Atingerea credintei
Credinta este mâna care atinge infinitul.
Dacă as putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui". O biată femeie a rostit aceste cuvinte, o femeie care timp de doisprezece ani suferise de o boală care îi făcuse viata o povară. Îsi cheltuise toate mijloacele de trai pe doctori si leacuri, si aceasta numai pentru a fi declarată incurabilă. Însă, când a auzit de marele Vindecător, sperantele ei au renăscut. Ea a gândit astfel: "Dacă m-as putea apropia suficient de mult ca să-I pot vorbi, as putea fi vindecată."
Hristos tocmai Se îndrepta către casa lui Iair, rabinul iudeu care Îl rugase să vină si să-i vindece fiica. Rugămintea venită din adâncul unei inimi zdrobite: "Fetita mea este pe moarte; Te rog să vii si să-si pui mâinile peste ea ca să se facă sănătoasă" (Marcu 5,23) miscase inima gingasă, plină de compasiune a lui Hristos, pornind de îndată alături de conducător, către casa acestuia.
Ei înaintau însă încet, căci multimea Îl împingea pe Isus din toate părtile. Făcându-Si drum prin marea de oameni, Mântuitorul a ajuns în apropiere de locul în care se afla femeia suferindă. Ea încercase iarăsi si iarăsi, fără succes, să se apropie de El. Acum venise si ocazia ei. Nu vedea cum I-ar fi putut vorbi. Ea nu voia să-I împiedice înaintarea, si asa destul de anevoioasă. Însă auzise că vindecarea avusese loc de la o atingere a vesmintelor Sale; si, temătoare că si-ar putea pierde si singura ei sansă de vindecare, ea înaintă cu trudă, zicându-si: "Dacă as putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui."
Hristos cunostea fiecare gând din mintea ei si Îsi îndrepta pasii către locul în care se afla ea. El Si-a dat seama de marea ei nevoie si o ajuta să-si exercite credinta.
În timp ce El trecea, ea se întinse înainte si abia reusi să atingă marginea vesmântului Său. În acel moment, ea a stiut că a fost vindecată. În acea singură atingere se concentrase credinta vietii ei si pe loc încetară durerea si slăbiciunea. A simtit imediat cum fiecare fibră a fiintei sale este străbătută de un fior, ca acela al unui curent electric. Asupra ei se lăsă simtământul unei sănătăti perfecte. "Si a simtit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală" (Marcu 5,29).
Femeia, recunoscătoare, dorea să-si exprime multumirea fată de puternicul Vindecător care făcuse pentru ea, printr-o singură atingere, mai mult decât făcuseră doctorii în doisprezece ani întregi; însă nu îndrăznea. Ea încercă să se retragă din multime, cu inima plină de recunostintă. Deodată, Isus Se opri si, privind în jur, întrebă: "Cine s-a atins de Mine?"
Uitându-se la El cu uimire, Petru răspunse: "Învătătorule, noroadele Te împresoară si Te îmbulzesc, si mai întrebi: 'Cine s-a atins de Mine?'" (Luca 8,45)
"S-a atins cineva de Mine", a spus Isus, "căci am simtit că a iesit din Mine o putere" (Luca 8,46). El putea să deosebească atingerea credintei de atingerea întâmplătoare a multimii nepăsătoare. Cineva Îl atinsese cu un scop profund si primise răspuns.
Hristos nu a pus întrebarea pentru propria Sa informare. El avea o lectie pentru popor, pentru ucenicii Săi si pentru femeie. El dorea să insufle sperantă celor năpăstuiti. Dorea să arate că ceea ce adusese puterea vindecătoare era credinta. Încrederea femeii nu trebuia trecută cu vederea fără nici un comentariu. Dumnezeu trebuia să fie slăvit prin mărturisirea ei plină de recunostintă. Hristos dorea ca femeia să înteleagă că El aproba actul ei de credintă. Nu voia ca ea să plece numai cu o jumătate de binecuvântare. Nu trebuia să rămână în necunostintă de faptul că El îi cunostea suferinta sau fără să stie ce dragoste plină de compătimire are El si că îi recunoaste credinta în puterea Lui de a mântui în chip desăvârsit pe toti cei ce vin la El.
Privind către femeie, Hristos a insistat să afle cine se atinsese de El. Văzând că este în zadar să se ascundă, ea înaintă tremurătoare si se aruncă la picioarele Sale. Printre lacrimi de recunostintă, ea I-a spus, înaintea tuturor oamenilor, de ce I-a atins vesmântul si cum fusese vindecată numaidecât. Ea se temu ca nu cumva gestul său de a-I atinge vesmântul să nu fi fost o încumetare; însă, de pe buzele lui Isus, nu iesi nici un cuvânt de repros. El nu rosti decât vorbe de aprobare. Ele veneau dintr-o inimă a iubirii, plină de compasiune pentru suferinta umană. "Îndrăzneste fiică", a zis Isus cu blândete, "credinta ta te-a mântuit; du-te în pace" (Luca 8,48). Cât de încurajatoare erau aceste cuvinte pentru ea! Acum, nici o temere că L-ar fi supărat nu-i mai umbrea bucuria de amărăciune.
Multimii curioase care se împingea în Isus nu i-a fost dată nici o putere vitală. Însă femeia suferindă care L-a atins cu credintă a primit vindecare. Tot asa si în cele spirituale, contactul de circumstantă este diferit de atingerea credintei. A avea credintă în Hristos numai ca Mântuitor al lumii nu poate aduce niciodată vindecare sufletului. Credinta care lucrează spre mântuire nu este doar o aprobare a adevărului Evangheliei. Credinta adevărată este aceea care Îl primeste pe Hristos ca Mântuitor personal. Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu născut, pentru ca eu, prin credinta în El, "să nu pier, ci să am viată vesnică". Când vin la Hristos după cuvântul Său, trebuie să cred că primesc harul Său mântuitor. "Viata pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinta în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine pentru mine" (Gal. 2,20).
Multi păstrează credinta doar ca o opinie personală. Credinta mântuitoare este o tranzactie, prin care cei care Îl primesc pe Hristos se unesc într-o relatie de legământ cu Dumnezeu. O credintă vie înseamnă o crestere a vigorii, o încredere sinceră prin care, în harul lui Hristos, sufletul devine o putere biruitoare.
Credinta este o biruitoare mai puternică decât moartea. Dacă cei bolnavi ar putea fi îndrumati să-si atintească ochii în credintă asupra puternicului Vindecător, vom vedea rezultate minunate. Aceasta va aduce viată corpului si sufletului.
Când lucrati pentru victimele obiceiurilor rele, în loc să le faceti să privească înspre disperarea si ruina către care se grăbesc, întoarceti-le privirile către Isus. Fixati-le atentia asupra măretiei celor ceresti. Aceasta va înfăptui mai mult pentru mântuirea trupului si sufletului decât vor reusi toate lucrurile îngrozitoare ale mormântului, când sunt puse înaintea celor neajutorati si în mod aparent lipsiti de orice sperantă.
"EL NE-A MÂNTUIT PENTRU ÎNDURAREA SA"
Slujitorul unui centurion zăcea bolnav de paralizie. Printre romani, slujitorii erau sclavi, cumpărati si vânduti în piete si adesea tratati cu răutate si cruzime; dar centurionul era legat afectiv de slujitorul său si dorea mult ca acesta să se refacă. El credea că Isus îl putea tămădui. Nu-L văzuse pe Mântuitorul, însă ceea ce auzise despre El îi inspira credintă. În ciuda formalismului iudeilor, acest roman era convins că religia lor era superioară religiei sale. El deja dăduse la o parte barierele prejudecătilor si urii nationaliste, care îi separa pe cuceritori de poporul aflat sub cucerire. El manifestase respect fată de serviciul divin si se arătase plin de bunătate fată de iudeii care-I slujeau lui Dumnezeu. În învătătura lui Hristos - după cum i se spusese - el a găsit ceea ce împlinea nevoia sufletului. Tot ceea ce era spiritual în el vibra la cuvintele Mântuitorului. Însă el se considera nevrednic să se apropie de Isus si a apelat la iudeii bătrâni, pentru a cere vindecarea slujitorului său.
Bătrânii au prezentat cazul înaintea lui Isus si au stăruit la El că "face să-i faci acest bine, căci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga" (Luca 7,4.5).
Pe când era însă în drum spre casa centurionului, Isus primeste un mesaj chiar de la acest ofiter: "Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu" (Luca 7,6).
Totusi, Mântuitorul Îsi continuă drumul, iar sutasul vine personal pentru a explica mesajul său, zicând: "De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă si robul meu va fi tămăduit. Căci si eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostasi. Si zic unuia: 'Du-te!' si se duce; altuia: 'Vino!' si vine; si robului meu: 'Fă acest lucru!' si-l face" (Luca 7,7; Mat. 8,8.9).
"Eu reprezint puterea Romei si soldatii mei recunosc autoritatea mea ca fiind supremă. Tot asa Tu reprezinti puterea Dumnezeului nesfârsit si toate câte sunt create ascultă de cuvântul Tău. Tu poti porunci ca boala să plece, si aceasta si se va supune. Spune numai un cuvânt si slujitorul meu va fi tămăduit".
"Du-te, si facă-ti-se după credinta ta", a spus Hristos. "Si robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela." (Mat. 8,13)
Bătrânii evrei l-au recomandat pe centurion lui Hristos din pricina favorului pe care acesta îl făcuse "neamului nostru". "Face să-i faci acest bine", au zis ei, "căci ((...)) ne-a zidit sinagoga". Însă centurionul a zis despre sine: "Nu sunt vrednic". Totusi, nu s-a temut să ceară ajutor de la Isus. El nu se încredea în propria lui bunătate, ci în mila Mântuitorului. Singurul său temei era marea lui nevoie.
În acelasi fel poate veni la Hristos orice fiintă omenească. "El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui" (Tit 3,5). Ai tu cumva simtământul că nu poti spera să primesti binecuvântare de la Dumnezeu pentru că esti un păcătos? Aminteste-ti că Hristos a venit în lume pentru a mântui pe păcătosi. Nu avem nimic care ne-ar putea recomanda înaintea lui Dumnezeu; invocarea clementei - pe care o putem înainta acum si întotdeauna - este chiar conditia noastră peste măsură de deznădăjduită, care face ca puterea Sa răscumpărătoare să devină o necesitate. Dacă renuntăm complet la independenta noastră, putem privi către crucea Calvarului, spunând:
Nu port vreun pret în mâna mea,
Eu doar mă prind de crucea Ta.
"'Dacă poti!'...Toate lucrurile sunt cu putintă celui ce crede" (Marcu 9,23). Credinta este aceea care ne uneste cu cerul si ne aduce tărie pentru a face fată puterilor întunericului. În Hristos, Dumnezeu a rânduit posibilităti pentru a birui orice trăsătură rea si a ne împotrivi oricărei ispite, oricât de tari. Dar multi au sentimentul că le lipseste credinta si de aceea rămân departe de Hristos. Aceste suflete, în nevrednicia lor deznădăjduită, să se prindă de îndurarea Mântuitorului lor plin de compasiune. Nu vă uitati la eu, ci la Hristos. El, care i-a vindecat pe cei bolnavi si a alungat demonii când umbla printre oameni, este încă acelasi puternic Răscumpărător. Atunci, prindeti-vă de făgăduintele Sale, care sunt asemenea unor frunze din pomul vietii: "Pe cel care vine la Mine, nu-l voi izgoni afară" (Ioan 6,37). Când veniti la El, să credeti că vă primeste, căci a făgăduit. Nu puteti pieri când faceti acest lucru. Niciodată!
Căci Tu esti bun, Doamne, gata să ierti, si plin de îndurare cu toti cei ce Te cheamă. Pleacă-si urechea, Doamne, la rugăciunea mea, ia aminte la glasul cererilor mele! Te chem, în ziua necazului meu, căci m-asculti. (Psalmi 86, 5-7)
Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut... Israele, pune-ti nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea, si la El este belsug de răscumpărare! (Psalmi 130, 3-7)
"Dar Dumnezeu Îsi arată dragostea fată de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătosi, Hristos a murit pentru noi"(Romani 5,8).
Si "dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?" (Romani 8,31.32)
"Sunt bine încredintat că nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înăltimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru" (Romani 8,38.39).
"DOAMNE, DACĂ VREI, POTI SĂ MĂ CURĂTESTI"
Dintre toate maladiile cunoscute în Orient, lepra era cea mai de temut. Caracterul ei incurabil si contagios, precum si efectul său îngrozitor asupra victimelor îl umplea de teamă si pe cel mai curajos. Printre evrei, aceasta era privită ca o judecată în urma păcatului, fiind numită din această pricină "bătaia", "degetul lui Dumnezeu". Pentru că este adânc înrădăcinată, incurabilă si mortală, era considerată ca un simbol al păcatului.
Leprosul era, în prescriptia legii ceremoniale, necurat. Orice atingea devenea necurat. Aerul era stricat de respiratia sa. Ca unul care era deja mort, era îndepărtat de locuintele oamenilor. Cel care era bănuit că ar avea boala trebuia să se înfătiseze preotilor, care trebuia să-l controleze si să decidă care era conditia sa. Dacă verdictul era lepră, era izolat de familia sa, despărtit de adunarea lui Israel si sortit să nu poată sta decât în compania celor care erau afectati de acelasi flagel. Nici împăratii si mai-marii nu făceau exceptie. Monarhul care era lovit de această boală teribilă trebuia să predea sceptrul si să părăsească în grabă societatea.
Despărtit de prietenii si rudele sale, leprosul trebuia să poarte blestemul maladiei lui. Era obligat să îsi facă publică propria nenorocire, să-si sfâsie hainele de pe el si să dea alarma, avertizându-i pe toti să fugă din prezenta sa vătămătoare. Strigătul "Necurat! Necurat!", care venea pe un ton sfâsietor de la proscrisul însingurat, era un semnal auzit cu frică si oroare.
Cum ar putea să iasă dintr-o fiintă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul (Iov 14, 4).
Zideste în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou si statornic (Psalmi 51, 10).
În regiunea în care lucra Hristos, existau multi astfel de suferinzi, iar atunci când vestile despre lucrarea Sa au ajuns si la ei, s-a găsit unul în a cărui inimă a încoltit credinta. Dacă ar putea merge la Isus, ar putea fi vindecat. Dar cum să dea de Isus? Condamnat la vesnică izolare, cum să se înfătiseze înaintea Vindecătorului? Si îl va vindeca oare Hristos? Nu cumva, asemenea fariseilor - si chiar asemenea medicilor -, va pronunta si El un blestem asupra lui si îi va porunci să fugă din vecinătatea oamenilor?
El se gândeste la tot ceea ce i s-a spus despre Isus. Nici unul din cei care au căutat ajutorul Său nu a fost respins. Ne-norocitul om se hotărăste să-L găsească pe Mântuitorul. Desi este oprit să intre în cetăti, poate că va reusi să-I iasă în cale pe vreun drum mai putin umblat, pe cărările de munte, sau să dea de El când îi învată pe oameni în afara oraselor. Dificultătile sunt mari, dar aceasta este singura lui nădejde.
Stând la distantă, leprosul prinde câteva cuvinte de pe buzele Mântuitorului. Îl vede cum Îsi pune mâinile asupra celor bolnavi. Îi vede pe schiopi, pe orbi, pe paralitici si pe cei care erau pe moarte din pricina diferitelor boli cum se ridică sănătosi, lăudându-L pe Dumnezeu pentru izbăvirea lor. Credinta i se întăreste. Se apropie mai mult si mai mult de multimea care ascultă. Restrictiile puse asupra lui, siguranta poporului, teama cu care îl privesc toti oamenii, toate sunt deopotrivă uitate. Se gândeste numai la binecuvântata nădejde a vindecării.
El este o priveliste groaznică. Boala a săpat în el înfricosător si trupul său care putrezeste este oribil la privit. La vederea lui, oamenii se dau înapoi. În groaza care i-a cuprins, se calcă în picioare pentru a scăpa de atingerea lui. Unii încearcă să-l împiedice să se apropie de Isus, dar în zadar. El nici nu-i vede, nici nu-i aude. Expresiile de scârbă de pe fetele lor nu sunt luate în seamă. Nu-L vede decât pe Fiul lui Dumnezeu, nu aude decât glasul care aduce viată celor muribunzi.
Înaintând către Isus, se aruncă la picioarele Sale cu strigătul: "Doamne, dacă vrei, poti să mă curătesti" (Matei 8,2).
Isus îi răspunde: "Da, vreau, fii curătit" (Matei 8,3) si Îsi pune mâna asupra lui.
De îndată, o schimbare se petrece cu leprosul. Sângele lui devine sănătos, nervii i se sensibilizează, muschii i se întăresc. Crusta albă, solzoasă, nefirească, specifică leprei, dispare; iar carnea lui devine asemenea cărnii unui copilas.
Dacă preotii ar afla împrejurările vindecării leprosului, ura lor fată de Hristos i-ar putea împinge să pronunte o sentintă necinstită. Isus dorea să i se poată asigura omului o decizie impartială. De aceea, El îi porunceste să nu spună nimănui despre vindecare, ci să se prezinte fără întârziere la templu cu un dar, înainte să se răspândească vreun zvon în legătură cu minunea. Înainte ca preotii să poată accepta un astfel de dar, li se cerea să-l cerceteze pe cel care adusese obolul si să confirme însănătosirea sa completă.
Cercetarea aceasta a avut loc. Preotii care îl condamnaseră pe lepros la izolare au dat mărturie cu privire la refacerea sa. Cel vindecat a fost redat familiei lui si societătii. El a simtit că darul sănătătii era foarte pretios. El se bucură de vigoarea bărbătiei si de întoarcerea sa în sânul familiei. Cu toată precautia luată de Isus, el nu mai putea ascunde faptul că fusese vindecat si umbla peste tot cu bucurie, vestind puterea Celui care îl însănătosise.
Când a venit la Isus, acest om era "plin de lepră". Otrava aceea mortală îi cuprinsese tot trupul. Ucenicii au căutat să-L împiedice pe Maestrul lor să îl atingă; căci acela care atingea un lepros devenea el însusi necurat. Însă, punându-Si mâna peste lepros, Isus nu a fost contaminat. Lepra a fost curătită. Tot asa este si cu lepra păcatului - adânc înrădăcinată, mortală, imposibil de curătit prin puterea omenească. "Tot capul este bolnav si toată inima suferea de moarte. Din tălpi până-n crestet, nimic nu-i sănătos; ci numai răni, vânătăi si carne vie" (Isaia 1,5.6). Însă Isus, care a venit să umble în firea omenească, nu este întinat de nici o necurătie. Prezenta Sa este o putere vindecătoare pentru păcătos. Oricine va cădea la picioarele Sale, spunând cu credintă: "Doamne, dacă vrei, poti să mă curătesti", va auzi răspunsul: "Da, vreau, fii curătit".
În unele cazuri de vindecare, Isus nu a dat imediat binecuvântarea râvnită. Dar, în cazul leprei, nici nu a fost adusă bine cererea că a si fost ascultată. Când ne rugăm pentru bine-cuvântări pământesti, răspunsul la rugăciunea noastră poate întârzia sau Dumnezeu ne poate da ceva diferit de ceea ce am cerut; însă lucrurile nu stau asa când cerem să fim izbăviti de păcat. Este voia Sa să ne curete de păcat, să ne facă pe toti copii ai Săi si în stare să ducem o viată de sfintenie. Hristos "S-a dat pe Sine Însusi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău *, după voia Dumnezeului si Tatălui nostru." Si "îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Si dacă stim că ne ascultă, orice I-am cere, stim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut" (Galateni 1,4; 1 Ioan 5,14.15).
Isus a privit către cei deznădăjduiti si cu inimile împovărate, către aceia ale căror sperante se năruiseră si care căutau să-si stingă dorinta fierbinte a sufletului cu bucurii pământesti si i-a îndemnat pe toti să găsească odihnă în El.
VETI GĂSI ODIHNĂ
Cu gingăsie, El le-a spus oamenilor care trudeau: "Luati jugul Meu asupra voastră si învătati de la Mine, căci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti găsi odihnă pentru sufletele voastre" (Matei 11,29).
Prin aceste cuvinte, Isus S-a adresat fiecărei făpturi omenesti. Toti oamenii sunt obositi si împovărati, fie că o stiu, fie că nu. Toti sunt aplecati sub poveri pe care numai Hristos le poate îndepărta. Cea mai grea povară pe care o ducem este aceea a păcatului. Dacă am fi lăsati să o purtăm, ne-ar strivi. Dar Acela fără păcat S-a pus în locul nostru. "Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor" (Isaia 53,6).
Domnul Hristos a purtat povara vinovătiei noastre. El va lua greutatea de pe umerii nostri osteniti. Ne va da odihnă. El va purta si povara grijii si întristării. Ne cheamă să punem asupra Lui toate grijile noastre; căci El ne poartă în inima Sa.
Fratele mai mare al neamului nostru omenesc Se află înaintea tronului vesnic si priveste asupra fiecărui suflet care îsi întoarce fata către El, ca Mântuitor. Stie din experientă care sunt slăbiciunile firii omenesti, care sunt lipsurile noastre si în ce constă tăria ispitelor cu care ne confruntăm; căci El a fost "ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat"(Evrei 4,15). El veghează asupra ta, copile tremurător al lui Dumnezeu. Esti ispitit? El va aduce izbăvire. Esti slab? El va da tărie. Esti nestiutor? El va da lumină. Esti rănit? El va aduce vindecare. Domnul "socoteste numărul stelelor" si vindecă si "pe cei cu inima zdrobită si le leagă rănile" (Psalmi 147,4.3).
Oricare ar fi nelinistile si încercările tale, deschide-ti sufletul înaintea Domnului. Duhul tău va fi îmbărbătat ca să poată suporta. Va fi deschisă pentru tine calea de a te elibera din încurcătura necazului si dificultătii. Cu cât te stii mai slab si mai neajutorat, cu atât mai puternic vei deveni în tăria Sa. Cu cât sunt mai grele poverile, cu atât este mai binecuvântată odihna când le pui asupra Purtătorului de poveri.
Împrejurările îi pot despărti pe prieteni; apele mereu agitate ale mării celei întinse se pot arunca între ei. Însă nici un fel de situatie si nici o distantă nu ne pot despărti de Mântuitorul. Oriunde ne-am afla, El este la dreapta noastră pentru a ne sprijini, păstra, sustine si ridica moralul. Dragostea lui Hristos pentru cei răscumpărati ai Săi este mai mare decât iubirea unei mame pentru copilul ei. Este privilegiul nostru acela de a ne odihni în iubirea Sa; acela de a spune: "Voi avea încredere în El, căci El Si-a dat viata pentru mine".
Iubirea omenească se poate schimba; însă iubirea lui Hristos nu cunoaste schimbare. Când strigăm la El după ajutor, mâna Sa este întinsă pentru a mântui.
Pot să se mute muntii, Pot să se clatine dealurile, Dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, Si legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine. (Isaia 54,10)
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
