Primejdia reprezentată de cunoasterea speculativă
Mărturisind că sunt întelepti, au devenit absurzi în rationamentele lor, iar inima lor lipsită de judecată s-a întunecat.
Unul dintre cele mai mari rele care tin de dorinta de a cunoaste si de cercetările stiintifice este înclinatia de a înălta capacitatea omenească de judecată mai presus de adevărata ei valoare si dincolo de sfera sa legitimă de cuprindere. Multi încearcă să facă aprecieri cu privire la Creator si la lucrările Sale, folosindu-se de cunostintele lor stiintifice imperfecte. Ei încearcă să determine natura, atributele si prerogativele lui Dumnezeu si îsi permit să se lanseze în teorii speculative în privinta Celui Nesfârsit. Cei care se angajează în acest domeniu de studiu păsesc pe un teren interzis. Cercetările lor nu vor oferi rezultate de valoare, ele putând fi întreprinse numai cu riscul pierderii sufletului.
Primii nostri părinti au fost dusi în păcat prin îngăduinta unei dorinte de cunoastere a ceea ce Dumnezeu le interzisese. Căutând să dobândească această cunoastere, ei au pierdut tot ce le-ar fi fost de folos. Dacă Adam si Eva nu s-ar fi atins niciodată de pomul oprit, Dumnezeu le-ar fi oferit cunostinta neatinsă de blestemul păcatului, cunostinta care le-ar fi adus bucuria vesnică. Tot ce au câstigat ascultând de ispititorul a fost cunoasterea păcatului si a rezultatelor lui. Prin neascultare, omenirea s-a înstrăinat de Dumnezeu, iar pământul a fost despărtit de cer.
Lectia aceasta este pentru noi. Terenul pe care i-a condus Satana pe primii nostri părinti este tot acela pe care îi ademeneste pe oamenii de astăzi. El umple lumea cu povesti plăcute. Prin orice mijloc pe care îl are la îndemână, el îi ispiteste pe oameni să facă speculatii în privinta lui Dumnezeu. În felul acesta, el îi împiedică să obtină acea cunoastere a lui Dumnezeu care înseamnă mântuire.
TEORIILE PANTEISTE
În ziua de azi, intră în institutiile de învătământ si în bisericile de pretutindeni învătături spiritiste care subminează credinta în Dumnezeu si în Cuvântul Său. Teoria că Dumnezeu este o "esentă" răspândită peste tot în natură este primită de multi dintre cei care mărturisesc că au credintă în Scripturi; însă, oricât ar fi de frumos învesmântată, această teorie este o amăgire dintre cele mai periculoase. Ea Îl înfătisează în mod gresit pe Dumnezeu si reprezintă o dezonoare la adresa măretiei Sale. Si cu sigurantă că scopul acestei teorii nu este doar de a-i călăuzi gresit pe oameni, ci si de a-i strica. Elementul său este întunericul, sfera sa de actiune - senzualitatea. Rezultatul acceptării ei este despărtirea de Dumnezeu. Iar pentru natura umană căzută, aceasta înseamnă ruina.
Starea în care ne aflăm prin păcat nu este normală, iar puterea care ne reface trebuie să fie supranaturală, căci altfel nu are nici o valoare. Nu există decât o singură putere în stare să rupă legăturile pe care le are răul asupra inimilor oamenilor, si aceea este puterea lui Dumnezeu în Isus Hristos. Numai prin sângele Celui răstignit există curătire de păcat. Numai harul Său ne poate face să ne împotrivim tendintelor firii noastre căzute si să le biruim. Teoriile spiritiste referitoare la Dumnezeu fac ca harul Său să nu mai aibă nici un efect. Dacă Dumnezeu este o "esentă" răspândită peste tot în natură, atunci El Se găseste în toti oamenii; iar pentru a obtine sfintenia, omul nu are altceva de făcut decât să dezvolte puterea care este în el.
Aceste teorii, analizate până la concluzia logică ce se desprinde din ele, suprimă tot sistemul religios crestin. Ele se dispensează de necesitatea ispăsirii si fac din om propriul său mântuitor. Aceste teorii privitoare la Dumnezeu lipsesc Cuvântul Său de orice putere, iar aceia care le acceptă se află în marea primejdie de a ajunge în cele din urmă să privească întreaga Biblie ca fiind fictiune. Ei chiar pot privi virtutea ca fiind mai bună decât viciul; însă, înlăturându-L pe Dumnezeu din pozitia de suveran ce I se cuvine pe drept, ei acceptă să devină dependenti de puterea omenească, putere care nu are nici o valoare fără Dumnezeu. Vointa omenească lipsită de ajutor nu are în mod real putere să se împotrivească răului si să-l biruie. Sistemele defensive ale sufletului sunt anihilate. Omul nu mai are nici o apărare împotriva păcatului. O dată ce restrictiile Cuvântului lui Dumnezeu si ale Duhului Său sunt respinse, nu stim până la ce adâncimi se poate scufunda cineva.
Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, si să fii găsit mincinos. (Prov. 30,5-6).
Cel rău este prins în însesi nelegiuirile lui, si este apucat de legăturile păcatului lui. (Prov. 5,22)
A CERCETA TAINELE DIVINE
"Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre si ale copiilor nostri, pe vecie" (Deut. 29,29). Descoperirea pe care a dat-o Dumnezeu în Cuvântul Său despre Sine Însusi este pentru studiul nostru. Aceasta poate fi cercetată pentru întelegerea noastră. Dincolo de ea însă, nu avem voie să pătrundem. Cel mai strălucit intelect se poate strădui până la surmenare, făcând supozitii privitoare la natura lui Dumnezeu, dar efortul va fi neroditor. Această problemă nu ni s-a dat spre rezolvare. Nici o minte omenească nu-L poate cuprinde pe Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să-si îngăduie speculatii cu privire la natura Sa. Aici, tăcerea vorbeste. Cel Atotstiutor este mai presus de orice discutie.
Nici chiar îngerilor nu li s-a permis să participe la sfatul dintre Tatăl si Fiul când a fost făcut planul de mântuire. Iar fiintele omenesti nu trebuie să se amestece în secretele Celui Prea Înalt. Suntem tot atât de nestiutori în ce-L priveste pe Dumnezeu ca si copilasii; dar, asemenea copilasilor, Îl putem iubi si asculta de El. În loc să facem speculatii în legătură cu natura sau prerogativele Sale, să luăm aminte la cuvintele pe care le-a spus El:
Poti spune tu că poti pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poti ajunge la cunostinta desăvârsită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poti face? Mai adâncă decât Locuinta mortilor: ce poti sti? Întinderea ei este mai lungă decât pământul si mai lată decât marea. (Iov 11, 7-9)
Dar întelepciunea unde se găseste? Unde este locuinta priceperii? Omul nu-i cunoaste pretul, ea nu se găseste în pământul celor vii. Adâncul zice: "Nu este în mine"; si marea zice: "Nu este la mine". Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cântărindu-se cu argint; nu se cântăreste pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir. Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales. Mărgeanul si cristalul nu sunt nimic pe lângă ea: întelepciunea pretuieste mai mult decât mărgăritarele. Topazul din Etiopia nu este ca ea si aurul curat nu se cumpăneste cu ea. De unde vine atunci întelepciunea? Unde este locuinta priceperii? (...) Adâncul si moartea zic: "Noi am auzit vorbindu-se de ea." Dumnezeu îi stie drumul, El îi cunoaste locuinta. Căci El vede până la marginile pământului, zăreste totul sub ceruri. (...) când a dat legi ploii si când a însemnat drumul fulgerului si al tunetului, atunci a văzut întelepciunea si a arătat-o, i-a pus temeliile si a pus-o la încercare. Apoi a zis omului: "Iată, frica de Domnul, aceasta este întelepciunea; depărtarea de rău este pricepere." (Iov 28, 12-28)
Întelepciunea nu va fi descoperită nici cercetând adâncimile pământului, nici prin străduinte desarte de a pătrunde tainele fiintei lui Dumnezeu. Va fi de găsit mai degrabă prin primirea cu umilintă a revelatiei pe care a avut El plăcerea să o dea si prin supunerea vietii după vointa Sa.
Nici oamenii cu mintea cea mai pătrunzătoare nu pot întelege tainele lui Iehova, asa cum se arată ele în natură. Inspiratia divină pune multe întrebări la care nici cel mai întelept învătat nu poate răspunde. Aceste întrebări n-au fost puse pentru ca noi să le aflăm un răspuns, ci pentru a ne atrage atentia asupra tainelor adânci ale lui Dumnezeu si a ne învăta că întelepciunea noastră este limitată; că, în ceea ce întâlnim în viata de zi cu zi, există multe lucruri care se află dincolo de întelegerea fiintelor limitate.
Scepticii refuză să creadă în Dumnezeu pentru că ei nu pot să înteleagă puterea infinită prin care Se descoperă El. Însă Dumnezeu trebuie recunoscut tot atât de bine prin ceea ce nu dezvăluie despre Sine, cât prin ceea ce este descoperit întelegerii noastre limitate. Atât în revelatia divină, cât si în natură, Dumnezeu a lăsat taine care să ne suscite credinta. Si asa si trebuie să fie. Putem fi într-o continuă căutare, punându-ne mereu întrebări, învătând mereu, si totusi, dincolo de acestea, întinzându-se infinitul.
"Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma si a strâns tărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit muntii cu cântarul, si dealurile cu cumpăna? Cine a cercetat Duhul Domnului si cine L-a luminat cu sfaturile lui? (...) Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip. Libanul n-ajunge pentru foc si dobitoacele lui n-ajung pentru arderea de tot. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie si desertăciune. Cu cine voiti să asemănati pe Dumnezeu? Si cu ce asemănare Îl veti asemăna? (...) 'Nu stiti? N-ati auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-ati gândit niciodată la întemeierea pământului?' El sade deasupra cercului pământului si locuitorii lui sunt ca niste lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subtire si le lăteste ca un cort, ca să locuiască în el. (...) 'Cu cine Mă veti asemăna?' (...) zice Cel Sfânt. 'Ridicati-vă ochii în sus, si priviti! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în sir, ostirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; asa de mare e puterea si tăria Lui, că una nu lipseste.' 'Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: «Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului si dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu»? Nu stii? N-ai auzit? Dumnezeul Cel vesnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseste, nici nu osteneste; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă'." (Isaia 40, 12-28)
Să cunoastem măretia Dumnezeului nostru din reprezentările date de Duhul Sfânt profetilor Săi. Proorocul Isaia scrie:
"În anul mortii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul sezând pe un scaun de domnie foarte înalt, si poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, si fiecare avea sase aripi: cu două îsi acopereau fata, cu două îsi acopereau picioarele, si cu două zburau. Strigau unul la altul, si ziceau: 'Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul ostirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!' Si se zguduiau usiorii usii de glasul care răsuna, si casa s-a umplut de fum.
Atunci am zis: 'Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, si am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul ostirilor!'
Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu clestele de pe altar. Mi-a atins gura cu el, si a zis: 'Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată si păcatul tău ispăsit!'" (Isaia 6, 1-7).
Nici unul nu este ca Tine, Doamne! Mare esti Tu, si mare este Numele Tău prin puterea Ta. Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? (Ieremia 10, 6-7)
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape si mă cunosti, stii când stau jos si când mă scol, si de departe îmi pătrunzi gândul. Stii când umblu si când mă culc, si cunosti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, si Tu, Doamne, îl si cunosti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi si pe dinainte si-si pui mâna peste mine. O stiintă atât de minunată este mai pe sus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde. (Psalmi 139, 1-6)
"Mare este Domnul nostru si puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini." (Psalmi 147,5)
"Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului si El vede toate cărările lui." (Proverbe 5,21)
"El descoperă ce este adânc si ascuns; El stie ce este în întuneric, si la El locuieste lumina." (Daniel 2, 22)
"Cunoscute Îi sunt lui Dumnezeu toate lucrările Sale, de la începutul lumii." (Fapte 15, 18).
"Si în adevăr, 'cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?' Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin." (Romani 11, 34-36)
"A Împăratului vesniciilor, a nemuritorului, a nevăzutului" (1 Timotei 1, 17), "singurul care are nemurirea, care locuieste într-o lumină, de care nu poti să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, si care are cinstea si puterea vesnică!" (1 Timotei 6, 16)
Nu vă înfricosează măretia Lui? Si nu cade groaza Lui peste voi? (Iov 13, 11)
Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Priveste vârful stelelor ce înalt este! (Iov 22,12)
Cine ar putea să-I numere ostirile? Si peste cine nu răsare lumina Lui? (Iov 25, 3)
El face lucruri mari pe care noi nu le întelegem. El zice zăpezii: "Cazi pe pământ!" si acelasi lucru ploii, chiar si celor mai puternice ploi. Pecetluieste mâna tuturor oamenilor, pentru ca toti să recunoască lucrarea Lui. (...) Încarcă norii cu aburi, si-i risipeste scânteietori; miscarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceste El pe fata pământului locuit. Îi face să pară ca o nuia cu care loveste pământul, sau ca un semn al dragostei Lui. (...) Ia aminte la aceste lucruri! Priveste linistit minunile lui Dumnezeu! Stii cum cârmuieste Dumnezeu norii, si cum face să strălucească din ei fulgerul Său? Întelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui stiintă este desăvârsită? (...) Poti tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată? Arată-ne ce trebuie să-I spunem. Căci suntem prea nestiutori ca să-I putem vorbi (...) Acum, fireste, nu putem vedea lumina soarelui care străluceste în dosul norilor, dar va trece un vânt si-l va curăti; de la miazănoapte ne vine aurora, si ce înfricosată este măretia care înconjoară pe Dumnezeu! Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul si dreptatea deplină El nu le frânge. De aceea oamenii trebuie să se teamă de El. (Iov 37, 5-24)
Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, care locuieste atât de sus? El Îsi pleacă privirile ca să vadă ce se face în ceruri si pe pământ. (Ps. 113, 5-6)
Domnul umblă în furtună si în vârtej, si norii sunt praful picioarelor Lui. (Naum 1,3)
Mare este Domnul si foarte vrednic de laudă, si mărimea Lui este nepătrunsă. Fiecare neam de om să laude lucrările Tale si să vestească isprăvile Tale cele mari! Voi spune strălucirea slăvită a măretiei Tale, si voi cânta minunile Tale. Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricosată, si eu voi povesti mărimea Ta. Să se trâmbiteze aducerea aminte de nemărginita Ta bunătate, si să se laude dreptatea Ta. (...) Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne, si credinciosii Tăi Te vor binecuvânta. Vor spune slava împărătiei Tale, si vor vesti puterea Ta, ca să facă cunoscut fiilor oamenilor puterea Ta, si strălucirea plină de slavă a împărătiei Tale. Împărătia Ta este o împărătie vesnică si stăpânirea Ta rămâne în picioare în toate veacurile (...) Gura mea să vestească lauda Domnului, si orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt în veci de veci! (Psalmi 145, 3, 21)
Descoperind din ce în ce mai multe lucruri privitoare la ceea ce este Dumnezeu si ce suntem noi însine înaintea Sa, ne vom înfricosa si vom tremura în fata Lui. Oamenii de astăzi să învete din soarta celor care, în vremurile străvechi, si-au permis libertăti cu ceea ce Dumnezeu declarase ca fiind sacru. Când israelitii au îndrăznit să deschidă chivotul, în timp ce se întorceau cu el din tara filistenilor, încumetarea lor nerusinată a fost pedepsită pe loc.
Si iarăsi, gânditi-vă la judecata care a căzut asupra lui Uza. În timp ce chivotul era adus la Ierusalim, în timpul domniei lui David, Uza si-a întins mâna ca să-l echilibreze. Pentru încumetarea de a atinge simbolul prezentei lui Dumnezeu, el a fost lovit de o moarte instantanee.
La rugul arzând, când Moise, nedându-si seama de prezenta lui Dumnezeu, s-a întors să contemple minunata priveliste, a fost dată porunca:
"Nu te apropia de locul acesta; scoate-ti încăltămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt." (...) Moise si-a ascuns fata, căci se temea să privească la Dumnezeu." (Exod 3, 5-6)
"Iacov a plecat din Beer-Seba si si-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfintise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi si s-a culcat în locul acela.
Si a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau si se coborau pe scara aceea. Si Domnul stătea deasupra ei si zicea: 'Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam si Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care esti culcat, ti-l voi da tie si semintei tale. (...) Iată Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge si te voi aduce înapoi în tara aceasta; căci nu te voi părăsi până nu voi împlini ce-ti spun.'
Iacov s-a trezit din somn si a zis: 'Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, si eu n-am stiut!' I-a fost frică si a zis: 'Cât de înfricosat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!'" (Gen. 28, 10-17)
În sanctuarul din pustie si în templu - care erau simbolurile pământesti ale locuintei lui Dumnezeu -, o parte a cortului era consacrată prezentei Sale. Perdeaua ornamentată cu heruvimi, la intrarea în acea parte a cortului, nu trebuia ridicată decât de o singură mână. Ridicarea acelei perdele si pătrunderea fără o poruncă anume în taina sacră a Locasului Preasfânt însemna moarte. Căci deasupra tronului îndurării se afla slava Celui Preasfânt - slavă pe care nici un om nu o putea privi si trăi după aceea. În unica zi din an stabilită pentru slujire în Locul Preasfânt, marele preot intra cu cutremur în prezenta lui Dumnezeu, în timp ce nori de tămâie fereau privirile sale, acoperind slava. Peste tot în curtile templului înceta orice zgomot. Nici un preot nu mai slujea înaintea altarelor. Ordia închinătorilor, aplecati cu o teamă plină de respect, înălta rugăciuni pentru mila lui Dumnezeu.
"Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, si au fost scrise pentru învătătura noastră, peste care au venit sfârsiturile veacurilor" (1 Corinteni 10, 11).
Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui! (Habacuc 2,20)
Domnul împărăteste: popoarele tremură; El sade pe heruvimi: pământul se clatină. Domnul este mare în Sion si înăltat peste toate popoarele. Să laude oamenii Numele Tău cel mare si înfricosat, căci este sfânt! (Psalmi 99, 1-3)
Domnul Îsi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, si pleoapele Sale cercetează pe fiii oamenilor. (Psalmi 11, 4)
Căci El priveste din înăltimea sfinteniei Lui, Domnul priveste (...) pe pământ. (Psalmi 102, 19)
Din locasul locuintei Lui, El priveste pe toti locuitorii pământului. El le întocmeste inima la toti, si ia aminte la toate faptele lor. (Psalmi 33, 14-15)
Tot pământul să se teamă de Domnul! Toti locuitorii lumii să tremure înaintea Lui! (Psalmi 33, 8)
Oamenii nu-L pot găsi pe Dumnezeu prin cercetare. Nimeni să nu caute să ridice, cu o mână a încumetării, perdeaua care ascunde slava Sa. "Cât de nepătrunse sunt judecătile Lui si cât de neîntelese sunt căile Lui!" (Romani 11,33). Faptul că El Îsi ascunde puterea este o dovadă a îndurării Sale; căci ridicarea vălului care ascunde prezenta divină înseamnă moarte. Nici o minte de muritor nu poate pătrunde taina în care este învăluit si lucrează Cel Atotputernic. Putem întelege despre El numai ceea ce găseste El potrivit să ne descopere. Ratiunea trebuie să recunoască deasupra ei o autoritate superioară. Inima si intelectul trebuie să se plece înaintea marelui Eu Sunt.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
