Importanta căutării adevăratei cunoasteri
Plecă-si urechea (...) si îndreaptă-si inima spre stiinta mea.
Trebuie să avem o întelegere mai clară ca în prezent a problemelor implicate în marele conflict în care suntem angajati. Trebuie să întelegem mai bine valoarea adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu si pericolul de a îngădui ca mintile noastre să fie abătute de la ele de către marele amăgitor.
Valoarea infinită a jertfei cerute pentru răscumpărarea noastră descoperă faptul că păcatul este un rău îngrozitor. Prin păcat, întregul organism este tulburat, mintea este pervertită, imaginatia coruptă. Păcatul a degradat calitătile sufletului. Ispitele din exterior găsesc o strună rezonantă în inimă, iar picioarele se îndreaptă pe nesimtite către rău.
Întrucât jertfa adusă în favoarea noastră a fost desăvârsită, si refacerea noastră din întinarea păcatului trebuie să fie desăvârsită. Legea lui Dumnezeu nu va scuza nici o faptă păcătoasă; nici o fărădelege nu va scăpa de sub condamnarea ei. Etica Evangheliei nu recunoaste nici un standard în afară de perfectiunea caracterului divin. Viata lui Hristos a fost o împlinire desăvârsită a fiecărui precept al Legii. El a spus: "Am păzit poruncile Tatălui Meu" (Ioan 15,10). Viata Sa este exemplul de ascultare si slujire pe care-l avem. Doar Dumnezeu poate reînnoi inima. "Dumnezeu este Acela care lucrează în voi si vă dă, după plăcerea Lui, si vointa, si înfăptuirea." Însă noi suntem îndemnati: "Duceti până la capăt mântuirea voastră" (Filipeni 2,13.12).
LUCRAREA CARE RECLAMĂ GÂNDIREA NOASTRĂ
Relele nu pot fi îndreptate - asa cum nu se pot face schimbări în caracter - doar prin câteva eforturi slabe, intermitente. Zidirea caracterului nu este o lucrare de o zi, nici de un an, ci de o viată. Lupta de biruire a eului, lupta pentru sfintenie si pentru cer durează toată viata. Fără un efort continuu si o activitate neîntreruptă, nu poate exista nici o înaintare în viata divină, nici dobândirea coroanei de biruitor.
Cea mai puternică dovadă a căderii omului dintr-o conditie superioară este faptul că ne costă atât de mult să ne întoarcem. Calea de întoarcere poate fi câstigată numai printr-o luptă aprigă, centimetru cu centimetru, ceas de ceas. Într-o clipă, printr-un act grăbit, neatent, ne putem lăsa în puterea răului; însă, pentru a rupe lanturile si a dobândi o viată mai sfântă, este nevoie de mai mult de o clipă. Scopul poate fi formulat, lucrarea începută; însă, împlinirea lui va necesita trudă, timp, perseverentă, răbdare si sacrificiu.
Nu ne putem permite să actionăm din impuls. Nu putem fi pe picior gresit nici o clipă. Asaltati de ispite fără număr, trebuie să rezistăm cu fermitate sau vom fi biruiti. Dacă am ajunge la încheierea vietii cu lucrarea neterminată, rezultatul ar fi o pierdere vesnică.
Viata apostolului Pavel a fost un conflict neîncetat cu eul. El a spus: "Eu mor în fiecare zi" (1 Cor. 15,31). Vointa si dorintele sale intrau zilnic în conflict cu datoria si vointa lui Dumnezeu. În loc să-si urmeze înclinatiile, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât ar fi fost de greu să-si răstignească firea.
La încheierea vietii sale de conflict, privind înapoi la luptele si biruintele lui, el a putut spune: "M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârsit alergarea, am păzit credinta. De acum mă asteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, "în ziua aceea", Domnul, Judecătorul cel drept" (2 Tim. 4, 7-8).
Viata crestină este o luptă si un mars neîncetat. În acest război nu există nici un armistitiu; efortul trebuie să fie sustinut, perseverent. Prin străduinte continue, rămânem biruitori asupra ispitelor lui Satana. Integritatea crestină trebuie să fie căutată cu o energie nesecată si mentinută prin urmărirea neabătută a scopului propus.
Nimeni nu se va înălta către cer fără un efort stăruitor, perseverent, personal. Toti trebuie să se angajeze în acest război în mod individual; nimeni nu poate da luptele în locul nostru. Suntem răspunzători, fiecare în dreptul său, pentru rezultatele luptei; chiar dacă Noe, Iov si Daniel ar fi pe pământ, ei n-ar putea izbăvi nici o fiică si nici un fiu prin neprihănirea lor.
STIINTA PE CARE TREBUIE SĂ FIM STĂPÂNI
Există o stiintă a crestinismului pe care trebuie să fim stăpâni - o stiintă care este tot atât de adâncă, largă si înaltă fată de orice stiintă a oamenilor cum sunt cerurile de sus fată de pământ. Mintea trebuie disciplinată, educată, pregătită; căci noi trebuie să slujim lui Dumnezeu în moduri care nu sunt în armonie cu înclinatiile înnăscute. Tendintele spre rău, ereditare si cultivate, trebuie biruite. Adesea, trebuie să renuntăm la educatia si pregătirea de o viată pentru a putea deveni un elev în scoala lui Hristos. Inimile noastre trebuie educate să devină statornice în Dumnezeu. Trebuie să ne formăm obiceiuri ale cugetului, care să ne permită să ne împotrivim ispitei. Trebuie să învătăm să privim în sus. Noi trebuie să întelegem principiile Cuvântului lui Dumnezeu - principii înalte precum cerul si durabile cât măsura vesniciei - în legătura pe care o au cu viata noastră de zi cu zi. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare gând trebuie să fie în consonantă cu aceste principii. Totul trebuie adus în armonie cu Hristos si în supunere fată de El.
Darurile pretioase ale Duhului Sfânt nu se dezvoltă într-un moment. Curajul, tăria de caracter, blândetea, credinta, încrederea nestrămutată în puterea de a mântui a lui Dumnezeu sunt dobândite în urma unor ani de experientă. Printr-o viată de străduinte sfinte si alipire nedezmintită la ceea ce este drept, copiii lui Dumnezeu urmează să-si pecetluiască destinul.
NU ESTE TIMP DE PIERDUT
Nu avem timp de pierdut. Nu stim cât de curând se poate încheia timpul nostru de probă. Cel mult, avem doar o scurtă viată aici si nu stim cât de curând săgeata mortii ne poate străpunge inimile. Nu stim cât de curând putem fi chemati să părăsim lumea si toate interesele ei. Vesnicia se întinde înaintea noastră. Perdeaua stă să fie ridicată. Însă câtiva ani doar si va iesi porunca pentru toti cei numărati printre vii:
"Cine este nedrept, să fie nedrept si mai departe; (...) cine este fără prihană, să trăiască si mai departe fără prihană; Si cine este sfânt, să se sfintească si mai departe." (Apocalips 22,11)
Suntem noi pregătiti? L-am cunoscut noi pe Dumnezeu, Guvernatorul Cerului, Dătătorul Legii, si pe Isus Hristos, pe care L-a trimis în lume ca reprezentant al Său? Când lucrarea vietii noastre s-a sfârsit, vom putea spune, asa cum a făcut-o Hristos, exemplul nostru:
"Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârsit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. (...) Eu am făcut cunoscut Numele Tău" (Ioan 17, 4-6).
Îngerii lui Dumnezeu încearcă să ne distragă atentia de la noi însine si de la lucrurile pământesti. Să nu-i lăsăm să lucreze degeaba.
Mintile care au fost obisnuite cu o gândire usuratică trebuie să se schimbe. "Încingeti-vă coapsele mintii voastre, fiti treji si puneti-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos. Ca niste copii ascultători, nu vă lăsati târâti în poftele pe care le aveati altădată, când erati în nestiintă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiti si voi sfinti în toată purtarea voastră. Căci este scris: 'Fiti sfinti, căci Eu sunt sfânt.'" (1 Petru 1,13-16)
Gândurile trebuie fixate asupra lui Dumnezeu. Trebuie să depunem cel mai serios efort pentru a birui tendintele rele ale inimii firesti. Eforturile noastre, perseverenta si tăgăduirea noastră de sine trebuie să fie direct proportionale cu valoarea infinită a obiectului pe care dorim să-l dobândim. Numai biruind asa cum a biruit Hristos vom câstiga cununa vietii.
NEVOIA LEPĂDĂRII DE SINE
Marele pericol în care se află omul este acela de a se amăgi singur, îngăduindu-si independenta si despărtindu-se astfel de Dumnezeu, izvorul tăriei sale. Dacă nu sunt corijate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, tendintele noastre firesti au în ele sământa mortii morale. Dacă nu ne alipim cu toată hotărârea de Dumnezeu, nu putem rezista efectelor nelegiuite ale îngăduintei de sine, iubirii de sine si ispitei de a păcătui.
Pentru a primi ajutor de la Hristos, trebuie să ne dăm seama de nevoia noastră. Trebuie să ne cunoastem bine pe noi însine. Hristos nu-l poate salva decât pe acela care se stie păcătos. Numai când ne vedem neputinta nu ne mai încredem în propriile noastre puteri, numai atunci ne vom prinde de puterea divină.
Hotărârea de a renunta la eul nostru nu trebuie luată numai la începutul vietii de crestin. Ea trebuie reînnoită cu fiecare pas nou către cer. Toate faptele noastre bune depind de o putere din afara noastră; din acest motiv, trebuie să existe o continuă orientare a inimii către Dumnezeu, o mărturisire constantă, serioasă, a păcatului si o umilire a sufletului înaintea Lui. Primejdiile ne înconjoară; iar noi suntem în sigurantă numai când ne simtim slăbiciunea si ne prindem prin credintă de puternicul nostru Izbăvitor.
HRISTOS, IZVORUL PRIMORDIAL AL ADEVĂRATEI CUNOASTERI
Trebuie să ne întoarcem de la o mie de subiecte care ne solicită atentia. Există probleme care răpesc timp si nasc întrebări, dar nu ajung la nimic bun. Interesele cele mai înalte cer energia si marea atentie care sunt atât de ades acordate lucrurilor comparativ insignifiante.
Acceptarea unor teorii noi nu aduce în sine viată nouă sufletului. Chiar o familiarizare cu date si teorii importante în ele însele este prea putin valoroasă dacă acestea nu poate fi folosite practic. Ne trebuie simtământul răspunderii de a da sufletelor noastre hrană care va întretine si stimula viata spirituală.
Ia aminte la întelepciune (...)* Pleacă-ti inima la pricepere (...) Caut-o ca argintul (...)Umblă după ea ca după o comoară ascunsă -atunci vei întelege frica de Iehova si vei găsi cunostinta lui Dumnezeu (...) Atunci vei deosebi bine dreptatea, judecata dreaptă, nepărtinirea, orice cale bună. Căci întelepciunea va veni în inima ta si cunostinta va fi desfătarea sufletului tău; chibzuinta va veghea asupra ta, priceperea Te va păzi. (Proverbe 2,2-11)
Întelepciunea "este un pom al vietii pentru cei ce o apucă, si cei ce o au sunt fericiti." (Proverbe 3,18)
Iată întrebarea care se pune si pe care trebuie s-o studiem: "Ce e adevărul - adevărul care trebuie nutrit, iubit, cinstit si respectat?" Partizanii stiintei au fost înfrânti si descurajati în eforturile lor de a-L descoperi pe Dumnezeu. Ceea ce ar trebui să întrebe în punctul acesta este: "Care este adevărul care ne va ajuta să câstigăm mântuirea sufletelor noastre?"
"Ce credeti despre Hristos?" - aceasta este cea mai importantă întrebare. Îl primesti ca Mântuitor personal? Tuturor celor ce-L primesc, El le dă putere să devină fii ai lui Dumnezeu.
Hristos L-a descoperit ucenicilor pe Dumnezeu într-un mod care a făcut în inimile lor o lucrare specială, tot asa cum doreste să facă si în inimile noastre. Sunt multi care, ocupându-se prea mult de teorie, au pierdut din vedere puterea vie a exemplului Mântuitorului. Ei nu L-au mai văzut ca lucrător umil, cu tăgăduire de sine. Lucrul de care au nevoie este să-L privească pe Isus. Avem zilnic nevoie de descoperirea proaspătă a prezentei Sale. Avem nevoie să-I urmăm mai îndeaproape exemplul de lepădare de sine, de jertfire de sine.
Avem nevoie de experienta pe care a avut-o Pavel când a scris: "Am fost răstignit împreună cu Hristos si trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieste în mine. Si viata pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinta în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine Însusi pentru mine" (Galateni 2,20).
Cunoasterea lui Dumnezeu si a lui Isus Hristos exprimată în caracter reprezintă o înăltare la un nivel aflat mai presus de orice altceva care se bucură de cinste, pe pământ sau în cer. Aceasta este cu adevărat cea mai înaltă educatie. Este cheia care deschide portile orasului ceresc. Aceasta este cunoasterea pe care Dumnezeu intentionează ca toti cei ce se îmbracă în Hristos s-o aibă.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
