« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

SFATURI PENTRU PARINTI, EDUCATORI SI ELEVI

 

ELLEN G. WHITE

RĂSPUNDEREA MEMBRILOR BISERICII

 

 

             Nu este lucrare mai importantă ca educatia tinerilor nostri. Mă bucur că avem institutii unde ei pot fi feriti de influentele corupătoare, atât de evidente în scolile de azi. Fratii si surorile noastre trebuie să fie recunoscători că, prin providenta lui Dumnezeu, au fost înfiintate scolile noastre si să fie gata să le sustină prin posibilitătile lor. Orice influentă bună trebuie adusă pentru sprijinirea educatiei tinerilor si ridicarea moralului lor. Ei trebuie pregătiti să aibă curajul de a se opune valului de poluare morală din acest veac decăzut. Printr-o temeinică ancorare de puterea divină,  în societate, ei pot mai degrabă să formeze si să modeleze, decât să fie modelati după tiparul lumii.  Atunci când tinerii vin în colegiile noastre, ei nu trebuie să se simtă ca printre niste străini, cărora nu le pasă de sufletele lor. Trebuie să-i apărăm, tinându-l la distantă pe Satana, pentru a nu ni-i lua din brate.  În Israel trebuie să fie tati si mame care să aibă grijă de sufletele tinerilor, ca de niste suflete pentru care au de dat socoteală. Frati si surori, nu stati departe de tineri, ca si cum nu ati avea nici un interes sau responsabilitate în privinta lor. Voi, care vă declarati de multă vreme crestini, aveti o lucrare de făcut - aceea ce a-i conduce cu răbdare si blândete pe calea cea dreaptă. Trebuie să le arătati că îi iubiti, că ei sunt membrii mai tineri ai familiei Domnului, răscumpărati prin sângele Lui.  Viitorul societătii va fi determinat de tineretul de azi. Satana face eforturi serioase si constante pentru a corupe mintea si a degrada caracterul  oricărui tânăr. Vom rămâne noi, care avem mai multă experientă, simpli spectatori, uitându-ne cum Satana îsi îndeplineste scopul nestingherit? Să stăm la postul nostru de gardieni, lucrând pentru acesti tineri si, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i recuperăm din capcana pierzării. În parabolă, atunci când oamenii dormeau, vrăjmasul a semănat neghina. Iar acum, în vreme ce voi, fratii si surorile mele, nu vă dati seama de lucrarea lui, Satana adună sub flamura sa o armată de tineri, bucurându-se că, prin ei, îsi duce războiul împotriva lui Dumnezeu.  

 

ELLEN  G.  WHITE

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA