Cei sărmani, lipsiti de ajutor
Binecuvântat este cel care îsi aminteste de cei săraci.
Când se va fi făcut totul pentru ca cei săraci să se ajute singuri, rămân totusi văduva si orfanul, cei în vârstă, cei lipsiti de ajutor si cei bolnavi, care cer compătimire si grijă. Acestia nu ar trebui neglijati niciodată. Ei sunt încredintati de Însusi Dumnezeu milei, iubirii si grijii pline de duiosie a tuturor celor pe care El i-a făcut intendenti ai Săi.
CASA CREDINTEI
"Asadar, cât avem prilej, să facem bine la toti, si mai ales fratilor în credintă" (Galateni 6,10).
Într-un sens special, Hristos a pus asupra bisericii Sale datoria de a îngriji de cei nevoiasi dintre propriii săi membri. El admite ca săracii Săi să existe în sânul fiecărei biserici. E lăsat ca ei să fie întotdeauna printre noi, iar El pune asupra membrilor bisericii răspunderea personală de a le purta de grijă.
Asa cum membrii unei familii integre îsi poartă de grijă unul celuilalt, slujind celor bolnavi, sprijinindu-i pe cei slabi, învătându-i pe cei nestiutori, pregătindu-i pe cei lipsiti de experientă, tot asa trebuie ca fratii în credintă să îngrijească de nevoiasii si neputinciosii săi. Pentru nici un motiv, acestia nu trebuie trecuti cu vederea.
VĂDUVELE SI ORFANII
Văduva si orfanul sunt obiectivul grijii deosebite a Domnului.
El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieste în locasul Lui cel sfânt. (Psalmi 68,5)
Căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui, si Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numeste Dumnezeul întregului pământ. (Isaia 54,5)
"Lasă pe orfanii tăi! Eu îi voi tine în viată; si văduvele tale să se încreadă în Mine. (Ieremia 49,11)
Multi părinti, când au fost chemati să se despartă de cei dragi, au murit mângâiati de credinta în făgăduinta că Dumnezeu va avea grijă de ei. Domnul Se îngrijeste de văduvă si de orfan nu printr-un miracol, trimitând mană din cer, nici trimitând corbi care să le aducă hrană; ci printr-un miracol asupra inimilor omenesti, izgonind de acolo egoismul si deschizând izvoarele iubirii crestine. El îi încredintează urmasilor Săi pe cei năpăstuiti si sărmani ca un bun pretios. Ei pot pretinde cu cea mai mare îndreptătire compasiunea noastră.
În căminele în care există comoditătile necesare vietii, în sacii si hambarele umplute cu roadele unor recolte bogate, în depozitele întesate cu produse iesite de sub războaiele de tesut si în subsolurile ascunse încărcate cu aur si argint, Dumnezeu a păstrat mijloace de sustinere a acestor nevoiasi. El ne cheamă să fim canale ale bogătiei Sale.
Tămăduieste pe cei cu inima zdrobită, si le leagă rănile. (Psalmi 147, 3)
Multe mame rămase văduve, cu copii orfani, luptă cu vitejie pentru a-si duce îndoita povară, trudindu-se adesea cu mult peste puterile lor pentru a-i putea păstra pe micutii lor cu ele si pentru a le asigura cele necesare traiului. Ce putin timp au ele pentru pregătirea si educatia lor, ce ocazii sărace pentru a-i înconjura de influente care să le lumineze vietile! Ele au nevoie de încurajare, simpatie si ajutor material.
Dumnezeu ne cheamă să umplem, pe cât ne stă în putintă, golul făcut de absenta purtării de grijă a unui tată. În loc să stăm deoparte, rezervati, plângându-ne de greselile lor si de necazul pe care-l pot provoca, ajutati-le în orice mod este cu putintă. Căutati să o ajutati pe mama epuizată de atâtea griji. Usurati-i poverile.
Apoi există o multime de copii care au fost complet lipsiti de călăuzirea părintilor si de influenta pătrunzătoare a unui cămin crestin. Crestinii să-si deschidă inimile si căminele înaintea acestora lipsiti de ajutor. Lucrarea pe care le-a încredintat-o Dumnezeu, ca datorie a fiecăruia în parte, n-ar trebui să fie lăsată în seama vreunei institutii de binefacere sau în voia sortii, la mila lumii. În cazul în care copiii nu au rude care să poată avea grijă de ei, membrii bisericii să le găsească un cămin. Cel care ne-a întocmit a rânduit să fim uniti în familii, iar firea copilului se va dezvolta cel mai bine în atmosfera plină de iubire a căminului crestin.
Multi care nu au copii ar putea face o lucrare bună, îngrijind de copiii altora. În loc să dea atentie unor animale preferate, risipindu-si afectiunea asupra unor necuvântătoare, ar trebui să dea atentie copilasilor, ale căror caractere le pot modela după chipul divin. Investiti iubirea voastră în membrii familiei umane lipsiti de cămin. Vedeti câti astfel de copii puteti creste în cunoasterea si teama de Domnul. Multi ar fi ei însisi binecuvântati în acest mod.
CEI VÂRSTNICI
Si cei vârstnici au nevoie de influentele binefăcătoare ale familiei. În căminul fratilor si surorilor în Hristos, pot fi consolati aproape deplin de pierderea propriului cămin. Dacă sunt încurajati să ia parte la interesele si nevoile gospodăresti, acest lucru îi va ajuta să simtă că ajutorul pe care-l pot da nu s-a sfârsit. Faceti-i să simtă că ajutorul lor este apreciat, că mai există încă ceva de făcut pentru ei în slujirea altora, si aceasta le va înveseli inimile si viata lor va fi importantă pentru ei.
Pe cât este posibil, faceti în asa fel, încât aceia ai căror peri albi si pasi sovăitori arată că se apropie de mormânt să rămână în mijlocul prietenilor si reuniunilor familiale. Să se închine înconjurati de aceia pe care i-au cunoscut si iubit. Să fie îngrijiti de mâini iubitoare si atente.
Ori de câte ori le va sta în putintă, ar trebui ca membrii fiecărei familii să se folosească de privilegiul lor de a sluji celor cu care se înrudesc. Când acest lucru nu este posibil, lucrarea îi apartine bisericii si ar trebui acceptată atât ca un privilegiu, cât si ca o datorie. Toti cei care au Duhul lui Hristos vor privi cu duiosie asupra celor slabi si în vârstă.
Prezenta în familiile noastre a unuia dintre acesti ne-ajutorati este o ocazie pretioasă de a coopera cu Hristos în lucrarea sa plină de har, pentru a dezvolta trăsături de caracter ca ale Sale. Există o binecuvântare în strângerea laolaltă a celor bătrâni cu cei tineri. Cei tineri pot aduce raze de soare în inimile si vietile celor vârstnici. Cei care se prind de viată cu din ce în ce mai multă greutate au nevoie de binecuvântarea contactului cu optimismul si energia sufletească a tineretii. Iar cei tineri pot fi ajutati de întelepciunea si experienta celor bătrâni. Mai presus de orice, ei au nevoie să învete lectia slujirii dezinteresate. Prezenta unei persoane care are nevoie de dragoste jertfitoare de sine, de simpatie si îndelungă răbdare ar fi pentru multe cămine o binecuvântare nepretuită. Ar îndulci si rafina viata de familie si ar dezvolta în tineri si bătrâni acele haruri de la Hristos, care le-ar da o frumusete divină si o comoară cerească nepieritoare.
UN TEST AL CARACTERULUI
"Căci pe săraci îi aveti totdeauna cu voi", a spus Hristos, "si le puteti face bine oricând voiti" (Marcu 14,7). "Religia curată si neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este: să cercetăm pe orfani si pe văduve în necazurile lor si să ne păzim neîntinati de lume" (Iacov 1,27).
Punându-i pe cei lipsiti de ajutor si pe cei săraci în mijlocul lor, pentru ca acestia să depindă de grija lor, Hristos îi pune la probă pe cei care mărturisesc că sunt urmasii Săi. Prin iubirea si slujirea noastră îndreptate către copiii Săi nevoiasi, dăm dovadă de o adevărată iubire fată de El. A-i neglija înseamnă să ne declarăm ucenici mincinosi, străini de Hristos si de dragostea Sa.
Dacă s-ar face tot ce poate fi făcut pentru a găsi cămine pentru cei orfani în sânul unor familii, ar rămâne încă foarte multi care au nevoie de îngrijire. Multi dintre ei au primit o mostenire rea. Ei sunt nepromitători, neatrăgători si viciosi, dar sunt si ei răscumpărati prin sângele lui Hristos, iar înaintea Sa, ei sunt la fel de scumpi ca si micutii nostri. Dacă nu li se întinde o mână de ajutor, vor creste în nestiintă si vor lua calea viciului si delicventei. Multi dintre acesti copii ar putea fi salvati prin lucrarea în orfelinate.
Pentru a avea maximum de eficientă, asemenea institutii ar trebui să fie modelate cât mai mult cu putintă după planul unui cămin crestin. În locul unor institutii mari, care să cuprindă un număr mare de persoane, să fie înfiintate institutii mici în locuri diferite. În loc să se afle în sau în apropierea vreunui oras mai mic sau mai mare, acestea ar trebui să se afle la tară, unde poate fi găsit pământ arabil, unde copiii sunt adusi în contact cu natura si pot avea avantajele învătării unei îndeletniciri.
Cei care conduc un asemenea cămin ar trebui să fie toleranti, educati si altruisti, oameni care primesc această lucrare din iubire fată de Hristos si care îi pregătesc pe copii pentru El. Sub o asemenea purtare de grijă, multi dintre cei lipsiti de un cămin si neglijati pot fi pregătiti pentru a deveni membri folositori ai societătii, onorându-L pe Hristos prin ei însisi si ajutându-i pe altii la rândul lor.
Multi dispretuiesc economia, confundând-o cu zgârcenia si îngustimea de caracter. Însă economia se armonizează cu cea mai mare generozitate. Într-adevăr, fără economie nu poate exista o dărnicie veritabilă. Avem datoria de a economisi pentru a putea dărui.
Nimeni nu poate da dovadă de o bunăvointă reală fără tăgăduire de sine. Numai printr-o viată caracterizată prin simplitate, tăgăduire de sine si economie strictă ne va fi cu putintă să împlinim lucrarea ce ne-a fost încredintată, ca reprezentanti ai lui Hristos. Mândria si ambitia lumească trebuie alungate din inimile noastre. În toată lucrarea noastră, trebuie pus în practică principiul altruismului descoperit în viata lui Hristos. Pe peretii căminelor noastre, pe tablouri si pe mobilier, trebuie să citim: "Si adu în casa ta pe nenorocitii fără adăpost" (Isaia 58,7). Trebuie să vedem scris pe garderoba noastră, ca si cu degetul lui Dumnezeu, "îmbracă-i pe cei goi". În camera de zi, pe masa încărcată cu mâncare îmbelsugată, ar trebui să vedem înscris: "Împarte-ti pâinea cu cel flămând!" (Isaia 58,7).
Înaintea noastră se află o mie de usi prin care putem fi de folos. Adesea, ne plângem de resursele sărace de care dispunem, dar, dacă ar fi cu adevărat sinceri, crestinii si-ar putea înmulti mijloacele de o mie de ori. Egoismul, îngăduinta de sine sunt cele care stau în calea folosului pe care l-am putea aduce.
Cât de multe cheltuieli se fac pentru lucruri care nu sunt altceva decât idoli care ne acaparează gândurile, timpul si tăria ce ar trebui folosite pentru un scop mai înalt! Cât de multi bani sunt irositi pe case si mobilier scump, pe plăceri egoiste, pe o hrană sofisticată si dăunătoare, pe îngăduinte vătămătoare! Cât de mult se aruncă în vânt pe daruri care nu sunt de folos nimănui! Cei care mărturisesc că sunt crestini cheltuiesc pe lucruri inutile, adesea vătămătoare, mai mult, de multe ori mai mult decât cheltuiesc pentru salvarea de suflete din mâna ispititorului.
Multi care mărturisesc că sunt crestini cheltuiesc atât de mult pe îmbrăcăminte, încât nu le mai rămâne nimic pentru nevoile altora. Ei cred că trebuie să aibă podoabe costisitoare, indiferent de nevoile acelora care-si pot procura cu greutate chiar si cea mai simplă îmbrăcăminte.
Surorile mele, dacă veti face în asa fel încât modul vostru de a vă îmbrăca să fie conform cu regulile date în Biblie, veti avea din belsug cu ce să le ajutati pe surorile voastre mai sărace. Nu veti avea numai mijloace, ci si timp. Adesea, acesta este cel mai necesar. Sunt multi pe care i-ati putea ajuta cu sugestiile, tactul si priceperea voastră. Arătati-le cum să se îmbrace simplu si totusi cu gust. Multe femei nu calcă în casa lui Dumnezeu pentru că hainele lor sărăcăcioase, croite prost, sunt într-un contrast izbitor cu îmbrăcămintea altora. Multe suflete sensibile nutresc un simtământ de umilintă amară si nedreptătire din pricina acestui contrast. Si din această cauză, multi ajung să se îndoiască de adevărul religiei si să-si împietrească inimile fată de Evanghelie.
Hristos ne îndeamnă: "Adunati firimiturile care rămân, ca să nu se piardă nimic." În vreme ce mii de oameni pier în fiecare zi de foame, din pricina vărsării de sânge, incendiilor si molimelor, este potrivit ca oricine gândeste la fel ca Isus să aibă grijă să nu se piardă nimic, să nu se cheltuiască nimic în mod inutil, nimic din ceea ce ar putea fi de folos unei fiinte omenesti.
Adunati firimiturile care rămân, ca să nu se piardă nimic.
Este rău să ne irosim timpul, este rău să ne irosim gândurile. Pierdut este fiecare moment pe care îl consacrăm lăcomiei. Dacă fiecare clipă ar fi pretuită si folosită corect, ar trebui să avem timp pentru tot ceea ce este nevoie să facem pentru noi sau pentru lume. Când cheltuieste bani, când foloseste timpul, tăria, ocaziile, fiecare crestin să privească spre Dumnezeu după călăuzire. "Dacă vreunuia dintre voi îi lipseste întelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă si fără mustrare, si ea îi va fi dată" (Iacov 1,5).
"DATI SI VI SE VA DA"
"Faceti bine si dati cu împrumut, fără să nădăjduiti ceva în schimb. Si răsplata voastră va fi mare si veti fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun si cu cei nemultumitori si cu cei răi" (Luca 6,35).
"Cine dă săracului nu duce lipsă, dar cine închide ochii va fi încărcat cu blesteme" (Proverbe 28,27).
"Dati si vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra" (Luca 6,38).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
