| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Principii şi metode în afaceri
„Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă.”
Nu există nici o ramură a afacerilor – în sensul corect al cuvântului – pentru care Biblia să nu ofere o pregătire în cel mai înalt grad. Principiile ei, acelea de sârguinţă, cinste, economie, cumpătare şi curăţenie sunt secretul adevăratului succes. Aceste principii, aşa cum sunt ele descoperite în Cartea Proverbele, constituie un tezaur al înţelepciunii practice. Unde ar putea găsi comerciantul, meşteşugarul, directorul, în orice ramură de afaceri, maxime mai bune pentru sine sau pentru angajaţii săi decât cele care se găsesc în aceste cuvinte ale înţelepţilor:
„Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.” Proverbele 22,29
„Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă.” Proverbele 14,23
„Leneşul doreşte mult, şi totuşi n-are nimic”. „Beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.” Proverbele 13,4; 23,21
„Cine umblă cu bârfeli, dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci.” Proverbele 20,19
„Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa;” dar „orice nebun se lasă stăpânit de aprindere.” Proverbele 17,27; 20,3
„Nu intra pe cărarea celor răi şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi.” „Poate merge cineva pe cărbuni aprinşi fără să-i ardă picioarele?” Proverbele 4,14; 6,28
„Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept.” Proverbele 13,20
„Cine îşi face mulţi prieteni, îi face3 spre nenorocirea lui.” Proverbele 18,24
Întreaga sferă a obligaţiilor noastre este acoperită de acel cuvânt al lui Hristos: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. Matei 7,12
Cât de mulţi oameni au scăpat de prăbuşire financiară şi ruină, plecând urechea la aceste avertizări, repetate adesea şi scoase în evidenţă în Scripturi:
„Cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu rămâne nepedepsit. ” Proverbele 28,20
„Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte.” Proverbele 13,11
„Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte. ” Proverbele 21,6
„Cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut.” Proverbele 22,7
„Cui se pune chezaş pentru altul îi merge rău, dar cine se teme să se pună chezaş este liniştit.” Proverbele 11,15
„Nu muta hotarul văduvei, şi nu intra în ogorul orfanilor, căci răzbunătorul lor este puternic: El le va apăra pricina împotriva ta”. „Cine asupreşte pe sărac ca să-şi mărească avuţia va trebui să dea şi el altuia mai bogat şi va duce lipsă.” „Cine sapă groapa altuia cade el în ea, şi piatra se întoarce peste cel ce o prăvăleşte.” Proverbele 23,10.11; 22,16; 26,27
Acestea sunt principii de care ţine bunăstarea societăţii, atât a asociaţiilor laice, cât şi a celor religioase. Aceste principii păstrează în siguranţă proprietatea şi viaţa. Pentru tot ceea ce face ca încrederea şi cooperarea să fie posibile, lumea este datoare Legii lui Dumnezeu, aşa cum este ea dată în Cuvântul Său şi cum o găsim adesea în inimile oamenilor, într-o măsură destul de redusă, fiind aproape ştearsă.
Cuvintele psalmistului: „Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale decât o mie de lucruri de aur şi de argint” (Psalmii 119,72) declară un lucru care este adevărat dintr-un punct de vedere, care nu are de-a face cu religia. Ele afirmă un adevăr absolut şi încă unul care este recunoscut în lumea afacerilor. Chiar şi în această eră a pasiunii după bani, când competiţia este acerbă şi metodele atât de lipsite de scrupule, este încă larg acceptat că, pentru un tânăr care îşi începe viaţa, integritatea de caracter, sârguinţa, cumpătarea, puritatea şi calitatea de a fi econom constituie un capital mai bun decât orice sumă de bani, fără nimic altceva.
Cu toate acestea, chiar şi dintre cei care apreciază valoarea acestor calităţi şi admit faptul că Biblia este sursa lor, puţini sunt cei ce recunosc principiul de care depind.
Ceea ce stă la temelia integrităţii în afaceri şi a adevăratului succes este recunoaşterea faptului că Dumnezeu este proprietar. Creatorul tuturor lucrurilor este adevăratul patron. Noi suntem administratorii Săi. Tot ceea ce avem reprezintă un bun pe care ni l-a încredinţat pentru a fi folosit conform îndrumărilor Lui.
Aceasta este o obligaţie a fiecărei fiinţe omeneşti. Ea are de-a face cu întreaga sferă a activităţii umane. Fie că recunoaştem, fie că nu recunoaştem, suntem totuşi administratorii Lui, pentru că Dumnezeu ne-a dăruit talente şi facilităţi şi ne-a plasat în lume pentru a face o lucrare hotărâtă de El.
Fiecărui om i s-a încredinţat „datoria lui” (Marcu 13,34), lucrarea pentru care îl fac capabil calităţile lui, lucrarea care va avea ca rezultat cel mai mare bine al lui şi al semenilor săi şi va aduce cea mai mare onoare lui Dumnezeu.
Astfel, afacerea sau chemarea noastră este o parte a marelui plan al lui Dumnezeu şi, atâta vreme cât se desfăşoară după voia Sa, El Însuşi răspunde de rezultate. Fiind „împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9) partea noastră este acceptarea cu credincioşie a îndrumărilor Sale. În acest fel, nu mai există loc pentru griji pline de nelinişte. Se cere hărnicie, loialitate, purtare de grijă, economie şi discreţie. Fiecare calitate trebuie exercitată la capacitatea ei maximă. Dar noi vom depinde nu de rezultatul încununat de succes al eforturilor noastre, ci de făgăduinţa lui Dumnezeu. Cuvântul care l-a hrănit pe Israel în pustie, care l-a susţinut pe Ilie în timpul foametei, are aceeaşi putere şi astăzi. „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: ‘Ce vom mânca?’ Sau: ‘Ce vom bea?’ … Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Matei 6,31-33
Acela care dă oamenilor puterea de a strânge avere a legat o obligaţie de acest dar. El pretinde o anumită parte din tot ceea ce dobândim. Zecimea este a Domnului. „Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor”, „din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului.” Leviticul 27,30.32. Legământul pe care l-a făcut Iacov la Betel arată sfera acestei obligaţii. „Din tot ce-mi vei da,” spune el, „îţi voi da a zecea parte”. Genesa 28,22
„Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile” (Maleahi 3,10), aceasta este porunca lui Dumnezeu. Nu se face nici un apel la recunoştinţa sau generozitatea noastră. Aceasta nu este decât o chestiune de cinste. Zecimea este a Domnului; iar El ne îndeamnă să Îi dăm înapoi ceea ce este al Său.
„Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” 1 Corinteni 4,2. Dacă cinstea este un principiu esenţial al vieţii de afaceri, nu ar trebui oare să ne recunoaştem obligaţia faţă de Dumnezeu – obligaţia care stă la baza tuturor celorlalte?
Prin poziţia pe care o avem ca ispravnici, suntem plasaţi de asemenea sub obligaţia faţă de oameni, nu numai faţă de Dumnezeu. Fiecare făptură omenească este îndatorată infinitei iubiri a Răscumpărătorului pentru darurile vieţii. Hrană, îmbrăcăminte, adăpost, trup, minte şi suflet – toate sunt cumpărate cu sângele Său. Iar prin obligaţia recunoştinţei şi slujirii, care se impun astfel, Hristos ne-a legat de semenii noştri. El ne îndeamnă: „Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” Galateni 5,13. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” Matei 25,40
„Eu sunt dator,” declară Pavel, „şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi.” Romani 1,14. La fel suntem şi noi. Prin tot ceea ce viaţa noastră a fost mai mult binecuvântată decât a altora avem obligaţia faţă de fiecare făptură umană căreia îi putem face bine.
Aceste adevăruri se aplică şi la cămară, şi la pungă. Bunurile de care dispunem nu sunt ale noastre, şi acest lucru nu poate fi pierdut din vedere fără a ne afla în primejdie. Suntem ispravnici, iar de modul în care ne achităm de obligaţia pe care o avem faţă de Dumnezeu şi oameni depinde atât bunăstarea semenilor noştri, cât şi propriul destin pentru viaţa aceasta şi cea care va veni.
„Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat, iar altul care eco-nomiseşte prea mult nu face decât să sărăcească”. „Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!” „Sufletul binefăcător va fi să-turat şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” Proverbele 11,24.25; Eclesiastul 11,1
„Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti … Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri.” Proverbele 23,4.5
„Daţi şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” Luca 6,38
„Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău, căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug şi teascurile tale vor geme de must.” Proverbele 3,9.10
„Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre … Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută.” Maleahi 3,10-12
„Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele, şi pomii de pe câmp îşi vor da roadele. Abia veţi treiera grâul şi veţi începe culesul viei, iar culesul viei va ţine până la semănătură; veţi avea pâine din belşug, veţi mânca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică în ţara voastră. Voi da pace în ţară şi nimeni nu vă va tulbura somnul.” Leviticul 26,3-6
„Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte, Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ şi nu-l lasă la bunul plac al vrăjmaşilor lui”. „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul şi El îi va răsplăti binefacerea.” Isaia 1,17; Psalmii 41,1.2; Proverbele 19,17
Cel care face această investiţie îşi asigură o comoară dublă. Pe lângă aceea pe care, cu oricât de multă înţelepciune o va înmulţi, va trebui s-o părăsească în cele din urmă, el strânge o avere pentru veşnicie – acea bogăţie a caracterului care este cea mai valoroasă avere din cer sau de pe pământ.
Procedee cinstite în afaceri
„Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi şi moştenirea lor ţine pe vecie. Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.” Psalmii 37,18.19
„Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă”, care „nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui”, „cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită … şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul, acela va locui în locurile înalte; … i se va da pâine şi apa nu-i va lipsi. Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.” Psalmii 15,2-4; Isaia 33,15-17
Dumnezeu a oferit în Cuvântul Său o imagine a omului prosper – cel a cărui viaţă a fost în sensul cel mai adevărat un succes, un om pe care atât cerul, cât şi pământul sunt încântate să-l onoreze. Despre experienţa lui, Iov însuşi spune:
„Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu, când Cel Atotputernic încă era cu mine şi când copiii mei stăteau în jurul meu; … Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă, tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau şi stăteau în picioare. Mai marii îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură. Glasul căpeteniilor tăcea şi li se lipea limba de cerul gurii. Urechea care mă auzea, mă numea fericit; ochiul care mă vedea mă lăuda. Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin. Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei. Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte; neprihănirea îmi era manta şi turban. Orbului îi eram ochi şi şchiopului picior. Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunoscut.” Iov 29,4-16
„Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul …” Iov 31,32
„Oamenii mă ascultau şi aşteptau … Şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor, eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.” Iov 29,21-25
„Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de nici un necaz.” Proverbele 10,22
„Cu mine este bogăţia şi slava,” declară Înţelepciunea, „avuţiile trainice şi dreptatea”. Proverbele 8,18
Biblia arată, de asemenea, şi rezultatul despărţirii de principiile corecte atât în raporturile noastre cu Dumnezeu, cât şi în cele pe care le avem unul cu celălalt. Celor cărora le-a încredinţat darurile Sale, dar care sunt indiferenţi la cerinţele Lui, Dumnezeu le spune:
„Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănaţi mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald, şi cine câştigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă. ... Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat”. „Atunci, când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci!” „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: ‘Cu ce Te-am înşelat?’ Cu zeciuielile şi darurile de mâncare”. „Pentru ce? zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărâmată.” Hagai 1,5-9; 2,16; Maleahi 3,8; Hagai 1,10
„De aceea, pentru că pe sărac îl călcaţi în picioare, … măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcar că aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor!” „Domnul va trimite împotriva ta blestemul, tulburarea şi ameninţarea, în mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca”. „Fiii tăi şi fiicele tale vor fi date ca roabe pe mâna altui popor, ţi se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, şi mâna ta va fi fără putere.” Amos 5,11; Deuteronom 28,20.32
„Ca o potârniche, care cloceşte nişte ouă pe care nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decât un nebun.” Ieremia 17,11
Socotelile fiecărei afaceri, detaliile fiecărei tranzacţii sunt trecute în revistă de cenzori nevăzuţi, agenţi ai Celui care nu face niciodată compromis cu nedreptatea, care nu trece niciodată răul cu vederea, care nu acoperă niciodată lucrul necinstit.
„Când vezi în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Preaînalt …” „Nu este nici întuneric, nici umbra morţii unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.” Eclesiastul 5,8; Iov 34,22
„Îşi înalţă gura până la ceruri şi limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin, şi zice: ’Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?’” „Iată ce ai făcut – şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!” Psalmii 73,9-11; 50,21
„Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat şi iată că era un sul de carte, care zbura. ... Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum este scris pe el, orice hoţ şi oricine jură strâmb va fi nimicit cu desăvârşire de aici. Îl trimit, zice Domnul oştirilor, ca să intre în casa hoţului şi a celui ce jură strâmb în Numele Meu, ca să rămână în casa aceea şi s-o mistuie împreună cu lemnele şi pietrele ei.” Zaharia 5,1-4
Legea lui Dumnezeu pronunţă sentinţa de condamnare asupra fiecărui om care face răul. Se poate ca el să nesocotească glasul acela, să caute să acopere strigătul de avertizare, dar în zadar. Este urmărit de el. Acesta se face auzit. Îi spulberă liniştea. Dacă nu îl ia în seamă, îl urmăreşte până în mormânt. Dă mărturie împotriva lui la judecată. Un foc nestins, mistuie în cele din urmă suflet şi trup.
„Ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” Marcu 8,36.37
Aceasta este întrebarea care cere să fie luată în considerare de fiecare părinte, învăţător, student – de fiecare făptură omenească, tânăr sau vârstnic. Nici un proiect de afaceri sau plan de viaţă nu poate fi sănătos sau complet, dacă îmbrăţişează numai anii scurţi ai vieţii de acum şi nu are soluţii pentru viitorul nesfârşit. Tinerii să fie învăţaţi să ia veşnicia în calculele lor. Să fie învăţaţi să aleagă principiile şi să caute valorile cu adevărat nepieritoare – să-şi strângă „o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia”; să-şi facă prieteni „cu ajutorul bogăţiilor nedrepte”, pentru ca atunci când totul piere, aceştia să îi „primească în corturile veşnice.” Luca 12,33; 16,9
Toţi cei ce împlinesc lucrurile acestea fac cea mai bună pregătire pentru viaţă în lumea aceasta. Nici un om nu-şi poate strânge o comoară în cer fără a-şi descoperi viaţa de pe pământ îmbogăţită şi înnobilată în felul acesta.
„Evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.” 1 Timotei 4,8
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA