| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Comportamentul
„Dragostea ... nu se poartă necuviincios.”
Valoarea politeţii este prea puţin apreciată. Multora care au o inimă bună le lipseşte acea delicateţe a manierelor. Multora care insuflă respect prin sinceritatea şi cinstea lor le lipseşte – ce trist – amabilitatea. Această deficienţă le umbreşte propria fericire şi scade din valoarea slujirii lor faţă de alţii. Multe din experienţele cele mai dulci şi mai utile ale vieţii sunt jertfite de către cei nepoliticoşi, adesea doar prin neatenţie.
Voioşia şi amabilitatea ar trebui cultivate mai cu seamă de către părinţi şi învăţători. Toţi pot avea o faţă voioasă, o voce blândă, un comportament atent, acestea fiind elemente care au putere. Copiii sunt atraşi de o înfăţişare veselă, senină. Arătaţi-le bunătate şi amabilitate, şi ei vor manifesta acelaşi spirit faţă de voi şi unul faţă de celălalt.
Adevărata amabilitate nu se învaţă prin simpla aplicare a regulilor de etichetă. Corectitudinea comportamentului trebuie controlată tot timpul; respectul faţă de ceilalţi ne va face să ne conformăm obiceiurilor acceptate, acolo unde principiul nu este încălcat; însă adevărata politeţe nu cere sacrificarea principiului de dragul practicilor stabilite. Nu ţine cont de castă. Ea învaţă respectul de sine, respectul faţă de demnitatea omului ca om, consideraţia faţă de fiecare membru al marii familii omeneşti.
Există primejdia de a pune un preţ prea mare pe maniere şi formă şi de a consacra prea mult timp educaţiei în această direcţie. Viaţa de efort intens care se cere fiecărui tânăr, munca grea, adesea neplăcută, de care este nevoie pentru achitarea de îndatoririle obişnuite ale vieţii şi încă şi mai mult pentru uşurarea marilor poveri ale lumii, poveri ale neştiinţei şi stării de nenorocire în care se află – acestea nu mai lasă decât puţin loc pentru convenţionalisme.
Mulţi care pun mare accent pe etichetă arată puţin respect pentru orice altceva, oricât de bun ar fi, care nu se conformează standardului lor artificial. Aceasta este o educaţie falsă. Ea cultivă orgoliul gata de critică şi exclusivismul îngust.
Esenţa adevăratei politeţi este respectul faţă de ceilalţi. Educaţia de bază, trainică, este aceea care răspândeşte simpatia şi încurajează bunătatea faţă de oricine. Este un eşec aşa-numita cultură care nu-l face pe tânăr respectuos faţă de părinţi, cu un spirit de apreciere pentru lucrurile în care aceştia excelează, îndelung-răbdători cu defectele lor şi gata să-i ajute cu cele ce le sunt de trebuinţă; care nu-l face atent şi delicat, generos şi de ajutor celor tineri, celor în vârstă şi celor nenorociţi, care nu-l face politicos cu toţi.
Adevăratul rafinament al gândirii şi comportamentului se învaţă mai bine în şcoala Învăţătorului Divin decât dacă s-ar respecta orice reguli prestabilite. Iubirea Sa, care cuprinde inima, dă caracterului acele atingeri modelatoare care o schimbă după chipul propriei Sale inimi. Această educaţie conferă o demnitate de origine cerească şi o ţinută de bună-cuviinţă. Ea oferă o personalitate plăcută şi o delicateţe a modului de comportare care nu va putea fi niciodată egalată de rafinamentul de suprafaţă al celor din înalta societate.
Biblia prescrie curtoazia şi ne prezintă multe ilustraţii legate de acel spirit lipsit de egoism, de buna-cuviinţă delicată, de purtarea cuceritoare, ce caracterizează adevărata politeţe. Acestea nu sunt decât reflecţii ale caracterului lui Hristos. Toată blândeţea şi curtoazia adevărată din lume, chiar şi printre aceia care nu recunosc Numele Său, sunt de la El. Iar Domnul doreşte ca aceste caracteristici să fie reflectate perfect în copiii Săi. Scopul Său este ca oamenii să privească în noi frumuseţea Sa.
Cel mai valoros tratat despre etichetă, care a fost scris vreodată, este învăţătura preţioasă, dată de Mântuitorul, aşa cum a fost rostită de Duhul Sfânt prin apostolul Pavel – cuvinte care ar trebui să fie întipărite permanent în memoria fiecărei făpturi umane, tânăr sau vârstnic:
„Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” Ioan 13,34
„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” 1 Corinteni 13,4-8
O altă calitate preţioasă, care ar trebui cultivată cu grijă, este respectul. Adevăratul respect faţă de Dumnezeu este inspirat de un simţământ al infinitei Sale măreţii şi o conştientizare a prezenţei Sale. Inima fiecărui copil ar trebui să fie profund impresionată de acest sentiment al prezenţei Celui Infinit. Copilul ar trebui să fie învăţat să privească ora şi locul rugăciunii şi serviciul divin public ca fiind sacre, pentru că Dumnezeu este acolo. Iar când respectul se manifestă în atitudine şi comportament, simţământul care îl inspiră se va adânci.
Bine ar fi pentru tineri şi vârstnici dacă ar studia şi cântărí şi ar repeta adesea acele cuvinte ale Sfintelor Scripturi, care arată cum ar trebui privit acel loc marcat de prezenţa specială a lui Dumnezeu.
„Scoate-ţi încălţămintea din picioare”, i-a poruncit El lui Moise la rugul care ardea; „căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” Exodul 3,5
Iacov, după ce a contemplat priveliştea cu îngerii, a exclamat: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut. ... Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” Genesa 28,16.17
„Domnul, însă, este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui.” Habacuc 2,20
„Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii ... Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” „Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui. Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele.” Psalmii 95,3-6; 100,3.4
Şi faţă de Numele lui Dumnezeu trebuie să se arate respect. Nu ar trebui niciodată ca acest Nume să fie rostit în mod necugetat sau uşuratic. Chiar şi în rugăciune ar trebui evitată repetarea lui frecventă şi inutilă. „Numele Lui este sfânt şi copleşitor.” Psalmii 111,9. Când Îl rostesc, îngerii îşi acoperă feţele. Atunci, noi, care suntem căzuţi şi păcătoşi, cu cât respect ar trebui să-L avem pe buze!
Ar trebui să avem respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Faţă de volumul tipărit ar trebui să arătăm respect, nefolosindu-l niciodată la lucruri de rând sau mânuindu-l în mod neglijent. Iar Scriptura nu ar trebui niciodată citată într-o glumă sau parafrazată pentru a scoate o vorbă de duh. „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat ”; ca „un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţit de şapte ori.” Proverbele 30,5; Psalmii 12,6.
Mai presus de toate, copiii să fie învăţaţi că adevăratul respect este arătat prin ascultare. Dumnezeu nu a poruncit nimic care să nu fie esenţial şi nu există nici un alt mod de a manifesta respectul, care este atât de plăcut înaintea Sa, decât prin ascultarea de ceea ce a spus El.
Ar trebui să se arate respect faţă de reprezentanţii lui Dumnezeu – faţă de pastori, învăţători şi părinţii care sunt chemaţi să vorbească şi să acţioneze în locul Său. El este onorat prin respectul arătat acestora.
Şi Dumnezeu a poruncit să se arate un respect plin de gingăşie faţă de cei vârstnici. El spune: „Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii.” Proverbele 16,31. Această cunună vorbeşte despre bătăliile purtate şi victoriile dobândite; despre poverile duse şi ispitele cărora li s-a ţinut piept. Vorbeşte despre picioarele obosite, care se apropie de odihna lor, despre locuri care vor rămâne curând vacante. Ajutaţi-i pe copii să se gândească la aceasta, iar ei vor netezi cărarea celor vârstnici prin politeţea şi respectul lor şi vor aduce farmec şi frumuseţe în vieţile lor tinere când ascultă de porunca: „Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân.” Leviticul 19,32
Taţii, mamele şi învăţătorii trebuie să aprecieze mai mult responsabilitatea şi cinstea pe care a pus-o Dumnezeu asupra lor, făcându-i, faţă de copil, reprezentanţi ai Săi. Caracterul dat pe faţă în legăturile de zi cu zi, pe care le au cu acesta, vor traduce copilului, pentru bine sau pentru rău, aceste cuvinte ale lui Dumnezeu:
„Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.” Psalmii 103,13. „Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu.” Isaia 66,13
Ferice de copilul în care asemenea cuvinte trezesc iubire, recunoştinţă şi încredere; de copilul pentru care tandreţea, dreptatea şi îndelunga răbdare a tatălui, a mamei şi a învăţătorului oferă o pildă a iubirii, dreptăţii şi îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; de copilul care, prin încredere, supunere şi respect faţă de protectorii săi pământeşti, învaţă să aibă încredere, să se supună şi să-L respecte pe Dumnezeul lui. Cel care transmite un asemenea dar copilului sau elevului său, l-a înzestrat cu o comoară mai preţioasă decât bogăţia tuturor veacurilor, o comoară care este la fel de trainică precum veşnicia.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA