Lucrările lui Dumnezeu din natură nu sunt Dumnezeu Însusi în natură. Lucrurile din natură sunt o expresie a caracterului si a puterii lui Dumnezeu; dar nu trebuie să privim natura ca fiind Dumnezeu. Îndemânarea artistică a fiintelor omenesti produce lucrări foarte frumoase, lucruri care încântă privirile, si acestea ne descoperă ceva din modul de gândire ale autorului; dar obiectul făcut nu este făcătorul lui. Nu lucrarea, ci lucrătorul este considerat vrednic de cinste. Astfel încât, de vreme ce natura reprezintă o expresie a gândirii lui Dumnezeu, nu natura, ci Dumnezeul naturii trebuie înăltat.
Veniti să ne închinăm si să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru. (Ps. 95,6)
El tine în mână adâncimile pământului si vârfurile muntilor sunt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut-o; si mâinile Lui au întocmit uscatul. (Ps. 95, 4-5)
El a făcut Closca cu pui si Orionul, El preface întunericul în zori, iar ziua în noapte neagră. (Amos 5,8)
El a întocmit muntii, a făcut vântul si spune omului până si gândurile lui. (Amos 4,13)
El Si-a zidit cămara în ceruri, Si-a întemeiat bolta deasupra pământului; cheamă apele mării si le varsă pe fata pământului. Domnul este Numele Lui! (Amos 9,6)
Lucrarea creatiei nu poate fi explicată de către stiintă. Ce stiintă poate explica misterul vietii?
"Prin credintă pricepem că lumea a fost făcută prin Cu-vântul lui Dumnezeu, asa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd." (Evrei 11,3)
Eu întocmesc lumina si fac întunericul (...), Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. (...) Eu am făcut pământul si am făcut pe om pe el; Eu, cu mâinile Mele, am întins cerurile si am asezat toată ostirea lor. (Isaia 45,7-12)
Cum le-am chemat, s-au si înfătisat îndată. (Isaia 48,13)
Pentru crearea pământului, Dumnezeu nu a rămas dator materiei preexistente. "El a zis si s-a făcut; a poruncit si a luat fiintă" (Ps. 33,9). Toate lucrurile, materiale sau spirituale, s-au înfătisat înaintea lui Iehova, Domnul, la cuvântul Său si au fost create pentru un scop care Îi apartine personal. Cerurile si toată ostirea lor, pământul si toate lucrurile de pe el si-au început existenta prin suflarea gurii Sale.
La crearea omului s-a descoperit puterea unui Dumnezeu existent ca Persoană. Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, forma umană era perfectă în toate întocmirile ei, însă era fără viată. Atunci, un Dumnezeu-Persoană, existent prin Sine Însusi, a suflat asupra acelei forme suflarea de viată si omul a devenit o fiintă vie, inteligentă. Toate părtile organismului uman au fost puse în miscare. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, simturile, facultătile mintale, toate si-au început lucrul si toate au fost conditionate de niste legi. Omul a devenit un suflet viu. Prin Hristos-Cuvântul, Dumnezeu ca Persoană l-a creat pe om si l-a înzestrat cu inteligentă si putere.
Făptura noastră nu era ascunsă de privirile Sale când eram conceputi în taină; ochii Săi vedeau fiinta noastră, încă nedesăvârsită, iar în cartea Sa erau consemnate toate mădularele noastre încă pe când nu exista nici unul.
Deasupra tuturor celorlalte categorii de făpturi inferioare, Dumnezeu a plănuit ca omul, lucrarea care a încoronat creatia Sa, să exprime gândirea Lui si să dezvăluie slava Sa. Dar omul nu trebuie să se înalte pe sine ca fiind Dumnezeu.
Strigati de bucurie către Domnul (...) Slujiti Domnului cu bucurie, veniti înaintea Lui cu cântece de biruintă. Să stiti că Domnul este Dumnezeu: El ne-a făcut, si nu noi însine *. Noi suntem poporul Lui si turma păsunii Lui. Intrati cu multumiri pe portile Lui, cu laude în curtile Lui! Multumiti-I si binecuvântati-I Numele!(Ps. 100, 1-4).
Înăltati pe Domnul Dumnezeul nostru si închinati-vă la muntele sfinteniei Lui. Căci Domnul Dumnezeul nostru este sfânt! (Ps. 99,9)
Dumnezeu este ocupat fără încetare cu sustinerea si folosirea ca slujitori ai Săi a lucrurilor pe care le-a făcut. El lucrează prin legile naturii, folosindu-le ca unelte ale Sale. Acestea nu functionează prin ele însele. În lucrarea ei, natura mărturiseste despre prezenta si influenta activă a unei Fiinte care pune în miscare toate lucrurile după voia Sa.
Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieste în veci în ceruri. Credinciosia Ta tine din neam în neam; Tu ai întemeiat pământul si el rămâne tare. După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile îti sunt supuse. (Ps. 119,89-91)
Domnul face tot ce vrea în ceruri si pe pământ, în mări si în toate adâncurile. (Ps. 135,6)
El a poruncit si au fost făcute, le-a întărit pe veci de veci; le-a dat legi si nu le vor călca. (Ps. 148,5.6)
Nu prin propria sa putere îsi dă pământul bogătiile an după an si îsi continuă drumul în jurul soarelui. Mâna Celui Nesfârsit este neîncetat la lucru, călăuzind această planetă. Exercitarea continuă a puterii lui Dumnezeu face ca pământul să-si păstreze pozitia în timpul rotatiei. Dumnezeu face ca soarele să răsară pe cer. El deschide ferestrele cerului si dă ploaie.
El dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenusa. (Ps. 147,16)
La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă nastere fulgerelor si ploii si scoate vântul din cămările Lui. (Ieremia 10,13)
Prin puterea Sa se dezvoltă vegetatia, apare fiecare frunză, se deschide fiecare floare, creste fiecare fruct.
Mecanismul corpului omenesc nu poate fi înteles pe deplin; el prezintă mistere care îi deconcertează si pe cei mai inteligenti. Pulsul nu încetează si fiecare respiratie este urmată de o alta, nu ca în cazul unui mecanism care, o dată pus în miscare, îsi continuă lucrarea. În Dumnezeu trăim, ne miscăm si ne continuăm existenta. Inima care bate, pulsul viu, fiecare nerv si muschi din organismul viu, toate sunt păstrate în bună rânduială si active de către puterea unui Dumnezeu vesnic prezent.
Biblia ni-L arată pe Dumnezeu în locul Său înalt si sfânt, nu într-o stare de inactivitate, nu în tăcere si singurătate, ci înconjurat de zeci de mii de ori zece mii si mii de mii de făpturi sfinte, toate asteptând să împlinească voia Sa. Prin intermediul acestor mesageri, El este în legătură neîntreruptă cu fiecare colt al împărătiei Sale. Prin Duhul Său, El este prezent pretutindeni. Prin mijlocirea Duhului Său si a îngerilor Săi, El lucrează pentru copiii oamenilor.
El stă pe tron, deasupra frământărilor de pe pământ; toate lucrurile sunt descoperite cercetării Sale divine; si, din vesnicia Sa măreată si netulburată, El porunceste ceea ce providenta Sa vede că este cel mai nimerit.
Stiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-si îndrepte pasii spre tintă. (Ieremia 10,23)
Încrede-te în Domnul din toată inima ta; (...) Recunoaste-L în toate căile tale si El îti va netezi cărările. (Prov. 3, 5-6) Iată, ochiul Domnului priveste peste cei ce se tem de El, peste cei care nădăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le scape sufletul de la moarte si să-i tină cu viată în mijlocul foametei. (Ps. 33, 18-19)
Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. (Psalmi 36, 7)
Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-si pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său. (Psalmi 146,5)
Pământul, Doamne, este plin de bunătatea Ta. (Psalmi 119, 64)
Tu iubesti dreptatea si neprihănirea. (Psalmi 33,5)
Tu esti "nădejdea tuturor marginilor pământului si mării! El întăreste muntii prin tăria Lui, si este încins cu putere. El potoleste urletul mărilor (...) si zarva popoarelor. (Psalmi 65, 5-7).
Tu faci să cânte de veselie răsăritul si apusul îndepărtat. Încununezi anul cu bunătătile Tale si pasii Tăi varsă grăsimea *. (Psalmi 65, 8.11)
Domnul sprijină pe toti cei ce cad si îndreaptă pe toti cei încovoiati. Ochii tuturor se asteaptă de la Tine si Tu le dai hrana la timpul ei. Îti deschizi mâna si saturi după dorintă tot ce are viată. (Psalmi 145, 14-16)
PERSONALITATEA LUI DUMNEZEU DESCOPERITĂ ÎN HRISTOS
Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Său ca fiind o Persoană. Strălucire a slavei Tatălui "si reprezentarea exactă a Fiintei Lui" (Evr. 1,3). Isus, Mântuitor ca persoană, a venit în lume. Ca Mântuitor - persoană - a urcat în înalt. Ca Mântuitor - persoană - mijloceste în curtile ceresti. Înaintea tronului lui Dumnezeu, în favoarea noastră, slujeste "Cineva care seamănă cu Fiul omului" (Apoc. 1,13).
Să nu vi se tulbure inima. Aveti credintă în Dumnezeu, si aveti credintă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locasuri. Dacă n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Si după ce Mă voi duce si vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce si vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiti si voi. (Ioan 14,1-3)
Hristos, Lumina lumii, Si-a acoperit splendoarea orbitoare a divinitătii Sale si a venit să locuiască în chip de om printre oameni, pentru ca ei să-L poată cunoaste pe Creatorul lor fără să fie mistuiti de strălucirea Sa. Întrucât păcatul a creat o ruptură între om si Făcătorul lui, nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, exceptând modul în care S-a făcut cunoscut prin Hristos.
"Eu si Tatăl una suntem" (Ioan 10,30), a declarat Hristos. "Nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel, nimeni nu cunoaste deplin pe Tatăl, afară de Fiul si acela căruia vrea Fiul să i-L descopere." (Matei 11,27)
Hristos a venit să învete fiintele omenesti ceea ce doreste Tatăl ca ele să stie. În cerurile înalte, pe pământ, în apele cele multe ale oceanului vedem lucrările lui Dumnezeu. Toate lucrurile create mărturisesc despre puterea Sa, întelepciunea si iubirea Sa. Si totusi nu de la stele, de la ocean sau de la cascade putem învăta despre Dumnezeu ca Persoană, asa cum a fost descoperit în Hristos.
Dumnezeu a văzut că era nevoie de o descoperire mai clară decât cea prin natură pentru a zugrăvi atât individualitatea, cât si caracterul Său. El a trimis pe Fiul Său în lume pentru a face cunoscut, asa cum putea suporta mai bine privirea omenească, natura si atributele Dumnezeului Celui nevăzut.
Să studiem cuvintele pe care le-a spus Hristos în camera de sus, în noaptea dinaintea răstignirii Sale. El Se apropia de ceasul încercării Sale si căuta să-Si mângâie ucenicii, care aveau să fie ispititi si încercati atât de greu.
"Să nu vi se tulbure inima!" a spus El. "Aveti credintă în Dumnezeu, si aveti credintă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locasuri. Dacă n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. (...)
'Doamne', I-a zis Toma, 'nu stim unde Te duci; cum putem să stim calea într-acolo?' Isus i-a zis: 'Eu sunt calea, adevărul si viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ati fi cunoscut pe Mine, ati fi cunoscut si pe Tatăl Meu. Si de acum încolo, Îl veti cunoaste; si L-ati si văzut.'
'Doamne', I-a zis Filip, 'arată-ne pe Tatăl si ne este de ajuns'. Isus i-a zis: 'De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: «Arată-ne pe Tatăl»? Nu crezi că Eu sunt în Tatăl si că Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu nu le spun de la Mine; ci Tatăl care locuieste în Mine, El face aceste lucrări'." (Ioan 14,1-10)
Ucenicii încă nu întelegeau cuvintele lui Hristos referitoare la legăturile dintre El si Dumnezeu. O mare parte din învătătura Sa era încă întunecată pentru ei. Hristos dorea ca ei să aibă o cunoastere mai clară, mai amănuntită a lui Dumnezeu.
"V-am spus aceste lucruri în pilde", a zis El; "vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi pe fată despre Tatăl" (Ioan 16,25).
Când, în Ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a fost turnat peste ucenici, ei au înteles mai bine adevărurile pe care Hristos le spusese în pilde. Multe dintre învătăturile care fuseseră un mister pentru ei au fost lămurite. Dar nici atunci n-au primit ucenicii împlinirea deplină a făgăduintei lui Hristos. Ei au primit toată cunoasterea lui Dumnezeu pe care o puteau purta, însă împlinirea deplină a făgăduintei - anume că Hristos le va vorbi pe fată despre Tatăl - era încă în viitor. Si astăzi este la fel. Cunoasterea lui Dumnezeu este, în ce ne priveste, partială si nedesăvârsită. Când conflictul se va sfârsi si Omul Hristos Isus îi va mărturisi înaintea Tatălui pe lucrătorii Săi credinciosi, care au dat o mărturie adevărată despre El într-o lume a păcatului, ei vor întelege cu claritate ceea ce acum este un mister pentru ei.
Hristos a luat cu Sine în curtile ceresti firea Sa umană proslăvită. Celor care Îl primesc, El le dă puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu, pentru ca, la sfârsit, Dumnezeu să-i poată primi ca fiind ai Săi si să locuiască împreună cu El toată vesnicia. Dacă Îi sunt credinciosi lui Dumnezeu în această viată, ei vor vedea, la sfârsit, "fata Sa; iar Numele Său va fi pe fruntile lor" (Apoc. 22,4). Si care să fie fericirea cerului, dacă nu aceea de a-L vedea pe Dumnezeu? Si ce bucurie mai mare ar putea avea păcătosul mântuit prin harul lui Hristos, dacă nu aceea de a privi la fata lui Dumnezeu si a-L cunoaste ca Tată?
Scripturile arată lămurit legătura dintre Dumnezeu si Hristos si scot la iveală la fel de clar personalitatea si individualitatea fiecăruia.
După ce a vorbit în vechime părintilor nostri prin prooroci, în multe rânduri si în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârsitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul (...), care este oglindirea slavei Lui si întipărirea Fiintei Lui, si care tine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curătirea păcatelor si a sezut la dreapta Măririi, în locurile prea înalte, ajungând cu atât mai pe sus de îngeri, cu cât a mostenit un Nume mult mai minunat decât al lor. Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: "Tu esti Fiul Meu, astăzi Te-am născut"? Si iarăsi: "Eu Îi voi fi Tată si El Îmi va fi Fiu"? (Evrei 1,1-5)
Individualitatea Tatălui si cea a Fiului si, de asemenea, unitatea care există între ele sunt prezentate în capitolul saptesprezece din Ioan, în rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi:
"Si Mă rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toti să fie una, cum Tu, Tată, esti în Mine si Eu în Tine; ca si ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis." (Ioan 17,20-21).
Unitatea care există între Hristos si ucenicii Săi nu anulează individualitatea vreunuia dintre ei. Ei sunt una în scopuri, gândire, caracter, dar nu ca persoană. În acest fel Dumnezeu si Hristos sunt una.
CARACTERUL LUI DUMNEZEU DESCOPERIT ÎN HRISTOS
Luând natura umană asupra Sa, Hristos a venit să fie una cu omenirea si în acelasi timp să-L descopere pe Tatăl nostru ceresc fiintelor omenesti păcătoase. El, care a fost în prezenta Tatălui de la început, El, care era chipul perfect al Dumnezeului nevăzut, era singurul capabil să descopere omenirii caracterul Dumnezeirii. El a fost făcut în toate asemenea fratilor nostri. El S-a făcut trup, întocmai cum sunt trupurile noastre. I-a fost foame si sete si a fost obosit. A fot întărit prin hrană si înviorat prin somn. A împărtăsit aceeasi soartă cu oamenii; cu toate acestea, El era Fiul Cel fără vină al lui Dumnezeu. El era un străin si un trecător pe pământ - în lume, dar nu lumesc; ispitit si încercat tot asa cum sunt ispititi si încercati bărbatii si femeile de astăzi, si, cu toate acestea, trăind o viată fără păcat. Blând, simtitor, întelegător, mereu atent fată de ceilalti, El a reprezentat caracterul lui Dumnezeu si a fost neîncetat angajat în lucrarea de slujire - lui Dumnezeu si oamenilor.
"Iehova M-a uns", a spus El, "să aduc vesti bune celor nenorociti: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia si prinsilor de război izbăvirea." (Isaia 61,1)
Dar Eu vă spun: Iubiti pe vrăjmasii vostri, binecuvântati pe cei ce vă blesteamă, faceti bine celor ce vă urăsc, si rugati-vă pentru cei ce vă asupresc si vă prigonesc, ca să fiti fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi si peste cei buni, si dă ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. (Matei 5, 44.45) ... si orbilor căpătarea vederii... (Luca 4,18)
Să vestesc un an de îndurare al Domnului; (...) să mângâi pe toti cei întristati.(Isaia 61,2)
"Iubiti pe vrăjmasii vostri", ne îndeamnă El; "binecuvântati pe cei care vă blestemă, faceti bine celor care vă urăsc si rugati-vă pentru cei ce vă asupresc si vă prigonesc, ca să fiti fii ai Tatălui vostru care este în ceruri;" (Matei 5, 44-45) "căci El este bun cu cei nemultumitori si răi" (Luca 6, 35). "El face să răsară soarele Său peste cei răi si peste cei buni si dă ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 5,45). "Fiti dar îndurători, cum si Tatăl vostru este îndurător." (Luca 6,36)
Datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, (...) ne-a cercetat Soarele care răsare din înăltime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul si în umbra mortii si să ne îndrepte picioarele pe calea păcii. (Luca 1,78-79)
Descoperirea iubirii lui Dumnezeu fată de om îsi are originea la cruce. Limba nu are cuvinte pentru a exprima pe de-a-ntregul semnificatia ei, tocul nu o poate descrie, mintea omului nu o poate întelege. Privind la crucea de pe Calvar, nu putem spune decât: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viata vesnică" (Ioan 3,16).
Hristos răstignit pentru păcatele noastre, Hristos ridicat dintre cei morti, Hristos proslăvit, aceasta este stiinta mântuirii, pe care trebuie să o învătăm si să o predicăm.
"El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat (sau "S-a golit", n.tr.) pe Sine Însusi si a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfătisare a fost găsit ca un om, S-a smerit si S-a făcut ascultător până la moarte, si încă moarte de cruce" (Filip. 2, 6-8).
Hristos a murit! Ba mai mult, El a si înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu" (Rom. 8,34). "De aceea si poate să mântuiască în chip desăvârsit * pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieste pururea, ca să mijlocească pentru ei" (Evrei 7, 25).
"N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă * de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fără păcat" (Evrei 4,15).
În aceste lucruri este o întelepciune infinită, dragoste, dreptate si milă infinită - "adâncul bogătiei întelepciunii si cunostintei lui Dumnezeu".
Primim fiecare binecuvântare prin darul lui Hristos. Prin acel dar ajunge la noi, zi după zi, izvorul nesecat al bunătătii lui Iehova. Fiecare floare, cu nuantele ei delicate si cu parfumul ei, ne este oferită pentru a ne bucura - prin acelasi Dar unic. Soarele si luna au fost făcute de El. Nu există nici o stea, din toate câte înfrumusetează cerul, care să nu fi fost creată de El. Fiecare picătură de ploaie care cade, fiecare rază de lumină aruncată peste lumea noastră nemultumitoare mărturiseste despre dragostea lui Dumnezeu arătată prin Hristos. Totul ne este asigurat prin acest unic Dar de nespus, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. El a fost bătut în cuie pe cruce, pentru ca aceste bogătii să se poată revărsa către lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. "
Vedeti ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!" (1 Ioan 3,1).
Nici nu s-a auzit vorbindu-se si (...) nici n-a văzut vreodată ochiul asa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. (Isaia 64,4)
CUNOASTEREA CARE PRODUCE TRANSFORMAREA
Cunoasterea lui Dumnezeu, asa cum ne este descoperit în Hristos, este cunoasterea pe care trebuie s-o aibă toti cei care sunt mântuiti. Este cunoasterea care produce transformarea caracterului. Primirea acestei cunoasteri va reface sufletul după chipul lui Dumnezeu. Ea va aduce în întreaga făptură o putere de natură divină.
"Noi toti privim cu fata descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, si suntem schimbati în acelasi chip al Lui, din slavă în slavă prin Duhul Domnului" (2 Corinteni 3,18).
Mântuitorul a spus despre propria Sa viată: "Eu am păzit poruncile Tatălui Meu" (Ioan 15,10). "Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut" (Ioan 8,29). Dumnezeu doreste ca, în acelasi fel în care a umblat Isus în natura umană, să umble si urmasii Săi. În tăria Sa, noi trebuie să ducem viata curată si plină de noblete pe care a dus-o Mântuitorul.
"Iată de ce", spune Pavel, "îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îsi trage numele orice familie, în ceruri si pe pământ, si-L rog ca, potrivit cu bogătia slavei Sale, să vă facă să vă întăriti în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, asa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credintă; pentru ca având rădăcina si temelia pusă în dragoste, să puteti pricepe împreună cu toti sfintii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea si înăltimea; si să cunoasteti dragostea lui Hristos, care întrece orice cunostintă, ca să ajungeti plini de toată plinătatea lui Dumnezeu" (Efes. 3,14-19).
Noi "nu încetăm să ne rugăm pentru voi si să cerem să vă umpleti de cunostinta voiei Lui, în orice fel de întelepciune si pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtati într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiti plăcuti în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, si crescând în cunostinta lui Dumnezeu: întăriti, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare si îndelungă răbdare, cu bucurie" (Coloseni 1, 9-11).
Aceasta este cunoasterea pe care Dumnezeu ne invită s-o primim si pe lângă care orice altceva este desertăciune si nimicnicie.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
