| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Şcoala din Eden
„Ferice de omul care găseşte înţelepciunea.”
Sistemul de educaţie, instituit la începutul lumii, trebuia să fie un model pentru om de-a lungul veşniciei. Ca o ilustrare a principiilor sale, a fost întemeiată o şcoală model în Eden, căminul primilor noştri părinţi. Grădina Edenului era sala de clasă, natura era manualul, Creatorul Însuşi era Profesorul, iar părinţii familiei omeneşti erau studenţii.
Creaţi pentru a fi „chipul şi slava lui Dumnezeu” (1Corinteni 11,7), Adam şi Eva primiseră înzestrări cu totul vrednice de destinul lor măreţ. Superbi şi cu un corp bine proporţionat, cu trăsături regulate şi frumoase, cu feţe care străluceau de sănătate şi de lumina bucuriei şi a nădejdii, ei arătau în alcătuirea lor exterioară asemănarea cu Creatorul lor. Iar această ase-mănare nu se manifesta numai în natura fizică. Fiecare facultate a minţii şi a sufletului reflecta slava Creatorului. Înzestraţi cu înalte daruri mintale şi spirituale, Adam şi Eva au fost făcuţi numai cu puţin „mai prejos de îngeri” (Evrei 2,7), ca să discearnă nu numai minunăţiile Universului vizibil, dar să înţeleagă şi responsabilităţile şi obligaţiile morale.
„Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii.” Genesa 2,8.9. Aici aveau să-şi facă educaţia primii noştri părinţi, înconjuraţi de scenele minunate ale naturii neatinse de păcat.
În interesul pe care-l manifesta pentru copiii Săi, Tatăl nostru ceresc dirija personal educaţia lor. Ei erau adesea vizitaţi de solii Lui, îngeri sfinţi, iar ei primeau de la aceştia sfat şi învăţătură. Nu o dată, în timp ce se plimbau prin grădină în răcoarea zilei, auzeau glasul lui Dumnezeu şi comunicau faţă în faţă cu Cel Veşnic. Gândurile pe care le avea faţă de ei erau „gânduri de pace şi nu de nenorocire”. Ieremia 29,11. Fiecare ţel urmărit de Domnul era îndreptat către cel mai mare bine al lor.
În grija lui Adam şi a Evei a fost dată grădina, „ca s-o lucreze şi să o păzească.” Genesa 2,15. Deşi bogaţi prin tot ceea ce Proprietarul întregului Univers avea să le ofere, nu lenevia trebuia să-i caracterizeze. Le-a fost dată o ocupaţie utilă, ca o binecuvântare, pentru a le întări corpurile, pentru a le lărgi gândirea şi a le dezvolta caracterul.
Cartea naturii, care îşi desfăşura lecţiile vii înaintea lor, oferea o inepuizabilă sursă de instruire şi desfătare. Pe fiecare frunză din pădure şi pe orice piatră din munţi, pe fiecare astru strălucitor, pe pământ, pe mare şi pe cer, era scris Numele lui Dumnezeu. Locuitorii din Eden se întreţineau atât cu creaţia vie, cât şi cu cea lipsită de viaţă – cu frunza, cu floarea şi copacul şi cu orice făptură vie, de la leviatanul din ape până la particula minusculă din raza de soare –, adunând secretele vieţii fiecăruia. Slava lui Dumnezeu din ceruri, lumile fără număr în rotirea lor ordonată, „plutirea norilor” (Iov 37,16), tainele luminii şi sunetului, ale zilei şi nopţii, – toate erau subiecte de studiu ale elevilor primei şcoli a pământului.
Legile şi modul de funcţionare a naturii şi marile principii ale adevărului, care guvernează universul spiritual, au fost deschise înaintea minţii lor de către Creatorul cel fără de sfârşit a toate câte sunt. Puterile lor mintale şi spirituale s-au dezvoltat în „lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4,6) şi şi-au dat seama de cele mai înalte plăceri ale existenţei lor sfinte.
Aşa cum ieşise din mâna Creatorului, nu numai Grădina Edenului, ci întregul pământ era deosebit de frumos. Nici o urmă de păcat, nici o umbră a morţii nu mânjea superba creaţie. Slava lui Dumnezeu „acoperă cerurile şi slava Lui umple pământul”. „Stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi …toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie.” Habacuc 3,3; Iov 38,7. Pământul era astfel un simbol potrivit pentru Cel care este „plin de bunătate şi credincioşie” (Exodul 34,6); un studiu potrivit pentru cei care fuseseră făcuţi după chipul Său. Grădina Edenului era o reprezentare a ceea ce Dumnezeu dorea ca întregul pământ să devină, şi scopul Său era ca, pe măsură ce familia omenească avea să crească în număr, oamenii să-şi întemeieze alte cămine şi şcoli asemenea celei pe care o dăduse El. În acest fel, de-a lungul timpului, întregul pământ ar fi putut fi ocupat cu cămine şi şcoli în care ar fi fost studiate cuvintele şi lucrările lui Dumnezeu şi în care studenţii ar fi devenit din ce în ce mai potriviţi să reflecte, de-a lungul veacurilor fără număr, lumina cunoaşterii slavei Sale.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA