27 DE PUNCTE FUNDAMENTALE DE CREDINTA
ALE ADVENTISTILOR DE ZIUA A SAPTEA
Adventiştii de ziua a şaptea cred
Că există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfīnt, o unitate a trei Persoane coexistīnd din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni prezent. El este infinit şi mai presus de īnţelegerea omenească, dar cunoscut totuşi prin faptul că S-a descoperit pe Sine. El este pentru totdeauna vrednic de īnchinare, adorare şi slujire de către īntreaga creaţiune.
Capitolul 2
La Calvar, aproape toţi L-au lepădat pe Hristos. Numai puţini au recunoscut, īn adevăr, cine era Isus. Printre ei s-a aflat tīlharul muribund, care L-a numit Domn (Luca 23,42), şi soldatul roman, care a spus: Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu (Marcu 15, 39).
Cīnd Ioan scria a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit (Ioan 1, 11), el nu se gīndea numai la mulţimea de la cruce ori numai la poporul Israel, ci la fiecare generaţie de oameni ce a trăit īn această lume. Īn afară de o mīnă de oameni, īntreaga omenire, asemenea acelei mulţimi de la Calvar, nu a recunoscut īn Isus Hristos pe Dumnezeul şi Mīntuitorul ei. Acest refuz, cel mai mare şi mai tragic din istoria omenirii, arată că oamenii au o īnţelegere complet greşită despre Dumnezeu.
H3 Cunoaşterea lui Dumnezeu
Multele teorii care īncearcă să explice pe Dumnezeu şi multele argumente pro sau contra existenţei Sale arată că īnţelepciunea omenească nu poate să pătrundă Divinitatea. Bizuirea numai pe īnţelepciunea omenească, pentru a īnvăţa despre Dumnezeu, este ca şi cīnd ai folosi o lupă pentru a cerceta constelaţiile. De aceea, pentru mulţi, īnţelepciunea lui Dumnezeu este o īnţelepciune ascunsă (1 Cor. 2, 7). Pentru ei, Dumnezeu este o taină. Pavel scria: Şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei (1 Cor. 2, 8).
Una dintre poruncile de bază ale Scripturilor este aceea de a iubi pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău (Mat. 22,37; Deut. 6, 5). Noi nu putem iubi pe cineva despre care nu ştim nimic; totuşi, nici cercetīnd nu putem afla lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu (Iov 11, 7). Atunci cum Īl vom putea cunoaşte şi iubi pe Creator?
Dumnezeu poate fi cunoscut. Īnţelegīnd situaţia nenorocită a neamului omenesc, Dumnezeu, īn iubirea şi compasiunea Sa, a venit la noi prin Biblie. Ea descoperă faptul că creştinismul nu este un raport al căutării lui Dumnezeu de către om, ci el este rezultatul descoperirii pe care Dumnezeu ne-a oferit-o cu privire la Sine şi la planurile Sale cu omul.1 Această autorevelare a Sa este destinată să ridice o punte de legătură peste abisul dintre lumea răsvrătită şi un Dumnezeu iubitor.
Manifestarea celei mai mari iubiri a lui Dumnezeu vine prin suprema Sa revelaţie, Isus Hristos, Fiul Său. Prin Isus, noi putem cunoaşte pe Tatăl, aşa cum declara Ioan: Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi sīntem īn Cel ce este adevărat, adică īn Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică (1 Ioan 5, 20).
Şi Domnul Isus a spus: Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu (Ioan 17, 3).
Aceasta este o veste bună. Deşi este o imposibilitate să cunoşti īn mod complet pe Dumnezeu, Scriptura ne permite o cunoaştere practică a Lui, ceea ce pentru noi este suficient spre a intra īntr-o relaţie mīntuitoare cu El.
Obţinerea unei cunoaşteri a lui Dumnezeu. Spre deosebire de alte cunoaşteri, cunoaşterea lui Dumnezeu este tot atīt de mult o problemă a inimii, cīt şi a minţii. Ea implică īntreaga persoană şi nu numai intelectul. Trebuie să existe o deschidere faţă de Duhul Sfīnt şi o dispoziţie de a face voia lui Dumnezeu (Ioan 7,17; Mat. 11,27). Domnul Isus a spus: Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! (Mat. 5, 8).
Deci, cei ce nu cred nu pot īnţelege pe Dumnezeu. Pavel exclama: Unde este īnţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu īnţelepciunea lumii acesteia? Căci, īntrucīt lumea cu īnţelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu īn īnţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mīntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii (1 Cor. 1, 20-21).
Calea prin care noi īnvăţăm să-L cunoaştem pe Dumnezeu din Biblie diferă de toate celelalte metode de a acumula cunoştinţe. Noi nu ne putem situa mai presus de Dumnezeu şi nu Īl putem trata ca pe un obiect supus analizei şi măsurătorilor. Īn căutarea noastră după o cunoaştere a lui Dumnezeu, noi trebuie să ne supunem autorităţii descoperirii pe care El ne-a dat-o despre Sine - Biblia. Deoarece Biblia este propriul său interpret, noi trebuie să ne supunem principiilor şi metodelor pe care ea le oferă. Fără aceste linii călăuzitoare biblice, noi nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu.
De ce atīt de mulţi oameni din timpul Domnului Hristos nu au văzut īn Isus pe Dumnezeu care li Se descoperea? Pentru că, refuzīnd să se supună călăuzirii Duhului Sfīnt prin Scripturi, ei au interpretat greşit solia lui Dumnezeu şi au crucificat pe Mīntuitorul lor. Dificultatea nu a fost la nivelul inteligenţei. Īnchiderea inimii lor a fost aceea care le-a īntunecat mintea, ducīnd la pierdere veşnică.
H3 Existenţa lui Dumnezeu
Sīnt două izvoare principale de dovezi pentru existenţa lui Dumnezeu: cartea naturii şi Scripturile.
Dovezi din creaţiune. Oricine poate cunoaşte pe Dumnezeu prin natură şi experienţă umană. David scria: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi īntinderea lor vesteşte lucrarea mīinilor Lui (Ps. 19,1). Ioan susţinea că descoperirea lui Dumnezeu, inclusiv natura, luminează pe orice om (Ioan 1,9). Iar apostolul Pavel exclama că īnsuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii (Rom. 1, 20).
Dovezi ale existenţei lui Dumnezeu se văd şi īn comportamentul uman. Īn practicile religioase ale atenienilor, care se īnchinau unui Dumnezeu necunoscut, apostolul Pavel a văzut dovada unei credinţe īn Dumnezeu. El spunea: Ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu (Fapte 17, 23). Pavel spunea, de asemenea, că şi comportamentul celor ce nu erau creştini vorbea despre mărturia din cugetul lor şi arăta că Legea lui Dumnezeu este scrisă īn inimile lor (Rom. 2, 14. 15). Această intuiţie, că Dumnezeu există, se găseşte chiar şi la cei care nu au acces la Biblie. Această descoperire generală a lui Dumnezeu a dus la un număr de argumente raţionale clasice īn favoarea existenţei lui Dumnezeu. 2
Dovezi din Scriptură. Biblia nu argumentează existenţa lui Dumnezeu. Ea pleacă de la aceasta ca de la un fapt acceptat. Textul de īnceput al Sfintelor Scripturi declară că la īnceput Dumnezeu a făcut cerurile şi pămīntul (Gen. 1,1). Biblia Īl descrie pe Dumnezeu ca fiind Creator, Susţinător şi Conducător a toată creaţiunea. Revelarea lui Dumnezeu prin creaţiune este atīt de puternică, īncīt nu există nici o scuză pentru ateism, care apare prin īnăbuşirile adevărului divin sau īntr-o minte ce refuză să recunoască dovada că Dumnezeu există (Ps. 14,1; Rom. 1,18-22.28).
Există suficiente dovezi īn favoarea existenţei lui Dumnezeu, dovezi care să convingă pe oricine caută , īn mod serios, să descopere adevărul cu privire la El. Cu toate acestea, credinţa este o condiţie necesară, pentru că fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută (Evr. 11, 6).
Cu toate acestea, credinţa īn Dumnezeu nu este oarbă. Ea se bazează pe suficiente dovezi, pe care le găsim īn descoperirea lui Dumnezeu prin Scripturi, ca şi prin natură.
H3 Dumnezeul Scripturii
Biblia descoperă calităţile esenţiale ale lui Dumnezeu, prin numele Sale, prin activitatea Sa şi prin atributele Sale.
Numele lui Dumnezeu. Īn vremea cīnd Scripturile au fost scrise, numele aveau un rol important, cum īncă este situaţia pīnă astăzi īn Orient. Īn acele locuri, numele dă pe faţă caracterul celui ce-l poartă, adevărata lui natură şi identitate. Importanţa numelor lui Dumnezeu, care dezvăluie natura Sa, caracterul şi calităţile Sale, este descoperită īn porunca Sa: Să nu iei īn deşert Numele Domnului, Dumnezeului Tău (Ex. 20,7). David cānta: Voi cīnta Numele Domnului, Numele Celui Prea Īnalt (Ps. 7,17). Numele Lui este sfīnt şi īnfricoşat (Ps. 111, 9). Să laude Numele Domnului! Căci numai Numele Lui este īnălţat (Ps. 148, 13).
Numele ebraice El şi Elohim (Dumnezeu) descoperă puterea divină a lui Dumnezeu. Ele Īl prezintă pe Dumnezeu ca fiind Cel tare şi puternic, Dumnezeul creaţiunii (Gen. 1,1; Ex. 20, 2; Dan. 9, 4). Elion (Cel Prea Īnalt) şi El Elion (Dumnezeul Cel Prea Īnalt) īndreaptă atenţia spre īnalta poziţie a lui Dumnezeu (Gen. 14, 18-20; Is. 14, 14). Adonai (Domnul) Īl īnfăţişează pe Dumnezeu ca pe un Conducător puternic (Is. 6,1; Ps. 35, 23). Aceste nume subliniază caracterul transcedental şi maiestuos al lui Dumnezeu.
Alte nume descoperă faptul că Dumnezeu este dispus să intre īn legătură cu oamenii. Shaddai (Atotputernic) şi El Shaddai (Dumnezeu Cel Atotputernic) īnfăţişează pe Dumnezeul Cel Atotputernic, Izvorul binecuvīntării şi al mīngīierii (Ex. 6,3: Ps. 91,1). Numele Jahweh,3 tradus cu Iehova sau Domnul, subliniază legămīntul lui Dumnezeu, credincioşia şi harul Său (Ex. 15, 2-3; Osea 12,5-6). Īn Exod 3,14, Iahweh Se prezintă pe Sine ca fiind Eu sīnt Cel ce sīnt sau Voi fi ceea ce voi fi, arătīnd legătura Sa neschimbătoare cu poporul Său. Īn unele ocazii, Dumnezeu S-a descoperit chiar mai intim, ca Tată (Deut. 32, 6; Is. 63, 16; Ier. 31, 9; Mal. 2, 10), īn timp ce numea pe Israel fiul Meu, īntīiul Meu născut (Exod 4, 22; Deut. 32, 19).
Cu excepţia numelui Tată, numele din Noul Testament pentru Dumnezeu poartă semnificaţii echivalente numelor din Vechiul Testament. Īn Noul Testament, Isus foloseşte numele Tată, pentru a ne aduce īntr-o legătură mai strīnsă şi personală cu Dumnezeu (Mat. 6, 9; Marcu 14, 36: Rom. 8, 15; Gal. 4, 6).
Activitatea lui Dumnezeu. Scriitorii Bibliei şi-au luat mai mult timp să descrie activitatea lui Dumnezeu decīt să descrie fiinţa Sa. Dumnezeu este prezentat ca fiind Creator (Gen. 1,1; Ps. 24, 1-2), Susţinător al lumii (Evrei 1,3), Răscumpărător şi Mīntuitor (Deut. 5, 6; 2 Cor. 5,19), purtīnd povara pentru destinul final al omenirii. El face planuri (Is. 46, 11), spune mai dinainte ce are să se īntīmple (Is. 46, 10), face făgăduinţe (Deut. 15, 6; 2 Petru 3, 9). El iartă păcatele (Ex. 34, 7), de aceea El este īndreptăţit să-I aducem īnchinarea noastră (Apoc. 14, 6-7). Īn final, Scripturile Īl descoperă pe Dumnezeu ca fiind Conducător, Īmpărat veşnic, Nemuritor, Nevăzut, Singurul Dumnezeu (1 Tim. 1,17). Acţiunile Sale confirmă faptul că El este un Dumnezeu personal.
Atributele lui Dumnezeu. Scriitorii Scripturii aduc informaţii suplimentare cu privire la esenţa lui Dumnezeu, prin mărturiile lor cu privire la atributele Sale divine.
Atributele netransmisibile ale lui Dumnezeu cuprind aspecte ale naturii Sale divine ce n-au fost date fiinţelor create. Dumnezeu există prin Sine, căci El are viaţa īn Sine (Ioan 5,26). El este independent īn voinţa (Efes. 1, 5) şi īn puterea Sa (Ps. 115, 3). El este atotcunoscător, (Iov 37, 16; Ps. 139, 1-18; 147,5; 1 Ioan 3,20), pentru că, fiind Alfa şi Omega (Apoc. 1,8), El cunoaşte de la īnceput sfīrşitul lucrurilor (Is. 46, 9-11).
Dumnezeu este omniprezent (Ps. 139, 7-12; Evr. 4, 13), fiind mai presus de spaţiu. Cu toate acestea, El este pe deplin prezent īn orice parte a spaţiului; El este veşnic (Ps. 90, 2; Apoc. 1, 8), El trece dincolo de barierele timpului şi totuşi El este pe deplin prezent īn fiecare moment al timpului.
Dumnezeu este atotputernic - omnipotent. Astfel că nimic nu este imposibil pentru El, asigurīndu-ne că El aduce la īndeplinire tot ceea ce-Şi propune (Dan. 4, 17. 25. 35; Mat. 19, 26; Apoc. 19, 6). El este imuabil sau neschimbător - pentru că El este desăvīrşit. El spune: Eu sīnt Domnul, Eu nu Mă schimb (Mal. 3, 6; Ps. 33, 11; Iacov 1, 17). Deoarece, īntr-un anumit sens, aceste atribute definesc pe Dumnezeu, ele sīnt netransmisibile.
Atributele lui Dumnezeu care sīnt comunicabile sau transmisibile, pornesc din interesul Său plin de iubire faţă de neamul omenesc. Ele cuprind iubirea (Rom. 5, 8), harul (Rom. 3, 24), mila (Ps. 145, 9), răbdarea (2 Petru 3, 15), sfinţenia (Ps. 99, 9), neprihănirea (Ezra 9, 15; Ioan 17, 25), dreptatea (Apoc. 22, 12) şi adevărul (1 Ioan 5, 20). Aceste daruri vin numai īmpreună cu Dătătorul.
H3 Suveranitatea lui Dumnezeu
Scriptura vorbeşte īn mod clar despre suveranitatea lui Dumnezeu: El face ce vrea şi nimeni nu poate să-I zică: Ce faci? (Dan. 4, 35). Căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau īn fiinţă şi au fost făcute (Apoc. 4, 11). Domnul face tot ce vrea īn ceruri şi pe pămīnt (Ps. 135, 6). Astfel Solomon a putut să spună: Inima īmpăratului este ca un rīu de apă īn mīna Domnului, pe care īl īndreaptă īncotro vrea (Prov. 21, 1). Pavel, conştient de suveranitatea lui Dumnezeu, scria: Dacă va voi Dumnezeu, mă voi īntoarce iarăşi la voi (Fapte 18, 21; vezi şi Rom. 15, 32), īn timp ce Iacov sfătuia: Voi dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: 'Dacă va vrea Domnul' (Iacov 4, 15).
Predestinaţia şi libertatea omului. Scriptura descoperă faptul că Dumnezeu are controlul deplin asupra lumii. El a rīnduit mai dinainte pe oameni să fie asemenea chipului Fiului Său (Rom. 8, 29-30), să fie adoptaţi ca fii şi fiice ale Sale şi să obţină astfel moştenirea (Ef. 1, 4, 5,11). Ce implicaţii are o asemenea suveranitate asupra libertăţii omului ?
Verbul a predestina īnseamnă a determina mai dinainte. Unii susţin că aceste pasaje ne īnvaţă că Dumnezeu alege īn mod arbitrar pe unii pentru mīntuire, iar pe alţii pentru pieire, indiferent de propria lor alegere. Dar un studiu al contextului acestor pasaje arată că apostolul Pavel nu ne vorbeşte despre excluderea arbitară a unora de către Dumnezeu.
Direcţia acestei argumentări este clară: acceptarea şi nu respingerea. Biblia declară īn mod clar că Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mīntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului (1 Tim. 2, 4). El doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă (2 Petru 3, 9). Nu există nici o dovadă că Dumnezeu a decretat ca unele persoane să fie pierdute; un astfel de decret ar nega Calvarul pe care Domnul Isus a murit pentru toţi. Cuvīntul oricine din textul: Căci atīt de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede īn El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16) īnseamnă că oricine poate fi mīntuit.
Că voinţa liberă a omului este factorul determinant īn destinul său este evident din faptul că Dumnezeu prezintă continuu rezultatele ascultării şi neascultării şi cere păcătosului să aleagă ascultarea şi viaţa (Deut. 30, 19; Iosua 24, 15; Is. 1, 16. 20; Apoc. 22, 17) şi din faptul că este posibil pentru credincios ca, după ce a primit odată şi a gustat darul ceresc, să cadă şi să fie pierdut (1 Cor. 9, 27; Gal. 5,4: Evrei 6, 4-6; 10, 29).
Dumnezeu poate prevedea ce alegere va face fiecare persoană, dar această cunoaştere mai dinainte a Sa nu determină ce anume alegere va fi făcută Predestinaţia biblică constă īn hotărīrea sau planul lui Dumnezeu, ca toţi aceia care aleg să creadă īn Hristos să fie mīntuiţi (Ioan 1, 12; Efes. 1,4-10). 4
Atunci, ce vrea să zică Scriptura cīnd spune despre Dumnezeu că pe Iacov l-am iubit şi pe Esau l-am urīt (Rom. 9, 13) şi că El a īmpietrit inima lui Faraon (vers. 17.18.15.16; Ex. 9,16; 4,21)? Contextul acestor versete arată că subiectul lui Pavel este misiunea şi nu mīntuirea. Răscumpărarea este oferită tuturor oamenilor, dar Dumnezeu alege anumite persoane pentru lucrări speciale. Mīntuirea a fost īn mod egal posibilă pentru Iacov şi Esau, dar Dumnezeu l-a ales pe Iacov, nu pe Esau, să fie linia prin care El să ducă lumii solia mīntuirii. Dumnezeu exercită suveranitatea Sa īn strategia misiunii Sale.
Cīnd Scriptura spune că Dumnezeu a īmpietrit inima lui Faraon, se atribuie lui Dumnezeu ceea ce El īngăduie şi nu se implică faptul că El doreşte sau porunceşte aceasta. Răspunsul negativ al lui Faraon la chemarea lui Dumnezeu ilustrează respectul lui Dumnezeu faţă de libertatea de alegere a omului.
Preştiinţa lui Dumnezeu şi libertatea omului. Unii cred că, īn legătura lui Dumnezeu cu oamenii, El nu are cunoştinţă de alegerea lor, īnainte ca aceasta să aibă loc, că Dumnezeu cunoaşte unele evenimente viitoare cum ar fi a doua venire, mileniul, refacerea pămīntului, dar că El nu are nici o idee cine va fi mīntuit. Ei consideră că legătura dinamică a lui Dumnezeu cu neamul omenesc ar fi īn pericol, dacă El ar şti tot ce se īntīmplă din veşnicie īn veşnicie. Unii sugerează ideea că El S-ar plictisi, dacă ar şti sfīrşitul de la īnceput.
Dar cunoaşterea de către Dumnezeu a ceea ce va face cineva nu influenţează cu nimic alegerea sa, după cum cunoaşterea de către un istoric a ceea ce oamenii au făcut īn trecut nu vine īn conflict cu acţiunile lor. După cum un aparat de fotografiat īnregistrează o scenă, dar nu o schimbă, tot aşa preştiinţa priveşte īn viitor, fără să-l schimbe. Preştiinţa Dumnezeirii nu violează niciodată libertatea omului.
H3 Dinamica lăuntrică a Dumnezeirii
Există un singur Dumnezeu? Ce este atunci cu Domnul Hristos şi Duhul Sfīnt?
Unicitatea lui Dumnezeu. Īn contrast cu păgīnii naţiunilor īnconjurătoare, Israel credea că există un singur Dumnezeu (Deut. 4, 35; 6, 4; Is. 45, 5; Zah. 14, 9). Noul Testament subliniază, de asemenea, unicitatea lui Dumnezeu (Marcu 12, 29-32; Ioan 17, 3; 1 Cor. 8, 4-6: Ef. 4, 4-6; 1 Tim. 2,5). Acest accent pus pe monoteism nu contrazice conceptul creştin de Dumnezeu triun sau Trinitate - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfīnt - ci, dimpotrivă, afirmă faptul că nu există un panteon al diferitelor zeităţi.
Pluralitate īn interiorul Dumnezeirii. Deşi Vechiul Testament nu īnvaţă īn mod explicit că Dumnezeu este triun, el face aluzii la o pluralitate īnăuntrul Dumnezeirii. Adesea, Dumnezeu foloseşte pronumele la plural, ca de exemplu: Să facem om după Chipul Nostru (Gen. 1,26); Iată că omul a ajuns ca unul din Noi (Gen. 3,22); Haidem să Ne pogorīm (Genesa 11,7). Adesea, Īngerul Domnului este identificat cu Dumnezeu. Arătīndu-i-Se lui Moise, Īngerul Domnului a spus: Eu sīnt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov (Ex. 3, 6).
Diferite referinţe disting Duhul lui Dumnezeu de Dumnezeu. Īn istoria Creaţiunii ni se spune că Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor (Gen. 1,2). Unele texte nu numai că se referă la Duhul, ci includ o a treia Persoană īn lucrarea de răscumpărare a lui Dumnezeu: Şi acum, Domnul Dumnezeu (Tatăl) m-a trimis (Fiul lui Dumnezeu) cu Duhul Său (Duhul Sfīnt) (Is. 48, 16). Am pus (Tatăl) Duhul Meu (Duhul Sfīnt) peste El (Mesia); El va vesti neamurilor judecata (Is. 42, 1).
Relaţiile din interiorul Dumnezeirii. Prima venire a Domnului Hristos ne dă o viziune mult mai clară asupra Treimii lui Dumnezeu. Evanghelia lui Ioan descoperă faptul că Dumnezeirea este alcătuită din Dumnezeu Tatăl (vezi cap. 3 al acestei cărţi), Dumnezeu Fiul (cap. 4) şi Dumnezeu Duhul Sfīnt (cap.5), o unitate a trei Persoane, coexistīnd din veşnicie, avīnd o relaţie unică şi tainică.
1. O legătură a iubirii. Cīnd Isus Hristos a strigat: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Marcu 15, 34), El suferea de īnstrăinarea de Tatăl Său, cauzată de păcat. Păcatul a frīnt legătura originară a neamului omenesc cu Dumnezeu (Gen. 3, 6-10; Is. 59, 2). Īn ultimele Sale ore, Isus, Cel care n-a cunoscut păcat, a devenit păcat pentru noi. Luīnd asupra Sa păcatul nostru, luīnd locul nostru, El a suportat separarea de Dumnezeu, care era partea noastră, şi a murit īn consecinţă.
Păcătoşii nu vor īnţelege niciodată ce a īnsemnat moartea lui Isus pentru Dumnezeire. Din veşnicie, Isus fusese cu Tatăl Său şi cu Duhul Sfīnt. Ei au trăit coexistīnd din veşnicie, coexistīnd īn totală dăruire de sine şi iubire unul faţă de altul. A fi laolaltă pentru o perioadă atīt de lungă vorbeşte de la sine de o iubire desăvīrşită, absolută, ce exista īnăuntrul Dumnezeirii. Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4,8) şi aceasta īnseamnă că fiecare trăia pentru ceilalţi, astfel că ei cunoşteau o completă īmplinire şi fericire.
Iubirea este definită īn 1 Corinteni 13. Unii se īntreabă cum pot fi aplicate calităţile răbdării īnăuntrul Dumnezeirii, care avea o legătură desăvīrşită de iubire. Răbdarea a fost necesară prima dată, atunci cīnd au avut de-a face cu īngerii răzvrătiţi şi, mai tīrziu, cu fiinţele omeneşti īndărătnice.
Nu există nici o distanţă īntre Persoanele Treimii divine. Toate trei sīnt divine şi totuşi Ele Īşi īmpart puterea şi calităţile lor divine. Īn organizaţiile omeneşti, autoritatea finală stă īntr-o singură persoană - un preşedinte, īmpărat sau prim-ministru. Īn Dumnezeire, autoritatea finală se află asupra tuturor celor trei membri ai ei.
Īn timp ce Dumnezeirea nu este una īn persoană, Dumnezeu este Una īn scop, īn spirit şi īn caracter. Această unicitate nu şterge personalităţile distincte ale Tatălui, Fiului şi Duhului Sfīnt. Şi nici separarea personalităţilor din cadrul Dumnezeirii nu distruge adevărul monoteist al Scripturilor, că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfīnt sīnt un singur Dumnezeu.
2. O relaţie de lucru. Īn cadrul Dumnezeirii, există o relaţie funcţională. Dumnezeu nu repetă o acţiune fără să fie necesar. Ordinea este prima lege a cerului şi Dumnezeu lucrează īn mod ordonat. Această ordine decurge din Dumnezeire şi păstrează unitatea īn cadrul acesteia. Tatăl acţionează ca sursă, Fiul ca Mijlocitor, iar Duhul Sfīnt ca realizator.
Īntruparea demonstrează foarte frumos spiritul de colaborare dintre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Tatăl a dat pe Fiul Său, Domnul Hristos S-a dat pe Sine Īnsuşi şi Duhul Sfīnt L-a conceput pe Isus (Ioan 3, 16; Mat. 1, 18. 20). Cuvintele pe care īngerul le-a spus Mariei arată īn mod clar activitatea Treimii divine īn taina īntrupării lui Dumnezeu īn om: Īngerul i-a răspuns: 'Duhul Sfīnt Se va pogorī peste tine, şi puterea Celui Prea Īnalt te va umbri. De aceea, Sfīntul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu' (Luca 1, 35).
Fiecare membru al Treimii divine a fost prezent la botezul Domnului Hristos: Tatăl dīnd īncurajare (Mat. 3, 17), Domnul Hristos dīndu-Se pe Sine ca să fie botezat, ca exemplu pentru noi (Mat. 3, 13-15), şi Duhul Sfīnt dīndu-Se pe Sine lui Hristos ca să-I dea putere (Luca 3, 21-22).
Către sfīrşitul vieţii Sale pe pămīnt, Isus Hristos a făgăduit că va trimite Duhul Sfīnt ca Sfătuitor, ca Ajutor (Ioan 14, 16). Cīteva ore mai tīrziu, atīrnīnd pe cruce, Isus a strigat către Tatăl Său: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Mat. 27, 46). Īn acele momente culminante pentru istoria mīntuirii, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfīnt au fost implicaţi cu toţii, solidari.
Astăzi, Tatăl şi Fiul vin īn legătură cu noi prin Duhul Sfīnt. Domnul Isus a spus: Cīnd va veni Mīngīietorul, pe care-L voi trimite dela Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede dela Tatăl, El va mărturisi despre Mine (Ioan 15, 26). Tatăl şi Fiul au trimis Duhul Sfīnt ca să descopere fiecărei persoane pe Hristos. Marea sarcină a Treimii divine este aceea de a aduce pe Dumnezeu şi cunoaşterea lui Hristos la oricine (Ioan 17, 3) şi de a-L face pe Isus prezent şi real (Mat. 28, 20; Evr. 13, 5). Cei credincioşi sīnt aleşi pentru mīntuire, spunea Petru, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sīngele lui Isus Hristos (1 Petru 1, 2).
Binecuvīntarea apostolică cuprinde pe toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii: Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi īmpărtăşirea Sfīntului Duh, să fie cu voi cu toţi! (2 Cor. 13, 14). Domnul Hristos se află īn capul listei. Punctul de contact al lui Dumnezeu cu neamul omenesc a fost şi este Isus Hristos - Dumnezeu care a devenit om. Deşi toate cele trei Persoane ale Treimii colaborează īn lucrarea mīntuirii, numai Domnul Isus a trăit ca om, a murit ca om şi a devenit Mīntuitorul nostru (Ioan 6, 47; Matei 1,21; Fapte 4, 12). Dar, pentru că Dumnezeu era īn Hristos īmpăcīnd lumea cu Sine (2 Corinteni 5, 19), Dumnezeu poate, de asemenea, să fie denumit ca Mīntuitor al nostru (Tit 3,4), căci El ne-a mīntuit prin Isus Hristos, Mīntuitorul (Efeseni 5, 23; Filipeni 3, 20; Tit 3, 6).
Īn această relaţie funcţională, diferitele Persoane ale Dumnezeirii īndeplinesc sarcini diferite īn mīntuirea omului. Lucrarea Duhului Sfīnt nu adaugă nimic la eficienţa jertfei ispăşitoare pe care Isus Hristos a adus-o pe cruce. Prin Duhul Sfīnt, ispăşirea obiectivă de la cruce este aplicată īn măsura īn care Hristos, Cel care a făcut ispăşirea, este adus īnăuntrul fiinţei umane. Astfel se face că Pavel vorbeşte despre Hristos īn voi nădejdea slavei (Coloseni 1,27).
H3 Punctul central, mīntuirea
Biserica primară boteza persoanele īn numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfīnt (Mat. 28, 19). Dar, deoarece iubirea şi planul lui Dumnezeu au fost descoperite prin Isus Hristos, Biblia se concentrează asupra Lui. El este nădejdea ce se prefigura īn diferitele sacrificii şi sărbători din Vechiul Testament. El este Acela care ocupă centrul evenimentelor ce se descoperă īn Evanghelii. El este Vestea cea bună, vestită de apostoli īn predicile şi scrierile lor - fericita nădejde. Vechiul Testament priveşte spre venirea Lui; Noul Testament raportează prima Sa venire şi priveşte īnainte spre revenirea Lui.
Domnul Hristos, Mijlocitorul īntre Dumnezeu şi noi, ne uneşte astfel cu Dumnezeirea. Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14, 6). Vestea cea bună este cuprinsă īntr-o Persoană şi nu īn nişte ritualuri. Ea are de-a face cu o relaţie, o legătură personală şi nu numai cu nişte reguli - căci creştinismul este Hristos. Īn El, noi găsim miezul, conţinutul şi contextul īntregului adevăr şi al vieţii.
Privind la cruce, noi privim īn inima lui Dumnezeu. De pe acel instrument de tortură El a revărsat iubirea Sa pentru noi. Prin Hristos, iubirea Dumnezeirii umple inimile noastre suferinde şi goale. Isus Hristos atīrnă acolo ca dar al lui Dumnezeu şi Īnlocuitor al nostru. La Calvar, Dumnezeu a coborīt pīnă la cel mai de jos nivel al pămīntului, pentru a ne īntīlni; dar prin aceasta noi putem merge īn locuri īnalte. Cīnd noi mergem la Golgota, īnseamnă că am atins punctul cel mai īnalt la care putem urca spre Dumnezeu.
La cruce, Treimea divină a dat pe faţă o deplină manifestare a altruismului. Acolo a avut loc completa revelare a lui Dumnezeu. Hristos a devenit om, ca să moară pentru neamul omenesc. El a considerat mai de valoare iubirea faţă de noi decīt existenţa Sa. Acolo, Domnul Hristos a devenit neprihănirea, sfinţirea şi răscumpărarea noastră (1 Cor. 1,30). Orice valoare sau importanţă avem sau vom avea vreodată, ele vin de la jertfa Sa pe cruce.
Singurul Dumnezeu adevărat este Dumnezeul crucii. Domnul Hristos a descoperit Universului iubirea infinită a Dumnezeirii şi puterea ei mīntuitoare; El a revelat un Dumnezeu īn trei Persoane, care a fost dispus să treacă prin agonia despărţirii, datorită unei iubiri necondiţionate pentru o planetă răzvrătită. De la această cruce, Dumnezeu vesteşte invitaţia Sa plină de iubire, ce ni se adresează: să ne īmpăcăm cu El şi pacea lui Dumnezeu, care īntrece orice pricepere, vă va īntări inimile şi gīndurile īn Hristos Isus (Filip. 4, 7).
1. Gordon R. Lewis Decide for Yourself; A Theological
Workbook (Decide pentru tine īnsuţi; Un manual teologic) (Downers
Grove, IL, Inter Varsity Press, 1978) pag. 15.
2. Acestea sīnt argumente cosmologice, teologice, ontologice,
antropologice şi religioase. Vezi şi T.H.Jemison, Christian Beliefs
(Puncte de credinţă creştine) (Mountain View, CA, Pacific Press,/1959),
pag. 72; R.Rice, The Reign of God (Īmpărăţia lui Dumnezeu)
(Berrien Springs, MI, Andrews University Press, 1985), pag. 53-56.
Aceste argumente nu dovedesc existenţa lui Dumnezeu, dar arată că
existenţa lui Dumnezeu este o posibilitate reală. Īn ultimă analiză
īnsă, convingerea īn existenţa lui Dumnezeu se bazează pe credinţă.
3. Yahweh este o transliterare ipotetică
a numelui sacru al lui Dumnezeu īn Vechiul Testament (Ex. 3, 14. 15;
6, 3). Cuvīntul original ebraic conţinea cele patru consoane Y H W
H. Īn decursul timpului, de teama de a nu profana numele lui Dumnezeu,
iudeii au refuzat să rostească cu glas tare acest nume. Īn schimb,
ori de cīte ori apărea Y H W H, ei aveau să citească cuvīntul Adonai.
Īn secolul al şaptelea sau al optulea d.Hr., cīnd au fost introduse
vocalele īn cuvintele ebraice, masoreţii au adăugat vocalele de la
Adonai la consoanele Y H W H. Combinaţia a dat cuvīntul Iehova. Unele
traduceri preferă cuvīntul Yahweh (Biblia de la Ierusalim) sau Domnul
(Vezi S.H.Horn, Seventh-day Adventist Bible Dictionary (Dicţionarul
Biblic Adventist de Ziua a Şaptea). (Don F. Neufeld, ed., Washington
D.C. (Review and Herald, 1979, pag. 1192, 1193).
4. Predestination (Predestinaţia) Seventh-day
Adventist Encyclopedia (Enciclopedia A.Z.Ş.), D.F.Neufeld ed., Washington
D.C. Review and Herald, 1976, pag. 1144).
![]()
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA