeu se află la hotarele Canaanului ceresc, Satana, ca si pe vremuri, îsi va dubla sfortările pentru a-i împiedica să păsească pe pământul făgăduit. El întinde curse pentru fiecare suflet. Nu numai cei nestiutori si needucati trebuie să fie cu luare aminte. El va pregăti ispite si pentru aceia care se găsesc în locurile cele mai de cinste si în slujbele cele mai sfinte; dacă poate să-i ademenească să-si întineze sufletul, atunci, prin ei, e în stare să-i ducă pe multi la pieire. Si pentru aceasta se slujeste de aceleasi mijloace si astăzi, ca si acum trei mii de ani. Prin prietenii lumesti, prin expunerea frumusetii, prin ispita satisfacerii poftelor, prin dezmăt, petreceri sau un pahar cu vin, el îi duce pe oameni la călcarea poruncii a saptea. Satana l-a ademenit pe Israel mai întâi la necumpătare si numai după aceea l-a atras la idolatrie. Aceia care dezonorează chipul lui Dumnezeu si mânjesc templul Lui în însăsi fiinta lor nu se vor da înapoi de la nici o batjocorire a lui Dumnezeu, care ar multumi pofta inimii lor stricate. Împlinirea poftelor păcătoase slăbeste mintea si înjoseste sufletul. Puterile morale si spirituale sunt slăbite si paralizate prin împlinirea poftelor josnice si este cu neputintă pentru robul patimilor să priceapă obligativitatea sfântă a Legii lui Dumnezeu, să pretuiască ispăsirea sau să-si dea seama de valoarea sufletului. Bunătatea, curătia si adevărul, temerea de Dumnezeu si iubirea de cele sfinte - toate aceste simtiri sfinte si năzuinte alese, care îl leagă pe om de lumea cerească, sunt mistuite în focul poftelor. Sufletul ajunge un pustiu trist si întunecat, locuinta duhurilor rele si „o închisoare a oricărei păsări necurate si urâte". Fiinte zidite după chipul si asemănarea lui Dumnezeu ajung să fie înjosite până la treapta animalelor lipsite de ratiune. Evreii au fost făcuti să calce în picioare Legea lui Dumnezeu si să atragă judecătile Lui asupra neamului lor prin faptul că au avut legături cu oamenii idolatri si au luat parte la petrecerile lor. În acelasi fel izbuteste Satana si astăzi, în cea mai mare măsură, să-i amăgească la păcat pe urmasii lui Hristos, ademenindu-i să lege prietenii cu nelegiuitii si să ia parte la petrecerile lor. „De aceea iesiti din mijlocul lor si depărtati-vă de ei, zice Domnul, nu vă atingeti de ce este necurat" (2 Cor.6,17). Dumnezeu cere de la poporul Său de astăzi să fie tot atât de mult deosebit de lume în ce priveste obiceiurile, purtarea si principiile, cât îi cerea si poporului Său de pe timpuri. Dacă ei ascultă în chip credincios de învătăturile Cuvântului Lui, deosebirea aceasta va fi netă; altfel, nu este cu putintă. Poruncile date evreilor de a nu se amesteca cu păgânii nu erau mai clare sau mai explicite decât acelea care îi opresc pe crestini să se lase în voia spiritului si obiceiurilor celor nelegiuiti. Domnul Hristos ne spune: „Nu iubiti lumea (păcatul, n.tr.), nici lucrurile din lume. Dacă iubeste cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el" (1 Ioan 2,15). „Prietenia lumii este vrăjmăsie cu Dumnezeu. Asa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmas cu Dumnezeu" (Iacov 4,4). Urmasii Domnului Hristos trebuie să se despartă de păcătosi si să caute să vină în legătură cu ei numai atunci când li se poate face acelora bine. Nu putem fi destul de hotărâti în ce priveste evitarea celor care caută să ne depărteze de Dumnezeu. Atunci când ne rugăm: „Si nu ne duce pe noi în ispită", trebuie să fugim si noi cât mai mult de ispită. Israelitii au fost ispititi să păcătuiască într-un moment când se aflau într-o stare de tihnă si sigurantă. Au pierdut din vedere să caute fără încetare fata lui Dumnezeu, au uitat să se mai roage si s-au lăsat în voia unei deosebite încrederi în sine. Comoditatea, lenevia si înclinatia către petreceri au lăsat nesupravegheată citadela sufletului si gândurile josnice si-au făcut intrare. Trădătorii de dincoace de ziduri au fost aceia care au dărâmat întăriturile principiilor si l-au lăsat pe Israel pradă puterii lui Satana. În felul acesta caută Satana si în zilele noastre să nimicească sufletele. Un lung proces pregătitor, necunoscut lumii, se desfăsoară în inimă înainte ca un crestin să săvârsească fătis păcatul. Sufletul nu coboară deodată de la curătie si sfintenie, la viata de rând, la patimi si fărădelege. E nevoie de timp pentru ca aceia care sunt făcuti după chipul si asemănarea lui Dumnezeu să ajungă ca niste brute sau cu chipuri demonice. Noi suntem schimbati prin privire. Omul care nutreste în inimă cugete necurate ajunge în cele din urmă să aibă plăcere de păcatele pe care altădată la privea cu scârbă. Satana foloseste orice mijloc pentru ca nelegiuirea si patimile josnice să fie ceva foarte obisnuit si plăcut între oameni. Nu putem merge pe străzile oraselor noastre fără să vedem cum nelegiuirile sunt amintite pe fată, fie că sunt descrise într-un roman, fie că sunt reprezentate pe scena unui teatru. Inima ajunge să se deprindă cu păcatul. În publicatiile de toate zilele, li se povestesc oamenilor faptele celor răi si stricati si tot ce poate atâta patimile li se înfătisează în povestiri ispititoare. Ei aud si citesc atât de mult despre aceste fărădelegi înjositoare, încât constiinta care odată era foarte simtitoare si se dădea înapoi cu scârbă de la scenele acestea ajunge să se înăsprească si să se ocupe cu foarte mult interes de asemenea lucruri. Multe dintre distractiile populare din zilele noastre, care sunt frecventate cu plăcere chiar de către aceia care se numesc crestini, tind către acelasi scop pe care-l aveau cele ale păgânilor. De fapt, sunt putine dintre ele acelea pe care Satana nu le foloseste pentru a pierde suflete. Prin intermediul teatrului, el a făcut ca timp de secole patimile să fie atâtate si viciul să fie slăvit. Opera cu strălucirea ei, fascinanta ei prezentare, dansul, jocul de cărti, toate sunt folosite de Satana pentru a rupe lanturile principiilor si pentru a deschide portile împlinirii poftelor păcătoase. La orice întâlnire pentru satisfacerea plăcerilor, unde mândria este încurajată sau apetitul satisfăcut, unde omul este determinat să-L uite pe Dumnezeu si să piardă din vedere interesele vesnice, Satana strânge lanturile sale în jurul sufletelor. „Păzeste-ti inima mai mult decât orice", spunea sfatul întelepciunii, „căci din ea ies izvoarele vietii." Căci omul este cum „îsi face socotelile în suflet" (Prov.4,23; 23,7). Inima trebuie să fie înnoită prin harul lui Dumnezeu; altfel, în zadar va umbla după curătirea vietii. Cel care încearcă să-si clădească un caracter plin de virtuti, fără să se sprijinească pentru aceasta pe harul lui Hristos, îsi zideste casa pe nisip miscător. În ceasul cel greu al ispitei, desigur că se va prăbusi. Rugăciunea lui David să fie strigătul fiecărui suflet: „Zideste în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou si statornic" (Ps.51,10). Iar după ce am ajuns părtasi ai harului divin, trebuie să mergem înainte până la desăvârsire, „păziti de puterea lui Dumnezeu, prin credintă" (1Petru 1,5).
Si totusi, avem si noi ceva de făcut pentru a ne împotrivi ispitei. Aceia care nu doresc să cadă pradă atacurilor lui Satana trebuie să-si apere bine portile sufletului; trebuie să se ferească de a citi, a privi sau a asculta ceea ce trezeste gânduri murdare. Să nu-si lase mintea si gândurile să alerge la întâmplare după oricare subiect ce iese în cale, după cum li-l aduce Satana înainte. „De aceea încingeti-vă coapsele mintii voastre", spune apostolul Petru, „fiti treji… nu vă lăsati târâti în poftele pe care le aveati altădată, când erati în nestiintă; ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiti si voi sfinti în toată purtarea voastră" (1 Petru 1,13-15). Pavel zice: „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună si orice laudă, aceea să vă însufletească" (Fil.4,8). Aceasta cere rugăciune stăruitoare si o continuă veghere. Trebuie să fim sprijiniti de puterea dăinuitoare a Duhului Sfânt care îndrumă gândurile către cer si le deprinde să stăruiască la cele curate si sfinte. Pe lângă aceasta, trebuie să cercetăm cu râvnă Cuvântul lui Dumnezeu. „Cum îsi va tine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Strâng Cuvântul Tău în inima mea", zice psalmistul, „ca să nu păcătuiesc împotriva Ta" (Ps.119,9.11). Păcatul săvârsit de israeliti la Baal-Peor a adus judecătile lui Dumnezeu asupra natiunii si, dacă în zilele noastre aceleasi păcate nu atrag asa de grabnic pedeapsa, ele îsi vor primi tot asa de sigur răsplata. „Dacă nimiceste cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu" (1 Cor.3,17). Natura leagă pedepse grozave de păcatele acestea, pedepse care mai curând sau mai târziu se abat asupra oricărui făcător de rele. Mai mult decât toate celelalte păcate, acestea au dus la degenerarea neamului nostru si dau nastere la o povară de boli si suferinte cu care este blestemată lumea noastră. S-ar putea ca oamenii să izbutească pentru un timp să-si ascundă abaterile de ochii semenilor lor, dar vor culege tot atât de sigur suferinte, boli, nebunie sau moarte, roadele faptelor lor rele. Iar dincolo de viata aceasta, asteaptă judecata, care va da ca răsplată pedeapsa vesnică. „Cei ce fac unele ca acestea nu vor mosteni Împărătia lui Dumnezeu", ci împreună cu Satana si cu îngerii răi îsi vor avea partea în „iazul de foc", care este „moartea a doua" (Gal.5,21; Apoc.20,14). „Buzele femeii străine strecoară miere si cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascutită ca o sabie cu două tăisuri." „Depărtează-te de drumul care duce la ea si nu te apropia de usa casei ei, ca nu cumva să-ti dai altora vlaga ta, si unui om fără milă anii tăi; ca nu cumva niste străini să se sature de averea ta si tu să te trudesti pentru casa altuia; ca nu cumva să gemi la urmă, când carnea si trupul ti se vor istovi." „Căci casa ei pogoară la moarte." „Nici unul care se duce la ea nu se va mai întoarce." „El nu stie că acolo sunt mortii si că oaspetii ei sunt în văile locuintei mortilor." (Prov.5,3.4.8-11; 2,18.19; 9,18).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA