| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Capitolul 39
Cucerirea Basanului
După trecerea spre miazăzi de Edom, israelitii au mers spre miazănoapte si din nou si-au îndreptat fetele spre pământul făgăduit. Drumul lor ducea acum peste un podis mare, înalt, peste care bătea un vânt răcoritor si înviorător dinspre înăltimi. Era o schimbare binevenită după valea arsă de soare prin care trecuseră si ei înaintau voiosi si plini de nădejde. După ce au trecut pârâul Zered, au mers spre răsărit de tinutul Moab deoarece li se dăduse porunca: „Nu face război cu Moab si nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ti voi da nimic să stăpânesti în tara lui: ‘Arul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot’". (Deut.2,9). Aceeasi poruncă li se dăduse cu privire la amoniti, care erau si ei urmasi ai lui Lot. Tot urcând spre miazănoapte, ostile lui Israel au ajuns curând în tara amoritilor. Poporul acesta puternic si războinic pusese mâna mai întâi pe partea de miazăzi a Canaanului; dar cum numărul lor crescuse, au trecut peste Iordan si au făcut război cu moabitii si au ajuns stăpâni pe o parte din pământul lor. Aici s-au colonizat si si-au exercitat nestingheriti domnia pe tot tinutul, de la Arnon până la Iaboc. Drumul către Iordan, pe care doreau israelitii să meargă, ducea de-a dreptul prin tinutul acesta si Moise îi trimise o solie prietenoasă lui Sihon - împăratul amoritilor - în capitală: „Lasă-mă să trec prin tara ta; voi tinea drumul mare, fără să mă abat nici la dreapta, nici la stânga. Să-mi vinzi pe pret de argint hrana pe care o voi mânca, si să-mi dai cu pret de argint apa pe care o voi bea; nu voi face altceva decât să trec cu piciorul". (Deut.2,27.28). Li s-a răspuns printr-un refuz hotărât; si întreaga ostire a amoritilor a fost chemată să se împotrivească trecerii noilor veniti. Această ostire grozavă i-a umplut de spaimă pe israeliti, care erau slab înarmati ca să dea piept cu o oaste bine înarmată si bine disciplinată. În ce priveste iscusinta în cele ale războiului, vrăjmasii lor erau în avantaj. Omeneste vorbind, israelitilor avea să li se pregătească un sfârsit grabnic. Dar Moise îsi tinea privirea îndreptată către stâlpul de nor si îi încuraja pe oameni cu realitatea faptului că semnul prezentei lui Dumnezeu încă era cu ei. În acelasi timp, le-a dat ordin să facă tot ce stătea în puterea omului să facă, pentru a se pregăti de război. Vrăjmasii lor erau nerăbdători să înceapă bătălia si asteptau plini de încredere să-i steargă de pe fata pământului pe israelitii nepregătiti. Dar, din partea Stăpânului a tot pământul, Moise a primit următoarea poruncă: „Sculati-vă, plecati si treceti pârâul Arnon. Iată îti dau în mâini pe Sihon, împăratul Hesbonului, amoritul, si tara lui. Începe cucerirea, fă război cu el! De azi încolo voi băga groaza si frica de tine în toate popoarele de sub cer si la auzul faimei tale vor tremura si se vor îngrozi de tine." (Deut.2,24.25). Neamurile acestea de la marginea Canaanului ar fi fost crutate dacă în vrăjmăsia lor fată de cuvântul Domnului nu s-ar fi împotrivit înaintării lui Israel. Domnul Se dovedise a fi îndelung răbdător si plin de milă si de iubire fată de aceste neamuri păgâne. Atunci când i-a arătat lui Avraam într-o viziune că urmasii lui vor fi patru sute de ani într-o tară străină, Domnul i-a dat făgăduinta: „În al patrulea neam ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoritilor nu si-a ajuns încă vârful" (Gen.15,16). Cu toate că amoritii erau niste idolatri a căror viată pe drept era pierdută, datorită marii lor nelegiuiri, Dumnezeu i-a crutat timp de patru sute de ani pentru a le oferi dovezi ce nu pot fi tăgăduite, despre faptul că El este adevăratul Dumnezeu, Creatorul cerului si al pământului. Le erau cunoscute toate minunile pe care El le făcuse de la iesirea israelitilor din Egipt. Dovezi aveau destule; ar fi putut cunoaste adevărul dacă ar fi fost gata să se lase de idolatria si nelegiuirile lor. Dar ei au lepădat lumina si s-au lipit tare de idolii lor. Când Domnul Si-a adus poporul pentru a doua oară la hotarele Canaanului, li s-au dat acestor păgâni dovezi noi despre puterea Sa. În biruinta pe care a repurtat-o Israel asupra Aradului si asupra canaanitilor de acolo, precum si în minunea ce s-a săvârsit pentru a-i scăpa pe cei ce mureau de muscătura sarpelui, acestia au văzut că Dumnezeu era cu poporul Său. Cu toate că israelitilor le-a fost respinsă trecerea prin tara lui Edom si în felul acesta au fost nevoiti să ia drumul cel lung si greu către Marea Rosie, totusi, în pribegia lor pe marginile tinuturilor lui Edom, Moab si Amon, n-au dat pe fată vrăjmăsie si n-au făcut nici un rău nici oamenilor, nici bunurilor lor. Când au ajuns la hotarele amoritilor, israelitii i-au rugat să le îngăduie să treacă prin tara lor, făgăduind că vor respecta aceleasi rânduieli pe care le păziseră în relatiile cu alte popoare. Dar când regele amoritilor a respins această cerere prietenoasă si plin de semetie si-a adunat oastea pentru luptă, măsura fărădelegii lor s-a umplut si Domnul Si-a manifestat puterea în înfrângerea lor.
Israelitii au trecut pârâul Arnon si au înaintat împotriva vrăjmasilor lor. A avut loc o ciocnire din care ostile lui Israel au iesit biruitoare si, folosind câstigul de la început, au ajuns curând stăpâne pe tinutul amoritilor. Căpetenia ostirii Domnului era Cel care i-a înfrânt pe vrăjmasii poporului Său si ar fi făcut lucrul acesta cu treizeci si opt de ani mai înainte, dacă Israel ar fi avut încredere în El. Plină de nădejde si curaj, oastea lui Israel înaintă voioasă tot mai departe si, mergând spre miazănoapte, a ajuns curând la un tinut care avea să-i pună la încercare credinta si încrederea în Dumnezeu. În fată se afla împărătia puternică si cu populatie numeroasă a Basanului, plină de cetăti mari de piatră care si astăzi trezesc uimirea lumii: „Sasezeci de cetăti… Toate cetătile acestea erau întărite cu ziduri înalte, porti de fier si cu zăvoare, afară de cetătile fără ziduri care erau foarte multe la număr" (Deut.3,1-11). Casele erau făcute din pietre negre, rezistente si de o mărime extraordinară, asa încât părea că nici o putere de pe vremea aceea nu ar fi fost în stare să pună mâna pe ele. Era un tinut plin de pesteri sălbatice, coaste abrupte de munte, prăpăstii adânci si întărituri stâncoase. Locuitorii acestei tări erau de o mărime si o putere uimitoare, urmasi ai unui neam de uriasi, deosebindu-se prin silniciile si sălbăticia lor, asa că erau spaima popoarelor din jurul lor, iar Og, împăratul tării, era el însusi, în mijlocul unui neam de uriasi, un om de o statură si o vitejie deosebite. Dar stâlpul de nor a pornit înainte si, urmând îndrumarea dată de el, cetele lui Israel înaintară până la Edrei, unde împăratul uriasilor astepta sosirea lor. Og a ales cu multă îndemânare locul bătăliei. Cetatea Edrei se afla la marginea unui podis întins care se ridica pieptis din câmpie si era semănat cu stânci vulcanice colturoase. Se putea ajunge acolo numai pe poteci înguste si greu accesibile. În caz de înfrângere, fortele lui puteau să afle usor adăpost în pustiul stâncos, unde străinilor le-ar fi fost foarte greu să-i urmărească.
Sigur de biruintă, împăratul s-a arătat pe câmpia deschisă însotit de o oaste grozavă, în timp ce de pe podisul de mai sus, unde se vedeau sulitele miilor de oameni gata de luptă, se auzeau strigăte de provocare. Când au văzut evreii făptura măreată a uriasului uriasilor, care se înălta deasupra luptătorilor din oastea lui, când au văzut multimea de oameni care îl însoteau si au privit cetatea ce părea de necucerit, în spatele căreia erau ascunse alte mii de oameni ce nu se vedeau, inima multora din Israel a tremurat de frică. Dar Moise era linistit si hotărât; în privinta împăratului Basanului, Domnul îi spusese: „Nu te teme de el; căci îl dau în mâinile tale, pe el si tot poporul lui; să te porti cu el cum te-ai purtat cu Sihon, împăratul Amoritilor, care locuia la Hesbon" (Deut.3,2). Credinta linistită a conducătorului a însufletit poporul, dându-i încredere în Dumnezeu. Si-au pus încrederea în bratul Lui atotputernic si El nu i-a părăsit. În fata Printului ostirii Domnului nu puteau sta nici uriasii cei tari, nici cetătile întărite cu ziduri, nici cetele înarmate, nici întăriturile muntilor. Domnul conducea ostirea; Domnul l-a lovit pe vrăjmas; Domnul a biruit pentru Israel. Împăratul urias si ostirea lui au fost nimiciti, si israelitii au pus stăpânire curând pe toată tara. În felul acesta, Domnul a sters de pe suprafata pământului poporul acesta ciudat care se dăduse cu totul nelegiuirii si urâciunilor idolatriei.
Cu prilejul cuceririi Galaadului si Basanului, multi si-au reamintit evenimentele petrecute cu patruzeci de ani mai înainte, în Cades, si care au făcut ca Israel să fie osândit, să rătăcească atâta vreme prin pustiu. Ei au văzut că raportul dat de iscoade cu privire la pământul făgăduit era adevărat în multe privinte. Cetătile erau împrejmuite cu ziduri foarte mari, erau locuite de uriasi în fata cărora evreii erau doar niste pitici. Dar acum îsi dădeau seama că greseala fatală a părintilor lor era aceea că nu se încrezuseră în puterea lui Dumnezeu. Numai din pricina aceasta nu putuseră să intre de îndată în tara binecuvântată. Atunci când fuseseră pregătiti să intre de prima dată în Canaan, ar fi fost cu mult mai usor decât acum. Dumnezeu le făgăduise că, dacă ar fi ascultat de glasul Lui, El ar fi mers în fruntea lor si ar fi luptat pentru ei; si ar fi trimis si viespi bondăresti ca să-i alunge pe locuitorii tării. Îngrijorarea nu pătrunsese deplin în mijlocul po-poarelor care ar fi făcut prea putin pentru ca să se împotrivească năvălirii lor. Dar acum, când Domnul le-a poruncit israelitilor să înainteze, ei a trebuit să dea piept cu vrăjmasi ageri si puternici si să lupte cu ostiri numeroase si bine pregătite, care se înarmaseră pentru a se împotrivi înaintării lor. În luptele ce le-au avut de dus cu Og si cu Sihon, poporul a fost supus acelorasi încercări la care au fost supusi atât de vădit si părintii lor. Încercarea era cu mult mai severă acum decât atunci când Dumnezeu îi poruncise lui Israel să meargă înainte. Greutătile s-au înmultit foarte mult în calea lor deoarece refuzaseră să înainteze atunci când li se poruncise să facă aceasta în Numele Domnului. Asa îl încearcă totdeauna Dumnezeu pe poporul Său. Dacă nu este gata să facă fată unei încercări, El îl aduce din nou în acelasi loc si a doua oară încercarea va fi si mai simtită, si mai severă decât precedenta. Aceasta continuă până când va face fată încercării sau, dacă este încă răzvrătit, Dumnezeu Îsi retrage lumina de la el si-l lasă în întuneric. Evreii si-au adus acum aminte cum, altădată, când oastea lor iesise la luptă, au fost bătuti si mii de oameni au murit. Atunci însă au plecat împotriva poruncii lui Dumnezeu. Au plecat fără Moise, conducătorul rânduit de Dumnezeu, fără stâlpul de nor, preînchipuitor al faptului că Dumnezeu era cu ei, si fără chivotul legământului. Dar acum Moise era cu ei si-i întărea prin cuvinte de credintă si nădejde. Fiul lui Dumnezeu, învăluit în stâlpul de nor, mergea în fruntea lor; iar sfântul chivot al Legii îi însotea. Experienta aceasta este o învătătură pentru noi. Dumnezeul cel puternic al lui Israel este si Dumnezeul nostru. În El trebuie să ne punem încrederea si, dacă împlinim poruncile Sale, El va lucra pentru noi tot atât de vădit, cum a lucrat atunci pentru poporul Său din vechime. Toti aceia care caută să umble pe calea datoriei vor fi asaltati de îndoieli si necredintă. Calea va fi uneori atât de mult blocată datorită piedicilor în aparentă de netrecut, încât să-i descurajeze pe aceia care se lasă pradă descurajării; însă unora ca acestia Dumnezeu le spune: „Mergi înainte. Fă-ti datoria cu orice pret. Greutătile care par atât de înspăimântătoare, care îti umplu sufletul de groază, vor pieri, dacă tu vei înainta pe calea ascultării, încrezându-te cu umilintă în Dumnezeu".
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA