PLANURILE LUI DUMNEZEU SUNT CELE MAI BUNE
Planurile noastre nu sunt întotdeauna si planurile lui Dumnezeu. El poate vedea că este cel mai bine pentru noi si pentru cauza Sa să refuze chiar si cele mai bune intentii ale noastre, asa cum a făcut în cazul lui David. Dar putem fi siguri de un lucru: că îi va binecuvânta si îi va folosi pentru înaintarea cauzei Sale pe aceia care se consacră pe ei însisi si tot ceea ce au spre slava Sa. Dacă El consideră că este cel mai bine să nu le satisfacă dorintele, va compensa refuzul, dăruindu-le dovezi ale iubirii Sale si încredintându-le o altă lucrare.
În grija Sa iubitoare si în interesul arătat fată de noi, adesea Cel care ne întelege mai bine decât ne întelegem noi însine refuză să ne lase să căutăm în mod egoist satisfacerea propriei noastre ambitii. Nu ne permite să trecem pe lângă îndatoririle comune, dar sfinte, care se află chiar lângă noi. Adesea, aceste îndatoriri reprezintă chiar pregătirea esentială pentru o lucrare mai înaltă. Deseori, planurile noastre esuează tocmai pentru a avea succes acelea pe care le are Dumnezeu pentru noi.
Nu suntem niciodată chemati să facem cu adevărat un sacrificiu pentru Dumnezeu. El ne cere să-I cedăm multe lucruri, dar, dacă facem asa, nu renuntăm decât la ceea ce ne stânjeneste în calea noastră către cer. Chiar si când ni se cere să renuntăm la acele lucruri care în sine sunt bune, putem fi siguri că Dumnezeu ne pregăteste un bine si mai mare.
În viata viitoare, tainele care aici ne-au necăjit si dezamăgit ni se vor deslusi. Vom vedea că rugăciunile noastre aparent neascultate si asteptările noastre zadarnice s-au numărat printre binecuvântările cele mai mari.
Trebuie să privim fiecare îndatorire, oricât de umilă, ca fiind sacră, pentru că ea reprezintă o parte din serviciul fată de Dumnezeu. Rugăciunea noastră zilnică ar trebui să fie: "Doamne, ajută-mă să fac tot ce pot mai bine. Învată-mă cum să fac o lucrare mai bună. Dă-mi energie si voiosie. Ajută-mă să aduc în ceea ce fac slujirea iubitoare pe care a înfăptuit-o Mântuitorul".
Să luăm ca exemplu experienta lui Moise. Educatia pe care a primit-o în Egipt ca nepot al împăratului - si viitor mostenitor al tronului - a fost foarte riguroasă. Nu a fost neglijat nimic din cele presupuse că vor face din el un om întelept, asa cum întelegeau egiptenii întelepciunea. A primit cea mai înaltă pregătire civilă si militară. El credea că era pe deplin pregătit pentru lucrarea de a izbăvi pe Israel din robie. Dar Dumnezeu judeca lucrurile altfel. Providenta Sa a hotărât pentru Moise patruzeci de ani de pregătire în pustie, ca păstor.
Educatia pe care Moise o primise în Egipt i-a fost un ajutor în multe privinte; însă cea mai valoroasă pregătire pentru lucrarea vietii lui a fost aceea care a avut loc în timpul în care era angajat ca păstor. Moise era din fire un impulsiv. În Egipt, ca favorit al împăratului si al poporului, conducător militar plin de succes, fusese obisnuit să primească laude si aprecieri lingusitoare. Atrăsese poporul către sine. El spera să împlinească în propriile sale puteri lucrarea de eliberare a lui Israel. Mult diferite au fost lectiile pe care a trebuit să le învete ca reprezentant al lui Dumnezeu. Conducându-si turmele în pustietatea muntilor si prin pajistile înverzite ale văilor, el a învătat credinta si blândetea, răbdarea, umilinta si lepădarea de sine. A învătat să îngrijească oile slabe, să le oblojească pe cele bolnave, să le caute pe cele rătăcite, să le suporte pe cele nesupuse, să aibă grijă de mielusei si să le hrănească pe cele bătrâne si pe cele slăbite.
În această lucrare, Moise a fost adus mai aproape de Marele Păstor. El a ajuns într-o legătură strânsă cu Sfântul lui Israel. Nu mai plănuia să facă o mare lucrare. El căuta să ducă la bun sfârsit cu credinciosie, ca pentru Dumnezeu, lucrarea încredintată lui. Recunostea prezenta lui Dumnezeu în jurul său. Întreaga natură îi vorbea despre Cel Nevăzut. Îl cunostea pe Dumnezeu în mod personal si, meditând asupra caracterului Său, el începea să fie pătruns din ce în ce mai mult de prezenta Sa. El găsi scăpare în bratele vesnice.
După această experientă, Moise a auzit chemarea cerească de a schimba cârja păstorului cu toiagul autoritătii; de a-si lăsa turma de oi si de a trece la conducerea lui Israel. Porunca divină îl găsi neîncrezător în sine, cu o vorbire greoaie si timid. Era coplesit de sentimentul că nu este capabil să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Însă a acceptat lucrarea, punându-si toată încrederea în Domnul. Măretia misiunii sale i-a solicitat aproape toate puterile mintii. Dumnezeu i-a binecuvântat supunerea neîntârziată si el a devenit elocvent, încrezător, cu stăpânire de sine, pregătit pentru cea mai mare lucrare încredintată vreodată omului. Despre el este scris: "În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut fată în fată" (Deuteronom 34,10).
Cei care simt că lucrarea lor nu este apreciată si care râvnesc o pozitie de răspundere mai mare să ia aminte că "nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie nu vine înăltarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul si înaltă pe altul" (Psalmi 75,6.7). Fiecare om îsi are locul său în planul vesnic al cerului. Dacă vom ocupa sau nu locul acela, depinde de credinciosia noastră când conlucrăm cu Dumnezeu.
Trebuie să ne ferim să ne plângem singuri de milă. Nu vă îngăduiti niciodată sentimentul că nu sunteti pretuiti asa cum s-ar cuveni, că eforturile voastre nu sunt apreciate, că lucrarea voastră este prea dificilă. Gândul îndreptat către ceea ce a suportat Hristos pentru noi să reducă la tăcere orice alt gând de nemultumire. Suntem tratati mai bine decât a fost tratat Domnul nostru. "Si tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!" (Ieremia 45,5). Domnul nu are nici un loc în lucrarea Sa pentru cei care au o dorintă mai mare de a câstiga cununa decât de a purta crucea. El vrea oameni care sunt mai concentrati asupra înfăptuirii datoriei decât asupra primirii răsplatei - oameni care tin mai mult la principii decât la promovare *.
Cei care sunt umili si care îsi fac lucrarea ca pentru Dumnezeu s-ar putea să nu ofere un spectacol atât de măret ca aceia care sunt plini de neastâmpăr si înfumurare; însă lucrarea lor are valoare mai mare. Adesea, aceia care fac mare paradă atrag atentia asupra lor, interpunându-se între popor si Dumnezeu, iar lucrarea lor se dovedeste a fi falimentară. "Întelepciunea este lucrul principal; prin urmare, dobândeste întelepciunea * si, cu tot ce ai, dobândeste priceperea. Înalt-o, si ea te va înălta; ea te va aduce la cinste dacă o vei îmbrătisa" (Proverbe 4,7.8).
Pentru că nu au hotărârea de a-si asuma răspunderea si de a se schimba, multi ajung într-o stereotipie a unui mod gresit de lucru. Dar nu trebuie să existe aceasta. Ei îsi pot cultiva puterile pentru a face cel mai bun tip de lucrare si atunci vor avea mâinile mereu ocupate. Vor fi pretuiti la justa lor valoare.
Dacă unii sunt calificati pentru o pozitie mai înaltă, Domnul nu va pune povara numai asupra lor, ci si asupra celor care i-au pus la probă, care le cunosc valoarea si care îi pot împinge înainte în cunostintă de cauză. Cei care îsi fac zilnic cu credinciosie lucrarea ce le-a fost încredintată vor auzi, la timpul stabilit de Dumnezeu, chemarea Sa: "Veniti mai sus."
Îngerii din ceruri au venit la păstori când acestia îsi vegheau turmele pe dealurile Betleemului. Tot asa si astăzi, în timp ce lucrătorul umil al lui Dumnezeu se achită de însărcinarea sa, îngeri ai lui Dumnezeu stau lângă el, ascultându-i cuvintele, luând notă de modul în care este dusă la înfăptuire lucrarea sa, pentru a vedea dacă în mâinile sale pot fi încredintate răspunderi mai mari.
Dumnezeu nu-i evaluează pe oameni după bogătia lor, după educatia sau pozitia lor. Îi evaluează după puritatea motivatiei si după frumusetea caracterului. El caută să vadă în ce măsură au ei Spiritul Său si cât de mult dau pe fată asemănarea cu El prin viata lor. A fi mare în împărătia lui Dumnezeu înseamnă a fi asemenea unui copilas ca umilintă, ca simplitate a credintei, ca puritate a iubirii.
"Stiti", a spus Hristos, "că domnitorii neamurilor domnesc peste ele si mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie asa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru." (Matei 20,25-26)
Dintre toate darurile pe care cerul le poate revărsa asupra oamenilor, părtăsia cu Hristos prin suferintele Sale este cea mai consistentă dovadă de încredere si cea mai înaltă onoare. Nici Enoh, care a fost schimbat si luat la cer, nici Ilie, care a urcat într-un car de foc, nu a fost mai mare sau mai onorat decât Ioan Botezătorul, care a pierit singur în închisoare. "Vouă vi s-a dat harul nu numai să credeti în El, ci să si pătimiti pentru El" (Filipeni 1,29).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
