EDUCATIE - Lucrul manual - Ellen G. White

UNIUNEA ROMANA

Lucrul manual

„Căutaţi ... să lucraţi cu mâinile voastre.”

La Creaţiune, munca a fost oferită ca o binecuvântare. Ea presupunea dezvoltare, putere, fericire. Starea schimbată a pământului prin blestemul păcatului a adus o schimbare în condiţia muncii; cu toate că acum este însoţită de griji, oboseală şi suferinţă, ea reprezintă încă un izvor de binecuvântare şi dezvoltare şi un mod de apărare împotriva ispitei. Disciplina sa este o piedică pentru cedarea în faţa plăcerilor şi favorizează sârguinţa, curăţenia caracterului şi statornicia. Devine în felul acesta o parte a marelui plan al lui Dumnezeu de recuperare a noastră din starea de păcat.

Tinerii ar trebui să vadă adevărata demnitate a muncii. Arătaţi-le că Dumnezeu munceşte neîncetat. Toate lucrurile din natură îşi fac lucrarea ce le-a fost încredinţată. Activitatea este numitorul comun al întregii Creaţiuni şi, pentru a ne împlini şi noi misiunea, trebuie să fim activi.

În munca noastră, trebuie să fim împreună lucrători cu Dumnezeu. El ne oferă pământul şi comorile sale; dar trebuie să le adaptăm pentru folosul şi confortul nostru. El face copacii să crească; noi însă pregătim grinzile şi construim casa. El a ascuns în pământ aurul şi argintul, fierul şi cărbunele; nu le putem obţine însă decât prin trudă.

Arătaţi că, în timp ce Dumnezeu a creat şi ţine neîncetat toate lucrurile sub control, ne-a înzestrat cu o putere care nu diferă total de puterea Sa. Nouă ne-a fost dat un anumit grad de control asupra forţelor naturii. Aşa cum Dumnezeu a chemat pământul din haos la o existenţă minunată, tot aşa şi noi putem aduce ordine şi frumuseţe acolo unde este neorânduială. Şi chiar dacă toate lucrurile sunt acum mânjite de păcat, putem simţi o bucurie asemănătoare cu a Sa când ne ducem treaba la bun sfârşit, aşa cum şi El a numit pământul „foarte bun” când l-a privit în frumoasa sa alcătuire.

Ca regulă generală, exerciţiul fizic cel mai binefăcător pentru tineri va fi aflat în munca utilă. Copilaşul găseşte şi recreere, şi dezvoltare în joacă; iar obiectele sale de amuzament ar trebui să fie de aşa natură, încât să favorizeze nu numai creşterea fizică, dar şi pe aceea intelectuală şi spirituală. Pe măsură ce dobândeşte tărie şi inteligenţă, va găsi cea mai bună recreere într-una din sferele efortului folositor. Ceea ce dă îndemânare mâinii în direcţia a ceea ce este folositor şi îi învaţă pe tineri să-şi poarte partea de poveri ale vieţii este tot ce poate fi mai eficient pentru asigurarea creşterii minţii şi a caracterului.

Tinerii trebuie învăţaţi că viaţa înseamnă muncă serioasă, responsabilitate, purtare de grijă. Ei au nevoie de o pregătire care îi va face oameni practici – bărbaţi şi femei care se pot descurca în stările de urgenţă. Ar trebui să fie învăţaţi că disciplina unei activităţi sistematice, bine organizate, este esenţială nu numai ca o apărare împotriva vicisitudinilor vieţii, dar şi ca un ajutor pentru o dezvoltare de ansamblu.

În ciuda a tot ce s-a spus şi s-a scris despre demnitatea muncii, există un simţământ general că ea ar fi degradantă. Tinerii se agită să devină învăţători, funcţionari, comercianţi, medici, avocaţi sau să ocupe vreo altă poziţie care nu pretinde efort fizic. Tinerele dispreţuiesc munca în gospodărie şi caută o educaţie în alte ramuri. Aceştia trebuie să afle că nici bărbaţii, nici femeile nu sunt dezonoraţi prin muncă cinstită. Ceea ce dezonorează este lenevia şi dependenţa egoistă. Lenevia nutreşte cedarea în faţa plăcerilor, rezultatul fiind o viaţă goală şi stearpă – un teren care invită creşterea tuturor relelor. „Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.” Evrei 6,7.8

Multe din ramurile de studiu, care consumă timpul studentului, nu sunt esenţiale pentru calitatea de a fi folositor sau pentru fericire; dar este esenţial ca fiecare tânăr să se întâlnească în mod statornic cu îndatoririle de zi cu zi. Dacă trebuie neapărat, o tânără se poate dispensa de cunoaşterea limbii franceze, a algebrei sau chiar a pianului; dar este indispensabil ca ea să înveţe să facă pâine bună, să croiască veşminte potrivite şi să-şi îndeplinească în mod eficient multele datorii care ţin de gospodărie.

Nu este nimic mai important pentru sănătatea şi fericirea întregii familii decât priceperea şi cunoaşterea celei ce găteşte. Prin mâncare nehrănitoare, necorespunzător preparată, ea poate împiedica şi chiar ruina atât calitatea de a fi folositor a adultului, cât şi dezvoltarea copilului. Sau, prin pregătirea alimentelor potrivite pentru nevoile trupului, fiind în acelaşi timp, apetisante şi gustoase, ea poate realiza tot atât de mult în direcţia binelui, cât poate realiza şi în cea a răului. Astfel, în multe privinţe, fericirea în viaţă este strâns legată de credincioşia în îndatoririle obişnuite.

Întrucât şi femeile, şi bărbaţii joacă un rol în gospodărie, şi băieţii, şi fetele ar trebui să dobândească o cunoaştere a îndatoririlor casnice. A-şi face patul, a-şi face ordine în camera lui, a spăla vasele, a pregăti o masă, a spăla şi a-şi repara îmbrăcămintea, reprezintă o pregătire care nu ar trebui să pară că scade din bărbăţia vreunui băiat; îl vor face mai fericit şi mai folositor. Iar dacă fetele, la rândul lor, ar putea învăţa să înhame un cal şi să-l conducă, să folosească fierăstrăul şi ciocanul, grebla şi sapa, ar fi mai bine pregătite pentru a înfrunta greutăţile neaşteptate ale vieţii.

Copiii şi tinerii să înveţe din Biblie cum a onorat Dumnezeu munca celui care trudeşte în toate zilele lui. Să citească despre „fiii proorocilor” (2 Împăraţi 6,1-7), studenţi aflaţi la şcoală care îşi construiau singuri o casă şi pentru care a fost făcută o minune ca să nu se piardă toporul care fusese împrumutat. Să citească despre Isus, tâmplarul, şi despre Pavel, cel ce croia corturi, care îmbina truda meşteşugului său cu cea mai înaltă lucrare, unind astfel umanul cu divinul. Să citească despre tânărul ale cărui cinci pâini au fost folosite de Mântuitorul în acea minune a hrănirii mulţimii; despre croitoreasa Dorca, sculată din morţi pentru a putea să facă îmbrăcăminte pentru cei săraci; sau despre femeia înţeleaptă descrisă în cartea Proverbelor, care „face rost de lână şi de in, lucrează cu mâini harnice”, care „dă hrană casei sale şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale”, care „sădeşte o vie” şi „îşi oţeleşte braţele”; care „îşi întinde mâna către cel nenorocit” şi „veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mănâncă pâinea lenevirii.” Proverbele 31,13.15.16.17.20.27

Despre o asemenea femeie, Dumnezeu spune: „Va fi lăudată. Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii.” Proverbele 31,30.31

Pentru fiecare copil, prima şcoală de meserii ar trebui să fie căminul. Şi, pe cât este posibil, facilităţile pentru o pregătire practică ar trebui să existe în fiecare şcoală. Într-o mare măsură, o asemenea pregătire ar lua locul sălii de sport şi ar adăuga binefacerea unei discipline valoroase.

Pregătirea practică merită o atenţie mult mai mare decât cea pe care a primit-o până acum. Ar trebui să se întemeieze şcoli în care, pe lângă cea mai înaltă cultură mintală şi morală, să se ofere cele mai bune posibilităţi pentru dezvoltare fizică şi pregătire practică într-o meserie. Ar trebui să se facă instruirea în agricultură, manufactură – acoperind cât se poate de multe tipuri de meserii – şi, de asemenea, în economia familială, arta culinară vegetariană, cusut, croitorie, igienă, tratarea celor bolnavi şi alte ramuri înrudite. Ar trebui să se asigure grădini, ateliere şi săli de tratament, iar fiecare gen de activitate să se afle sub îndrumarea unor instructori pricepuţi.

Munca trebuie să aibă un ţel clar şi să fie efectuată cu conştiinciozitate. În vreme ce fiecare om are nevoie de ceva cunoştinţe în diferite meserii, este indispensabil să devină foarte priceput în măcar una. Fiecare tânăr, când părăseşte şcoala, trebuie să fi dobândit cunoştinţele legate de o meserie sau ocupaţie anume, prin care, dacă trebuie, să-şi câştige traiul.

Obiecţia adusă cel mai adesea împotriva pregătirii practice pentru o meserie în şcoli se leagă de cheltuielile mari pe care le presupune aceasta. Însă obiectul dobândit este vrednic de costul lui. Nici o altă lucrare, care ne-a fost încredinţată, nu este atât de importantă ca pregătirea tinerilor, şi fiecare sumă cerută pentru atingerea corectă a acestui ţel reprezintă mijloace materiale bine cheltuite.

Chiar şi din punctul de vedere al rezultatelor financiare, cheltuielile cerute de pregătirea practică se vor dovedi o adevărată economie. Mulţi dintre băieţii noştri vor fi ţinuţi în acest fel departe de colţul străzii şi de cârciumă; cheltuielile pentru grădini, ateliere şi săli de baie vor fi mai mult decât acoperite prin economiile care se vor face în ce priveşte spitalele şi şcolile de corecţie. Şi apoi, tinerii ca persoane: educaţi în spiritul sârguinţei şi calificaţi în ramuri ale muncii productive, folositoare – cine ar putea estima valoarea lor pentru societate şi naţiune?

Ca relaxare după studiu, oferind un exerciţiu pentru întreg corpul, sunt extrem de binefăcătoare ocupaţiile practicate în aer liber. Nici o ramură a pregătirii practice nu este mai valoroasă ca agricultura. Ar trebui făcut un efort mai mare pentru a crea şi încuraja un interes în iniţiativele agricole. Învăţătorul să atragă atenţia asupra a ceea ce spune Biblia despre agricultură: că a fost planul lui Dumnezeu ca omul să lucreze pământul; că primului om, conducătorul întregii lumi, i s-a dat o grădină pentru a o cultiva; şi că mulţi dintre cei mai mari conducători ai lumii, cu adevărat floarea nobilimii ei, au fost lucrători ai pământului. Arătaţi ocaziile pe care le au printr-o asemenea viaţă. Înţeleptul spune: „Împăratul însuşi trage foloase din roadele câmpului”. Eclesiastul 5,9 (KJV). Biblia declară despre acela care cultivă pământul: „Dumnezeul lui l-a învăţat să facă aşa, El i-a dat aceste învăţături”. Isaia 28,26. Şi iarăşi: „Cine îngrijeşte de un smochin, va mânca din rodul lui”. Proverbele 27,18. Cel care-şi câştigă existenţa prin agricultură scapă de multe ispite şi are nenumărate privilegii şi binecuvântări de care sunt lipsiţi cei a căror muncă se desfăşoară în oraşele mari. Iar în aceste zile ale trusturilor mamut şi ale competiţiei din viaţa de afaceri, numai puţini se bucură de o independenţă atât de reală şi de o siguranţă atât de mare că vor fi răsplătiţi din belşug pentru munca lor, aşa cum este cazul celor ce lucrează pământul.

În studiul agriculturii, elevii să nu beneficieze numai de teorie, ci şi de practică. În timp ce învaţă ce are de spus, ştiinţa despre natura şi pregătirea solului, valoarea diferitelor tipuri de culturi şi cele mai bune metode de producţie, să-şi pună în practică aceste cunoştinţe. Învăţătorii să împartă munca lor cu studenţii şi să arate ce rezultate pot fi atinse printr-un efort plin de îndemânare şi pricepere. Poate fi trezit astfel un interes real, o ambiţie de a face lucrarea în cea mai bună manieră cu putinţă. O astfel de ambiţie, împreună cu efectul înviorător al exerciţiului fizic, al soarelui şi aerului curat, va crea o dragoste pentru munca agricolă care în cazul multor tineri se va transforma în alegerea de a îmbrăţişa acest gen de ocupaţie. Pot fi stabilite în felul acesta influenţe care vor avea greutate în stăvilirea valului de persoane care migrează acum către marile oraşe.

Astfel, şi şcolile noastre pot ajuta în mod eficient la plasarea maselor de oameni lipsiţi de locuri de muncă. Mii de oameni neajutoraţi şi înfometaţi, care sporesc zilnic rândurile tuturor categoriilor de delincvenţi, ar putea reuşi să se întreţină singuri, ducând o viaţă fericită, sănătoasă şi independentă, dacă ar putea fi călăuziţi spre o muncă sârguincioasă, pricepută, în cultivarea pământului.

De avantajul muncii fizice au nevoie, de asemenea, oamenii care depun o muncă intelectuală. Cineva poate avea o minte strălucită; poate prinde foarte repede o idee; cunoştinţele şi priceperea sa îi pot asigura acceptarea în sfera chemării pe care şi-a ales-o; cu toate acestea, el poate fi încă departe de pregătirea necesară pentru împlinirea cerinţelor ei. O educaţie formată în general prin intermediul cărţilor duce la o gândire superficială. Munca practică încurajează observaţia foarte atentă şi gândirea independentă. Dacă este corect aplicată, ea tinde să dezvolte acea înţelepciune practică pe care o numim bun simţ. Ea dezvoltă abilitatea de a planifica şi de a executa, întăreşte curajul şi perseverenţa şi reclamă exercitarea tactului şi îndemânării.

Medicul care a aşezat o temelie pentru cunoştinţele sale profesionale lucrând efectiv în camera bolnavului va avea o percepţie rapidă, o cunoaştere cu un spectru larg şi abilitatea de a presta serviciul de care este nevoie în urgenţe – toate acestea fiind calităţi necesare, pe care numai o pregătire practică le poate forma pe deplin.

Pastorul, misionarul, învăţătorul vor descoperi că influenţa pe care o au asupra oamenilor este mult sporită când se face simţit faptul că au cunoştinţele şi îndemânarea necesare pentru îndatoririle practice ale vieţii de zi cu zi. Şi adesea succesul misionarului – poate chiar viaţa lui – depinde de cunoştinţele privitoare la lucrurile practice. Îndemânarea de a pregăti mâncarea, de a face faţă accidentelor şi stărilor de urgenţă, de a trata bolile, de a construi o casă sau o biserică dacă este necesar – de acestea depinde adesea succesul sau eşecul în lucrarea vieţii lui.

În dobândirea unei educaţii, mulţi studenţi ar câştiga o pregătire extrem de valoroasă dacă s-ar întreţine prin forţele lor proprii. În loc să facă datorii sau să depindă de tăgăduirea de sine a părinţilor, tinerii şi tinerele să depindă de propriile persoane. Vor învăţa astfel valoarea banilor, valoarea timpului, a puterii şi ocaziilor şi se vor afla sub mult mai puţine ispite de a-şi îngădui obiceiurile leneviei şi cheltuielilor inutile. O dată stăpânite în acest fel lecţiile economiei, ale sârguinţei, tăgăduirii de sine, ale conducerii practice ale afacerilor şi ale statorniciei în scopul propus, se va dovedi că acest lucru este o parte extrem de importantă în înzestrarea necesară pentru bătălia vieţii. Învăţată de student, lecţia ajutorului pe care şi-l dă singur are o bătaie lungă prin faptul că păzeşte instituţiile de învăţământ de povara datoriilor sub care s-au luptat atât de multe şcoli şi care au redus atât de mult utilitatea lor.

Tinerii să fie pătrunşi de gândul că educaţia nu are scopul de a-i învăţa cum să scape de sarcinile neplăcute ale vieţii şi de poverile ei, ci acela de a uşura munca prin predarea unor metode mai bune şi a unor idealuri mai înalte. Învăţaţi-i că adevăratul ţel al vieţii nu este de a-şi asigura cel mai mare câştig posibil pentru ei înşişi, ci de a-L onora pe Făcătorul lor, împlinindu-şi partea de muncă în lume şi dând o mână de ajutor celor mai slabi sau mai neştiutori.

Un motiv important pentru care munca fizică este dispreţuită este modul neglijent, necugetat, în care este atât de des împlinită. În aceste cazuri, ea este făcută de nevoie, nu pentru că aceasta este alegerea. Muncitorul nu pune inimă în ce face, nu păstrează nici respectul de sine şi nici nu-l câştigă pe al altora. Pregătirea practică ar trebui să îndrepte această greşeală, să dezvolte obiceiul de a fi atent şi scrupulos. Elevii ar trebui să înveţe să aibă tact şi să lucreze după un sistem; ar trebui să înveţe să folosească bine timpul şi să nu facă decât mişcările folositoare. Nu numai că ar trebui să fie învăţaţi cele mai bune metode, dar să li se insufle ambiţia de a se perfecţiona neîncetat. Ţelul lor să fie acela de a-şi desăvârşi munca, pe cât le este cu putinţă mâinilor şi creierului omenesc.

O asemenea pregătire va face din tineri stăpâni ai muncii, nu robi ai ei. Va uşura viaţa celui care trudeşte şi va înnobila chiar şi cele mai umile ocupaţii. Cel care consideră că munca nu este decât o corvoadă şi se apucă de ea într-o ignoranţă în care se complace, o va găsi cu adevărat o povară. Dar cei care recunosc ştiinţa chiar şi în cea mai umilă dintre munci, vor vedea în ea nobleţea şi frumuseţea şi vor găsi plăcere în împlinirea ei cu credincioşie şi eficienţă.

Un tânăr care a fost pregătit în felul acesta, oricare ar fi chemarea lui în viaţă, atâta vreme cât este onest, va face ca poziţia sa să fie folositoare şi onorată.

« Back = Inapoi

Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA