FĂGĂDUINTELE DE VINDECARE
Domnul scapă sufletul robilor Săi si nici unul din cei ce se încred în El nu este osândit. (Psalm 34,22).
Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, si copiii lui au un loc de adăpost la El. (Proverbe 14,26)
Sionul zicea: "M-a părăsit Domnul, si m-a uitat Domnul!" Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, si să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totusi Eu nu te voi uita cu nici un chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, si zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei. (Isaia 49,14-16)
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îti vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. (Isaia 41,10)
Ascultati-Mă, casa lui Iacov, si toată rămăsita casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârsia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la nasterea voastră: până la bătrânetea voastră Eu voi fi Acelasi, până la căruntetele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, si tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc si să vă mântuiesc. (Isaia 46,3.4)
Nimic nu exercită o influentă mai mare pentru favorizarea sănătătii sufletului si trupului ca spiritul de recunostintă si laudă. Este o datorie categorică aceea de a ne împotrivi melancoliei, gândurilor si sentimentelor de nemultumire - o datorie tot atât de mare ca aceea de a ne ruga. Dacă ne îndreptăm către cer, cum putem merge ca un grup de oameni care se jelesc, gemând si plângându-se tot drumul până la casa Tatălui nostru?
Aceia care spun că sunt crestini, dar se plâng neîncetat si se gândesc la voiosie si fericire ca la ceva păcătos, nu au o religie adevărată. Aceia care găsesc o plăcere sumbră în tot ceea ce este melancolic în lumea naturală, care aleg să privească asupra frunzelor moarte mai degrabă decât să culeagă minunatele flori vii; care nu văd nici o frumusete în piscurile muntilor semeti si în văile învesmântate în verde crud; care îsi adorm simturile ca să nu audă vocea veselă care le vorbeste în natură, atât de dulce si melodioasă pentru cel care are urechi pentru ea - aceia nu trăiesc în Hristos. Ei îsi strâng tristete si întunecime, când ar putea avea strălucire, pe Însusi Soarele neprihănirii, care să răsară în inimile lor, aducând vindecare în razele Sale.
Adeseori, mintea ta poate fi întunecată din pricina durerii. Nu încerca atunci să rationezi. Stii doar că Isus te iubeste! El îti întelege slăbiciunea. Poti împlini voia Sa odihnindu-te pur si simplu în bratele Sale.
Este o lege a naturii aceea ca gândurile si sentimentele noastre să fie încurajate si întărite pe măsură ce vorbim despre ele. Desi cuvintele exprimă gânduri, este de asemenea adevărat că si cuvintele sunt urmate de gânduri. Dacă am vrea să dăm mai multă expresivitate credintei noastre, să ne bucurăm mai mult de binecuvântările pe care stim că le avem - marea îndurare si iubire a lui Dumnezeu - ar trebui să avem mai multă credintă si o bucurie mai mare. Nici o limbă nu poate exprima si nici o minte omenească, finită, nu poate concepe binecuvântarea care se naste din aprecierea bunătătii si iubirii lui Dumnezeu. Chiar pe acest pământ putem avea o bucurie asemenea unui izvor nesecat - căci este alimentat de suvoaiele care ies de la tronul lui Dumnezeu.
Asa stând lucrurile, să ne educăm inimile si buzele să aducă laudă lui Dumnezeu pentru iubirea Sa fără seamăn. Să ne educăm sufletele să fie pline de sperantă si să trăiască în lumina care vine de la crucea de pe Calvar. N-ar trebui să uităm niciodată că suntem copii ai Împăratului ceresc, fii si fiice ale Domnului ostirilor. Este privilegiul nostru să ne odihnim linistiti în Dumnezeu.
"Pacea lui Hristos (...) să stăpânească în inimile voastre, si fiti recunoscători" (Coloseni 3,15). Uitând de necazurile si dificultătile noastre, să dăm laudă lui Dumnezeu pentru ocazia de a trăi pentru slava Numelui Său. Binecuvântările proaspete ale fiecărei noi zile să trezească laudă în inimile noastre pentru aceste dovezi ale grijii Sale iubitoare. Când deschizi ochii dimineata, multumeste-I lui Dumnezeu că te-a păzit în timpul noptii. Multumeste-I pentru pacea pe care ti-a pus-o în inimă. Dimineata, ziua la amiază si noaptea, recunostinta ta să se înalte către cer ca un parfum plăcut.
Când cineva te întreabă ce mai faci, nu încerca să te gândesti la ceva trist pe care să i-l spui, pentru a-i câstiga compasiunea. Nu vorbi despre lipsa ta de credintă, despre întristările si suferintele tale. Ispititorul este nespus de bucuros să audă astfel de cuvinte. Când vorbesti despre subiecte sumbre, îi dai lui slavă. Nu trebuie să ne preocupe puterea cea mare a lui Satana de a ne birui. Adesea ne predăm în mâinile lui, vorbind despre puterea sa. Să vorbim mai bine despre marea putere a lui Dumnezeu de a uni toate interesele noastre cu ale Sale. Vorbeste despre puterea inegalabilă a lui Hristos, vorbeste despre slava Sa. Tot cerul este interesat de mântuirea noastră. Îngerii lui Dumnezeu, mii si mii si de zeci de mii de ori zeci de mii, sunt însărcinati să le slujească celor care vor fi mostenitori ai mântuirii. Ei ne păzesc de rău si resping puteri-le întunericului, care urmăresc nimicirea noastră. Nu avem oare motive să fim multumitori în fiecare moment, chiar si atunci când există aparente încurcături pe cărarea noastră?
ÎNĂLTATI CÂNTĂRI DE LAUDA
Exprimati-vă lauda si recunostinta prin cântări. Când suntem ispititi, în loc să dăm glas simtămintelor noastre, să înăltăm prin credintă o cântare de recunostintă către Dumnezeu.
Te lăudăm, Dumnezeule, pentru Fiul dragostei Tale,
Pentru Isus care a murit, iar acum S-a înăltat.
Te lăudăm, Dumnezeule, pentru Duhul luminării Tale
Care ne-a descoperit pe Mântuitorul si ne-a risipit întunericul.
Toată slava si lauda pentru Dumnezeul întregului har
Care ne-a răscumpărat, căutat si călăuzit căile.
Ridică-ne iarăsi si umple fiecare inimă cu dragostea Ta
Si fiecare suflet să fie din nou aprins cu foc de sus.
Aleluia! A Ta să fie slava, aleluia! Amin.
Aleluia! A Ta să fie slava. Ridică-ne iarăsi!
Cântecul este o armă care poate fi întotdeauna folosită împotriva descurajării. Când ne deschidem astfel inima înaintea razelor de lumină ale prezentei Mântuitorului, vom avea sănătate si binecuvântarea Sa.
Lăudati pe Domnul, căci este bun, căci în veac tine îndurarea Lui! Asa să zică cei răscumpărati de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmasului. (Psalm 107,1.2)
Cântati, cântati în cinstea Lui! Vorbiti despre toate minunile Lui! Făliti-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul! (Psalm 105, 2.3)
Căci El a potolit setea sufletului însetat, si a umplut de bunătăti sufletul flămând. Cei ce sedeau în întuneric si în umbra mortii, trăiau legati în ticălosie si în fiare; (...) Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, si El i-a izbăvit din necazurile lor. I-a scos din întuneric si din umbra mortii si le-a rupt legăturile. O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, si pentru minunile Lui fată de fiii oamenilor! (Psalm 107,9-15)
Pentru ce te mâhnesti, suflete, si gemi înăuntrul meu? Nădăjduieste în Dumnezeu, căci iarăsi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea si Dumnezeul meu. (Psalm 42,11)
Multumiti pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. (1 Tesaloniceni 5,18)
Această poruncă este o asigurare că si lucrurile care par să ne stea împotrivă vor lucra spre binele nostru. Dumnezeu nu ne-ar îndemna să fim multumitori pentru ceea ce ne-ar face rău.
Domnul este lumina si mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vietii mele: de cine să-mi fie frică?(Psalm 27,1)
Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperisul cortului Lui (...) Voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbitei, voi cânta si voi lăuda pe Domnul. (Psalm 27,5.6)
Îmi pusesem nădejdea în Domnul, si El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, si mi-a întărit pasii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Multi au văzut lucrul acesta, s-au temut, si s-au încrezut în Domnul. (Psalm 40,1-3)
Domnul este tăria poporului Său, El este Stânca izbăvitoare a unsului Său. (Psalm 28,7)
Una dintre piedicile cele mai sigure în calea refacerii celor bolnavi este fixarea atentiei asupra lor însile. Multi bolnavi simt că toti ar trebui să le ofere compasiunea si sprijinul lor, când de fapt lucrul de care au nevoie este acela de a-si devia atentia de la ei însisi, pentru a se gândi si îngriji de altii.
Adesea este solicitată rugăciunea pentru cei năpăstuiti, întristati sau descurajati, si acesta este un lucru bun. Ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să aducă lumină în mintea întunecată si să mângâie inima întristată. Însă Dumnezeu răspunde la rugăciunea acelora care vin în întâmpinarea binecuvântărilor Sale. Când înăltăm rugăciuni pentru acesti oameni cuprinsi de întristare, ar trebui să-i încurajăm să încerce să-i ajute pe cei mai nevoiasi decât ei. Întunericul va fi alungat din propriile lor inimi când vor încerca să-i ajute pe altii. Când căutăm să-i mângâiem pe altii cu mângâierile de care ne bucurăm noi însine, binecuvântarea se întoarce la noi.
Capitolul 58 din Isaia este o retetă pentru maladiile corpului si sufletului. Dacă dorim sănătate si adevărata bucurie a vietii, trebuie să punem în practică regulile date în acest text. Despre slujirea pe care o acceptă El si despre binecuvântările acesteia, Domnul spune:
Iată postul plăcut Mie : împarte-ti pâinea cu cel flămând, si adu în casa ta pe nenorocitii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l si nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, si vindecarea ta va încolti repede; neprihănirea ta îti va merge înainte si slava Domnului te va însoti. Atunci tu vei chema, si Domnul va răspunde, vei striga, si El va zice: "Iată-Mă!" Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, amenintările cu degetul si vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, si întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îti va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, si va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă." (Isaia 58,7-11)
Faptele bune constituie de două ori o binecuvântare - atât pentru binefăcător, cât si pentru cel ce se bucură de actul de binefacere. Constiinta facerii de bine este unul dintre cele mai bune medicamente pentru corpurile si mintile afectate de boală. Când mintea este liberă si fericită în urma sentimentului datoriei bine împlinite si satisfactiei de a fi dăruit si altora fericire, influenta înviorătoare, moralizatoare, aduce o viată nouă întregii făpturi.
Cei afectati să caute să arate compasiune mai degrabă decât să o pretindă neîncetat. Puneti povara propriei voastre slăbiciuni si întristări asupra Mântuitorului celui milostiv. Deschideti-vă inima înaintea iubirii Sale si lăsati-o apoi să se reverse si asupra altora. Amintiti-vă că toti au încercări greu de purtat si ispite greu de biruit si că puteti face ceva pentru a usura aceste poveri. Exprimati-vă recunostinta pentru binecuvântările pe care le aveti; arătati-vă aprecierea pentru atentiile pe care le primiti. Păstrati-vă inima plină de făgăduintele pretioase ale lui Dumnezeu, pentru a putea scoate din această comoară cuvinte care vor fi mângâiere si tărie pentru altii. Aceasta vă va învălui într-o atmosferă utilă si înăltătoare. Telul vostru să fie acela de a-i binecuvânta pe cei din jurul vostru si veti găsi căi pentru a fi de folos atât membrilor propriei voastre familii, cât si altora.
Dacă cei ce suferă de pe urma unei sănătăti subrede ar vrea să uite de ei însisi, îndreptându-si atentia către altii; dacă ar împlini porunca Domnului, de a sluji celor mai nevoiasi ca ei, si-ar da seama de adevărul făgăduintei profetice: "Atunci lumina ta va răsări ca zorile, si vindecarea ta va încolti repede" (Isaia 58,8).
MARA SI ELIM
de Stefan Demetrescu
Azi ei soseau la Elim - loc bun, cu palmieri
Si umbră răcoroasă, si apă de izvor;
Dar numai pustă seacă... nisip tare - arzător,
Si fără pic de apă, aveau la Mara ieri.
Asa ni-i viata noastră mereu, de când e ea;
Si altfel niciodată n-a fost printre cei vii:
Amaruri si dulceată - tristete - bucurii
Vin una după alta... azi-mâine - tot asa.
Dar stă-n puterea noastră - la Mara poposind -
Să ne-ndulcim amarul, privind spre Dumnezeu:
Privind spre El, putea-vom să trecem orice greu
Si viata s-o petrecem în cântec, nu jelind.
Si-asa ar fi să facem, chiar dacă doar atât
Ne-ar fi dat pe vecie: să mergem prin pustii...
Căci Domnul îti transformă tristetea-n bucurii,
Si El din toate scapă - de-ar fi greul oricât!
Dar bine stiind că drumul e-ntins spre 'nalte sferi -
Că binele si răul pe-un loc în veci n-or sta,
Căci Domnul vine-n dată, si-mpărătia Sa:
De ce ne-am plânge-atuncea pe calea către cer?
În contact cu natura
Să mergem la tară.
Creatorul a ales pentru primii nostri părinti mediul cel mai potrivit pentru sănătatea si fericirea lor. El nu i-a pus într-un palat si nici nu i-a înconjurat cu podoabele artificiale si obiectele de lux după care atât de multi aleargă astăzi să le obtină. I-a pus însă în contact direct cu natura si în strânsă comuniune cu fiintele sfinte ale cerului.
În grădina pe care Dumnezeu a pregătit-o ca să fie căminul copiilor Săi, copacii gratiosi si florile delicate întâmpinau privirile la orice pas. Existau pomi de toate felurile, multi dintre ei fiind încărcati cu fructe parfumate si delicioase. Pe ramurile lor, păsările împleteau cântecele lor de laudă. Sub umbra lor, creaturile pământului se hârjoneau fără nici o teamă.
Adam si Eva, în curătia lor desăvârsită, se desfătau cu privelistile si sunetele din Eden. Dumnezeu le-a încredintat lucrarea în grădină, si anume "ca s-o lucreze si s-o păzească"1 (Geneza 2,15). Munca pe care o făceau în fiecare zi le aducea sănătate si bucurie, iar perechea fericită întâmpina cu voiosie vizitele Creatorului lor, când El Se plimba si discuta cu ei în răcoarea zilei. El îi învăta zilnic lectiile Sale.
Planul de vietuire pe care l-a stabilit Dumnezeu pentru primii nostri părinti contine lectii pentru noi. Desi păcatul si-a aruncat umbra peste pământ, Dumnezeu doreste ca fiii Săi să găsească desfătare în lucrările mâinilor Sale. Cu cât planul Său de vietuire este urmat mai îndeaproape, cu atât mai minunat va lucra El pentru a reface sănătatea oamenilor suferinzi. Cei bolnavi trebuie să fie adusi în strânsă legătură cu natura. O viată în aer liber, într-un mediu natural, va face minuni pentru multi bolnavi neajutorati si aproape lipsiti de orice sperantă.
Zgomotul, agitatia si starea de zăpăceală din orase, viata înăbusitoare si artificială din acestea, toate sunt extrem de obositoare si epuizante pentru cei bolnavi. Aerul, încărcat cu fum si praf, cu gaze otrăvitoare si cu germeni ai diferitelor boli, este un pericol pentru viată. Cei bolnavi, multi fiind închisi între patru pereti, ajung să se simtă aproape ca niste prizonieri în camerele lor. Ei privesc casele, caldarâmul si multimile grăbite, fără să întrezărească măcar un petic de cer albastru sau o rază de soare, un fir de iarbă, o floare sau un copac. Claustrati în felul acesta, ei se gândesc la suferinta si nefericirea lor si ajung pradă propriilor lor gânduri triste.
Iar pentru aceia care nu au tărie morală, orasele sunt pline de primejdii. Aici, pacientii care au de biruit pofte nefiresti sunt expusi neîncetat ispitelor. Ei trebuie să fie mutati într-un mediu nou, în care firul gândurilor lor se va schimba, trebuie să fie adusi acolo unde să se bucure de alte influente, complet diferite de cele care le-au distrus vietile. Să fie îndepărtati un timp de acele influente care îi îndepărtează de Dumnezeu si să fie adusi într-o atmosferă mai curată.
Institutiile pentru îngrijirea celor bolnavi ar avea cu mult mai mult succes dacă ar putea fi asezate departe de orase. Si, pe cât este posibil, toti cei care caută să-si redobândească sănătatea ar trebui să meargă în locurile de la tară, unde pot avea parte de binefacerea vietii în aer liber. Natura este medicul lui Dumnezeu. Aerul curat, razele voioase de soare, florile, copacii, livezile, viile si exercitiul fizic în aer liber în acest mediu sunt dătătoare de sănătate, dătătoare de viată.
Medicii si infirmierele ar trebui să-si încurajeze pacientii să stea mult timp în aer liber. Viata sub cerul liber este singurul remediu de care au nevoie multi bolnavi. Aceasta are o putere minunată de a vindeca bolile provocate de stările de agitatie emotională si de excesele vietii mondene, o viată care slăbeste si distruge puterile corpului, mintii si sufletului.
Cât de reconfortante sunt linistea si libertatea de la tară pentru bolnavii obositi de viata de la oras, de strălucirea luminilor si de zgomotul străzilor! Cât de avizi se întorc ei către locurile din natură! Cât de bucurosi ar fi să stea în aer liber, să se bucure de razele soarelui si să respire parfumul copacilor si florilor! Există proprietăti dătătoare de viată în balsamul pinului, în aroma cedrului si a bradului, dar si alti copaci au proprietăti care redau sănătatea.
Pentru bolnavul cronic, se pare că nimic nu-i redă în asa măsură sănătatea si fericirea ca viata în mediul plăcut de la tară. Aici, cei mai neajutorati se pot aseza sau pot sta întinsi la soare sau la umbra copacilor. Nu au de făcut decât să-si ridice ochii pentru a vedea minunatul frunzis de deasupra. Un sentiment dulce de liniste si înviorare vine asupra lor, în timp ce ascultă murmurul vântului. Spiritul istovit reînvie. Puterile secătuite sunt refăcute. Pe nesimtite, mintea se umple de pace, pulsul febril devine mai linistit si constant. Când cei bolnavi capătă mai multe puteri, se vor aventura să facă vreo câtiva pasi ca să culeagă câteva flori minunate, soli pretiosi ai iubirii lui Dumnezeu fată de familia Sa năpăstuită de jos, de pe pământ.
Ar trebui făcute planuri pentru a-i tine pe pacienti în aer liber. Pentru aceia care sunt în stare să muncească, să se găsească ceva usor si plăcut de lucru. Arătati-le cât de agreabilă si folositoare este munca sub cerul liber. Încurajati-i să respire aerul curat. Învătati-i să respire adânc si să-si întărească muschii abdominali prin respiratie si vorbire. Aceasta este o educatie care va fi de nepretuit pentru ei.
Exercitiul fizic în aer liber ar trebui prescris ca o necesitate dătătoare de viată. Iar pentru astfel de exercitii, nimic nu este mai bun decât cultivarea pământului. Pacientii să aibă răzoare de flori de care să îngrijească sau să lucreze în livadă sau în grădina de legume. Pe măsură ce vor fi încurajati să-si părăsească odăile si să petreacă mai mult timp în aer liber, cultivând flori sau făcând o altă muncă usoară si plăcută, atentia lor se va întoarce de la ei însisi si de la suferintele lor.
Cu cât pacientul va putea fi tinut mai mult timp sub cerul liber, cu atât va necesita mai putină grijă. Cu cât mediul va fi mai vesel, cu atât va fi mai plin de nădejde. Închis în casă, oricât ar fi de elegant împodobită, el va deveni mai nervos si mai posomorât. Faceti în asa fel, încât să fie înconjurat de lucrurile minunate din natură; plasati-l acolo unde poate vedea florile crescând si poate auzi păsările cântând, iar inima sa va izbucni în cânt, ce se va armoniza cu al păsărilor. Usurarea se va asterne peste trup si minte. Intelectul se va trezi, imaginatia va reînvia si mintea va fi pregătită să aprecieze frumusetea
Cuvântului lui Dumnezeu
În natură, se poate găsi întotdeauna ceva care să distragă atentia celor bolnavi de la ei însisi si să le îndrepte gândurile către Dumnezeu. Înconjurati fiind de lucrările Sale minunate, mintile lor sunt înăltate de lângă lucrurile care se văd către lucrurile care nu se văd. Frumusetea naturii îi face să se gândească la căminul ceresc, unde nu va exista nimic care să umbrească frumusetea, nimic care să întineze sau să distrugă, nimic care să provoace boala sau moartea.
Medicii si infirmierele să descopere în lucrurile din natură lectii care învată despre Dumnezeu. Să îndrepte atentia pacientilor lor către Acela ale cărui mâini au făcut copacii semeti, iarba si florile, încurajându-i să vadă în fiecare mugur si floare o expresie a iubirii Sale pentru copiii Săi. El, care îngrijeste de păsări si flori, va îngriji si de făpturile create după propriul Său chip.
Sub cerul liber, în mijlocul lucrurilor pe care le-a făcut Dumnezeu, respirând aerul proaspăt, dătător de sănătate, celor bolnavi li se poate spune - cu cele mai mari sanse de succes - despre viata cea nouă în Hristos. Aici se poate citi din Cuvântul lui Dumnezeu. Aici poate străluci lumina neprihănirii lui Hristos în inimile întunecate de păcat.
El dă tărie celui obosit, si măreste puterea celui ce cade în lesin. (Isaia 40, 29)
Bărbatii si femeile care au nevoie de vindecare fizică si spirituală trebuie să fie astfel adusi în contact cu aceia ale căror cuvinte si fapte îi vor atrage către Hristos. Ei trebuie să fie adusi sub influenta marelui Medic misionar, care poate vindeca atât sufletul, cât si trupul. Ei trebuie să audă povestea iubirii Mântuitorului, despre iertarea oferită fără plată pentru toti aceia care vin la El, mărturisindu-si păcatele.
Sub imperiul unor influente ca acestea, multi suferinzi vor fi călăuziti pe calea vietii. Îngeri ceresti cooperează cu uneltele omenesti pentru a aduce încurajare, nădejde, bucurie si pace în inimile celor bolnavi si suferinzi. În asemenea conditii, cei bolnavi sunt de două ori binecuvântati si multi îsi regăsesc sănătatea. Pasul cel tremurat îsi recapătă elasticitatea. Ochiul îsi redobândeste strălucirea. Cei deznădăjduiti se îmbărbătează. Fizionomia, odată disperată, poartă acum o expresie de bucurie. Tonurile plângătoare ale vocii se schimbă în tonuri de voiosie si multumire.
Când sănătatea fizică este redobândită, bărbatii si femeile sunt mai capabili să-si exercite acea credintă în Hristos care asigură sănătatea sufletului. În constientizarea faptului că păcatele au fost iertate există o pace, o bucurie si o liniste de nespus. Nădejdea întunecată a crestinului se luminează. Cuvintele exprimă credinta că "Dumnezeu este adăpostul si sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseste niciodată în nevoi" (Psalm 46,1). "Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei mortii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu esti cu mine. Toiagul si nuiaua Ta mă mângâie" (Psalm 23,4). "El dă tărie celui obosit si măreste puterea celui ce cade în lesin" (Isaia 40,29)
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
