| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Capitolul 8
După potop
Apele s-au înăltat cu cincisprezece coti deasupra celor mai înalti munti. Adesea,
familiei dinăuntrul corăbiei i se păruse că are să piară, întrucât timp de cinci
luni de zile corabia lor a fost aruncată încoace si încolo, lăsată - aparent -
în voia vânturilor si a valurilor. A fost o grea încercare; dar credinta lui Noe
nu s-a clintit, pentru că avea asigurarea că mâna divină era la cârmă.
Când apele au început să scadă, Domnul a făcut ca arca să se îndrepte spre un
loc protejat de un grup de munti care fuseseră păstrati prin puterea Sa. Acestia
erau la mică distantă unii de ceilalti si corabia putea să se miste în voie în
acest port linistit si n-a mai fost dusă pe întinsul fără margini al oceanului.
Faptul acesta a fost o mare usurare pentru călătorii biciuiti de furtună si
obositi.
Noe si familia sa asteptau nerăbdători scăderea apelor, căci doreau nespus de
mult să păsească din nou pe pământ. La patruzeci de zile după ce crestele
muntilor au fost vizibile, ei au trimis afară un corb, pasăre cu un accentuat
simt al mirosului, să descopere dacă pământul s-a uscat sau nu. Pasărea,
negăsind altceva decât apă, a continuat să zboare în jurul corăbiei. Șapte zile
mai târziu, s-a dat drumul unui porumbel care, negăsind unde să-si pună piciorul,
s-a întors la corabie. Noe a mai asteptat alte sapte zile si a dat din nou
drumul porumbelului. Când, spre seară, acesta s-a întors cu o frunză de măslin
în cioc, a fost o mare bucurie. Mai târziu, "Noe a ridicat învelitoarea corăbiei,
s-a uitat, si iată că fata pământului se uscase" (Gen.8,13). Totusi, el a mai
asteptat, cu răbdare, în corabie. După cum a intrat în corabie la porunca lui
Dumnezeu, el a asteptat îndrumări ca să iasă din ea.
În sfârsit, un înger a coborât din ceruri, a deschis usa cea grea si i-a invitat
pe patriarh si casa lui să iasă si să meargă pe suprafata pământului, luând cu
ei toate vietuitoarele. În bucuria eliberării lor, Noe nu L-a uitat pe Acela
prin a cărui grijă milostivă au fost salvati. Primul lucru pe care l-a făcut
după ce a părăsit corabia a fost acela de a ridica un altar si a aduce jertfă
din toate animalele si păsările curate, manifestându-si astfel recunostinta fată
de Dumnezeu pentru salvarea lor si credinta lui în Hristos, Jertfa cea mare.
Jertfa aceasta a fost bineplăcută lui Dumnezeu; si, ca urmare, a venit o
binecuvântare nu numai asupra patriarhului si a familiei lui, ci asupra tuturor
acelora care vor trăi pe pământ. "Domnul a mirosit un miros plăcut; si Domnul a
zis în inima Lui: 'Nu voi mai blestema pământul din pricina omului" Cât va fi
pământul nu vor înceta semănatul si seceratul, frigul si căldura, vara si iarna,
ziua si noaptea'" (Gen.8,21-22). Aceasta era o lectie pentru toate generatiile
de oameni ce aveau să vină. Noe iesise din corabie pe un pământ pustiu, dar, mai
înainte de a-si ridica o casă pentru sine, el I-a înăltat lui Dumnezeu un altar.
Cireada lui de vite era mică la număr si fusese păstrată în viată cu mult efort;
cu toate acestea, el a dat cu bucurie o parte Domnului, ca o recunoastere a
faptului că toate erau ale Lui. Tot aceasta trebuie să fie si cea dintâi grijă a
noastră, si anume să-I aducem lui Dumnezeu darurile noastre de bunăvoie. Orice
manifestare a milei si dragostei Sale fată de noi trebuie să fie recunoscută cu
multumire, atât prin fapte de închinare, cât si prin daruri pentru lucrarea Sa.
Pentru ca nu cumva strângerea norilor si căderea ploii să-i umple pe oameni de o
groază continuă, Domnul a încurajat familia lui Noe printr-o făgăduintă: "Fac un
legământ cu voi că" nu va mai veni potop ca să pustiască pământul" Curcubeul Meu,
pe care l-am asezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine si
pământ. Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor;
si Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine si voi si dintre toate
vietuitoarele de orice trup; si apele nu se vor mai face un potop, ca să
nimicească orice făptură. Curcubeul va fi în nor; si Eu Mă voi uita la el ca să-Mi
aduc aminte de legământul cel vesnic dintre Dumnezeu si toate vietuitoarele de
orice trup de pe pământ" (Gen.9,11.13-16).
Cât de mari sunt mila si îndurarea lui Dumnezeu fată de făpturile Sale gresite,
atunci când asează curcubeul cel frumos în nori, ca un semn al legământului Său
cu oamenii! Domnul declară că, atunci când va privi curcubeul, Îsi va aminti de
legământul Său. Aceasta nu vrea să spună că El uită vreodată, dar El ne vorbeste
în limbajul nostru, ca să-L putem întelege mai bine. A fost planul lui Dumnezeu
acela ca, atunci când copiii generatiilor ce urmau să vină aveau să întrebe ce
înseamnă arcul acela frumos care îmbrătisează cerul, părintii lor să le
povestească istoria potopului, spunându-le că Cel Prea Înalt a făcut arcul
curcubeului si l-a asezat în nori, ca o asigurare a faptului că apele nu vor mai
acoperi niciodată pământul. Astfel, din generatie în generatie el va da mărturie
despre iubirea divină fată de om si îi va întări încrederea în Dumnezeu.
În cer, ceva asemănător curcubeului înconjoară tronul si împodobeste capul lui
Hristos. Profetul spune: "Ca înfătisarea curcube-ului, care stă în nor într-o zi
de ploaie, asa era si înfătisarea acestei lumini strălucitoare, care-L înconjura.
Astfel era arătarea slavei Domnului" (Ezech.1,28). Vizionarul Ioan declară: "Iată
că în cer era pus un scaun de domnie, si pe scaunul acesta de domnie sedea
Cineva" si scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de
smaragd la vedere" (Apoc.4,2.3). Când omul, prin marea lui nelegiuire, cheamă
asupra sa judecata divină, Mântuitorul, mijlocind la Tatăl în favoarea lui,
arată spre curcubeul din nori si la curcubeul din jurul tronului si la cel de
deasupra capului Său, ca un semn al milei lui Dumnezeu fată de păcătosul pocăit.
De asigurarea dată lui Noe cu privire la potop Dumnezeu Însusi a legat una
dintre cele mai pretioase făgăduinte ale harului Său: "După cum am jurat că
apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot asa jur că nu Mă voi mai mânia pe
tine si nu te voi mai mustra. Pot să se mute muntii, pot să se clatine dealurile,
dar dragostea Mea nu se va muta de la tine si legământul Meu de pace nu se va
clătina, zice Domnul, care are milă de tine" (Is.54,9-10).
Noe, privind la puternicele animale de pradă care au iesit împreună cu el din
corabie, s-a temut ca nu cumva familia sa, ce număra numai opt persoane, să fie
distrusă de ele. Dar Domnul a trimis un înger până la slujitorul Său cu
următoarea solie de asigurare: "S-apuce groaza si frica de voi pe orice dobitoc
de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se miscă pe pământ si pe toti
pestii mării; vi le-am dat în mâinile voastre. Tot ce se miscă si are viată să
vă slujească de hrană; toate acestea vi le dau ca si iarba verde" (Gen.9,2.3).
Până atunci, Dumnezeu nu i-a permis omului să folosească drept hrană carnea
animalelor. El intentiona ca neamul omenesc să trăiască numai din roadele
pământului; dar acum, când toată iarba verde pierise, El le-a dat permisiunea să
mănânce carnea animalelor curate care fuseseră păstrate în corabie.
Întreaga suprafată a pământului a fost schimbată de apele potopului. Al treilea
blestem se abătuse asupra lui din cauza păcatului. Când apele au început să
scadă, dealurile si muntii erau înconjurati de o apă tulbure fără sfârsit.
Pretutindeni zăceau cadavrele oamenilor si ale animalelor. Domnul n-a îngăduit
ca acestea să rămână ca să se descompună si să infecteze aerul; de aceea, El a
făcut pământul un vast cimitir. Un vânt violent, care a fost pus să sufle cu
scopul de a zvânta apele, le-a pus în miscare cu o mare fortă, în unele cazuri
dislocând si purtând cu el vârfurile muntilor, îngrămădind copaci, stânci si
pământ peste cadavrele celor morti. Prin aceleasi mijloace, argintul si aurul,
lemnul scump si pietrele pretioase, care îmbogăteau si înfrumusetau lumea
dinainte de potop si pe care aceasta le idolatrizase, au fost ascunse de vederea
si posibilitatea oamenilor de a le găsi, căci actiunea violentă a apelor a
îngrămădit asupra acestor comori pământ si stânci, iar în unele cazuri a format
munti deasupra lor. Dumnezeu a văzut că, cu cât a îmbogătit si a îmbelsugat mai
mult pe păcătosi, cu atât mai mult ei si-au ticălosit umblarea înaintea Lui.
Comorile care ar fi trebuit să-i facă să-L preamărească pe milostivul Dătător au
fost făcute obiecte de închinare, în timp ce Dumnezeu a fost dezonorat si
dispretuit.
Pământul avea acum aspectul unui haos si unei pustiiri cu neputintă de descris.
Muntii, cândva atât de frumosi în desăvârsita lor simetrie, erau acum
accidentati si neregulat dispusi. Pietre, colturi de stâncă si creste sălbatice
erau presărate pe întreaga fată a pământului. În multe locuri dealurile si
muntii au dispărut, fără să lase vreo urmă a locului în care au fost cândva; iar
câmpiile au cedat locul lanturilor de munti. În unele părti, aceste schimbări
erau mult mai evidente decât în altele. Acolo unde cândva fuseseră cele mai
bogate comori de pe pământ, comori de aur, argint si pietre pretioase, se puteau
vedea semnele cele mai teribile ale judecătii divine. Dar în tinuturile ce nu
fuseseră locuite si în acelea în care nelegiuirea fusese mai mică, urmările
judecătii divine erau mai usoare.
În timpul potopului, păduri imense au fost îngropate sub pământ. Acestea s-au
transformat de atunci în cărbuni, formând straturi uriase ce există în zilele
noastre, dând de asemenea nastere la marile zăcăminte de petrol. Cărbunele si
petrolul se aprind adesea si ard sub scoarta pământului. În felul acesta
stâncile se înfierbântă, piatra de var arde si fierul se topeste. Actiunea apei
asupra pietrei de var sporeste furia căldurii teribile, fapt ce dă loc la
cutremure, vulcane si alte fenomene groaznice. Când focul si apa vin în contact
cu straturile de stânci si minereu, atunci se declansează explozii în interior,
explozii asemenea unor tunete înfundate. Aerul este fierbinte si sufocant. Se
declansează apoi eruptii vulcanice; si, întrucât adesea acestea nu izbutesc să
deschidă suficient loc pentru elementele înfierbântate, pământul însusi se
convulsionează, fata lui se înaltă si se coboară asemenea valurilor mării si la
suprafată apar mari crăpături si uneori sunt înghitite orase, sate si munti în
flăcări. Aceste manifestări extraordinare vor fi din ce în ce mai dese si mai
teribile chiar înainte de evenimentul revenirii lui Isus Hristos si de sfârsitul
Planului de Mântuire, ca semne ale nimicirii grabnice a pământului.
Adâncurile pământului sunt arsenalul lui Dumnezeu, din care s-au scos arme
folosite la nimicirea lumii de demult. Apele care izbucnesc din adâncuri s-au
unit cu apele ce cădeau din ceruri, pentru a desăvârsi lucrarea de nimicire. De
la potop, focul si apa au fost instrumente în mâna lui Dumnezeu pentru nimicirea
celor mai nelegiuite cetăti. Aceste judecăti sunt lăsate să cadă, pentru ca
aceia care privesc cu usurintă Legea lui Dumnezeu si calcă în picioare
autoritatea Sa să fie făcuti să tremure în fata puterii Lui si să-I recunoască
autoritatea legitimă. Când oamenii au văzut muntii arzând, care revărsau flăcări
de foc si torente de minereu topit, secând râuri, acoperind orase înfloritoare,
împrăstiind pretutindeni în jur ruina si prăpădul, atunci inima cea mai dârză a
fost apucată de groază si cei necredinciosi si hulitori au fost constrânsi să
recunoască puterea fără margini a lui Dumnezeu.
Profetii de pe timpuri, referindu-se la astfel de scene, spuneau: "O! de ai
despica cerurile, si Te-ai pogorî, s-ar topi muntii înaintea Ta, ca de un foc
care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! ti-ar
cunoaste atunci vrăjmasii Numele si ar tremura neamurile înaintea Ta! Când ai
făcut minuni la care nu ne asteptam, Te-ai pogorât, si muntii s-au zguduit
înaintea Ta" (Is.64,1-3). "Domnul umblă în furtună si în vârtej si norii sunt
praful picioarelor Lui. El mustră marea si o usucă, face să sece toate râurile"
(Naum 1,3-4).
Manifestări si mai îngrozitoare decât acelea pe care le-a văzut lumea vreodată
se vor vedea la a doua venire a Domnului. "Se clatină muntii înaintea Lui si
dealurile se topesc; se cutremură pământul înaintea Lui, lumea si toti
locuitorii ei! Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Și cine poate tine piept
mâniei Lui aprinse?" (Naum 1,5-6). "Pleacă cerurile, Doamne, si pogoară-Te!
Atinge muntii, ca să fumege! Fulgeră si risipeste pe vrăjmasii mei! Aruncă-ti
săgetile si pune-i pe fugă" (Ps.144,5-6).
"Voi face să se arate semne sus în cer si minuni jos pe pământ, sânge, foc si un
vârtej de fum" (Fapte 2,19). "Și au urmat fulgere, glasuri, tunete si s-a făcut
un mare cutremur de pământ, asa de tare, cum de când este omul pe pământ n-a
fost un cutremur asa de mare" Toate ostroavele au fugit si muntii nu s-au mai
găsit" O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din
cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii,
pentru că această urgie era foarte mare" (Apoc.16,18.20.21).
Când fulgerele cerului se vor uni cu focul din pământ, atunci muntii vor arde ca
un furnal si vor arunca afară râuri îngrozitoare de lavă incandescentă,
acoperind grădini si câmpii, sate si orase. Masa aceasta de elemente topite până
la incandescentă, revărsându-se în râuri, va face ca apa să fiarbă, aruncând în
aer stânci masive cu o violentă indescriptibilă si împrăstiind pretutindeni pe
pământ fragmente din aceste stânci. Râurile vor seca. Pământul se va cutremura,
pretutindeni vor fi cutremure nimicitoare si eruptii îngrozitoare.
În felul acesta Dumnezeu îi va nimici de pe pământ pe cei răi. Dar cei
neprihăniti vor fi ocrotiti si scăpati din mijlocul acestor frământări, asa cum
Noe a fost ocrotit în corabia lui. Dumnezeu va fi scăparea lor si sub aripile
Lui vor găsi adăpost. Psalmistul spune: "Pentru că zici: 'Domnul este locul meu
de adăpost' si faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o
nenorocire nu te va ajunge si nici o urgie nu se va apropia de cortul tău"
(Ps.91,9-10).
"Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub
acoperisul cortului Lui si mă va înălta pe o stâncă" (Ps.27,5). Făgăduinta lui
Dumnezeu sună astfel: "Fiindcă Mă iubeste - zice Domnul - de aceea îl voi
izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaste Numele Meu" (Ps.91,14).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA