EDUCATIE - Istoria si profetia

UNIUNEA ROMANA

Istoria şi profeţia

„Cine a proorocit aceste lucruri de la început? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu în afară de Mine.”

Biblia este cea mai veche şi cea mai amplă sursă istorică pe care o au oamenii. Ea a venit direct de la izvorul adevărului veşnic şi, de-a lungul veacurilor, o mână divină i-a păstrat puritatea. Ea luminează trecutul îndepărtat, trecut pe care cercetarea omenească încearcă în zadar să-l pătrundă. Numai în Cuvântul lui Dumnezeu privim puterea care a aşezat temeliile pământului şi a întins cerurile. Numai aici descoperim un raport autentic al originii naţiunilor. Numai aici ne este dată istoria neamului nostru omenesc, neîntinată de mândria sau prejudecăţile omeneşti.

În analele istoriei omului, dezvoltarea naţiunilor, creşterea şi prăbuşirea imperiilor apar ca dependente de voinţa şi bravura omului. Modelarea evenimentelor pare a fi, într-o mare măsură, determinată de puterea, ambiţia sau capriciile sale. În Cuvântul lui Dumnezeu însă, perdeaua este dată la o parte şi privim în spate, peste şi în toate acţiunile şi conflictele de interese, putere şi pasiune omenească, văzând cum uneltele Celui Preamilostiv lucrează în tăcere şi cu răbdare şi duc la îndeplinire planurile Sale, după voia Sa.

Biblia descoperă adevărata filozofie a istoriei. Scopul urmărit de Dumnezeu în crearea şi răspândirea raselor şi naţiunilor este exprimat prin aceste cuvinte de o inegalabilă frumuseţe şi delicateţe, cuvinte rostite de apostolul Pavel către înţelepţii Atenei: „El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului, le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să-L caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”. Faptele Apostolilor 17,26.27. Dumnezeu declară că oricine doreşte poate să vină „sub mustrarea legământului”. Ezechiel 20,37. În Creaţiune, scopul Său a fost acela ca pământul să fie locuit de făpturi a căror existenţă să fie o binecuvântare pentru ele însele, una pentru cealaltă şi o cinste pentru Creatorul lor. Toţi aceia care doresc pot să se identifice cu acest ţel. Despre ei se spune că sunt „poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele.” Isaia 43,21

Dumnezeu a descoperit în legile Sale principiile care stau la baza oricărei prosperităţi reale, atât a naţiunilor, cât şi a indivizilor. „Aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră”, a declarat Moise israeliţilor despre Legea lui Dumnezeu. „Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră.” Deuteronom 4,6; 32,47. Binecuvântările care au fost astfel asigurate pentru Israel sunt asigurate în aceeaşi măsură pentru fiecare naţiune şi pentru fiecare persoană sub cer.

Puterea exercitată de către fiecare cârmuitor de pe pământ este oferită de Cer; şi succesul său depinde de modul în care va folosi puterea ce i-a fost încredinţată. Pentru fiecare, cuvântul Străjerului divin este: „Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.” Isaia 45,5. Iar cuvintele spuse lui Nebucadneţar din vechime sunt pentru fiecare lecţia vieţii: „Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi şi poate că ţi se va prelungi fericirea!” Daniel 4,27

A înţelege aceste lucruri – a înţelege că „neprihănirea înalţă pe un popor;” că „prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie” şi „prin bunătate” (Proverbele 14,34; 16,12; 20,28); a recunoaşte lucrarea acestor principii în manifestarea puterii care „răstoarnă şi îi pune pe împăraţi” (Daniel 2,21) – înseamnă să înţelegi filozofia istoriei.

Acest lucru este expus clar numai în Cuvântul lui Dumnezeu. Aici se arată că tăria naţiunilor, ca şi a indivizilor, nu se găseşte în ocaziile sau instrumentele care par să-i facă imbatabili; nu se găseşte în măreţia cu care se fălesc. Ea se măsoară prin fidelitatea cu care împlinesc scopul lui Dumnezeu.

O ilustrare a acestui adevăr se găseşte în istoria Babilonului antic. Împăratului Nebucadneţar i-a fost reprezentat adevăratul obiectiv al guvernării naţionale prin simbolul unui copac care „s-a făcut mare şi puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri şi se vedea de la marginile întregului pământ. Avea roade multe şi frunza lui era frumoasă; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau la umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui şi orice făptură vie se hrănea din el.” Daniel 4,11.12. Această reprezentare arată caracterul unei guvernări care împlineşte scopul lui Dumnezeu – o guvernare care protejează şi clădeşte naţiunea.

Dumnezeu a înălţat Babilonul, pentru ca acesta să poată împlini scopul Său. Prosperitatea a însoţit naţiunea până când aceasta a atins un nivel de bogăţie şi putere care nu a mai fost niciodată egalat de atunci – foarte nimerit reprezentat de Scripturi prin simbolul inspirat, „capul de aur.” Daniel 2,38

Însă împăratul nu a recunoscut puterea care îl înălţase. În mândria inimii lui, Nebucadneţar a spus: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” Daniel 4,30

În loc să fie un protector al oamenilor, Babilonul a devenit un opresor orgolios şi crud. Cuvintele Inspiraţiei, care zugrăvesc cruzimea şi lăcomia domnitorilor din Israel, descoperă secretul căderii Babilonului şi a multor altor împărăţii, de la începutul lumii: „Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lână, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile. Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită, n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire şi cu asprime!” Ezechiel 34,3.4

Pentru conducătorul Babilonului a venit următoarea sentinţă de la Străjerul divin: „Un glas s-a coborât din cer şi a zis: ’Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!” Daniel 4,31

„Coboară-te şi şezi în ţărână, fecioară, fiica Babilonului, şezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor, căci nu te vor mai numi subţirică şi plăcută.” Isaia 47,1-5

„Ţie, care locuieşti lângă ape mari şi care ai vistierii nemărginite, ţi-a venit sfârşitul, şi lăcomia ta a ajuns la capăt!” Ieremia 51,13

„Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu.” „Voi face din el un culcuş de arici şi o mlaştină şi îl voi mătura cu mătura nimicirii, zice Domnul oştirilor.” Isaia 13,19; 14,23

Fiecărei naţiuni care a intrat pe scena istoriei s-a permis să îşi ocupe locul pe pământ, ca să se poată vedea dacă va împlini scopul urmărit de „Străjerul sfânt”. Profeţia a dezvăluit înălţarea şi căderea marilor imperii ale pământului – Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma. Istoria s-a repetat cu fiecare dintre acestea, ca şi cu naţiuni care aveau o putere mai mică. Fiecare a avut perioada sa de probă, fiecare a eşuat, gloria i s-a stins, puterea i-a secătuit, iar locul i-a fost luat de o alta.

În timp ce naţiunile respingeau principiile lui Dumnezeu şi, prin această respingere, aduceau asupra lor propria ruină, se făcea încă simţit faptul că intenţiile divine, superioare, se împlineau prin toate acţiunile lor.

Această lecţie este oferită într-o minunată reprezentare simbolică dată profetului Ezechiel în timpul în care era exilat în ţara haldeilor. Viziunea a venit într-un moment în care Ezechiel era apăsat de amintiri triste şi prevestiri tulburătoare. Ţara părinţilor săi era pustie. Ierusalimul era depopulat. Profetul însuşi era străin într-o ţară în care ambiţia şi cruzimea domneau pretutindeni. În timp ce privea tirania şi nedreptatea la fiecare pas, sufletul lui era deznădăjduit şi se tânguia zi şi noapte. Dar simbolurile ce i-au fost arătate au descoperit o putere aflată deasupra celei pe care o aveau domnitorii pământeşti.

Pe malul râului Chebar, Ezechiel a văzut un vârtej care părea să vină dinspre miază-noapte, „un vânt năpraznic, un nor roşu, şi un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului”. Un număr de roţi, una în interiorul alteia, erau puse în mişcare de către patru făpturi vii. Deasupra tuturor acestora era „ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el”. „La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor.” Ezechiel 1,4.26; 10,8. Roţile erau atât de complicate în aranjamentul lor, încât la prima vedere păreau să fie încurcate; ele se mişcau însă în perfectă armonie. Făpturile cereşti, sprijinite şi călăuzite de mâna care se afla dedesubtul aripilor heruvimului, puneau în mişcare aceste roţi; deasupra lor, pe tronul de safir, se afla Cel Veşnic; iar în jurul scaunului de domnie era un curcubeu, simbolul îndurării divine.

După cum complicatul mecanism al roţilor era sub călăuzirea mâinii de sub aripile heruvimului, în acelaşi fel se află desfăşurarea încâlcită a evenimentelor omeneşti sub control divin. În mijlocul certurilor şi tumultului provocat de naţiuni, Cel care stă deasupra heruvimului conduce încă evenimentele de pe pământ.

Istoria naţiunilor ne vorbeşte – naţiuni care au ocupat, una după alta, spaţiul şi timpul ce le-au fost acordate şi care au dat în mod inconştient mărturie despre adevărul a cărui semnificaţie nici ele nu o cunoşteau. Dumnezeu a oferit un loc în marele Său plan fiecărei naţiuni şi fiecărui ins din zilele de acum. Corectitudinea oamenilor şi naţiunilor de astăzi este măsurată cu firul cu plumb aflat în mâna Celui care nu greşeşte niciodată. Toţi îşi hotărăsc destinul prin propria lor alegere, iar Dumnezeu domneşte peste toţi pentru împlinirea scopurilor Sale.

Istoria pe care a marcat-o în Cuvântul Său marele EU SUNT, legând verigă după verigă în lanţul profetic, din veşnicia trecutului către veşnicia viitorului, ne spune unde ne aflăm astăzi în scurgerea veacurilor şi la ce ne putem aştepta în timpul ce va urma. Tot ceea ce profeţia a prevăzut până în vremea de azi că se va întâmpla a putut fi urmărit în paginile istoriei; şi putem fi siguri că toate câte urmează încă să aibă loc se vor împlini la rândul lor.

Despre nimicirea finală a tuturor stăpânirilor pământeşti este profetizat cu claritate în Cuvântul adevărului. În profeţia care a fost rostită când a fost pronunţată sentinţa de la Dumnezeu asupra ultimului împărat al Israelului este dată solia:

„Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ’La o parte cu mitra, jos cununa împărătească! … Ce este plecat va fi înălţat, iar ce este înălţat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea şi în mâna căruia o voi încredinţa.’” Ezechiel 21,26.27

Cununa luată de la Israel a ajuns în mod succesiv la împărăţia Babilonului, Medo-Persiei, Greciei şi Romei. Dumnezeu spune: „Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea şi în mâna căruia o voi încredinţa.”

Acea vreme este chiar înaintea noastră. Astăzi, semnele timpului declară că ne aflăm în pragul unor evenimente măreţe şi solemne. Totul în lumea noastră se află într-o stare de agitaţie. Profeţia Mântuitorului despre evenimentele care precedă venirea Sa se împlineşte înaintea ochilor noştri: „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie; … Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi.” Matei 24,6.7

Toţi oamenii manifestă un interes copleşitor faţă de acest timp. Conducători şi oameni de stat, oameni care ocupă poziţii de încredere şi autoritate, bărbaţi şi femei cu o gândire profundă, aparţinând tuturor categoriilor sociale, şi-au concentrat atenţia asupra evenimentelor care au loc în jurul nostru. Ei privesc relaţiile tensionate care există între naţiuni. Observă starea de agitaţie care pune stăpânire pe toţi locuitorii pământului şi recunosc faptul că ceva mare şi hotărâtor este pe punctul să aibă loc – că lumea se află pe marginea unei crize nemaivăzute.

Îngerii opresc vânturile războiului, pentru ca acestea să nu bată până ce lumea nu va fi avertizată cu privire la sfârşitul ei care se apropie; însă o furtună îşi strânge forţele, gata să se reverse asupra pământului; iar când Dumnezeu va porunci îngerilor Săi să lase vânturile să bată, va fi o asemenea scenă de război cum nici o pană nu o poate descrie.

Biblia şi numai Biblia oferă o viziune corectă asupra acestor lucruri. Aici sunt descoperite marile scene finale din istoria lumii noastre, evenimente a căror umbră poate fi simţită deja şi al căror sunet de apropiere face ca pământul să tremure şi oamenii să se îngrozească.

„Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii; … ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic! De aceea mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor. … Mustul stă trist, via este veştejită; suspină toţi cei ce erau cu inima veselă. A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria arfei.” Isaia 24,1-8

„Vai! ce zi! Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic. Nu s-a prăpădit hrana sub ochii noştri? Şi n-a pierit bucuria şi veselia din Casa Dumnezeului nostru? S-au uscat seminţele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura! Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au păşune; chiar şi turmele de oi suferă!” „Via este prăpădită, smochinul este veştejit, rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe câmp s-au uscat... Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!” Ioel 1,15-18.12

„Cum mă doare înlăuntrul inimii mele! … Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei şi strigătul de război. Se vesteşte dărâmare peste dărâmare, căci toată ţara este pustiită.”

„Mă uit la pământ, şi iată că este pustiu şi gol, mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit. Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină! Mă uit, şi iată că nu este nici un om şi toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu şi toate cetăţile sale sunt nimicite.” Ieremia 4,19.20.23-26

„Vai! căci ziua aceea este mare, nici una n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea.” Ieremia 30,7

„Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe până va trece mânia!” Isaia 26,20

„Pentru că zici: ‘Domnul este locul meu de adăpost!’ şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.” Psalmii 91,9.10

„Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui. Din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu. Dumnezeul nostru vine şi nu tace.”

„El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său. … Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă.” Psalmii 50,1-3; 50,4-6

„Fiica Sionului, … te va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmaşilor tăi. Căci acum multe neamuri s-au strâns împotriva ta şi zic: ‘Să fie pângărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-ni-se dorinţa faţă de Sion!’ Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile”. „Dar te voi vindeca, şi îţi voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: ‘Cel izgonit’, ‘Sionul acela de care nimănui nu-i pasă.’ Aşa vorbeşte Domnul: ’Iată, aduc înapoi pe prinşii de război ai corturilor lui Iacov. Şi Mi-e milă de locaşurile lui.”’ Mica 4,10-12; Ieremia 30,17.18

„În ziua aceea, vor zice: Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam, acum să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui.”

„El nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.” Isaia 25,9.8

„Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul, ca locuinţa liniştită, ca un cort care nu va mai fi mutat. … Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru.” Isaia 33,20-22

„El va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării.” Isaia 11,4

Atunci va fi împlinit ţelul lui Dumnezeu; principiile Împărăţiei Sale vor fi cinstite de toţi cei de sub soare.

„Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale ‘Mântuire’, şi porţile tale ‘Laudă.’” „Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n-ai nimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine.” Isaia 60,18; 54,14

Profeţii cărora le-au fost dezvăluite aceste scene au dorit mult să le înţeleagă semnificaţia. Ei au făcut din acestea „ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei. … Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, … în care chiar îngerii doresc să privească.” 1 Petru 1,10-12

Ce însemnătate profundă au pentru noi, cei care stăm pe marginea împlinirii lor, ce interes viu stârnesc aceste descrieri ale lucrurilor ce vor veni – evenimente pe care, de când primii noştri părinţi şi-au îndreptat paşii în afara Edenului, copiii lui Dumnezeu le-au aşteptat, le-au dorit şi le-au cerut în rugăciune!

În acest timp, înaintea marii crize finale, ca şi înainte de prima nimicire a lumii, oamenii sunt absorbiţi de plăceri şi caută să-şi satisfacă simţurile. Acaparaţi de cele văzute şi trecătoare, ei au pierdut din vedere cele nevăzute şi veşnice. Ei sacrifică bogăţiile nepieritoare pentru lucrurile care pier o dată cu folosirea lor. Mintea lor trebuie să fie înălţată, iar perspectiva lor asupra vieţii, lărgită. Ei au nevoie să fie treziţi din letargia visării lumeşti.

Din înălţarea şi prăbuşirea naţiunilor, aşa cum este descoperit în mod lămurit în paginile Sfintelor Scripturi, ei au nevoie să înveţe cât de lipsită de valoare este doar slava exterioară şi cea lumească. Babilonul, cu toată puterea şi splendoarea lui, pe care lumea nu le-a mai văzut niciodată de atunci – putere şi splendoare ce le păreau stabile şi durabile oamenilor din zilele acelea –, cum s-a stins cu desăvârşire! A pierit „ca floarea ierbii”. Aşa piere tot ceea ce nu Îl are pe Dumnezeu ca temelie. Nu poate rezista decât ceea ce este întreţesut cu ţelul Său şi Îi exprimă caracterul. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice pe care le cunoaşte lumea noastră.

Învăţarea acestor mari adevăruri le este necesară celor vârstnici şi celor tineri. Avem nevoie să studiem împlinirea scopului lui Dumnezeu în istoria naţiunilor şi în descoperirile privitoare la lucrurile care se vor întâmpla, aceasta pentru a putea evalua la adevărata lor valoare lucrurile văzute şi cele nevăzute; pentru a putea învăţa care este adevăratul ţel al vieţii; pentru ca, privind lucrurile vremelnice în lumina veşniciei să le putem găsi utilizarea cea mai nobilă şi cea cu adevărat potrivită lor. Astfel, învăţând aici principiile Împărăţiei Sale şi devenind supuşii şi cetăţenii ei, să putem fi pregătiţi la venirea Sa să intrăm împreună cu El în stăpânirea ei.

Ziua aceasta este chiar înaintea noastră. Pentru lecţiile care trebuie să fie învăţate, pentru lucrarea care trebuie înfăptuită, pentru caracterul pe care să ni-l desăvârşim, timpul rămas este foarte scurt.

„Iată, casa lui Israel zice: ‘Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, şi prooroceşte pentru vremuri depărtate!’ De aceea, spune-le: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul pe care-l voi rosti, se va împlini, zice Domnul, Dumnezeu”’. Ezechiel 12,27.28

« Back = Inapoi

Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA