Ajutându-i pe cei ispititi
"Cum v-am iubit Eu, asa să vă iubiti unul pe celălalt."
Hristos ne-a iubit nu pentru că noi L-am fi iubit mai înainte, ci, "pe când eram noi păcătosi", El a murit pentru noi. El nu ne tratează după cum am merita. Desi după păcatele noastre merităm condamnarea, El nu ne osândeste. An după an, El ne-a suportat slăbiciunea si nestiinta, nerecunostinta si încăpătânarea. În ciuda rătăcirilor noastre, împietririi inimii, neglijării Cuvântului Său Sfânt, mâna Sa este încă întinsă.
Harul este un atribut al lui Dumnezeu, exercitat fată de fiintele omenesti nedemne. Noi nu l-am căutat - acesta a fost trimis în căutarea noastră. Dumnezeu are plăcere să-Si reverse harul asupra noastră nu pentru că suntem vrednici, ci pentru că suntem deznădăjduit de nevrednici. Singura pretentie pe care o putem aduce pentru a primi îndurarea Sa este însăsi marea noastră nevoie de a o avea.
Prin Isus Hristos, Domnul Dumnezeu Îsi întinde mâna cât este ziua de mare, invitându-i pe cei păcătosi si căzuti. El doreste să îi primească pe toti. Toti sunt bineveniti. Este slava Sa să-l ierte si pe cel mai păcătos. El va lua prada de la cel puternic, îl va elibera pe prizonier, va scoate tăciunele din foc. Va coborî lantul de aur al îndurării Sale în cele mai mari adâncimi ale ticălosiei umane si va ridica sufletul degradat, contaminat de păcat.
Fiecare fiintă omenească este obiectul interesului iubitor al Celui care Si-a dat viata pentru a-i putea aduce pe oameni înapoi la Dumnezeu. Sufletele vinovate si lipsite de ajutor, gata să fie distruse de sireteniile si capcanele lui Satana, sunt îngrijite asa cum un păstor îngrijeste de oile turmei sale.
Exemplul Mântuitorului trebuie să fie modelul slujirii pe care o acordăm celor ispititi si gresiti. Noi trebuie să manifestăm fată de altii acelasi interes, blândete si îndelungă răbdare pe care a manifestat-o El fată de noi. "Cum v-am iubit Eu", spune El, "asa să vă iubiti si voi unul pe altul" (Ioan 13,32). Dacă Hristos locuieste în noi, vom da pe fată iubirea Sa dezinteresată fată de toti cu care avem de-a face. Văzând bărbati si femei care au nevoie de întelegere si ajutor, să nu întrebăm: "Sunt ei vrednici?", ci "Cum le pot fi de folos?"
Fie că sunt bogati, fie că sunt săraci, liberi sau robi, mari sau mici, toti sunt mostenirea lui Dumnezeu. Cel care Si-a dat viata pentru a răscumpăra pe om vede în fiecare fiintă umană o valoare care depăseste orice evaluare a oamenilor mărginiti. Din taina si gloria crucii, noi trebuie să descoperim la cât estimează Domnul Isus valoarea sufletului. Când facem aceasta, vom simti că fiintele omenesti, oricât de degradate ar fi, au costat prea mult pentru a fi tratate cu răceală sau dispret. Ne vom da seama de importanta lucrării pentru semenii nostri, astfel încât să poată fi înăltati până la tronul lui Dumnezeu.
Banul pierdut, din parabola Mântuitorului, măcar că zăcea în murdărie si gunoi, era totusi o piesă de argint. Posesoarea lui l-a căutat pentru că era de valoare. Tot asa, orice suflet, oricât de degradat de păcat, trece în ochii lui Dumnezeu ca pretios. Asa cum banul purta chipul si inscriptia puterii cârmuitoare, tot asa si omul purta la crearea sa chipul si inscriptia lui Dumnezeu. Desi stricată si stearsă acum prin influenta păcatului, urmele acestei inscriptii rămân asupra fiecărui suflet. Dumnezeu doreste să îndrepte acel suflet si să-l remodeleze după propriul Său chip, în neprihănire si sfin-tenie.
Cât de putin ne potrivim cu Hristos în ceea ce ar trebui să fie cea mai trainică legătură dintre noi si El - compasiunea pentru sufletele depărtate, vinovate, suferinde, moarte în păcate si fărădelege! Lipsa de omenie este cel mai mare păcat al nostru. Multi cred că ei reprezintă dreptatea lui Dumnezeu, în timp ce esuează total în reprezentarea blândetii si marii Sale iubiri. Adesea, aceia pe care ei îi întâmpină cu rigiditate si severitate se află sub presiunea ispitei. Satana se luptă cu aceste suflete, iar cuvintele dure, lipsite de simpatie, le descurajează si le fac să cadă pradă puterii ispititorului.
Cum să abordăm modurile diferite de gândire este o chestiune delicată. Numai Acela care citeste inima stie cum să-i aducă pe oameni la pocăintă. Numai întelepciunea Sa ne poate asigura succesul în încercarea de a-i sensibiliza pe cei pierduti. Poti privi de sus, cu gâtul teapăn, simtind că "eu sunt mai sfânt decât tine si nu contează cât de corect este rationamentul tău sau cât de adevărate sunt cuvintele tale"; acestea nu vor atinge niciodată inimile. Dragostea lui Hristos, manifestată în cuvânt si faptă, îsi va croi drum către suflet, când repetarea preceptelor sau argumentelor nu va aduce nici un rezultat.
Avem nevoie de mai multă simpatie ca aceea arătată de Hristos; simpatie nu doar pentru cei care ne par fără greseală, ci simpatie pentru bietele suflete suferinde, care se află în stare de conflict, care cad adesea în greseală, care păcătuiesc si se pocăiesc, care sunt ispitite si descurajate. Avem datoria să mergem la semenii nostri, asemenea milostivului nostru Mare Preot, si să le întelegem neputintele.
Pe cei fără căpătâi i-a chemat Hristos, pe vames si pe păcătos, iar prin bunătatea Sa plină de iubire, i-a silit să vină la El. Singurii oameni pe care nu i-a băgat niciodată în seamă au fost aceia care se tineau deoparte, în iubirea pe care o aveau pentru ei însisi, si se uitau dispretuitori asupra celorlalti.
"Iesiti la drumuri si la garduri si siliti-i să intre", ne porunceste Hristos, "ca să mi se umple casa." În ascultare de acest cuvânt, trebuie să mergem la păgânii care sunt în apropiere de noi si la aceia care sunt departe. "Vamesii si desfrânatele" trebuie să audă invitatia Mântuitorului. Prin bunătatea si îndelunga răbdare a solilor Săi, invitatia devine o putere coercitivă, spre ridicarea celor scufundati în cele mai mari adâncimi ale păcatului.
Ratiunile de ordin crestin ne cer să lucrăm urmărind în mod constant telul nostru, cu un interes neabătut, cu o stăruintă mereu mai mare, pentru sufletele pe care Satana caută să le distrugă. Nimic nu trebuie să ne înghete energia pe care o punem cu seriozitate si pasiune în lucrarea de salvare a celor pierduti.
"De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lâna. De veti voi si veti asculta, veti mânca cele mai bune roade ale tării" (Isaia 1,18.19).
Observati cum se descoperă, peste tot în Cuvântul lui Dumnezeu, acest spirit de urgentă, de implorare a oamenilor să vină la Hristos. Trebuie să folosim orice ocazie, în particular si în public, prezentând orice argument, descoperind orice motiv de o greutate infinită, pentru a-i atrage pe oameni la Mântuitorul. Cu toată puterea noastră, trebuie să-i facem să se uite la Isus si să accepte viata Lui de sacrificiu si tăgăduire de sine. Trebuie să arătăm că asteptăm de la ei să aducă bucurie inimii lui Hristos prin folosirea tuturor darurilor Sale, pentru onoarea Numelui Său.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
