CE CRED ADVENTISII DE ZIUA A SAPTEA ?

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

Adventiştii de ziua a şaptea cred…

Că, pe noul pămînt, în care va locui neprihănirea, Dumnezeu a pregătit un cămin veşnic pentru cei răscumpăraţi şi un mediu desăvîrşit pentru viaţa veşnică, pentru iubire, bucurie şi pentru a învăţa în prezenţa Lui. Căci aici Dumnezeu Însuşi va locui cu poporul Său, iar moartea şi suferinţa vor dispărea. Marea luptă va fi încheiată şi nu va mai fi păcat. Toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, vor declara că Dumnezeu este dragoste; şi El va domni veşnic. Amin.

Capitolul 27

Noul Pamânt

După ce a fost la un pas de moarte, un băiat a spus, revenindu-şi: „Căminul meu este cerul, dar nu mi-e dor de el!” Asemenea lui, mulţi consideră că, la moarte, cerul este preferabil alternativei „celuilalt loc”; dar cerul este totuşi mai puţin dorit decît realităţile şi senzaţiile vieţii de aici şi de acum. Dacă părerile pe care mulţi le au cu privire la viaţa viitoare ar fi adevărate, atunci acest simţămînt ar fi justificat. Dar, din descrierile şi sugestiile pe care le face Scriptura, ceea ce pregăteşte Dumnezeu pentru bucuria celor răscumpăraţi întrece atît de mult în strălucire viaţa pe care o trăim acum, încît puţini ar fi aceia care ar ezita să renunţe la lumea aceasta pentru lumea cea nouă.

Natura noului pămînt

O realitate vie, palpabilă. Primele două capitole ale Bibliei vorbesc despre crearea de către Dumnezeu a unei lumi desăvîrşite, un cămin pentru fiinţele omeneşti pe care El le-a creat. Ultimele două capitole ale Bibliei vorbesc, de asemenea, despre faptul că Dumnezeu a creat o lume desăv|rşită pentru omenire, dar, de data aceasta, este vorba de o re-creere, o refacere a pămîntului, după ravagiile aduse de păcat.

Mereu şi mereu, Biblia declară că acest cămin veşnic al celor mîntuiţi va fi un loc real, un loc în care oameni reali, cu trup şi creier, pot vedea, auzi, atinge, gusta, mirosi, măsura, concepe, testa şi trăi pe deplin experienţa vieţii. Pe noul pămînt, Dumnezeu va stabili acest cer adevărat, real.

2 Petru 3 rezumă cadrul biblic al acestui concept. Petru vorbeşte despre o lume antediluviană, ca fiind „lumea de atunci”, care „a pierit… înecată de apă”. A doua lume este „pămîntul de acum”, o lume ce va fi curăţită prin foc, pentru a face loc celei de a treia lumi, „un pămînt nou în care va locui neprihănirea” (vers. 6.7.13).1 Cea de a treia lume va fi tot atît de reală ca şi primele două.

Continuitate şi deosebire. Termenul „noul pămînt” exprimă atît continuitate, cît şi deosebire faţă de actuala lume.2 Petru şi Ioan au văzut vechiul pămînt curăţit prin foc de toate necurăţiile şi apoi refăcut (2 Petru 3,10-13; Apoc. 21,1).3 Noul pămînt este deci, în primul rînd, acest pămînt, şi nu un loc străin. Deşi reînnoit, el va rămîne căminul familiar, cunoscut, reînnoit. Este un lucru bun! El este totuşi nou, în sensul că Dumnezeu va îndepărta de pe pămînt orice pată adusă de păcat.

ŢSUBTITSUS = Noul Ierusalim

Noul Ierusalim este capitala acestui nou pămînt. În limba ebraică, Ierusalim înseamnă „cetatea păcii”. Ierusalimul pămîntesc rareori a trăit după cum îi era numele, dar numele Noul Ierusalim va reflecta în mod corect realitatea.

O verigă de legătură. Într-un sens, cetatea leagă cerul cu noul pămînt. Scriptura foloseşte termenul „cer” pentru a se referi la: 1. cerul atmosferic (Gen. 1,20), 2. bolta înstelată a cerului (Gen. 1,14-17) şi 3. al „treilea cer”, unde este localizat Paradisul (2 Cor. 12, 2-4). Din această legătură a „cerului” cu Paradisul, el devine sinonim cu Paradisul, locul tronului şi locuinţei lui Dumnezeu. De aici, prin extensiune, Scriptura foloseşte expresia „Împărăţia cerurilor” pentru a desemna Împărăţia lui Dumnezeu, conducerea Lui şi poporul care de bună voie recu- noaşte conducerea Lui.

Dumnezeu răspunde, dincolo de orice aşteptare, cererii cuprinse în rugăciunea Domnului: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pămînt”, atunci cînd El reaşază Noul Ierusalim pe planeta pămînt (Apoc. 21,1.2). El nu doar curăţă pămîntul, El îl înalţă. Depăşind starea lui de dinainte de căderea în păcat, el devine capitala Universului.

Descrierea fizică. Ioan foloseşte termeni romantici pentru a descrie frumuseţea Nou- lui Ierusalim. Cetatea este asemenea unei mirese „împodobite pentru bărbatul ei” (Apoc. 21,2). Descrierea de către Ioan a atributelor fizice ale cetăţii ne înfăţişează realitatea ei.

1. Lumina ei. Primul atribut specific pe care Ioan îl reţine: „mireasa, nevasta Mielului”, a fost „lumina ei” (Apoc. 21,9.11). Slava lui Dumnezeu luminează cetatea, făcînd ca lumina soarelui şi a lunii să fie inutilă (Apoc. 21,23.24). Nici un fel de uliţe întunecoase nu vor strica peisajul Noului Ierusalim, pentru că zidurile şi străzile sînt transparente şi „în ea nu va mai fi noapte” (Apoc. 21,25). „Nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Dom- nul Dumnezeu îi va lumina” (Apoc. 22,5).

2. Construcţia ei. La construirea cetăţii, Dumnezeu a folosit numai cele mai alese materiale. Zidul este de iaspis, „o piatră scumpă de tot” (Apoc. 21,11.18). Temeliile sînt împodobite cu douăsprezece diferite pietre preţioase: iaspis, safir, halchedon, smaragd, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopraz, iacint şi ametist (Apoc. 21,19.20).

Aceste pietre preţioase nu sînt totuşi principalul material de construcţie. În cea mai mare parte, Dumnezeu a făcut cetatea - clădirile şi străzile ei - din aur (Apoc. 21,18.21), folosind acest metal preţios tot aşa de abundent cum folosesc oamenii astăzi cimentul. Acest aur este mai fin decît oricare altul cunoscut acum, căci Ioan îl numeşte „aur curat, ca sticla curată” (Apoc. 21, 18).

Douăsprezece porţi, fiecare făcută dintr-un singur mărgăritar, fac posibil accesul în cetate. „Mărgăritarele (perlele) sînt produsul suferinţei; un firicel de nisip pătrunde înăuntrul cochiliei scoicii şi pentru că această mică creatură suferă, ea transformă acest corp iritant într-o perlă strălucitoare. Porţile sînt din perle. Intrarea ta, intrarea mea, Dumnezeu a realizat-o cu o infinită suferinţă personală, căci în Hristos El a împăcat toate lucrurile cu Sine.4

Tot aşa de semnificativ astăzi, ca şi lista materialelor ce intră în construcţia cetăţii, este faptul că îngerul care i-a arătat lui Ioan cetatea i-a măsurat zidurile. Ca să poată fi măsurate, ele trebuie să aibă înălţime, lungime şi grosime, ceea ce vorbeşte mentalităţii omului modern, obişnuit cu măsurători, cu privire la realitatea cetăţii.

3. Aprovizionarea cu hrană şi apă. De la tronul lui Dumnezeu, din centrul cetăţii, curge „un rîu cu apa vieţii” (Apoc. 22,1). Asemenea unui smochin indian cu trunchiuri multiple, pomul vieţii creşte „pe ambele maluri ale rîului”. Cele douăsprezece feluri de roade ale lui conţin elementele vitale pe care neamul omenesc le-a pierdut de cînd Adam şi Eva a trebuit să părăsească Edenul - antidotul pentru îmbătrînire, epuizare sau simplă oboseală (Apoc. 22,2; Gen. 3,22). Cei care mănîncă din fructele acestui pom nu au nevoie de noapte, în care să se odihnească (Apoc. 21,25), căci pe noul pămînt ei nu se vor mai simţi niciodată obosiţi.

Căminul nostru cel veşnic

Biblia arată clar faptul că, în final, cei mîntuiţi vor moşteni acest pămînt (Mat. 5,5; Ps. 37,9.29; 115,16). Isus a făgăduit să pregătească pentru urmaşii Săi „locaşuri” în casa Tatălui Său (Ioan 14,1-3). Aşa cum am reţinut, Scripturile localizează tronul Tatălui şi sediul cerului în Noul Ierusalim, care va coborî pe acest pămînt (Apoc. 21, 2.3.5).

Locuinţele din oraş. Noul Ierusalim este cetatea pe care o aştepta Avraam (Evr. 11,10). În acest vast oraş, Domnul Hristos pregăteşte „locaşuri” (Ioan 14,2) sau, aşa cum spune cuvîntul original, locuri de locuit - locuinţe adevărate.

Case la ţară. Dar cei răscumpăraţi nu vor fi închişi între zidurile Noului Ierusalim. Din căminele lor din cetate, cei răscumpăraţi vor merge afară, la ţară, pentru a face planuri şi a construi căminul visurilor lor, pentru a semăna, a culege rodul şi a-l mînca (Is. 65,21).

Acasă cu Dumnezeu şi Domnul Hristos. Pe noul pămînt, făgăduinţa pe care a făcut-o Domnul Isus ucenicilor Săi îşi va găsi împlinirea veşnică: „Ca acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14,3). Scopul întrupării, „Dumnezeu cu noi”, îşi va atinge în sfîrşit ţinta. „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei, El va fi Dumnezeul lor” (Apoc. 21,3). Cei mîntuiţi au acum privilegiul de a trăi în prezenţa Tatălui şi a Fiului, în comuniune cu Ei.

ŢSUBTITSUS = Viaţa pe noul pămînt

Cum va fi viaţa pe noul pămînt ?

Domnind cu Dumnezeu şi Hristos. Dumnezeu va introduce pe cei mîntuiţi în problemele Împărăţiei Sale. „Sca- unul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji… Şi vor împărăţi în vecii vecilor” (Apoc. 22,3-5; 5,10).

Nu cunoaştem domeniul conducerii lor. Cu toate acestea, putem spune cu certitudine că o importantă parte a rolului lor în Împărăţie este aceea că cei mîntuiţi vor servi ca ambasadori ai Domnului Hristos în Univers, mărturisind despre felul în care au cunoscut ei iubirea lui Dumnezeu. Cea mai mare plăcere a lor va fi aceea de a-L glorifica pe Dumnezeu.

Activităţile fizice pe noul pămînt. Viaţa pe noul pămînt va constitui, în veşnicii, o provocare pentru cei mai dornici de dezvoltare. O privire fugară asupra categoriilor de activităţi posibile ce stau acolo la dispoziţia celor mîntuiţi stimulează aşteptările noastre, deşi, de fapt, determinarea posibilităţilor existente acolo nici n-a început.

Am văzut deja făgăduinţele Sfintelor Scripturi, potrivit cărora cei răscumpăraţi „vor zidi case şi le vor locui” (Is. 65,21). Construire înseamnă planuri, construcţii, materiale şi posibilitatea de renovare sau reconstrucţie. Şi, din cuvîntul „lo- cui”, putem să deducem un întreg spectru de activităţi legate de viaţa de fiecare zi.

Motivul scos în evidenţă pentru întreaga existenţă pe noul pămînt este restaurarea a ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru creaţiunea Sa, de la început de făptură. În Eden, Dumnezeu a dat primelor fiinţe omeneşti o grădină „ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Gen. 2,15). Dacă, aşa cum spune Isaia, pe noul pămînt ei vor planta vii, atunci de ce nu şi livezi şi cîmpuri cu cereale? Dacă, aşa cum arată Apocalipsa, ei vor cînta din harpe, de ce să nu cînte şi din trompete şi alte instrumente? De fapt, Dumnezeu Însuşi este Acela care a aşezat în oameni îndemnul creativităţii şi i-a aşezat într-o lume cu potenţial inepuizabil (Gen. 1,28-31).

Viaţa socială pe noul pămînt. Nu o mică parte din bucuria noastră veşnică o vom realiza în relaţiile noastre unii cu alţii.

1. Prietenii şi familia. Ne vom recunoaşte oare prietenii şi familia după ce vom fi glorificaţi, schimbaţi după chipul lui Isus? După învierea Domnului Hristos, ucenicii Săi n-au avut probleme să Îl recunoască. Maria a recunoscut vocea Lui (Ioan 20,11-16). Toma, înfăţişarea Lui fizică (Ioan 20, 27.28), iar ucenicii, pe drumul spre Emaus, felul Său de comportare (Luca 24,30.31.35). În Împărăţia cerului, Avraam, Isaac şi Iacov vor continua să poarte numele şi identitatea lor personală (Mat. 8,11). Noi putem admite ca certitudine că, pe noul pămînt, vom continua să avem legături cu aceia pe care îi cunoaştem şi pe care îi iubim acum.

De fapt, aceste relaţii de care noi ne vom bucura acolo - şi nu numai cu aceia din familie şi cu prietenii noştri obişnuiţi - sînt acelea care fac ca cerul să fie speranţa noastră. Multele lui avantaje materiale „vor fi ca nimic în comparaţie cu valorile veşnice ale comuniunii cu Dumnezeu Tatăl, cu Mîntuitorul nostru, cu Duhul Sfînt, cu îngerii, cu sfinţii din orice neam, naţiune, limbă şi popor şi cu familiile noastre… Nu vor mai fi personalităţi zdrobite, familii despărţite şi nici părtăşie deranjată. Unitatea şi plenitudinea vor fi universale. Integrarea fizică şi mentală va face cerul şi veşnicia o desăvîrşită împlinire”. 5

„Dragostea şi afecţiunile pe care Însuşi Dumnezeu le-a sădit în suflet îşi vor găsi acolo exercitarea cea mai curată şi cea mai plăcută. Comuniunea curată cu fiinţele sfinte, viaţa socială armonioasă cu îngerii binecuvîntaţi şi cu cei credincioşi din toate veacurile… toate contribuie la fericirea celor răscumpăraţi”. 6

2. Dar căsătoria? Unii dintre contemporanii Domnului Hristos au relatat cazul unei femei care a rămas văduvă în repetate rînduri şi care în total avusese şapte bărbaţi. Ei l-au întrebat a cui nevastă va fi ea după înviere. Ajunge puţină imaginaţie ca să vezi nesfîrşitele complicaţii care s-ar ivi, dacă legăturile de căsătorie de pe acest pămînt vor fi reînnoite în ceruri. Răspunsul Domnului Hristos a dat pe faţă înţelepciunea Lui divină: „La înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Mat. 22,29,30).

Vor fi astfel cei răscumpăraţi lipsiţi de binecuvîntările care acum însoţesc căsătoria? Pe noul pămînt, cei răscumpăraţi nu vor fi lipsiţi de nici un lucru bun. Dumnezeu a făgăduit că „nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Ps. 84,11). Dacă lucrul acesta este adevărat în această viaţă, cu atît mai mult va fi adevărat în viaţa viitoare.

Chintesenţa căsătoriei este iubirea. Iar chintesenţa bucuriei stă chiar în exprimarea iubirii. Scriptura spune că „Dum- nezeu este dragoste”, şi „înaintea feţei Tale sînt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta” (1 Ioan 4, 8; Ps. 16, 11). Pe noul pămînt, nimeni nu va duce lipsă nici de iubire sau bucurie şi nici de „desfătări”. Nimeni nu se va simţi acolo însingurat, gol şi neiubit.

Putem avea încredere că Dumnezeu, Creatorul cel iubitor, care a menit căsătoria să aducă bucurie în această lume, va avea ceva chiar mai bun pentru viaţa viitoare - ceva ce va fi superior căsătoriei, după cum noul Său pămînt va fi superior în raport cu pămîntul acesta.

Viaţa intelectuală pe noul pămînt

Refacere mintală. „Frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor” (Apoc. 22, 2). Vindecarea de care vorbeşte Apocalipsa înseamnă mai mult decît „tămăduire”, ea înseamnă „restaurare, refacere”, deoarece nimeni nu va mai fi vreodată bolnav (Is. 33, 24. 20). Mîncînd din pomul vieţii, cei răscumpăraţi vor lăsa în urmă pipernicirea fizică şi mintală pe care veacurile de păcat au adus-o; ei vor fi refăcuţi după chipul lui Dumnezeu.

Potenţial nelimitat. Eternitatea oferă un orizont intelectual nelimitat. Pe noul pămînt, „minţi nemuritoare vor contempla cu o bucurie care nu va slăbi niciodată minunile puterii creatoare, tainele iubirii răscumpărătoare. Acolo, nu va mai fi vrăjmaşul cel crud şi amăgitor care să ispitească la uitare de Dumnezeu. Orice facultate va fi dezvoltată, orice capacitate va fi sporită. Acumularea de cunoştinţe nu va mai obosi mintea şi nu va mai secătui puterile. Acolo, cele mai mari proiecte vor fi realizate, cele mai înalte aspiraţii vor fi atinse, cele mai înalte ambiţii vor fi împlinite; şi încă vor mai fi noi culmi de urcat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înţeles, ţinte noi care să solicite puterile minţii, ale sufletului şi ale corpului.” 7

Preocupări spirituale pe noul pămînt. Fără Hristos, veşnicia ar fi fără sens. În toată veşnicia, cei răscumpăraţi vor flămînzi şi vor înseta totdeauna mai mult după Isus, după o mai profundă înţelegere a vieţii şi lucrării Sale, după mai multă comunicare cu El, după mai mult timp în care să dea mărturie lumilor necăzute în păcat despre inegalabila Lui iubire, după un caracter care să-L reflecte mai fidel. Cei răscumpăraţi vor trăi pentru şi cu Isus. Ei vor rămîne pe deplin şi pentru totdeauna satisfăcuţi în El.

Domnul Hristos Însuşi a trăit pentru a sluji (Mat. 20, 28) şi El a chemat pe urmaşii Săi la o viaţă asemănătoare. A lucra acum cu El este în sine o răsplată. Şi comuniunea pe care aceasta o generează oferă în plus o mai mare binecuvîntare şi privilegiul de a lucra cu El pe noul pămînt. Acolo, cu mare bucurie şi satisfacţie, „robii Lui Îi vor sluji” (Apoc. 22, 3).

Cu toate că cei răscumpăraţi vor avea ocazia să cerceteze tezaurul naturii create de Dum- nezeu, ştiinţa cea mai căutată va fi ştiinţa Crucii. Cu intelectul refăcut, potrivit planului de la început al lui Dumnezeu, şi scăpaţi de orbirea păcatului, ei vor fi în stare să priceapă adevărul spiritual într-un mod în care, aici, nu pot decît să-şi dorească a-l cunoaşte. Ei vor face din subiectul mîntuirii un subiect ce conţine o adîncime, înălţime şi lărgime ce întrec orice imaginaţie - studiul şi cîntul lor de-a lungul veşniciei. Prin acest studiu, cei mîntuiţi vor căpăta o şi mai cuprinzătoare perspectivă a adevărului, aşa cum este el în Isus Hristos.

Săptămînă după săptămînă, cei mîntuiţi se vor întîlni laolaltă pentru a se închina în ziua Sabatului. „În fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul” (Is. 66, 23).

Nu va mai fi…

Orice rău va fi stîrpit. Unele dintre cele mai plăcute făgăduinţe făcute în legătură cu noul pămînt se referă la ceea ce nu va mai fi acolo. „Moartea nu va mai fi, nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut” (Apoc. 21, 4).

Toate aceste rele vor dispărea pentru totdeauna, pentru că Dumnezeu va stîrpi orice formă de păcat, cauza tuturor relelor. Scriptura menţionează pomul vieţii ca parte a noului pămînt, dar niciodată ea nu menţionează acolo pomul cunoştinţei binelui şi răului sau orice altă sursă de încercare. În această patrie bună, creştinul nu va mai trebui să se lupte vreodată cu lumea, cu firea omenească sau cu diavolul.

Garanţia că noul pămînt va rămîne nou, în ciuda fluxului de imigranţi de pe vechea planetă pămînt poluată de păcat, este faptul că Dumnezeu va exclude din ea pe cei „necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii” (Apoc. 21,8; 22,15). El trebuie să facă lucrul acesta - pentru că orice păcat intrat ar însemna ruină.

„Orice urmă de blestem este îndepărtată… Numai o singură amintire mai rămîne: Mîntuitorul nostru va purta pentru veşnicie semnele răstignirii. Pe fruntea Sa rănită, pe coasta Sa, pe mîinile şi picioarele Sale, se vor păstra pe veci urmele lucrării pline de cruzime pe care a făcut-o păcatul. Privind pe Hristos în slava Sa, profetul spune: 'Din mîna Lui pornesc raze şi acolo este ascunsă tăria Lui' (Hab. 3,4)… Prin veacurile veşnice rănile de la Calvar vor stîrni lauda Sa şi vor face cunoscut puterea Sa.” 8

Lucrurile trecute nu vor mai fi amintite. Isaia spune că pe noul pămînt „nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte” (Is. 65,17). Luat în context, totuşi, este clar faptul că necazurile vieţii celei vechi vor fi acelea pe care cei mîntuiţi le vor uita (vezi Is. 65,16). Ei nu vor uita lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a făcut, harul îmbelşugat prin care El i-a salvat, altfel întreaga luptă cu păcatul ar fi fost în zadar. Experienţa proprie a sfinţilor, lucrarea harului mîntuitor al Domnului Hristos, constituie esenţa mărturiei lor în toată veşnicia.

Pe lîngă aceasta, istoria păcatului formează un element important al asigurării că „nenorocirea nu va veni de două ori” (Naum 1,9). Gîndurile legate de rezultatele triste pe care păcatul le-a produs vor servi ca o piedică veşnică pentru oricine ar fi tentat vreodată să aleagă iarăşi această cale sinucigaşă. Dar, în timp ce evenimentele trecutului servesc unui scop important, atmosfera cerului purifică, curăţă acele amintiri teribile ale durerii lor. Făgăduinţa este aceea că amintirile nu vor evoca în cei răscumpăraţi remuşcări, mustrări de cuget, regrete, dezamăgiri, durere sau necaz.

Valoarea credinţei în noua creaţiune

Credinţa în doctrina unui pămînt nou aduce un număr de foloase foarte practice pentru creştin.

Ea stimulează răbdarea. Domnul Hristos personal, „pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea” (Evr. 12,2). Pavel şi-a reînnoit curajul său, contemplînd slava viitoare: „De aceea, noi nu cădem de oboseală… căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4,16.17).

Ea aduce bucuria şi certitudinea răsplătirii. Domnul Hristos Însuşi a spus: „Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri „ (Mat. 5,12). Pavel repetă acest lucru spunînd: „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămîne în picioare, el va primi o răsplată” (1 Cor. 3,14).

Ea dă tărie împotriva ispitei. Moise a fost făcut în stare să se îndepărteze de „plăcerile păcatului” şi „comorile Egiptului”, pentru că „avea ochii pironiţi spre răsplătire” (Evr. 11,26).

Ea oferă o pregustare a cerului. Răsplata creştinului nu este numai viitoare (Ef. 1,14). Domnul Hristos spune: „Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3,20). „Şi cînd Hristos vine, El totdeauna aduce cerul cu Sine”. Comuniunea cu El „este cerul în inimă; este începutul slavei; este mîntuirea aici şi acum”. 9

Ea conduce la o mai mare eficienţă. Unii îl consideră pe creştin a fi atît de înclinat spre cer, încît nu mai este de nici o valoare pe pămînt. Dar tocmai această credinţă în viaţa viitoare îi dă creştinului un punct fix de pe care să mişte lumea. După cum observa C.S. Lewis: „Dacă citeşti istoria vei afla că acei creştini care au făcut cel mai mult pentru lumea prezentă, au fost tocmai aceia care au gîndit cel mai mult la lumea viitoare… Atunci cînd creştinii au încetat să mai gîndească la lumea ce vine, ei au devenit ineficienţi pentru lumea aceasta. Năzuieşte spre cer şi vei avea pămîntul 'pe deasupra'; caută cele pămînteşti şi nu vei avea nimic„. 10

„Înţeleptul va da o mai multă atenţie sculptării unei statui din marmoră, decît unui om de zăpadă”.11 Creştinul care plănuieşte să trăiască veşnic îşi va structura, fireşte, viaţa, cu mai multă atenţie (şi astfel va influenţa societatea mult mai constructiv) decît persoana care gîndeşte că este folosită şi născută numai pentru a fi aruncată.

Preocuparea cu „subiecte cereşti, pe care o hrăneşte Duhul Sfînt, are o mare putere de asimilare. Prin ea, sufletul este înălţat şi înnobilat. Cîmpul şi puterea viziunii sînt lărgite, iar proporţiile relative şi valoarea lucrurilor văzute şi nevăzute sînt apreciate mult mai clar”. 12

Ea descoperă caracterul lui Dumnezeu. Lumea, aşa cum noi o vedem astăzi, denaturează în mod grosolan atît caracterul lui Dumnezeu cît şi planul Său original pentru această planetă. Păcatul a stricat atît de mult ecosistemul fizic al pămîntului, încît mulţi, cu greu, pot să-şi imagineze o legătură între această lume şi paradisul înfăţişat în Genesa 1 şi 2. În prezent, viaţa este caracterizată printr-o continuă luptă pentru supravieţuire. Chiar viaţa credinciosului, care trebuie să ducă lupta cu lumea, cu firea pămîntească şi cu diavolul, nu înfăţişează exact planul original al lui Dumnezeu. În ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru cei răscumpăraţi - o lume neatinsă de influenţa lui Satana, o lume în care numai voinţa lui Dumnezeu conduce - noi avem adevărata reprezentare a caracterului Său.

Ea ne atrage spre Dumnezeu. În fine, Biblia descrie noul pămînt pentru a atrage persoanele nereligioase la Hristos. O persoană, auzind că „pămîntul restaurat în frumuseţea lui edenică, tot atît de real ca şi pămîntul ce există acum, urmează a fi căminul final al sfinţilor”, unde ei vor fi „scăpaţi de orice durere, necaz şi moarte, cunoscîndu-se şi văzîndu-se unii pe alţii, a obiectat energic, spunînd:

„Cum?! Aceasta nu se poate; aceasta este exact ceea ce convine lumii, ceea ce doresc cei răi”.

Se pare că mulţi „gîndesc că religia, cu… răsplătirea sa finală, trebuie să fie ceva pentru care lumea să nu aibă nici o plăcere; de aceea, cînd orice stare de fericire este amintită, după care inima omului, în starea sa căzută, tînjeşte, ei gîndesc că aceasta nu poate să fie o parte a religiei adevărate”.13 Dar nimic nu poate fi mai departe de adevăr.

Scopul urmărit de Dumnezeu, cînd ne face cunoscut ceea ce a pregătit pentru aceia care-L iubesc este acela de a atrage pe oameni de la obsesia lor cu lumea aceasta, de a-i ajuta să discearnă valoarea lumii viitoare şi să întrezărească frumuseţea lucrurilor pregătite de inima iubitoare a Tatălui.

Pe acest vechi pămînt se spune adesea că „toate lucrurile bune au un sfîrşit”. Partea cea mai bună din tot ceea ce ştim cu privire la noul pămînt este aceea că el nu se va sfîrşi niciodată. Aici se împlinesc cele cuprinse în versurile corului „Aleluia”: „Împărăţia acestei lumi a devenit Împărăţia Dumnezeului nostru şi a Hristosului Său; şi El va domni în veci de veci” (vezi Apoc. 11,15; Dan. 2,44; 7,27). Şi Scriptura spune: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpînirea în vecii vecilor” (Apoc. 5, 13).

„Lupta cea mare s-a sfîrşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi de bucurie străbate creaţiunea cea imensă. De la Acela care a creat toate se revarsă viaţă, lumină şi fericire prin depărtările spaţiului fără de sfîrşit. De la atomul minuscul şi pînă la lumile cele mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi în desăvîrşită bucurie, declară că Dumnezeu este iubire”. 14

1. Vezi James White, The New Earth. The Dominion Lost in Adam Restored Through Christ (Noul pămînt. Stăpînirea pierdută în Adam, recîştigată prin Hristos) Review and Herald, 22 martie, 1877, pag. 92, 93.

2. Cuvîntul „nou” este traducerea a două cuvinte greceşti folosite în Noul Testament. Neos, exprimă ideea de nou cu privire la timp şi poate fi tradus cu nou, recent, tînăr. El este opusul lui archaios, vechi, originar. Kainos, pe de altă parte, are conotaţii ca: „nou” cu privire la formă sau calitate, şi poate fi tradus nou, proaspăt, de natură diferită. El este opusul lui palaios, vechi, în vîrstă, uzat, stricat. Kainos este termenul ce este folosit pentru a descrie „noul pămînt”. (Noul pămînt, în Dicţionarul Biblic A.Z.Ş., ed. rev., pag. 792.

3. Ibid..

4. Richard W. Coffen, New Life, New Heaven, New Earth (Viaţă nouă, cer nou, pămînt nou), These Times, sept. 1969, pag. 7.

5. Neal C. Wilson, God's Family Reunited (Familia lui Dumnezeu reunită), Adventist Review, 8 oct. 1981, pag. 231.

6. White, Tragedia Veacurilor, ed. 1991, pag. 620.

7. Ibid.

8. Ibid, pag. 418.

9. Clusters of Eschol (Ciorchinii din Eschol), Review and Herald, 14 noiembrie 1854, pag. 111, 112.

10. C.S.Lewis, Mere Christianity (Westwood, NJ: Barbour and Co., 1952), pag. 113.

11. Fagal, Heaven is for You (Cerul este pentru tine), pag. 37.

12. Ciorchinii din Eschol, pag. 111, 112.

13. Uriah Smith, The Popular Hope, and Ours (Nădejdea lumii şi a noastră), Review and Herald, 7 februarie, 1874, pag. 20.

14. White, Great Controversy (Marea Luptă), ed. 1992, pag. 662.

« Back = Inapoi

Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA