« Back =  Inapoi Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA

 

PATRIARHI SI PROFETI

ELLEN G. WHITE

Capitolul 8

După potop



        Apele s-au înăltat cu cincisprezece coti deasupra celor mai înalti munti. Adesea, familiei dinăuntrul corăbiei i se păruse că are să piară, întrucât timp de cinci luni de zile corabia lor a fost aruncată încoace si încolo, lăsată - aparent - în voia vânturilor si a valurilor. A fost o grea încercare; dar credinta lui Noe nu s-a clintit, pentru că avea asigurarea că mâna divină era la cârmă.
        Când apele au început să scadă, Domnul a făcut ca arca să se îndrepte spre un loc protejat de un grup de munti care fuseseră păstrati prin puterea Sa. Acestia erau la mică distantă unii de ceilalti si corabia putea să se miste în voie în acest port linistit si n-a mai fost dusă pe întinsul fără margini al oceanului. Faptul acesta a fost o mare usurare pentru călătorii biciuiti de furtună si obositi.
        Noe si familia sa asteptau nerăbdători scăderea apelor, căci doreau nespus de mult să păsească din nou pe pământ. La patruzeci de zile după ce crestele muntilor au fost vizibile, ei au trimis afară un corb, pasăre cu un accentuat simt al mirosului, să descopere dacă pământul s-a uscat sau nu. Pasărea, negăsind altceva decât apă, a continuat să zboare în jurul corăbiei. Șapte zile mai târziu, s-a dat drumul unui porumbel care, negăsind unde să-si pună piciorul, s-a întors la corabie. Noe a mai asteptat alte sapte zile si a dat din nou drumul porumbelului. Când, spre seară, acesta s-a întors cu o frunză de măslin în cioc, a fost o mare bucurie. Mai târziu, "Noe a ridicat învelitoarea corăbiei, s-a uitat, si iată că fata pământului se uscase" (Gen.8,13). Totusi, el a mai asteptat, cu răbdare, în corabie. După cum a intrat în corabie la porunca lui Dumnezeu, el a asteptat îndrumări ca să iasă din ea.
        În sfârsit, un înger a coborât din ceruri, a deschis usa cea grea si i-a invitat pe patriarh si casa lui să iasă si să meargă pe suprafata pământului, luând cu ei toate vietuitoarele. În bucuria eliberării lor, Noe nu L-a uitat pe Acela prin a cărui grijă milostivă au fost salvati. Primul lucru pe care l-a făcut după ce a părăsit corabia a fost acela de a ridica un altar si a aduce jertfă din toate animalele si păsările curate, manifestându-si astfel recunostinta fată de Dumnezeu pentru salvarea lor si credinta lui în Hristos, Jertfa cea mare. Jertfa aceasta a fost bineplăcută lui Dumnezeu; si, ca urmare, a venit o binecuvântare nu numai asupra patriarhului si a familiei lui, ci asupra tuturor acelora care vor trăi pe pământ. "Domnul a mirosit un miros plăcut; si Domnul a zis în inima Lui: 'Nu voi mai blestema pământul din pricina omului" Cât va fi pământul nu vor înceta semănatul si seceratul, frigul si căldura, vara si iarna, ziua si noaptea'" (Gen.8,21-22). Aceasta era o lectie pentru toate generatiile de oameni ce aveau să vină. Noe iesise din corabie pe un pământ pustiu, dar, mai înainte de a-si ridica o casă pentru sine, el I-a înăltat lui Dumnezeu un altar. Cireada lui de vite era mică la număr si fusese păstrată în viată cu mult efort; cu toate acestea, el a dat cu bucurie o parte Domnului, ca o recunoastere a faptului că toate erau ale Lui. Tot aceasta trebuie să fie si cea dintâi grijă a noastră, si anume să-I aducem lui Dumnezeu darurile noastre de bunăvoie. Orice manifestare a milei si dragostei Sale fată de noi trebuie să fie recunoscută cu multumire, atât prin fapte de închinare, cât si prin daruri pentru lucrarea Sa.
        Pentru ca nu cumva strângerea norilor si căderea ploii să-i umple pe oameni de o groază continuă, Domnul a încurajat familia lui Noe printr-o făgăduintă: "Fac un legământ cu voi că" nu va mai veni potop ca să pustiască pământul" Curcubeul Meu, pe care l-am asezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine si pământ. Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; si Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine si voi si dintre toate vietuitoarele de orice trup; si apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură. Curcubeul va fi în nor; si Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel vesnic dintre Dumnezeu si toate vietuitoarele de orice trup de pe pământ" (Gen.9,11.13-16).
        Cât de mari sunt mila si îndurarea lui Dumnezeu fată de făpturile Sale gresite, atunci când asează curcubeul cel frumos în nori, ca un semn al legământului Său cu oamenii! Domnul declară că, atunci când va privi curcubeul, Îsi va aminti de legământul Său. Aceasta nu vrea să spună că El uită vreodată, dar El ne vorbeste în limbajul nostru, ca să-L putem întelege mai bine. A fost planul lui Dumnezeu acela ca, atunci când copiii generatiilor ce urmau să vină aveau să întrebe ce înseamnă arcul acela frumos care îmbrătisează cerul, părintii lor să le povestească istoria potopului, spunându-le că Cel Prea Înalt a făcut arcul curcubeului si l-a asezat în nori, ca o asigurare a faptului că apele nu vor mai acoperi niciodată pământul. Astfel, din generatie în generatie el va da mărturie despre iubirea divină fată de om si îi va întări încrederea în Dumnezeu.
        În cer, ceva asemănător curcubeului înconjoară tronul si împodobeste capul lui Hristos. Profetul spune: "Ca înfătisarea curcube-ului, care stă în nor într-o zi de ploaie, asa era si înfătisarea acestei lumini strălucitoare, care-L înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului" (Ezech.1,28). Vizionarul Ioan declară: "Iată că în cer era pus un scaun de domnie, si pe scaunul acesta de domnie sedea Cineva" si scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smaragd la vedere" (Apoc.4,2.3). Când omul, prin marea lui nelegiuire, cheamă asupra sa judecata divină, Mântuitorul, mijlocind la Tatăl în favoarea lui, arată spre curcubeul din nori si la curcubeul din jurul tronului si la cel de deasupra capului Său, ca un semn al milei lui Dumnezeu fată de păcătosul pocăit.
        De asigurarea dată lui Noe cu privire la potop Dumnezeu Însusi a legat una dintre cele mai pretioase făgăduinte ale harului Său: "După cum am jurat că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot asa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine si nu te voi mai mustra. Pot să se mute muntii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine si legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine" (Is.54,9-10).
        Noe, privind la puternicele animale de pradă care au iesit împreună cu el din corabie, s-a temut ca nu cumva familia sa, ce număra numai opt persoane, să fie distrusă de ele. Dar Domnul a trimis un înger până la slujitorul Său cu următoarea solie de asigurare: "S-apuce groaza si frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se miscă pe pământ si pe toti pestii mării; vi le-am dat în mâinile voastre. Tot ce se miscă si are viată să vă slujească de hrană; toate acestea vi le dau ca si iarba verde" (Gen.9,2.3). Până atunci, Dumnezeu nu i-a permis omului să folosească drept hrană carnea animalelor. El intentiona ca neamul omenesc să trăiască numai din roadele pământului; dar acum, când toată iarba verde pierise, El le-a dat permisiunea să mănânce carnea animalelor curate care fuseseră păstrate în corabie.
        Întreaga suprafată a pământului a fost schimbată de apele potopului. Al treilea blestem se abătuse asupra lui din cauza păcatului. Când apele au început să scadă, dealurile si muntii erau înconjurati de o apă tulbure fără sfârsit. Pretutindeni zăceau cadavrele oamenilor si ale animalelor. Domnul n-a îngăduit ca acestea să rămână ca să se descompună si să infecteze aerul; de aceea, El a făcut pământul un vast cimitir. Un vânt violent, care a fost pus să sufle cu scopul de a zvânta apele, le-a pus în miscare cu o mare fortă, în unele cazuri dislocând si purtând cu el vârfurile muntilor, îngrămădind copaci, stânci si pământ peste cadavrele celor morti. Prin aceleasi mijloace, argintul si aurul, lemnul scump si pietrele pretioase, care îmbogăteau si înfrumusetau lumea dinainte de potop si pe care aceasta le idolatrizase, au fost ascunse de vederea si posibilitatea oamenilor de a le găsi, căci actiunea violentă a apelor a îngrămădit asupra acestor comori pământ si stânci, iar în unele cazuri a format munti deasupra lor. Dumnezeu a văzut că, cu cât a îmbogătit si a îmbelsugat mai mult pe păcătosi, cu atât mai mult ei si-au ticălosit umblarea înaintea Lui. Comorile care ar fi trebuit să-i facă să-L preamărească pe milostivul Dătător au fost făcute obiecte de închinare, în timp ce Dumnezeu a fost dezonorat si dispretuit.
        Pământul avea acum aspectul unui haos si unei pustiiri cu neputintă de descris. Muntii, cândva atât de frumosi în desăvârsita lor simetrie, erau acum accidentati si neregulat dispusi. Pietre, colturi de stâncă si creste sălbatice erau presărate pe întreaga fată a pământului. În multe locuri dealurile si muntii au dispărut, fără să lase vreo urmă a locului în care au fost cândva; iar câmpiile au cedat locul lanturilor de munti. În unele părti, aceste schimbări erau mult mai evidente decât în altele. Acolo unde cândva fuseseră cele mai bogate comori de pe pământ, comori de aur, argint si pietre pretioase, se puteau vedea semnele cele mai teribile ale judecătii divine. Dar în tinuturile ce nu fuseseră locuite si în acelea în care nelegiuirea fusese mai mică, urmările judecătii divine erau mai usoare.
        În timpul potopului, păduri imense au fost îngropate sub pământ. Acestea s-au transformat de atunci în cărbuni, formând straturi uriase ce există în zilele noastre, dând de asemenea nastere la marile zăcăminte de petrol. Cărbunele si petrolul se aprind adesea si ard sub scoarta pământului. În felul acesta stâncile se înfierbântă, piatra de var arde si fierul se topeste. Actiunea apei asupra pietrei de var sporeste furia căldurii teribile, fapt ce dă loc la cutremure, vulcane si alte fenomene groaznice. Când focul si apa vin în contact cu straturile de stânci si minereu, atunci se declansează explozii în interior, explozii asemenea unor tunete înfundate. Aerul este fierbinte si sufocant. Se declansează apoi eruptii vulcanice; si, întrucât adesea acestea nu izbutesc să deschidă suficient loc pentru elementele înfierbântate, pământul însusi se convulsionează, fata lui se înaltă si se coboară asemenea valurilor mării si la suprafată apar mari crăpături si uneori sunt înghitite orase, sate si munti în flăcări. Aceste manifestări extraordinare vor fi din ce în ce mai dese si mai teribile chiar înainte de evenimentul revenirii lui Isus Hristos si de sfârsitul Planului de Mântuire, ca semne ale nimicirii grabnice a pământului.
        Adâncurile pământului sunt arsenalul lui Dumnezeu, din care s-au scos arme folosite la nimicirea lumii de demult. Apele care izbucnesc din adâncuri s-au unit cu apele ce cădeau din ceruri, pentru a desăvârsi lucrarea de nimicire. De la potop, focul si apa au fost instrumente în mâna lui Dumnezeu pentru nimicirea celor mai nelegiuite cetăti. Aceste judecăti sunt lăsate să cadă, pentru ca aceia care privesc cu usurintă Legea lui Dumnezeu si calcă în picioare autoritatea Sa să fie făcuti să tremure în fata puterii Lui si să-I recunoască autoritatea legitimă. Când oamenii au văzut muntii arzând, care revărsau flăcări de foc si torente de minereu topit, secând râuri, acoperind orase înfloritoare, împrăstiind pretutindeni în jur ruina si prăpădul, atunci inima cea mai dârză a fost apucată de groază si cei necredinciosi si hulitori au fost constrânsi să recunoască puterea fără margini a lui Dumnezeu.
        Profetii de pe timpuri, referindu-se la astfel de scene, spuneau: "O! de ai despica cerurile, si Te-ai pogorî, s-ar topi muntii înaintea Ta, ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! ti-ar cunoaste atunci vrăjmasii Numele si ar tremura neamurile înaintea Ta! Când ai făcut minuni la care nu ne asteptam, Te-ai pogorât, si muntii s-au zguduit înaintea Ta" (Is.64,1-3). "Domnul umblă în furtună si în vârtej si norii sunt praful picioarelor Lui. El mustră marea si o usucă, face să sece toate râurile" (Naum 1,3-4).
        Manifestări si mai îngrozitoare decât acelea pe care le-a văzut lumea vreodată se vor vedea la a doua venire a Domnului. "Se clatină muntii înaintea Lui si dealurile se topesc; se cutremură pământul înaintea Lui, lumea si toti locuitorii ei! Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Și cine poate tine piept mâniei Lui aprinse?" (Naum 1,5-6). "Pleacă cerurile, Doamne, si pogoară-Te! Atinge muntii, ca să fumege! Fulgeră si risipeste pe vrăjmasii mei! Aruncă-ti săgetile si pune-i pe fugă" (Ps.144,5-6).
        "Voi face să se arate semne sus în cer si minuni jos pe pământ, sânge, foc si un vârtej de fum" (Fapte 2,19). "Și au urmat fulgere, glasuri, tunete si s-a făcut un mare cutremur de pământ, asa de tare, cum de când este omul pe pământ n-a fost un cutremur asa de mare" Toate ostroavele au fugit si muntii nu s-au mai găsit" O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru că această urgie era foarte mare" (Apoc.16,18.20.21).
        Când fulgerele cerului se vor uni cu focul din pământ, atunci muntii vor arde ca un furnal si vor arunca afară râuri îngrozitoare de lavă incandescentă, acoperind grădini si câmpii, sate si orase. Masa aceasta de elemente topite până la incandescentă, revărsându-se în râuri, va face ca apa să fiarbă, aruncând în aer stânci masive cu o violentă indescriptibilă si împrăstiind pretutindeni pe pământ fragmente din aceste stânci. Râurile vor seca. Pământul se va cutremura, pretutindeni vor fi cutremure nimicitoare si eruptii îngrozitoare.
        În felul acesta Dumnezeu îi va nimici de pe pământ pe cei răi. Dar cei neprihăniti vor fi ocrotiti si scăpati din mijlocul acestor frământări, asa cum Noe a fost ocrotit în corabia lui. Dumnezeu va fi scăparea lor si sub aripile Lui vor găsi adăpost. Psalmistul spune: "Pentru că zici: 'Domnul este locul meu de adăpost' si faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge si nici o urgie nu se va apropia de cortul tău" (Ps.91,9-10).
        "Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperisul cortului Lui si mă va înălta pe o stâncă" (Ps.27,5). Făgăduinta lui Dumnezeu sună astfel: "Fiindcă Mă iubeste - zice Domnul - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaste Numele Meu" (Ps.91,14).

 

 

Librarie On Line

 

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA