| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Capitolul 1
De ce a fost îngăduit păcatul?
Dumnezeu este iubire" (1 Ioan 4,16). Natura Sa, Legea Sa este iubire. El
dintotdeauna a fost astfel si asa va fi pururea. "Cel Prea Înalt, a cărui
locuintă este vesnică" si ale cărui "cărări sunt vesnice", nu Se schimbă. În El
"nu este nici schimbare, nici umbră de mutare" (Is.57,15; Hab.3,6; Iac.1,17).
Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii nemărginite.
Suveranitatea lui Dumnezeu implică deplina binecuvântare a tuturor fiintelor
create. Psalmistul spune: "Bratul Tău este puternic, Mâna Ta este tare, Dreapta
Ta va fi înăltată. Dreptatea si judecata sunt temelia Scaunului Tău de domnie;
Bunătatea si credinciosia Sunt înaintea Fetei Tale. Ferice de poporul Care
cunoaste sunetul trâmbitei, Care umblă Înaintea Fetei Tale, Doamne! El se bucură
neîncetat De Numele Tău, si se făleste cu dreptatea Ta. Căci Tu esti fala
puterii lui; si, în bunăvointa Ta, Ne ridici puterea noastră. Căci Domnul este
scutul nostru, Sfântul lui Israel Este împăratul nostru." Psalmul 89,13-18.
Istoria marelui conflict dintre bine si rău - de la data când a izbucnit pentru
prima dată în ceruri si până la înfrângerea finală a răzvrătirii si eradicarea
definitivă a păcatului - constituie, de asemenea, o demonstrare a iubirii
neschimbătoare a lui Dumnezeu.
Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere. El a avut
un tovarăs, un conlucrător, care putea aprecia planurile Sale si putea fi părtas
bucuriei Sale de a da fericire fiintelor create de El. "La început era Cuvântul
si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu" (Ioan 1,1-2). Hristos,
Cuvântul, singurul Fiu al lui Dumnezeu era una cu vesnicul Tată - una în natură,
în caracter si în scop - singura Fiintă care putea intra în toate sfaturile si
planurile lui Dumnezeu. "Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele
vesniciilor, Domn al păcii" (Is.9,6). Obârsia Lui "se suie până în vremuri
străvechi, până în zilele vesniciei" (Mica 5,2). Fiul lui Dumnezeu, El Însusi,
declară despre Sine: "Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui. Eu am
fost asezată din vesnicie", când a pus temeliile pământului, eu eram mesterul
Lui, la lucru lângă El, si în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat
înaintea Lui" (Prov.8,22-30).
Tatăl a înfăptuit prin Fiul Său aducerea la existentă a tuturor fiintelor
ceresti. "Prin El au fost făcute toate lucrurile" fie scaune de domnii, fie
dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El si pentru
El" (Col.1,16). Îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, strălucind de lumina ce se
revarsă continuu din prezenta Sa, zburând cu toată repeziciunea ca să aducă la
îndeplinire vointa Sa. Dar Fiul, Unsul lui Dumnezeu, "care este întipărirea
Fiintei Lui", "oglindirea slavei Lui" si "care tine toate lucrurile cu Cuvântul
puterii Lui", are stăpânirea supremă peste tot si peste toate (Evr.1,3). Un "scaun
de domnie plin de slavă" a fost "de la început" locul Sanctuarului Său (Ieremia
17,12); "un toiag de dreptate" (neprihănire - tr.engl.), sceptrul Împărătiei
Sale (Evr.1,8). "Strălucirea si măretia sunt înaintea fetei Lui, slava si
podoaba sunt în locasul Lui cel sfânt" (Ps.96,6). "Bunătatea si credinciosia
sunt înaintea Fetei Lui" (Ps.89,14).
Legea iubirii fiind temelia stăpânirii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiintelor
inteligente depinde de acceptarea, în mod desăvârsit, de către acestea, a
marilor ei principii de neprihănire. Dumnezeu doreste de la toate fiintele
create de El o slujire din dragoste, slujire care izvorăste dintr-o apreciere a
caracterului Său. El nu găseste nici o plăcere într-o ascultare fortată; El
acordă tuturor libertatea vointei, pentru ca astfel ei să-I poată aduce o
slujire liber consimtită.
Atâta vreme cât toate fiintele create au recunoscut ascultarea iubirii, o
desăvârsită armonie a existat în tot universul lui Dumnezeu. Era bucuria ostilor
ceresti aceea de a aduce la îndeplinire planurile Creatorului lor. Ele îsi
găseau plăcerea în reflectarea slavei Sale si în a-I aduce laudă. Iar în timp ce
iubirea fată de Dumnezeu era supremă, iubirea unuia fată de celălalt era plină
de încredere si neegoistă. Nu exista nici o notă de discordie care să tulbure
armonia cerească. Dar o schimbare s-a produs în această fericită atmosferă. A
fost unul care a pervertit libertatea pe care Dumnezeu o acordase creaturilor
Sale. Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese foarte mult onorat
de către Dumnezeu si care era, printre locuitorii cerurilor, în pozitia cea mai
înaltă în ceea ce priveste puterea si slava. Lucifer, "fiul zorilor", a fost
întâiul între heruvimii ocrotitori, sfânt si fără prihană. El stătea în prezenta
marelui Creator si razele nesfârsite ale slavei ce înconjurau pe vesnicul
Dumnezeu se odihneau asupra lui. "Asa vorbeste Domnul, Dumnezeu: ajunsesei la
cea mai înaltă desăvârsire, erai plin de întelepciune si desăvârsit în frumusete.
Stăteai în grădina Eden, grădina lui Dumnezeu, si erai acoperit cu tot felul de
pietre scumpe" Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe
muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul pietrelor
scânteietoare. Ai fost fără prihană... până în ziua când s-a găsit nelegiuirea
în tine" (Ez.28,12-15).
Putin câte putin, Lucifer a început să se hrănească cu dorinta înăltării de
sine. Scriptura ne spune: "ti s-a îngâmfat inima din pricina frumusetii tale,
ti-ai stricat întelepciunea cu strălucirea ta" (Ez.28,17). "Tu ziceai în inima
ta" îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu" voi fi
ca Cel Prea Înalt" (Is.14,13-14). Desi toată slava lui era de la Dumnezeu, acest
înger puternic a ajuns s-o considere ca apartinându-i. Nemultumit cu pozitia sa,
desi onorat mai presus de ostile ceresti, el s-a aventurat să poftească
închinarea cuvenită numai Creatorului. În loc de a căuta să facă din Dumnezeu
obiectul suprem al sentimentelor si ascultării tuturor fiintelor create,
strădania sa era aceea de a-si asigura pentru el slujirea si credinciosia lor. Si,
poftind slava cu care Tatăl cel vesnic L-a învestit pe Fiul Său, acest print al
îngerilor aspira la puterea ce constituia în exclusivitate una din prerogativele
lui Hristos. În acest fel s-a frânt armonia cerului. Predispozitia lui Lucifer
de a-si sluji siesi, în loc de a sluji Creatorului Său, a dat loc la un
simtământ de apăsare, atunci când a fost observat de către aceia care considerau
că slava lui Dumnezeu trebuie să fie supremă. În sfatul cerului, îngerii au
discutat cu Lucifer. Fiul lui Dumnezeu a prezentat înaintea lui măretia,
bunătatea si dreptatea Creatorului, cum si natura cea sfântă si neschimbătoare a
Legii Sale. Dumnezeu Însusi a stabilit ordinea cerului si, depărtându-se de ea,
Lucifer avea să dezonoreze pe Făcătorul său si să aducă ruina asupra sa. Dar
avertizarea izvorâtă din iubirea si mila nesfârsită a lui Dumnezeu n-a făcut
decât să dea loc la un spirit de împotrivire. Lucifer a îngăduit ca gelozia sa
fată de Hristos să predomine si să-l facă si mai categoric. Disputarea
suprematiei Fiului lui Dumnezeu si, în acest fel, discreditarea întelepciunii si
iubirii Creatorului au devenit scopul acestui print al îngerilor. El era gata să
dedice acestui plan energiile strălucitei sale minti, el, care - după Hristos -
era primul între ostirile lui Dumnezeu. Dar Acela care a dorit ca toate fiintele
create să aibă o vointă liberă n-a lăsat pe nimeni neavizat în fata
înselătoarelor sofisticării, prin care răzvrătirea avea să se justifice. Înainte
ca marea confruntare să izbucnească, trebuia ca toti să aibă o clară întelegere
a vointei Sale, a cărui întelepciune si bunătate erau izvorul tuturor bucuriilor
lor. Împăratul universului a adunat toate ostile ceresti înaintea Sa, pentru ca
în prezenta lor să poată prezenta adevărata pozitie a Fiului Său si să arate
relatia pe care El o promovează cu toate celelalte fiinte create. Fiul lui
Dumnezeu S-a asezat cu Tatăl pe tronul Acestuia si slava Celui vesnic, a Aceluia
ce exista prin Sine Însusi, Îi cuprinse pe amândoi. În jurul tronului s-au
strâns îngerii cei sfinti, o mare si nenumărată multime - "de zece mii de ori
zece mii si mii de mii" (Apoc.5,11), îngeri ce ocupau cele mai înalte pozitii,
ca si îngerii slujitori si supusi, bucurându-se în lumina ce se revărsa asupra
lor din prezenta Dumnezeirii. Înaintea locuitorilor cerului strânsi laolaltă,
Împăratul cerurilor declară că nimeni în afară de Hristos, singurul Fiu al lui
Dumnezeu, nu putea pătrunde în totul în planurile Sale si Lui I-a fost
încredintată aducerea la îndeplinire a planurilor mărete ale vointei Sale. Fiul
lui Dumnezeu adusese la îndeplinire vointa Tatălui în crearea tuturor ostilor
ceresti; si Lui, Celui deopotrivă cu Dumnezeu, I se cuvenea închinarea si
ascultarea lor. Hristos avea încă să exercite puterea divină în aducerea la
existentă a pământului si a locuitorilor lui. Dar în toate acestea, El nu va
căuta pentru Sine puterea si înăltarea, contrar planului lui Dumnezeu, ci El va
înălta slava Tatălui si va aduce la îndeplinire planurile Sale de binefacere si
iubire. Plini de bucurie, îngerii au recunoscut suprematia lui Hristos si s-au
plecat înaintea Lui, manifestându-si astfel iubirea si adorarea lor. Lucifer s-a
plecat împreună cu ei, dar în inima sa se dădea o luptă stranie, teribilă.
Adevărul, dreptatea si credinciosia se luptau împotriva urii si geloziei. Pentru
un timp, se părea că influenta îngerilor buni îl câstigase de partea lor. În
timp ce cântecele de laudă se înăltau în tonuri melodioase, amplificate de miile
de voci cu bucurie în glas, spiritul răului părea că a dispărut; o iubire cu
neputintă de descris a miscat întreaga lui fiintă; sufletul său, în armonie cu
închinătorii lipsiti de păcat, s-a îndreptat plin de iubire spre Tatăl si Fiul.
Dar, din cauza dorintei sale de mărire, mândria a pus iarăsi stăpânire pe el.
Dorinta lui de suprematie a reapărut si ura fată de Hristos a fost iarăsi
nutrită. Înaltele onoruri ce i-au fost conferite lui Lucifer n-au fost apreciate
ca fiind darul special al lui Dumnezeu si, în consecintă, nu considera că este
de datoria lui să multumească Creatorului său. El se glorifica în strălucirea si
înăltarea sa, tinzând să fie egal cu Dumnezeu. El a fost iubit si respectat de
către ostile ceresti, iar îngerii se delectau în executarea poruncilor lui, el
fiind îmbrăcat în întelepciune si slavă mai presus de toti ceilalti. Si totusi,
Fiul lui Dumnezeu era înăltat mai presus de el, ca Unul ce era deopotrivă cu
Tatăl în putere si autoritate. El era în sfatul Tatălui, în timp ce Lucifer nu
lua parte la planurile lui Dumnezeu. "De ce", întreba acest înger puternic, "să
aibă Hristos suprematia? De ce să fie El onorat mai presus de Lucifer?"
Părăsindu-si locul din prezenta nemijlocită a Tatălui, Lucifer a plecat să
împrăstie spiritul nemultumirii printre îngeri. El a lucrat înconjurat de o
taină misterioasă si, pentru un timp, a reusit să ascundă scopul său real, sub
un anumit respect fată de Dumnezeu. El a început să semene îndoieli cu privire
la legile ce guvernau fiintele ceresti, spunând că, în timp ce aceste legi
puteau fi necesare pentru locuitorii lumilor, îngerii, fiind fiinte cu o pozitie
mai înaltă, nu au nevoie de asemenea restrictii, pentru că întelepciunea lor
constituie un suficient ghid pentru ei. Ei nu erau acele fiinte care să poată
aduce dezonoare lui Dumnezeu; toate gândurile lor erau sfinte; nu mai era
nicidecum posibil pentru ei să gresească, după cum nu era posibil acest lucru
nici pentru Dumnezeu. Înăltarea Fiului lui Dumnezeu, ca fiind egal cu Tatăl, era
înfătisată ca fiind o nedreptate ce i se făcea lui Lucifer care, pretindea el,
era de asemenea îndreptătit la respect si onoare. Dacă acest print al îngerilor
ar putea să-si ocupe pozitia de frunte ce i se cuvenea, atunci un mare bine avea
să se reverse peste toate ostile cerului; căci scopul lui era acela de a obtine
libertate pentru toti. Dar acum, chiar si libertatea de care ei s-au bucurat
până atunci a luat sfârsit; căci un stăpân absolut fusese numit peste ei si toti
trebuia să se închine autoritătii Sale. Acestea erau înselăciunile subtile care,
prin viclenia lui Lucifer, au fost răspândite cu repeziciune în curtile ceresti.
De fapt, nu avusese loc nici o schimbare în pozitia si autoritatea lui Hristos.
Ura si gresita prezentare a lucrurilor de către Lucifer, cum si pretentiile lui
de a fi deopotrivă cu Hristos au făcut necesară declaratia cu privire la
adevărata pozitie a Fiului lui Dumnezeu; dar ea fusese aceeasi chiar de la
început. Cu toate acestea, multi îngeri au fost orbiti de către înselăciunile
lui Lucifer. Profitând de încrederea plină de iubire si loialitate pe care
fiintele sfinte de sub comanda sa o aveau fată de el, cu atâta măiestrie le-a
infiltrat în minte propria lui neîncredere si nemultumire, încât actiunea
aceasta a lui n-a fost observată. Lucifer a prezentat planurile lui Dumnezeu
într-o lumină falsă, interpretându-le gresit si răstălmăcindu-le, pentru a trezi
nemultumirea si răzvrătirea. În mod viclean, el i-a făcut pe ascultătorii săi să
dea glas simtămintelor lor; apoi, aceste cuvinte ale lor aveau să fie repetate
de el, atunci când ele serveau scopului său, ca mărturie a faptului că îngerii
nu erau în totul de acord cu conducerea lui Dumnezeu. În timp ce pretindea că
este în mod desăvârsit loial fată de Dumnezeu, el sustinea că sunt necesare
totusi schimbări în ordinea si legile cerului, pentru stabilitatea guvernării
divine. Astfel, în timp ce actiona pentru a stârni opozitie fată de Legea lui
Dumnezeu si pentru a imprima în mintea îngerilor de sub comanda sa propria lui
nemultumire, în mod ostentativ el căuta să înlăture nemultumirea si să-i
linistească pe îngerii nemultumiti cu ordinea lucrurilor din ceruri. În timp ce
pe ascuns el instiga si încuraja discordia si răzvrătirea, cu o desăvârsită
măiestrie el a lăsat să se înteleagă că singurul lui scop era acela de a promova
credinciosia fată de Dumnezeu si de a păstra armonia si pacea. Spiritul
nemultumirii astfel aprins îsi făcea lucrarea sa dezastruoasă. Desi nu era nici
o izbucnire pe fată, o înstrăinare a simtămintelor începea - în mod
imperceptibil - să se dezvolte printre îngeri. Erau unii care priveau cu
simpatie insinuările lui Lucifer împotriva conducerii lui Dumnezeu. Desi până
aici ei au fost într-o perfectă armonie cu ordinea pe care Dumnezeu o stabilise,
acum ei erau nemultumiti si nefericiti, pentru că nu puteau pătrunde în
planurile Sale de nepătruns; ei erau nemultumiti cu planul Său de înăltare a lui
Hristos. Ei erau gata să sustină cererea lui Lucifer, de egală autoritate cu
Fiul lui Dumnezeu. Dar îngerii care erau loiali si sinceri au sustinut
întelepciunea si dreptatea ordinii divine, străduindu-se să împace aceste fiinte
nemultumite cu vointa lui Dumnezeu. Hristos era Fiul lui Dumnezeu si El fusese
una cu Tatăl mai înainte ca îngerii să fie adusi la existentă. El totdeauna a
stat la dreapta Tatălui. Pozitia Sa supremă, atât de plină de binecuvântări
pentru toti cei care erau sub conducerea Sa plină de bunătate, nu fusese
niciodată întreruptă; de unde venea acum discordia? Îngerii loiali lui Dumnezeu
nu puteau decât să vadă consecintele teribile ale acestei discordii si, cu
apeluri stăruitoare, ei îi sfătuiau pe cei nemultumiti să renunte la planurile
lor si să demonstreze loialitatea lor fată de Dumnezeu, prin credinciosia fată
de conducerea Lui. În marea Sa milă, în armonie cu caracterul Său divin,
Dumnezeu l-a suportat mult timp pe Lucifer. Spiritul de nemultumire si discordie
n-a fost niciodată cunoscut în ceruri. El era un element nou, un element străin,
misterios si inexplicabil. Nici chiar Lucifer - la început - n-a cunoscut natura
reală a simtămintelor lui; căci pentru un timp el s-a temut să dea glas
frământărilor si plăsmuirilor mintii sale; totusi, nici nu le-a alungat. El n-a
văzut încotro era tras de acest curent. Astfel de eforturi, cum numai iubirea
infinită le putea concepe, au fost făcute pentru a-l convinge de rătăcirea sa.
S-a demonstrat faptul că nemultumirea lui nu avea nici un temei si i s-a arătat
care avea să fie rezultatul dacă persistă în răzvrătirea sa. Lucifer a fost
convins că era gresit. El a crezut că "Domnul este drept în toate căile Lui si
milostiv în toate faptele Lui" (Ps. 145,17); că rânduielile divine sunt drepte si
că trebuie să le recunoască ca fiind astfel înaintea întregului cer. Dacă ar fi
făcut lucrul acesta, el s-ar fi salvat pe sine si pe îngerii săi. La data aceea,
el nu lepădase în totul ascultarea, supunerea sa fată de Dumnezeu. Desi îsi
părăsise pozitia de heruvim ocrotitor, totusi, dacă ar fi fost dispus să se
întoarcă la Dumnezeu, recunoscând întelepciunea Creatorului, si să fie multumit
să ocupe pozitia ce a fost hotărâtă pentru el în planul cel mare al lui Dumnezeu,
atunci ar fi fost repus în slujba sa. Sosise timpul pentru o hotărâre finală; el
trebuia să se supună în totul conducerii divine sau să se aseze într-o pozitie
de răzvrătire fătisă. El aproape că ajunsese la hotărârea de a se întoarce, dar
mândria l-a împiedicat să facă acest pas. Era un sacrificiu prea mare pentru
unul care a fost onorat atât de mult să mărturisească că a fost gresit, că tot
ceea ce si-a imaginat nu erau decât falsuri si să se supună autoritătii pe care
se străduise să o dovedească nedreaptă. Un Creator milostiv, atunci când a
manifestat iubire si har pentru Lucifer si cei ce l-au urmat, a căutat să-i
întoarcă de pe marginea prăpastiei si ruinei în care erau gata să se arunce. Dar
mila Sa a fost gresit înteleasă. Lucifer a arătat spre îndelunga răbdare a lui
Dumnezeu ca fiind o dovadă a superioritătii lui, o indicatie că Împăratul
Universului avea să accepte conditiile sale. Dacă îngerii vor sta hotărât
alături de el, spunea Lucifer, atunci vor putea să obtină tot ceea ce doresc. El
si-a apărat cu înversunare pozitia si s-a lansat cu totul în lupta cea mare
împotriva Făcătorului său. Asa se face că Lucifer, "purtătorul de lumină", cel
care se împărtăsea de slava lui Dumnezeu, care slujea la tronul Său, prin păcat
a devenit Satana, "vrăjmasul" lui Dumnezeu si al fiintelor sfinte, nimicitorul
acelora pe care Cerul i-a încredintat călăuzirii si protectiei sale. Respingând
în mod batjocoritor argumentele si apelurile îngerilor loiali lui Dumnezeu, el
îi denuntă ca fiind niste robi înselati. Întâietatea si cinstea arătate fată de
Hristos, el le-a declarat ca fiind un act de nedreptate atât fată de sine, cât si
fată de toate ostile cerului, declarând că nu se va supune niciodată acestei
restrângeri a drepturilor lui si ale lor. El nu va mai recunoaste autoritatea
supremă a lui Hristos. Era hotărât să ceară să i se dea onoarea ce i se cuvenea,
luând conducerea tuturor acelora care aveau să-l urmeze; el a făgăduit o nouă
guvernare celor care aveau să intre în rândurile grupei sale, o conducere mai
bună, sub care toti aveau să se bucure de libertate. Un mare număr de îngeri si-au
exprimat intentia de a-l accepta să fie conducătorul lor. Încurajat de modul
favorabil în care au fost primite avansurile sale, spera să-i câstige de partea
lui pe toti îngerii, să devină deopotrivă cu Dumnezeu si să fie ascultat de
toată oastea cerului. Din nou îngerii rămasi credinciosi lui Dumnezeu i-au cerut
cu insistentă, lui si simpatizantilor lui, să se supună lui Dumnezeu; arătându-le
care avea să fie rezultatul inevitabil dacă vor refuza. Cel care îi crease putea
să înfrângă puterea lor si să pedepsească în mod exemplar aventuroasa lor
răzvrătire. Nici un înger nu putea să se opună - cu sort de izbândă - Legii lui
Dumnezeu, care era tot asa de sfântă ca si El. Ei i-au avertizat pe toti să nu
asculte la argumentele înselătoare ale lui Lucifer, somându-l, atât pe el, cât si
pe cei ce l-au urmat, să caute fără întârziere prezenta lui Dumnezeu,
mărturisindu-si vina de a pune la îndoială întelepciunea si autoritatea Lui.
Multi erau gata să asculte acest sfat, să se pocăiască de neascultarea lor,
căutând să fie primiti iarăsi în gratia lui Dumnezeu si a Fiului Său. Dar
Lucifer avea pregătită o altă înselăciune. Marele răzvrătit declară acum că
îngerii care s-au unit cu el au mers prea departe ca să se mai poată întoarce;
că el cunostea bine Legea divină si stia că Dumnezeu nu-i va ierta. El a spus că
toti aceia care se vor supune autoritătii Cerului vor fi deposedati de
demnitatea lor si îndepărtati din pozitia lor. În ceea ce-l privea, era hotărât
să nu mai recunoască vreodată autoritatea lui Hristos. Singura cale ce mai
rămânea pentru el si pentru cei ce l-au urmat, spunea el, era aceea de a-si
păstra libertatea si a câstiga prin fortă drepturile ce nu le-au fost acordate
de bună voie. În ceea ce-l privea pe Satana, era adevărat că mersese prea
departe ca să se mai poată întoarce. Dar nu asa stăteau lucrurile cu aceia care
au fost orbiti de înselăciunile lui. Pentru ei, sfatul si apelurile îngerilor
loiali au deschis usa sperantei; dacă ei ar fi dat ascultare avertizării, ar fi
putut să se smulgă din înselăciunile lui Satana. Dar mândria, iubirea fată de
conducătorul lor, cum si dorinta după o libertate fără restrictii i-au
împiedicat să se rupă de el si astfel toate apelurile iubirii si milei divine au
fost, până la urmă, respinse. Dumnezeu i-a îngăduit lui Satana să-si continue
lucrarea până când spiritul de nemultumire s-a copt într-o revoltă deschisă. Era
necesar ca planurile sale să se dezvolte pe deplin, pentru ca adevărata lor
natură si tendintă să poată fi văzute de toti. Lucifer, ca heruvim ocrotitor,
fusese foarte mult înăltat; el era foarte mult iubit de ostile ceresti; iar
influenta lui asupra lor era foarte puternică. Stăpânirea lui Dumnezeu nu îi
cuprindea numai pe locuitorii cerului, ci si toate lumile pe care El le-a creat;
si Lucifer a ajuns la concluzia că, dacă ar putea atrage pe îngerii cerului
alături de el în răzvrătire, atunci va putea avea de partea sa toate lumile. El
a prezentat cu multă măiestrie pozitia sa în această problemă, folosind
denaturarea si minciuna pentru a-si atinge tinta. Puterea sa de a însela era
foarte mare. Ascunzându-se sub mantia minciunii, el a reusit să obtină un
avantaj. Toate actiunile sale erau asa de mult învăluite în mister, încât a fost
foarte dificil pentru îngeri să descifreze adevărata natură a lucrării sale.
Până când nu s-a dezvoltat pe deplin, nu era posibil ca răul să apară în
adevărata lui înfătisare; nemultumirea lui nu putea fi văzută ca răzvrătire.
Chiar si îngerii loiali lui Dumnezeu nu puteau discerne pe deplin caracterul său
sau să vadă unde ducea lucrarea lui. La început, Lucifer si-a dirijat în asa fel
ispitele, încât el nu era cu nimic implicat. Pe îngerii pe care nu i-a putut
corupe spre a fi cu totul de partea sa i-a acuzat de indiferentă fată de
interesele fiintelor ceresti. Chiar lucrarea pe care el o făcea o punea pe seama
îngerilor ce au rămas loiali fată de Dumnezeu. Era metoda sa aceea de a produce
confuzie prin întrebări subtile cu privire la planurile lui Dumnezeu. El
învesmânta în mister tot ceea ce era simplu si, printr-o măiastră pervertire,
arunca îndoiala asupra celor mai clare declaratii ale lui Dumnezeu. Iar pozitia
sa înaltă, legată asa de strâns de conducerea divină, a dat o greutate si mai
mare celor spuse de el. Dumnezeu putea folosi numai acele mijloace care erau în
armonie cu adevărul si neprihănirea. Satana însă putea folosi ceea ce Dumnezeu
nu putea - minciuna si lingusirea. El a căutat să falsifice Cuvântul lui
Dumnezeu si să prezinte gresit, tendentios, planul guvernării Sale, sustinând că
Dumnezeu nu a fost drept când a impus legi îngerilor; că, cerând supunere si
ascultare din partea fiintelor create de El, nu urmărea altceva decât înăltarea
de Sine. Deci, era necesar să se demonstreze înaintea locuitorilor cerului si a
tuturor lumilor din univers că guvernarea lui Dumnezeu este dreaptă, iar Legea
Sa desăvârsită. Satana a făcut să se înteleagă că nici el nu căuta altceva,
decât să promoveze binele universului. Trebuia ca adevăratul caracter al
uzurpatorului si scopul său real să fie întelese de toti. Lui trebuia să i se
dea timp să se manifeste prin lucrările lui rele, stricate. Satana a pus în
seama guvernării lui Dumnezeu discordia pe care propria lui comportare a semănat-o
în ceruri. Tot răul, a declarat el, este rezultatul guvernării divine. El
pretindea că scopul său era acela de a îmbunătăti legile lui Dumnezeu. De aceea,
Iehova i-a îngăduit să demonstreze natura pretentiilor sale, să arate
rezultatele schimbărilor propuse de el în Legea divină. Propria sa lucrare
trebuia să-l condamne. La început, Satana pretindea că nu este un răzvrătit.
Universul întreg trebuia să-l vadă pe înselător demascat. Chiar si atunci când a
fost aruncat afară din ceruri, întelepciunea cea vesnică nu l-a distrus.
Deoarece numai slujirea din iubire putea fi primită de Dumnezeu, supunerea
fiintelor create de El trebuia să se bazeze pe convingerea dreptătii si
bunăvointei Sale. Locuitorii cerului si ai celorlalte lumi, fiind nepregătiti să
înteleagă natura sau consecintele păcatului, nu puteau vedea atunci dreptatea
lui Dumnezeu în nimicirea lui Satana. Dacă ar fi fost imediat sters din rândul
celor vii, unii ar fi slujit lui Dumnezeu mai degrabă de frică decât din iubire.
Influenta înselătorului nu avea să fie pe deplin nimicită si nici spiritul de
răzvrătire nu ar fi fost în totul eradicat. De aceea, pentru binele întregului
univers, de-a lungul veacurilor nesfârsite, el trebuia să-si dezvolte mai mult
principiile, pentru ca acuzatiile aduse de el guvernării divine să poată fi
văzute în adevărata lor lumină de către toate fiintele create si pentru ca
dreptatea si mila lui Dumnezeu, cum si neschimbabilitatea Legii Sale să poată fi
- pentru totdeauna - în afară de orice îndoială. De-a lungul veacurilor viitoare,
răzvrătirea lui Satana avea să fie o lectie pentru univers, o mărturie vesnică
cu privire la natura păcatului si teribilele lui rezultate. Manifestarea
actiunii lui Satana, efectele ei atât asupra oamenilor, cât si asupra îngerilor
aveau să arate care va fi rezultatul părăsirii autoritătii divine. Acest lucru
avea să dea mărturie despre faptul că de guvernarea lui Dumnezeu se leagă binele
tuturor fiintelor create de El. Astfel, istoria acestui teribil experiment al
răzvrătirii trebuia să fie un scut de apărare pentru toate fiintele sfinte, ca
să le împiedice să mai fie înselate cu privire la natura păcatului, să le
salveze de la păcătuire si de la suportarea consecintelor sale. Cel care conduce
totul în ceruri este Acela care vede sfârsitul" chiar de la început, Acela în
fata Căruia tainele trecutului si cele ale viitorului sunt deopotrivă descifrate
si care, dincolo de jalea, întunericul si ruina aduse de păcat, vede realitatea
planurilor Sale de iubire si binecuvântare. Desi "norii de negură îl înconjoară,
dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Său de domnie" (Ps.97,2). Acesti
locuitori ai universului, atât cei loiali fată de Dumnezeu, cât si cei care s-au
răzvrătit împotriva Lui, vor întelege într-o zi că toate "lucrările Lui sunt
desăvârsite, toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios si fără
nedreptate" (Deut.32,4).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA