| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
FORMAREA CARACTERULUI
„Ia seama, … să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.”
Educaţia şi caracterul
„Statornicia zilelor tale ... sunt înţelepciunea şi priceperea.”
Adevărata educaţie nu ignoră valoarea cunoaşterii ştiinţifice sau a valorilor literare; ea pune însă puterea mai presus de informaţie; deasupra puterii, bunătatea; deasupra culturii intelectuale, caracterul. Lumea nu are o nevoie atât de mare de oameni cu un intelect puternic, cât de oameni cu un caracter nobil. Are nevoie de oameni în care calităţile să se afle sub controlul principiului statornic.
„Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea”. „Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută.” Proverbele 4,7; 15,2. Adevărata educaţie transmite această înţelepciune. Ea ne învaţă cum să folosim optim nu numai una, ci toate puterile şi cunoştinţele noastre. Ea acoperă astfel toate tipurile de obligaţii – faţă de noi înşine, faţă de lume şi faţă de Dumnezeu.
Formarea caracterului este cea mai importantă lucrare care a fost vreodată încredinţată făpturilor omeneşti; nu a fost niciodată mai importantă studierea lui cu sârguinţă, ca acum. Nici o generaţie din trecut nu a mai fost chemată să facă faţă unor chestiuni atât de însemnate; niciodată nu au fost confruntaţi tinerii şi tinerele cu primejdii atât de mari cum sunt cele care îi ameninţă în aceste zile.
Care este orientarea educaţiei în vremuri ca acestea? Care este motivaţia la care se face cel mai adesea apel? Egoismul. O mare parte a educaţiei date nu este altceva decât o pervertire a numelui acesteia. În adevărata educaţie, ambiţia egoistă, lăcomia de putere, nesocotirea drepturilor şi nevoilor omului – care sunt un blestem pentru lumea noastră – găsesc o împotrivire fermă. Planul lui Dumnezeu pentru viaţă include fiecare fiinţă omenească. Fiecare dintre noi are datoria de a-şi folosi talanţii la maximum; iar credincioşia în acest lucru, fie că darurile sunt multe, fie că sunt mai puţine, conferă dreptul la cinste. În planul lui Dumnezeu nu există vreun loc pentru rivalitate egoistă. Cei care se măsoară pe ei înşişi după etalonul propriei persoane şi se compară, la fel, cu ei înşişi nu sunt înţelepţi. 2 Corinteni 10,12. Tot ce face o persoană trebuie împlinit „după puterea pe care i-o dă Dumnezeu.” 1 Petru 4,11. Acel lucru trebuie făcut „din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.” Coloseni 3,23.24. Preţioasă este slujirea şi educaţia dobândită când se aplică aceste principii! Dar cât de diferită este educaţia dată acum! Din primii ani de viaţă ai copilului, se face un apel la întrecere şi rivalitate; acestea hrănesc egoismul, rădăcina tuturor relelor.
Se creează astfel o luptă pentru supremaţie şi este încurajat sistemul de „îndopare”, care în atâtea cazuri distruge sănătatea şi posibilitatea de a mai face ceva folositor. În cazul multora, întrecerea duce la necinste; iar prin hrănirea ambiţiei şi nemulţumirii viaţa este cuprinsă de amărăciune şi lumea este invadată de acele spirite turbulente, care sunt o ameninţare continuă pentru societate.
Şi pericolul nu se află numai în metoda de predare. El se află şi în subiectul materiilor studiate.
Care sunt lucrările spre care este îndrumată mintea tinerilor în anii în care omul este cel mai impresionabil? Din ce fântâni sunt învăţaţi tinerii să bea când studiază limba şi literatura? Din puţurile păgânismului; din izvoarele infectate cu stricăciunile păgânismului antic. Li se dă să studieze autori despre care se declară, şi toţi sunt de acord cu acest lucru, că nu au nici un respect faţă de principiile moralităţii.
Şi despre câţi autori moderni nu se poate spune acelaşi lucru! Pentru cât de mulţi graţia şi frumuseţea limbajului nu reprezintă altceva decât o deghizare a unor principii care l-ar scârbi pe cititor, dacă acesta le-ar putea vedea în adevărata lor diformitate!
Pe lângă aceştia, există o mulţime de scriitori de ficţiune, care ademenesc la visuri plăcute în palate ale tihnei. Se poate ca aceşti scriitori să nu poată fi acuzaţi de imoralitate, însă cu toate acestea, lucrarea lor nu este mai puţin încărcată de rele. Ea îi jefuieşte pe mii şi mii de oameni de timpul, energia şi autodisciplina cerută de problemele grave ale vieţii.
În studierea ştiinţelor, aşa cum se desfăşoară în general aceasta, există pericole la fel de mari. Evoluţionismul şi erorile care fac parte din aceeaşi categorie sunt predate în şcolile de orice fel, de la grădiniţă la colegiu. Astfel, studiul ştiinţelor, care ar trebui să ofere o cunoaştere a lui Dumnezeu, abundă în speculaţii şi teorii ale oamenilor, astfel încât are tendinţa de a conduce la necredinţă.
Chiar studiul Bibliei, după cum este adesea condus în şcoli, jefuieşte lumea de comoara nepreţuită a Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrarea „înaltei critici” – de disecare, interpretare personală şi reconstituire – nimiceşte credinţa în Biblie ca fiind descoperire divină; jefuieşte Cuvântul lui Dumnezeu de puterea de a controla, înălţa şi inspira vieţile omeneşti.
Când tânărul iese în lume pentru a întâlni seducţia către păcat – pasiunea pentru câştigarea banilor, pentru distracţie şi îngăduirea propriilor plăceri, pentru etalare ostentativă, lux şi extravaganţă, înşelăciune, impostură, jaf şi ruină – cu ce vor fi înfruntate învăţăturile de acolo?
Spiritismul afirmă că oamenii sunt semizei necăzuţi; că „fiecare minte se va judeca pe ea însăşi”; că „adevărata cunoaştere îi pune pe oameni deasupra oricărei legi”; că „toate păcatele înfăptuite sunt nevinovate”; căci „tot ceea ce există este drept” şi „Dumnezeu nu condamnă”. Acesta prezintă cele mai josnice fiinţe omeneşti ca fiind în cer, şi încă într-o poziţie foarte înălţată acolo. În felul acesta, el declară tuturor oamenilor: „Nu contează ce faceţi; trăiţi cum vă place, cerul este căminul vostru”. Mulţimile sunt astfel făcute să creadă că dorinţa este cea mai înaltă lege, că desfrâul înseamnă libertate şi că omul nu este răspunzător decât în faţa propriei lui persoane.
Cu o asemenea învăţătură dată chiar la începutul vieţii, când impulsurile sunt mai puternice ca oricând şi necesitatea purităţii şi stăpânirii de sine este cât se poate de urgentă, unde sunt păzitorii virtuţii? Ce va împiedica lumea să devină o a doua Sodomă?
În acelaşi timp, anarhia caută să măture cu desăvârşire legile, nu numai pe cele divine, ci şi pe cele omeneşti. Centralizarea bogăţiei şi puterii; alianţele la scară mare pentru îmbogăţirea celor puţini pe socoteala celor mulţi; asocierile claselor sărace pentru apărarea intereselor şi cererilor lor; spiritul de nelinişte, de răzmeriţă şi vărsare de sânge; răspândirea la scară globală a aceloraşi învăţături care au dus la Revoluţia franceză – toate acestea au tendinţa de a aduce toată lumea într-un război similar cu acela care a frământat Franţa.
Acestea sunt influenţele cărora trebuie să le facă faţă tinerii de astăzi. Pentru a putea sta neclintiţi în mijlocul unor asemenea mişcări, ei trebuie să aşeze acum temelia caracterului.
În orice generaţie şi în orice ţară, adevărata temelie şi adevăratul model pentru formarea caracterului au fost aceleaşi. Legea divină „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta ...; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10,27), marele principiu manifestat în caracterul şi viaţa Mântuitorului nostru este singura bază sigură şi călăuză de încredere.
„Statornicia zilelor tale şi tăria fericirii tale vor veni din înţelepciune şi cunoaştere” (Isaia 33,6, traducerea Leeser) – acea înţelepciune şi acea cunoaştere pe care numai Cuvântul lui Dumnezeu le poate da.
Ascultarea de poruncile Sale este la fel de actuală ca şi atunci când au fost rostite aceste cuvinte către Israel: „Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor”. Deuteronom 4,6
În ele găsim singura apărare pentru integritate morală individuală, pentru puritatea căminului, bunăstarea societăţii sau stabilitatea naţiunii. În mijlocul tuturor încurcăturilor, pericolelor şi pretenţiilor contradictorii ale vieţii, singura regulă sigură este de a înfăptui ceea ce spune Dumnezeu. „Orânduirile Domnului sunt fără prihană” şi „cel ce se poartă aşa nu se clatină niciodată.” Psalmii 19,8; 15,5
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA