1

DIVINA VINDECARE

ELLEN G. WHITE

LUCRAREA MEDICULUI

"V-am dat un exemplu, ca sã faceti cum am fãcut Eu." 

Cooperarea divinului cu umanul

        Cei bolnavi trebuie sã fie însãnãtositi prin cooperarea divinului cu umanul. 

În lucrarea de vindecare, medicul trebuie sã fie un împreunã lucrãtor cu Hristos. Mântuitorul a îngrijit atât sufletul, cât si trupul. Evanghelia pe care a predicat-o a fost o solie de viatã spiritualã si vindecare fizicã. Izbãvirea de pãcat si tãmãduirea bolii erau legate una de cealaltã. Exact aceeasi lucrare este încredintatã medicului crestin. El trebuie sã se alãture lui Hristos atât pentru usurarea nevoilor fizice, cât si spirituale ale semenilor lui. El trebuie sã fie pentru cei bolnavi un mesager al îndurãrii, aducându-le un remediu si pentru trupul bolnav, si pentru sufletul suferind de pãcat.

        Hristos este Capul adevãrat al slujitorilor medicinei. Ca Medic-Sef, El stã lângã fiecare practicant temãtor de Dumnezeu, care lucreazã pentru usurarea suferintei umane. În timp ce medicul foloseste remediile naturii pentru bolile fizice, el ar trebui sã îndrepte atentia pacientilor sãi cãtre Acela care poate usura atât maladiile sufletului, cât si cele ale trupului. Ceea ce medicii nu pot decât sã sprijine în ceea ce fac, Hristos duce la împlinire. Ei se strãduiesc sã ajute lucrarea naturalã de vindecare; Însusi Hristos este vindecãtorul. Medicul cautã sã pãstreze viata; Hristos dãruieste viata. 

IZVORUL VINDECÃRII 

În minunile Sale, Mântuitorul a dezvãluit puterea care este neîncetat la lucru în favoarea omului, pentru a-l sustine si vindeca. Prin mijloacele naturale, Dumnezeu lucreazã zi de zi, orã de orã, clipã de clipã, pentru a ne tine în viatã, pentru a ne zidi si reface. Când oricare din pãrtile corpului suferã un accident, începe de îndatã un proces de tãmãduire; agentii naturali sunt pusi la lucru pentru a restabili sãnãtatea. Însã puterea care lucreazã prin acesti agenti este puterea lui Dumnezeu. Toatã puterea dãtãtoare de viatã este de la El. Când cineva îsi revine dupã o boalã, Dumnezeu este Acela care îl reface. 

Boala, suferinta si moartea sunt lucrarea unei puteri opuse. Satana este nimicitorul. Dumnezeu este reparatorul. 

Cuvintele rostite cãtre Israel sunt valabile astãzi pentru cei care îsi recapãtã sãnãtatea corporalã sau sufleteascã. "Eu sunt Domnul care te vindec" (Exod 15,26). 

Dorinta pe care o are Dumnezeu pentru fiecare fiintã omeneascã este exprimatã prin cuvintele: "Preaiubitule, doresc ca în toate sã-ti meargã bine si sã fii sãnãtos, tot asa cum îi merge bine si sufletului tãu" (3 Ioan 2). 

El este Acela care "îti iartã toate fãrãdelegile tale, El îti vindecã toate bolile tale; El îti izbãveste viata din groapã, El te încununeazã cu bunãtate si îndurare" (Psalm 103,3.4). 

Când Hristos a vindecat, El i-a avertizat pe multi dintre cei afectati: "Sã nu mai pãcãtuiesti, ca sã nu ti se întâmple ceva mai rãu" ( Ioan 5,14). Astfel, El i-a învãtat cã aduseserã boala peste ei, cãlcând legile lui Dumnezeu, si cã sãnãtatea nu putea fi pãstratã decât prin ascultare. 

Medicul ar trebui sã-si învete pacientii cã trebuie sã coopereze cu Dumnezeu în lucrarea de refacere. Medicul are o întelegere crescândã a faptului cã boala este rezultatul pãcatului. El stie cã legile naturale, ca si preceptele Decalogului, sunt divine si cã sãnãtatea poate fi redobânditã sau pãstratã numai prin ascultare fatã de ele. El îi vede pe multi suferind în urma unor obiceiuri vãtãmãtoare, care ar putea fi re-însãnãtositi, dacã ar binevoi sã facã tot ceea ce sunt în stare pentru propria lor refacere. Ei au nevoie sã fie învãtati cã fiecare practicã ce distruge energiile fizice, mintale sau spirituale este pãcat si cã sãnãtatea trebuie sã fie asiguratã prin ascultarea de legile pe care le-a stabilit Dumnezeu pentru binele întregii omeniri. 

Când un medic vede un pacient care suferã din pricina unei boli cauzate de faptul cã a mâncat si a bãut în mod necorespunzãtor, sau de alte obiceiuri gresite, si totusi neglijeazã sã-i spunã aceasta, el îi face un rãu semenului sãu. Betivii, împãtimitii, cei dedati la desfrâu, toti trebuie sã constituie pentru medic motivul pentru care acesta sã declare lãmurit, rãspicat, cã suferinta este rezultatul pãcatului. Cei care înteleg principiile vietii ar trebui sã se strãduiascã în mod sincer sã dezrãdãcineze cauzele bolii. Vãzând lupta neîncetatã împotriva durerii, depunând eforturi constante pentru a usura suferinta, cum ar putea medicul sã rãmânã netulburat? Este el binevoitor si milostiv dacã nu îi învatã pe oameni stricta cumpãtare ca remediu pentru boalã? 

Trebuie sã fie fãcut clar faptul cã umblarea dupã poruncile lui Dumnezeu este o vietuire corectã. Dumnezeu a stabilit legile naturii, însã legile Sale nu sunt niste impuneri arbitrare. Fiecare "Sã nu...", atât în legea sãnãtãtii trupesti, cât si în cea moralã, implicã o fãgãduintã. Dacã ne supunem lui, în drumul nostru vom gãsi binecuvântare. Dumnezeu nu ne forteazã niciodatã sã facem ceea ce este bine, dar El cautã sã ne salveze de la rãu si sã ne conducã la bine. 

Sã se îndrepte atentia oamenilor cãtre legile care au slujit de învãtãturã Israelului. Dumnezeu le-a dat instructiuni concise în ce priveste obiceiurile lor de vietuire. El le-a fãcut cunoscute legile legate atât de bunãstarea spiritualã, cât si de cea fizicã; si, punând conditia ascultãrii, El i-a asigurat: "Domnul va depãrta de la tine orice boalã" (Deut. 7,15). "Puneti-vã inima la toate cuvintele prin care dau mãrturie astãzi." "Cãci ele sunt viatã pentru cei ce le gãsesc si sãnãtate pentru tot trupul lor." (Deut. 32,46; Prov. 4,22). 

Dumnezeu doreste ca noi sã atingem standardul perfectiunii, care a devenit posibil pentru noi prin darul lui Hristos. El ne cheamã sã facem alegerea de a ne aseza de partea cea corectã, de a ne uni cu uneltele ceresti, de a adopta principiile care vor reface în noi chipul divin. În Cuvântul Sãu scris si în marea carte a naturii, El a descoperit principiile vietii. Este lucrarea noastrã aceea de a obtine o cunoastere a acestor principii si, prin ascultare, sã cooperãm cu El pentru refacerea sãnãtãtii, atât a corpului, cât si a sufletului. 

Oamenii au nevoie sã afle cã binecuvântãrile care vin din ascultare, în plinãtatea lor, pot fi ale lor numai când primesc harul lui Hristos. Harul Sãu este ceea ce îi dã omului puterea de a asculta de legile lui Dumnezeu. Acesta îl face capabil sã rupã legãturile obiceiului rãu. Aceasta este singura putere care îl poate face sã umble si sã rãmânã statornic pe calea cea dreaptã. 

Când este primitã în curãtenia si puterea sa, Evanghelia este un remediu pentru maladiile care îsi au rãdãcina în pãcat. Soarele neprihãnirii rãsare "cu vindecare sub aripile Lui" (Maleahi 4,2). Nimic din tot ceea ce oferã aceastã lume nu poate vindeca o inimã zdrobitã, nu poate aduce liniste sufleteascã, alunga grijile sau boala. Faima, geniul, talentul - nici unul dintre acestea nu poate aduce bucurie unei inimi întristate sau de a da înapoi viata irositã. Viata lui Dumnezeu în sufletul omului este singura nãdejde a acestuia. 

Iubirea pe care Hristos o rãspândeste prin toatã fiinta este o putere dãtãtoare de viatã. Fiecare parte vitalã - creierul, inima, nervii - este atinsã de aceasta, aducându-i vindecare. Prin ea, cele mai înalte energii ale fãpturii sunt puse în miscare. Ea dezleagã sufletul de vinã si tristete, de neliniste si griji care strivesc fortele vitale. O datã cu ea, vin seninãtatea si stãpânirea de sine. Ea sãdeste în suflet o bucurie pe care nici un lucru pãmântesc nu o poate distruge - bucurie în Duhul Sfânt - , o bucurie dãtãtoare de sãnãtate, dãtãtoare de viatã. 

Cuvintele Mântuitorului: "Veniti la Mine (...) si Eu vã voi da odihnã" (Matei 11,28) sunt o retetã pentru vindecarea suferintelor fizice, mintale si spirituale. Desi oamenii si-au provocat suferinta prin propria lor purtare gresitã, El îi priveste cu milã. În El, ei pot gãsi ajutor. Domnul Hristos va face lucruri mari pentru cei care se încred în El. 

Desi, de-a lungul veacurilor, pãcatul si-a mãrit influenta pe care o avea asupra neamului omenesc, desi, prin fals si nãscocire, Satana a aruncat umbra interpretãrii lui asupra Cuvântului lui Dumnezeu si i-a fãcut pe oameni sã se îndoiascã de bunãtatea Sa, totusi iubirea si îndurarea Tatãlui nu au încetat sã se reverse în suvoaie bogate cãtre pãmânt. Dacã fiintele umane si-ar deschide cãtre cer ferestrele sufletului, cu recunostintã pentru darurile divine, ar nãvãli înãuntru un torent de putere vindecãtoare. 

Medicul care doreste sã fie un bun împreunã lucrãtor cu Hristos se va strãdui sã devinã eficient în fiecare aspect al lucrãrii sale. El va studia cu sârguintã ca sã fie bine pregãtit pentru a-si îndeplini rãspunderile profesiei sale si va aspira neîncetat sã atingã un standard mai înalt, cãutând sã-si sporeascã învãtãtura, sã dobândeascã o îndemânare mai mare si un discernãmânt mai adânc. Fiecare medic ar trebui sã-si dea seama cã acela care înfãptuieste o lucrare slabã, ineficientã, nu numai cã face un rãu celor bolnavi, dar si o nedreptate fatã de colegii sãi de profesie. Medicul care este multumit cu un nivel scãzut de îndemânare si cunostinte nu numai cã dispretuieste profesia de medic, dar Îl dezonoreazã si pe Hristos, Medicul-Sef. 

Cei care cred cã sunt nepotriviti pentru lucrarea medicalã ar trebui sã aleagã un alt serviciu. Cei care au înclinatia fireascã de a-i îngriji pe cei bolnavi, dar a cãror educatie si studii medicale sunt limitate, vor face un lucru bun slujind în sectoarele mai umile ale lucrãrii, servind cu credinciosie ca infirmieri. Printr-o slujire plinã de rãbdare sub autoritatea unor medici priceputi, ei pot învãta în mod constant si, folosindu-se de orice ocazie de a dobândi cunostinte, ei pot, în timp, sã devinã pe deplin calificati pentru lucrarea unui medic. Medicii mai tineri, "ca unii care lucrãm împreunã cu Dumnezeu (Marele Medic), (...) sã nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu, (...) nu dãm nimãnui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastrã (pentru cei bolnavi) sã nu fie defãimatã. Ci, în toate privintele, arãtãm cã suntem niste vrednici slujitori ai lui Dumnezeu" (2 Corinteni 6,1-4). 

Scopul pe care-l are în vedere Dumnezeu cu noi este sã urcãm încontinuu. Adevãratul medic misionar va fi un practicant care creste neîncetat în pricepere. Medici crestini talentati, care au o capacitate profesionalã superioarã, ar trebui cãutati si încurajati sã se angajeze în slujba lui Dumnezeu în locuri în care îi pot învãta si pregãti pe altii sã devinã misio-nari medicali. 

Medicul ar trebui sã strângã în sufletul sãu lumina din Cuvântul lui Dumnezeu. El ar trebui sã creascã neîncetat în har. În ce-l priveste, religia sa nu va fi o influentã oarecare printre altele. Ea trebuie sã fie o influentã care sã le domine pe toate celelalte. El trebuie sã actioneze în virtutea unor motivatii înalte, sfinte - motivatii care sunt puternice pentru cã îsi au obârsia în Acela care Si-a dat viata pentru a ne oferi puterea de a birui rãul. 

Dacã medicul se strãduieste cu credinciosie si perseverentã sã devinã eficient în profesia lui, dacã se consacrã în slujba lui Hristos si îsi face timp sã-si cerceteze propria inimã, atunci va întelege cum sã descopere tainele sacrei sale chemãri. El se va putea disciplina si educa în asa fel, încât toti cei aflati în sfera lui de influentã vor vedea superioritatea strãlucitã a educatiei si întelepciunii dobândite de unul care este în legãturã cu Dumnezeul întelepciunii si puterii. 

Nicãieri nu poate exista o nevoie mai acutã a pãrtãsiei cu Hristos ca în lucrarea unui medic. Cel care doreste sã se achite asa cum se cuvine de îndatoririle unui medic trebuie sã ducã o viatã de crestin zi de zi si ceas de ceas. Viata pacientului este în mâinile medicului. Un diagnostic neatent sau o miscare neîndemânaticã în timpul unei operatii, fie si de grosimea unui fir de pãr, si o viatã poate fi sacrificatã, un suflet poate fi aruncat în vesnicie. Ce gând solemn este acesta! Cât de important este ca medicul sã fie mereu sub controlul Medicului divin! 

Mântuitorul este dornic sã-i ajute pe toti cei care apeleazã la El dupã întelepciune si o minte limpede. Si cine are nevoie mai mare de întelepciune si clarviziune decât medicul, de ale cãrui decizii depinde atât de mult? Cel care încearcã sã prelungeascã viata trebuie sã priveascã la Hristos cu credintã, pentru ca El sã-i conducã orice miscare. Mântuitorul îi va da delicatete si îndemânare de a aborda cazuri dificile. 

Minunate sunt ocaziile oferite celor care vegheazã la cãpãtâiul celor bolnavi. În tot ce se face pentru restabilirea sãnãtãtii celor bolnavi, ei sã înteleagã faptul cã medicul cautã sã îi ajute sã coopereze cu Dumnezeu în lupta cu boala. Conduceti-i sã-si dea seama cã, la fiecare pas fãcut în armonie cu legile lui Dumnezeu, ei pot nãdãjdui ajutorul puterii divine. 

Cei bolnavi si suferinzi vor avea mult mai multã încredere în medicul pe care-l stiu temãtor si iubitor de Dumnezeu. Ei se bizuie pe cuvintele lui. Au un simtãmânt de sigurantã în prezenta si îngrijirea acelui medic. 

Cunoscându-L pe Domnul Isus, este privilegiul practicantului crestin sã cearã prin rugãciune prezenta Sa în camera celui bolnav. Înainte ca medicul sã execute o operatie criticã, sã cearã ajutorul Marelui Medic. Sã-l asigure pe suferind cã Dumnezeu îl poate trece în sigurantã prin aceastã încercare grea, cã, în orice vreme de necaz, este un loc sigur de scãpare pentru cei ce-si pun încrederea în El. Medicul care nu poate face acest lucru va pierde caz dupã caz, care de altfel ar fi putut fi salvate. Dacã ar putea rosti cuvinte care sã inspire credintã într-un Mântuitor plin de compasiune, care simte fiecare zvâcnire de suferintã, si dacã ar putea pune înaintea Sa în rugãciune nevoile sufletului, criza ar fi trecutã în sigurantã, mult mai des. 

Numai Acela care citeste inima poate sti cu ce tremur si groazã consimt multi pacienti sã intre la operatie, sub mâna chirurgului. Ei îsi dau seama de primejdia în care se aflã. Desi pot avea încredere în îndemânarea medicului, mai stiu, de asemenea, cã aceasta nu este infailibilã. Însã, când îl vãd pe medic plecat în rugãciune, cerând ajutor de la Dumnezeu, ei devin încrezãtori. Recunostinta si optimismul le deschid inima ca sã pãtrundã puterea vindecãtoare a lui Dumnezeu, energiile fiintei întregi sunt puse în miscare, iar fortele vietii triumfã. 

Chiar si pentru medic, prezenta Mântuitorului este un element de tãrie. Adesea, rãspunderile si posibilitãtile lucrãrii sale îl îngrozesc. Starea febrilã a incertitudinii si fricii poate face ca mâna sã-i devinã neîndemânaticã. Dar asigurarea cã Sfetnicul divin este lângã el pentru cãlãuzire si sprijin, îi dã liniste si curaj. Hristos atinge mâna medicului, si aceasta aduce vitalitate, pace, încredere si putere. 

Când criza a trecut cu bine si se pare cã totul este încununat de succes, petreceti câteva momente în rugãciune împreunã cu pacientul. Exprimati-vã multumirea pentru viata care a fost crutatã. Când cuvintele de recunostintã se revarsã dinspre pacient cãtre medic, faceti astfel încât lauda si gratitudinea sã fie canalizate cãtre Dumnezeu. Spuneti-i pacientului cã viata i-a fost crutatã pentru cã s-a aflat sub protectia Medicului ceresc. 

Medicul care urmeazã o asemenea cale îl conduce pe pacientul sãu la Acela de care este dependent în ce priveste viata, Acela care îi poate mântui în chip desãvârsit pe toti cei ce vin la El. 

În lucrarea misionarã medicalã, ar trebui pus un zel mistuitor pentru salvarea de suflete. Medicului, în egalã mãsurã cu slujitorul Evangheliei, i se încredinteazã cea mai mare rãspundere datã vreodatã omului. Fie cã îsi dã seama de aceasta sau nu, fiecãrui medic i se dã sarcina vindecãrii sufletelor. 

În lucrarea lor, în care au de-a face cu boala si moartea, medicii pierd adesea din vedere realitãtile solemne ale vietii viitoare. În efortul lor sincer de a îndepãrta primejdia ce amenintã trupul, ei uitã pericolul în care se aflã sufletul. Cel cãruia îi slujesc poate fi pe punctul de a-si pierde controlul asupra vietii sale. Ultimele ei ocazii îi scapã printre degete. Medicul va trebui sã se întâlneascã din nou cu acest suflet la scaunul de judecatã al lui Hristos. 

Adesea pierdem cele mai pretioase binecuvântãri, neglijând sã rostim un cuvânt la timpul potrivit. Dacã nu este asteptatã, ocazia de aur va fi pierdutã. La cãpãtâiul celor bolnavi, nu trebuie rostit nici un cuvânt care tine de o anumitã doctrinã sau de o controversã. Suferindul sã fie îndrumat sã priveascã înspre Acela care este binevoitor sã-i mântuiascã pe toti cei ce vin la El cu credintã. Cu toatã seriozitatea, cu blândete, strãduiti-vã sã ajutati sufletul care pluteste între viatã si moarte. 

Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbã iscusitã, ca sã stiu sã înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeste, în fiecare dimineatã, El Îmi trezeste urechea, sã ascult cum ascultã niste ucenici. (Isaia 50,4)

Omul are bucurie sã dea un rãspuns cu gura lui, si ce bunã este o vorbã spusã la vreme potrivitã.  (Prov. 15, 23) 

Un cuvânt spus la vremea potrivitã este ca niste mere de aur într-un cosulet de argint.  (Prov. 25,11)

 Ce frumoase sunt pe munti picioarele celui ce aduce vesti bune, care vesteste mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: '"Dumnezeul tãu împãrãteste!"  (Isaia 52, 7)

Medicul care stie cã Hristos este Mântuitorul sãu personal - pentru cã el însusi a fost îndrumat cãtre Refugiu - stie cum sã procedeze cu sufletele tremurãtoare, vinovate, bolnave de pãcat, care vin la el dupã ajutor. El poate rãspunde la întrebarea: "Ce trebuie sã fac pentru a fi salvat?" El poate spune povestea iubirii Rãscumpãrãtorului. Poate vorbi din experientã despre puterea pocãintei si credintei. În cuvinte simple, sincere, el poate pune înaintea lui Dumnezeu nevoia sufletului si îl poate încuraja si pe cel bolnav sã cearã si sã primeascã mila îndurãtorului Mântuitor. Când el slujeste în acest fel la cãpãtâiul celui bolnav, strãduindu-se sã spunã cuvinte care sã aducã ajutor si mângâiere, Domnul lucreazã cu el si prin el. Când mintea celui suferind este îndreptatã cãtre Mântuitorul, pacea lui Hristos îi umple inima, iar sãnãtatea spiritualã care îl însufleteste este folositã ca mânã prin care Dumnezeu dã ajutor pentru refacerea sãnãtãtii corpului.

Îngrijind de bolnavi, medicul va gãsi adesea ocazia de a lucra pentru prietenii celui lovit. În timp ce acestia vegheazã lângã patul celui suferind, simtindu-se neputinciosi sã împiedice mãcar un singur acces de durere, inimile lor sunt înmuiate. Adesea, fatã de medic este dezvãluitã o suferintã ascunsã de ceilalti. Atunci este momentul de a-i face pe acesti oameni întristati sã priveascã înspre Acela care i-a chemat pe cei obositi si împovãrati sã vinã la El. Adesea, rugãciunea poate fi înãltatã pentru si cu ei, punând nevoile lor înaintea Vindecãtorului oricãrei suferinte, Mângâietorul oricãrei înstristãri. 

FÃGÃDUINTELE LUI DUMNEZEU 

Medicul are ocazii pretioase de a-i îndruma pe pacientii sãi cãtre fãgãduintele Cuvântului lui Dumnezeu. El trebuie sã scoatã din vistierie lucruri noi si vechi, rostind când aici, când acolo cuvinte de mângâiere si învãtãturã mult dorite. Medicul trebuie sã facã din mintea sa un tezaur de gânduri proaspete. Sã studieze cu sârguintã Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-i putea cunoaste bine fãgãduintele. Sã învete sã repete cuvintele mângâietoare pe care Hristos le-a rostit în timpul lucrãrii Sale pe pãmânt, când dãdea învãtãturã si îi vindeca pe bolnavi. Ar trebui sã vorbeascã despre lucrãrile de vindecare înfãptuite de Hristos, despre gingãsia si dragostea Sa. El ar trebui sã nu neglijeze niciodatã sã îndrepte mintile pacientilor sãi cãtre Hristos, Medicul Sef. 

Aceeasi putere pe care a folosit-o Hristos când a umblat în trup printre oameni se aflã în Cuvântul Sãu. Prin cuvântul Sãu a vindecat Isus boli si a alungat demoni; prin cuvântul Sãu a calmat marea si i-a înviat pe morti; iar oamenii au dat mãrturie cã era putere în cuvântul Sãu. El a rostit cuvântul lui Dumnezeu asa cum le vorbise tuturor profetilor si învãtãtorilor Vechiului Testament. Întreaga Biblie este o descoperire a lui Hristos. 

Scripturile trebuie primite ca fiind cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, nu doar scris, ci si vorbit. Când cei nãpãstuiti au venit la Hristos, El nu i-a primit numai pe cei care I-au cerut atunci ajutor, ci pe toti aceia care aveau sã vinã de-a lungul veacurilor, cu aceleasi nevoi si aceeasi credintã. Când El i-a spus paraliticului: "Îndrãzneste, fiule. Pãcatele îti sunt iertate" (Matei 9,2); când i-a zis femeii din Capernaum: "Fiicã, îndrãzneste, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace" (Luca 8,48), El a vorbit si cu alti nefericiti, împovãrati de pãcat, care aveau sã caute ajutor la El.  

Asa este cu toate promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu. Prin ele, El ni Se adreseazã în mod individual, vorbindu-ne atât de direct, ca si cum I-am putea auzi vocea. Chiar prin aceste fãgãduinte ne transmite Hristos harul si puterea Sa. Ele sunt frunze din acel copac care este "pentru vindecarea neamurilor" (Apoc. 22,2). Primite, asimilate, ele trebuie sã fie tãrie de caracter, inspiratie si sprijin în viatã. Nimic altceva nu poate avea o asemenea putere de vindecare. Nimic în afarã de acestea nu poate da curajul si credinta care umplu întreaga fãpturã cu energie vitalã. 

Unuia care stã tremurând de fricã pe marginea mormântului, sufletului obosit de povara suferintei si a pãcatului, medicul trebuie sã-i repete, când are ocazia, cuvintele Mântuitorului - cãci toate cuvintele Sfintei Scripturi sunt ale Sale: 

"Nu te teme de nimic, cãci Eu te izbãvesc, te chem pe nume: esti al Meu. Dacã vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; si râurile nu te vor îneca; dacã vei merge prin foc, nu te va arde si flacãra nu te va aprinde. Cãci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tãu, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tãu! (...) Pentru cã ai pret în ochii Mei, pentru cã esti pretuit si te iubesc." "Eu, Eu, îti sterg fãrãdelegile, pentru Mine, si nu-Mi voi mai aduce aminte de pãcatele tale." "Nu te teme de nimic, cãci Eu sunt cu tine" (Isaia 43,1-4,25.5). 

"Cum se îndurã un tatã de copiii lui, asa Se îndurã Domnul de cei ce se tem de El. Cãci El stie din ce suntem fãcuti: Îsi aduce aminte cã suntem tãrânã" (Ps. 103,13.14). 

"Recunoaste-ti numai nelegiuirea, recunoaste cã ai fost necredincioasã Domnului, Dumnezeului tãu". "Dacã ne mãrturisim pãcatele, El este credincios si drept, ca sã ne ierte pãcatele si sã ne curãteascã de orice nelegiuire" (Ieremia 3,13; 1 Ioan 1,9). 

"Eu îti sterg fãrãdelegile ca un nor, si pãcatele ca o ceatã: întoarce-te la Mine, cãci Eu te-am rãscumpãrat" (Isaia 44,22).

"Veniti totusi sã ne judecãm*, zice Domnul. De vor fi pãcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zãpada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lâna. Dacã veti voi si veti asculta, veti mânca cele mai bune roade ale tãrii" (Isaia 1,8.19).

"Te iubesc cu o iubire vesnicã; de aceea îti pãstrez bunãtatea Mea!" "Îmi ascunsesem o clipã Fata de tine, dar Mã voi îndura de tine cu o dragoste vesnicã" (Ieremia 31,3; Isaia 54,8). 

"Sã nu vi se tulbure inima." "Vã las pacea, vã dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dã lumea. Sã nu vi se tulbure inima, nici sã nu se înspãimânte" (Ioan 14,1.27). 

"Fiecare* va fi ca un adãpost împotriva vântului, si ca un loc de scãpare împotriva furtunii, ca niste râuri de apã într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pãmânt ars de sete" (Isaia 32,2).

"Cei nenorociti si cei lipsiti cautã apã, si nu este; li se usucã limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi pãrãsi" (Isaia 41,17).

"Asa vorbeste Domnul, care te-a fãcut". "Voi turna ape peste pãmântul* însetat si râuri peste pãmântul uscat; voi turna Duhul Meu peste sãmânta ta, si binecuvântarea Mea peste odraslele tale" (Isaia 44,2.3).

Întoarceti-vã la Mine si veti fi mântuiti, toti cei ce sunteti la marginile pãmântului!" (Isaia 45,22). 

"El a luat asupra Lui neputintele noastre si a purtat bolile noastre". "Dar El era strãpuns pentru pãcatele noastre, zdrobit pentru fãrãdelegile noastre. Pedeapsa, care ne dã pacea, a cãzut peste El, si prin rãnile Lui suntem tãmãduiti" (Matei 8,17; Isaia 53,5).

SUS

« Back =  Inapoi

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA