| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Legătura educaţiei cu răscumpărarea
„Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.”
Prin păcat, omul a fost izolat de Dumnezeu. Dacă nu ar fi existat planul de răscumpărare, despărţirea veşnică de Dumnezeu, întunericul nopţii fără sfârşit, acestea ar fi fost partea lui. Comuniunea cu Dumnezeu a fost făcută din nou cu putinţă prin jertfa Mântuitorului. Nu ne putem înfăţişa Lui în persoană; în păcat fiind, nu putem privi faţa Sa; dar Îl putem privi şi avea părtăşie cu El în Isus, Mântuitorul. „Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu” este descoperită „pe faţa lui Isus Hristos”. Dumnezeu este „în Hristos, împăcând lumea cu Sine”. 2 Corinteni 4,6; 5,19
„Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr.” „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.” Ioan 1,14; 1,4. Viaţa şi moartea lui Hristos, preţul răscumpărării noastre, nu sunt pentru noi numai făgăduinţa şi chezăşia vieţii, numai mijlocul de a redeschide înaintea noastră comorile înţelepciunii; ele sunt o descoperire mai largă şi mai înaltă a caracterului Său decât au cunoscut chiar cei sfinţi din Eden.
Şi, în timp ce Hristos deschide cerul pentru oameni, viaţa pe care o atribuie El deschide inimile oamenilor către cer. Nu numai că păcatul ne desparte de Dumnezeu, dar distruge în sufletul omenesc atât dorinţa, cât şi capacitatea de a-L cunoaşte. Misiunea lui Hristos este de a distruge toată această lucrare a răului. El are puterea de a înviora şi de a reface facultăţile sufletului, paralizate de păcat, mintea întunecată şi voinţa pervertită. El deschide pentru noi bogăţiile Universului şi tot de la El vine puterea de a observa şi a ne însuşi aceste comori.
Hristos este „adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume”. Ioan 1,9. După cum prin Hristos fiecare fiinţă omenească are viaţă, tot aşa fiecare suflet primeşte prin El fie şi câteva raze de lumină divină. În fiecare inimă există nu numai putere intelectuală, ci şi spirituală, o percepţie a ceea ce este drept, o dorinţă de bine. Însă împotriva acestor principii se luptă o putere opusă. Rezultatul luării din pomul cunoştinţei binelui şi răului se manifestă în experienţa fiecărui om. În firea sa există o înclinaţie către rău, o putere căreia, dacă nu primeşte ajutor, nu i se poate împotrivi. Pentru a putea ţine piept acestei forţe, pentru a atinge acel ideal pe care în adâncul sufletului său îl acceptă ca fiind singurul vrednic de atins, el nu poate găsi ajutor decât într-o singură putere. Puterea este Hristos. Cooperarea cu această putere este cea mai mare nevoie a omului. Şi să nu fie această cooperare cel mai înalt ţel în toate eforturile educaţionale?
Adevăratul învăţător nu este satisfăcut cu o lucrare de mâna a doua. El nu este satisfăcut să-şi îndrume studenţii către un standard mai scăzut decât cel mai înalt standard pe care le-ar fi cu putinţă să-l atingă. El nu se poate mulţumi să le ofere numai cunoştinţe tehnice, să facă din ei doar nişte contabili isteţi, meşteşugari iscusiţi, comercianţi de succes. Ambiţia sa este de a le inspira principiile adevărului, supunerii, onoarei, integrităţii şi curăţeniei – principii care îi vor face o forţă serioasă pentru stabilitatea şi înălţarea societăţii. Mai presus de orice, el doreşte ca ei să înveţe marea lecţie a vieţii despre slujirea lipsită de egoism.
Aceste principii devin o putere vie pentru modelarea caracterului prin familiarizarea sufletului cu Hristos, prin acceptarea înţelepciunii Sale ca şi călăuză a inimii şi vieţii, iar a puterii Sale ca tărie a acestora. Dacă această unire s-a format, studentul a găsit Izvorul înţelepciunii. El are la îndemână puterea de a împlini în sine cele mai nobile idealuri. El are ocaziile celei mai înalte educaţii pentru viaţa în această lume. Iar în pregătirea pe care a câştigat-o aici el pătrunde pe acea cale care se continuă în veşnicie.
În sensul cel mai înalt, lucrarea de educaţie şi lucrarea de răscumpărare sunt una, pentru că nici în educaţie, nici în răscumpărare „nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos”. „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El.” 1 Corinteni 3,11; Coloseni 1,19.
În condiţii schimbate, adevărata educaţie este încă în conformitate cu planul Creatorului, planul şcolii din Eden. Adam şi Eva au primit învăţătură prin comuniunea directă cu Dumnezeu; privim „lumina cunoştinţei slavei” Sale pe faţa lui Hristos.
Marile principii ale educaţiei sunt neschimbate, „întărite pentru veşnicie” (Psalmii 111,8); căci ele sunt principiile caracterului lui Dumnezeu. Primul efort al învăţătorului şi ţelul său constant ar trebui să fie acelea de a-l ajuta pe student să înţeleagă aceste principii şi să intre în acea legătură cu Hristos, care să-l facă o putere cu înrâurire în această viaţă. Învăţătorul care acceptă acest scop este în adevăr unul care conlucrează cu Hristos, un împreună-lucrător cu Dumnezeu.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA