| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
PEDAGOGUL
„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
Pregătirea
„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat.”
Primul învăţător al copilului este mama. În perioada în care este cel mai impresionabil şi se dezvoltă în cel mai rapid ritm, educaţia lui se află într-o mare măsură în mâinile ei. Ea este prima care are ocazia de a-i modela caracterul pentru bine sau pentru rău. Ea ar trebui să înţeleagă valoarea şansei pe care o are şi, mai presus de oricare alt profesor, ar trebui să fie pricepută să o folosească pentru cel mai înalt folos. Cu toate acestea, educaţiei ei i se acordă mai puţină atenţie decât pregătirii oricărui alt învăţător. Cea a cărei influenţă în educaţie este cea mai puternică şi mai bogată în consecinţe este persoana pentru al cărei ajutor se depune cel mai mic efort sistematic.
Cei în grija cărora este încredinţat copilaşul sunt prea adesea neştiutori în ce priveşte nevoile sale fizice; ei ştiu prea puţin despre legile sănătăţii sau despre principiile dezvoltării. Şi nu sunt mai bine pregătiţi nici pentru a-l îngriji în vederea creşterii sale mintale şi spirituale. Se poate ca aceştia să aibă calităţile necesare conducerii unor afaceri sau de a străluci în societate; se poate să fie autorii unor realizări demne de laudă pe tărâm literar sau ştiinţific; dar despre educaţia unui copil au puţine cunoştinţe. În principal, din cauza acestei lipse şi mai ales din aceea a neglijării de timpuriu a dezvoltării fizice, rasa umană are o rată atât de mare a mortalităţii infantile; iar dintre cei care ajung la maturitate sunt atât de mulţi pentru care viaţa nu este decât o povară.
Taţilor şi, de asemenea, mamelor le revine responsabilitatea pentru educarea timpurie a copilului ca şi pentru cea de mai târziu, iar cerinţa pregătirii aprofundate a ambilor părinţi este de extremă urgenţă. Înainte să-şi asume statutul de tată şi mamă, bărbaţii şi femeile ar trebui să se familiarizeze cu legile dezvoltării fizice – cu fiziologia şi igiena, cu consecinţele influenţelor prenatale, cu legile eredităţii , îmbrăcămintea, exerciţiul fizic şi tratarea bolilor; ei ar trebui, de asemenea, să înţeleagă legile dezvoltării intelectuale şi ale educaţiei morale.
Cel Infinit a considerat că această lucrare a educaţiei este atât de importantă, încât au fost trimişi mesageri de la tronul Său la o femeie care avea să devină mamă pentru a răspunde la întrebarea „ce va trebui să păzim cu privire la copil şi ce va fi de făcut?” (Judecători 13,12) şi pentru a instrui un tată în legătură cu educaţia unui fiu ce fusese făgăduit.
Educaţia nu va împlini niciodată ceea ce ar putea şi ar trebui până când nu este recunoscută pe deplin importanţa lucrării părinţilor şi până când aceştia nu dobândesc o pregătire pentru responsabilităţile ei sacre.
Necesitatea unor cursuri pregătitoare pentru învăţător este universal recunoscută; puţini recunosc însă care este pregătirea cea mai impor-tantă. Cel care apreciază responsabilitatea pe care o presupune educarea tineretului îşi va da seama că numai instruirea în sfera ştiinţifică şi literară nu poate fi de ajuns. Învăţătorul ar trebui să aibă o educaţie mai cuprinzătoare, decât cea care poate fi câştigată prin studierea cărţilor. Ar trebui să aibă nu numai o minte puternică, dar şi un orizont larg; ar trebui să fie sincer, deschis, dar să aibă şi un suflet mare.
Numai Acela care a creat mintea şi i-a stabilit legile îi poate înţelege perfect nevoile sau dirija dezvoltarea. Principiile de educaţie, pe care le-a dat El, sunt singurul ghid sigur. O însuşire esenţială pentru fiecare învăţător este cunoaşterea acestor principii şi o asemenea acceptare a lor, încât acestea să devină o putere stăpânitoare în propria sa viaţă.
Experienţa în viaţa practică este indispensabilă. Calităţile esenţiale sunt ordinea, meticulozitatea, punctualitatea, stăpânirea de sine, un temperament senin, o constanţă a dispoziţiei, jertfirea de sine, integritatea caracterului şi politeţea.
Pentru că pretutindeni în jurul tinerilor sunt caractere de joasă speţă şi multe falsuri, se face simţită o mare nevoie ca vorbele învăţătorului, atitudinea şi comportamentul său să-l reprezinte pe cel elevat şi adevărat. Copiii percep cu rapiditate când este vorba doar de paradă sau de orice altă slăbiciune ori defect. Învăţătorul nu poate câştiga respectul elevilor săi în nici un alt fel decât prin descoperirea în propriul său caracter a principiilor pe care caută să-i înveţe. Numai făcând acest lucru în contactul zilnic pe care-l are cu ei poate avea o influenţă trainică pentru bine asupra lor.
Pentru aproape orice calitate care contribuie la succesul său, învăţătorul este într-o mare măsură dependent de vigoarea fizică. Cu cât îi este mai bună sănătatea, cu atât mai bună va fi lucrarea sa.
Responsabilităţile sale sunt atât de obositoare, încât se cere un efort deosebit din partea sa pentru a-şi păstra puterea şi prospeţimea. Adesea, îi oboseşte şi inima, şi mintea, aceasta având ca efect tendinţa către depresie, răceală sau iritabilitate. Datoria sa nu este doar de a ţine piept unor astfel de stări, ci şi de a evita cauza producerii lor. El trebuie să-şi păstreze inima curată, plină de gingăşie, încredere şi compasiune. Pentru a putea fi întotdeauna ferm, calm şi voios, trebuie să-şi păstreze tăria creierului şi a nervilor.
De vreme ce în lucrarea sa calitatea este cu mult mai importantă decât cantitatea, el ar trebui să se păzească de munca în exces – de faptul de a încerca să facă prea mult în sfera datoriei sale; de acceptarea altor responsabilităţi care l-ar împiedica să-şi mai împlinească lucrarea şi de angajarea în distracţii şi plăceri sociale, care sunt mai degrabă epuizante decât regeneratoare.
Exerciţiul fizic în aer liber, mai ales prin muncă folositoare, este unul dintre cele mai bune mijloace de recreere a trupului şi a minţii; iar exemplul învăţătorului va stârni în elevii săi interesul şi respectul pentru munca manuală.
Învăţătorul ar trebui să respecte cu scrupulozitate, în orice domeniu, principiile sănătăţii. El ar trebui să facă acest lucru, având în vedere nu numai influenţa lor asupra propriei sale utilităţi, dar şi din pricina înrâuririi pe care o au acestea asupra elevilor săi. Ar trebui să fie cumpătat în toate lucrurile şi un exemplu în alimentaţie, îmbrăcăminte, muncă şi recreere.
Sănătatea fizică şi integritatea caracterului ar trebui să fie combinate cu o mare destoinicie literară. Cu cât învăţătorul are mai multe cunoştinţe adevărate, cu atât mai bună va fi lucrarea sa. Sala de clasă nu este un loc pentru o muncă de suprafaţă. Nici un învăţător care este mulţumit cu o cunoaştere superficială nu va atinge un grad înalt de eficienţă.
Însă utilitatea învăţătorului nu depinde atât de mult de cantitatea efectivă a informaţiilor pe care le deţine, cât de standardul la care aspiră. Adevăratul dascăl nu este mulţumit cu o gândire ştearsă, cu o minte leneşă sau o memorie slabă. El caută neîncetat realizări mai înalte şi metode mai bune. Viaţa sa este marcată de o creştere continuă. În lucrarea unui astfel de învăţător există o prospeţime şi o putere înviorătoare care îi trezeşte şi îi inspiră pe elevii săi.
Învăţătorul trebuie să fie competent pentru munca sa. Trebuie să posede înţelepciunea şi tactul pe care-l pretinde lucrul cu mintea altora. Oricât de înalte ar fi cunoştinţele sale ştiinţifice, oricât de bune înzestrările sale în alte domenii, dacă nu dobândeşte respectul şi încrederea elevilor săi, eforturile lui se vor dovedi inutile.
Este nevoie de învăţători care să vadă cu rapiditate şi să se folosească de orice prilej pentru a înfăptui binele; care să îmbine entuziasmul cu demnitatea adevărată, care să fie stăpâni pe situaţie şi „în stare să-i înveţe pe toţi”, care să inspire idei, să descătuşeze energia şi să insufle curaj şi viaţă.
Se poate ca avantajele de care a dispus un învăţător să fi fost limitate, astfel încât să nu aibă o destoinicie literară la nivelul celei vrednice de dorit; chiar şi aşa, dacă are o adevărată cunoaştere a naturii umane, o adevărată dragoste pentru munca sa şi dacă apreciază în mod corect importanţa ei; dacă este hotărât să se perfecţioneze şi dispus să muncească în mod hotărât şi perseverent, va înţelege care sunt nevoile elevilor săi şi, prin spiritul lui progresist şi plin de înţelegere, îi va inspira să-l urmeze în timp ce el caută să-i conducă înainte şi în sus.
Copiii şi tinerii aflaţi în grija învăţătorului se deosebesc foarte mult în privinţa dispoziţiei, obiceiurilor şi educaţiei. Unii nu au ţeluri hotărâte sau principii stabilite. Au nevoie să fie treziţi ca să-şi vadă responsabilităţile şi posibilităţile. Puţini copii au fost educaţi corect în cămin. Unii au fost răsfăţaţii familiei. Întreaga lor pregătire a fost superficială. Întrucât li s-a îngăduit să-şi urmeze înclinaţiile fireşti şi să evite responsabilităţile şi poverile, le lipseşte stabilitatea, perseverenţa şi tăgăduirea de sine. Aceştia privesc adesea orice act de disciplină ca fiind o constrângere inutilă. Alţii au fost criticaţi şi descurajaţi. Restricţiile arbitrare şi asprimea au dezvoltat în ei spiritul de încăpăţânare şi sfidare. Lucrarea de remodelare a acestor caractere deformate trebuie să fie împlinită în cele mai multe cazuri de către învăţător. Pentru a face aceasta cu succes, el trebuie să aibă compasiunea şi înţelegerea care îl vor ajuta să descopere cauza defectelor şi greşelilor care se manifestă la elevii săi. Trebuie să posede, de asemenea, tactul şi îndemânarea, răbdarea şi fermitatea care îl vor face în stare să dea fiecăruia ajutorul de care este nevoie – celui şovăitor şi iubitor de tihnă, o asemenea încurajare şi sprijin, încât să-l stimuleze la străduinţe personale; celui demoralizat, compasiunea şi aprecierea care îi vor da încredere şi îl vor inspira astfel să depună eforturi.
Adesea, învăţătorii nu reuşesc să fie suficient de sociabili cu elevii lor. Ei manifestă prea puţină compasiune şi gingăşie şi prea mult din demnitatea judecătorului neînduplecat. Câtă vreme este adevărat că învăţătorul trebuie să fie ferm, hotărât, el nu trebuie să fie critic sau dictatorial. A fi aspru şi mustrător, a sta izolat de elevii săi sau a-i trata cu indiferenţă înseamnă să închidă căile prin care îi poate influenţa pentru bine.
Învăţătorul să nu dea pe faţă, în nici un fel de împrejurări, un tratament preferenţial. A-l favoriza pe elevul cuceritor şi atrăgător şi a fi critic, nerăbdător, cu cel care are cea mai mare nevoie de încurajare şi ajutor înseamnă a dovedi o concepţie total greşită în privinţa lucrării învăţătorului. Prin modul în care îi tratează pe cei greşiţi şi dificili este pus la încercare caracterul şi se dovedeşte dacă învăţătorul este cu adevărat apt pentru poziţia pe care o ocupă.
Mare este responsabilitatea acelora care îşi asumă călăuzirea unui suflet omenesc. Tatăl şi mama adevărată consideră că li s-a încredinţat o răspundere de care nu pot fi niciodată cu totul eliberaţi. Viaţa copilului, din prima până în ultima zi, simte puterea acelei legături care îl leagă de inima părintelui; faptele, cuvintele, însăşi privirea părintelui continuă să modeleze copilul pentru bine sau pentru rău. Învăţătorul este şi el părtaş la această responsabilitate şi are nevoie să-şi dea seama neîncetat de sfinţenia ei şi să nu piardă din vedere scopul lucrării sale. El nu are doar datoria de a se achita de sarcinile zilnice, de a le face pe plac şefilor lui sau de a menţine bunul nume al şcolii; el trebuie să aibă în vedere binele cel mai înalt al fiecăruia dintre elevii săi, îndatoririle pe care viaţa le va pune asupra lor, slujirea de care este nevoie şi pregătirea cerută. Lucrarea pe care o înfăptuieşte zi de zi va răsfrânge asupra elevilor săi, şi prin ei asupra altora, o influenţă care nu va înceta să se extindă şi să se întărească până la sfârşitul timpului. El trebuie să fie confruntat cu roadele lucrării sale în acea zi măreaţă în care fiecare cuvânt sau faptă va fi descoperită înaintea lui Dumnezeu.
Învăţătorul care îşi dă seama de acest lucru nu va simţi că munca lui este completă când termină rutina zilnică a examinărilor şi elevii nu mai sunt, pentru un timp, sub grija lui directă. Îi va purta în inima sa pe aceşti copii şi tineri. Preocuparea şi efortul său constant va fi acela de a descoperi cum să le asigure standardul cel mai nobil de perfecţionare.
Cel care îşi dă seama de ocaziile şi privilegiile lucrării sale nu va îngădui ca vreun lucru să stea în calea străduinţei hotărâte de auto-perfecţionare. Nu va cruţa nici un efort pentru a atinge standardul cel mai înalt de profesionalism. El se va strădui să fie tot ceea ce doreşte ca elevii săi să devină.
Cu cât sentimentul responsabilităţii este mai adânc şi cu cât efortul de autoperfecţionare este mai hotărât, cu atât învăţătorul va percepe mai clar şi va regreta mai profund defectele care împiedică utilitatea sa. Contemplând însemnătatea lucrării sale, dificultăţile şi posibilităţile ei, ini-ma lui va striga adesea: „Cine este de-ajuns pentru aceste lucruri?”.
Dragă învăţătorule, în timp ce te gândeşti la nevoia ta de tărie şi călăuzire – nevoie pe care nu o poate satisface nici o sursă omenească – te rog, cugetă la făgăduinţele Celui care este Sfetnicul minunat.
„Iată”, spune El, „ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide.” Apocalipsa 3,8
„Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde.” „Te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” Ieremia 33,3; Psalmii 32,8
„Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Matei 28,20.
În scopul celei mai înalte pregătiri pentru lucrarea ta, îţi supun atenţiei cuvintele, viaţa şi metodele Prinţului învăţătorilor. Te îndemn să nu-L pierzi din vedere. În El se află adevăratul tău ideal. Contemplă-l şi zăboveşte asupra lui până când Duhul Învăţătorului divin va pune stăpânire pe inima şi viaţa ta.
Privind „cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului”, eşti schimbat „în acelaşi chip al Lui.” 2 Corinteni 3,18
Acesta este secretul puterii tale asupra elevilor tăi. Reflectă-L pe El.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA