« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

DIVINA VINDECARE

ELLEN G. WHITE

MĂRTURISIREA PĂCATULUI

 

        Celor care doresc rugăciunea pentru restabilirea sănătătii lor ar trebui să li se explice clar că violarea Legii lui Dumnezeu, fie cea fizică, fie cea spirituală, este păcat si, pentru ca ei să primească binecuvântarea Sa, păcatul trebuie să fie mărturisit si părăsit. 

        Scriptura ne îndeamnă: "Mărturisiti-vă unii altora păcatele si rugati-vă unii pentru altii, ca să fiti vindecati" (Iacov 5,16). Celui care cere să se înalte rugăciuni pentru el să-i fie puse înainte gânduri ca acestea: "Noi nu putem citi în inimă sau cunoaste secretele vietii tale. Acestea sunt cunoscute numai de tine si de Dumnezeu. Dacă te pocăiesti de păcatele tale, este datoria ta să le mărturisesti." Păcatul care are un caracter intim trebuie să fie mărturisit lui Hristos, singurul Mijlocitor între Dumnezeu si om. Căci "dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit" (1 Ioan 2,1). Fiecare păcat este o jignire adusă lui Dumnezeu si trebuie mărturisit Lui, prin Hristos. Fiecare păcat descoperit ar trebui mărturisit la fel de deschis. Răul făcut unui semen ar trebui reparat împreună cu cel fată de care s-a păcătuit. Dacă vreunii dintre cei care caută să se însănătosească s-au făcut vinovati de vorbire de rău, dacă au semănat discordie în familie, printre vecini sau în biserică si au stârnit ceartă si răcirea relatiilor, dacă prin vreun procedeu gresit i-au dus pe altii în păcat, aceste lucruri ar trebui să fie mărturisite înaintea lui Dumnezeu si înaintea acelora fată de care s-a păcătuit. "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios si drept, ca să ne ierte păcatele si să ne curătească de orice nelegiuire." (1 Ioan 1,9) 

Când relele au fost îndreptate, putem prezenta nevoile celor bolnavi înaintea Domnului cu credintă netulburată, după cum ne inspiră chiar Duhul Său. El cunoaste pe fiecare pe nume si Se îngrijeste de fiecare ca si cum n-ar mai exista vreun altul pe pământ pentru care L-a dat pe Preaiubitul Său Fiu. Pentru că dragostea lui Dumnezeu este atât de mare si statornică, cei bolnavi ar trebui să fie încurajati să se încreadă în El si să fie voiosi. Faptul de a fi nelinistiti pentru propriile persoane are tendinta de a provoca slăbiciunea si boala. Dacă se vor înălta deasupra depresiei si întristării, sansele lor de însănătosire vor fi mai mari; căci "ochiul Domnului priveste peste cei ce se tem de El", care "nădăjduiesc în bunătatea Lui" (Psalm 33,18). 

În rugăciunea pentru cei bolnavi, ar trebui să ne amintim că "nu stim cum trebuie să ne rugăm" (Romani 8,26). Nu stim dacă binecuvântarea pe care o dorim va fi sau nu cea mai bună. De aceea, rugăciunile noastre ar trebui să includă si acest gând: "Doamne, Tu stii fiecare secret al sufletului. Tu cunosti aceste persoane. Isus, Apărătorul lor, Si-a dat viata pentru ei. Dragostea Sa pentru acestia este cu mult mai mare decât ar putea fi a noastră pentru ei. De aceea, dacă este pentru slava Ta si binele celor năpăstuiti, cerem ca în Numele lui Isus să poată deveni iarăsi sănătosi. Dacă nu este voia Ta ca ei să poată fi însănătositi, cerem ca harul Tău să-i poată mângâia, iar prezenta Ta să-i sprijine în suferintele lor". 

Dumnezeu stie sfârsitul de la început. El cunoaste inimile tuturor oamenilor. El citeste fiecare secret al sufletului. El stie dacă aceia pentru care se înaltă rugăciunea vor fi sau nu în stare să îndure încercările care ar veni asupra lor dacă ar trăi. El stie dacă vietile lor ar fi o binecuvântare sau un blestem pentru ei însisi si pentru lume. Acesta este un motiv pentru care, atunci când prezentăm cu seriozitate cererile noastre, ar trebui să spunem: "Totusi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta" (Luca 22,42). Isus a adăugat aceste cuvinte de supunere fată de întelepciunea si vointa lui Dumnezeu când S-a rugat în grădina Ghetsemani: "Tată, dacă este cu putintă, depărtează de la Mine paharul acesta!" (Matei 26,39). Si dacă ele au fost potrivite pentru El, Fiul lui Dumnezeu, cu atât mai mult se potrivesc ele pe buzele muritorilor limitati, supusi greselii! 

Calea noastră constantă este aceea de a supune dorintele noastre Atotînteleptului Tată ceresc si apoi, cu o sigurantă perfectă, să-I încredintăm totul. Stim că Dumnezeu ne aude dacă cerem după voia Sa. Dar să insistăm în cererile noastre fără un duh de supunere nu este bine; rugăciunile noastre nu trebuie să îmbrace o formă de poruncă, ci de mijlocire. 

Există cazuri în care Dumnezeu lucrează clar prin puterea Sa divină pentru restabilirea sănătătii. Dar nu sunt vindecati toti bolnavii. Multi sunt pusi deoparte să adoarmă în Isus. Lui Ioan, pe insula Patmos, i s-a poruncit să scrie: "'Ferice de acum încolo de mortii care mor în Domnul!' 'Da', zice Duhul, 'ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează'" (Apocalipsa 14,13). Din aceasta vedem că, dacă persoanele nu se însănătosesc, nu ar trebui judecate pe motivul acesta că le lipseste credinta. 

Noi toti dorim răspunsuri imediate si directe la rugăciunile noastre si suntem ispititi să ne descurajăm când răspunsul întârzie sau soseste într-o formă neasteptată. Însă Dumnezeu este prea întelept si bun ca să răspundă întotdeauna la rugăciunile noastre exact când si cum dorim noi. El va face mai mult si mai bine pentru noi decât să ne împlinească toate dorintele. Si pentru că ne putem încrede în întelepciunea si iubirea Sa, nu ar trebui să-I cerem să fie de acord cu vointa noastră, ci să căutăm să pătrundem si să împlinim scopul Său. Dorintele si interesele noastre ar trebui să se piardă în vointa Sa. Aceste experiente care ne pun la probă credinta sunt spre binele nostru. Prin ele se descoperă dacă credinta noastră este dreaptă si sinceră, sprijinindu-se numai pe Cuvântul lui Dumnezeu, sau dacă, depinzând de împrejurări, este nesigură si schimbătoare. Credinta este întărită prin exercitiu. Trebuie să lăsăm răbdarea să-si facă lucrarea sa desăvârsită, amintindu-ne că există făgăduinte pretioase în Scripturi pentru aceia care Îl asteaptă pe Domnul. 

Nu toti înteleg aceste principii. Multi care caută îndurarea vindecătoare a Domnului cred că trebuie să primească un răspuns direct si imediat la rugăciunile lor sau, dacă nu, credinta lor este defectuoasă. Pentru acest motiv, cei care sunt slăbiti din pricina bolii trebuie sfătuiti cu întelepciune, pentru a putea actiona cu discernământ. Ei nu ar trebui să nesocotească datoria pe care o au fată de prietenii lor care poate le supravietuiesc sau să neglijeze să folosească mijloacele naturale pentru restabilirea sănătătii. 

Adesea există pericolul de a gresi aici. Crezând că vor fi vindecati ca răspuns la rugăciune, unii se tem să facă orice ar putea părea să indice o lipsă de credintă. Însă ei nu ar trebui să neglijeze să-si pună lucrurile în rânduială, asa cum ar dori s-o facă dacă s-ar astepta să fie răpiti de moarte. Si nici n-ar trebui să se teamă să rostească vorbe de încurajare sau sfat, pe care ar dori, în ceasul despărtirii, să le spună celor iubiti. 

Cei care caută vindecarea prin rugăciune nu ar trebui să neglijeze folosirea mijloacelor de remediu pe care le au la îndemână. Folosirea unor astfel de mijloace nu este o tăgăduire a credintei, întrucât Dumnezeu a luat măsuri de alinare a durerii si de sprijinire a corpului în lucrarea sa de refacere. Nu este o tăgăduire a credintei să coopereze cu Dumnezeu si să se plaseze în cea mai favorabilă conditie pentru a se însănătosi. Dumnezeu a făcut în asa fel, încât să stea în puterea noastră să obtinem o cunoastere a legilor de vietuire. Această cunoastere ne-a fost pusă la îndemână ca s-o folosim. Ar trebui să folosim orice mijloc pentru restabilirea sănătătii, profitând de orice avantaj posibil, lucrând în armonie cu legile naturale. Când ne-am rugat pentru însănătosirea celor bolnavi, putem lucra cu mai multă energie, multumindu-I lui Dumnezeu că avem privilegiul de a coopera cu El si cerând binecuvântarea Sa asupra mijloacelor pe care tot El ni le-a pus la dispozitie. 

Avem aprobarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru folosirea mijloacelor de remediu. Ezechia, împăratul lui Israel, era bolnav si un profet al lui Dumnezeu i-a adus solia că va muri. Acesta a strigat către Domnul, iar Domnul l-a auzit pe slujitorul Său si i-a trimis o solie că vor fi adăugati cincisprezece ani la viata sa. Desigur că numai un cuvânt de la Dumnezeu l-ar fi vindecat pe Ezechia instantaneu; însă au fost date instructiuni deosebite: "Să se aducă o turtă de smochine si s-o întindă peste bubă; si Ezechia va trăi" (Isaia 38,21). 

Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperisul cortului Lui, si mă va înălta pe o stâncă. Iată că mi se si înaltă capul peste vrăjmasii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbitei, voi cânta si voi lăuda pe Domnul. (Psalmi 27, 5.6)

Cu un prilej, Hristos a pus tină pe ochii unui orb si i-a poruncit: "'Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului' (...). El s-a dus, s-a spălat si s-a întors văzând bine" (Ioan 9,7). Vindecarea se putea înfăptui numai prin puterea marelui Vindecător; cu toate acestea, Hristos S-a folosit de mijloacele simple ale naturii. În vreme ce nu a sprijinit remediile medicamentoase, El a aprobat în schimb folosirea remediilor simple si naturale. 

Când ne-am rugat pentru însănătosirea celor bolnavi, oricare ar fi rezultatul, să nu ne pierdem credinta în Dumnezeu. Dacă ni se va cere să înfruntăm o pierdere, să acceptăm cupa amară, amintindu-ne că mâna Tatălui o tine la buzele noastre. Însă, dacă sănătatea ar reveni, n-ar trebui să uităm că paharul îndurării vindecătoare este întins sub o reînnoită obligatie fată de Creator. Când cei zece leprosi au fost curătiti, numai unul s-a întors să-L găsească pe Isus si să-I dea slavă. Nici unul dintre noi să nu fie asemenea celor nouă nesocotiti, ale căror inimi nu s-au lăsat atinse de îndurarea lui Dumnezeu. "Orice ni se dă bun si orice dar desăvârsit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare" (Iacov 1,17). 

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA