« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

PATRIARHI SI PROFETI

ELLEN G. WHITE

Capitolul 31

Pãcatul lui Nadab si Abihu

        Dupã sfintirea cortului întâlnirii, preotii au fost consacrati în slujbele lor sfinte. Aceste servicii de consacrare au tinut sapte zile, fiecare zi fiind marcatã de ceremonii deosebite. În cea de-a opta zi, preotii si-au început slujba. Asistat de fiii sãi, Aaron a adus jertfele cerute de Dumnezeu, apoi si-a înãltat mâinile si a binecuvântat poporul. Toate au fost fãcute asa cum poruncise Dumnezeu, si El a primit jertfa si Si-a descoperit slava într-un chip deosebit: a venit foc de la Dumnezeu si a mistuit jertfa de pe altar. Poporul a privit la aceastã minunatã manifestare a puterii divine cu fricã si cu mult interes. În ea, israelitii au vãzut un semn al slavei si bunãvointei lui Dumnezeu, au scos cu totii un strigãt de laudã si adorare si au cãzut cu fetele la pãmânt, ca si cum s-ar fi aflat chiar în prezenta lui Dumnezeu.  Dar nu mult dupã aceea, o neasteptatã si teribilã nenorocire a lovit familia marelui preot. La ceasul închinãrii, în timp ce rugãciunile si laudele poporului se înãltau la Dumnezeu, doi dintre fiii lui Aaron si-au luat cãdelnitele si au ars în ele tãmâie, ca sã se înalte ca un miros bine plãcut înaintea lui Dumnezeu. Dar au nesocotit porunca Sa, folosind "foc strãin". Ei au folosit foc obisnuit, pentru arderea tãmâii, în loc sã foloseascã focul sfânt, pe care-l aprinsese Însusi Dumnezeu si poruncise sã fie folosit în scopul acesta. Pentru acest pãcat, un foc a iesit de la Domnul si i-a mistuit acolo, în fata poporului.  Dupã Moise si Aaron, Nadab si Abihu erau în pozitiile cele mai înalte în Israel. Ei fuseserã onorati de Dumnezeu în mod deosebit, îngãduindu-li-se ca, împreunã cu cei saptezeci de bãtrâni, sã priveascã slava Sa pe munte. Dar, pentru aceasta, abaterea lor nu trebuia sã fie nici scuzatã si nici trecutã cu vederea. Toate acestea fãceau ca pãcatul lor sã fie si mai grav. Când au primit multã luminã, când, asemenea pãrintilor lui Israel, s-au urcat pe munte, oamenii au avut privilegiul de a avea comuniune cu Dumnezeu si au locuit în lumina slavei Sale. Ei nu trebuia sã se mângâie cu gândul cã dupã aceea pot pãcãtui fãrã sã fie pedepsiti si cã, întrucât au fost astfel onorati, Dumnezeu nu va fi atât de strict, încât sã pedepseascã nelegiuirea lor. Aceasta este o înselãciune fatalã. Lumina cea mare si marile privilegii acordate cer sã se aducã roade ale virtutii si sfinteniei pe mãsura luminii primite. Dumnezeu nu poate primi mai putin. Marile binecuvântãri si privilegii n-ar trebui niciodatã sã-l adoarmã pe vreun om, sã-l facã sã se simtã în sigurantã sau sã fie nepãsãtor. Ele n-ar trebui niciodatã sã dea libertatea de a pãcãtui sau de a-i face pe cei care le primesc sã creadã cã Dumnezeu nu va fi strict cu ei. Toate avantajele pe care le dã Dumnezeu sunt mijloace ale Sale, ca sã punã foc în spirit, zel în eforturi si putere în aducerea la îndeplinire a sfintei Sale voi.  Nadab si Abihu nu fuseserã deprinsi în tineretea lor cu stãpânirea de sine. Pornirea spre îngãduintã a tatãlui, lipsa lui de hotãrâre atunci când era vorba de ce este drept, îl fãcuserã sã neglijeze disciplinarea copiilor. Fiilor sãi li se îngãduise sã umble cum le plãcea. Deprinderea de a-si satisface poftele, cultivatã vreme îndelungatã, ajunsese sã punã stãpânire pe ei în asa fel, încât nici chiar rãspunderea pentru slujba cea mai sfântã, pe care o îndeplineau, nu avusese putere sã-i scape de ea. Ei nu fuseserã învãtati sã respecte autoritatea tatãlui lor si, de aceea, nu erau în stare sã-si dea seama de nevoia unei ascultãri stricte fatã de cerintele lui Dumnezeu. Îngãduinta gresitã a lui Aaron fatã de fiii sãi i-a fãcut sã ajungã obiectul judecãtii divine.  Dumnezeu voia sã învete poporul cã trebuie sã se apropie de El cu respect si teamã si în felul stabilit de El. Dumnezeu nu poate accepta o ascultare numai în parte. Nu era de ajuns ca, la acea orã solemnã de închinare, APROAPE totul sã fie fãcut dupã îndrumãrile Lui. Dumnezeu a rostit un blestem asupra acelora care se depãrteazã de poruncile Lui si care nu fac nici o deosebire între ce este profan si ce este sfânt. El declarã prin profet: "Vai de cei ce numesc rãul bine si binele rãu, care spun cã întunericul este luminã si lumina întuneric" Vai de cei ce se socotesc întelepti si se cred priceputi" care scot cu fata curatã pe cel vinovat pentru mitã si iau drepturile celor nevinovati" Au nesocotit Legea lui Dumnezeu si au dispretuit Cuvântul Sfântului lui Israel" (Is.5,20-24). Nimeni sã nu se însele pe sine cu gândul cã o parte din poruncile lui Dumnezeu ar fi fãrã însemnãtate sau cã El va accepta altceva decât ce a cerut. Profetul Ieremia zice: "Cine a spus si s-a întâmplat ceva fãrã porunca Domnului?" (Plângeri 3,37). Dumnezeu n-a asezat în Cuvântul Sãu nici o poruncã pe care oamenii sã o poatã asculta sau nu, dupã buna lor plãcere, si sã nu suporte consecintele. Dacã aleg orice alte cãi, în afarã de aceea a unei stricte ascultãri, oamenii vor ajunge sã vadã cã acele cãi "la urmã duc la moarte" (Proverbe 14,12).  "Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar si lui Itamar, fiii lui Aaron: 'Sã nu vã descoperiti capetele si sã nu vã rupeti hainele, ca nu cumva sã muriti; "cãci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi'" (Lev.10,6.7). Marele conducãtor i-a amintit fratelui sãu cuvintele lui Dumnezeu: "Voi fi sfintit de cei ce se apropie de Mine, si voi fi proslãvit în fata întregului popor" (Lev.10,3). Aaron a tãcut. Moartea fiilor sãi, secerati fãrã vreo avertizare, pentru un pãcat atât de îngrozitor - un pãcat pe care el îl vedea acum ca fiind rezultatul propriei sale neglijente de a-si face datoria - a sfâsiat de durere inima tatãlui, dar el n-a dat glas simtãmintelor lui. Nu trebuia sã lase sã se înteleagã, prin nici un fel de manifestare a durerii, cã ar simpatiza cu pãcatul. Adunarea nu trebuia sã fie fãcutã sã cârteascã împotriva lui Dumnezeu.  Domnul voia sã-l învete pe poporul Sãu sã recunoascã justetea pedepselor Sale, pentru ca si altii sã se teamã. Se aflau unii în mijlocul lui Israel pe care avertismentul acestei pedepse teribile îi putea salva, fãcându-i sã nu abuzeze de îndelunga rãbdare a lui Dumnezeu pânã acolo, încât si ei sã-si sigileze propriul destin. Mustrarea divinã se aflã asupra acelei false simpatii pentru pãcãtosul care cautã sã-si scuze pãcatul. Ca efect al pãcatului, simturile morale amortesc pânã acolo, încât cel care sãvârseste rãul nu-si dã seama de enormitatea abaterilor lui si, fãrã puterea convingãtoare a Duhului Sfânt, rãmâne într-o orbire partialã fatã de pãcatul sãu. Este de datoria slujitorilor lui Dumnezeu de a le arãta acestor gresiti primejdia în care se aflã. Aceia care nimicesc efectul avertizãrilor, orbind ochii pãcãtosilor spre a nu vedea caracterul real si urmãrile pãcatului, se mângâie adesea cu gândul cã dau dovadã, în felul acesta, de multã iubire; dar, în realitate, ei lucreazã în mod direct spre a se opune si a împiedica lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu; ei îl leagãnã pe pãcãtos, ca sã adoarmã pe marginea prãpastiei. În acest fel, se fac pãrtasi de vinovãtia lui si se fac vrednici de o teribilã rãspundere pentru atitudinea lui de nepocãintã. Multi, foarte multi merg spre ruinã, ca rezultat al acestei false si înselãtoare simpatii.  Nadab si Abihu n-ar fi sãvârsit niciodatã pãcatul acela fatal, dacã n-ar fi fost beti din pricina folosirii vinului. Ei au înteles cã era nevoie de o atentã si solemnã pregãtire înainte de a se prezenta la sanctuar, unde se manifesta prezenta divinã; dar, din cauza necumpãtãrii, au fost descalificati pentru sfânta lor slujbã. Mintea li s-a tulburat, iar simturile lor morale s-au întunecat, astfel încât n-au mai putut sã deosebeascã între cele sfinte si cele profane. Lui Aaron si fiilor sãi rãmasi în viatã le-a fost datã avertizarea: "Tu si fiii tãi, împreunã cu tine, sã nu beti vin, nici bãuturi ametitoare, când veti intra în cortul întâlnirii, ca sã nu muriti; aceasta va fi o lege vesnicã între urmasii vostri, ca sã puteti deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat, sã puteti învãta pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul" (Lev.10,9-11). Folosirea bãuturilor alcoolice are ca efect slãbirea corpului, tulburarea mintii si pervertirea obiceiurilor. Ea îi împiedicã pe oameni sã-si dea seama de sfintenia lucrurilor sfinte sau de forta plinã de obligativitate a cerintelor lui Dumnezeu. Toti aceia care ocupã pozitii de sfântã rãspundere trebuie sã fie oameni de o strictã cumpãtare, mintea lor trebuie sã fie clarã, pentru a putea face deosebire între bine si rãu, ca sã poatã avea tãria de a sta la principii si întelepciunea de a împãrti dreptatea si de a da dovadã de milã.  Aceeasi obligatie îi revine fiecãrui urmas al lui Hristos. Apostolul declarã: "Voi sunteti o semintie aleasã, o preotie împãrãteascã, un neam sfânt, un popor deosebit" (1 Petru 2,9). Dumnezeu ne cere sã pãstrãm fiecare putere în starea cea mai bunã cu putintã, ca sã-I putem aduce Creatorului nostru un serviciu bine primit. Când sunt folosite bãuturile alcoolice, se va ajunge la aceleasi efecte ca în cazul preotilor lui Israel. Constiinta îsi va pierde sensibilitatea fatã de pãcat si va avea loc, mai mult ca sigur, un proces de împietrire pânã când se va pierde orice deosebire privind importanta a ceea ce este sfânt si a ceea ce este profan. Cum vom putea ajunge atunci la mãsura cerintelor divine? "Nu stiti cã trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieste în voi si pe care L-ati primit de la Dumnezeu? Si cã voi nu sunteti ai vostri? Cãci ati fost cumpãrati cu un pret. Proslãviti dar pe Dumnezeu în trupul si duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (1Cor. 6,19-20). "Deci, fie cã mâncati, fie cã beti, fie cã faceti altceva, sã faceti totul pentru slava lui Dumnezeu" (1 Cor.10,31). Bisericii lui Dumnezeu din toate veacurile îi este adresatã solemna si înfricosata avertizare: "Dacã nimiceste cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu. Cãci Templul lui Dumnezeu este sfânt; si asa sunteti voi" (1 Cor.3,17).

« Back =  Inapoi

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA