SUB DISCIPLINA LUI HRISTOS

        Orice profesor care are de-a face cu educarea tinerilor trebuie sã-si aminteascã de faptul cã copiii sunt influentati de atmosfera creatã de el, fie cã este plãcutã sau neplãcutã. Dacã profesorul este în legãturã cu Dumnezeu, dacã Hristos locuieste în inima sa, atunci duhul pe care-l nutreste va fi simtit de copii. Dacã profesorii intrã în clasã cu un duh mâniat, atmosfera din jurul copiilor va purta si ea aceastã amprentã.  Profesorii care lucreazã în aceastã parte a viei Domnului trebuie sã fie stãpâni pe ei, sã-si controleze reactiile si sentimentele si sã le supunã Duhului Sfânt. Ei trebuie sã dovedeascã nu o experientã unilateralã, ci o minte bine echilibratã, un caracter simetric. Învãtând zilnic, ei însisi, în scoala lui Hristos, acesti profesori îi pot educa cu întelepciune pe copii si pe tineri. Stãpâni pe stiintã, stãpâni pe sine, sub disciplina lui Hristos si având o legãturã vie cu Marele Învãtãtor, ei vor poseda o cunoastere inteligentã a religiei practice si, pãstrându-si propriile suflete în dragostea lui Dumnezeu, ei vor sti cum sã exercite gratia rãbdãrii si a îngãduintei crestine. Ei vor realiza cã au de cultivat cel mai important lot din via Domnului si-si vor înãlta inima spre Dumnezeu, în rugãciune sincerã: "Doamne, fi-mi Tu modelul meu", apoi, urmându-L pe Hristos, ei vor face lucrarea Lui.  Profesorilor li se cer minti echilibrate si caractere simetrice în orice privintã. Lucrarea de educare nu trebuie lãsatã pe mâinile unor profesori tineri, care nu stiu cum sã se ocupe de mintile omenesti, care n-au învãtat niciodatã sã se supunã disciplinei lui Isus Hristos, predându-I chiar si gândurile lor. Acestia stiu atât de putin despre puterea de control a harului  asupra ini-mii si a caracterului, încât mult din ceea ce au în minte trebuie abandonat, pentru a învãta lectii cu totul noi în experienta crestinã.  Sunt tot felul de caractere de abordat în lucrarea cu copiii si tinerii ale cãror minti sunt impresionabile. Multi dintre copiii care frecventeazã scolile noastre nu au primit o educatie bunã acasã. Unii au fost lãsati sã facã ce vor ei, altii au fost în permanentã criticati si s-au descurajat - prea putinã amabilitate si voiosie li s-a arãtat si prea putine cuvinte de apreciere au fost rostite. Ei au mostenit caracterele defectuoase ale pãrintilor lor, iar disciplina cãminului nu le-a fost de folos în formarea unui caracter bun. A pune ca profesori pentru astfel de copii pe niste tineri, care nu au cultivat o adâncã si serioasã dragoste pentru Dumnezeu si pentru sufletele pentru care Isus a murit, înseamnã a face o gresealã care ar putea avea drept rezultat pierderea multor suflete. Aceia care n-au rãbdare si se enerveazã usor nu trebuie sã fie pusi educatori.  Educatorii trebuie sã nu uite cã ei nu lucreazã cu oameni maturi, ci cu copii care trebuie sã învete totul si cã unora le este mult mai greu sã învete decât altora. Elevul mai greoi la învãtãturã are nevoie de mai multã încurajare decât primeste de obicei. Dacã pentru aceste minti diferite sunt pusi profesori cãrora le place sã dea ordine, sã dicteze si sã-si scoatã în evidentã autoritatea, profesori pãrtinitori, care au elevi favoriti, pentru care îsi manifestã vizibil preferinta, în timp ce pe ceilalti  îi trateazã exigent si aspru, rezultatul va fi confuzie si nesupunere. Profesori care nu sunt binecuvântati cu o dispozitie plãcutã, echilibratã, pot fi pusi sã lucreze cu copiii, dar este o mare nedreptate fãcutã  celor pe care-i educã.  Se poate ca profesorul sã posede suficientã educatie si cunostinte de culturã generalã, dar a fost el certificat ca având tactul si întelepciunea necesare lucrãrii cu mintea omului? Dacã profesorii nu au iubirea lui Hristos în inima lor, nu sunt potriviti pentru a purta grelele responsabilitãti puse asupra celor ce-i educã pe tineri. Lipsindu-le înalta educatie, ei nu stiu sã lucreze cu mintea omului. Inimile lor, nesupuse, se luptã pentru a domina. Dar a supune mintea si caracterul în formare ale copiilor unei astfel de discipline înseamnã a le produce rãni si cicatrice care nu vor mai dispãrea niciodatã.  Întrebati-vã, voi, educatori, care vã faceti lucrarea nu numai pentru câtiva ani, ci pentru vesnicie: "Este dragostea lui Hristos cea care mã conduce atunci când lucrez cu sufletele pentru care El Si-a dat viata? Dispar vechile mele trãsãturi de caracter, în neconcordantã cu vointa lui Dumnezeu, sub disciplina Lui, lãsând ca în locul lor sã se instaleze calitãti opuse? Sau, prin cuvintele mele nesfinte, prin lipsa mea de rãbdare si prin cãutarea întelepciunii omenesti, îi întãresc pe acesti tineri în duhul lor stricat?"  Când profesorul manifestã lipsã de rãbdare sau irascibilitate fatã de un copil, e posibil ca pricina sã nu fie nici pe jumãtate copilul, ci mai degrabã profesorul însusi. Profesorii obosesc în munca lor cu copiii si ceva, poate, din ceea ce fac sau spun acestia nu este în asentimentul lor. Vor lãsa ei, în acest caz, prin lipsã de tact si  întelepciune, ca duhul lui Satana sã pãtrundã si sã-i facã sã provoace copiilor resentimente? Profesorul care Îl iubeste pe Isus si care apreciazã puterea salvatoare a harului Sãu nu poate, nu îndrãzneste sã-l lase pe Satana sã-i controleze spiritul. Tot ce i-ar afecta influenta trebuie înlãturat, pentru cã este în opozitie cu vointa lui Dumnezeu si pune în pericol pretioasele suflete ale oilor si mieilor.  Când Hristos, nãdejdea slavei, este în noi, adevãrul lui Dumnezeu va actiona astfel asupra temperamentului nativ, încât puterea lui transformatoare se va vedea în schimbarea caracterului. Atunci nu veti mai face din adevãrul lui Dumnezeu o minciunã înaintea elevilor, prin manifestãrile unei inimi nesfintite si necontrolate. Nici nu veti crea, prin manifestarea unui spirit egoist si necrestin, impresia cã harul lui Hristos nu vã este de-ajuns, oricând si oriunde. Trebuie sã arãtati cã autoritatea lui Dumnezeu este peste voi nu doar cu numele, ci si în realitate.  Fiecare profesor care acceptã responsabilitatea de a-i educa pe copii si tineri trebuie sã se cerceteze pe sine. Sã se întrebe dacã adevãrul lui Dumnezeu a pus stãpânire pe sufletul lui, dacã întelepciunea care vine de la Isus Hristos si care este "întâi curatã, apoi pasnicã, blândã, usor de înduplecat, plinã de îndurare si de roade bune, fãrã pãrtinire, nefãtarnicã", face parte din caracterul lui, dacã adoptã principiul potrivit cãruia, "roada neprihãnirii este semãnatã cu pace pentru cei ce fac pace" (Iacov 3,17.18).

        Profesori, Isus este prezent zilnic în scoala voastrã. Inima Lui este plinã de iubire nu numai pentru copiii cei mai buni, proveniti din cele mai favorabile medii, ci si pentru copiii care, prin mostenire, au trãsãturi de caracter discutabile. Nici chiar pãrintii n-au înteles cât sunt de rãspunzãtori pentru caracterul copiilor lor si n-au avut blândetea si întelepciunea necesare cu cei pe care i-au fãcut ceea ce sunt. Ei n-au reusit sã meargã la cauza evolutiei descurajante a copiilor lor, care este acum o încercare pentru ei. Dar Isus priveste la acesti copii cu milã si cu dragoste. Isus îi întelege, pentru cã El judecã de la cauzã la efect.  Cuvintele aspre si critica necontenitã îl tulburã pe copil, dar nu-l schimbã. Opriti-vã vorbele mânioase, pãstrati-vã duhul sub disciplina lui Hristos. Astfel, veti învãta sã simpatizati cu cei aflati sub influenta voastrã. Nu fiti lipsiti de rãbdare si duri. Dacã acesti copii n-ar fi avut nevoie sã fie educati, n-ar fi venit la scoalã. Ei trebuie ajutati blând, cu rãbdare, sã urce pas cu pas pe scara cunoasterii. Luati loc alãturi de Isus. Având calitãtile Lui, veti fi posesorii unei fine sensibilitãti, fãcând din cauza celor gresiti cauza voastrã.

        Viata religioasã a unui mare numãr de profesori, care se declarã a fi crestini, aratã cã, de fapt, ei nu sunt crestini. Ei Îl reprezintã în mod gresit pe Hristos. Ei au o religie controlatã de circumstante. Dacã totul se petrece pe placul lor, dacã nu existã circumstante deranjante, care sã le trezeascã natura necrestinã, necontrolatã, ei sunt plãcuti si foarte prietenosi. Dar adevãrul nu trebuie trãit numai când ne simtim bine, ci oriunde si oricând. Domnul nu este slujit prin iesiri nervoase si prin capricii. Dacã atunci când, în familie sau în societate, se petrec lucruri care tulburã linistea si provoacã mânie, educatorii ar pune totul înaintea lui Dumnezeu, cerând harul Sãu înainte de a se angaja în munca lor zilnicã, dacã s-ar asigura cã dragostea, puterea si harul lui Dumnezeu existã în inima lor, îngerii Domnului i-ar însoti în sãlile de clasã.  A-i aduce pe copii sub directa influentã a Duhului lui Dumnezeu, a-i educa si disciplina, a-i pune la adãpostul sfaturilor Domnului înseamnã foarte mult. Formarea obiceiurilor bune si înrãdãcinarea unui spirit drept cer eforturi perseverente în numele puterii lui Isus.   "Orice mare preot poate fi îngãduitor cu cei nestiutori si rãtãciti, fiindcã si el este cuprins de slãbiciune" (Evrei 5,1.2).  Acest adevãr poate fi exemplificat în cel mai înalt grad înaintea copiilor. Educatorii sã-l aibã în vedere atunci când sunt ispititi sã-si piardã rãbdarea si sã se mânie pe copii din cauza greselilor lor. Sã nu uite cã îngerii lui Dumnezeu se uitã cu tristete la ei. Dacã copiii gresesc si se poartã urât, atunci este cu atât mai important ca aceia care îi educã sã-i poatã învãta, prin sfat si exemplu, cum sã actioneze.  În nici un caz, profesorii nu trebuie sã-si piardã controlul, sã manifeste lipsã de rãbdare, duritate si lipsã de simpatie si dragoste. Aceia care sunt de felul lor irascibili, iuti la mânie si care si-au cultivat obiceiul de a critica totul si de a gândi rãu despre ceilalti ar trebui sã-si gãseascã de lucru în altã parte, acolo unde dezagreabilele lor trãsãturi de caracter nu se vor reproduce în copii si tineri. Ei nu sunt buni pentru a-i instrui pe copii, ci ei însisi au nevoie de cineva care sã le predea lectiile lui Isus Hristos.  Dacã are dragostea lui Hristos în inimã, ca o dulce mireasmã de viatã spre viatã, profesorul îi poate lega de el pe copiii aflati în grija sa. Prin harul lui Hristos, el poate fi un instrument în mâinile lui Dumnezeu, un instrument care ilumineazã, înaltã, încurajeazã si ajutã la curãtirea templului inimii, pânã ce caracterul va fi transformat, prin harul lui Hristos, iar chipul lui Dumnezeu va fi descoperit în suflet.  "Mã sfintesc pentru ei, ca si ei sã fie sfintiti prin adevãr", spunea Isus. (Ioan 17,19). Aceasta este o lucrare transmisã fiecãrui educator crestin. Nu e loc  pentru hazard în aceastã lucrare, deoarece educatia copiilor necesitã în mare mãsurã harul lui Hristos si o supunere a eului. Cerul vede în copil viitorul bãrbat sau femeie cu capacitãtile sale care, dacã ar fi corect îndrumate si dezvoltate, i-ar face dintre aceia cu care agentii divini pot coopera - împreunã lucrãtori cu Dumnezeu.  

ELLEN  G.  WHITE