EDUCATIE - Stiinta si Biblia

UNIUNEA ROMANA

Ştiinţa şi Biblia

„Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?”

Întrucât şi cartea naturii, şi Cartea descoperirii divine poartă amprenta aceleiaşi Minţi supreme, acestea nu pot să nu vorbească în armonie. Prin diferite metode şi în limbi diferite, ele dau mărturie despre aceleaşi mari adevăruri. Ştiinţa descoperă neîncetat noi lucruri care produc mirare; dar ea nu aduce din cercetările ei nimic care, înţeles aşa cum se cuvine, să vină în conflict cu revelaţia divină. Cartea naturii şi cea a Cuvântului scris aruncă lumină una asupra celeilalte. Ele ne familiarizează cu Dumnezeu, învăţându-ne ceva despre legile prin care El lucrează.

Concluziile trase în mod eronat din fapte observate în natură au dus, cu toate acestea, la un presupus conflict între ştiinţă şi revelaţie; şi, în efortul de a restabili armonia, au fost adoptate interpretări ale Scripturii care subminează şi distrug forţa Cuvântului lui Dumnezeu. S-a văzut că geologia contrazice interpretarea literală a raportului biblic al Creaţiunii. Milioane de ani, se pretinde, au fost necesari pentru ca pământul să evolueze din haos; şi, pentru a „potrivi” Biblia după această presupusă descoperire ştiinţifică, se zice că zilele Creaţiei au fost perioade enorme de timp, nedefinit de lungi, acoperind mii sau chiar milioane de ani.

O asemenea concluzie este total deplasată. Raportul Bibliei este în armonie cu sine însuşi şi cu învăţătura naturii. Despre prima zi petrecută în lucrarea Creaţiunii există raportul: „Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua întâi.” Genesa 1,5. Şi se spune în esenţă acelaşi lucru despre fiecare din primele şase zile ale săptămânii Creaţiunii. Inspiraţia declară că a existat o zi care consta într-o seară şi o dimineaţă, ca oricare alta de atunci până în zilele noastre. Cu privire la lucrarea Creaţiunii însăşi, mărturia divină este: „Căci El zice, şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă.” Psalmii 33,9. Cât timp să-I fi fost necesar pentru evoluţia pământului din haos Celui care poate să aducă la existenţă în acest fel nenumărate lumi? Trebuie oare să călcăm în picioare Cuvântul Său pentru a-I explica lucrările?

Este adevărat că rămăşiţe descoperite în pământ dovedesc existenţa unor oameni, animale şi plante mult mai mari decât oricare, cunoscute astăzi. Acestea sunt privite ca dovedind existenţa vieţii vegetale şi animale înainte de timpul raportului biblic. În legătură cu acestea însă, istoria biblică ne furnizează explicaţii ample. Înainte de Potop, dezvoltarea vieţii vegetale şi animale era superioară celei care a fost cunoscută de atunci încoace. La Potop, scoarţa pământului s-a crăpat, au avut loc schimbări semnificative, iar în procesul de formare a noii scoarţe au fost păstrate multe dovezi ale vieţii antediluviene. Întinsele păduri îngropate în pământ în timpul potopului – care au fost, de atunci, transformate în cărbune – formează marile bazine carbonifere şi îşi oferă rezervele de petrol care contribuie la confortul şi bunăstarea noastră de astăzi. Aceste lucruri, când sunt aduse la lumină, sunt tot atâţia martori lipsiţi de grai, care atestă adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu.

Înrudită cu teoria despre evoluţia pământului este teoria care explică evoluţia omului – cununa slăvită a creaţiei – dintr-o linie ascendentă de germeni, moluşte şi patrupezi.

Când se ia în considerare care sunt ocaziile de cercetare ştiinţifică ale omului, cât de scurtă este viaţa sa, cât de limitată este sfera sa de acţiune, cât de restrânsă este viziunea sa, cât de frecvente şi cât de mari sunt erorile din concluziile pe care le trage – mai cu seamă privind evenimentele care se presupune că sunt anterioare istoriei biblice, – cât de des aşa-zisele deducţii ştiinţifice sunt revizuite sau lepădate, cu câtă seninătate este, din timp în timp, crescută sau micşorată perioada de dezvoltare a pământului cu milioane de ani şi cum teoriile înaintate de diferiţi oameni de ştiinţă vin în conflict unele cu altele – dacă ţinem seama de toate acestea, vom consimţi noi, pentru privilegiul de a urmări descinderea noastră din germeni, moluşte şi maimuţe, să respingem acea declaraţie a Sfintei Scripturi, atât de măreaţă în simplitatea ei: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu”? Genesa 1,27. Vom respinge noi acel raport genealogic – mai nobil decât oricare din cele ţinute la mare cinste în curţile împărăteşti – „fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu”? Luca 3,38

Înţelese în mod corect, atât descoperirile ştiinţei, cât şi experienţele vieţii sunt în armonie cu mărturia Scripturii în ce priveşte lucrarea neîncetată a lui Dumnezeu în natură.

În imnul consemnat de Neemia, leviţii cântau: „Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, pământul cu tot ce este pe el şi mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta.” Neemia 9,6

În ceea ce priveşte acest pământ, Scriptura declară că lucrarea de Creaţie a fost sfârşită. „Lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.” Evrei 4,3. Însă puterea lui Dumnezeu este încă exercitată pentru susţinerea obiectelor creaţiei Sale. Inima bate şi o răsuflare este urmată de alta nu pentru că mecanismul, odată pus în mişcare, continuă să funcţioneze prin energia existentă în sine. Fiecare respiraţie, fiecare bătaie a inimii reprezintă o dovadă a grijii Aceluia în care trăim, ne mişcăm şi ne aflăm fiinţa. De la cea mai neînsemnată insectă până la om, fiecare fiinţă este dependentă zilnic de providenţa Sa.

„Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă ca să le dai hrana la vreme. Le-o dai Tu, ele o primesc; îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale. Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor. Îţi trimiţi Tu suflarea, ele sunt zidite şi înnoieşti astfel faţa pământului.” Psalmii 104,27-30

„El întinde miază-noaptea deasupra golului şi spânzură pământul pe nimic. Leagă apele în norii Săi, şi norii nu se sparg sub greutatea lor. … A tras o boltă pe faţa apelor ca hotar între lumină şi întuneric.”

„Stâlpii cerului se clatină şi se înspăimântă la ameninţarea Lui. Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia. Suflarea Lui înseninează cerul, mâna Lui străpunge şarpele fugar. Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?” Iov 26,7-10; 26,11-14

„Domnul umblă în furtună şi în vârtej, şi norii sunt praful picioarelor Lui.” Naum 1,3

Formidabila putere care lucrează pretutindeni în natură şi susţine toate lucrurile nu este, aşa cum susţin unii oameni de ştiinţă, doar un principiu universal, o energie vitală. Dumnezeu este duh; cu toate acestea, este o Persoană care există, căci omul a fost făcut după chipul Său. Ca Persoană, Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Său. Isus, oglindirea slavei Tatălui „şi întipărirea Fiinţei Lui” (Evrei 1,3), a fost văzut pe pământ asemenea unui om. El a venit în lume ca Mântuitor, având trup material. Tot ca Mântuitor, în carne şi oase, S-a înălţat la cer. Ca Mântuitor întrupat face mijlocire în curţile cereşti. Înaintea tronului lui Dumnezeu, slujeşte în favoarea noastră „Unul ca un fiu al omului”. Daniel 7,13

Apostolul Pavel, scriind prin Duhul Sfânt, declară despre Hristos că „Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El”. Coloseni 1,16.17. Mâna care sprijină lumile în spaţiu, mâna care ţine toate lucrurile pretutindeni în universul lui Dumnezeu în ordinea în care sunt aranjate şi în neobosita lor activitate, este mâna care a fost bătută în cuie pe cruce pentru noi.

Măreţia lui Dumnezeu este pentru noi de necuprins. „Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri” (Psalmii 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni. El are o cunoaştere intimă a tuturor lucrărilor mâinilor Sale şi un interes personal faţă de acestea.

„Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuieşte atât de sus? El îşi pleacă privirile să vadă ce se face în ceruri şi pe pământ.”

„Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca în locuinţa morţilor iată-Te şi acolo.”

„Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca.” Psalmii 113,5.6; 139,7-10

„Ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele. … Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.” Psalmii 139,2-6

Creatorul tuturor lucrurilor a fost Acela care a hotărât adaptarea minunată a mijloacelor pentru atingerea unui ţel, a resurselor pentru necesităţi. Dumnezeu a fost Acela care a avut grijă ca în lumea materială toate dorinţele sădite de El să poată fi satisfăcute. El a creat sufletul omului, cu capacitatea lui de a cunoaşte şi de a iubi. Şi nu ar fi în spiritul Său, dacă ar lăsa cerinţele sufletului nesatisfăcute. Nici un principiu intangibil, nici o esenţă impersonală sau o abstracţiune oarecare nu poate satisface nevoile şi dorinţele fierbinţi ale fiinţelor omeneşti în această viaţă de luptă cu păcatul, tristeţea şi durerea. Nu este suficient să crezi în lege şi forţă, în lucruri care sunt lipsite de milă şi nu aud niciodată strigătul după ajutor. Avem nevoie să ştim că există un braţ atotputernic, care ne va susţine în picioare, că există un Prieten infinit, care are compasiune faţă de noi. Avem nevoie să ne prindem bine de o mână caldă, să ne încredem într-o inimă plină de gingăşie. Şi Dumnezeu chiar aşa S-a descoperit pe Sine în Cuvântul Său.

Cel care studiază, intrând adânc în tainele naturii, îşi va da cel mai bine seama de ignoranţa şi slăbiciunea lui. Îşi va da seama că există adâncimi şi înălţimi pe care nu le poate atinge, secrete pe care nu le poate pătrunde, arii largi ale adevărului, care stau înaintea lui, încă nepătrunse. Va fi şi el gata să spună, alături de Newton: „Îmi pare că am fost asemenea unui copil pe ţărmul mării, care găseşte pietricele şi scoici în timp ce oceanul adevărului rămâne nedescoperit chiar înaintea mea”.

Studenţii cei mai profunzi în domeniul ştiinţific sunt siliţi să recunoască în natură lucrarea puterii infinite. Însă pentru raţiunea umană lipsită de ajutor, învăţăturile naturii nu pot fi altfel decât contradictorii şi dezamăgitoare. Ele nu pot fi citite decât în lumina revelaţiei divine. „Prin credinţă pricepem.” Evrei 11,3

„La început Dumnezeu.” Genesa 1,1. Numai aici poate găsi mintea odihnă, pentru întrebările ei arzătoare, ca un zbor al porumbelului către arcă. Deasupra, dedesubt, oriunde, există Dragostea Infinită, lucrând în toate lucrurile pentru a împlini „orice dorinţă de bunătate”. 2 Tesaloniceni 1,11

„În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” Romani 1,20. Dar mărturia lor nu poate fi înţeleasă decât cu ajutorul Învăţătorului divin. „Care dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 2,11

„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.” Ioan 16,13. Numai cu ajutorul acelui Duh care la început „se mişca pe deasupra apelor”, cu al Cuvântului prin care „toate lucrurile au fost făcute”, cu al acelei Lumini adevărate „care luminează pe orice om care vine în lume” poate fi interpretată corect mărturia ştiinţei. Numai prin călăuzirea lor pot fi descoperite cele mai adânci adevăruri.

Numai sub îndrumarea Celui Atoateştiitor, studiind lucrările Sale, vom deveni în stare să gândim aşa cum a gândit El.

« Back = Inapoi

Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA