Medicul, un educator
"Buzele celor întelepti seamănă stiinta".
Adevăratul medic este un educator. El îsi dă seama de răspunderea pe care o are, nu numai fată de bolnavii aflati nemijlocit în grija sa, dar si fată de comunitatea în care trăieste. El stă ca un veghetor, atât al sănătătii fizice, cât si al celei morale. Eforturile sale sunt făcute nu numai pentru a-i învăta pe ceilalti metode corecte de tratament al celor bolnavi, dar si pentru a încuraja obiceiuri sănătoase de viată si a răspândi cunoasterea principiilor corecte.
NECESITATEA DOBÂNDIRII UNEI EDUCATII ÎN CE PRIVESTE PRINCIPIILE SĂNĂTĂTII
Niciodată n-a fost mai multă nevoie ca acum de o educatie în ce priveste principiile sănătătii. În pofida progresului minunat realizat în atâtea domenii ale confortului si facilitătilor care îmbunătătesc traiul, chiar în privinta celui medical si în tratarea bolilor, declinul vigorii fizice si al puterii de rezistentă este alarmant. Acest lucru reclamă atentia tuturor celor care au pe inimă bunăstarea semenilor lor.
Civilizatia noastră artificială încurajează rele care distrug principiile sănătoase. Ceea ce se obisnuieste si ceea ce este la modă sunt în război cu natura. Practicile pe care le prescriu si îngăduintele pe care le încurajează diminuează constant atât tăria mintală, cât si cea fizică si aduc o povară coplesitoare asupra neamului omenesc. Necumpătarea si crima, boala si nenorocirea se găsesc pretutindeni.
Multi încalcă legile sănătătii din nestiintă si au nevoie de instruire. Însă majoritatea celorlalti stiu mai multe decât acestea. Ei au nevoie să înteleagă cât este de important să facă din cunostintele lor un ghid al vietuirii. Medicul are multe ocazii atât de a răspândi cunoasterea principiilor sănătătii, cât si de a arăta importanta punerii acestora în practică. Printr-o instruire corectă, el poate face mult pentru îndreptarea relelor care aduc o pagubă de nespus.
O practică ce duce la instalarea unui mare număr de boli, si care provoacă rele încă si mai serioase, este folosirea neîngrădită a medicamentelor nocive. Când sunt atinsi de boală, multi nu se obosesc să caute cauza afectiunii lor. Principala lor grijă este aceea de a scăpa de durere si neplăcere. Asa că recurg la unele patent nostrum,* despre ale căror proprietăti reale stiu putine lucruri, sau apelează la un medic pentru vreun remediu care să contracareze efectul greselii comise de ei, dar fără a intentiona să facă o schimbare în obiceiurile lor nesănătoase. Dacă nu obtin o ameliorare imediată, încearcă un alt medicament si apoi un altul. În felul acesta, răul continuă.
Oamenii trebuie să fie învătati că medicamentele nu vindecă boala. Este adevărat că ele produc uneori o usurare de moment, iar pacientul pare să-si revină în urma folosirii lor; se întâmplă asa pentru că organismul are suficientă fortă vitală pentru a elimina otrava si a îndepărta cauzele care au provocat boala. Sănătatea survine în ciuda folosirii medicamentului. Dar, în cele mai multe cazuri, medicamentul schimbă numai forma si locul de manifestare al bolii. Adesea, efectul substantei toxice pare să fie înlăturat pentru un timp, însă rezultatele rămân în sistemul organismului si aduc un mare rău mai târziu.
Prin folosirea medicamentelor toxice, multi atrag asupra lor boala pe toată perioada vietii si multe vieti - care ar fi putut fi salvate prin folosirea metodelor naturale de vindecare - sunt pierdute. Otrăvurile din multe asa-numite remedii formează obiceiuri si pofte care înseamnă ruină atât pentru suflet, cât si pentru trup. Multe dintre panaceele populare, numite medicamente miraculoase, si chiar unele doctorii eliberate de medici au un rol în asezarea temeliei pentru dezvoltarea obiceiului de a bea alcool, de a folosi opium, morfină, care sunt un blestem atât de îngrozitor pentru societate.
Singura nădejde ca lucrurile să meargă mai bine stă în educarea poporului în ce priveste principiile corecte. Medicii trebuie să-i învete pe oameni că puterea regeneratoare nu îsi are izvorul în medicamente, ci în fortele vitale ale organismului. Boala reprezintă un efort al functiunilor vitale naturale de a elibera organismul din starea în care a fost adus prin încălcarea legilor sănătătii. În caz de boală, trebuie clarificată cauza. Ar trebui schimbate stările de lucruri nesănătoase si corijate obiceiurile gresite. Apoi trebuie ajutat organismul în efortul său de a elimina impuritătile si de a restabili functiunile normale ale corpului.
REMEDII NATURALE
Aerul curat, lumina solară, cumpătarea, odihna, exercitiul fizic, dieta* corespunzătoare, folosirea apei, încrederea în puterea divină - acestea sunt adevăratele remedii. Fiecare om ar trebui să aibă cunostinte despre mijloacele de refacere ale organismului si despre modul în care să le folosească. Este foarte important, chiar esential, să întelegi principiile implicate în tratarea celor bolnavi, cât si să ai o pregătire practică în acest scop, lucru care îl va ajuta pe cel cunoscător să folosească în mod corect aceste informatii.
Pentru aplicarea remediilor naturale este necesar un volum mare de efort si îngrijire, pe care multi nu îl agreează. Procesul de vindecare si restabilire initiat de fortele vitale ale corpului este treptat, iar acest proces i se pare lent celui nerăbdător. Cel care a cedat îngăduintelor nocive are nevoie să facă sacrificii. Până la urmă însă, se va vedea că fortele vitale ale organismului, nestingherite, îsi duc până la capăt lucrarea cu întelepciune si eficientă. Cei care rămân statornici în ascultarea fată de legile după care lucrează acestea vor culege răsplata în sănătate trupească si mintală.
În general, se acordă prea putină atentie păstrării sănătătii. Este cu mult mai bine să preîntâmpini boala decât să stii cum s-o tratezi când aceasta s-a instalat. Este datoria fiecărei persoane, în interesul său si în interesul omenirii, de a se informa în ce priveste legile vietii si de a le respecta cu constiinciozitate. Toti au nevoie să se familiarizeze cu cel mai minunat organism din câte există - corpul omenesc. Ar trebui să înteleagă functiile diferitelor organe si interdependenta lor pentru o functionare sănătoasă a tuturor. Ar trebui să studieze influenta mintii asupra corpului si a corpului asupra mintii si legile care le guvernează.
PREGĂTIRE PENTRU BĂTĂLIA VIETII
Nu ni se poate reaminti îndeajuns de des că sănătatea nu depinde de întâmplare. Ea este rezultatul ascultării fată de lege. Acest lucru este recunoscut de către concurentii participanti la jocurile atletice si la probele de rezistentă. Acesti oameni fac pregătirile cele mai atente. Ei se supun unor antrenamente minutioase si unei discipline stricte. Fiecare obicei fizic este adus cu grijă în orânduială. Ei stiu că fiecare neglijentă, exces sau neatentie, care slăbeste sau vatămă orice organ sau functie a corpului, în mod sigur va atrage după sine înfrângerea.
Cu atât mai mult trebuie ca această îngrijire să asigure succesul în bătălia vietii. Noi nu suntem angajati în lupte simulate. Noi ducem un război de care atârnă rezultate vesnice. Avem de înfruntat inamici nevăzuti. Îngeri răi se luptă pentru stăpânirea fiecărei fiinte omenesti. Orice vatămă sănătatea, nu numai că micsorează vigoarea fizică, dar tinde să slăbească puterile mintale si morale. Îngăduirea oricărei practici nesănătoase face dificilă deosebirea dintre bine si rău si, de aici, mai dificilă împotrivirea fată de rău. Aceasta sporeste pericolul esecului si înfrângerii.
"Nu stiti că cei ce aleargă într-o cursă,* toti aleargă, dar numai unul capătă premiul?" (1 Corinteni 9,24). În războiul în care suntem prinsi, pot câstiga toti care se vor autodisciplina prin supunerea fată de principiile corecte. Aplicarea acestor principii în cele mai mici lucruri ale vietii este considerată adesea ca fiind lipsită de importantă, o chestiune prea măruntă pentru a i se acorda atentie. Însă, având în vedere lucrurile puse în joc, nici un amănunt cu care avem de-a face nu este neînsemnat. Fiecare faptă îsi are greutatea ei în cântarul care hotărăste înfrângerea sau biruinta în viată. Scriptura ne îndeamnă: "Alergati dar în asa fel ca să căpătati premiul!" (1 Corinteni 9,24).
În cazul primilor nostri părinti, pofta nestăpânită a avut ca rezultat pierderea Edenului. Cumpătarea în toate lucrurile are mai mult de-a face cu recâstigarea Edenului decât îsi pot da seama oamenii.
Arătând tăgăduirea de sine exercitată de cei care concurau la vechile competitii grecesti, apostolul Pavel scrie: "Toti cei ce se luptă la jocurile de obste, se supun la tot felul de înfrânări. Si ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca si cum n-as sti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, si-l tin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat" (1 Corinteni 9,25-27).
Înaintarea reformei depinde de o recunoastere clară a adevărului fundamental. În timp ce, pe de-o parte, pericolul pândeste printr-o filosofie îngustă si o ortodoxie rece, dură, pe de altă parte, există o mare primejdie în liberalismul usuratic. Temelia oricărei reforme viabile este Legea lui Dumnezeu. Trebuie să prezentăm în linii clare, lămurite, nevoia de supunere fată de această Lege. Principiile ei trebuie tinute înaintea poporului. Ele sunt tot atât de vesnice si inexorabile ca Însusi Dumnezeu.
Unul dintre cele mai deplorabile efecte ale apostaziei originare a fost pierderea puterii omului de a se stăpâni. Numai în măsura în care această putere este redobândită putem vorbi de un progres real.
Trupul este singurul mijloc prin care mintea si sufletul se dezvoltă în directia zidirii caracterului. Din acest motiv îsi dirijează vrăjmasul sufletelor ispitele pentru slăbirea si degradarea puterilor fizice. Succesul său în acest punct înseamnă capitularea întregii fiinte înaintea răului. Tendintele naturii noastre fizice - dacă nu se vor afla sub controlul unei puteri mai înalte - vor aduce cu sigurantă ruina si moartea.
Corpul trebuie adus în ascultare. Puterile mai înalte ale făpturii trebuie să conducă. Pasiunile trebuie să fie controlate de către vointă, care trebuie ea însăsi să se afle sub controlul lui Dumnezeu. Puterea împărătească a ratiunii, sfintită prin harul divin, trebuie să fie stăpână în vietile noastre.
Cerintele lui Dumnezeu trebuie aduse înaintea constiintei. Bărbati si femei deopotrivă trebuie constientizati de datoria de a fi stăpâni pe ei însisi, de nevoia puritătii, de eliberarea de orice poftă stricată si obicei murdar. Ei trebuie să fie pătrunsi de întelegerea faptului că toate puterile mintii si trupului sunt darul lui Dumnezeu si că este imperativ să fie păstrate în cea mai bună formă posibilă, pentru slujirea Sa.
În acel ritual străvechi care reprezenta în simbol Evanghelia, nu putea fi adusă pe altarul lui Dumnezeu nici o jertfă ce avea vreun cusur. Sacrificiul care avea menirea
să-L reprezinte pe Hristos trebuia să fie fără pată. Cuvântul lui Dumnezeu arată către acest lucru ca fiind o ilustratie a ceea ce trebuie să fie copiii Săi - "o jertfă vie", "sfântă si fără cusur", "plăcută înaintea lui Dumnezeu" (Romani 12,1; Efeseni 5,27).
Fără puterea divină, nici o reformă reală nu poate fi făcută. Barierele omenesti înăltate împotriva tendintelor naturale si cultivate nu sunt decât ca niste diguri de nisip împotriva torentului. Numai când viata lui Hristos devine o putere dătătoare de viată în existenta noastră putem rezista ispitelor care ne asaltează dinăuntru si din afară.
Hristos a venit în lumea aceasta si a trăit Legea lui Dumnezeu pentru ca omul să poată avea control deplin asupra înclinatiilor naturale care corup sufletul. Medicul sufletului si trupului, El dă biruintă asupra poftelor răzvrătite. El a pus la îndemâna noastră toate mijloacele pentru ca omul să poată avea desăvârsire de caracter.
Când un om se predă lui Hristos, mintea sa este adusă sub stăpânirea Legii; însă tocmai Legea împărătească este cea care vesteste eliberarea fiecărui rob. Devenind una cu Hristos, omul este eliberat. Supunerea fată de vointa lui Hristos înseamnă redobândirea întregii bărbătii.
Ascultarea de Dumnezeu înseamnă eliberare din robia păcatului, izbăvire de pasiunile si pornirile omenesti. Omul poate sta drept, ca biruitor al eului, biruitor al propriilor înclinatii, al domniilor si puterilor, biruitor asupra "stăpânitorilor întunericului acestui veac" si asupra "duhurilor răutătii care sunt în locurile ceresti" (Efeseni 6,12).
În nici un alt loc nu este nevoie mai mare de o asemenea instruire si nicăieri nu va aduce un bine mai mare ca în cămin. Părintii au de-a face chiar cu temelia obiceiului si caracterului. Miscarea de reformă trebuie să înceapă prin prezentarea principiilor Legii lui Dumnezeu ca având înrâurire atât asupra sănătătii fizice, cât si asupra celei morale. Arătati că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este singurul nostru mod de apărare împotriva relelor care împing lumea spre distrugere. Faceti clară răspunderea părintilor nu numai pentru acestia, ci si pentru copiii lor. Ei le pot da copiilor lor un exemplu fie de ascultare, fie de călcare a Legii. Prin exemplul si învătătura lor se hotărăste destinul familiei lor. Copiii vor fi ceea ce îi fac să fie părintii lor.
Dacă părintii ar putea fi condusi să urmărească rezultatele faptelor lor si dacă ar putea să vadă cum, prin exemplul si învătătura pe care au dat-o, ei perpetuează si sporesc puterea păcatului sau puterea neprihănirii, s-ar ajunge cu sigurantă la o schimbare. Multi s-ar întoarce de la traditii si obiceiuri si ar accepta principiile divine de vietuire.
PUTEREA EXEMPLULUI
Medicul care slujeste în căminele oamenilor, veghind la căpătâiul celor bolnavi, usurându-le suferinta, trăgându-i înapoi de pe marginea mormântului, rostind cuvinte de sperantă celor aflati pe moarte, câstigă încrederea si afectiunea lor, asa cum putini o pot face. Nici slujitorului Evangheliei nu-i sunt încredintate posibilităti atât de mari sau o influentă care să ajungă la rezultate atât de înalte.
Exemplul medicului, si în aceeasi măsură învătătura pe care o dă, ar trebui să fie o putere pozitivă, de partea binelui. Cauza reformei cheamă bărbati si femei ale căror conduite sunt o ilustrare a stăpânirii de sine. Modul în care trăim principiile întipărite în minte este ceea ce le dă greutate. Lumea are nevoie de o demonstratie practică a ceea ce poate face harul lui Dumnezeu pentru a le reda oamenilor nobletea pierdută, dându-le stăpânire asupra lor însile. Nu este nimic de care lumea să aibă mai mare nevoie ca o cunoastere a puterii mântuitoare a Evangheliei, descoperite în vieti trăite asemenea lui Hristos.
Medicul este adus neîncetat în contact cu aceia care au nevoie de tărie si încurajare, printr-un exemplu de corectitudine. Multi sunt slabi în ce priveste puterea morală. Le lipseste stăpânirea de sine si sunt biruiti usor de ispită. Medicul nu poate ajuta aceste suflete decât dacă descoperă în propria sa viată o fermitate a principiilor care îl face în stare să triumfe asupra oricărui obicei vătămător si patimă degradantă. În viata sa trebuie să se vadă lucrarea unei puteri care este de origine divină. Dacă nu izbuteste în acest punct, oricâtă tărie ar avea cuvintele sale si oricât de convingătoare ar fi, influenta sa va da mărturie pentru rău.
Multi care au devenit epave morale din pricina propriilor lor obiceiuri gresite caută consiliere medicală si tratament. Ei sunt vătămati, slabi si răniti, dându-si seama de nebunia lor si de incapacitatea de a birui. Acestia nu ar trebui să mai aibă în preajmă nimic care să le nutrească aceleasi gânduri si sentimente care i-au făcut să decadă. Ei au nevoie să respire o atmosferă a curăteniei, a gândurilor nobile si înăltătoare. Ce răspundere înfricosătoare stă asupra celor care ar trebui să le dea un exemplu corect, dar nu sunt nici ei decât robi ai obiceiurilor vătămătoare, influenta lor conferind ispitei un plus de tărie!
MEDICUL SI LUCRAREA CUMPĂTĂRII
Multi care îsi ruinează sufletul si trupul prin folosirea tutunului sau prin intoxicare alcoolică ajung sub îngrijirea medicului. Medicul care este credincios răspunderii pe care o are trebuie să le arate acestor pacienti cauza suferintelor lor. Dar, dacă el însusi foloseste tutun sau băuturi alcoolice, ce greutate vor avea cuvintele sale? Când el are înaintea ochilor propria sa îngăduintă, nu va sovăi el oare să pună degetul pe rană în viata pacientului său? Câtă vreme si el foloseste aceste lucruri, cum îi va putea convinge pe tineri de efectele lor nocive?
Cum poate trece un medic în comunitate drept un exemplu de curătenie si stăpânire de sine, cum poate fi el un lucrător eficient pentru cauza cumpătării, când îsi îngăduie el însusi un obicei rău? Cum poate sluji el asa cum se cuvine la căpătâiul celor bolnavi si celor muribunzi, când propria sa respiratie este respingătoare, încărcată de izul de alcool sau tutun?
Câtă vreme îsi provoacă tulburări nervoase si îsi întunecă mintea, folosind narcotice toxice, cum ar putea fi demn de încrederea pe care o primeste ca fiind un medic priceput? Ce sarcină imposibilă este pentru el aceea de a avea o judecată rapidă sau de a opera cu precizie!
Dacă el nu păzeste acele legi care îi guvernează propria făptură, dacă el alege să-si satisfacă o plăcere egoistă în detrimentul sănătătii mintii si corpului, nu se recunoaste el oare nepotrivit pentru a primi răspunderea fată de vietile omenesti?
Oricât de priceput si credincios ar putea fi un medic, există în experienta sa si multe descurajări si înfrângeri aparente. Adesea, străduintele sale nu reusesc să obtină ceea ce a dorit el atât de mult. Desi sănătatea este readusă pacientilor săi, este posibil ca acest lucru să nu fie de un real folos pentru ei însisi sau pentru lume. Multi îsi recapătă sănătatea numai pentru a repeta îngăduintele care au provocat boala. Ei se aruncă din nou, cu aceeasi plăcere de mai înainte, în cercul închis al îngăduintei de sine si al nebuniei. Lucrarea pe care a făcut-o medicul pentru ei pare un efort risipit în vânt.
Hristos a avut aceeasi experientă, dar, cu toate acestea, nu Si-a încetat eforturile pentru vreun suflet cuprins de suferintă. Dintre cei zece leprosi care au fost curătiti, numai unul a apreciat darul - si acesta era străin si chiar samaritean. Numai de dragul aceluia singur, Hristos i-a vindecat pe toti zece. Dacă medicul nu are parte de o experientă mai bună decât cea pe care a avut-o Mântuitorul, să învete o lectie de la Medicul Sef. Despre Hristos stă scris: "El nu va slăbi, nici nu se va lăsa". "Va vedea rodul muncii sufletului Lui si se va înviora" (Isaia 42,4; 53,11).
Dacă nu s-ar fi găsit decât un singur suflet care să fi acceptat Evanghelia harului Său, pentru a-l salva, Hristos ar fi acceptat viata Lui de trudă si umilintă si moartea Sa rusinoasă. Dacă prin eforturile noastre va fi ridicată si înnobilată o singură fiintă omenească si pregătită să strălucească în curtile Domnului, nu avem motiv să ne bucurăm?
Îndatoririle medicului sunt grele si obositoare. Pentru a le îndeplini cu maximum de succes, el are nevoie de o constitutie robustă si o sănătate bună. Un om sensibil sau bolnăvicios nu poate suporta truda obositoare, proprie profesiei de medic. Unul căruia îi lipseste perfecta stăpânire de sine nu poate deveni apt să se ocupe de toate categoriile de boli.
Adesea privat de somn, neglijând chiar să se hrănească, lipsit într-o mare măsură de bucurii sociale si de privilegii religioase, medicul pare să aibă o viată vesnic umbrită. Nenorocirile asupra cărora priveste, muritorii neajutorati care doresc mult să primească ajutor, contactul său cu cei stricati, toate acestea îi amărăsc inima si aproape îi năruie încrederea în oameni.
În bătălia cu boala si moartea, fiecare putere îi este solicitată până la limita rezistentei. Tensiunea acestei încordări îi pune caracterul la cea mai grea încercare. Atunci are ispita cea mai mare putere. Mai mult decât practicantii oricărei alte meserii care cere vocatie, medicul are nevoie de stăpânire de sine, curătie spirituală si de acea credintă care se prinde cu tărie de cer. De dragul celorlalti si pentru propriul său bine, el nu-si poate permite să dispretuiască legile trupului omenesc. Usurătatea în obiceiurile fizice duce la usurătatea morală.
Singura sigurantă a medicului este aceea de a actiona în orice împrejurare din principiu, întărit fiind si înnobilat de o intransigentă în scopul urmărit, pe care o găsim numai la Dumnezeu. El trebuie să rămână neclintit în desăvârsirea morală a caracterului Său. Zi de zi, oră de oră, clipă de clipă, el trebuie să trăiască, purtându-se ca în prezenta lumii nevăzute. Asemenea lui Moise, el trebuie să rabde totul "ca si cum L-ar vedea pe Acela care este nevăzut".
Neprihănirea îsi are rădăcinile în evlavie. Nici un om nu poate oferi cu statornicie privirilor semenilor săi o viată pură, plină de putere, dacă aceasta nu este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Cu cât este mai extinsă activitatea printre oameni, cu atât trebuie să fie mai strânsă comuniunea inimii cu cerul.
Cu cât sunt mai urgente îndatoririle sale si cu cât sunt mai mari răspunderile, cu atât medicul are nevoie mai mare de puterea divină. Trebuie răscumpărat timpul petrecut cu lucrurile vremelnice, pentru a medita asupra lucrurilor vesnice. El trebuie să reziste unei lumi care-i răpeste tot timpul si care va face presiuni asupra lui pentru a-l despărti de Sursa de tărie. Mai presus de oricare altul, el ar trebui, prin rugăciune si studiu al Scripturilor, să se aseze sub scutul protector al lui Dumnezeu. El trebuie să trăiască în contact constient, ceas de ceas, cu principiile adevărului, dreptătii si îndurării care descoperă atributele lui Dumnezeu în suflet.
Exact în măsura în care este primit si respectat Cuvântul lui Dumnezeu va impresiona, prin puterea si simpla atingere cu viata sa, orice actiune si orice fază de formare a caracterului. Va curăti orice gând, va transforma orice dorintă. Aceia care îsi vor pune toată încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu se vor purta ca niste oameni adevărati si vor fi puternici. Ei se vor ridica deasupra tuturor lucrurilor demne de dispret, pentru a trăi într-o atmosferă lipsită de orice lucru murdar.
Când omul este în tovărăsie cu Dumnezeu, telul care i-a păstrat integri pe Daniel si Iosif în mijlocul stricăciunii curti-lor păgâne, viata sa va fi de o puritate desăvârsită. Vesmântul caracterului său va fi nepătat. În viata sa, lumina lui Hristos nu va scădea. Steaua strălucitoare a diminetii va răsări cu o lumină statornică asupra lui într-o slavă neschimbătoare.
O asemenea vietuire va fi un element de tărie în comunitate. Va fi un zăgaz înaintea răului, un loc de apărare pentru cei ispititi, o lumină călăuzitoare pentru cei care, în mijlocul dificultătilor si descurajărilor, sunt în căutarea căii celei adevărate.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
