SFATURI PENTRU PARINTI, EDUCATORI SI ELEVI
STIINTE ÎNALTE
Dumnezeu nu ne vrea cu nici un chip rămasi în urmă în lucrarea de educatie. Dacă nu avem scoli pentru tinerii nostri, ei vor frecventa alte seminarii sau colegii si vor fi expusi ideilor necredincioase, îndoielilor si nodurilor în papură, referitoare la inspiratia Bibliei. Este mult de spus în ceea ce priveste înalta educatie si multi consideră că ea constă în întregime în învătătura în domeniul stiintei si al literaturii. Dar acestea nu sunt totul. Înalta educatie include cunoasterea Cuvântului lui Dumnezeu si este rezumată în cuvintele: "Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu"(Ioan 17,3). Cel mai înalt nivel de educatie este acela care va asigura cunostinta si disciplina care determină cea mai bună dezvoltare a caracterului si pregăteste sufletul pentru o viată comparabilă cu viata lui Dumnezeu. Vesnicia nu trebuie pierdută din calculul nostru. Înalta educatie este aceea care îi va învăta pe copii si pe tinerii nostri stiinta crestinismului, care le va oferi o cunoastere practică a căilor lui Dumnezeu si care le va preda lectiile pe care Isus le-a dat ucenicilor Săi despre caracterul de Tată al lui Dumnezeu. "Asa vorbeste Domnul: 'Înteleptul să nu se laude cu întelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogătia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere si că Mă cunoaste, că stie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată si dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul' (Ieremia 9,23.24)". Să căutăm să urmăm sfatul lui Dumnezeu în toate lucrurile, pentru că El este infinit în întelepciune. Deoarece n-am reusit să facem ceea ce am fi putut face pentru tinerii si copiii nostri până în prezent, să ne căim si să răscumpărăm acum vremea.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA